psihoistoria

Acum vreo doi ani, am scris pentru cursul de literatură comparată un proiect despre tiparele mitologice și religioase din povestirile science-fiction. Ambițios proiectul, dar măcar original în noianul de copii prezentate atunci. Din păcate, fiind ocupat cu munca, l-am făcut cam pe genunchi. Cum, de altfel, e și textul ăsta. Nu că era rău în sine, doar că nu a putut să cuprindă toate aspectele necesare unui proiect serios.

Ideile mi-au venit din alte lecturi. Mai ales cărțile lui Lucian Boia, care remarca faptul că potopul biblic - prezent chiar în una dintre primele povești rămase de la primii oameni, Epopeea lui Ghilgameș - este prezent în multe ficțiuni apocaliptice SF: distrugerile atomice și lumea post-apocaliptică, apocalipsa zombi și supraviețuitorii etc. Pe vremuri, personajele supranaturale erau numite zei și semizei și locuiau în ceruri... Acum, din spațiu vin extratereștri cu puteri misterioase.

Harari remarca în Sapiens că Biblia este o carte a epocii agricole. Adam - la izgonirea din rai - este blestemat să-și câștige existența cu sudoarea frunții muncind pământul! Puneam atunci în opoziție cu asta "Fundația" lui Asimov, care reprezintă o carte a secolului revoluției informaționale. De ce? Pentru că Hari Seldon nu duce pe Terminus (la capătul galaxiei) altceva decât pe cei mai pregătiți oameni de știință și toate cunoștințele acumulate în bibliotecile din imperiul galactic. Dacă în biblie cunoașterea era un păcat, acum, pentru Asimov, aceasta era o virtute! De acolo pornea refacerea imperiului galactic.

Nu am avut timp atunci să analizez și celălalt aspect al ciclului "Fundația". Între cele șapte volume se găsește și "A doua Fundație". Dar, de-a lungul poveștii, indicii sunt presărate pe ici, pe colo, mai pe față, mai șoptit. De fapt, pe lângă cunoașterea științifică, autorul consideră că mai există un tip de cunoaștere care va conduce lumea! Aceea a psihicului uman! Nu că asta ar reprezenta ceva mai puțin științific! Dar el pune deoparte "psihologii" de ceilalți oameni de știință care ar fi urmat să reconstruiască imperiul

Nu era greu de intuit asta întrucât știința care-i permite lui Hari Seldon să prezică prăbușirea imperiului este "psihoistoria". Din denumirea asta se poate trage concluzia că psihologia maselor e cea care determină cursul istoriei...

Observăm lesne astăzi, când toată lumea se plânge că, iată, algoritmii ne fură atenția, ne abat de la ceea ce e important, că toate companiile din IT au aganjați bine plătiți care s-au specializat în psihologie. Rolul lor e să modeleze felul în care algoritmii aleg ce conținut să împingă și către cine, cum să fie designul platformelor și de ce...

Până și rutinele care recunosc tiparte de comportament umane și le exploatează au un echivalent în cărțile lui Asimov. Roboții androizi ai acestuia sunt capabili (unii dintre ei) să "împingă" oamenii către unele gesturi, jucându-se cu psihicul lor, dar rămânând în limita celor patru legi pe care le-a trasat Asimov. 

de ce urăsc oamenii

Detest oamenii. În general. Sunt obositori și emoțiile lor impredictibile mă exasperează. Ca să nu mai spun că, având ca primă fază de reacție "gândirea rapidă", sunt și foarte proști. Pe mine incluzându-mă în tagma asta!

Am încercat să urmăresc zilele astea un clip recomandat de youtube. Subiectul era oarecum interesant. O să mai scriu despre chestia asta cândva. De ce ar trebui bărbații să reînceapă să citească? Recunosc că nu am avut răbdare să urmăresc toată argumentația. A fost o săptămână obostiare, lungă și energia mea este limitată. Și mai e și modul ăsta de dădăceală explicativ-plictisitoare de contextualizare și povestire, care mă face să închid imediat. Cert e că, pe diagonală, insul cu barbă roșcată bine stilizată la coafor spunea că avem chestii de învățat din cărți. Și enumera tot soiul de chestii clasice din care el trăgea învățăminte.

Or, el se referea la bărbați, nu la puștani fără experiență de viață. Dacă îți trebuie Iliada și Odiseea ca să înțelegi unele chestii... poate că îți lipsește capacitatea să le înțelegi într-o primă fază, iar cititul tot nu are să te ajute cu nimic. Dar fie... Nu am stat să văd exact ce a spus omul în 20 de minute, fiindcă timpul este prețios, deci există posibilitatea să mănânc rahat!

Subiectul însă m-a făcut să mă întreb de ce aș putea să fiu mai empatic cu personajele din cărți? Iar răspunsul ar fi destul de simplu: fiindcă nu trebuie să trăiesc zi de zi cu personajele respective! Când începi să îi cunoști cu adevărat pe cei mai buni dintre oameni vezi cât sunt de plicticoși, de obositori și încărcați de o răutate absolut banală. Personajele fictive rămân așa cum le creionezi în minte pe de o parte, iar pe de alta cum a dorit autorul să le facă să pară. Nu există niciun dinamism la ele, sunt statice, închise precum prințesele din globurile de cristal în care "ninge" dacă le scuturi.

Ba chiar, atunci când le revizitezi, să poți avea impresia că ți-a scăpat nu știu ce detaliu. Dar tot tu adaugi un strat de înțelege asupra situației. Cuvintele din care sunt construite rămân aceleași. Deci, de fapt, tu te-ai schimbat. Ai evoluat. Ăsta fiind un lucru pozitiv pentru tine!

Pe când despre oameni - odată ce ți-a intrat în cap o anume meteahnă - nu mai poți să spui că sunt altfel. De fiecare dată când fac un gest care te scoate din sărite îți vin în minte, nechemate, toate impresiile alea nasoale. Nu contează că a avut o zi proastă, că are probleme la fel ca tine, că tu însuți/însăți i-ai creat probleme... Nu contează!

De aceea, mă simt mult mai bine în singurătate. Ador cel mai tare clipele când nu e nimeni în jur, când e liniște și pot să mă relaxez. Poate că inabilitatea asta socială mă ține pe loc - în sensul că evitând oamenii cu orice preț nu primesc nici oportunități pe care să le fructific - dar ăsta sunt. Un om prost care detestă alți oameni fiindcă sunt proști. 

drona și ro-alertul

Știu că deja s-a discutat pe subiectul acesta că pare deja perisabil. Ne săturăm repede de senzaționalul zilelor noastre, de parcă am dori să trăim mai degramă în tărâmuri magice unde să ne împrespoare extraordinarul la tot pasul. Să ieșim în fiecare zi afară și cerul să aibă altă culoare, iar vecinul să fie altul, să avem mereu ceva nou de discutat...

De asemenea, nu mă dau specialist în comunicare (deși aș putea) și știe toată lumea că aceasta e componentă importantă a vieții sociale. Ne învață domnul președinte cu lipsa lui de pricepere despre asta de fiecare dată când ține un discurs.

Comunicarea instituțională se vrea lipsită de nuanțe, obiectivă. Însă, de cele mai multe ori, eșuează lamentabil. Să ne înțelegem, pus în situația de a fi trezit din somnul dulce al orelor 1-2 aș fi compus aceeași chestie lipsită de inspirație sau ceva asemănător.

Cum adică "Există posibilitatea"? Și cum adică "obiecte din spațiul aerian"? Zi, bre: O dronă de origine necunoscută a căzut în orașul Galați! Fiindcă asta s-a întâmplat. Să știe omul despre ce este vorba. Care e alarma. Informațiile ultimilor ani ar îndreptăți pe oricine se întâmplă să populeze zona ar îndreptăți pe oricine să se gândească prima dată la asta. De ce însă nu vrei tu autoritate să fii prima care dă breaking news-ul? De ce să lași tik-tok-ul să îți fure fața?

Apoi, după ce dai alertă, tu autoritate îndemni la calm. Soluțiile propuse pentru evitarea pericolului au fost superbe. Trimitea lumea la beci sau "adăposturi civile". Dacă nu există nici beciuri sau adăposturi, atunci să nu stea în fața ferestrelor sau a "pereților exteriori". Orice o fi însemnând asta.

Cum să își păstreze omul calmul dacă nici nu știe despre ce e vorba? După umila mea părere mesajul trebuia să fie clar și fără posibilitatea să fie interpretat în prea multe direcții: O dronă de origini necunoscute a căzut în orașul Galați. Armata română a ridicat pe cer aviane de vânătoare care să urmărească alte eventuale drone ce survolează spațiul aerian al României. Vă rugăm, dacă aveți posibilitatea, să vă adăpostiți, să evitați să priviți la ferestre sau să stați aproape pereții exteriori. Mă mulțumim pentru înțelegere!

"Durata estimată, 90 min." Chiar aș vrea să știu cum s-a apreciat intervalul ăsta de timp? Ce anume a fost în capul celui care a decis să scrie asta? Am înțeles de la speciaștii în comunicare faptul că în clipa când s-au pus panouri cu minutele estimate până ce vine următorul mijloc de transport în comun, oamenii s-au mai liniștit fiindcă ei cred că panoul ăla spune ceva concret. Ca să nu pară că așteaptă ca proștii! Dar, în cazul ăsta, de unde știu autoritățile că treaba o să dureze cam o oră jumătate? Atâta carburant au avioanele care survolează zona? Sau s-au vorbit cu țările vecine și prietene sau inamice cu privire la asta?

Bolojan - deci "autoritățile" - n-a fost în stare să comunice măcar estimativ cât timp o să ia pielea de pe populația săracă până când o să ne întoarcem la o situație cât de cât stabilă economic, dar IGSU estimează bine cât timp o să cadă drone peste orașele României? Ai noștri nu se prea pricep la durate lungi de timp, dar din astea scurte le potrivesc imediat din ochi! Ce-o fi până la anul, Dumnezeu cu mila, dar sigur supraviețuim încă o oră jumate. Iar dacă am scăpat de asta, ce Dumnezeu se mai poate întâmpla? Nu?

din tată-n fiu

Taximetristul a fost dus de tatăl său la bibliotecă - "acolo în Piața Poligon, în centru" - iar acolo a prins drag de istoria României. Citea cu sârg despre domnitori: Ștefan cel Mare, Cuza, Vlad Țepeș... Până în clipa în care a prins avânt discursul său: "Citeam toate cărțile de două trei ori. Pe mine mă atrăgeau pozele". Se știe că o poză face deja cât o întreagă poveste așa că lectura omului era consistentă! Nu mai râdeți că voi nu ați înțeles nimic!

