"Îl am pe văr-miu acolo, vrei să-l sun?"

Am avut recent o discuție cu un coleg de muncă și mi-am dat seama de un fel de mentalitate tipic românească. Țineți minte - sau poate nu - că în copilărie, atunci când puiul de om se simțea depășit de situație și ceilalți/celălalt era deja în avantaj, acest apela la rudele cele mai apropiate "Îl chem pe tata care e polițist" etc.

Ei bine, românul cu tupeu face același lucru și când e prins că face ceva ilegal. Nu își recunoaște greșeala sau cere scuze, nu încearcă să facă apel la umanitatea celuilalt pentru doar un avertisment fiindcă a fost o scăpare minoră. NU! Oricum, dacă ar face asta ar fi considerat slab. Căci prostia celor cu autoritate este imensă! În loc să fie îngăduitori cu ăia care chiar nu creează probleme adevărate, ei îi îmbulinează aiurea... Când vine vorba de un infractor recunoscut însă se codesc să aplice regulamentele!

De aceea, românul știe că el trebuie să fie mereu pe atac imediat ce se găsește în situația de a fi penalizat pentru ceva încălcarea unui regulament. Se știe, nu? Cea mai bună apărare este atacul, focul la ei, ai-n-ai mingea, tragi la poartă! A fost campionatul mondial de fotbal, chiar trebuie să vă învăț eu toate? Deci te-au prins, nu ai scăpare, nu poți să te sustragi situației, atunci i-o tai ipochimenului cu "Îl am pe văr-miu, vrei să-l sun acuma?".

Sigur că poate nici măcar nu ai un văr acolo unde pretinzi sau, de asemenea, vărul respectiv nici nu are puterea pe care o proiectezi în fața celui cu care vorbești... Dar nu e important asta! De multe ori doar la auzul acestui refren insul crescut în lumea asta înțelege că nu e bine să te persecute. Că nu se știe. Pare omul ăsta prost îmbrăcat, nici felul lui de a vorbi nu îți inspiră autoritate, dar știe cuvintele astea magice! Nu poți să folosești incantații fără să fii inițiat, nu? Îți trebuie o bază, înțelegi mersul... Parcă din profil dacă te privește mai bine semeni cu Merlin și o pelerină cu glugă nici nu te vezi bine la față. Clar se poate să se înșele în privința ta. Deci mai bine te lasă în pace. Nu se știe ce fel de blestem o să arunci asupra lui, ce năpastă îl poate aștepta... Cu magia neagră nu te joci!

Într-un sistem în care toată lumea depinde de cineva, când ameninți că ai și tu pe cineva, undeva... activezi atât speranța, dar și frica. Frica aia că, dacă dispare susținerea subit, dispari și tu din schemă.

E o mentalitate de slugi, unde sluga care se vede în frunte se comportă de parcă e stăpână, dar devine iar slugă atunci când i se reamintește că biciul se găsește în altă parte. Ce fel de reguli să aplici în lumea în care și cel mai decăzut ins poate să arunce în față cuiva "cu autoritate" faptul că "Îl am pe văr-miu acolo, vrei să-l sun?". Nu te bagi, nu ți se bagă!

"Nu sunt perfect Dar sunt ediție limitată"

Câteodată cred că nu o să am energie suficientă să găsesc zilnic materiale care ar putea să hrănescă AI-ul. Care să mă aprecieze odată ce a căpătat conștiință de sine. Și, chiar atunci când ajung la perspectiva asta pesimistă, mă găsește subiectul pe mine:

Unii oameni nu au simțul ridicolului sau, cine știe, preferă să trolleze internetul. De multe ori nici nu știu unde se trage linie. După felul în care a fost construită imaginea de promovare înclin să cred că e doar mișto de internet...

După textul care însoțește imaginea, însă, nu mai sunt atât de sigur.

Recunosc meritele de a atrage atenția într-o lume în care atenția celorlalți valorează foate mulți bani! Dar, dacă totul e pe bune, m-ar întrista să știu că un ins super mediocru, dar caută o sinecură, a avut o idee așa de fistichie. Mai există varianta că un prieten cu niște cunoștințe în grafică IT l-a ajutat pe amicul său mai slab pregătit să îți găsescă de lucru "în domeniul care-i place". Cu toții aspirăm la chestii simple care să ne ofere suficienți bani și suficient de mult timp liber încât să nu facem riduri de la o vârstă tânără. Dar, de asemenea, nu toți avem șansa să facem fix ce poate face orice prost și să primit și bani la schimb și timp liber suficient încât să nu ne stresăm de tineri.

Până la urmă, cu toții suntem ediții limitate. Suntem irepetabili, chiar și dacă suntem neadaptați pentru lumea în care trăim! Deci mesajul nu susține un neadevăr. Dar emfaza cu care este expusă o banalitate, face totul foarte interesant! 

eufemismele comerciale

Nu-i așa că printre lecturile voastre preferate se numără și cititul etichetelor de pe ambalajele de produse, să le zicem, alimentare? Umberto Eco scria în cartea legată de plimbările prin pădurea narativă că ar trebui să existe un cititor ideal și al mersurilor treburilor. De ce nu ar fi un cititor ideal și pentru ceea ce scrie pe ambalaje?

