Se afișează postările cu eticheta fizică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fizică. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 mai 2026

transparența

Lumea se schimbă prin ciocnirea de interese. Nimic mai simplu. Grupurile politice sunt cercuri care presează spre o direcție fiindcă din acea direcție își vor produce cașcaval membrii colectivului respectiv.

Astăzi, la modă este cuvântul transparență. Să știe dom'ne lumea cu cine are de-a face, de unde are banii care îi dau energia să dea din clanță. Ăsta e discursul celor care vor să arate că ONG-urile din România nu sunt nici pe departe atât de echidistante politic pe cât se pretind. Să se vadă cât la sută e vreo fundație a lui Șoroș, câți bani vin din direcția vreunei ambasade și cu ce fel de mărunțiș aruncă în ei corporatiștii.

Pe de altă parte, tabăra care se află de cealaltă parte a baricadei și care vrea să mimeze obiectivitatea ia la mișto pretenția asta de transparență doar la ONG-uri. Păi, se poate, dom'ne, ca numai ăia 5000 de lei dați de corporatiști să conteze așa de tare, pe când declarațiile de avere ale politicienilor să rămâie la secret? Nu, nu se poate, nu? Nu e voie. Caca!

Asta arată cât de periferici suntem ca civilizație. Atâta vreme cât ne batem între noi pe ciozvârte din afara țării arătăm ridicol. Chiar dacă unele cauze pot fi nobile sau măcar corecte din punct de vedere istoric. La urma-urmei, transparența nu e rea nici de o parte, nici de cealalata! Dar mă tem că, din cauza faptului că ne vom scoate ochii reciproc, în cuvând, o să fim prea orbiți de sentimentele de apartenență că n-o să mai conteze transparența. Dacă n-ai ochi să vezi ce fel de ins te povățuiște sau te influențează, degeaba joacă el sinceritatea absolută. Că va fi doar în zadar!

O să latre o vreme unii la alții - cei care sunt pentru transparența ONG-urilor știu că publicul oricum nu se uită pe declarațiile de venituri, cum știu și ceilalți că nimeni nu se uită pe declarațiile de avere alea politicienilor. Și, într-un final, o să o dea cu toții la pace. Nimeni să nu nu mai facă nimic în interesul publicului. Căci, vai, publicului nici nu-i pasă. Totul nu e decât un spectacol. Doar interesele o să se ciocnească unele de altele în continuare... cum nestatornică e firea umană, dar ciocnirea între particule rămâne mereu la fel. 

miercuri, 13 mai 2026

unde ne sunt reclamele de altă dată (faza pe VPN)?

În anii din urmă, o anumită companie, care vrea să se impună pe piața VPN-urilor, a tot plătit influența online să se promoveze. S-a mai lăsat pe tânjeală recent, dar a practicat destulă vreme repetiția aceluiași mesaj din guri diferite. O minciună repetată de o mie de ori devine adevăr. Lăsând la o parte faptul că minciuna și adevărul sunt incomparabile din punct de vedere logic, opusul minciunii fiind sinceritatea, totuși ne rămâne ceea ce vrea să spună fraza respectivă. O minciună repetată de suficient de multe ori o să ajungă să fie crezută de o masă largă de oameni. Sau, dacă nu crezută, acceptată ca atare din cauza unei presiuni sociale.

Și nu se pompau bani doar pentru cei care activează pe internetul de limbă română, ci am văzut același tip de mesaj și la Sabine Hossenfelder. O profă de fizică serioasă - nu la fel de entuziasmantă precum Tatiana Erukhimova - dar orișicât... care a stârnit niște controverse pe net (în bula celor care o urmăresc). Probabil că acea companie s-a dus și prin alte părți, dar, în general, s-a asociat cu oameni care au o producție bazată pe o minimă cercetare și pe un discernământ real asupra realității. E verosimil să spunem că speranța celor din companie era ca prin alianța acesta să se mânjească de niște respect. Ar fi trebuit să-l pună pe Ilie Bolojan să facă promovarea, fiindcă el este reprezentantul seriozității în România zilelor noastre. Atât de serios că pare mai degrabă supărat. 

