sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Minunata lume nouă

Cititorule întâmplător de pe net, asta nu e o părere avizată despre cartea lui Aldous Huxley. E doar părerea unui cititor simplu ca și tine. Nu e ca și cum aș fi citit până acum mai multe cărți de-ale aceluiași autor. E prima mea întâlnire cu o operă scrisă de el. O să mă simt întrucâtva ca la 20 și ceva de ani, când făceam observații pe marginea fan-fic-urilor de pe diverse forumuri pe care activam. Doar foarte puțin!

Mi-am început lectura cărții Minunata lume nouă după un scurt comentariu făcut de Yuval Noah Harari în celebra sa lucrare Sapiens. De ce ar fi până la urmă așa rău să ai o societate condiționată complet, dar fericită? Căci asta e lumea lui Huxley: o societate de inși condiționați încă de dinainte de a se naște să se încadreze în tiparele acceptate în anul 600 și ceva, după Ford. Într-o emisiune radio (Avocatul diavolului), Cristian Tudor Popescu vorbea tot despre asta, recomandându-i cartea unui ascultător care sunase să intre în direct. Dânsul remarca faptul că e ceva mai bună decât celebra operă a lui George Orwell - 1984. Voi reveni la ideea asta ceva mai la vale...

Mult clamata liberate a omului este o iluzie. Suntem cu toții prizonieri ai unor factori biologico-fizico-chimico-sociali (ereditate, mediu, educație, moment istoric etc.). Un celebru determinist francez, Pierre-Simon Laplace, sugera faptul că dacă am cunoaște toate legile care guvernează natura și am avea informații complete despre materia fizică, am putea determina clipa și locul oricărui eveniment din acest univers. Nu ne-ar trebui decât un computer gigantic creat probabil din materia tuturor celorlalte universuri paralele existente (ca să nu interfereze cu materia lumii ăsteia și să o corupă prin influență), care să calculeze toate posibilitățile evenimentelor ce ar trebui să aibă loc în universul nostru. Până la urmă nu suntem decât niște proiecții ale unei realități virtuale, care se deplasează între niște variabile bine stabilite! De ce și-ar da seama niște proiecții virtuale că nu există decât ca entități ce evoluează între niște variabile? Păi, fiindcă au început să caute. Probabil că și inteligența artificială - dacă i-am acorda un fel de autonomie aleatorie și ar putea evolua către un nivel de cercetare avansată a realității ei - ar ajunge la aceeași concluzie...

În fapt, ce spune Biblia în Geneză? „La început a fost cuvântul”, nu? Dar ce e cuvântul? E un cod. Din ce sunt făcute programele pe computer? Din cod binar (pentru început), care susține limbajul mașină, care susține limbajele de nivel jos (C, C++), urmate de limbajele mai independente de mașina pe care rulează... Dumnezeu a creat lumea cu ajutorul cuvintelor (adică a unui cod). Primul programator din lumea asta a fost prin urmare chiar Creatorul!
Suntem doar niște linii de cod... ca personajele din Wreck-It Ralph sau The Emoji Movie. Ce fac protagoniștii desenelor animate menționate? Evadează din lumile lor și ajung în universuri paralele în căutarea fericirii. A acceptării din partea lumii lor. Dar... orice ar face... nu pot fi mai mult decât sunt de fapt. Oriunde s-ar duce, Ralph nu e decât un ins cu un ciocan distrugător. Asta fiindcă așa a fost programat. Și fericirea nu și-o poate găsi decât acceptându-și soarta și întorcându-se în lumea lui de jocuri retro (cu diverse îmbănătățiri, dar fără să ajungă personajul pozitiv al jocului așa cum și-a dorit!). La fel și în The Emoji Movie. Emoji-ul cu fețe multiple (care pare defect) trebuie să revină în lumea sa pentru că acolo e locul lui... reprogramarea distrugându-l...

O să spuneți că factorii care ne influențează pe noi sunt unii aleatorii, pe când în Minunata lume nouă indivizii sunt condiționați astfel încât aparenta noastră liberate, dată de factorii aleatorii, tinde la ei către zero. Ei nici măcar iluzia liberății nu o pot avea. Nu pot să aleagă între prea multe variante după vârsta la care conștientizează că există... Sunt asemănători unor roboți programați într-un mod strict, pentru a se supune tiparelor sociale acceptate. Și nimic mai mult. Doar că e o societate în care aproape toți sunt fericiți! Iar pentru cei care nu se pot adapta totuși social (fiindcă programul de condiționare mai poate da și rateuri), există insule unde pot fi trimiși ca să conviețuiască alături de alți ipochimeni asemănători lor... Insulele proscrișilor. Nu există pedepse sau torturi inumane cum există în cartea lui Orwell! De asta consider 1984 o operă superioară celei a lui Huxley. Evenimentele relatate în 1984 s-au întâmplat întocmai! Oamenii care n-au putut să înghită propaganda comunistă au fost torturați brutal până s-au dat pe brazdă! Sau au murit! Fiindcă și tortura a fost lăsată totuși pe mâna unor rudimentari în comunism. Dacă s-ar fi procedat științific, probabil că orice individ ar fi fost reeducat cum trebuie. Așa cum i s-a întâmplat dlui Winston Smith să accepte că până la urmă 2+2 nu trebuie să fie întotdeauna egal cu 4...

Deci... ce ne dorim? O societate a cărei indivizi sunt condiționați în mod aleator (și se pot naște cu infirmități care le complică viața din start sau pot căpăta infirmități pe parcursul vieții - fizice și intelectuale!!!) de factorii biologico-fizico-chimico-sociali și tinde să fie o societate de inși majoritar nefericiți sau o societate în care toți sunt indivizi alpha (cu derivatele de rigoare: alpha-, alpha+, alpha++) și beta (ca să existe un oarecare echilibru) - sănătoși din punct de vedere genetic atât fizic, cât și mental - în proporție de 100% fericiți? Căci dacă am înlocui castele inferioare cu roboți fără sentimente, am avea doar o lume de oameni superiori serviți de mașinării asemeni oamenilor gama. Fără riscul suprapopulării, fără drame sau războaie!! Dacă se întâmplă să nu ai o zi bună într-o astfel de societate, există mereu posibilitatea unei vacanțe oferită de pilulele SOMA. Iar dacă vacanțele astea sunt prea multe, atunci ești mutat pe o insulă de inadaptați. Unde te poți dedica exact chestiei care îți aduce plăcere! Literatură, știință, sport etc... Deci ne întoarcem la întrebarea de la început: ce e rău în asta? Întreb... nu dau un verdict!

Și acum să ne întoarcem puțin și la lectură. Cartea ce prezintă utopia (eu nu pot să o numesc distopie, fiindcă nu ne arată niște aspecte clar negative decât în cazul ființelor umane considerate inferioare... care pot fi lesne înlocuite/asimilate de niște cete de roboți/androizi) despre care v-am vorbit mai sus începe destul de lent. Autorul pierde vremea zeci de pagini cu aspectele tehnice ale descrierii unei fabrici de pui de om. Și de asta poate părea plictisitor cu toate încercările sale de a apela la toate floricelele literare. Comparațiile abundente pot la rândul lor să devină obositoare.

Societatea, fiind una a oamenilor fericiți, nu oferă prea mult spațiu de manevră pentru apariția unor drame. Poate doar conflictul interior al lui Bernard Marx, care tânjește în secret după aprecierea Leninei Crowne. E un fel de iubire imposibilă secretă din cauza normelor sociale. Marx o iubește pe Lenina... dar nu și invers. Sesizați ironia istorică?... Lenin... a... Marx... LOL Personajul pune nereușitele sale sociale pe seama sistemului de condiționare pe care îl blamează în sinea lui de fiecare dată când este sâcâit de către colegii săi cu mai mult succes. Însă nici această dorință neîmplinită nu e trăită până la capăt, Bernard mulțumindu-se la un moment dat cu aprecierile false din partea tuturor (mai ales ale femeilor) fiindcă „deține” ceva ce vor să vadă toți. Ba chiar autorul își condamnă personajul pentru ușurința cu care își schimbă principiile pentru o fărâmă de respect fals și o plăcere carnală efemeră. Unde mai e iubirea la care pare să spere în secret? Unde e romantismul lui când înceracă să o impresioneze pe Lenina arătându-i ce frumos poate fi un peisaj?

