bani din bani

Un nou val publicitar al rețelelor sociale este cel care trebuie să atragă banii care mai sunt pe piață. Și cum se întâmplă asta? Păi, e criză economică, așa cum ne amintim din perioada 2008, prin urmare e util discursul care să sugereaze că o criză nu e o criză, e o oportunitate. În trecut, dacă nu mă înșală memoria, platforma "FOREX" apărea constant cu mesaje de încurajare a "investițiilor". Astăzi, îl avem pe Zlatan Ibrahimovic spunându-ne (chiar pe limba română) că banii trebuie să lucreze pentru noi. Parcă ar fi citit "Cel mai bogat om din Babilon".

Nu știu care e motivul apariției acestui "trend" și nu vreau să insinuez că ține de foame... Dar pare prea sincronizat cu situația mondială și a atras oameni care pretind că nu sunt interesați de cifre. Or, când trăieti din conținutul urcat online, e greu să nu privești la cifre! 

Cei mai mulți (gen Horia Sârghi - Zaiafet), preferă să rămână la eficiența repetiției, care e mama învățăturii. Reciți mereu aceeași poezie ca și superstarul suedez și gata. Publicul reține ce e de reținut și dacă sunt suficienți cei influențați să acționeze, atunci campania și-a atins scopul.

Alții, mai sofisticați (gen Dan Cadar - ZonaIT), preferă să ne dăscălească. Recită niște banalități despre felul cum funcționează economia. Ba chiar ne dojenesc că ne comportăm ca niște oameni și avem tendința să reacționăm emotiv: "frică și lăcomie". Pretinsele cursuri ținute săptămânal reprezintă doar praf în ochi. Cine vrea să facă bani cu adevărat trebuie să întreprindă o activitate economică în lumea reală. Asta e cea mai sigură metodă de a aduna capital. A face bani din bani reprezintă o activitate frauduloasă. Pentru că se bazează fix pe emoție: "speranță și lăcomie". Degeaba ni se spune că trebuie răbdare. Că nu suntem construiți în felul ăsta! Se spune că pariurile sunt nocive fiindcă dau dependență. Iar "tradingul" nu e încadrat în categoria asta. Hm, cum dreacu'? Păi, ce naiba face un ins care tranzacționează externalizările de riscuri ale unor companii mari? Pariază că riscurile alea sunt minime și că va obține un comision din creșterea pe bursă a valorii acțiunilor companiei în care a investit. Nu direct, ci prin intermediarii care vând acele pachete preluate de la cei mari. Dacă aceasta o duce prost, nu pierde nimic, fiindcă și-a externalizat riscurile cumpărate de oamenii isteți. Că așa e în tenis. Trebuie să piardă cineva la un moment dat.

Dacă ești un pui mic și vrei să pui banii să lucreze pentru tine - ce frumos sună asta! să pui banii să lucreze pentru tine... de parcă banii ăia singuri pot să se înmulțească... îi pui într-un colț și fac sex între ei și după nouă luni, țac-pac, au făcut pui. Nu, boss, trebuie să te interesezi, să muncești. Nu există "venituri pasive". Doar muncă. Mai multă muncă dacă ai deja un job! - ei bine, dacă vrei acest miracol al "tradingului" există posibilitatea să produci niște mărunțiș din mărunțiș. O să spuneți că e mai bine decât să lași banii să fie haliți de inflație. Și aveți și voi partea voastră de dreptate. Dar, să fim serioși... nimeni nu se apucă să "investească" pentru a-și pune la adăpost veniturile de inflație! Iar investițiile astea nu sunt cea mai bună soluție pentru scopul ăsta. Cumva, e mai bine să pui banii în active de stat. Împrumuți statul care trebuie să păstreze facă economia proprie să funcționeze! Și companiile mari se luptă să funcționeze în economie, dar nu tot timpul pun banii acolo unde e cel mai sigur. Iar bula AI... nu se știe cât o să reziste. Ca orice bulă. Statul e prea mare ca să eșueze. Și marile companii... dar în drumul lor spre redresare pot să halească toate veniturile tale. După care intervine tot statul! De aia nu funcționează economia. Fiindcă soluția finală o reprezintă tot apelul la statul care e muls. În caz de cădere. Deci oricum plătești căderea cuiva, dacă e să se întâmple. Nu e nevoie să-ți și pariezi banii pe asta.

nu încercați asta acasă, la școală sau în lumea reală!

Există des în filme niște situații standard:

 

1. avem un personaj cu moralul la pământ;

 

2. familia sau prietenii încearcă să îl încurajeze;

 

3. nu există o cale ușoară de a-l ajuta;

 

4. ca să nu îi rănească sentimentele și să prindă un pic de curaj familia/prietenii aleg să îl mintă cu privire la situația lui reală;

 

5. ba chiar fac un sacrificiu personal secret ca să pară că, de fapt, lucrurile nu sunt atât de tragice pe cum le vede personajul demoralizat;

 

6. acesta din urmă află secretul și situația se complică și mai mult.

 

În loc să iasă din impas, când ajunge să contantate că a fost mințit, victima "complotului cu bune intenții" începe să ia viața și mai în tragic.

 

E un clișeu clasic pentru situațiile comice din filme, dar... Oameni buni! Dacă aveți de gând vreodată să faceți asta în lumea reală - cu cele mai bune intenții - nu insultați inteligența nimănui. Chiar dacă nu se află tot e un gest complet greșit. Fiindcă doar creați niște speranțe false!

 

Da, e mai bine decât să lași pe cineva să se scalde în mizerie, dar tot nu îl scoți acolo. Doar îl crești pentru o clipă speranțele. Chestie care nu are un combustibil mare. O să se stingă repede când rezultatele întârzie să reapară!

