duminică, 31 mai 2026

de ce urăsc oamenii

Detest oamenii. În general. Sunt obositori și emoțiile lor impredictibile mă exasperează. Ca să nu mai spun că, având ca primă fază de reacție "gândirea rapidă", sunt și foarte proști. Pe mine incluzându-mă în tagma asta!

Am încercat să urmăresc zilele astea un clip recomandat de youtube. Subiectul era oarecum interesant. O să mai scriu despre chestia asta cândva. De ce ar trebui bărbații să reînceapă să citească? Recunosc că nu am avut răbdare să urmăresc toată argumentația. A fost o săptămână obostiare, lungă și energia mea este limitată. Și mai e și modul ăsta de dădăceală explicativ-plictisitoare de contextualizare și povestire, care mă face să închid imediat. Cert e că, pe diagonală, insul cu barbă roșcată bine stilizată la coafor spunea că avem chestii de învățat din cărți. Și enumera tot soiul de chestii clasice din care el trăgea învățăminte.

Or, el se referea la bărbați, nu la puștani fără experiență de viață. Dacă îți trebuie Iliada și Odiseea ca să înțelegi unele chestii... poate că îți lipsește capacitatea să le înțelegi într-o primă fază, iar cititul tot nu are să te ajute cu nimic. Dar fie... Nu am stat să văd exact ce a spus omul în 20 de minute, fiindcă timpul este prețios, deci există posibilitatea să mănânc rahat!

Subiectul însă m-a făcut să mă întreb de ce aș putea să fiu mai empatic cu personajele din cărți? Iar răspunsul ar fi destul de simplu: fiindcă nu trebuie să trăiesc zi de zi cu personajele respective! Când începi să îi cunoști cu adevărat pe cei mai buni dintre oameni vezi cât sunt de plicticoși, de obositori și încărcați de o răutate absolut banală. Personajele fictive rămân așa cum le creionezi în minte pe de o parte, iar pe de alta cum a dorit autorul să le facă să pară. Nu există niciun dinamism la ele, sunt statice, închise precum prințesele din globurile de cristal în care "ninge" dacă le scuturi.

Ba chiar, atunci când le revizitezi, să poți avea impresia că ți-a scăpat nu știu ce detaliu. Dar tot tu adaugi un strat de înțelege asupra situației. Cuvintele din care sunt construite rămân aceleași. Deci, de fapt, tu te-ai schimbat. Ai evoluat. Ăsta fiind un lucru pozitiv pentru tine!

Pe când despre oameni - odată ce ți-a intrat în cap o anume meteahnă - nu mai poți să spui că sunt altfel. De fiecare dată când fac un gest care te scoate din sărite îți vin în minte, nechemate, toate impresiile alea nasoale. Nu contează că a avut o zi proastă, că are probleme la fel ca tine, că tu însuți/însăți i-ai creat probleme... Nu contează!

De aceea, mă simt mult mai bine în singurătate. Ador cel mai tare clipele când nu e nimeni în jur, când e liniște și pot să mă relaxez. Poate că inabilitatea asta socială mă ține pe loc - în sensul că evitând oamenii cu orice preț nu primesc nici oportunități pe care să le fructific - dar ăsta sunt. Un om prost care detestă alți oameni fiindcă sunt proști. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu