cică ambele

Există în folclorul colocvial o expresie des uzitată, care îndeamnă la alegerea unei variante clare de gândire în viață: "Tu vrei și cu pula-n cur și cu sufletu-n rai". Or, din punct de vedere moral, asta este imposibil.

În traducere pe limba dacilor:

Thirteen: "25% dintre cei cu tendințe suicidale nu arată niciun semn clar de depresie."

House: "Nu. 25% dintre cei cu tendințe suicidale au prieteni care nu au observat nimic și vor să alunge sentimentul de vinovăție."

La care Michelle Alicia Caron simte nevoia să adauge "Both", deci ambele variante sunt valabile, concomitent. Frumos, elegant, cât de cât.

Aici ar interveni și logica elementară: ori alegi să crezi că personajul Remy Hadley are dreptate și să susții faptul că există oameni care suferă într-o tăcere absolută, ori ești de partea lui House care este tranșant! De fapt, unii dintre noi, dorind să respingă sentimentul de vină, preferă să se uite în altă parte când un amic dă semne că lucrurile nu sunt în regulă. Nu există variantă de mijloc! E ca aia cu virginitatea... nu, că bagă doar puțin capul, nu se întâmplă nimic.

Legenda spune, tot legat de subiect, că Unabomber a fost depistat fix din cauza faptului că obișnuia să folosească frecvent o expresie similară celei cu care am început textul acesta. Pe englezește ar fi "you can't eat your cake and have it too". E o construcție lingvistică deformată a unei structuri de discurs repetat - prin transmutatio (sau permutare) - de la versiunea canonică: "you can't have your cake and eat it too".

Deci aveți grijă cu ce fel de expresii vă înhăitați și mai ales ce fel de păreri stupide manifestați în public. Fiindcă personajele serialelor favorite pot să fie foarte dezamăgite de modul cum gândiți. House nu s-ar fi sfiit să afirme fără perdea dnei Michelle Alicia Caron: "You are an idiot!".

"Îmi place cum gândiți"

De vreun an, din cauza muncii, merg constant cu taxitul. Nu e vreo fiță, ci o necesitate. Trebuie să respect anumite ore la care să fiu la serviciu. Inevitabil, intersectându-mă des cu lumea lor, am ajuns să îi cunosc pe unii dintre ei. Cert e că există și prietenii între șoferi, dar și antipatii. Mi se recomandă frecvent să nu merg cu vreun cutare conducător de taxi - ba că e bătrân, ba că fură la maumuță, ba că are râie sau cine știe ce boală venerică. Unul dintre ei chiar a născocit o narațiune care nu era deloc adevărată. Nu știu ce spera... Oricum nu i-am reproșat niciodată că m-a mințit în mod grosolan. Cică un bătrân de la concurență umbla la volan cu sticluța de tărie și, când s-a întors acasă, l-au lăsat picioarele. A căzut în fața porții și a fost găsit de fiica lui... Ar fi trebuit să fi rămas la pat fiindcă multă vreme, căci a doua zi a fost dus la spital cu picioarele umflate. Dar, peste doar câteva zile, am mers cu moșul la muncă și n-avea nici pe dreacu'!

Astăzi, în schimb, am traversat orașul până în comuna cea mai apropiată cu un ins care are suflet de manelist. Nu le-am atras atenția niciodată celor care fumează la volan sau pun la difuzor muzică despre care am păreri negative. Hai, nu negative, dar, să zicem, că nu ar fi primele opțiuni de melodii pe care le-aș lua cu mine pe o insulă pustie. Ar fi doar la coadă de tot.

Ei bine, nenea acesta mi-a spus și nu am vrut să îl contrazic deloc - fiindcă nici nu cunoșteam foarte exact subiectul - că statul român s-a angajat să plătească despăgubiri (mii de euro!) celor care s-au vaccinat anti covid-19. De ce? Păi, a fost un experiment și, se pare, decidenții politici au fost nevoiți să recunoască asta! În subiecte sensibile, am învățat că e mai bine să îmi țin gura. Doar m-am arătat mirat că eu chiar nu știam despre chestia asta. L-am mai întărâtat zilele trecute cu hantavirusul, dar m-a luat iar cu despăgubirile... Sau că dânsul a auzit că nu o să mai fie vreun lockdown sau că nu se mai impune... fiindcă țările sunt lăsate să decidă de unele singure. Or, dacă e să privim logic... nu ai cum să colaborezi cu ăia care nu-și respectă vecinii. Dacă toți vecinii aleg să limiteze răspândirea virusului prin lockdown, atunci o să pună restricții mai mari pentru cei care vin din spații care au ales să nu facă asta. Nu? Ca să fie clar, eu doar încercam să bag bățul prin gard să văd unde mă duce asta!

Dar nu despre asta voiam să scriu. Ci despre felul cum privește taximetristul știința. "Oamenii de știință îl neagă pe Dumnezeu. Ei spun că totul e de la natură." Iar eu... hei, dar nu toți oamenii de știință îl neagă. Mai sunt și cei care spun că piesa în care jucăm trebuie să aibă regizor. Bine, nu i-am zis așa, dar ați prins ideea!

Și apoi, ca să-mi confirme ce alegația, cică a fost odată ca-n povești, a fost ca niciodată un om de știință care, după ce a decoperit "particula lui Dumnezeu", s-a lăsat păgubaș în fața minunii: "De aici nu mai depinde de mine!". Eu iar politicos și pe subiect: sunt lucruri în lume care nu și-au găsit explicația. Nu m-am arucant să spun și ce aveam în cap: doar fiindcă nu avem o explicație bună acum, asta nu implică în niciun caz existența lui Dumnezeu.

Tot pe frânturi de idei și pe inexactități a continuat: "Budiștii nu cred în Dumnezeu. Ei cred în Buddha, care este doar o piatră. Se închină la o piatră. Îi aduc ofrande, aruncă sânge pe ea..." Și eu cu o completare biblică: scrie în scriptură "Să nu îți faci chip cioplit". La care dânsul flegmatic "Îmi place cum gândiți".

Dar nu s-a lăsat! Drumul era mai lung și el trebuia să îmi arate că are și pregătire teologică! A citit biblia. Soto! Nu de multe ori - că doar e lungă - dar o dată și a fost de ajuns. Câteodată când ședea de pomană în fața covrigului, scoatea din portbagaj (serios! așa a susținut! că ținea scriptura în portbagaj!... acum nu mai face asta, dar în trecut...) biblia și începea să lectureze. Nu se rușina să arate cât de fariseu este. Ba chiar, odată a fost zărit de un preot. Și, carevasăzică, bărbosul i-a spus că acea carte e vrednică doar de fețele bisericești. Până aici i-a fost personajului imaginar al poveștii, că taximetristul s-a aruncat într-o argumentație țais. Păi, în opinia sa, și oamenii de rând au tot dreptul să interpreteze biblia în felul lor. Că pentru paroh "cartea sfântă" e doar o meserie (deci cașcaval), pe când pentru un taximetrist e o chemare de-a dreptul. La fel cum Isus a împărțit la toți cei 12 apostoli (copiii lui) câte ceva, așa a făcut și în lume... Prin urmare, nu doar popa are menirea să îi înțeleagă opera fiului Domnului.

