visul în vis... controlul visului

Declar public că... eu care scriu pe acest blog, deci se presupune că realizez o activitate creativă - uneori mai inspirată, alteori mai puţin (de regulă, neinspirată) - nu am să merg la niciun ghişeu să depun acele foi la stat fie că iau, fie că nu iau bani din această activitate. Şi nu iau bani... o fac din plăcere deşi am încercat şi eu poanta cu reclama pe blog. Şi declar public că e stupid să creezi o asemenea procedură pentru a lua nişte bani - tu ca stat...
Astea fiind spuse am să trec la subiectul despre care voiam să scriu în acest articol. Despre visul în vis, despre controlul visului. Chiar ieri m-am uitat la un film, (Inception) care e bun şi totuşi prost... din punctul meu de vedere. Pretenţii! o să-mi spuneţi... Şi eu am să zic: Probabil! dar asta nu mă împiedică să am o părere. În primul rând, filmul e bun pentru că e original, pentru că despre controlul visului şi visul în vis nu se vorbeşte la fiecare colţ de stradă. E un concept cu care cultura de masă nu s-a intersectat. Apoi mai este şi jocul lui Leonardo Di Caprio care intră foarte bine în pielea personajului care vrea să persuadeze. Atunci îi sclipesc ochi inteligent şi vocea i se modulează, se pliază perfect pe situaţia persuasivă. Din acest punct de vedere filmul este bun... chiar şi dialogurile despre subconştient şi ascunzişurile sale sunt eficiente. Adică, sunt construite pe cunoştinţe pe care oamenii le intuiesc măcar...
Dar mie nu mi-a plăcut că au făcut atât de coerent, natural realităţile din vis. Şi, chiar dacă visele acelea erau proiectate, totuşi la primul nivel (de vis, la primul vis după care urma alt vis!) personajele filmului s-au confruntat cu anumite interferenţe. Or, dacă doar câteva împuşcături şi câteva personaje mai irascibile apără un anumit subconştient, atunci eu mă declar dezamăgit! Înţeleg faptul că unii au fantezii mai periculoase şi vor să fie, ca în Counter Strike, lunetişti, tipi care se împuşcă prin munţi, iarna... camflaţi prin zăpadă şi că trăiesc asta în vis, dar subconştientul nu se apără numai cu ajutorul unor soldaţi pe care să îi împuşti, să-i loveşti foarte uşor. Eu credeam că la un moment dat psihicul acela bulversat al omulul căruia i se controlează visele va reacţiona violent: că va deforma pur şi simplu realitate personajelor noastre! Am citit de curând o carte tare interesantă: "Pâine, unt şi paradoxină" de Roberto Quaglia. Acolo, după ce personajul încearcă puţină paradoxină... totul începe să o ia razna şi începe să nu mai aibă niciun sens! Personajul începând chiar să înţeleagă faptul că nu e decât un personaj dintr-o carte şi să facă grevă... ceea ce e ridicol. Şi multe altele... un melc care vorbeşte şi devine mai verde sau mai roşu în funcţie de aprobarea sau dezaprobarea părerii "ghidului". Şi tot aşa... Mă aşteptam ca personajele noastre să se confrunte cu altfel de "violenţe". Nu unele pur fizice. Ca de exemplu cele legate de subconştientul personajului interpretat de Leonardo Di Caprio. Asta arătând cumva cât de fragil este un psihic... toţi avem speranţe, temeri şi păreri despre noi, dar le păstrăm acolo ascunse. Filmul vine cumva cu ideea că o simplă coardă sensibilă e suficientă pentru a destabiliza totul... pentru a implanta chiar o părere. Uneori o simplă sugestie îl face pe un oarecare să reacţioneze într-un anume fel. Numai să ştii care. La susţinerea lucrării de licenţă am asistat în acea sală şi la o discuţie foarte interesantă. Unul dintre profesorii examinatori a întrebat pe unul din candidaţi - acest candidat (care este o fostă colegă ca să nu se mai mire lumea) lucrează şi la ING şi s-a bazat pe acest aspect la studiul de caz - cum îi face pe cei abordaţi să achiziţioneze un serviciu de la ING. Şi răspunsul a fost cât se poate de clar: apelează la latura emoţională... pentru că asigurările de viaţă sunt cele mai sensibile subiecte... Şi îi "implantează" potenţialului client anumite idei, temeri cu discursul pe care îl pun în prim plan. Drept să spun eu nu aş fi căzut în capcana acestui discurs... dar mulţi cad. Consider şi aşa asigurările o mare înşelătorie, mai ales cele de viaţă, pentru că eu prefer să cheltui banii până ajung în rai... că poate Dumnezeu e fiscu'... Deci nu m-ar fi prins... dar mulţi cad astfel.
Cu toate astea, eu mă aşteptam la mai mult din partea personajului atacat... fie şi de un pluton pregătit şi specializat în arhitecura visului! Trebuia să aducă şi el argumente mai solide, să pară sceptic... să controleze partea sa. Pentru că e a sa... şi măcar inconştient ea tot se apără în mod real. De asta cred că nu e aşa reuşit filmul... e prea militarizat. prea după reţetă, deşi ideea e foarte bună!

