M-am intersectat recent - cred că în dimineața zilei de vineri - în tramvai cu o persoană despre care am vaga bănuială că e gender fluid. Silueta cu pricina era uscățivă. Podoaba capilară avea nuanța castanie și era ornată de niște șuvițe roșiatice, suficient de întunecate să se piardă în backgroud. Tunsoarea tip castron mi-a adus aminte de Șopârlă în vremurile lui de început de celebritate - pentru cine mai știe „formația Animal X. Urechile aveau atașați câte doi cercei destul de discreți (unul înfipt în lobul urechii și celălalt mai sus). Mâna stângă, redusă ca dimensiuni, era împodobită de inele ca ale lui Oreste Teodorescu (pe vremea când era pe câmpiile misticismului)... Dreapta, în schimb, nu conținea niciun accesoriu. În rest, nu avea nimic deosebit. Era la fel de minusculă precum cealaltă. Am mai putut vedea când a coborât înaintea mea - la stația unde ar fi un liceu dintre alea mediocre-bune din oraș - că purta niște jeanși negri, spălăciți, skinny-man gen. Care nu acopereau gleznuțele... Dar nici astea nu erau lăsate pradă răcorii dimineții de primăvară, ci erau protejate de carâmbul unor ghete negre. Curate. Îngrijite chiar.
Nimic aparent violent la persoana respectivă. Sigur, nu era o apariție banală, dar nici nu dădea impresia că o să revoluționeze lumea! Ca să mă exprim ca un mediocru absolut: o puștoaică (deși mie nu mi-a dat impresia că s-ar fi identificat cu genul feminin și e, cum s-ar zice, treaba ei/lor) de liceu (15-16 ani), în căutarea unei identități. La fel ca orice adolescent în căutare de idei care par istețe și pe care vrea să le îmbrățișeze cu toată ființa... Dacă nu ai trecut prin etapa asta de viață, bravo ție! Ești încă un element pe care societatea îl consumă zilnic pentru a-și hrăni vitalitatea. Nici mai puțin important, nici mai mult important!
Ceea ce m-a scos din adormire și m-a aruncat în fântâna unde au borât ideologii a fost însă rucsacul. Pe el am putut citi următorul mesaj: „Normal People Scare Me”. Sau poate era: „Normal, People Scare Me”?... Doar că, la fel ca în cazul Oracolului din Delphi, virgula trebuia să o adăugăm noi. Ceea ce mă face să cred că mesajul era mai direct: „Normal People Scare Me”.
Constat că de la o vreme se înăsprește discursul public. Cuvintele - deși aparent banale - îți sapă în creier un tip de mentalitate pe care este greu să o mai abandonezi. Face parte din tine și din felul cum măsori lucrurile pe care le întâlnești. În trecut, am auzit în serialul Victorious mesajul: „Normal is Boring”. Sigur ideea era luată din altă parte, dar era transpusă bine în viața unor adolescenți, care aspiră să devină vedete media. Iar la liceul de artiști, nu este foarte indicat să vrei să nu ieși din mulțime. Serialul are în subtext, fie și fără să își fi propus asta în mod expres, dorința de a îndoctrina noua generație în ideea de a accepta mai ușor pe cei diferiți.
Mă întreba cineva de ce totuși sunt încă la liber pe site-uri de torrente seriale noi? Iar răspunsul meu a fost: fiindcă așa ajunge o parte a culturii americane în creierele de pe aici. Nu e un gest filantropic. Noi credem că păcălim un sistem, dar de fapt ajungem să ajutăm o anumită cultură să poată să se impună de-a lungul unui teritoriu. Normal că asimilarea nu se va face imediat, dar cu fiecare secundă pe care o petreci urmărind ceva produs peste ocean, te încarci puțin câte puțin cu un mod de a gândi, de privi lumea și viața.
Doar că acum normalul nu mai e plictisitor, ci de-a dreptul înspăimântător! Mesaj radical! M-am uitat pe un dicționar online Cambridge să mă asigur dacă am înțeles bine. Poate o fi vreo nuanță a lui „scare”, care îmi scapă mine. Dar... nu e!
În primul rând, m-a făcut să mă întreb dacă la 15-16 poți să conștientizezi, dincolo de nesiguranța personală, că indivizii ăștia „normali” sunt baza societății care îți împrumută și ție o identitate. Fără societate ce ești? De asemenea, faptul că îți permiți să afișezi un astfel de mesaj de protest radical, spune ceva și despre societate în sine! Există oameni mult mai periculoși decât „normalii”. Ca să nu mai vorbim despre amenințările din prezent. Cât de normal mai pare Putin? M-am dus departe? Oh, da! Dar nu cred că există un consens nici printre cei care au devieri de la normă.
Știu că nu poți să pui nuanțe în sloganuri! Înțeleg și nevoia de revoltă față de o societate retrogradă! Dar totuși mi se pare că ne ducem într-o zonă în care conflictul o să fie inevitabil. Am fost „forțat” să văd două documentare recent despre istoria „celei mai importante democrații de pe planetă”. Și, băi, nene, băi, ce se mai umblă cu democrația în gură pe acolo unde s-au bătut ăia ca chiorii între ei pentru a da democrație din asta la tot poporul! Și încă se bat fiindcă ei folosesc un sistem cu două partide. Clar! Fără balamale și discuții. Ori ești cu unii, ori ești cu alții. Un comentariu legat de integrarea negrilor în politică sugera că au devenit și ei la fel de lipsiți de maleabilitate ca și membrii partidului în care s-au integrat. În loc de o viziune proaspătă, au căpătat aceleași metehne. Iar cei care aveau un „vis” și niște capital politic, au fost asasinați.
E ceva în natura schimbării care cere conflict! Și poziționare drastică. Fără compromisuri. Chiar dacă asta înseamnă că o să se ajungă la o soluție care o să nemuțumească pe toată lumea!
Dar... hei, v-am zis! Tipul ăla de constituție și gesturile... mi se păreau de om care mai mult latră decât mușcă. Am văzut niște rockeri tineri zilele astea. La fel de îngrijiți! Credeam că a dispărut specia, dar m-am înșelat. De rockeri, nu de rockeri îngrijiți. Asta e noutatea epocii! Deci poate că, de fapt, mesajul era mai degrabă: suntem înspăimântați de tirania normalității majorităre și nici nu avem vreo cale de scăpare!
Poate că lumea asta și-a epuizat deja toate resursele de speranță.