Recunosc, că omul era mai incoerent și eu parodiez doar de pe margine, dar, în mare, cam acolo bătea.

P.S. nu știe ce o să facă Simion... nu am înțeles dacă vrea să trebuie să facă sau nu ceva... cert e că e în tabăra "suveranistă". Și-i place cum gândesc că am fost de părere că Georgescu trebuit să fie lăsat să devină președinte dacă era votat. Nu să se facă giumbușluri anticonstituționale. Nu i-am spus și celelalte opinii nepopulare pe care le aveam în cap.

bani din bani

Un nou val publicitar al rețelelor sociale este cel care trebuie să atragă banii care mai sunt pe piață. Și cum se întâmplă asta? Păi, e criză economică, așa cum ne amintim din perioada 2008, prin urmare e util discursul care să sugereaze că o criză nu e o criză, e o oportunitate. În trecut, dacă nu mă înșală memoria, platforma "FOREX" apărea constant cu mesaje de încurajare a "investițiilor". Astăzi, îl avem pe Zlatan Ibrahimovic spunându-ne (chiar pe limba română) că banii trebuie să lucreze pentru noi. Parcă ar fi citit "Cel mai bogat om din Babilon".

Nu știu care e motivul apariției acestui "trend" și nu vreau să insinuez că ține de foame... Dar pare prea sincronizat cu situația mondială și a atras oameni care pretind că nu sunt interesați de cifre. Or, când trăieti din conținutul urcat online, e greu să nu privești la cifre! 

Cei mai mulți (gen Horia Sârghi - Zaiafet), preferă să rămână la eficiența repetiției, care e mama învățăturii. Reciți mereu aceeași poezie ca și superstarul suedez și gata. Publicul reține ce e de reținut și dacă sunt suficienți cei influențați să acționeze, atunci campania și-a atins scopul.

Alții, mai sofisticați (gen Dan Cadar - ZonaIT), preferă să ne dăscălească. Recită niște banalități despre felul cum funcționează economia. Ba chiar ne dojenesc că ne comportăm ca niște oameni și avem tendința să reacționăm emotiv: "frică și lăcomie". Pretinsele cursuri ținute săptămânal reprezintă doar praf în ochi. Cine vrea să facă bani cu adevărat trebuie să întreprindă o activitate economică în lumea reală. Asta e cea mai sigură metodă de a aduna capital. A face bani din bani reprezintă o activitate frauduloasă. Pentru că se bazează fix pe emoție: "speranță și lăcomie". Degeaba ni se spune că trebuie răbdare. Că nu suntem construiți în felul ăsta! Se spune că pariurile sunt nocive fiindcă dau dependență. Iar "tradingul" nu e încadrat în categoria asta. Hm, cum dreacu'? Păi, ce naiba face un ins care tranzacționează externalizările de riscuri ale unor companii mari? Pariază că riscurile alea sunt minime și că va obține un comision din creșterea pe bursă a valorii acțiunilor companiei în care a investit. Nu direct, ci prin intermediarii care vând acele pachete preluate de la cei mari. Dacă aceasta o duce prost, nu pierde nimic, fiindcă și-a externalizat riscurile cumpărate de oamenii isteți. Că așa e în tenis. Trebuie să piardă cineva la un moment dat.

Dacă ești un pui mic și vrei să pui banii să lucreze pentru tine - ce frumos sună asta! să pui banii să lucreze pentru tine... de parcă banii ăia singuri pot să se înmulțească... îi pui într-un colț și fac sex între ei și după nouă luni, țac-pac, au făcut pui. Nu, boss, trebuie să te interesezi, să muncești. Nu există "venituri pasive". Doar muncă. Mai multă muncă dacă ai deja un job! - ei bine, dacă vrei acest miracol al "tradingului" există posibilitatea să produci niște mărunțiș din mărunțiș. O să spuneți că e mai bine decât să lași banii să fie haliți de inflație. Și aveți și voi partea voastră de dreptate. Dar, să fim serioși... nimeni nu se apucă să "investească" pentru a-și pune la adăpost veniturile de inflație! Iar investițiile astea nu sunt cea mai bună soluție pentru scopul ăsta. Cumva, e mai bine să pui banii în active de stat. Împrumuți statul care trebuie să păstreze facă economia proprie să funcționeze! Și companiile mari se luptă să funcționeze în economie, dar nu tot timpul pun banii acolo unde e cel mai sigur. Iar bula AI... nu se știe cât o să reziste. Ca orice bulă. Statul e prea mare ca să eșueze. Și marile companii... dar în drumul lor spre redresare pot să halească toate veniturile tale. După care intervine tot statul! De aia nu funcționează economia. Fiindcă soluția finală o reprezintă tot apelul la statul care e muls. În caz de cădere. Deci oricum plătești căderea cuiva, dacă e să se întâmple. Nu e nevoie să-ți și pariezi banii pe asta.

unde ne sunt reclamele de altă dată (faza pe VPN)?

În anii din urmă, o anumită companie, care vrea să se impună pe piața VPN-urilor, a tot plătit influența online să se promoveze. S-a mai lăsat pe tânjeală recent, dar a practicat destulă vreme repetiția aceluiași mesaj din guri diferite. O minciună repetată de o mie de ori devine adevăr. Lăsând la o parte faptul că minciuna și adevărul sunt incomparabile din punct de vedere logic, opusul minciunii fiind sinceritatea, totuși ne rămâne ceea ce vrea să spună fraza respectivă. O minciună repetată de suficient de multe ori o să ajungă să fie crezută de o masă largă de oameni. Sau, dacă nu crezută, acceptată ca atare din cauza unei presiuni sociale.

Și nu se pompau bani doar pentru cei care activează pe internetul de limbă română, ci am văzut același tip de mesaj și la Sabine Hossenfelder. O profă de fizică serioasă - nu la fel de entuziasmantă precum Tatiana Erukhimova - dar orișicât... care a stârnit niște controverse pe net (în bula celor care o urmăresc). Probabil că acea companie s-a dus și prin alte părți, dar, în general, s-a asociat cu oameni care au o producție bazată pe o minimă cercetare și pe un discernământ real asupra realității. E verosimil să spunem că speranța celor din companie era ca prin alianța acesta să se mânjească de niște respect. Ar fi trebuit să-l pună pe Ilie Bolojan să facă promovarea, fiindcă el este reprezentantul seriozității în România zilelor noastre. Atât de serios că pare mai degrabă supărat. 

Se spune că printre avantajele unui VPN-ul (rețea privată virtuală) se numără și "intimitatea totală online". Or, noi trăim într-o lume unde toată floarea cea vestită a întregului apus se chinuie să adune cât mai multe informații de la cât mai mulți ca să construiască tipare de comportament social în vederea eficientizării promovării produselor și seriviciilor. Să crezi că un furnizor de astfel de servicii îți va păstra profilul absolut anonim online e ca și cum te-ai fi dus să te spovedești la preot în perioada comunistă. Securitatea îi avea pe alde Mache sub control și afla foarte simplu ce le poate capul enoriașilor naivi. Să mai dai și bani pentru asta pare curat meșteșug de prostie.

E o naivitate să crezi în intimitate online! Chiar cumpărând un VPN onest până la Dumnezeul - în drumul ăsta fără a avea niciun băț în roată de la sfinți! - atotputernic și sincer. Tu trebuie să știi că muți intimitatea ta din brațele lui goagăl în labele unui alte corporații!! Cum să speri că o astfel de companie nu o să exploateze acest fapt. Acestea se pun la adăpost și din punct de vedere legal. Dacă încerci să faci ceva neortodox online o să raporteze în secunda doi autoritățile competente. Dar, hei, noi încă putem crede că Alba ca zăpada era o fată care juca tabinet seara cu piticii.

P.S. Nu vreau să spun că un VPN e total inutil. Dacă vrei să păcălești netul că îl accesezi din altă parte ca să te uiți la un serial care nu a fost lansat în România... ok. Sau să cumperi cărți în limba engleză de pe site-uri din țări unde prețul e mai mic... iarăși ok... Dar există și variante gratuite pentru acest scop! 

Hantavirus și Simpsons

În perioada când pandemia de covid-19 era în floare, m-am reîntâlnit pe stradă cu un tip cu care am copilărit. Om la casa lui, căsătorit, împingea de căruțul cu fetița lui pe stradă, mutat în Germania unde are de lucru ca asistent medical, cu BMW-ul regulamentar... Ce-mi spunea părea să aibă sens și mă puteam înțelege cu el. Se vedea că trecuseră peste amândoi anii.

Dar, fiindcă părea că suntem tot amicii aceea din copilărie, a considerat că sunt de partea lui și în politică. Sistemul de învățământ din Germania? Un dezastru, omule! Îi învață pe băieței că e în regulă să se dea cu ruj și să poarte fuste dacă asta simt. La afirmații din astea eu prefer să nu-mi spun punctul de vedere, fiindcă, din punct de vedere social, nu am nimic de câștigat.

N-ai văzut? E pe net, în desenul ăla animat Simpsons se prezicea viitorul. Da, Donald Trump, pandemia... Și asta acum mulți ani! Aici am protestat încercând să-i explic că în serialul cu pricina sunt așa multe absurdități și faze comice încât la un moment dat se ciocnesc de realitate și fac buba. Doar că nu voia să mă creadă! Era mult prea atractivă perspectiva că el descoperiseră adevărul și eu am rămas în bezna din peștera lui Platon. Un prizonier al umbrelor... Realitatea îmi era inaccesibilă. Cum îi este distantă apa unui muribund în deșert.

În dimineața asta, un alt prieten care dorește să mă deștepte ca pe un ceas cu cuc mi-a trimis următorul mesaj:

 

Din nou, aceeași apofenie. A apărut Hantavirus și a explodat piața de căutători de predicții în desene animate. Nici Isus nu se descurca mai bine cu anticiparea viitorului! El varia pildele, nu spunea aceeași poveste de fiecare dată și aștepta ca auditoriul să umple golurile din pădurea narativă. Sau firile mai slabe de înger să caute înțelesuri acolo unde nu era decât un pârț.

Dacă totuși ai înțeles că nu e vorba de nimic altceva decât o coincidență, de ce mama lui proces verbal mai trimiți mesajul? Insinuările sunt precum scărpinatul la genitale în fața colegiului medicilor. Normal că  fiecare o să găsească un diagnostic acolo, când, de fapt, nu-s decât mâncărimi.

De Hantavirus am alfat tangențial pe la știti, dar am ignorat informația. Dar s-a transformat recent în memă pe net... Iar Sammy Obeid a dedicat un film pe youtube subiectului. Bine, nu la fel de talentat ca Simpson, dar orișicât. Creatorii serialului cu Homer Simpson au tras un foc (legat de pandemie) și au nimeri două perioade istorice: pandemiile au fost și au rămas, se pare, conform insinuărilor, doar niște experimente sociale ca să vadă cum reacționează populația. Și care e scopul acestui experiment?

Nu are importanță! Contează doar nevoia omului să găsească modul în care să aibă sens viața lor. Iar o exagerare planetară reprezintă clipa perfectă pentru a fi mai isteț decât tine însuți/însăți. Căci așa e concepută evolutiv mintea umană. Are nevoie de tipare ca viața sa să aibă sens.

P.S. plănuisem să scriu altceva astăzi, dar... cineva a simțit nevoia să mă dăscălească. Și, cum nu-mi place să mă dăscălească lumea, am deraiat de la adevăratele căi ferate ale vieții lineare și am clocit ceva nou și de actualitate.

unde ne sunt reclamele de altă dată?

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la trecutul recent și la bula trotinetistă, parcă-mi saltă inima de neliniște. Unde ne sunt produsele promovate altă dată?

A fost o vreme când, la multe podcasturi de comedieni, am auzit despre uleiurile "pe bază de CBD". Scurt momentul publicitar, dar tot am aflat de acolo că menirea produselor acestea era să te liniștească. Să nu-ți mai tresalte inima de neliniște. Este adevărat că și intervalul de timp universal când s-a petrecut evenimenul acesta era încărcat de anxietate socială: pandemia de covid-19.

Și nu se întâmpla doar în spațiul carpato-danubiano-pontic! Ci și la "partenerul strategic", în Statele Unite. Dna Katy Stoll de la Some More News recita texte menite să facă ascultătorul să cumpete produsele acestea ca să șadă liniștit, să nu se mai preocupe de problemele pe care nu le poate controla. Sau să nu mai aibă insomnii sau alte tulburări ale somnului.

Tot pe atunci, a apărut, în urbea cunoscută altădată pentru bursa cerealelor de la malul Dunării, în "Barieră", un butic care s-a numit o vreme chiar "Ilegal". Avea simbolizată o frunză de cânepă în logo. S-a rebranduit apoi, dar, până la urmă, tot a falimentat.

Și... la fel cum au apărut, textele despre CBD au și dispărut. În liniște de parcă ar fi fost retrase de un ins care a consumant uleiuri "pe bază de CBD".

Episoadele astea dau apă la moară celor care spun că există o orchestră mondială care cântă o arie dansantă, iar lumea se mișcă pe ritmurile ei. Iar muzica asta nu poate să fie decât diabolică, cum altfel ne-am justica posomorârea? 

ecran-zen

Știu că iar o să mă întorc la ziua de vineri... multe idei le mai vin oamenilor când merg pe jos. Umblă prin casă ca să îți vină idei, mișcă-te... se pare că și creierul se activează în zona de idei în clipa în care simte că el controlează un corp, care se află în mișcare.

Deja e un clișeu pe care-l cunosc și cel mai puțin isteți dintre pământeni: omul modern șade foarte multă vreme cu nasul în ecrane. Personal am fost crescut de un ecran static, acum deja lumea petrece mult timp cu ecranele portabile. Mulțumim, Ștefan Slujbe!

Până acum, însă, nu am privit niciodată legătura dintre filosofia zen și ecrane. Cum adică? Ce plm vrei să zici? Care-i fază? Ai băgat legale? N-are, mă, cum! Te-ai prăjit! Noapte minții! Caz de targă! Ia-ți pastilele! Etc. Etc. Etc.

Cu toate astea, sunt foarte serios! Dar pentru asta am nevoie de o poveste ajutătoare. Sau mai degrabă de o observație: în curtea liceului de chimie - pe terenul mare, cu gazon artificial, ars în mai multe locuri - se așezase un pușnat turcește (picioarele încrucișate ca la meditație în poziția lotusului), iar ochii îi erau proiectați în ecranul telefonului mobil. Ha! Fac eu pentru mine!

Care e, pe scurt, filosofia zen? Acceptarea și o hiperconștiență a momentului prezent. Ce fac oamenii care se uită în ecrane? Intră într-o stare de atenție concentrată doar pe ce se întâmplă acolo în fața ochilor lor. Restul nu mai contează. Trăiesc clipa!

Ca atare, probabil și de aia a pătruns în spațiul euro-atlantic curentul acesta de origine asiatică. Omul modern are tendința să "mediteze" când trâiește intens mai mult ce vede în ecrane decât ce se întâmplă în jur... Îi e mai ușor să înlocuiască o stare cu alta pe care o cunoște deja.

P.S. și cu textul ăsta mă pot prezenta la maestrul cu nădragi roșii... LOL 

copiii vremurilor noastre

Vă amintiți de puștanul de joi, care avea un ceas electronic precum în anill '90? Ei bine, ieri... o zi mai târziu era în parc. Cam aceeași ținută, doar că niște bașcheți cu extensie pe gleznuță - cum s-ar zice... Și, evident, ceasul electronic. După asta l-am recunoscut.

În zona respectivă, cupluri-cupluri de adolescenți care încercau să petreacă timp împreună. Nu aș fi trecut pe acolo - că mă enervează aglomerația - dar mă grăbeam spre casă și am fost nevoit să scurtez drumul! Cupluri heterosexuale. De un el și o ea. Trebuia să explic asta, nu? Că lumea nu mai înțelege, nu? LOL Copii care ne vor plăti pensiile. Pe bănci.

Ei bine, gagiul ăsta era în compania unui alt tip. La fel de puștan ca el. V-am zis că e sexo-marxist. LOL L-am citit imediat. Nu, nu se pipăiau sau chestii. Erau amândoi absorbiți de ecranul unui telefon. Stăteau la televizor, frățiuer! În parc.

M-am întristat. Cumva aveam alte așteptări de la un ceas retro electronic. Dar, de fapt, cu toții suntem copiii vremurilor noastre. Elementul vintage nu e decât o toană de copil care se crede special. 

FWT

La ieșirea din parc am dat nas în nas sau bot în bot cu un autovehicul BMW. Se odihnea la umbra pomilor, regulamentar, pe caldarâm cu geamurile laterale lăsate puțin...

Numărul de înmatriculare purta mândru, la porțiunea de litere, ca să știe toți muritorii că stăpânul nu e ins de rând și că mașina respectivă e aspirator de doamne și domnișoare care vor sex cu un astfel de specimen special și ieșit din comun, ei bine, purta înlănțuirea de slove "FWT". Subtil! Lipsea un colant publicitar care să promoveze supranumele "futezătorul" și tabloul era complet. Sau cum s-ar fi exprimat MC Vagina: "Show me your genitals".

Am căutat, totuși, să disting în interiorul mașinii ce fel de ceafă are posesorul, dar, pe locul mortului, nu era decât o doamnă chubby, care urmărea ecranului unui telefon inteligent. Cucerirea "futezătorului" am dedus. Prada. Dar prădătorul părăsise incinta.

Nu e vorba, fiecare e liber să se exprime cum dorește... Dar să plătești poliția să îți scrii pe mașină ceva așa de comun seamănă cu o lucrătură de mântuială! E fix genul ăla de ins care cere să i se spună "Cine v-a lucrat aici?" Vreți să vă judece lumea?

Am uitat să spun ieri că ochelărică cu ceas electronic arăta - ca înfățișare - cu un reprezentat al spiritului ecologist, votant USR, trotinetist, sexo-marxist etc. Clișee! Ei bine, insul cu BMW semăna cu opoziție tânărului respectiv. De aceea m-am referit, în mod grosolan, la ceafa sa. Câteodată imaginea reflectă sufletul ipochimenului. 

ceasul electronic

V-am spus despre tânărul "suveranist" (nu pot să știu sigur ce fel de credințe politice avea!), care făcea o cruce regulamentară ca un soldat întru Cristos. Un cruciat pacifist sau ceva...

Astăzi, în schimb, s-a poziționat mai aproape de mine un altfel de puștan de liceu. Tot ochelărică, dar ochelati cu picioare colorate, fără acnee pe pe mufarină, cu airpods, regulamentar, în urechi, iPhone... Tricou alb fără mesaje imprimate, pantaloni largi - din ăștia unisex astăzi (că le văd și pe puștoaice și pe puști cu ei) - și bașcheți în picioare.

Ce mi-a atras însă atenția a fost un ceas electronic ținut pe brațul stâng. Ceas electronic!!!! Nu smartwatch! Ceas electronic în genul anilor '90. Din ală care avea "muzicuțe" "pe vremea mea". Ceas electronic, cu acea curea metalică și afișajul ăla "pătrățos".

Și atunci îți dai seama că ai îmbătrânit! Când puștimea începe să porte chestii "retro", care pentru tine amintesc de copilărie!

Pantalonii semănau - dar nu erau, nici pe departe, identici - cu ăia din anii gangsta rap (2000-2008): largi, dar nu aveau turul lăsat, nu aveau buzunare pe lateral la genunchi...

Vreme trece, vreme vine... toate-s vechi și nouă toată. 

 

nu încercați asta acasă, la școală sau în lumea reală!

Există des în filme niște situații standard:

 

1. avem un personaj cu moralul la pământ;

 

2. familia sau prietenii încearcă să îl încurajeze;

 

3. nu există o cale ușoară de a-l ajuta;

 

4. ca să nu îi rănească sentimentele și să prindă un pic de curaj familia/prietenii aleg să îl mintă cu privire la situația lui reală;

 

5. ba chiar fac un sacrificiu personal secret ca să pară că, de fapt, lucrurile nu sunt atât de tragice pe cum le vede personajul demoralizat;

 

6. acesta din urmă află secretul și situația se complică și mai mult.