Basme

Am primit în ultima vreme să le zic solicitări să mai pun şi eu texte pe net... unii se referă probabil la vreo poezie, alţii la texte de opinie personală (eu fiind mai sceptic în privinţa unor fenomene) să-mi spun părerea şi să o argumentez. Şi zic, de vreme ce mi s-a ridicat mingea la fileu, de ce să nu scriu. Nu am mai scris oricum de mult, decât nişte comentarii şi însemnări pe hârtie... ceea ce nu e tocmai scriere!
Vreau să vorbesc despre basme şi păduri: ştiţi voi că în basme eroul principal are de trecut de obicei trei probe şi, în cele mai multe dintre cazuri, se rătăceşte într-o pădure. Pădurea, ni se explică la şcoală, este văzută de mulţi ca simbolizând locul labirintic în care te rătăceşti. Evident că nu toate pădurile au această proprietate, dar eu am citit despre păduri în care se petrec din câte se pare fenomene inexplicabile (din punctul unora de vedere)... şi de ce nu? poate că aceste păduri sunt descrise şi în basmele oamenilor. Am citit odată că într-o pădure de prin Bucegi doi tineri au avut parte de o întâlnire cu cineva care muriseră cu vreo 50 de ani în urmă şi că înnoptaseră la cabana acestuia, care arsesere la moartea individului respectiv - un fel de întoarcere în timp... sau tot soiul de alte istorii în care ceasul o ia razna şi se comportă ca piticul din povestea cu ceasul (pe scurt: era o vreme în care toate ceasurile aveau închise în interior un pitic care bătea veşnicele tic-tac-uri cu un ciocănel... influenţând astfel ora! La un moment dat, şi-a luat şi Vodă un ceas cu pitic şi au început să i se întâmple lucruri ciudate: când venea în audienţă un om necăjit şi vodă îi acorda "doar o clipă", clipa aceea dura până omul îşi rezolva problema; când venea câte un boier bogat şi vodă îi acorda "ore", orele acelea treceau ca o clipă şi boierul pleca nemulţumit din audienţă... Văzând asta vodă a dat poruncă să se vadă ce e cu ceasul şi l-au dus la un mecanic care a înlocuit piticul cu arcuri şi rotiţe dinţate... astfel s-a născut versiunea modernă a ceasurilor noastre... dar la început au fost piticii şi ciocănelele lor pentru tic-tac-uri...). Eh, pot spune deci că ceasurilor li se pune câte un pitic din acesta jucăuş pe creier şi... nu mai funcţionează corect pe anumite porţiuni de pădure, dând astfel celui care trece pe acolo senzaţia de rătăcire... întocmai ca personajelor din basme. Parcă deodată se află pe altă lume, pădurea arată altfel. Fenomenul e bine descris în basme!
În consecinţă, teama aceasta ancestrală de pădure se manifesta de mult şi probabil are şi, să zic aşa, temeiuri logice! Să zicem fizice: luăm spre exemplu pădurea Baciu, de care a auzit toată lumea, presupun. Cei de pe site-ul descoperă spun că: "Inca de la primii pasi printre copaci, satenii se pomeneau asaltati de stari inexplicabile de greata, anxietate, senzatii de voma, dureri de cap si chiar arsuri aparute pe piele." - Printre acestea multe sunt senzaţii cât se poate de fizice! Şi cred că au şi o explicaţie: mi se pare că zona respectivă are fie la subsol, fie pe sol... fiu eu ştiu unde anumite materiale care produc radiaţii