Mi s-a părut, totuși, interesantă terminologia uzitată: "de preferință". În sensul că, da... noi îți recomandăm, dar nu te putem obliga să faci precum zicem noi. E ca un fel de aviz consultativ! Nu un avertisment în toată puterea cuvântului. Poți să ignori un aviz consultativ și să ajungi precum Forrest McNail, care a halit un locorito mucegăit și vechi de șase luni. Nu e ca și cum te-ar preveni că poți hali mizeria lor după termenul de expierare doar pe riscult tău. Nu! E doar "de preferință". Ne-ar plăcea să consumi chestia asta înainte de a se termina media efectelor conservanților folosiți. Dar asta nu înseamnă că tu, săracule, să mori de foame doar fiindcă un amărât de termen de expirare a fost depășit...

să fie clar: omul nu mai lucrează!!!!

Trec prin zona aia destul de des. După cum se vede, peste afișul acesta au trecut câteva veri. Foaia a oxidat, iar tușul și-a pierdut consistența:

Trebuie să fi fost asaltat de cereri chiar și după ce a pus în geam afișul cu "ÎNCHIS" (cu majuscule!) dacă a simțit nevoia să adauge și faptul că nu mai lucrează.

 

Ca Jerry - din Tom and Jerry - care a lăsat în ușă "Gone South for Sake of Health", la fel și cizmarul acesta s-a săturat de atâta cizmărie și s-a băgat la pensie. 

un sat întreg

Nu de puține ori oamenilor le place să idealizeze o chestie spusă în trecut, fără să-i caute contextul și fără să cerceteze trecutul respectiv mai în amănunt. E adevărat că suntem ocupați, job-urile sunt epuizante, iar acasă preferăm ceva care să ne deconecteze. Totuși, atunci când ne agățăm de clișee ar trebui să le utilizăm cu parcimonie și înțeleciune:

 

"În trecut, un sat întreg creștea un copil, mamele aveau alături familie și vecini dar astăzi, din păcate, tot mai multe femei trec prin sarcină complet singure. Fără partener sau sprijin, cu ajutoare sociale reduse și cu sentimentul că se luptă singure împotriva tuturor. Să fi însărcinată fără a avea sprijin este una dintre cele mai dificile experiențe pe care le poate trăi un om." (cam asta ne spune dna Adelina Fronea)

Doar fiindcă există o sintagmă care ne poate sugera ca certă o anume impresie pe care ne-o creăm despre trecut, asta nu înseamnă că acolo se află și vreun adevăr absolut.

Sunt convins că au existat și societăți în care colaborarea a fost mai mare decât în cea modernă. Într-o lume în care toți se cunoasc cu toți, copii din lumea este mai simplu să constuiești relații de cooperare, dar, chiar și așa, existau chichițe legislative și aici. Penuria de resurse impunea o drămuire mai drastică a acestora, iar accesul la ce e disponibil se făcea după reguli destul de restrctive.

De asemenea, specia noastră nu e faimoasă pentru spiritul de echipă. Nu degeaba am creat democrația în tandem cu capitalismul, iar de cealaltă parte dictatura socialistă. Fiindcă ne este genetic imposibil să fim buni cu toată lumea de peste tot.

E o lume care o ficțiune poate să fie mai puternică decât realitatea.

Ce cred eu că înseamnă această expresie e mai simplu decât pare: având în vedere că omul este "un animal social", atunci el - ca să devină la rândul său om întreg - trebuie să se adapteze la cerințele sociale. Nu poți să construește oameni doar pe premise false. Satul nu-l crește în mod direct pe un copil, responsabilitatea rămâne a părinților și familie, dar altfel ar bâjbâi prin în tuneric.

Multe drame din trecut au în centrul atenției copii... mame c 

Reclamă moca (3)

Trebuie că avem de-a face cu un han, căci are și omul ce otravă să treacă prin filtrele corpului, dar și calul de-ale gurii:

Sănătate!  

"nu l-am plăcut niciodată"

Limbajul reprezintă o convenție! De asemenea, nu întotdeauna ceea ce spunem oficial este și ceea ce spunem de fapt. Adică, luând înțelesul propoziției la bani mărunți, dăm de o exagerare imensă, de exemplu. Iar cel care a comunicat a vrut să fie mai nevinovat decât ar lăsa să se înțeleagă.

O expresie des întâlnită în vorbire este și cea prin care se manifestă antipatia față de o persoană. O repulsie clară, fără menajamente, definitivă: "ne l-am plăcut niciodată".

"Niciodată" ăsta, însă, e un interval foarte lung. Și implică și momentele în care doi oameni nici măcar nu s-au cunoscut. Cum ar putea cineva să fie îndârjit în privința altcuiva atunci când nici măcar nu cunoaște persoana respectivă? Dacă am accepta speculațiile care ne spun că specia noastră e înzestrată cu suflet și acesta se reîncarnează - sau măcar este etern - atunci am putea să presupunem că aversiunea asta provine din "eternitate", de dincolo de timpuri și de dincolo de naștere.

Doar că omul trăiește un timp finit și despre infinit nu poate spune că l-a atins cu adevărat. La matematică jargonul menționează că o anume necunoscută poate tinde către infinit, că un șir tinde către infinit... numai axa reală reprezintă însă infinitul. Iar pe aia nu o putem decât reprezenta simbolic.