Cel ce pare să destabilizeze ordinea socială este John Savage (Sălbaticul). El e fiului unei femei beta și al unui bărbat alpha+. Linda, mama lui John, e nevoită să abandoneze societatea în care s-a născut și să trăiască în rezervația de oameni „sălbatici”, fiindcă a dat naștere unui copil. Lucru care nu era admis în lumea oamenilor născuți în eprubete! Tatăl natural al lui John este Thomas, chiar directorul fabricii de prunci de la începutul cărții. Din punct de vedere genetic, John e un ins fără cusur. Doar că educația lui este una cât se poate de precară din punctul meu de vedere! În primul rând, mi se pare că trece prea ușor peste prăpastia civilizației tehnologice. De la arc și săgeți la elicopter și clădiri mai înalte de un etaj... cu lift, telefon... și alte facilități... John nu pare să manifeste niciun fel de dificultate de înțelegere. Asta deși despre toate astea nu a aflat decât din gura mamei lui! Adică nu se sperie atât de tare de cinema-ul 6D - cum l-am denumi noi azi (sau poate era deja 9D?).

Înțeleg că aveam nevoie de un protagonist care să contrapună valorilor Minunatei lumi noi valorile tradiției umaniste, dar se punea întâmpla asta altfel. Bernard Marx și/sau Helmholtz Watson (ambii manifestând o oarecare neliniște față de lumea în care trăiesc), ducându-se în rezervația sălbaticilor, puteau descoperi o carte veche cu toate operele lui Shakespeare... și o puteau păstra. După lectura în secret s-ar fi putut isca un conflict deschis în care protagonistul/știi care vrea/voiau să demaște mostruoasa lume nouă să citeze din Othello sau Macbeth. După care să fie lesne pus/puși la punct de imperialul Mustapha Mond. Înțeleg rolul lui John, dar nu înțeleg lipsa de atenție cu care a fost construit. Pur și simplu nu se potrivește în peisaj! E prea bun pentru un simplu autodidact în literatura lui Shakespeare! Oricât de dură ar fi fost viața lui. Sau tocmai fiindcă a fost așa dură!

De asemenea, dacă ar fi după mine, autorul ar fi trebuit să elimine ultimul capitol. Nu se menționează deloc presa în celelalte părți ale cărții! Unul dintre marii filosofi antici greci sugera faptul că poeții ar trebui excluși din societate, fiindcă aduc deservicii stabilității ei. Jurnaliștii - acești poeți ai nenorocirilor și bârfei - nici nu ar trebui să apară în Minunata lume nouă. Dacă se vrea așa fericită și stabilă! Adică, Mustapha Mond cenzurează opera teoretică a unui cercetător în biologie, dar lasă liberă presa londoneză? Greu de crezut! O fi ea doar senzaționalistă și senzorială, dar de asta ar trebui să se ocupe cei specializați în creație și propagandă din cadrul societății. Nu jurnaliștii, oricât de bine condiționați ar fi ei... Din nou, înțeleg nevoia de a încheia într-un mod tragic cartea. Dar John e un personaj prea superficial gândit și creionat! Merita mai degrabă să rămână acolo în lumea lui sălbatică... sau să se întoarcă imediat acolo după ce a fost iremediabil dezamăgit de civilizația oamenilor concepuți în eprubetă.