 

În loc să iasă din impas, când ajunge să contantate că a fost mințit, victima "complotului cu bune intenții" începe să ia viața și mai în tragic.

 

E un clișeu clasic pentru situațiile comice din filme, dar... Oameni buni! Dacă aveți de gând vreodată să faceți asta în lumea reală - cu cele mai bune intenții - nu insultați inteligența nimănui. Chiar dacă nu se află tot e un gest complet greșit. Fiindcă doar creați niște speranțe false!

 

Da, e mai bine decât să lași pe cineva să se scalde în mizerie, dar tot nu îl scoți acolo. Doar îl crești pentru o clipă speranțele. Chestie care nu are un combustibil mare. O să se stingă repede când rezultatele întârzie să reapară!

vă invidiez, bă! (2)

Revin un pic la ce am scris ieri. Se spune despre secolul ăsta că dacă nu va fi religios, nu va fi deloc. Dar ce fel de religii a născut social media zilele astea e de necrezut. Fanatismul întru bolojan sau georgescu este un concept pe care nici măcar Kafka nu l-a anticipat! Doar dnul Eric Blair - care se semna George Orwell - a putut să prevadă în cartea "1984" astfel de demersuri.

Avem acolo un ins care are puterea să șteargă tot ce i s-a spus până într-un anume moment și să îmbrățișeze cu sinceritate contrariul. La fel și cei care astăzi practică antipesedismul de cumetrie. Personaje care se luptă de la tastatură cu psd, iar la concerte cântă în fața unui public adunat de politicienii psd pentru zilele nu știu cărui loc. Până mai ieri au înghițit cu toții broasca și au considerat că avem o guvernare "pro-europeană". Astăzi, au ieșit pe social media să apere austeritatea. Ah, de fapt, s-o ignore, fiindcă ei se luptă cu psd-ul. E ceva cuvios-spiritual aici: să-ți ignori foamea crezând că politicianul va revărsa asupra ta în viitor raiul pe pământ.

Oamenii pentru care iubirea față de un politician nu e grețoasă trebuie invidiați, din punctul meu de vedere. E la fel ca orice religie. Îți dă sens în viață. Altfel te ridici din pat să te duci la muncă știind că politicianul iubit veghează la interesele tale cum o făcea fratele cel mare.

Războiul este pace. Libertatea este sclavie. Ignoranța este putere. Curat murdar, coane Fănică, dar umflăți-i!

vă invidiez, bă!

Trăim din nou niște vremuri tensionate politic. Mai ceva ca după 2008, peste țară planează cuvântul austeritate. Asta după ce au constant oameni mai deștepți, ca să ieși din criză economică nu trebuie să ajuți economia să se contraste, ci să încurajezi credința că totul va merge. O economie bazată pe consum, cu un consum încurajat... ar trebui să meargă din inerție.

De asemenea, oricât se bat economiștii în piept că avem de-a face cu o știință... ramura asta umană e mai mult aproximație si speranță. Banii sunt o ficțiune pe care au inventat-o oamenii. Bucata aia de hârtie pe care scrie "Twenty Pula" nu înseamnă nimic dacă nu ar fi investită de către oameni cu valoare! Dacă nimeni nu ar mai crede că 20 de Pula valorează ceva, atunci ar valora fix pula! Ca atare, nu înțeleg de ce, ca să echilibrăm balanța, nu facem o resetare valorică. E clar că undeva s-au dus prea mulți bani și s-a creat dezechilibrul. Deci din locurile unde s-a acumulat de-a-n pulea valoare să se pompeze înapoi în ecosistem! Obligativitate fiscală! Ca să nu dezechilibrăm balanța!

În "America fără etaje", Ilf și Petrov (nu, nu acel Petrov la care o să ne întoarcem mai târziu) prezintă o situație în care este întrebat un tânăr dacă nu ar fi în regulă să se ia banii celor care au câștigat foarte mult și să se facă o împărțire mai echitabilă social. Insul spune că da, asta ar fi o soluție ca să se repare multe nedreptăți sociele, dar că trebuie să existe și o limită până la ce sumă să aibă loc acest proces. Iar șoferul, care îi ducea pe cei doi autori ruși, le explică: flăcăul a propus acea graniță monetară fiindcă speră că într-o zi are să ajungă și el bogat. Deși era clar că asta ar fi fost foarte puțin probabil.

O să fiu acuzat de blasfemie. Normal. Cei care "s-au ajuns" o să se simtă trădați fiindcă au percepția că acumularea de capital li se datorează doar lor și ei au muncit pentru tot ce au obținut. Or, nu le contestă nimeni munca și dorința sau foamea... Dar depozitarea pe care au realizat-o în timp a fost tot pe cârca celor mulți - care au dat ceea ce aveau ca să procure ce ofereau bogații zilei de astăzi. Fără ei nu s-ar fi produs fenomenul ăsta! De aceea, să-i lași să moară pe cei mulți și să ții de bani fiindcă ai avut un pic mai mult noroc decât ei... e incorect.

O catastrofă politică ar putea să șteargă pur și simplu toate conturile! Să reseteze instant tot! De aia, ar fi mai bine să aveam un mecanism de reset pus la punct deja. Ca să nu ne trezim în anarhie.

De ce vă scriu toate astea? Fiindcă mâine, se pare că guvernul Bolojan ar putea să cadă. A fost un guvern similar cu cele ale anilor '90 când inflația a urcat la cer. Și a semănat izbitor cu guvernul Băsescu-Petrov. Mă uimește felul în care oamenii pe social media au niște credințe așa de ferme că nu pot să le înțeleg. Sunt invidios pe astfel de reprezentați ai speciei! Și-au ales liderul și-l venerează fără nicio crâgnire. Chiar dacă vătămările sociale pe care le produce sunt îngrozitoare. Dar ei au convingerea că totul e necesar. Degeaba li s-ar explica în mod cât se poate de concret că sunt adepții unei religii moderne. Și că - la fel ca orice religie - are și aceasta nevoie de o schimbare, de o reformă!

Citeam când eram mai tineri despre întrunirile din cafenele ale tinerilor din perioada interbelică... Acolo se discuta politică, iar lumea avea credințe. La fel de ferme precum sunt cele de astăzi. Și în sinea mea resimțeam nevoia asta pe care nu știam cum să o satisfac. Nu cred că sunt mai inteligent decât media! Și viața mi-a dat peste bot mult prea des. Mă gândesc că ăsta ar putea să fie motivul pentru care nu reușesc să mă înrolez complet în nicio mișcare politică. Nu pot să mă uit la politicieni decât ca la niște inși cu interese personale. Care e forțat să se preocupe și de soarta societății dacă vrea să prospere și el. Doar că - la fel cum nu există homo economicus - nu există nici politicianul perfect. Ăla care să fie rațional. Acționează și el - ca noi toți - sub impulsul momentului.