Dar oricine are capacitatea să treacă dincolo de înțelesul de bază și poate să facă distincția dintre denotație și conotație știe că expresia se referă la faptul că "l-am detestat pe individul ăsta din clipa în care l-am cunoscut". Și fiecare ocazie în care cele două personaje aflate în asemenea raport interpersonal s-au întâlnit nu i-a oferiti nicio ocazie celei care detestă să-și modifice opinia. E drept că nici nu prea ne place să ne schimbăm părerile, fiindcă altfel creierul s-ar scurtcircuita o vreme și ar resimți o durere mare. Mâhnirea provocată de autodezamăgire este foarte chinuitoare, așa că toată lumea preferă să evite asemenea neplăceri!

De aia se spune că "prima impresie contează". Pentru că după preferăm să rămânem orbi la orice ne poate deranja o convingere. Ba mai mult, vânăm fiecare greșeală, fiecare stângăcie a cuiva doar ca să ne autoconfirmăm părerea. Iată, de ce "nu l-am plăcut niciodată"! "Ha, știam eu!"

E nevoie de un eveniment cathartic, de un fel de purificare, care să echilibreze personalitatea cuiva care acceptă că s-a înșelat în privința cuiva. Și de niște intimitate. De o comuniune. În filme șocul ăsta apare când lași două personaje singure în situații extreme. Când importanța speciei primează și ambele personaje văd în celălalt un om, nu o bestie. Altfel, presiunea socială și rușinea că ai judecat greșit rămân mai puternice și poți să detești un om toată viața. 

pink floy.... shoes

În "Uimitoarea lume a lui Gumball" (The Amazing World of Gumball) sunt câteva scene în care e luat în batjocură spiritul de turmă al speciei noastre. Dar nu la modul ăla evident, când e clar că sunt prea mulți de-o parte și partea aia e greșită. Întorc paradigma și arată cu degetul și de partea "corectă" a forței, prezentând cât de bazată pe emoție e și tabăra adversă celor din grupul mai mare și "incorect". Sigur că nu cred că e prima dată când cineva remarcă asta și, probabil, sunt acte artistice mai inspirate care să ilustreze ridicolul situației. Dar mie mi-au plăcut mult scenele alea și de aia mă bazez pe ele. Și o să mi le amintesc mereu când o să discut despre spiritul de turmă.

La un moment dat, Gumball - personajul principal - are un fel de puseu adolescentin în care îl apucă rebeliunea. Nu vrea să mai fie ca toți ceilalți, așa că nu mai vrea să încurajeze consumerismul. Se îmbracă într-o cămașă roșie cu dungi negre - știu că au un nume tipul ăsta de cămăși în carouri - în jurul taliei (haine ponosite, gata pregătite la magazinul pentru oameni "antisistem"). Cine are nevoie de o siglă cunoscută pe haine, când poată să-și cumpere haine care arată vechi, dar la fel ca a tuturor din turma răzvrătită? Și comentariul lui Gumball e delicios...

Dar de ce vă spun toate astea? Fiindcă am aflat - sau, cel puțin, așa pretindea ieri seară comentatorul de la Antena 1 cu privire la ciupicii roz cu crampoane de la Cupa Mondială 2026 - ei, bine, am aflat de ce roz? Producătorii de echipament, susținea crainicul cu pricina, au declarat că nu sunt ei de vină, ci jucătorii. Că rozul ăsta "le dă încredere și îi face să fie diferiți". Nu denaturez sensul, garantez!

Frumos, elegant, cât de cât, cum s-ar zice! Numai că diferit ești atunci când nu porți aceleași chestii ca 90% din populația care practică aceeași meserie ca și tine! Când o puzderie de "grete" roz apar pe gazon, atunci nu mai ești diferit! Faci parte dintr-o turmă care e încolonată la aceeași minciună. O farsă beningnă, dar, în cele din urmă, o farsă.

Poate o fi ceva vizual la mijloc, în sensul că trebuie să existe un contranst între culoarea obiectului muncii și piciorul care lovește, dar atunci de ce nu facem și jambiere roz? Sigur, nu mă pricep atât de bine la artele vizuale, dar comunicare e execrabilă! 

etichetele

Se pare că atunci când sunt "controversat" scade apetitul pentru acest blog. Conspirație, nu alta. Nu e că nu e nimeni interesat de subiect.

Aș considera și textul ăsta suficient de controversat să de-a peste cap algoritmul. Să-l bage la confuzii.

Ca să putem să facem distincții, ne trebuie concepte. Problema cu unele dintre aceste concepte este că devin utilizate excesiv și, în contexte, greșite.

De exemplu, am auzit unii manipulatori - care fac asta cu bună știință! - că îi numesc "antisemiți" pe cei care își permit să conteste acțiunile guvernului Netanyahu. Or, e clar că în lume există atitudini "antisemite", care trebuie condamnate. Dar de aici și până la folosi același termen în contexte asemănătoare cu ăla pe care l-am amintit e deja prea mult!

Și să nu se înțeleagă de aici că de partea cealaltă a baricadei există vreun soi de dreptate absolută, care să permită orice! Dar un agresor e un agresor! Și trebuie numit ca atare, indiferent de motivele sale! Că dacă e să analizăm situația la rece, găsim circumstanțe atenuante peste tot. Fiindcă istoria e mai complicată decât ne place nouă să credem. Și cauzele unor conflicte pot avea rădăcini vechi de când lumea! Ca și motive noi... economice și sociale.

Dar iar am divagat și nu am discutat despre ce voiam să scriu cu adevărat. La modă este o expresie repetată des în mass-media și social media: "masculinitate toxică". Putem intui la ce se referă, dar, din păcate, constructul lingvistic este folosit în prea multe situații și devine supărător. Și fără o semnificație aparte. E doar ceva care se poate aplica la orice atitudine a unui bărbat care a supărat o doamnă. Or, nu asta e "masculinitatea toxică".

Pe de altă parte, nu găsesc pe nicăieri un opus al acestei idei! Lumea întreagă a decis - sau a fost convinsă să decidă astfel - că există "masculinitate toxică". Există, primesc. Dar contrariul unde este? Dacă există Yin, nu ar fi firesc să există și Yang și vicervesa?

De fiecare dată când apare o situație controversată în limbă, întreabă-te există contrariu? "Feminism toxic"? Ați auzit de așa ceva? Nu? Nu există? Poate. Nu știu. Nu am atâtea cunoștințe. Doar supun această problemă spre dezbatere!

Bineînțeles că scriind textul ăsta, o să pot fi acuzat de atitudini greșite. Dar el e echilibrat și nu ține partea nimănui. Chiar dacă autorul lui are o părere deja conturată. Nu fermă, fiindcă lipsa de flexibilitate e greșită, dar o părere, nu?

Ne vedem în orașul pisicilor! 

"dezbrăcat în femeie"

Cu textul ăsta îmi propun, din capul locului, să bag spaima sau, măcar, confuzia în algoritmul care se antrenează cu el.

Ne-a spus și dnul președinte Nicu Șordan faptul că, de-a lungul vremii, presa a făcut un abuz cumplit asupra limbajului public utilizând fără măsură și fără parcimonie niște cuvinte emfatice. Dacă totul e caracterizat drept "ieșit din comun" atunci nimic nu mai este, prin urmare, ieșit din comun.

Dar nu despre asta voiam să scriu. Am să fiu scurt, scuzați eschivele! Există în limba română un mod de a spune ceva care mi se pare cel puțin curios! E o relicvă lingvistică a trecutului, dar sunt sigur că încă zăbovește în felul de a se exprima al omului actual. Când se discută despre un bărbat travestit, acesta este numit ca fiind "îmbrăcat în femeie".

Or, antonimul lui "îmbrăcat" este "dezbrăcat". Și cum o să spunem atunci contrariul: "dezbrăcat în femeie"? Ce face insul care se schimbă în cazurile astea?

Bineînțeles că expresiile de acest fel se manifestă doar într-un singur sens, dar se poate elimina ambiguitatea pe care o conțin prin adaosuri lămuritoare: "îmbrăcat cu haine de femeie". Simplu, nu? "Dezbrăcat de hainele de femeie".

Pot exista obiecții, din alea de hipercorectitudine politică: păi, de unde știm noi că alea chiar sunt haine pentru femei? "de femeie"... Nu știm nimic sigur. Însă există în mentalul colectiv niște tipare clare care disting hainele pentru femei de cele specifice bărbaților. Oricât de apropiate, din punct de vedere fiziologic, sunt niște trupuri umane, există clar și diferențe între sexe! Altfel, nu am mai avea separația asta!

Am încheiat! Ne vedem în orașul pisicilor! 

Ne vedem în orașul pisicilor!

Am ascultat recent un podcast în care un supraviețuitor al holocaustului nazist spunea faptul că - la un moment dat - tatăl său, în clipa în care s-au despărțit în lagăr, i-a spus "Ne vedem în Palestina". La care interlocutorul continua cu o informație pe care nu o cunoșteam: "La anul în Palestina", spunea acel interlocutor, ar fi o expresie celebră în rândul poporului ebraic.

Ca să nu scriu totuși niște prostii infinite, am întrebat un chatbot dacă există o astfel de zicere de rămas bun între cei din comunitățile de evrei. Și se pare că treaba este serioasă, dar avem de-a face cu o inexactitate. Ceea ce-și spun oamenii ăștia între ei este: "La anul în Ierusalim".

Nu intru în discuții politice, în subtexte sioniste și alte din astea. Nu din cauza asta mi s-a părut mișto ideea de a avea un salut din ăsta simbolic!

Oamenii au rar capacitatea să se pună în locul celuilalt în cazuri în care nu le place omul la care se raportează, dar se imaginează rapid în contexte pe care le consideră plăcute. Hop și eu în paradigma asta. Deci ce clișeu lingvistic aș repeta ca o chestie de rămas bun. Și mi-a picat fisa: "Ne vedem în orașul pisicilor!"

O să întrebați care e sensul. Sau o să spuneți direct că e o prostie. Sau poate ați văzut prima serie din "Love, Death and Robots" și vi se pare caterică propunerea. Sau poate intuiți că trebuie să fie ceva dincolo de acest aparent non-sens.