Mult mai bine închegată a fost - în umila mea opinie - ceea ce în tabelul cronologic întocmit de domnul Dumitru Ciocoi-Pop e considerată a fi „continuarea” Minunatei lumi noi. Pentru cel ce caută o continuare în adevăratul sens al cuvântului în Brave New World Revisited (Reîntoarcere în minunata lume nouă) o să fie dezamăgit. Această „continuare” nu e una literară. Ci e o dizertație cu referințe științifice asupra posibiliții creării utopiei din Minunata lumea nouă și a motivelor pentru care lumea ar tinde spre așa ceva (suprapopularea, lipsa resurselor, noile descoperiri în domeniul științelor manipulării creierului uman etc.). Huxley face aici și o paralelă între cartea sa și cea a lui Orwell. Eu în legătură cu cercetările doctorului Ivan Petrovici Pavlov nu știam până de curând decât despre „reflexul condiționat”. Fără să am informații aprofundate despre faptul că omul a reușit să demonstreze pe câini cum poate fi supusă voința unui animal, cum poate fi făcut creierul unui animal să cedeze practic din cauza presiunii psihice la care e supus. Știam de fapt că Pavlov făcuse un cățel să saliveze când aprindea un bec, nu și de implicațiile condiționării animalului. Și de implicațiile practice asupra omului... Sau de faptul că un individ al speciei noastre poate fi făcut să cedeze psihic după minimum 30 de zile de presiune, iar dacă e un caracter puternic după vreo 50 de zile. Și ca să poți supune mai ușor un om, e mai simplu să-l influențezi când e rănit sau după o operație... Citiți cu încredere Reîntoarcere în minunata lume nouă. Merită mult mai mult decât opera literară, care are valoarea ei în cadrul literaturii, dar nu e cea mai impresionantă carte pe care am citit-o. Asta e doar părerea mea. Cercetătorul eseist Huxley e mult mai inspirat decât scriitorul de ficțiune Aldous Huxley!

vineri, 18 ianuarie 2019

Romgleza youtuberilor axați pe jocuri video

Moto: „Zero, șapte n-am cartelă/Să m-apuci de manivelă”
(din foclorul elevilor din stadiul gimnazial)

Aparent, există oameni care se uită la alți oameni, fiindcă aceștia din urmă le arată cum să joace jocurile de pe calculator/consolă/tabletă/smartphone. Am depășit deja stadiul ăla în care despre jocuri se discuta într-un mod destul de tehnic: are o grafică bună/proastă, personajele pot fi controlate facil/greoi, iar inteligența artificială a inamicilor e prea mare/mică/acceptabilă. Industria jocurilor video a evoluat atât de tare încât multe dintre creațiile coloșilor din domeniu ajută în mod direct utilizatorul, indicându-i pe ecran ce tastă de la controler să aleagă pentru o anume acțiune. Sigur că există și sisteme care înțeleg mișcările corpului și le transpun ca acțiuni în joc, dar deocamdată acestea sunt costisitoare și nu sunt așa de relaxante precum ar dori un utilizator de computer. El trebuie să șadă pe scaun și să comande cât mai facil calculatorului... iar butonatul/tastarea/atingerea ecranului tactil rămâne - pentru moment - cea mai lejeră metodă în acest sens.

Jocurile video din ziua azi sunt atât de complexe încât, pentru a trece anumite nivele, oamenii au nevoie de ajutorul unor specialiști, care au jucat respectivul joc suficient de mult timp încât au descoperit anumite secrete, care pentru leneșii vremii au rămas ascunse. Așa că youtuberii/vloggerii care au înțeles că e o pâine de mâncat în domeniul ăsta au căpătat o popularitate foarte mare pentru niște inși care abordează subiecte de nișă!

Nepotul meu urmărește fiecare video urcat pe Youtube de către trei oameni: MaxINFINITE (care e așa de grăbit când își salută fanii, încât sună ca un ins care spune în loc de „săru-mâna” „sărnâna”... doar ascultați-l cum recită repede ca pe o poezie „Salut și bine v-am găsit la un nou episod de...”), IHATEPINK (cunoscut printre internauți ca PINK - deși el... și-a pus ca nickname IHATEPINK... karma is a bitch! LOL) și iRaphahell (...care nu are nimic care să-l facă special... salută pronunțând cuvintele corect... nu e cunoscut pentru ceea ce declară că urăște... sau chestii din astea... e doar un alt ins de pe net care le arată oamenilor cum se joacă unele jocuri video).