nocive pentru organismul omului! De ce nu se face o cercetare în acest sens? De ce atâta vorbărie despre alte dimensiuni? Şi alte lucruri cu OZN-uri? De fapt, la apariţia fenomenelor OZN s-au înregistrat adesea manifestări ale unor energii ciudate... de obicei radiaţii nocive oamenilor. Eu aş prefera să se facă nişte măsurători cât se poate de fizice ale terenului şi să se cerceteze care este componenţa solului şi subsolului pădurii. Aşa ca să se termine cu speculaţiile!
"Nici lumea vie nu a scapat neafectata de misterele padurii, efectele biologice manifestandu-se asupra plantelor si vegetatiei care prezinta forme de deshidratare, arsuri si necroze ale tulpinilor si frunzelor din anumite zone ale padurii." - deci uitaţi că şi asupra plantelor se manifestă anumite fenomene neplăcute... Arsuri. Eu cred că e vorba de altceva pe terenul respectiv: sunt radiaţii de la materia din care e făcut solul sau subsolul... Şi mi se pare cât se poate de logică ideea.
"Initiatii in stiintele ezoterice sustin insa ca Padurea Hoia-Baciu ar fi un portal intre planul astral si cel teluric, zona intermediara similara cumva Purgatoriului lui Dante, unde sufletele decedatilor adasta timp de 40 de zile, in care li se hotaraste soarta si le se judeca faptele…" - o mai mare gogomănie nu puteam să aud. Faptul că pe anumite fotografii apar nu ştiu ce umbre... păi, daţi-mi şi mie un aparat profesionist şi să pun eu luminile cum trebuie şi vă arat că deşi nu sunt specialist sunt convins că o să apară "ceva" pe fotografie, ceva autentic şi totuşi care nu pare să fi trebuit să apară acolo.
Teama ce se manifestă când intri în pădure... aş putea să o pun în mod sigur asupra poveştilor despre această pădure. Un fel de instinct de conservare. Dacă auzi o poveste ciudată la un moment dat despre un anume loc, te vei gândi instinctiv la acea poveste când vei trece pe acolo. Şi dacă se poate întâmpla ceva?... îţi zici chiar şi numai în subconştient. Şi vedem şi în basme că de cele mai multe ori eroul se rătăceşte prin pădure. Poate că e un fel de teamă ancestrală a acestor locuri... liniştea, sunele păsărilor, vântul de prin copaci ni se par câteodată ciudate. Mai ales când suntem singuri! Teama asta este doar în mintea noastră şi se spune că "de ce ţi-e frică nu scapi"! Dacă tu crezi că acolo în pădure se vor întâmpla lucruri ciudate poate că ele ţi se vor întâmpla. Ţi se va părea că un ram care are o formă mai nu ştiu cum seamănă cu un strigoi şi că un sunet al unui cintezoi e de fapt fluieratul spiritului nu ştiu cărui înger şi aşa mai departe. Cred că multe din fenomenele pe care cei ce au fost acolo le-au simțit se manifestă doar în mintea lor! Nu are cum să fie "o altă lume", purgatoriul şi altele de acest gen... Citez: "Se pare ca exista o legatura intre prezenta in padure a persoanelor cu capacitate de medium si aparitia fenomenelor misterioase." - oare nu şi din cauza faptului că acolo se prezintă persoane din acestea, aşa zis "psihopupu", iar cei din jur se aşteptă "să se întâmple ceva" evenimentele "paranormale" chiar par să se petreacă "aievea"?! Părerea mea!