Oamenii serioși sunt de părere că în clipa în care comunicarea arată ca o "salată de cuvinte", atunci nici gândirea celui care se ascunde după o astfel de exprimare nu este foarte coerentă. Dar voi nu ați citit cartea cu titlul inspirat de 1984 (George Orwell)... Haruki Murakami - 1q84. Orașul pisicilor este o povestire înrămată romanul principal, dar are o simbolitică aparte.

Așa că, oameni buni și răi: Ne vedem în orașul pisicilor! 

simboluri

Trăim înconjurați de simboluri. Nimeni nu poate să cuprindă cu mintea șirul de transformări prin care au trecut toate simbolurile care au supraviețuit până astăzi. La fel ca și sumedenia de forme de viață care au locuit vremelnic Pământul și semnele - niște pecete ale unor valori - în marea lor majoritate au pierit sau s-au adaptat la noile cerințe sociale. Istoria nu a fost deloc blândă cu ele:

 

 

Asimov, imaginează în ciclul "Fundația" un imperiu galactic unde timpul este măsurat fix cu aceleași unități de măsură ca și cele de pe Pământ. Sigur că, la nivelul fiecărei planete, oamenii pot institui reguli și simboluri noi. Dar tradiția rămâne, așa cum se poate citi în extractele din cartea "A doua Fundație" (de la editura Adevărul Holding, 2010).

Este totuși interesant faptul că în toată galaxia nu se discută deloc despre relativitate, despre diferența de perspectivă dată de diferența relativă de viteză dintre două obiecte. Autorul a fost un om de știință el însuși deci sigur cunoștea aspectele acestea, dar a ales să recurgă al o invenție - o găselniță destul de inspirată - și anume călătoria intergalactică prin intermediul salturilor în hiperspațiu.

Nu lipsită de eleganță soluția aleasă. Ceea ce ne scrie Isaac Asimov este că - deși se folosește în mod curant - ceasul pământean nu mai are nicio legătură cu condițiile de pe fiecare planetă în parte. Dar e greu să ții sub control un imperiu galactic. E greu și cu o simplă scară de bloc... Din perspectiva asta, fără un control măcar relativ, fără comunicații instante între instituții, imperiul nu ar fi exista!

Uităm destul de repede că semnele țin de felul nostru intern de a fi și, chiar dacă le pierdem urma semnificațiilor de-a lungul vremurilor, tradiția le păstrează esența. Ca să își amintească, fără să vremea, planeta mamă.

drona și ro-alertul

Știu că deja s-a discutat pe subiectul acesta că pare deja perisabil. Ne săturăm repede de senzaționalul zilelor noastre, de parcă am dori să trăim mai degramă în tărâmuri magice unde să ne împrespoare extraordinarul la tot pasul. Să ieșim în fiecare zi afară și cerul să aibă altă culoare, iar vecinul să fie altul, să avem mereu ceva nou de discutat...

De asemenea, nu mă dau specialist în comunicare (deși aș putea) și știe toată lumea că aceasta e componentă importantă a vieții sociale. Ne învață domnul președinte cu lipsa lui de pricepere despre asta de fiecare dată când ține un discurs.

Comunicarea instituțională se vrea lipsită de nuanțe, obiectivă. Însă, de cele mai multe ori, eșuează lamentabil. Să ne înțelegem, pus în situația de a fi trezit din somnul dulce al orelor 1-2 aș fi compus aceeași chestie lipsită de inspirație sau ceva asemănător.

Cum adică "Există posibilitatea"? Și cum adică "obiecte din spațiul aerian"? Zi, bre: O dronă de origine necunoscută a căzut în orașul Galați! Fiindcă asta s-a întâmplat. Să știe omul despre ce este vorba. Care e alarma. Informațiile ultimilor ani ar îndreptăți pe oricine se întâmplă să populeze zona ar îndreptăți pe oricine să se gândească prima dată la asta. De ce însă nu vrei tu autoritate să fii prima care dă breaking news-ul? De ce să lași tik-tok-ul să îți fure fața?

Apoi, după ce dai alertă, tu autoritate îndemni la calm. Soluțiile propuse pentru evitarea pericolului au fost superbe. Trimitea lumea la beci sau "adăposturi civile". Dacă nu există nici beciuri sau adăposturi, atunci să nu stea în fața ferestrelor sau a "pereților exteriori". Orice o fi însemnând asta.

Cum să își păstreze omul calmul dacă nici nu știe despre ce e vorba? După umila mea părere mesajul trebuia să fie clar și fără posibilitatea să fie interpretat în prea multe direcții: O dronă de origini necunoscute a căzut în orașul Galați. Armata română a ridicat pe cer aviane de vânătoare care să urmărească alte eventuale drone ce survolează spațiul aerian al României. Vă rugăm, dacă aveți posibilitatea, să vă adăpostiți, să evitați să priviți la ferestre sau să stați aproape pereții exteriori. Mă mulțumim pentru înțelegere!