Confesiunile unui derviş

Am terminat de lecturat această lucrare de câteva gânduri ale tovarăşului meu Achim Macarie. O am şi acum sub ochi şi nu pot să nu vorbesc despre ea. Păcat că nu am cum să vă enumăr câteva lucruri despre autor, un om pe care-l consider prieten şi căruia i-am încredinţat multe din secretele mele, deşi m-a trădat adesea. Ne-am certat şi ne-am împăcat; asta se întâmpla când eram copii, azi ne contrazicem des pe teme neimportante: genul acela de discuţii după care nu se ajunge la nicio concluzie şi ambii indivizi ce au avut dialogul pleacă în direcţii opuse cu ideile lor. El e cel cu speranţa, cu avântul economic pe cele mai înalte culmi (mă rog, înţelegeţi voi ce vreau să spun); eu sunt cel pesimist şi-i repet întruna un refren tâmpit: până azi cum a fost? Uneori îmi zic de fapt că dacă până acum nu a fost ca lumea şi dacă de aici încolo are să fie la fel încă cel puţin 5-6 ani... atunci nu mai are nicio importanţă dacă după toate astea va curge lapte şi miere. E starea aia care-ţi dă senzaţia că ai tras de tine atâta timp aiurea pentru nimicuri. Parcă visul tău părea mai măreţ, când pui mâna pe ceea ce ţi-ai dorit te simţi sleit de putere şi încerci să zâmbeşti. Uneori trebuie să treci peste cadavre, peste paturi de spital, peste lucruri îngrozitoare de care nu-ţi aminteşti cu plăcere şi simţi cum totul a fost de-a dreptul inutil!!

El, spre deosebire de mine, la fel cum o arată şi lucrarea despre care vă voi spune, este cel care consideră că fără durere nu există plăcere. Adică, cel care nu a simţit cum e să fii în ţărână, să-ţi iei pumni şi picioare-n gură de la multă lume, cum e să te scuipe lumea în faţă şi să nu-ţi permiţi să mori cu ei de gât doar pentru că ai un vis mai mare de atât... ei bine, spune prietenul meu că dacă nu ai simţit toate astea nu ai cum să simţi ce e bucuria adevărată. Eu îi spun că e o teorie greşită şi că de fapt ea întreţine minţile spălate pe cărarea acceptării tiraniei celor puternici, care cu astfel de vorbe măsluite înfierbântă mintea naivă şi idealistă a copiilor.

Dar el, ca şi personajul din carte (al căruit nume nu ni-l dezvăluie pe parcursul a aproxmativ 200 de pagini care pe mine mă pun uneori rău de tot pe gânduri), vrea să rămână la ideea că tot ce i se întâmplă are un sens şi că dacă va ajunge să i se pară că a ratat viaţa asta nu e decât din vina sa... Nu vrea să creadă că şi locul unde te naşti, familia... istoria, contextul joacă un rol important în ceea ce priveşte caracterul şi personalitatea pe care ţi-o vei crea de-a lungul timpului. Şi nu înţelege ce-i spun uneori cu lacrimi în ochi şi mă ia de guler, mă scutură şi-mi spune că eu de fapt îmi caut scuze pentru faptul că sunt laş... că nu am puterea să mă ţin de niciun fel de promisiune şi că multe altele. De asta personajul său mai cere divinităţii şanse. Şi e într-o continuă contradicţie între ceea ce spune că va face şi ceea ce face cu şansele de care din nu se ştie ce noroc are parte. Şi iese noapte afară privind stelele şi strigă: "Doamne, iartă-l pe nevrednicul tău fiu risipitor al timpului, ca pe nisipul din clepsidră, te rog mai dă-mi o şansă! Încă una!"... Priveşte la oamenii mai flămânzi ca el şi se priveşte adesea în oglindă... e măcinat de îndoieli. Unde e egalitatea? Şi constată imediat că dacă s-ar fi născut pe vremea comuniştilor cu siguranţă că ar fi devenit turnător cu firea lui timidă şi uşor de influenţat în copilărie. Îşi dă lesne seama de faptul că sărăcia l-a învăţat totuşi destul de multe: să fie mai cumpătat, să nu se arunce imediat în vorbă, să fie mai circumspect şi să măsoare pe toată lumea pe toate părţile. Să nu judece în cele din urmă oamenii după aparenţe, să încerce să-i înţeleagă şi să coopereze cu ei. I-a dat chiar şi caracterul său pragmatic.

Cu toate astea totuşi nu crede că nu există bine şi rău, ci doar puncte de vedere asupra acestor concepte. Adică el crede doar în binele absolut. În sinceritate şi caracter. Răul absolut este şi el imediat pus la zid. Pentru el orice crimă este rea! Chiar şi cea pentru autoapărare şi preferă să moară decât să atenteze la viaţa cuiva. Sigur că un astfel de om nu există în realitate, dar probabil că autorul a vrut să sugereze faptul că atunci când te decizi să iei viaţa cuiva trebuie să-ţi asumi o responsabilitate extrem de mare!!! E viaţa cuiva şi să atentezi la ea înseamnă nu o simplă crimă, ci o crimă faţă de toată umanitatea. Cel puţin aşa consideră autorul şi personajul său.

E un ins sensibil, care atunci când îşi atinge visul se sinucide (p.195). Ultimele pagini nu sunt încărcate cu ceremonia de înmormântare - despre care nu se ştie dacă are loc sau el este incinerat, ci întreg sfârşitul cărţii este o întreagă explicaţie morală a gestului. Dar despre asta vă voi povesti într-o ediţie viitoare!