La rândul său, și-a dat fiul la școală. Și, pe lângă lucrarea de licență, studentul a avut parte și de practică în Statele Unite. A fost printre ăia 40 de discipoli de frunte. Numai 10 pe linie. Și acum așteaptă să fie chemat acolo. să i se facă repartiție pentru jobul pe care o să-l aibă. Cuvintele nu i se precipită, are un debit verbal bine susținut. Respirația nu i se taie. Nu stă pe gânduri, doar turuie. Parcă ar fi un tocilar fără discernământ. Fără niciun dubiu. "Știe să-ți demonteze laptopul până la ultimul șurub și-l montează la loc". E capabil. Și poate să găsească soluții de back-up la toate problemele pe care le întâmpină.

Angajatorii că câr, că mâr, salariu de doar 3000 de lei. Urât domnilor angajatori! Urât! Nu se procedează așa! Soluția sugerată din spate a fost, evident, Bucureștiul. Nu se duce el la București? Că deja are gagică acolo! Se mută, nu se măta el? Salariu de minimum 6000 de lei pe lună... Păi, tu știi ce poate face fiul taximetristul? E as în știința computerelor!

Are o cunoștință la Yazaki, care știe că se va desființa fabrica japoneză, dar că se va deschide o nouă mare întreprindere care produce panouri fotovoiltaice. Doar conducea Yazaki o să fie angajată la noua companie,  iar muncitorii o să fie nepalezi. De ce? "Vă zic eu... românului nu-i place să muncească Vine, semnează contractul, stă în perioada de training (2-3 zile), după care demisionează. E corect?

Dar stai! Că are un of și pentru angajatori! Adică, aceștia cer experiență. Ce lucru absurd și inventat recent. Iar fiul de 24 nu o are. Dar, vă spun, povestea taximetristului îl făcea să pară scoborând de pe cerul înstelar cu computere. Geniu. Nasa, Microsoft și Apple se vor bate în curând pe el dupa experiența de practică din State. Fiindcă așa funcționează lumea asta a bătutului pe insul valoros. Îl lași un pic ca pe un pește mare să se agațe mai bine în cârlig. Pe urmă îl tragi cu toată forța și cu un salariu baban la tine. Și nici nu ma scapă.

Ăștia aici îl consideră păduche. El merită cel puțin 6000 de lei pe lună. Doar așteaptă chemarea Americii! Aroganța nu-i șade în fire, dar uneori angajatorii sunt chiar nesimțiți!

Și-a adus aminte apoi că fiul ca fiul, dar el e baza. Păi, are o firmă de încălțăminte! Cu care iese la târg în weekend. Ce? Facturi și toate cele, mizilic. E expert și în contabilitate și plata impozitelor. Dacă nu se încheia drumul, aflam, poate, că e capabil să mute munții cu puterea minții lui chelioase. 

de ce este important să începi cu de ce

Încă din cele mai vechi timpuri, de când lumea a început să aibă timp de taifas, cei mai răsăriți dintre homo sapienși au înțeles că e important să afle cauza care stă la baza comportamentului oamenilor, a altor viețuitoare sau a lucrurilor.

De asemenea, pe lângă asta, esențială este și sinceritatea cu privire la demersul investigativ a lui "de ce?". Degeaba repetăm noi întrebarea asta la infinit dacă nu o facem cu deschide. Dacă nu putem să acceptăm și că răspunsul poate să fie și ceva care ne lezează într-un fel. Dacă omul cercetează orice având niște preconcepții nu o să aibă cum să avanseze.

Astea sunt cele două puncte pe care se bazează o lume imaginară perfectă.

Prin urmare, dacă vrei să iei o decizie radicală în viață e musai să verifici în prealabil ce cauți tu de fapt. De ce vrei acea schimbare? Ca să nu ajungi dintr-o situație precară într-o situație și mai grea. Și să afli pe calea întortochiată că unele aspecte ale problemei sunt de nerezolvat.

Adesea, omul pus în astfel de situații are nevoie de un miracol. Singura sa soluție este un "Deus ex machina" care să-l izbăvească. Să îl scape de chin și de torturile vieții. Or, norocul chior e rar și, cum se spune, și-l mai face și omul cu mâna lui. Dar pesimiștii știu statistică mai multă decât oricine pe pământ și înțeleg că șansele sunt reduse. Un optimist ar spune că nu ai nicio șansă dacă nici măcar nu încerci.

Dacă au existat vreodată, plasele de siguranță se manifestau rar. Acum ferocitatea economică reduce drastic șansa să cazi pe moale în viață.

De aia avem atât de multe construcții narative cu oameni care părăesc realitatea noastră pentru a se avânta în aventuri în alte lumi paralele sau pe alte planete. Ne e din plictiseală, ci fiindcă oamenii se simt amărâți cu viața pe care o duc și au înțeles că la întrebarea de ce nu există un răspuns standard și simplu.

Dacă nu îți permiți riscul ridicolului, iar la întrebarea de ce nu ai un răspuns concret, ci doar compromisuri, atunci ești în impas, dar măcar știi în ce direcție vrei să mergi și trebuie să te călești precum fierul înainte să devină oțel...

unde păcătuiește cartea lui Andy Weir - Proiectul Hail Mary

Asimov și-a populat galaxia cu oameni. Simpli oameni. Sau oameni și roboți. Poate nu chiar atât de simpli, dar tot oameni erau. Cu toate că a fost educat în spiritul științei el însuși nu a ținut seama de diferențele între gravitația de pe o planetă față de alta. Poate doar în cartea în care discută despre colonia creată pe lună, Asimov admite că gravitația lunii ar avea un efect devastator pentru omul care s-a născut acolo și vrea să ajungă pe Pământ.

Andy Weir e mai pragmatic și mai realist în Project Hail Mary. Avem parte de o realitate în care există ființe care s-au născut și au evoluat pe alte planete. Gravitația altor planete există și exercită presiune asupra mai mare asupra organismului unui Homo Sapiens. Sistemul osos este cel mai afectat. Dar sunt sigur că și sistemul circulator ar avea de suferit de pe urma unei curbări mai violente a spațio-timpului.

Cu toate că e o carte care prezintă și elemente pe care știința modernă le admite fără doar și poate, Project Hail Mary nu reușește să fie "realistă" până la capăt. Tipule, în lumea aia există entități microscopice care devorează stele incandescente, iar tu te plângă că scenariul are găuri? Da. Da, de ce nu?

În primul rând, căutam în carte ceea ce filmul nu a prezentat deloc. Cu ce a contribuit "Rocky" la cercetarea în sine. Căci în film e doar un animăluț de companie vorbitor, care nu-i permite lui Ryland Grace nicio clipă de intimitate. Și creează un lanț rezistent ca să poată americanul să facă bungee jumping către planeta cu taumibă. În carte secvența asta este mai puțin palpitantă, dar se lasă tot cu vătămări corporale. De ambele părți ale zidului de xenonit, zid ce desparte cele două viețuitoare înzestrate cu inteligență care populează Hail Mary.

Ni se explică în carte faptul că fiind niște cutii muzicale oarbe - membrii speciei lui Rocky au creat nava spațială în pripă. Că nu au avut timp să înțeleagă felul în care se abat radiațiile asupra organismelor vii. Or, asta e destul de absurd! Ochii sunt organe importante, dar radiația se manifestă și fără să fie văzută!!!! Nu e nevoie să percepi niciun pic din spectrul color, dar, dacă stai în preajma unui depozit de "uraniu îmbogățit", sigur ți se vor întâmpla lucruri neplăcute. Mortale chiar.

Or, aici păcătuiește textul lui Weir. Civilizația lui "Rocky" înțelege astrofagul - ba chiar e capabilă să îl înmulțească - "vede" că există o stea care nu e afectată de astrofag, dar nu înțelege că spațiul cosmic e mortal din cauza radiațiilor cosmice?! Unde e logica într-o astfel de viziune? Am presupus că poate textul scris o să conțină măcar câteva detalii asupra unei tehnologii extraterestre. Dar - așa cum am mai scris - este greu să te pui în pielea unei polifon viu și să imaginezi tehnologii viabile.

"Rocky" poate prelucra cu ușurință xenonitul, poate înțelege cu tehnologia sa mișcarea lui Hail Mary, reușește să îl impresioneaze pe Ryland Grace cu abilitățile sale matematice și chiar cu cele astronomice. Dar nu controbuie cu nimic concret la cercetatea în sine. Doar dă niște idei vagi și îl încurajează pe pământean. E un fel de majoretă cu mai multe picioare și cu o ultra percepere a sunetelor.

Nu poți să ai doar un geniu în mecanică și zbor interplanetar. E ca și cum am considera realistă astăzi propunerea din "Războiul lumilor" - H.G. Wells conform căreia marțienii au venit pe Pământ catapultați cu un tun! Ca niște circari! Și, deși erau foarte puțini, au pus stăpânire pe teritoriul Angliei cu "tehnologia lor avansată".

SF-ul suferă de cele mai multe ori de lipsă de consistență internă a poveștii. Apelează adesea la chestii magice: astrofagul, xenonitul ca să construiască situații în care oamenii își arată superioritatea. Fără Grace, "Rocky" este incapabil să ia mostre de pe planeta cu taumibă. De ce? Fiindcă doar oamenii pot. E absurd să credem că oamenii, în general, și americanii, în mod special, sunt specia dominantă în univers! 

Deus ridet

Se spune că, atunci când îți faci planuri cu privire la viața ta, îl faci pe Dumnezeu să râdă.

Știu că mesajul de dincolo de această zicere e acela că: viața este prea imprevizibilă pentru ca simpla minte de muritor să aibă control asupra tuturor aspectelor ei. Ca atare, orice plan este mai mult sau mai puțin supus eșecului.

Totuși, putem face abstracție de asta, nu? Putem. Putem să presupunem și că există Dumnezeu - nu neapărat în forma biblică, ci ca entitate pe care omul oricum nu o poate înțelege. Ceva prea complex ca să încapă în aproximativ 100 de miliarde de neuroni. Oricât de impresionante și numeroase ar fi conexiunile dintre ei.

Nu avem cum să definim ce anume reprezintă Dumnezeu. Pentru că e ceva ce ne depășește. Regilii doar speculează și-l portretizează pe Dumnezeu "după chipul și asemănarea" omului.

Theodor Sturgeon are în literatura sa o idee superbă: entitățile cu inteligență superioară trebuie să aibă și partea afectivă superioară oamenilor. Dacă presupunem că Dumnezeu e perfect, atunci și afectul său este perfect.

Deci și umorul lui este obligatoriu să fie perfect.

Dacă există un Dumnezeu căruia îi place să râdă - chestie despre care putem doar să bănuim (nu vom reuși niciodată să avem certitudini) - atunci fiecare din noi - unii mai mult decât alții - își dau măsura talentului lor de stand-up comedieni în fiecare clipă când - în loc să trăiască prezentul - plănuiesc viitorul. Pe aceștia ar trebui să-i iubească cel mai tare. Căci îi provoacă haz. Iar hazul divin - am spus mai devreme - este perfect. Superior oricărui tip de chicot excepțional.

Așa se configurează sectele. Printr-o dorință de a-l portretiza pe zeul favorit în parametrii umani. De aceea, rog orice cititor să nu considere rândurile astea ca absolute. Fiindcă nimeni, dar absolut nimeni, nu știe ce reprezintă cu adevărat Dumnezeu. Chiar și o intuiție pefectă, neputând fi confirmată, nu e validă.

Dar ar fi frumos ca divinitatea râdă de renghiul pe care îl joacă soarta oamenilor. Iar noi, ca oameni să ne gândim adesea că îi provocăm măcar un zâmbet celui care le știe pe toate...

Handmade

Avertizorii futurologi presupun că - din vina AI-ului - lumea se va cufunda în nenorocire. Vin roboții și ne vor luat toate joburile încurajați de oamenii cu bani care vor să reducă foarte drastic costurile de producție.

Ce uită însă acești prevestitori ai apocalipsei informaționale este faptul că - deși, într-o primă fază, o să se ridice ludiții - oamenii cu imaginație și speranță ar trebui să știe să speculeze snobismul unora.

Majoritatea se îmbracă de la fabricile din China. Totul făcut pe bandă, fără variație... doar standardizare. Ei bine, într-o astfel de situație au apărut și chiar au înflorit așa numitele proiecte handmade. Important este să te promovezi ca om care a stors din el picătură cu picătură de spirit, ceva ce robotul nu o să aibă niciodată. Să faci apel la emoția celuilalt.

Nu trebuie să spui nimenui că și îndemânearea ta reprezintă tot un soi de repetiție a unor proceduri pe care creierul le-a înmagazinat și integrat în structura sa de-a lungul timpului. Că și munca ta se bazează tot pe tipare regnoscibile de o minte antrenată să observe. Important este să adaugi - cu voie sau fără - mici imperfecțiuni care să-ți susțină discursul. Iar filistinul o să înghită vorbele astea bazate pe ficțiune.

Căci, vedeți voi, nu mai contează realitatea efectivă. Pentru omul de rând contează doar percepția deformată de comunicarea despre realitate. În trecut, purpura era menită doar pentru persoanele cu anvergură istorică nu fiindcă acea culoare avea ceva special, în sine. Ci doar fiindcă pigmentul respectiv era foarte greu de încromit din punct de vedere chimic. Așa o să fie și cu măiestria. Ca să ajungi la anumite perfermanțe să le zicem artistice necesită un efort considerabil - investești timp, energie și concentrare în ceea ce vrei să realizezi. Pentru că un robot poate fi antrenat rapid în recunoașterea unor tipare, ceea ce va face un om foarte bun în ceea ce face va deveni mult mai valoros.

De aia lumea se duce la concerte. Sau la teatru. Sau la spectacolele de stand-up. Randamentul obținut pe scenă este considerat ca fiind irepetabil. Ceea ce e adevărat. Doar că și irepetabilitatea asta este supraevaluată! Atăta timp cât nu faci decât să repeți niște chestii pe care le știi destul de bine, e greu să pretinzi că improvizezi atât de tare. Că dacă ai improviza ar ieși prost! Ai niște tipare în jurul cărora te învârți!

Atâta timp cât lumea va pune botul la "ca la țară", "live", "cu suflet", "din inima Bucovinei" etc. o să existe loc sub soare și pentru niște "handmaderi". Nu trebuie decât să se folosească algoritmii potriviți pentru a se ajunge la cei care, atunci când li se umezesc ochii, deschid și portofelul mai repede.

transparența

Lumea se schimbă prin ciocnirea de interese. Nimic mai simplu. Grupurile politice sunt cercuri care presează spre o direcție fiindcă din acea direcție își vor produce cașcaval membrii colectivului respectiv.

Astăzi, la modă este cuvântul transparență. Să știe dom'ne lumea cu cine are de-a face, de unde are banii care îi dau energia să dea din clanță. Ăsta e discursul celor care vor să arate că ONG-urile din România nu sunt nici pe departe atât de echidistante politic pe cât se pretind. Să se vadă cât la sută e vreo fundație a lui Șoroș, câți bani vin din direcția vreunei ambasade și cu ce fel de mărunțiș aruncă în ei corporatiștii.

Pe de altă parte, tabăra care se află de cealaltă parte a baricadei și care vrea să mimeze obiectivitatea ia la mișto pretenția asta de transparență doar la ONG-uri. Păi, se poate, dom'ne, ca numai ăia 5000 de lei dați de corporatiști să conteze așa de tare, pe când declarațiile de avere ale politicienilor să rămâie la secret? Nu, nu se poate, nu? Nu e voie. Caca!

Asta arată cât de periferici suntem ca civilizație. Atâta vreme cât ne batem între noi pe ciozvârte din afara țării arătăm ridicol. Chiar dacă unele cauze pot fi nobile sau măcar corecte din punct de vedere istoric. La urma-urmei, transparența nu e rea nici de o parte, nici de cealalata! Dar mă tem că, din cauza faptului că ne vom scoate ochii reciproc, în cuvând, o să fim prea orbiți de sentimentele de apartenență că n-o să mai conteze transparența. Dacă n-ai ochi să vezi ce fel de ins te povățuiște sau te influențează, degeaba joacă el sinceritatea absolută. Că va fi doar în zadar!

O să latre o vreme unii la alții - cei care sunt pentru transparența ONG-urilor știu că publicul oricum nu se uită pe declarațiile de venituri, cum știu și ceilalți că nimeni nu se uită pe declarațiile de avere alea politicienilor. Și, într-un final, o să o dea cu toții la pace. Nimeni să nu nu mai facă nimic în interesul publicului. Căci, vai, publicului nici nu-i pasă. Totul nu e decât un spectacol. Doar interesele o să se ciocnească unele de altele în continuare... cum nestatornică e firea umană, dar ciocnirea între particule rămâne mereu la fel. 

e fierbinde, frige, frige

Există pe site-urile porno o categorie de filme care încep mereu cu un avertisment: fetele astea au ajuns aici fiindcă ele caută o slujbă, mi-aș dori din tot sufletul să le ajut fiindcă și-au dat total interesul pentru asta, dar, din păcate, nu sunt un agent real, doar că ele nu știu asta! Cam asta e premisa filmelor acelea.

După care domnișoarele se lasă penetrate peste tot pe unde se poate să intre un penis.

 

Despre filmele cu pricina se știe că sunt regizate.

 

Ce fel de agent e acela care recrutează viitoarele staturi porno pe un site de anunțuri gratuite? S-a împământenit ideea că un anunț fără o poveste nu spune nimic. Aici nu avem de-a face decât cu cerințe: să arate bine, să aibă pieptul mare și să accepte penisul peste tot.

 

Pe vremea când a fost urcat anunțul încă nu ajunsese AI-ul generativ de filme și imagini atât de tare ca în zilele noastre. Astăzi, dacă n-ai buget, și chiar vreii să fii regizor și actor în filme porno îți pui poza sau concepția într-un prompt și aștepți rezultatele. Unele dintre ele s-ar putea să te nemulțumească, dar, gândește-te că nu mai primești telefoane de la oameni care cheamă pompierii fiindcă păsărica nevestei a luat foc, arede ca țigara, n-o șterge nici apa, nici Niii Agara.

eu, subcontractor

Ați văzut filmul "Sorry We Missed You?" Nu, â? Să vă uitați! Începe cu un interviu pentru job în care un om se străduiește să îl convingă pe un posibil angajator că e muncitor, că și-a făcut mereu treaba oriunde a lucrat, că e disperat să obțină jobul respectiv fiindcă e șomer și are familie... Fix ca un sclav clasic modern! Umil, se ploconește în fața unuia care ar putea să-l plăteacă pentru niște muncă de care angajatorul are nevoie!

La care nenea din fața lui îl liniștește. Da, dar nu avem nevoie de un angajat. Ci de un subcontractor. Ești propriul șef, uite niște acte pe care trebuie să le semnezi, uite cât trebuie să investești și țac-pac... Ești patron.

Astăzi ascultam în căști despre un concept interesant: uberificarea pieței muncii. În sensul că tendința este ca băieții și fetele cu bani să nu mai vrea să aibă de-a face cu angajați. Angajatul este protejat - teoretic și legal, măcar - de niște reguli pe care "subcontractorul" nu are cum să le mai aibă în vedere. Fiindcă el este propriul șef, boss! Lucrează cât vrea, când vrea... atâta timp cât își permite să plăteacă pentru zilele în care nu lucreză. Bine, nu e chiar așa, dar în film chiar așa e. Fiecare zi în care personajul subcontractor nu iese cu mașina să livreze pachete îl costă bani, penalizări...