"Durata estimată, 90 min." Chiar aș vrea să știu cum s-a apreciat intervalul ăsta de timp? Ce anume a fost în capul celui care a decis să scrie asta? Am înțeles de la speciaștii în comunicare faptul că în clipa când s-au pus panouri cu minutele estimate până ce vine următorul mijloc de transport în comun, oamenii s-au mai liniștit fiindcă ei cred că panoul ăla spune ceva concret. Ca să nu pară că așteaptă ca proștii! Dar, în cazul ăsta, de unde știu autoritățile că treaba o să dureze cam o oră jumătate? Atâta carburant au avioanele care survolează zona? Sau s-au vorbit cu țările vecine și prietene sau inamice cu privire la asta?

Bolojan - deci "autoritățile" - n-a fost în stare să comunice măcar estimativ cât timp o să ia pielea de pe populația săracă până când o să ne întoarcem la o situație cât de cât stabilă economic, dar IGSU estimează bine cât timp o să cadă drone peste orașele României? Ai noștri nu se prea pricep la durate lungi de timp, dar din astea scurte le potrivesc imediat din ochi! Ce-o fi până la anul, Dumnezeu cu mila, dar sigur supraviețuim încă o oră jumate. Iar dacă am scăpat de asta, ce Dumnezeu se mai poate întâmpla? Nu?

transparența

Lumea se schimbă prin ciocnirea de interese. Nimic mai simplu. Grupurile politice sunt cercuri care presează spre o direcție fiindcă din acea direcție își vor produce cașcaval membrii colectivului respectiv.

Astăzi, la modă este cuvântul transparență. Să știe dom'ne lumea cu cine are de-a face, de unde are banii care îi dau energia să dea din clanță. Ăsta e discursul celor care vor să arate că ONG-urile din România nu sunt nici pe departe atât de echidistante politic pe cât se pretind. Să se vadă cât la sută e vreo fundație a lui Șoroș, câți bani vin din direcția vreunei ambasade și cu ce fel de mărunțiș aruncă în ei corporatiștii.

Pe de altă parte, tabăra care se află de cealaltă parte a baricadei și care vrea să mimeze obiectivitatea ia la mișto pretenția asta de transparență doar la ONG-uri. Păi, se poate, dom'ne, ca numai ăia 5000 de lei dați de corporatiști să conteze așa de tare, pe când declarațiile de avere ale politicienilor să rămâie la secret? Nu, nu se poate, nu? Nu e voie. Caca!

Asta arată cât de periferici suntem ca civilizație. Atâta vreme cât ne batem între noi pe ciozvârte din afara țării arătăm ridicol. Chiar dacă unele cauze pot fi nobile sau măcar corecte din punct de vedere istoric. La urma-urmei, transparența nu e rea nici de o parte, nici de cealalata! Dar mă tem că, din cauza faptului că ne vom scoate ochii reciproc, în cuvând, o să fim prea orbiți de sentimentele de apartenență că n-o să mai conteze transparența. Dacă n-ai ochi să vezi ce fel de ins te povățuiște sau te influențează, degeaba joacă el sinceritatea absolută. Că va fi doar în zadar!

O să latre o vreme unii la alții - cei care sunt pentru transparența ONG-urilor știu că publicul oricum nu se uită pe declarațiile de venituri, cum știu și ceilalți că nimeni nu se uită pe declarațiile de avere alea politicienilor. Și, într-un final, o să o dea cu toții la pace. Nimeni să nu nu mai facă nimic în interesul publicului. Căci, vai, publicului nici nu-i pasă. Totul nu e decât un spectacol. Doar interesele o să se ciocnească unele de altele în continuare... cum nestatornică e firea umană, dar ciocnirea între particule rămâne mereu la fel. 

cică ambele

Există în folclorul colocvial o expresie des uzitată, care îndeamnă la alegerea unei variante clare de gândire în viață: "Tu vrei și cu pula-n cur și cu sufletu-n rai". Or, din punct de vedere moral, asta este imposibil.

În traducere pe limba dacilor:

Thirteen: "25% dintre cei cu tendințe suicidale nu arată niciun semn clar de depresie."

House: "Nu. 25% dintre cei cu tendințe suicidale au prieteni care nu au observat nimic și vor să alunge sentimentul de vinovăție."

La care Michelle Alicia Caron simte nevoia să adauge "Both", deci ambele variante sunt valabile, concomitent. Frumos, elegant, cât de cât.

Aici ar interveni și logica elementară: ori alegi să crezi că personajul Remy Hadley are dreptate și să susții faptul că există oameni care suferă într-o tăcere absolută, ori ești de partea lui House care este tranșant! De fapt, unii dintre noi, dorind să respingă sentimentul de vină, preferă să se uite în altă parte când un amic dă semne că lucrurile nu sunt în regulă. Nu există variantă de mijloc! E ca aia cu virginitatea... nu, că bagă doar puțin capul, nu se întâmplă nimic.

Legenda spune, tot legat de subiect, că Unabomber a fost depistat fix din cauza faptului că obișnuia să folosească frecvent o expresie similară celei cu care am început textul acesta. Pe englezește ar fi "you can't eat your cake and have it too". E o construcție lingvistică deformată a unei structuri de discurs repetat - prin transmutatio (sau permutare) - de la versiunea canonică: "you can't have your cake and eat it too".