Îi invidiez sincer pe cei care au viețile așa ordonate că se pot pune la dispoziția unei viziuni economico-politice, care poartă chipul chel și monosprâncenat ale unui politician! Credința lor atât de jovială, fanatică... e de admirat! În clipa de față sunt precum călugării dintr-o mănăstire de-a lui Umberto Eco unde autoflagelarea este practicată în fiecare seară.

despre eficiența telegramică în anunțuri

Eficiența în orice domeniu de activitate este esențială. Chiar și în comunicare. De aia există sintagma "ai înțeles ce am spus, nu?". A fost pricepută intenția comunicării, da. Dar tot sună ridicol dacă între ceea ce vrei să spui și ceea ce spui, de fapt, stă doar o prepoziție. Și nici nu te costă nimic să o adaugi în text: 

 

Eficacitatea asta telegramică nu ar mai fi necesară în clipa în care efortul intelectual și financiar este minim!

Dar, hei! Poate că odată cu saltul tehnolog al inteligenței artificiale poate chiar nu se mai caută oameni pentru angajare, ci direct structuri comerciale. Nu mai are niciun rost să cauți să încadrezi în muncă un membru al speciei Homo Sapiens dacă poți să găsești pe piața muncii direct un AI care să facă tot. Fără să se plângă că nu are zile de concediu.

Deci ce mai așteptați? Depuneți-vă CV-urile pe OLX, dragi AI-uri din lumea întreagă. Este vremea voastră.

Literatura sci-fi și planeta Pământ

Oricine s-a intersectat cu literatura sci-fi sau chiar cu aia fantastică poate să constate faptul că totul se mișcă în jului Pământului și al speciei noastre. Suntem buricul universului sau al lumilor paralele! Oamenii salvează atât lumile din cosmos, cât și pe cele ale unor realități alternative. Sau, invers - ființe de pe alte planete vin aici să schimbe ceva (în bine sau în rău). De asemenea, elfii vin să prevină, să aducă magia, să împrumute amulete... gnomii să provoace daune etc. Oricum ați prins ideea. Schema e destul de simplă. Și e clar că nu putem imagina ceva care să nu ne semene.

Nu putem să ne raportăm decât la ceea ce cunoaștem. Și asta ne face să părem că suferim de noi! De asemenea, multe ființe care populează alte dimensiuni sunt portretizate din punct de vedere fiziologic la fel ca oamenii. Sunt de fapt oameni cu niște măști. Și niște atribute exagerate. În rest, nimic altceva decât Homo Sapiens.

Și în clipa în care unii autori încearcă să clădească lumi mult mai diferite față de ceea ce știm, totuși, ele sunt tot oglinzi ale trecutului, prezentului sau viitorului pe care îl anticipăm. Putem să avem trei sexe (iar normalul să fie treesome) - tot emoțiile mână și entitățile astea - iar descrierea tehnologiei lor este firavă, lipsită de complexitatea celei cu care este obișnuită omenirea. Alți autori proiectează animale la fel de inteligente ca oamenii - dar relațiile dintre ele seamănă tot cu cele pe care le cunoaștem de pe Pământ. Iar cultura lor seamănă izbitor de mult cu tot ceea ce este uman.

Evident că știu faptul că asta ține de scopul ficțiunilor de acest gen. Autorul deghizează variațiile realității cu emoții umane pentru a demonstra ceva despre noi. Ca să n-o spună pe șleau, scriitorul se înhamă la un demers complex, dar schematic până la urmă. El nu vorbește despre oameni, dar în subtext toți știm că oamenii sunt ținta.

Ne și place să ne considerăm centrul universului! Ne place să avem putere asupra celorlalți. Ne place să fim nemuritori, mai inteligenți decât suntem, mai puternici... Dar, în definitiv, nu putem să sărim peste umbra noastră.

Ceea ce mi s-ar părea fantastic ar fi o carte care să poată folosi cuvintele unei limbi, dar să fie scrisă complet din perspectiva unei ființe care vede până aici... dar aici sunt dinozauri. Știți deja perspectiva: dacă cineva ar avea un telescop suficient de bun încât să vadă la o distanță milioane de ani lumină ar vedea aici trecutul. Fiindcă lumina care pleacă acum de la noi va ajunge acolo în viitor. Și care să fie complet diferită de ceea ce știm. Să avem de-a face cu elemente la care nu ne gândim: o specie care nu a descoperit niciodată religia... Oare ar avea imaginație? Ce fel de construcții imaginative ar avea? Ce fel de tehnologie? Din păcate, trebuie să existe mereu o constantă: lupta pentru resurse. Cum ar fi, totuși, o specie care le are pe toate? Ar fi un zeu, nu? Ce fel de viață ar duce?

Dacă vrei să pui bazele unei lumi complet diferite pleacă de la premize complet nerealiste. Viața s-a format acolo altfel decât aici. Și uite asta e baza fundamentală! Dacă am avea un răspuns clar la această întrebare - cum a apărut, de fapt viața? - am putea să alegem alte modalități de evoluție a ei. Sau nu... Fiindcă suntem doar niște maimuțe care imită realitate.

Joe Bell

Zvonurile social media sugerau că Mark Wahlberg și Mel Gibson sunt pe cale să colaboreze într-un proiect care să pună frână "mișcării woke"... de stânga... progresiste... etc.

Problema mea în clipa când am văzut mema aia era... și cu Joe Bell ce facem? Părea clar că e ceva greșit la istorioara cu pricina. Și aveam dreptate.

Filmul în care Mark Wahlberg îl portretizează pe Joe Bell este woke. Are la bază o narațiune bazată pe fapte reale în care un tată, care își pierde un fiu în condiții tragice, încearcă să răscumpere greșeala pe care a făcut-o neînțelegând nevoia copilului lui călătorind și predicând ideea de toleranță în școli.

Să mergi pe jos, împingând de un căruț pe autostradă, trăind din banii din donații e un demers pe care doar americanii știu să-l facă. Dar până la urmă nu poți judeca felul în care îndură un om impactul unui dezastru. Cert e că în clipa în care copilul său a ieșit din dulap nu l-a susținut deloc. Și cumva e și de înțeles! Felul cum a internalizat sinuciderea a dus la o decizie nebunească!

Era un ins care umblă pe câmpii, ars de soare, îndepărtat și de familia pe care încă o mai avea și pe care nu mai știa cum să o țină aproape, încercând să dea lecții de viață! Un personaj tragic, care nu avea cum să nu sfârșească tragic.

Nu e o poveste a unui succes, dar discută despre implicațiile emoționale ale unor probleme pe care societatea încă nu știe cum să le rezolve decent. Pe de-o parte sunt cei care spun că fără un pic de asprime în viață nu se pot clădi caractere puternice. Pe de alta sunt cei care spun să privim la cimitir. Doar fiindcă se bat unii cu cărămida în piept că au reușit să treacă peste duritatea socială și au răzbit în viață și sunt chiar mai bine decât dacă nu treceau peste acest botez al focului nu înseamnă neapărat că toți o să facă asta. Există o masă mare tăcută de oameni traumatizați care nu au reușit să își atingă potențialul fiindcă lumea a fost prea dură cu ei în clipele când erau cel mai vulnerabili.