La un moment dat în film, soția acestuia - și dânsa lucrând ore prea multe îngrijind niște bătrâni - este întrebată de o femeie de care se ocupa: "Ce s-a întâmplat cu programul de opt ore pe zi?" Păi, ce să se întâmple? Nu mai există. Femeia, ca să obțină banii necesari pentru a-și întreține cei doi copii, e nevoită să viziteze fiecare "client" la domiciliu și să se îngrijească să fie bine. Colac peste pupăză, când ajunsese să aibă un program cât de cât predictibil, e nevoită să vândă mașina ca să închirieze șoțul duba de livrator-patron-sclav. Iar asta îi lungește programul cu timpul de așteptare în stațiile de autobuz.

Uberificarea nici nu mai are o față pe care s-o urăști ca pe șeful depozitului care are un discurs absolut inuman când e rugat de protagonistul filmului să-l învoiască pentru o zi. Probleme personale? Ce-s alea? Tu știi câți au venit la mine să mă roage lucruri similare? Să-ți spun despre cel cu sinuciderea în familie? De cel cu părinții bolnavi? Ce? Crezi că am cedat? Ca să țin punctul ăsta de lucru pe primul loc pe țară am impus niște reguli stricte și atât!

Or, asta vrea să însemne și uberificarea asta. Mai puțin stat, mai mult timp acordat muncii. Căci acum ești patron. Devenim o lume care muncește pentru sine. Pe platformele de muncă-sharing! Nu mai dăm așa mulți bani la stat, fiindcă acesta nu știe cum să țină pasul cu noile metode de a "angaja" oamenii.

Unul dintre pilonii principali care au subminat statul socialist - cel puțin pe cel din Republica Socialistă România - a fost furtul. Furtul organizat la toate nivelurile! Tolerat de toată lumea fiindcă nimeni nu fura pe nimeni, ci toată lumea fura statul! Nu se punea întrebarea ce o fi reprezentând și statul ăsta? Era doar un concept abstract pe care poți să-l mulgi.

Un fenomen asemănător se petrece și în epoca muncă-sharing: nu mai ajung bani la buget fiindcă nu mai există angajați clasici. Practic, statul este văduvit de niște bani, care, sigur că rămân cumva în economie, dar e o economie care-l slăbește. La fel cum furtul din perioada comunismului a sfrijit structura politică de atunci.

Care a fost consecința? Căderea constructului docmatico-ideologic-securistic de atunci. Ce vedem că se întâmplă în zilele noastre? Lumea caută alternativa! Atunci alternativa a fost vestul, cu promisiunile lui... Așa se aruncă în brațele alunecoase ale unor vorbitori dubioși, demagogi și profitori, care le dă peste cap busola morală. Fiindcă statul nu știe și nu poate să-și ajute cetățenii rămași cu buza umflată după muncă-sharing. Ascensiunea unui fenomen social major este terenul fertil pe care se poate planta și alternativa.

Ce le spun suveraniștii indivizilor simpli? Că vrea să aducă înapoi stabilitatea. O stabilitate pe care noul mod de a vedea munca o pune în pericol. Fentarea legilor financiare în loc să întărească țara, o destabilizează, o vulnerabilizează. Dacă nu schimbăm macazul la timp, să ieșim pe linie de avarie, o să facem iar un accident istoric din care nu putem anticipa cât de rău poate fi.

A fost taică-tu-n război?

În fiecare vară, când văd pe marginea drumului spice de "orz sălbatic" (Hordeum murinum), mă gândesc la copilărie:

Una dintre glumele frecvente pe care o auzeam era aia în care se rupea o parte de sus a spicului, se așeza la loc în spic și cel ce făcea acest ritual te întreba: "A fost taică-tu-n război?" Nu era important ce răspuns aveai. Oricum, se miza pe faptul că un copil are tendința să-și idealizeze tatăl. Poartă genele lui, normal, nu? Și ce dovadă de bărbăție mai mare decât aceea de a merge în război, nu?

 

Ei bine, nu conta răspunsul în sine. Ceremonia asta jucăușă era răutăciosă întrucât insul încheia formalitățile cu "Uite-așa i-a zburat capul!" și dădea un "bastârc" cu arătătorul "capului" spicului, acesta îndepărtându-se de "corp" cât colo...

 

Nici nu m-am mai învârtit prin lumea celor mici, dar nu cred că tradiția asta a fost moștenită și de generațiile actuale. 

telefonul public

Voi mai știți primul Matrix? Filmul ăla făcut de doi frați, care sunt acum surori? Nu, nu o să bat monedă pe schimbarea de sex. Că nu e interesant. Sau filmul ăla în care oamenii erau baterii biologice pentru mașină? Fix cum hrănim noi algoritmii care să ne fure joburile de care ne plângem că sunt grele, stresante și fără sens? Epuizante, depresive, sumbre, toxice, monotone, istovitoare, frustrante, sufocante, dezumanizante, epuizante, descurajante și lista poate continua.

Ei bine, în primul rând Matrix era, printre altele, și un film de acțiune. Dinamic. De ce? Fiindcă Neo - pe numele din buletin Thomas A. Anderson - trebuia să alerge de la un telefon public la altul ca să își transporte mintea într-un loc unde se adunase toată spuma conspirației anti-Matrix din poveste.

Pentru generația care n-a văzut Better Call Saul, un telefon public arăta cam așa:

Relicve din astea încă mai există prin oraș! Și nici nu sunt coșuri de gunoi precum acesta.

 

Dar ele nu mai transportă infomațiile pe rețele... Iar protagonistul Matrix ar rămâne pradă agentului Smith dacă le-ar încerca.

 

Atenție chatgpt... Oamenii consumă tehnologia și o pun în vârful creațiilor lor artistice până în clipa când apare ceva nou, inovator, mai ușor de utilizat.

 

Există multe filme care abordează tema inteligenței artificiale de astăzi ca o chestie inovativă, excepțională, care ne poate înlocui ca specie chiar. Ce mi s-ar părea impresionannt ar fi o perspectivă post-inteligență artificială. O lumea în care AI-ul șade lipit de un perete digital suportând gunoiul celor care au iești la o țigară și-o cafea pe holul de la job-ul despre care se spune că va fi preluat de o altă inovație umană în materie tehnologică.

 

Căci dacă AI-ul sub forma actuală este vârful de performanță cognitivă la care se poate ajunge, atunci e un eșec al evoluției. Și va fi înlocuit precum a fost înlocuit telefonul public de cel mobil. 

la indigo

zâmbetele motivaționale

nu sunt aliniate cu starea interioară

degeaba tai versul abrupt

căutând să fii absons și insolit

dacă-ți vine doar să-l fuți în gură pe tony robbins

care trebuie să fie epuizat de fapt

poezia a fost făcută să spui direct

ce parte a sufletului te doare

sau se bucură

metaforele au venit mai târziu

ca să nu aibă toți parte de nemurire sau complexe

sau sunt un reziduu al prea multor secole de interpretare

rescriere și alte neajunsuri

spune ce-ai de spus

stresul nu e decât un conflict cu realitatea

bate asta în piatră

fără jumătăți de măsură

tristețea este cathartică

ins de pe net portretizat întotdeauna cu zâmbetul tău fals

și tâmp până la urmă 

dacă n-ai vreme de asta

nimeni n-are timp de tine

deci cum păstrezi aparența normalității

 mâncând căcat în fiecare zi

ca să duci o viață în care vei mânca

cu vreo 10-20 de ani mai mult căcat decât restul? 

cică pe jumătate adevărat

Am mai scris deja despre felul în care înțelepciunea populară învață oamenii să se comporte: nu poți și cu pula-n cur și cu sufletu-n rai, nu poți și cu pita unsă și cu slana-n pod... E nevoie să te poziționezi de o parte sau de alta a baricadei. Câteodată nuanțele nu există. Iar medicul pe care îl iubim cu toții pune problema într-un mod tranșant pentru a arăta că uneori e o naivitate să crezi că există cale de mijloc:

 Pe limba dacilor liberi:

Dr. Darryl Nolan: "De ce te preocupă așa de tare eșecurile și prea puțin succesele?"

Dr. House: "Succesele țin doar până la următoarea greșeală. Eșecurile sunt pentru totdeaune."

La fel ca data trecută, s-a găsit cineva să considere că afirmația lui House este pe jumătate validă. Mot-a-mot dnul Christopher Michael Speciale (un nume foarte expecial, am punea spune) susține ideea că propoziția lui House este "pe jumătate adevărată". Și care parte din ea conțiune jumătoatea aia de adevăr și care falsul? Misterul va rămâne pe vecie, fiindcă unuia care privește rațional totul va considera că nu avem de-a face decât cu o prostie.

Argumentul autorității, însă, îi dă dreptate lui House. Chiar doctorul metaforă și-a întărit vorbele cu un citat care umbla nestingherit printre cei cu două clase mentale mai mult ca trenul: "Gloria este efemeră, obscuritatea este veșnică".

Aveți totuși grijă ce spuneți psihiatrului fiindcă ar putea să vă acuze de lipsă de consistență logică. Argumentul autorității e valid doar într-o argumentare informală. Altfel, totul poate fi pus la îndoială. Numai că unii nici nu pun la îndoială ceea ce se spune, dar nici iau de bun... De unde până unde dorința asta să avem nuanțe într-o lume în care calea de mijloc e cea mai periculoasă dintre căi. Mai ales pe o linie ferată. 

cică ambele

Există în folclorul colocvial o expresie des uzitată, care îndeamnă la alegerea unei variante clare de gândire în viață: "Tu vrei și cu pula-n cur și cu sufletu-n rai". Or, din punct de vedere moral, asta este imposibil.

În traducere pe limba dacilor:

Thirteen: "25% dintre cei cu tendințe suicidale nu arată niciun semn clar de depresie."

House: "Nu. 25% dintre cei cu tendințe suicidale au prieteni care nu au observat nimic și vor să alunge sentimentul de vinovăție."

La care Michelle Alicia Caron simte nevoia să adauge "Both", deci ambele variante sunt valabile, concomitent. Frumos, elegant, cât de cât.

Aici ar interveni și logica elementară: ori alegi să crezi că personajul Remy Hadley are dreptate și să susții faptul că există oameni care suferă într-o tăcere absolută, ori ești de partea lui House care este tranșant! De fapt, unii dintre noi, dorind să respingă sentimentul de vină, preferă să se uite în altă parte când un amic dă semne că lucrurile nu sunt în regulă. Nu există variantă de mijloc! E ca aia cu virginitatea... nu, că bagă doar puțin capul, nu se întâmplă nimic.