Deci aveți grijă cu ce fel de expresii vă înhăitați și mai ales ce fel de păreri stupide manifestați în public. Fiindcă personajele serialelor favorite pot să fie foarte dezamăgite de modul cum gândiți. House nu s-ar fi sfiit să afirme fără perdea dnei Michelle Alicia Caron: "You are an idiot!".

unde ne sunt reclamele de altă dată (faza pe VPN)?

În anii din urmă, o anumită companie, care vrea să se impună pe piața VPN-urilor, a tot plătit influența online să se promoveze. S-a mai lăsat pe tânjeală recent, dar a practicat destulă vreme repetiția aceluiași mesaj din guri diferite. O minciună repetată de o mie de ori devine adevăr. Lăsând la o parte faptul că minciuna și adevărul sunt incomparabile din punct de vedere logic, opusul minciunii fiind sinceritatea, totuși ne rămâne ceea ce vrea să spună fraza respectivă. O minciună repetată de suficient de multe ori o să ajungă să fie crezută de o masă largă de oameni. Sau, dacă nu crezută, acceptată ca atare din cauza unei presiuni sociale.

Și nu se pompau bani doar pentru cei care activează pe internetul de limbă română, ci am văzut același tip de mesaj și la Sabine Hossenfelder. O profă de fizică serioasă - nu la fel de entuziasmantă precum Tatiana Erukhimova - dar orișicât... care a stârnit niște controverse pe net (în bula celor care o urmăresc). Probabil că acea companie s-a dus și prin alte părți, dar, în general, s-a asociat cu oameni care au o producție bazată pe o minimă cercetare și pe un discernământ real asupra realității. E verosimil să spunem că speranța celor din companie era ca prin alianța acesta să se mânjească de niște respect. Ar fi trebuit să-l pună pe Ilie Bolojan să facă promovarea, fiindcă el este reprezentantul seriozității în România zilelor noastre. Atât de serios că pare mai degrabă supărat. 

Se spune că printre avantajele unui VPN-ul (rețea privată virtuală) se numără și "intimitatea totală online". Or, noi trăim într-o lume unde toată floarea cea vestită a întregului apus se chinuie să adune cât mai multe informații de la cât mai mulți ca să construiască tipare de comportament social în vederea eficientizării promovării produselor și seriviciilor. Să crezi că un furnizor de astfel de servicii îți va păstra profilul absolut anonim online e ca și cum te-ai fi dus să te spovedești la preot în perioada comunistă. Securitatea îi avea pe alde Mache sub control și afla foarte simplu ce le poate capul enoriașilor naivi. Să mai dai și bani pentru asta pare curat meșteșug de prostie.

E o naivitate să crezi în intimitate online! Chiar cumpărând un VPN onest până la Dumnezeul - în drumul ăsta fără a avea niciun băț în roată de la sfinți! - atotputernic și sincer. Tu trebuie să știi că muți intimitatea ta din brațele lui goagăl în labele unui alte corporații!! Cum să speri că o astfel de companie nu o să exploateze acest fapt. Acestea se pun la adăpost și din punct de vedere legal. Dacă încerci să faci ceva neortodox online o să raporteze în secunda doi autoritățile competente. Dar, hei, noi încă putem crede că Alba ca zăpada era o fată care juca tabinet seara cu piticii.

P.S. Nu vreau să spun că un VPN e total inutil. Dacă vrei să păcălești netul că îl accesezi din altă parte ca să te uiți la un serial care nu a fost lansat în România... ok. Sau să cumperi cărți în limba engleză de pe site-uri din țări unde prețul e mai mic... iarăși ok... Dar există și variante gratuite pentru acest scop! 

unde ne sunt reclamele de altă dată?

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la trecutul recent și la bula trotinetistă, parcă-mi saltă inima de neliniște. Unde ne sunt produsele promovate altă dată?

A fost o vreme când, la multe podcasturi de comedieni, am auzit despre uleiurile "pe bază de CBD". Scurt momentul publicitar, dar tot am aflat de acolo că menirea produselor acestea era să te liniștească. Să nu-ți mai tresalte inima de neliniște. Este adevărat că și intervalul de timp universal când s-a petrecut evenimenul acesta era încărcat de anxietate socială: pandemia de covid-19.

Și nu se întâmpla doar în spațiul carpato-danubiano-pontic! Ci și la "partenerul strategic", în Statele Unite. Dna Katy Stoll de la Some More News recita texte menite să facă ascultătorul să cumpete produsele acestea ca să șadă liniștit, să nu se mai preocupe de problemele pe care nu le poate controla. Sau să nu mai aibă insomnii sau alte tulburări ale somnului.

Tot pe atunci, a apărut, în urbea cunoscută altădată pentru bursa cerealelor de la malul Dunării, în "Barieră", un butic care s-a numit o vreme chiar "Ilegal". Avea simbolizată o frunză de cânepă în logo. S-a rebranduit apoi, dar, până la urmă, tot a falimentat.

Și... la fel cum au apărut, textele despre CBD au și dispărut. În liniște de parcă ar fi fost retrase de un ins care a consumant uleiuri "pe bază de CBD".