Se spune că printre avantajele unui VPN-ul (rețea privată virtuală) se numără și "intimitatea totală online". Or, noi trăim într-o lume unde toată floarea cea vestită a întregului apus se chinuie să adune cât mai multe informații de la cât mai mulți ca să construiască tipare de comportament social în vederea eficientizării promovării produselor și seriviciilor. Să crezi că un furnizor de astfel de servicii îți va păstra profilul absolut anonim online e ca și cum te-ai fi dus să te spovedești la preot în perioada comunistă. Securitatea îi avea pe alde Mache sub control și afla foarte simplu ce le poate capul enoriașilor naivi. Să mai dai și bani pentru asta pare curat meșteșug de prostie.

E o naivitate să crezi în intimitate online! Chiar cumpărând un VPN onest până la Dumnezeul - în drumul ăsta fără a avea niciun băț în roată de la sfinți! - atotputernic și sincer. Tu trebuie să știi că muți intimitatea ta din brațele lui goagăl în labele unui alte corporații!! Cum să speri că o astfel de companie nu o să exploateze acest fapt. Acestea se pun la adăpost și din punct de vedere legal. Dacă încerci să faci ceva neortodox online o să raporteze în secunda doi autoritățile competente. Dar, hei, noi încă putem crede că Alba ca zăpada era o fată care juca tabinet seara cu piticii.

P.S. Nu vreau să spun că un VPN e total inutil. Dacă vrei să păcălești netul că îl accesezi din altă parte ca să te uiți la un serial care nu a fost lansat în România... ok. Sau să cumperi cărți în limba engleză de pe site-uri din țări unde prețul e mai mic... iarăși ok... Dar există și variante gratuite pentru acest scop! 

luni, 27 aprilie 2026

de ce nu poate să creadă lumea în determinism

 Acum vreo doi ani mă aflam în postura de învățăcel la nivel superior. Tot în vremea aia luam contact și cu ideile lui Robert Sapolsky, omul care se duce la tribunal să spună că un criminal nu are nicio vină. Existența l-a forțat să se comporte într-un fel reprobabil pentru ceilalți, dar pe care propria lui voință nu l-ar fi putut împiedica. Fiindcă "voință" e numele pe care l-au dat oamenii impulsurilor pe care nu le pot controla, dar pe care consideră că le controlează. Iar dna profesoară în prag de pensionare încerca să îmi schimbe părerea cu privire la propria ei voință. Încercam să îi explic că nu doresc să o jignesc, doar îi expun un fapt. Unul pe care noi, oamenii, putem doar să îl acceptăm. Sau nu. În funcție de felul cum ne-a programat existența. Poate că e perspectiva pe care o îmbrățișează cel mai bine păgubașii... Însă argumentele ce susțin determinismul, chiar dacă par contra-intuitive, sunt destul de solide.

Totuși, de ce nu o să fie niciodată acceptat "fatalismul" ca doctrină care să guverneze comportamentul social?

1. În primul rând, pentru că omul este construit într-un mod diferit. Degeaba îi explici oricui - fără pregătire de specialitate - că noțiunea de timp nu are nicio importanță la nivel fizic. Că structura cauză-efect este doar o iluzie... Fiindcă trăirile lui sunt contrare cu toate astea. Pentru el calvarul resimțit sufletește e calvar! Cum adică totul s-a întâmplat deja? Mâine iar mă așteaptă o zi de rahat... deci mai lasă-mă cu prostiile tale predeterministe. Baliverne, scorneli!

2. Fără liber arbitru i se fură ipochipenului obișnuit părerea că el este special sau poate să devină special. Că viața are sens sau, dacă nu are, măcar îi poate da el. Asta deși toate poveștile de succes spun contrariul: protagonistul este prea des moștenitorul de drept al unor gene de învingător - a avut în trecut un tată celebru. Sau oricum o rudă de la care s-au desprins niște caracteristici importante. Rar vezi filme în care eroul e un ins de pe stradă... Mereu când aparent se întâmplă asta, vine reglarea mai târziu, timp în care află și spectatorii că există ceva moștenit în familie la cel pe care îl admiră.