Pe toți aceștia (și probabil mulți alții) i-am auzit folosind romgleza. Sigur că o limbă e un sistem dinamic și că dacă țăranii daci ar fi fost obligați să folosească impecabila latină de la Roma... nu s-ar mai fi născut limba română. Dar mi se pare supărător să aud de fiecare dată mapă - când uzual în limba română e alt cuvânt, și anume hartă - doar fiindcă în engleză îl avem pe map... sau să aud caracter în loc de personaj... doar fiindcă în engleză e character. Dar... astea două sunt exemple să le zic la limită. Nu neapărat 100% greșite (deși în cazul al doilea e clar ceva dubios pentru limba română), doar supărătoare pentru limba vorbită curent.

Însă oamenii aceștia nu se rezumă doar la asta. Pe inculpatul PINK... l-am auzit rostind „gemuri” cu sensul de „nestemate” (în engleză nestemată fiind „gem”) sau „peți” pentru animăluțe de companie (în engleză pets). Iar generațiile viitoare, crescute în fața ecranului și îndoctrinate să joace jocuri video de acești influenceri de pe net... vor înțelege când vor citi că mama pune gemurile în pivniță, că mama pune bine niște nestemate... Iar pentru fanii lui PINK... verbul a peți... n-o să mai aibă același sens niciodată. Sigur că nu am adus aici decât foarte puține exemple. Dar asta pentru că nu am urmărit cu atenție ce comunică respectivii. Probabil că, dacă m-aș apleca mai aplicat asupra subiectului, aș descoperi mai multă romgleză la youtuberii axați pe jocuri video.

Jurnaliștii vânează fiecare greșeală a Vioricăi Dăncilă, dar nimeni nu se îngrijoarează că pe youtube copii urmăresc oameni foarte populari, care recită cu atâta cursivitate o romgleză de toată frumusețea.

duminică, 13 ianuarie 2019

Cum scapi de ban pe chatiw.com

Ce este chatiw.com? Un fel de omelge.com în grup (în sensul că poți să discuți cu mai multe persoane în același timp, sper deosebire de omegle unde nu poți avea conversație decât cu o singură persoană pe rând) sau un fel de mIRC în browserul de conectare la internet.

Uneori, moderatorii de acolo pot să lua decizii drastice față de utilizatori, excluzându-i pentru perioade care varianză între câteva ore și câteva zile de pe site. Pun practic un ban pe IP și gata.

Din fericire, există remediu pentru asta. Cel puțin pentru Google Chrome și Mozilla Firefox. Nu trebuie decât să instalați o simplă extensie de browser: Hola VPN.





Și atunci când moderatorii decid că ați încălcat regulile chat-ului, puteți folosi această uneltă pentru a păcăli site-ul că identitatea voastră de pe net nu e aia pe care o aveți de fapt. Alegeți din lista de țări ce apare acolo altceva în afară de România și Voila!... o să vă puteți conecta normal la site-ul buclucaș.




Enjoy trolling! 😈

duminică, 6 ianuarie 2019

Subtitrare - First Girl I Loved

Subtitrare First Girl I Loved, subtitrare, descarcă subtitrare First Girl I Loved, subtitrare în limba română First Girl I Loved, download subtitrare limba română First Girl I Loved
____________________________________________________________

Încerci să faci vreo tâmpenie? Regula numărul unu: Nu face tâmpenii! LOL
____________________________________________________________

- De ce am sentimentul că mă minți? De ce simt asta? Îh!!

- Pentru că lumea e pe urmele tale și e o mare conspirație futută!

- Știi că pari o proastă când vorbești așa? Copiii de vârsta ta folosesc înjurătura ca o cârjă. Obscenitățile țin locul exprimării fluide, iar asta e ceva caracteristic pentru toată generația ta!

- Iar dacă mă întrebi pe mine... felul cum vorbești e foarte enervant!

- Hm, nu e deloc frumos să-mi spui asta. LOL 
____________________________________________________________

Promite-mi că n-o să fii violată, n-o să iei SIDA din cauza asta și n-o să mori așa. LOL
____________________________________________________________

- Nu. Nu. Nu... Ce obsedată, frate!