Legenda spune, tot legat de subiect, că Unabomber a fost depistat fix din cauza faptului că obișnuia să folosească frecvent o expresie similară celei cu care am început textul acesta. Pe englezește ar fi "you can't eat your cake and have it too". E o construcție lingvistică deformată a unei structuri de discurs repetat - prin transmutatio (sau permutare) - de la versiunea canonică: "you can't have your cake and eat it too".

Deci aveți grijă cu ce fel de expresii vă înhăitați și mai ales ce fel de păreri stupide manifestați în public. Fiindcă personajele serialelor favorite pot să fie foarte dezamăgite de modul cum gândiți. House nu s-ar fi sfiit să afirme fără perdea dnei Michelle Alicia Caron: "You are an idiot!".

"Îmi place cum gândiți"

De vreun an, din cauza muncii, merg constant cu taxitul. Nu e vreo fiță, ci o necesitate. Trebuie să respect anumite ore la care să fiu la serviciu. Inevitabil, intersectându-mă des cu lumea lor, am ajuns să îi cunosc pe unii dintre ei. Cert e că există și prietenii între șoferi, dar și antipatii. Mi se recomandă frecvent să nu merg cu vreun cutare conducător de taxi - ba că e bătrân, ba că fură la maumuță, ba că are râie sau cine știe ce boală venerică. Unul dintre ei chiar a născocit o narațiune care nu era deloc adevărată. Nu știu ce spera... Oricum nu i-am reproșat niciodată că m-a mințit în mod grosolan. Cică un bătrân de la concurență umbla la volan cu sticluța de tărie și, când s-a întors acasă, l-au lăsat picioarele. A căzut în fața porții și a fost găsit de fiica lui... Ar fi trebuit să fi rămas la pat fiindcă multă vreme, căci a doua zi a fost dus la spital cu picioarele umflate. Dar, peste doar câteva zile, am mers cu moșul la muncă și n-avea nici pe dreacu'!

Astăzi, în schimb, am traversat orașul până în comuna cea mai apropiată cu un ins care are suflet de manelist. Nu le-am atras atenția niciodată celor care fumează la volan sau pun la difuzor muzică despre care am păreri negative. Hai, nu negative, dar, să zicem, că nu ar fi primele opțiuni de melodii pe care le-aș lua cu mine pe o insulă pustie. Ar fi doar la coadă de tot.

Ei bine, nenea acesta mi-a spus și nu am vrut să îl contrazic deloc - fiindcă nici nu cunoșteam foarte exact subiectul - că statul român s-a angajat să plătească despăgubiri (mii de euro!) celor care s-au vaccinat anti covid-19. De ce? Păi, a fost un experiment și, se pare, decidenții politici au fost nevoiți să recunoască asta! În subiecte sensibile, am învățat că e mai bine să îmi țin gura. Doar m-am arătat mirat că eu chiar nu știam despre chestia asta. L-am mai întărâtat zilele trecute cu hantavirusul, dar m-a luat iar cu despăgubirile... Sau că dânsul a auzit că nu o să mai fie vreun lockdown sau că nu se mai impune... fiindcă țările sunt lăsate să decidă de unele singure. Or, dacă e să privim logic... nu ai cum să colaborezi cu ăia care nu-și respectă vecinii. Dacă toți vecinii aleg să limiteze răspândirea virusului prin lockdown, atunci o să pună restricții mai mari pentru cei care vin din spații care au ales să nu facă asta. Nu? Ca să fie clar, eu doar încercam să bag bățul prin gard să văd unde mă duce asta!

Dar nu despre asta voiam să scriu. Ci despre felul cum privește taximetristul știința. "Oamenii de știință îl neagă pe Dumnezeu. Ei spun că totul e de la natură." Iar eu... hei, dar nu toți oamenii de știință îl neagă. Mai sunt și cei care spun că piesa în care jucăm trebuie să aibă regizor. Bine, nu i-am zis așa, dar ați prins ideea!

Și apoi, ca să-mi confirme ce alegația, cică a fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată un om de știință care, după ce a decoperit "particula lui Dumnezeu", s-a lăsat păgubaș în fața minunii: "De aici nu mai depinde de mine!". Eu iar politicos și pe subiect: sunt lucruri în lume care nu și-au găsit explicația. Nu m-am arucant să spun și ce aveam în cap: doar fiindcă nu avem o explicație bună acum, asta nu implică în niciun caz existența lui Dumnezeu.

Tot pe frânturi de idei și pe inexactități a continuat: "Budiștii nu cred în Dumnezeu. Ei cred în Buddha, care este doar o piatră. Se închină la o piatră. Îi aduc ofrande, aruncă sânge pe ea..." Și eu cu o completare biblică: scrie în scriptură "Să nu îți faci chip cioplit". La care dânsul flegmatic "Îmi place cum gândiți".

Dar nu s-a lăsat! Drumul era mai lung și el trebuia să îmi arate că are și pregătire teologică! A citit biblia. Soto! Nu de multe ori - că doar e lungă - dar o dată și a fost de ajuns. Câteodată când ședea de pomană în fața covrigului, scoatea din portbagaj (serios! așa a susținut! că ținea scriptura în portbagaj!... acum nu mai face asta, dar în trecut...) biblia și începea să lectureze. Nu se rușina să arate cât de fariseu este. Ba chiar, odată a fost zărit de un preot. Și, carevasăzică, bărbosul i-a spus că acea carte e vrednică doar de fețele bisericești. Până aici i-a fost personajului imaginar al poveștii, că taximetristul s-a aruncat într-o argumentație țais. Păi, în opinia sa, și oamenii de rând au tot dreptul să interpreteze biblia în felul lor. Că pentru paroh "cartea sfântă" e doar o meserie (deci cașcaval), pe când pentru un taximetrist e o chemare de-a dreptul. La fel cum Isus a împărțit la toți cei 12 apostoli (copiii lui) câte ceva, așa a făcut și în lume... Prin urmare, nu doar popa are menirea să îi înțeleagă opera fiului Domnului.

Recunosc, că omul era mai incoerent și eu parodiez doar de pe margine, dar, în mare, cam acolo bătea.

P.S. nu știe ce o să facă Simion... nu am înțeles dacă vrea să trebuie să facă sau nu ceva... cert e că e în tabăra "suveranistă". Și-i place cum gândesc că am fost de părere că Georgescu trebuit să fie lăsat să devină președinte dacă era votat. Nu să se facă giumbușluri anticonstituționale. Nu i-am spus și celelalte opinii nepopulare pe care le aveam în cap.

bani din bani

Un nou val publicitar al rețelelor sociale este cel care trebuie să atragă banii care mai sunt pe piață. Și cum se întâmplă asta? Păi, e criză economică, așa cum ne amintim din perioada 2008, prin urmare e util discursul care să sugereaze că o criză nu e o criză, e o oportunitate. În trecut, dacă nu mă înșală memoria, platforma "FOREX" apărea constant cu mesaje de încurajare a "investițiilor". Astăzi, îl avem pe Zlatan Ibrahimovic spunându-ne (chiar pe limba română) că banii trebuie să lucreze pentru noi. Parcă ar fi citit "Cel mai bogat om din Babilon".

Nu știu care e motivul apariției acestui "trend" și nu vreau să insinuez că ține de foame... Dar pare prea sincronizat cu situația mondială și a atras oameni care pretind că nu sunt interesați de cifre. Or, când trăieti din conținutul urcat online, e greu să nu privești la cifre! 

Cei mai mulți (gen Horia Sârghi - Zaiafet), preferă să rămână la eficiența repetiției, care e mama învățăturii. Reciți mereu aceeași poezie ca și superstarul suedez și gata. Publicul reține ce e de reținut și dacă sunt suficienți cei influențați să acționeze, atunci campania și-a atins scopul.

Alții, mai sofisticați (gen Dan Cadar - ZonaIT), preferă să ne dăscălească. Recită niște banalități despre felul cum funcționează economia. Ba chiar ne dojenesc că ne comportăm ca niște oameni și avem tendința să reacționăm emotiv: "frică și lăcomie". Pretinsele cursuri ținute săptămânal reprezintă doar praf în ochi. Cine vrea să facă bani cu adevărat trebuie să întreprindă o activitate economică în lumea reală. Asta e cea mai sigură metodă de a aduna capital. A face bani din bani reprezintă o activitate frauduloasă. Pentru că se bazează fix pe emoție: "speranță și lăcomie". Degeaba ni se spune că trebuie răbdare. Că nu suntem construiți în felul ăsta! Se spune că pariurile sunt nocive fiindcă dau dependență. Iar "tradingul" nu e încadrat în categoria asta. Hm, cum dreacu'? Păi, ce naiba face un ins care tranzacționează externalizările de riscuri ale unor companii mari? Pariază că riscurile alea sunt minime și că va obține un comision din creșterea pe bursă a valorii acțiunilor companiei în care a investit. Nu direct, ci prin intermediarii care vând acele pachete preluate de la cei mari. Dacă aceasta o duce prost, nu pierde nimic, fiindcă și-a externalizat riscurile cumpărate de oamenii isteți. Că așa e în tenis. Trebuie să piardă cineva la un moment dat.

Dacă ești un pui mic și vrei să pui banii să lucreze pentru tine - ce frumos sună asta! să pui banii să lucreze pentru tine... de parcă banii ăia singuri pot să se înmulțească... îi pui într-un colț și fac sex între ei și după nouă luni, țac-pac, au făcut pui. Nu, boss, trebuie să te interesezi, să muncești. Nu există "venituri pasive". Doar muncă. Mai multă muncă dacă ai deja un job! - ei bine, dacă vrei acest miracol al "tradingului" există posibilitatea să produci niște mărunțiș din mărunțiș. O să spuneți că e mai bine decât să lași banii să fie haliți de inflație. Și aveți și voi partea voastră de dreptate. Dar, să fim serioși... nimeni nu se apucă să "investească" pentru a-și pune la adăpost veniturile de inflație! Iar investițiile astea nu sunt cea mai bună soluție pentru scopul ăsta. Cumva, e mai bine să pui banii în active de stat. Împrumuți statul care trebuie să păstreze facă economia proprie să funcționeze! Și companiile mari se luptă să funcționeze în economie, dar nu tot timpul pun banii acolo unde e cel mai sigur. Iar bula AI... nu se știe cât o să reziste. Ca orice bulă. Statul e prea mare ca să eșueze. Și marile companii... dar în drumul lor spre redresare pot să halească toate veniturile tale. După care intervine tot statul! De aia nu funcționează economia. Fiindcă soluția finală o reprezintă tot apelul la statul care e muls. În caz de cădere. Deci oricum plătești căderea cuiva, dacă e să se întâmple. Nu e nevoie să-ți și pariezi banii pe asta.

unde ne sunt reclamele de altă dată (faza pe VPN)?