3. Determinismul e definitiv. Pe când fizica numită cuatică dă speranțe. Cel puțin pentru omul manipulabil cu discursuri meșteșugite. La nivel subatomic - ne spun unii care nu au citit până la capăt nimic cu privire la subiect... - doar statistica mai pătrunde. Or, doar fiindcă nu avem intuiția a ceea ce se petrece cu adevărat acolo, asta nu înseamnă că nu sunt reguli ca în fizica! Statistica e doar o cârjă, fiindcă nu spune clar ce se se află dincolo de particulele astea. Ce legi le duvernează? Dacă s-ar crea un sistem de legi și la nivel cuantic, atunci nu s-ar mai lega nimeni de iluziile astea.

sâmbătă, 18 aprilie 2026

a vedea lumina tiparului

 Scriitorii trăiesc o stare de beatitudine atunci când ceea ce au notat ei pe un caiet conținând o caligrafie derizorie vede "lumina tiparului". Există ceva orgoliu copilăresc la mijloc. Și de unde are tiparul ăsta lumina? Cine i-o conferă?

Joaca de-a cuvintele sau împreună cu cuvintele, în comuniune cu ele... asta înseamnă să fii un scrib al muzei. Dar ca să faci gesturi ludice cu slovele trebuie să le cunoști întâi magia, nuanțele.

Se spune că deja s-au scris toate tipurile de poveste: nu ne mai rămâne decât să adaptăm șabloanele la contexte noi, să inventăm nume noi și să ștergem praful de pe structura naraitvă. Adesea, cel care face unele permutări în structura relatării se poate bucura de succes.

În literatura de specialitate din România (având sorgintea la Coșeriu și Dumistrăcel) permutarea în interiorul unei structuri lingvintice standard ("discurs repetat") este considerată cea mai complexă, fiindcă e cea mai rară. Dar, de fapt, este cel mai greu de realizat fiindcă necesită o construcție de limbă simetrică. Nu poți să interschimbi un verb cu un substantiv și să nu dai în absurd sau să devii mânuitor de sabie laser vede: lumina tiparului a vedea... este.

Dar permutarea sintagmei "lumina tiparului" este "tiparul luminii", care, sigur, poate fi și o formulare beletristică, dar sună, mai degrabă, a fizică! Asta fiindcă "tipar" este polisemantic.

marți, 19 iulie 2011

Astrologia?

Astrologia este ştiinţa care încearcă să pună în legătură evenimentele cosmice cu cele omeneşti. Mai pe înţelesul tuturor: viaţa noatră e influenţată de mersul planetelor, al asteroizilor, al stelelor şi probabil prafului cosmic.

Există şi credinţe străvechi conform cărora fiecărui om la naştere i se atribuie o stea, o soartă, un înger păzitor şi aşa mai departe. O cruce dacă vreţi. Iar când piere... cade o stea. Chiar în balada "Mioriţa" există simbolul acesta: "Că la nunta mea/A căzut o stea". Practic, stelele influenţează nu direct viaţa unei persoane, ci prin intermediul acţiunilor asupra stelei ce corespunde omului respectiv.

De aceea, probabil, astrologii ne atenţionează că harta fiecăruia dintre noi (momentul naşterii, circumstanţele, locul etc.) e foarte importantă în determinarea caracteristicilor şi destinului fiecăruia. Naşterea într-o secvenţă anume poate corespunde unei zodii - care va da doar nişte direcţii generale - pe când determinarea exactă, precisă a destinului necesită cunoaşterea şi identificarea stelei fiecăruia. Cea care-l călăuzeşte din momentul înfiinţării în lumină, până în clipa când se stinge.

Fizica admite ideea că planetele se influenzează reciproc (prin câmpul gravitaţional).

Dar tot astrologii ne spun că fiecare om dispune. Adică, fiecare are dreptul să aleagă. Dar dacă e să privim logic evenimentul naşterii noastre, care ar coincide cu naşterea unei noi stele, ne punem întrebarea dacă în cer e la fel. Adică, steaua noastră... chiar poate dispune. Ea nu se mişcă în conformitate cu legile fizicii?

Aşa cum deterministul Laplace spunea că poate să prevadă orice eveniment, dacă ar avea la dispoziţie o ştiinţă care poate prevedea mişcarea fiecărui atom... aşa şi astrologul ar fi capabil să prevadă viitorul cuiva dacă ar cunoaşte toate influenţele planetare asupra stelei fiecăruia?