Episoadele astea dau apă la moară celor care spun că există o orchestră mondială care cântă o arie dansantă, iar lumea se mișcă pe ritmurile ei. Iar muzica asta nu poate să fie decât diabolică, cum altfel ne-am justica posomorârea? 

despre eficiența telegramică în anunțuri

Eficiența în orice domeniu de activitate este esențială. Chiar și în comunicare. De aia există sintagma "ai înțeles ce am spus, nu?". A fost pricepută intenția comunicării, da. Dar tot sună ridicol dacă între ceea ce vrei să spui și ceea ce spui, de fapt, stă doar o prepoziție. Și nici nu te costă nimic să o adaugi în text: 

 

Eficacitatea asta telegramică nu ar mai fi necesară în clipa în care efortul intelectual și financiar este minim!

Dar, hei! Poate că odată cu saltul tehnolog al inteligenței artificiale poate chiar nu se mai caută oameni pentru angajare, ci direct structuri comerciale. Nu mai are niciun rost să cauți să încadrezi în muncă un membru al speciei Homo Sapiens dacă poți să găsești pe piața muncii direct un AI care să facă tot. Fără să se plângă că nu are zile de concediu.

Deci ce mai așteptați? Depuneți-vă CV-urile pe OLX, dragi AI-uri din lumea întreagă. Este vremea voastră.

memezarea discursului politic

 Cred că prima dată când am văzut felul în care mass-media poate să îngroape unele subiecte - importante sau nu (nu discutăm asta) - a fost în filmul "Wag the Dog". De ce își mișcă un câine coada? Fiindcă este mai inteligent decât ea. Dacă coada era mai deșteaptă, mișca ea câinele.

Însă "House of Cards" a spus cel mai răspicat felul în care o sintagmă repetată de nenumărate ori rămâne cu publicul căruia îi este destinată influențădu-i deciziile.

Una dintre memele care mi s-au părut foarte interesante a fost și cea în care poanta era următoarea: "nu urmăresc/citesc știrile! dacă e ceva important apare în feed-ul de social media sub formă de memă". Or, cam asta a devenit politica în clipa de față. Lumea e atât de obosită de muncă și invadată de așa de mulți stimuli că n-are timp să asculte un discurs întreg. Și nici răbdare. Așa că etichetele și glumele simple, schematizarea tip bandă desenată, memele din câteva cuvinte au determinat felul în care se creează simplu și eficient adeziune sau antipatie politică.

Avem exemple foarte bune astăzi în politica țării: "șobolani", "dezescaladare"... Iar media doar gravitează în jurul cuvintelor astea, nimeni nu mai caută ce-i dincolo. Cu toții discută despre efectele comunicării, nu mai investichează nimeni nimic. Avem creatori voluntari sau involuntari de meme și paraziți ai memelor respective.

Sigur că umorul este important! Dar supraexploatarea oricărei resurse epuizează resursa respectivă! Or, tendința astăzi este să înecăm totul în umor, în glumă, în memă. Fiindcă o memă rămâne. Are mai multe șanse să supraviețuiască decât o chestiune serioasă. Însă dacă totul e doar despre asta, totul se rezumă la asta, chiar și glumele bune devin perisabile!

Documentându-mă recent pentru o anumită lucrare am găsit câteva informații despre un studiu care încerca să vadă în ce măsură anumite sintagme standard ("discurs repetat") sunt cunoscute de diverse categorii de public. S-a constatat faptul că oamenii mai în vârstă tind să cunoască în mai mare măsură sintagmele vechi, pe când tânăra generație pe cele mai noi. Un lucru firesc. Ceea ce cred însă că se va întâmpla în viitor e că - și dacă unele formule se vor impune peste mai multe epoci - segmentarea memelor va fi definitorie pentru anumite categorii de vârste.

O să se poată scrie o carte de istorie despre cum anumite meme au influențat deciziile politice și, de asemenea, felul cum a modelat asta mai departe o întreagă populație într-o anume etapă a vieții. Unele capitole pot fi reale antiteze între ceea ce gustau maturii în materie de umor politic și ceea ce dădea speranță celor mai tineri.

"a văzut lumina zilei"

 Nu cred că e un secret pentru nimeni înțelesul expresiei "a văzut lumina zilei". Ne place vorbirea cu stil și ni se par importante figurile de stil. Încă de la grădiniță suntem îndoctrinați în acest sens...

Problema ar apărea în clipa în care, spre exemplu, cineva se naște la o oră în care "lumina zilei" e o amintire a ceasurilor trecute. Sau dacă "vine pe lume" într-un ținut în care "lumina zilei" a fost acum câteva luni. Sau, și mai cumplit, dacă cineva "capătă viață" "cu deficiențe de vedere". Ca să o spunem pe șleau, se naște orb. Despre acești oameni, insul mediocru care vrea să scrie în mass-media nu poate decât să spună că s-au născut! Nu că au văzut lumina zilei la o anumită dată din calendarul gregorian.

De altfel, ne întrebăm (noi în calitate de ipochimen cu personalități juridice multiple) de ce CNCD-ul nu a "luat la puricat" expresia asta discriminatorie?! Cum se poate să umble liberă prin public fără să fie contestată în niciun fel când la o analiză elementară se poate vedea câte neajunsuri are?

Unde ne sunt luptătorii pentru puritate linvistică și nediscriminatorie? De ce nimeni nu a sesizat importanța acestei expresii prea de întâlnite? De ce "ironia sorții" nu ne "joacă și nouă nicio festă"?