În anii din urmă, o anumită companie, care vrea să se impună pe piața VPN-urilor, a tot plătit influența online să se promoveze. S-a mai lăsat pe tânjeală recent, dar a practicat destulă vreme repetiția aceluiași mesaj din guri diferite. O minciună repetată de o mie de ori devine adevăr. Lăsând la o parte faptul că minciuna și adevărul sunt incomparabile din punct de vedere logic, opusul minciunii fiind sinceritatea, totuși ne rămâne ceea ce vrea să spună fraza respectivă. O minciună repetată de suficient de multe ori o să ajungă să fie crezută de o masă largă de oameni. Sau, dacă nu crezută, acceptată ca atare din cauza unei presiuni sociale.

Și nu se pompau bani doar pentru cei care activează pe internetul de limbă română, ci am văzut același tip de mesaj și la Sabine Hossenfelder. O profă de fizică serioasă - nu la fel de entuziasmantă precum Tatiana Erukhimova - dar orișicât... care a stârnit niște controverse pe net (în bula celor care o urmăresc). Probabil că acea companie s-a dus și prin alte părți, dar, în general, s-a asociat cu oameni care au o producție bazată pe o minimă cercetare și pe un discernământ real asupra realității. E verosimil să spunem că speranța celor din companie era ca prin alianța acesta să se mânjească de niște respect. Ar fi trebuit să-l pună pe Ilie Bolojan să facă promovarea, fiindcă el este reprezentantul seriozității în România zilelor noastre. Atât de serios că pare mai degrabă supărat. 

Se spune că printre avantajele unui VPN-ul (rețea privată virtuală) se numără și "intimitatea totală online". Or, noi trăim într-o lume unde toată floarea cea vestită a întregului apus se chinuie să adune cât mai multe informații de la cât mai mulți ca să construiască tipare de comportament social în vederea eficientizării promovării produselor și seriviciilor. Să crezi că un furnizor de astfel de servicii îți va păstra profilul absolut anonim online e ca și cum te-ai fi dus să te spovedești la preot în perioada comunistă. Securitatea îi avea pe alde Mache sub control și afla foarte simplu ce le poate capul enoriașilor naivi. Să mai dai și bani pentru asta pare curat meșteșug de prostie.

E o naivitate să crezi în intimitate online! Chiar cumpărând un VPN onest până la Dumnezeul - în drumul ăsta fără a avea niciun băț în roată de la sfinți! - atotputernic și sincer. Tu trebuie să știi că muți intimitatea ta din brațele lui goagăl în labele unui alte corporații!! Cum să speri că o astfel de companie nu o să exploateze acest fapt. Acestea se pun la adăpost și din punct de vedere legal. Dacă încerci să faci ceva neortodox online o să raporteze în secunda doi autoritățile competente. Dar, hei, noi încă putem crede că Alba ca zăpada era o fată care juca tabinet seara cu piticii.

P.S. Nu vreau să spun că un VPN e total inutil. Dacă vrei să păcălești netul că îl accesezi din altă parte ca să te uiți la un serial care nu a fost lansat în România... ok. Sau să cumperi cărți în limba engleză de pe site-uri din țări unde prețul e mai mic... iarăși ok... Dar există și variante gratuite pentru acest scop! 

Hantavirus și Simpsons

În perioada când pandemia de covid-19 era în floare, m-am reîntâlnit pe stradă cu un tip cu care am copilărit. Om la casa lui, căsătorit, împingea de căruțul cu fetița lui pe stradă, mutat în Germania unde are de lucru ca asistent medical, cu BMW-ul regulamentar... Ce-mi spunea părea să aibă sens și mă puteam înțelege cu el. Se vedea că trecuseră peste amândoi anii.

Dar, fiindcă părea că suntem tot amicii aceea din copilărie, a considerat că sunt de partea lui și în politică. Sistemul de învățământ din Germania? Un dezastru, omule! Îi învață pe băieței că e în regulă să se dea cu ruj și să poarte fuste dacă asta simt. La afirmații din astea eu prefer să nu-mi spun punctul de vedere, fiindcă, din punct de vedere social, nu am nimic de câștigat.

N-ai văzut? E pe net, în desenul ăla animat Simpsons se prezicea viitorul. Da, Donald Trump, pandemia... Și asta acum mulți ani! Aici am protestat încercând să-i explic că în serialul cu pricina sunt așa multe absurdități și faze comice încât la un moment dat se ciocnesc de realitate și fac buba. Doar că nu voia să mă creadă! Era mult prea atractivă perspectiva că el descoperiseră adevărul și eu am rămas în bezna din peștera lui Platon. Un prizonier al umbrelor... Realitatea îmi era inaccesibilă. Cum îi este distantă apa unui muribund în deșert.

În dimineața asta, un alt prieten care dorește să mă deștepte ca pe un ceas cu cuc mi-a trimis următorul mesaj:

 

Din nou, aceeași apofenie. A apărut Hantavirus și a explodat piața de căutători de predicții în desene animate. Nici Isus nu se descurca mai bine cu anticiparea viitorului! El varia pildele, nu spunea aceeași poveste de fiecare dată și aștepta ca auditoriul să umple golurile din pădurea narativă. Sau firile mai slabe de înger să caute înțelesuri acolo unde nu era decât un pârț.

Dacă totuși ai înțeles că nu e vorba de nimic altceva decât o coincidență, de ce mama lui proces verbal mai trimiți mesajul? Insinuările sunt precum scărpinatul la genitale în fața colegiului medicilor. Normal că  fiecare o să găsească un diagnostic acolo, când, de fapt, nu-s decât mâncărimi.

De Hantavirus am alfat tangențial pe la știti, dar am ignorat informația. Dar s-a transformat recent în memă pe net... Iar Sammy Obeid a dedicat un film pe youtube subiectului. Bine, nu la fel de talentat ca Simpson, dar orișicât. Creatorii serialului cu Homer Simpson au tras un foc (legat de pandemie) și au nimeri două perioade istorice: pandemiile au fost și au rămas, se pare, conform insinuărilor, doar niște experimente sociale ca să vadă cum reacționează populația. Și care e scopul acestui experiment?

Nu are importanță! Contează doar nevoia omului să găsească modul în care să aibă sens viața lor. Iar o exagerare planetară reprezintă clipa perfectă pentru a fi mai isteț decât tine însuți/însăți. Căci așa e concepută evolutiv mintea umană. Are nevoie de tipare ca viața sa să aibă sens.

P.S. plănuisem să scriu altceva astăzi, dar... cineva a simțit nevoia să mă dăscălească. Și, cum nu-mi place să mă dăscălească lumea, am deraiat de la adevăratele căi ferate ale vieții lineare și am clocit ceva nou și de actualitate.

unde ne sunt reclamele de altă dată?

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la trecutul recent și la bula trotinetistă, parcă-mi saltă inima de neliniște. Unde ne sunt produsele promovate altă dată?

A fost o vreme când, la multe podcasturi de comedieni, am auzit despre uleiurile "pe bază de CBD". Scurt momentul publicitar, dar tot am aflat de acolo că menirea produselor acestea era să te liniștească. Să nu-ți mai tresalte inima de neliniște. Este adevărat că și intervalul de timp universal când s-a petrecut evenimenul acesta era încărcat de anxietate socială: pandemia de covid-19.

Și nu se întâmpla doar în spațiul carpato-danubiano-pontic! Ci și la "partenerul strategic", în Statele Unite. Dna Katy Stoll de la Some More News recita texte menite să facă ascultătorul să cumpete produsele acestea ca să șadă liniștit, să nu se mai preocupe de problemele pe care nu le poate controla. Sau să nu mai aibă insomnii sau alte tulburări ale somnului.

Tot pe atunci, a apărut, în urbea cunoscută altădată pentru bursa cerealelor de la malul Dunării, în "Barieră", un butic care s-a numit o vreme chiar "Ilegal". Avea simbolizată o frunză de cânepă în logo. S-a rebranduit apoi, dar, până la urmă, tot a falimentat.

Și... la fel cum au apărut, textele despre CBD au și dispărut. În liniște de parcă ar fi fost retrase de un ins care a consumant uleiuri "pe bază de CBD".

Episoadele astea dau apă la moară celor care spun că există o orchestră mondială care cântă o arie dansantă, iar lumea se mișcă pe ritmurile ei. Iar muzica asta nu poate să fie decât diabolică, cum altfel ne-am justica posomorârea? 

ecran-zen

Știu că iar o să mă întorc la ziua de vineri... multe idei le mai vin oamenilor când merg pe jos. Umblă prin casă ca să îți vină idei, mișcă-te... se pare că și creierul se activează în zona de idei în clipa în care simte că el controlează un corp, care se află în mișcare.

Deja e un clișeu pe care-l cunosc și cel mai puțin isteți dintre pământeni: omul modern șade foarte multă vreme cu nasul în ecrane. Personal am fost crescut de un ecran static, acum deja lumea petrece mult timp cu ecranele portabile. Mulțumim, Ștefan Slujbe!

Până acum, însă, nu am privit niciodată legătura dintre filosofia zen și ecrane. Cum adică? Ce plm vrei să zici? Care-i fază? Ai băgat legale? N-are, mă, cum! Te-ai prăjit! Noapte minții! Caz de targă! Ia-ți pastilele! Etc. Etc. Etc.