Oricât am vrea să ne mințim, din păcate, încă trăim în junglă în capul nostru. Și supraviețuirea e tot ce contează. Se spune că generațiile care vin sunt din ce în ce mai fragede, că nu vor să muncească... Și multe altele. Și pe de altă parte vin studiile și spun că generațiile vechi au clădit o lume pe traume și pe sacrificii.

Nu o să știm niciodată unde e dreptatea. De unde tragem linie. Să dăm diplome de participare oricui sau să încurajăm competiția și să descalificăm pe oricine nu e îndeajuns de bun? 

mesaje pentru dincolo

Poveștile de demult încă sunt actuale, altfel simbolistica lor nu ar putea să influențeze estetica urbană dacă nu ar fi așa.

Acum vreo câțiva ani ofensiva care se împotrivea predării religiei creștin ortodoxe în școli avea la bază tocmai ficțiunile cu care erau înspăimântați copii. O minte fragilă e foarte sensibilă în clipa în care i se spune că ritualul botezului este deosebit de important. Fără el... fără inițierea în creștin ortodoxie... ești ca și pierdut ca suflet. La poarta raiului sfântul Petru ține o evidență strictă a tuturor celor care au avut norocul să fie botezați cum trebui. Iar când în baza de date îi dă cu virgulă (eroare SQL), trimite sufletul direct la subsol, la smoală.

Trecutul mai recent dezvăluie o latură mai sensibilă asupra subiectului. Îngerul căzut începe încă din secolul al XVII-lea să fie considerat important din punct de vedere cultural. Valorificat estetic și chiar moral!

Despre unii artiști se spunea că au făcut chiar pactul cu necuratul ca să ducă performanța estetică în zone părea uman imposibil să ajungă.

De la inventarea devil emoji-urilor totul a devenit parodic. Satana nu mai dă niciun fior de groază... Ba am putea spune că e o muză. "lil satan" sau satanul de buzunar. A fost pierdut cine știe pe unde... și lipsește. Dacă îl găsești o să ajungi probabil în iad. 😈

artă stradală modernă

 Ați auzit cu toții despre Marcel Duchamp și, mai ales, despre "Fântâna" sa. S-au bătut oamenii să halească banana comedian a lui Maurizio Cattelan. Arta cere sacrificii spune sloganul. Sau provoacă foame.

 Sau are un grad ridicat de absorție... Sau e doar pusă la zic sau la stâlpul infamilie.

nu se urcă liftul cu tine

 Un ins cu care m-am intersectat în viața asta și cu care nu mai am nicio legătură aparentă lăsa pe social media să se înțeleagă că este mândru de propria progenitură: "frumos copil". Normal, doar nu o să scrie uite ce burtică de nesătulă are fetița mea! Așa ne învață la cursurile de pare înting în muștar.

Eu mă pregăteam să urc nouă etaje zilele precedente, iar un copil de 11-14 ani apăsase butonul să cheme liftul să îl coboare de la etajul întâi! Ce pot să spun? O fi mai greu la coborâre decât la urcuș. Efortul fizic îți solicită genunchii, mai ales dacă masa corpului nu e optimă! Și nu era...

Nu vreau să dau lecții nimănui, dar lenea asta prea comodă e exagerată! Unii preferă să rămână blocați în lift decât să utlizeze propriul mijloc de locomoție dat de la natură. Ce importanță are că obezitatea scade șansele să îți dai genele mai departe? Mai ales în lumea în care comparația o faci doar cu elitele!

O vorbă din popor - fiindcă, se știe, poporul are o înțelepciune empirică dezvoltată - ne lasă să înțelegem că "omul gras e și frumos și sănătos". Și haios și cu aia mare. Acum să nu credeți că scrie acest text vreun model masculin de masculinitate feroce, dar nici un hoit zombificat care umblă după creier și ceafă de porc la grătar. În sânge.

Oameni buni, să ne înțelegem... fiecare decide în felul lui și se adaptează schimbărilor sale. Dar reziduurile fine, pe care doar doctorul le poat detecta la aparate performante nu pot să mintă. Iar masa burții pe care ai hrănit-o corespunzător... În hărmălaie nici nu mai contează cum arațu.

Ăsta nu e fat shaming! E un exercițiu pentru menținerea sănătății gleznelor! 

de ce nu poate să creadă lumea în determinism

 Acum vreo doi ani mă aflam în postura de învățăcel la nivel superior. Tot în vremea aia luam contact și cu ideile lui Robert Sapolsky, omul care se duce la tribunal să spună că un criminal nu are nicio vină. Existența l-a forțat să se comporte într-un fel reprobabil pentru ceilalți, dar pe care propria lui voință nu l-ar fi putut împiedica. Fiindcă "voință" e numele pe care l-au dat oamenii impulsurilor pe care nu le pot controla, dar pe care consideră că le controlează. Iar dna profesoară în prag de pensionare încerca să îmi schimbe părerea cu privire la propria ei voință. Încercam să îi explic că nu doresc să o jignesc, doar îi expun un fapt. Unul pe care noi, oamenii, putem doar să îl acceptăm. Sau nu. În funcție de felul cum ne-a programat existența. Poate că e perspectiva pe care o îmbrățișează cel mai bine păgubașii... Însă argumentele ce susțin determinismul, chiar dacă par contra-intuitive, sunt destul de solide.

Totuși, de ce nu o să fie niciodată acceptat "fatalismul" ca doctrină care să guverneze comportamentul social?

1. În primul rând, pentru că omul este construit într-un mod diferit. Degeaba îi explici oricui - fără pregătire de specialitate - că noțiunea de timp nu are nicio importanță la nivel fizic. Că structura cauză-efect este doar o iluzie... Fiindcă trăirile lui sunt contrare cu toate astea. Pentru el calvarul resimțit sufletește e calvar! Cum adică totul s-a întâmplat deja? Mâine iar mă așteaptă o zi de rahat... deci mai lasă-mă cu prostiile tale predeterministe. Baliverne, scorneli!

2. Fără liber arbitru i se fură ipochipenului obișnuit părerea că el este special sau poate să devină special. Că viața are sens sau, dacă nu are, măcar îi poate da el. Asta deși toate poveștile de succes spun contrariul: protagonistul este prea des moștenitorul de drept al unor gene de învingător - a avut în trecut un tată celebru. Sau oricum o rudă de la care s-au desprins niște caracteristici importante. Rar vezi filme în care eroul e un ins de pe stradă... Mereu când aparent se întâmplă asta, vine reglarea mai târziu, timp în care află și spectatorii că există ceva moștenit în familie la cel pe care îl admiră.