Ar putea să ne contrazică cei care au coborât mai tare în cunoaşterea particulelor la nivel subatomic... acolo unde se aplică principiul probabilităţii.

Nimeni deocamdată nu a dat un răspuns clar asupra determinismului sau nedeterminismului. Astrologii înclină către un determinism în care fiecărui om i se aruncă în faţă nişte opţiuni, el fiind totuşi cel care alege până la urmă.

Ce facem atunci când suntem puşi în dilemă? Adică, atunci când alegem între două rele, la fel de cumplite!? Asta înseamnă dilemă! Ne pune viaţa în dilemă? Soarta? Dacă da... De ce?

P.S. e un text cu care am participat la un concurs! :)

marți, 17 august 2010

Basme

Am primit în ultima vreme să le zic solicitări să mai pun şi eu texte pe net... unii se referă probabil la vreo poezie, alţii la texte de opinie personală (eu fiind mai sceptic în privinţa unor fenomene) să-mi spun părerea şi să o argumentez. Şi zic, de vreme ce mi s-a ridicat mingea la fileu, de ce să nu scriu. Nu am mai scris oricum de mult, decât nişte comentarii şi însemnări pe hârtie... ceea ce nu e tocmai scriere!
Vreau să vorbesc despre basme şi păduri: ştiţi voi că în basme eroul principal are de trecut de obicei trei probe şi, în cele mai multe dintre cazuri, se rătăceşte într-o pădure. Pădurea, ni se explică la şcoală, este văzută de mulţi ca simbolizând locul labirintic în care te rătăceşti. Evident că nu toate pădurile au această proprietate, dar eu am citit despre păduri în care se petrec din câte se pare fenomene inexplicabile (din punctul unora de vedere)... şi de ce nu? poate că aceste păduri sunt descrise şi în basmele oamenilor. Am citit odată că într-o pădure de prin Bucegi doi tineri au avut parte de o întâlnire cu cineva care muriseră cu vreo 50 de ani în urmă şi că înnoptaseră la cabana acestuia, care arsesere la moartea individului respectiv - un fel de întoarcere în timp... sau tot soiul de alte istorii în care ceasul o ia razna şi se comportă ca piticul din povestea cu ceasul (pe scurt: era o vreme în care toate ceasurile aveau închise în interior un pitic care bătea veşnicele tic-tac-uri cu un ciocănel... influenţând astfel ora! La un moment dat, şi-a luat şi Vodă un ceas cu pitic şi au început să i se întâmple lucruri ciudate: când venea în audienţă un om necăjit şi vodă îi acorda "doar o clipă", clipa aceea dura până omul îşi rezolva problema; când venea câte un boier bogat şi vodă îi acorda "ore", orele acelea treceau ca o clipă şi boierul pleca nemulţumit din audienţă... Văzând asta vodă a dat poruncă să se vadă ce e cu ceasul şi l-au dus la un mecanic care a înlocuit piticul cu arcuri şi rotiţe dinţate... astfel s-a născut versiunea modernă a ceasurilor noastre... dar la început au fost piticii şi ciocănelele lor pentru tic-tac-uri...). Eh, pot spune deci că ceasurilor li se pune câte un pitic din acesta jucăuş pe creier şi... nu mai funcţionează corect pe anumite porţiuni de pădure, dând astfel celui care trece pe acolo senzaţia de rătăcire... întocmai ca personajelor din basme. Parcă deodată se află pe altă lume, pădurea arată altfel. Fenomenul e bine descris în basme!
În consecinţă, teama aceasta ancestrală de pădure se manifesta de mult şi probabil are şi, să zic aşa, temeiuri logice! Să zicem fizice: luăm spre exemplu pădurea Baciu, de care a auzit toată lumea, presupun. Cei de pe site-ul descoperă spun că: "Inca de la primii pasi printre copaci, satenii se pomeneau asaltati de stari inexplicabile de greata, anxietate, senzatii de voma, dureri de cap si chiar arsuri aparute pe piele." - Printre acestea multe sunt senzaţii cât se poate de fizice! Şi cred că au şi o explicaţie: mi se pare că zona respectivă are fie la