Cu toate astea, sunt foarte serios! Dar pentru asta am nevoie de o poveste ajutătoare. Sau mai degrabă de o observație: în curtea liceului de chimie - pe terenul mare, cu gazon artificial, ars în mai multe locuri - se așezase un pușnat turcește (picioarele încrucișate ca la meditație în poziția lotusului), iar ochii îi erau proiectați în ecranul telefonului mobil. Ha! Fac eu pentru mine!

Care e, pe scurt, filosofia zen? Acceptarea și o hiperconștiență a momentului prezent. Ce fac oamenii care se uită în ecrane? Intră într-o stare de atenție concentrată doar pe ce se întâmplă acolo în fața ochilor lor. Restul nu mai contează. Trăiesc clipa!

Ca atare, probabil și de aia a pătruns în spațiul euro-atlantic curentul acesta de origine asiatică. Omul modern are tendința să "mediteze" când trâiește intens mai mult ce vede în ecrane decât ce se întâmplă în jur... Îi e mai ușor să înlocuiască o stare cu alta pe care o cunoște deja.

P.S. și cu textul ăsta mă pot prezenta la maestrul cu nădragi roșii... LOL 

copiii vremurilor noastre

Vă amintiți de puștanul de joi, care avea un ceas electronic precum în anill '90? Ei bine, ieri... o zi mai târziu era în parc. Cam aceeași ținută, doar că niște bașcheți cu extensie pe gleznuță - cum s-ar zice... Și, evident, ceasul electronic. După asta l-am recunoscut.

În zona respectivă, cupluri-cupluri de adolescenți care încercau să petreacă timp împreună. Nu aș fi trecut pe acolo - că mă enervează aglomerația - dar mă grăbeam spre casă și am fost nevoit să scurtez drumul! Cupluri heterosexuale. De un el și o ea. Trebuia să explic asta, nu? Că lumea nu mai înțelege, nu? LOL Copii care ne vor plăti pensiile. Pe bănci.

Ei bine, gagiul ăsta era în compania unui alt tip. La fel de puștan ca el. V-am zis că e sexo-marxist. LOL L-am citit imediat. Nu, nu se pipăiau sau chestii. Erau amândoi absorbiți de ecranul unui telefon. Stăteau la televizor, frățiuer! În parc.

M-am întristat. Cumva aveam alte așteptări de la un ceas retro electronic. Dar, de fapt, cu toții suntem copiii vremurilor noastre. Elementul vintage nu e decât o toană de copil care se crede special. 

FWT

La ieșirea din parc am dat nas în nas sau bot în bot cu un autovehicul BMW. Se odihnea la umbra pomilor, regulamentar, pe caldarâm cu geamurile laterale lăsate puțin...

Numărul de înmatriculare purta mândru, la porțiunea de litere, ca să știe toți muritorii că stăpânul nu e ins de rând și că mașina respectivă e aspirator de doamne și domnișoare care vor sex cu un astfel de specimen special și ieșit din comun, ei bine, purta înlănțuirea de slove "FWT". Subtil! Lipsea un colant publicitar care să promoveze supranumele "futezătorul" și tabloul era complet. Sau cum s-ar fi exprimat MC Vagina: "Show me your genitals".

Am căutat, totuși, să disting în interiorul mașinii ce fel de ceafă are posesorul, dar, pe locul mortului, nu era decât o doamnă chubby, care urmărea ecranului unui telefon inteligent. Cucerirea "futezătorului" am dedus. Prada. Dar prădătorul părăsise incinta.

Nu e vorba, fiecare e liber să se exprime cum dorește... Dar să plătești poliția să îți scrii pe mașină ceva așa de comun seamănă cu o lucrătură de mântuială! E fix genul ăla de ins care cere să i se spună "Cine v-a lucrat aici?" Vreți să vă judece lumea?

Am uitat să spun ieri că ochelărică cu ceas electronic arăta - ca înfățișare - cu un reprezentat al spiritului ecologist, votant USR, trotinetist, sexo-marxist etc. Clișee! Ei bine, insul cu BMW semăna cu opoziție tânărului respectiv. De aceea m-am referit, în mod grosolan, la ceafa sa. Câteodată imaginea reflectă sufletul ipochimenului. 

ceasul electronic

V-am spus despre tânărul "suveranist" (nu pot să știu sigur ce fel de credințe politice avea!), care făcea o cruce regulamentară ca un soldat întru Cristos. Un cruciat pacifist sau ceva...

Astăzi, în schimb, s-a poziționat mai aproape de mine un altfel de puștan de liceu. Tot ochelărică, dar ochelati cu picioare colorate, fără acnee pe pe mufarină, cu airpods, regulamentar, în urechi, iPhone... Tricou alb fără mesaje imprimate, pantaloni largi - din ăștia unisex astăzi (că le văd și pe puștoaice și pe puști cu ei) - și bașcheți în picioare.

Ce mi-a atras însă atenția a fost un ceas electronic ținut pe brațul stâng. Ceas electronic!!!! Nu smartwatch! Ceas electronic în genul anilor '90. Din ală care avea "muzicuțe" "pe vremea mea". Ceas electronic, cu acea curea metalică și afișajul ăla "pătrățos".

Și atunci îți dai seama că ai îmbătrânit! Când puștimea începe să porte chestii "retro", care pentru tine amintesc de copilărie!

Pantalonii semănau - dar nu erau, nici pe departe, identici - cu ăia din anii gangsta rap (2000-2008): largi, dar nu aveau turul lăsat, nu aveau buzunare pe lateral la genunchi...

Vreme trece, vreme vine... toate-s vechi și nouă toată. 

 

nu încercați asta acasă, la școală sau în lumea reală!

Există des în filme niște situații standard:

 

1. avem un personaj cu moralul la pământ;

 

2. familia sau prietenii încearcă să îl încurajeze;

 

3. nu există o cale ușoară de a-l ajuta;

 

4. ca să nu îi rănească sentimentele și să prindă un pic de curaj familia/prietenii aleg să îl mintă cu privire la situația lui reală;

 

5. ba chiar fac un sacrificiu personal secret ca să pară că, de fapt, lucrurile nu sunt atât de tragice pe cum le vede personajul demoralizat;

 

6. acesta din urmă află secretul și situația se complică și mai mult.

 

În loc să iasă din impas, când ajunge să contantate că a fost mințit, victima "complotului cu bune intenții" începe să ia viața și mai în tragic.

 

E un clișeu clasic pentru situațiile comice din filme, dar... Oameni buni! Dacă aveți de gând vreodată să faceți asta în lumea reală - cu cele mai bune intenții - nu insultați inteligența nimănui. Chiar dacă nu se află tot e un gest complet greșit. Fiindcă doar creați niște speranțe false!

 

Da, e mai bine decât să lași pe cineva să se scalde în mizerie, dar tot nu îl scoți acolo. Doar îl crești pentru o clipă speranțele. Chestie care nu are un combustibil mare. O să se stingă repede când rezultatele întârzie să reapară!

vă invidiez, bă! (2)

Revin un pic la ce am scris ieri. Se spune despre secolul ăsta că dacă nu va fi religios, nu va fi deloc. Dar ce fel de religii a născut social media zilele astea e de necrezut. Fanatismul întru bolojan sau georgescu este un concept pe care nici măcar Kafka nu l-a anticipat! Doar dnul Eric Blair - care se semna George Orwell - a putut să prevadă în cartea "1984" astfel de demersuri.

Avem acolo un ins care are puterea să șteargă tot ce i s-a spus până într-un anume moment și să îmbrățișeze cu sinceritate contrariul. La fel și cei care astăzi practică antipesedismul de cumetrie. Personaje care se luptă de la tastatură cu psd, iar la concerte cântă în fața unui public adunat de politicienii psd pentru zilele nu știu cărui loc. Până mai ieri au înghițit cu toții broasca și au considerat că avem o guvernare "pro-europeană". Astăzi, au ieșit pe social media să apere austeritatea. Ah, de fapt, s-o ignore, fiindcă ei se luptă cu psd-ul. E ceva cuvios-spiritual aici: să-ți ignori foamea crezând că politicianul va revărsa asupra ta în viitor raiul pe pământ.

Oamenii pentru care iubirea față de un politician nu e grețoasă trebuie invidiați, din punctul meu de vedere. E la fel ca orice religie. Îți dă sens în viață. Altfel te ridici din pat să te duci la muncă știind că politicianul iubit veghează la interesele tale cum o făcea fratele cel mare.

Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranța este putere. Curat murdar, coane Fănică, dar umflăți-i!

vă invidiez, bă!

Trăim din nou niște vremuri tensionate politic. Mai ceva ca după 2008, peste țară planează cuvântul austeritate. Asta după ce au constant oameni mai deștepți, ca să ieși din criză economică nu trebuie să ajuți economia să se contraste, ci să încurajezi credința că totul va merge. O economie bazată pe consum, cu un consum încurajat... ar trebui să meargă din inerție.

De asemenea, oricât se bat economiștii în piept că avem de-a face cu o știință... ramura asta umană e mai mult aproximație si speranță. Banii sunt o ficțiune pe care au inventat-o oamenii. Bucata aia de hârtie pe care scrie "Twenty Pula" nu înseamnă nimic dacă nu ar fi investită de către oameni cu valoare! Dacă nimeni nu ar mai crede că 20 de Pula valorează ceva, atunci ar valora fix pula! Ca atare, nu înțeleg de ce, ca să echilibrăm balanța, nu facem o resetare valorică. E clar că undeva s-au dus prea mulți bani și s-a creat dezechilibrul. Deci din locurile unde s-a acumulat de-a-n pulea valoare să se pompeze înapoi în ecosistem! Obligativitate fiscală! Ca să nu dezechilibrăm balanța!

În "America fără etaje", Ilf și Petrov (nu, nu acel Petrov la care o să ne întoarcem mai târziu) prezintă o situație în care este întrebat un tânăr dacă nu ar fi în regulă să se ia banii celor care au câștigat foarte mult și să se facă o împărțire mai echitabilă social. Insul spune că da, asta ar fi o soluție ca să se repare multe nedreptăți sociele, dar că trebuie să existe și o limită până la ce sumă să aibă loc acest proces. Iar șoferul, care îi ducea pe cei doi autori ruși, le explică: flăcăul a propus acea graniță monetară fiindcă speră că într-o zi are să ajungă și el bogat. Deși era clar că asta ar fi fost foarte puțin probabil.