- Nu eram chiar obsedată...

- Eh, nu erai chiar obsedată! Îi făceai poze pe ascuns, nene!

- Bine, m-am purtat ca o obsedată. LOL
____________________________________________________________

- Mai fac și alte chestii când nu pot dormi.

- Ce mai faci?

- Promiți că nu mă consideri ciudată?

- Eu sunt ciudata. LOL
____________________________________________________________

Bine. Acum oprește-te! Nu știu ce fel de dramă trăiți în clipa de față, dar simt că ar fi mai bine să nu mă implicați și pe mine. Adică, nu vreau să fiu insensibil. Chiar deloc! Dar simt că aș fi doar o soluție temporară, înțelegi? LOL
____________________________________________________________

- Bine, dacă nu vorbești cu mine, îl sun pe doctorul Bowman.

- Bine. Hai să facem asta atunci. Haide să cheltuim sute de dolari pe oră ca să mă pot plânge genialului doctor Bowman de târfa de maică-mea, fiincă-s tristă. Oh, și mai știu și niște spaniolă, fă! LOL
____________________________________________________________

- Vino cu mine să discutăm.

- Păi, ar cam trebui să plec să-mi văd de viață gen.

- Nu negociem azi. Să mergem.

- Ce? Dar de ce?

- Pentru că te plac. Și vreau să ai succes în viață.

- Oh, ce scârbos! Chiar mă plăceți tare?

- Chiar te plac. Ia loc.

- Oh, deja mă atingeți și chestii? Așa vorbiți și cu ceilalți copii?

- Nu, cu ei nu prea vorbesc. De ei nu-mi place așa mult. LOL
____________________________________________________________

- Nene, de ce tot timpul răspunzi la o întrebare cu o altă întrebare?

- Așa am învățat la școala de consilieri școalari. LOL
____________________________________________________________

- Te-ai gândit să-ți ceri scuze pentru acestă misterioasă faptă de care nu-mi spui?

- Cumva...

- Cumva, deci nu. Nene, orice ai făcut și crezi că nu mai are cale de întoarcere, cel mai probabil are. Nu subestima capacitatea omenilor de a ierta. LOL 
____________________________________________________________

- N-o face pe târfa isterică acum.

- Nu mă numi pe mine târfă!

- Bine, nu începe să te porți ca o domnișoară isterică sau cum vrei tu... LOL 
____________________________________________________________

Descărcați subtitrarea pentru verisunea:

First.Girl.I.Loved.2016.1080p.WEB-DL.DD5.1.H264-FGT

____________________________________________________________

P.S. Chestia asta mi-a mâncat sufletul. De fiecare dată când mă apucam să traduc, o lăsam moartă (și am făcut-o de multe ori sperând că totuși o să întreprindă altcineva munca asta, dar din ce-mi dau seama nu există interes pentru așa ceva)... fiindcă nu găseam o versiune în engleză care să cuprindă totul. Subtitrarea este, în mare parte, adaptare după subtitrarea în limba engleză, dar am mai adăugat eu niște linii la început unde erau goluri în conversație. De asemenea, am completat subtitrarea și cu liniile de chat dintre Anne și Sasha sau Anne și Cliff. Prin urmare, nu sunt foarte convins că varianta mea poate să fie sincronizată și pentru alte versiuni de film manglite de pe net! Vizionare plăcută!

P.P.S. Voi știați că există ceva ce unii numesc... superfood? LOL

P.P.P.S. De ce filmele astea lesby pun mai toate eticheta de „dyke” pe gagici cu oja neagră cojită pe degete și șalvări sau pantaloni de mascul gen? Nu poate să fie „dyke” și o tipă din asta „girly” gen? Una supercute care îmbrățișează valorile feminine și aspectul de femeie fără regrete? Adică, nu pare că transformăm ideea de lesbiană în tipă care nu e nepărată atrasă de femeie, ci mai degrabă e un băiat în corp de fată? LOL