Şi dacă au aterizat OZN-uri pe acolo... poate că locul a fost contaminat cu radiaţii.

În concluzie, cred că teama legat de "legendara pădure" nu este justificată. Poveştile atrag după sine anumite temeri şi le întreţin. Deşi niciun fizician nu a fost acolo şi nu a "dezlegat misterul". Nu pot să cred gogomănii de genul purgatoriului... Acest loc nu s-ar afla pe pământ dacă ar exista (mă refer la purgatoriu). E în lumea spiritelor, cea din care nu s-a întors nimeni până acum cu adevărat...

concepţia lui Buţă... despre lume

În scrierea lui Mihail Sebastian, Oraşul cu salcâmi, există printre alte personaje şi unul care mie mi-a atras atenţia. Trebuie să spun că îmi plac mult personajele cu un comportament aparte pentru că îmi pare că ele spun despre umanitate cât suntem totuşi de diferiţi unii faţă de alţii şi că fiecare are dramele sale pe care trebuie să le înfrunte. De aceea, cred că l-aş fi apreciat foarte tare pe Lieutenant Worf din Star Trek - The next generation, dacă nu ar fi existat acolo un alt personaj şi mai aparte: Data... care e tipul care doreşte să devină om, dar nu reuşeşte... Nu e vorba că celelalte personaje nu spun că suntem diferiţi unii de alţii, că au şi ele dramele lor interioare etc., însă aceste personaje accentuează ideea. E ca în matematică: se reduce totul la absurd pentru a dovedi o anume idee.
Am plecat totuşi de la Buţă, persoanjul lui Sebastian, şi am ajuns să vorbesc despre altceva. Ei bine, acest Buţă este special pentru că el are o abilitate aparte de a se descurca, ştie să facă bani şi uneori chiar subtilizează cu dezinvoltură lucruri... Şi ce face el cu aceşti bani? Atunci când are să zicem exces? Îi investeşte? Îi pune la cioarap pentru zile negre? Basme! El nu se duce la circ pentru a vedea oamenii cum se fac de râs, ci îşi crează propriul spectacol din oameni care se umilesc umblând după banii pe care-i manevrează cu o sfoară... ca pe nişte păpuşi. Prin intermediul banilor el umileşte oameni... le arată cât de jos pot ajunge unii pentru bani, cum se târăsc pur şi simplu după nişte bani care nu sunt ai lor, dar care le întărâtă simţurile.
M-a căutat azi cineva... şi m-a rugat să-i fac ceva, să-l ajut cu o chestie. Toată afacerea pe mine m-a costat timp - nu foarte mult, dar aveam planificat să merg undeva şi nu am mai plecat ca să-l ajut pe acest om. I-am făcut tot ce voia... hai să zic nu tot, dar destul de important şi la final am adăugat: "Te costă 5 lei". L-am văzut cum s-a albit la faţă, cum mi-a zâmbit forţat... că el întrebase "Nu te deranjează, nu?" şi eu i-am zis că nu... dar "Time is money my friend!", nu mă deranjează dar simte-te şi tu! Unii nu se simt niciodată şi exact cum e scris printre legile lui Murphy: cei pe care îi ajuţi îşi vor aminti mereu de tine când vor avea nevoie de ajutor! Măcar acum sunt convins că nu mă mai caută puştiul de azi...
Cum probabil nu mă mai caută o anume persoană care tot aşa mă sună într-o zi şi-mi zice - traduc exact ce mi-a zis - sunt o persoană atât de proastă încât nu ştiu cum se face un text - toată viaţa mea nu am citit măcar o carte şi să gândesc cu propriul creier e aşa de greu, nici nu ştiu de ce ne-a înzestrat natura cu cap - absolut ca să ne plouă în gât!, nu vreai să-mi scrii tu unul? Îţi fac o cinste, nişte bani... aşa la modul fâstâcit. Ca şi cum s-ar jena să vorbească despre ceva atât de pornografic: adică să dai bani ca să gândească altul în locul tău... or, se ştie: "Nimeni nu gândeşte pentru tine!". Eu i-am zis că să lase asta pentru mai târziu, deşi am înţeles că nu e "drăguţ". Păi, dacă nu te comportai ca o târfă virgină şi spuneai aşa ca şi cum ar fi fost film porno eu ce vrei să-ţi spun: explică-mi cum se bagă... şi cum iese şi când şi cum şi ce fel? Nu... am zis ok... te ajut în speranţa că mă jigneşti cu mărunt. Când colo observ că de fapt persoana respectivă nici nu m-a privit în ochi când a ieşit de la prezentarea textului meu. Mă rog, un mixaj între ce i-am dat eu şi nişte copii neruşinate de pe net - pentru că are creierul atât de atrofiat încât nu reuşeşte să adune câteva idei, să citească nişte cărţi şi să extragă de acolo altele... Şi nici nu m-a privit, a fugit pur şi simplu acasă la mămica. Iar când i-am amintit de ajutor respectiv îmi zice cu superioritate: auzi nu mă mai agasa atât... ca şi cum cu ce mare lucru am ajutat-o (pe acea persoană)?
Deşi eu i-am zis mai de mult cât şi cum se face plata, s-a făcut că a uitat metoda, că n-a primit intrucţiunile... mă rog, operaţii pe care trebuie să le înţelegem şi faţă de care trebuie să fim îngăduitori întrucât vin de la un psihic atât de fragil şi totodată îngust... încât ar încape într-o nucă... deşi cred că fructul acesta e cam mare şi ar face mult zgomot în timp ce am merge pe stradă cu ea. Voiam să spun că mi-a câştigat dreptul astfel să umilesc: nici nu sunt mulţi banii pe care persoana respectivă mi-i datorează... eu încerc să trag de aţa care i-ar atrage spre mine, dar din păcate în zadar. Ştii cum e... uneori te scârbeşte cum unii şi pentru atât nu mai au curajul să te privescă în ochi, cât de mici sunteţi băi, alde nimeni pe lume... în poze lângă oameni bărboşi la avatarul de la messenger.
Dacă aş fi contele de Monte-Cristo v-aş căuta pe toţi ăştia care vă încadraţi în replica: "Poate că tu nu ştii cum e sau nu-ţi pasă! E ca şi cum m-aş fute-n supa ta când te-ai aşeza la masă!" şi exact ca Buţă v-aş pescui aplaudând când vine vorba de fir întins şi nadă puţină! Că nu vă mai vede omul nici pe messenger, v-aţi dat dracu, sunteţi invizibili... aşa poate vă ocoleşte şi inteligenţa. Ce căcat: "Punk's not dead"... nu ştiam că muzica asta surâde şi imbecililor, dar de fapt nu mă mai miră nimic!