O să fiu acuzat de blasfemie. Normal. Cei care "s-au ajuns" o să se simtă trădați fiindcă au percepția că acumularea de capital li se datorează doar lor și ei au muncit pentru tot ce au obținut. Or, nu le contestă nimeni munca și dorința sau foamea... Dar depozitarea pe care au realizat-o în timp a fost tot pe cârca celor mulți - care au dat ceea ce aveau ca să procure ce ofereau bogații zilei de astăzi. Fără ei nu s-ar fi produs fenomenul ăsta! De aceea, să-i lași să moară pe cei mulți și să ții de bani fiindcă ai avut un pic mai mult noroc decât ei... e incorect.

O catastrofă politică ar putea să șteargă pur și simplu toate conturile! Să reseteze instant tot! De aia, ar fi mai bine să aveam un mecanism de reset pus la punct deja. Ca să nu ne trezim în anarhie.

De ce vă scriu toate astea? Fiindcă mâine, se pare că guvernul Bolojan ar putea să cadă. A fost un guvern similar cu cele ale anilor '90 când inflația a urcat la cer. Și a semănat izbitor cu guvernul Băsescu-Petrov. Mă uimește felul în care oamenii pe social media au niște credințe așa de ferme că nu pot să le înțeleg. Sunt invidios pe astfel de reprezentați ai speciei! Și-au ales liderul și-l venerează fără nicio crâgnire. Chiar dacă vătămările sociale pe care le produce sunt îngrozitoare. Dar ei au convingerea că totul e necesar. Degeaba li s-ar explica în mod cât se poate de concret că sunt adepții unei religii moderne. Și că - la fel ca orice religie - are și aceasta nevoie de o schimbare, de o reformă!

Citeam când eram mai tineri despre întrunirile din cafenele ale tinerilor din perioada interbelică... Acolo se discuta politică, iar lumea avea credințe. La fel de ferme precum sunt cele de astăzi. Și în sinea mea resimțeam nevoia asta pe care nu știam cum să o satisfac. Nu cred că sunt mai inteligent decât media! Și viața mi-a dat peste bot mult prea des. Mă gândesc că ăsta ar putea să fie motivul pentru care nu reușesc să mă înrolez complet în nicio mișcare politică. Nu pot să mă uit la politicieni decât ca la niște inși cu interese personale. Care e forțat să se preocupe și de soarta societății dacă vrea să prospere și el. Doar că - la fel cum nu există homo economicus - nu există nici politicianul perfect. Ăla care să fie rațional. Acționează și el - ca noi toți - sub impulsul momentului.

Îi invidiez sincer pe cei care au viețile așa ordonate că se pot pune la dispoziția unei viziuni economico-politice, care poartă chipul chel și monosprâncenat ale unui politician! Credința lor atât de jovială, fanatică... e de admirat! În clipa de față sunt precum călugării dintr-o mănăstire de-a lui Umberto Eco unde autoflagelarea este practicată în fiecare seară.

despre eficiența telegramică în anunțuri

Eficiența în orice domeniu de activitate este esențială. Chiar și în comunicare. De aia există sintagma "ai înțeles ce am spus, nu?". A fost pricepută intenția comunicării, da. Dar tot sună ridicol dacă între ceea ce vrei să spui și ceea ce spui, de fapt, stă doar o prepoziție. Și nici nu te costă nimic să o adaugi în text: 

 

Eficacitatea asta telegramică nu ar mai fi necesară în clipa în care efortul intelectual și financiar este minim!

Dar, hei! Poate că odată cu saltul tehnolog al inteligenței artificiale poate chiar nu se mai caută oameni pentru angajare, ci direct structuri comerciale. Nu mai are niciun rost să cauți să încadrezi în muncă un membru al speciei Homo Sapiens dacă poți să găsești pe piața muncii direct un AI care să facă tot. Fără să se plângă că nu are zile de concediu.

Deci ce mai așteptați? Depuneți-vă CV-urile pe OLX, dragi AI-uri din lumea întreagă. Este vremea voastră.

Literatura sci-fi și planeta Pământ

Oricine s-a intersectat cu literatura sci-fi sau chiar cu aia fantastică poate să constate faptul că totul se mișcă în jului Pământului și al speciei noastre. Suntem buricul universului sau al lumilor paralele! Oamenii salvează atât lumile din cosmos, cât și pe cele ale unor realități alternative. Sau, invers - ființe de pe alte planete vin aici să schimbe ceva (în bine sau în rău). De asemenea, elfii vin să prevină, să aducă magia, să împrumute amulete... gnomii să provoace daune etc. Oricum ați prins ideea. Schema e destul de simplă. Și e clar că nu putem imagina ceva care să nu ne semene.

Nu putem să ne raportăm decât la ceea ce cunoaștem. Și asta ne face să părem că suferim de noi! De asemenea, multe ființe care populează alte dimensiuni sunt portretizate din punct de vedere fiziologic la fel ca oamenii. Sunt de fapt oameni cu niște măști. Și niște atribute exagerate. În rest, nimic altceva decât Homo Sapiens.

Și în clipa în care unii autori încearcă să clădească lumi mult mai diferite față de ceea ce știm, totuși, ele sunt tot oglinzi ale trecutului, prezentului sau viitorului pe care îl anticipăm. Putem să avem trei sexe (iar normalul să fie treesome) - tot emoțiile mână și entitățile astea - iar descrierea tehnologiei lor este firavă, lipsită de complexitatea celei cu care este obișnuită omenirea. Alți autori proiectează animale la fel de inteligente ca oamenii - dar relațiile dintre ele seamănă tot cu cele pe care le cunoaștem de pe Pământ. Iar cultura lor seamănă izbitor de mult cu tot ceea ce este uman.

Evident că știu faptul că asta ține de scopul ficțiunilor de acest gen. Autorul deghizează variațiile realității cu emoții umane pentru a demonstra ceva despre noi. Ca să n-o spună pe șleau, scriitorul se înhamă la un demers complex, dar schematic până la urmă. El nu vorbește despre oameni, dar în subtext toți știm că oamenii sunt ținta.

Ne și place să ne considerăm centrul universului! Ne place să avem putere asupra celorlalți. Ne place să fim nemuritori, mai inteligenți decât suntem, mai puternici... Dar, în definitiv, nu putem să sărim peste umbra noastră.

Ceea ce mi s-ar părea fantastic ar fi o carte care să poată folosi cuvintele unei limbi, dar să fie scrisă complet din perspectiva unei ființe care vede până aici... dar aici sunt dinozauri. Știți deja perspectiva: dacă cineva ar avea un telescop suficient de bun încât să vadă la o distanță milioane de ani lumină ar vedea aici trecutul. Fiindcă lumina care pleacă acum de la noi va ajunge acolo în viitor. Și care să fie complet diferită de ceea ce știm. Să avem de-a face cu elemente la care nu ne gândim: o specie care nu a descoperit niciodată religia... Oare ar avea imaginație? Ce fel de construcții imaginative ar avea? Ce fel de tehnologie? Din păcate, trebuie să existe mereu o constantă: lupta pentru resurse. Cum ar fi, totuși, o specie care le are pe toate? Ar fi un zeu, nu? Ce fel de viață ar duce?

Dacă vrei să pui bazele unei lumi complet diferite pleacă de la premize complet nerealiste. Viața s-a format acolo altfel decât aici. Și uite asta e baza fundamentală! Dacă am avea un răspuns clar la această întrebare - cum a apărut, de fapt viața? - am putea să alegem alte modalități de evoluție a ei. Sau nu... Fiindcă suntem doar niște maimuțe care imită realitate.

Joe Bell

Zvonurile social media sugerau că Mark Wahlberg și Mel Gibson sunt pe cale să colaboreze într-un proiect care să pună frână "mișcării woke"... de stânga... progresiste... etc.

Problema mea în clipa când am văzut mema aia era... și cu Joe Bell ce facem? Părea clar că e ceva greșit la istorioara cu pricina. Și aveam dreptate.

Filmul în care Mark Wahlberg îl portretizează pe Joe Bell este woke. Are la bază o narațiune bazată pe fapte reale în care un tată, care își pierde un fiu în condiții tragice, încearcă să răscumpere greșeala pe care a făcut-o neînțelegând nevoia copilului lui călătorind și predicând ideea de toleranță în școli.

Să mergi pe jos, împingând de un căruț pe autostradă, trăind din banii din donații e un demers pe care doar americanii știu să-l facă. Dar până la urmă nu poți judeca felul în care îndură un om impactul unui dezastru. Cert e că în clipa în care copilul său a ieșit din dulap nu l-a susținut deloc. Și cumva e și de înțeles! Felul cum a internalizat sinuciderea a dus la o decizie nebunească!

Era un ins care umblă pe câmpii, ars de soare, îndepărtat și de familia pe care încă o mai avea și pe care nu mai știa cum să o țină aproape, încercând să dea lecții de viață! Un personaj tragic, care nu avea cum să nu sfârșească tragic.

Nu e o poveste a unui succes, dar discută despre implicațiile emoționale ale unor probleme pe care societatea încă nu știe cum să le rezolve decent. Pe de-o parte sunt cei care spun că fără un pic de asprime în viață nu se pot clădi caractere puternice. Pe de alta sunt cei care spun să privim la cimitir. Doar fiindcă se bat unii cu cărămida în piept că au reușit să treacă peste duritatea socială și au răzbit în viață și sunt chiar mai bine decât dacă nu treceau peste acest botez al focului nu înseamnă neapărat că toți o să facă asta. Există o masă mare tăcută de oameni traumatizați care nu au reușit să își atingă potențialul fiindcă lumea a fost prea dură cu ei în clipele când erau cel mai vulnerabili.

Oricât am vrea să ne mințim, din păcate, încă trăim în junglă în capul nostru. Și supraviețuirea e tot ce contează. Se spune că generațiile care vin sunt din ce în ce mai fragede, că nu vor să muncească... Și multe altele. Și pe de altă parte vin studiile și spun că generațiile vechi au clădit o lume pe traume și pe sacrificii.

Nu o să știm niciodată unde e dreptatea. De unde tragem linie. Să dăm diplome de participare oricui sau să încurajăm competiția și să descalificăm pe oricine nu e îndeajuns de bun?