subsol, fie pe sol... fiu eu ştiu unde anumite materiale care produc radiaţii nocive pentru organismul omului! De ce nu se face o cercetare în acest sens? De ce atâta vorbărie despre alte dimensiuni? Şi alte lucruri cu OZN-uri? De fapt, la apariţia fenomenelor OZN s-au înregistrat adesea manifestări ale unor energii ciudate... de obicei radiaţii nocive oamenilor. Eu aş prefera să se facă nişte măsurători cât se poate de fizice ale terenului şi să se cerceteze care este componenţa solului şi subsolului pădurii. Aşa ca să se termine cu speculaţiile!
"Nici lumea vie nu a scapat neafectata de misterele padurii, efectele biologice manifestandu-se asupra plantelor si vegetatiei care prezinta forme de deshidratare, arsuri si necroze ale tulpinilor si frunzelor din anumite zone ale padurii." - deci uitaţi că şi asupra plantelor se manifestă anumite fenomene neplăcute... Arsuri. Eu cred că e vorba de altceva pe terenul respectiv: sunt radiaţii de la materia din care e făcut solul sau subsolul... Şi mi se pare cât se poate de logică ideea.
"Initiatii in stiintele ezoterice sustin insa ca Padurea Hoia-Baciu ar fi un portal intre planul astral si cel teluric, zona intermediara similara cumva Purgatoriului lui Dante, unde sufletele decedatilor adasta timp de 40 de zile, in care li se hotaraste soarta si le se judeca faptele…" - o mai mare gogomănie nu puteam să aud. Faptul că pe anumite fotografii apar nu ştiu ce umbre... păi, daţi-mi şi mie un aparat profesionist şi să pun eu luminile cum trebuie şi vă arat că deşi nu sunt specialist sunt convins că o să apară "ceva" pe fotografie, ceva autentic şi totuşi care nu pare să fi trebuit să apară acolo.
Teama ce se manifestă când intri în pădure... aş putea să o pun în mod sigur asupra poveştilor despre această pădure. Un fel de instinct de conservare. Dacă auzi o poveste ciudată la un moment dat despre un anume loc, te vei gândi instinctiv la acea poveste când vei trece pe acolo. Şi dacă se poate întâmpla ceva?... îţi zici chiar şi numai în subconştient. Şi vedem şi în basme că de cele mai multe ori eroul se rătăceşte prin pădure. Poate că e un fel de teamă ancestrală a acestor locuri... liniştea, sunele păsărilor, vântul de prin copaci ni se par câteodată ciudate. Mai ales când suntem singuri! Teama asta este doar în mintea noastră şi se spune că "de ce ţi-e frică nu scapi"! Dacă tu crezi că acolo în pădure se vor întâmpla lucruri ciudate poate că ele ţi se vor întâmpla. Ţi se va părea că un ram care are o formă mai nu ştiu cum seamănă cu un strigoi şi că un sunet al unui cintezoi e de fapt fluieratul spiritului nu ştiu cărui înger şi aşa mai departe. Cred că multe din fenomenele pe care cei ce au fost acolo le-au simțit se manifestă doar în mintea lor! Nu are cum să fie "o altă lume", purgatoriul şi altele de acest gen... Citez: "Se pare ca exista o legatura intre prezenta in padure a persoanelor cu capacitate de medium si aparitia fenomenelor misterioase." - oare nu şi din cauza faptului că acolo se prezintă persoane din acestea, aşa zis "psihopupu", iar cei din jur se aşteptă "să se întâmple ceva" evenimentele "paranormale" chiar par să se petreacă "aievea"?! Părerea mea!

Şi dacă au aterizat OZN-uri pe acolo... poate că locul a fost contaminat cu radiaţii.

În concluzie, cred că teama legat de "legendara pădure" nu este justificată. Poveştile atrag după sine anumite temeri şi le întreţin. Deşi niciun fizician nu a fost acolo şi nu a "dezlegat misterul". Nu pot să cred gogomănii de genul purgatoriului... Acest loc nu s-ar afla pe pământ dacă ar exista (mă refer la purgatoriu). E în lumea spiritelor, cea din care nu s-a întors nimeni până acum cu adevărat...