3. Determinismul e definitiv. Pe când fizica numită cuatică dă speranțe. Cel puțin pentru omul manipulabil cu discursuri meșteșugite. La nivel subatomic - ne spun unii care nu au citit până la capăt nimic cu privire la subiect... - doar statistica mai pătrunde. Or, doar fiindcă nu avem intuiția a ceea ce se petrece cu adevărat acolo, asta nu înseamnă că nu sunt reguli ca în fizica! Statistica e doar o cârjă, fiindcă nu spune clar ce se se află dincolo de particulele astea. Ce legi le duvernează? Dacă s-ar crea un sistem de legi și la nivel cuantic, atunci nu s-ar mai lega nimeni de iluziile astea.

succesul și iluziile

 Înțeleg că muzica având și versuri trebuie să transmită un mesaj. E mai bine să fie așa decât să spună aceleași absurdități despre cât de mișto este să faci sex în valurile mării vara la soare sau ceva de genul. Dar e deranjant, din perspectiva mea, în clipa în care un artist - din ăia cunoscuți! - se văicărește în versuri că nu sunt luați la întrebări cu privire la propria fericire. Numai ei și Dumnezeu cunosc ce existență complicată au. De la adăpostul succesului!!! Nu mă înțelegeți greșit, sunt convins că și aceștia sunt oameni și au dreptul la toate semntimentele umane. Dar nu pot să îi compătimesc, nu pot să le ascult versurile și să spun... vai, săracul/a, cât de trist/ă este... Că am învățat să mă uit la cimitir (așa cum ne spune Nassim Nicholas Taleb).

Evident că și succesul poate fi efemer. Numai că există situații în care deja pare definitiv. Și dacă omul respectiv se află în situația aia privilegiată față de insul care muncește pe salariul minim e și pentru că și-a dorit asta! Or, mulți își doresc, dar puțini răzbat! Deci de ce să compătimesc norocul cuiva?

Căci despre asta este vorba într-un final: noroc! Atunci când s-a tras linia au contant atât factorii genetici, cât și educația și susținerea apropiaților și... cine știe ce alt factor la care nu m-am gândit. O să spuneți acum că "nu erai tu ăla determinist? ce treabă are norocul?". Norocul e numele dat incapacității noastre de a înțelege totul! Dacă am putea ști totul, atunci am putea să determinăm cu exactitate și cine are succes și câtă nefericire și bucurii o să îi aducă viața asta.

Pe de altă parte, există și piesele motivaționale. Alea în care artistul spune că nu face decât ce simte el, că așa ar trebui să își trăiescă toată lumea viața. Să îți urmezi visul până la capăt, fiindcă altfel nu ai cum să reușești. Și ce viață de sclav te așteaptă dacă nu faci precum ți se indică în piesă. Caută ceva ce îți place și nu o să muncești o zi în viața ta. Și de data asta trebuie să aruncăm privirea la cimitir. Ce înseamnă asta? La fel ca mai sus trebuie să spunem din capul locului că oamenii de succes sunt privilegiați. Or, nu poți să iei lecții de la privilegiați fără să privești la nenumărații oameni care au încercat dar nu au avut la fel de mult noroc. Este clar pentru oricine are capacitate de discernământ că dacă încerci ceva există șansa să și reușești. Dar există, la fel de bine, posibilitate să și eșuezi lamentabil! Deci valoarea artistică a demersului este mică. De aia chestiile astea sunt mai apreciate de cei tineri, care caută modele, pe când cei cu pielea tăbăcită le ignoră.

Trăim într-o epocă a prefabricatelor și a schemelor. Pare că le-am încercat deja pe toate și e obositor. Fiecare să se agațe de ce șablon crede de cuviință, oricum "Autonomy Is An illusion".

zădărnicirea combaterii

 Nu știu dacă vă mai amintiți despre expresia asta, dar să știți că a făcut furori acum câțiva ani... Se referea la eforturile făcute de unii dintre conlocuitorii grădinii Maicii Domnului în vederea răspândirii coronavirusului care și-a făcut debutul la nivel planetar prin 2020. El dădea din coada de pangolin prin 2019, dar nimeni nu l-a băgat atât de tare în seamă.

În "Project Hail Mary" (Proiectul Ave Maria), autorul crează o situație oarecum similară. Avem un virus extraterestru care consumă soarele, iar toată povestea gravitează în jurul unui profesor de gimnaziu, care pleacă în spațiu să afle secretele stelei Tau Ceti, care pare că are ac de cojocul virusului astrofag.

În carte calculele sunt cam așa: dată fiind relativitatea, din punctul lui de vedere Grace a călătorit până la destinație trei ani, dar pe Pământ au trecut 13. Până să se întoarcă la omenire capsula conținând datele cu soluția găsită, pe Pământ vor mai trece încă 13 ani. Asta în cazul în care totul merge conform planului și el descoperă imediat răspunsul. Lumea de pe Terra are cam 30 de ani până ce efectele devorării soarelui să fie devastatoare pentru viața pe planetă.

Nu știu cum se termină cartea, filmul însă lasă să se înțeleagă că avem parte de un final fericit. Ceea ce probabil se întâmplă și în carte.

Lipsește din film - deși dșoara Stratt intuiește la un moment dat - haosul care ar cuprinde omenirea în așteptarea salvării! Voi vă amintiți ce s-a întâmplat acum câțiva ani? Filmul "Don't Look Up" aborda în mod neinspirat (părerea mea) această problemă: valul de negare, populismul, demagogia, pseudointelectualii, influența unora care nu cunosc subiectul, profitoria, nemernicia și netrebnicia omenirii. În 26 de ani de degringoladă globală, timp în care temperatura pe planetă scade drastic (urmând o eră glaciară), hrana se împuținează și lupta pe resurse o să fie accerbă. Asta e vremea în care se ridice toți cei care zădărnicesc combaterea.

Opera adevărată e mai degrabă o tragedie decât ceva plin de speranță cum propune Andy Weir. Ascultam mai ieri felul în care marșul lui Napoleon spre Moscova (și înapoi) a fost un fiasco total: dezastrul material al trupelor împăratului corsican a dus la un declin sufletesc al acestora. Frigul Rusiei și lipsa hranei i-a făcut pe oameni să se omoare între ei, să halească la început caii, apoi cățeii și șobolanii, iar într-un final chiar să se mănânce între ei! Dacă situația din "Proiectul Ave Maria" s-ar întâmpla aevea pe Pământ, tabloul pe care l-ar întâlni capsula cu soluția de la Ryland Grace nu ar putea fi diferit! Un virus letal pentru anumite categorii de populație a creat degringoladă timp de 3-4 ani... Nu e greu de imaginat ce s-ar putea petrece dacă o eră glaciară ar apărea din senin! Cu toate explicațiile minților luminate, cu toate cifrele pe masă... o să fie unii care să se împotrivească prostește! Omul e mai capabil să creadă într-o iluzie decât să accepte realitatea cruntă! Soarele se stinge fiindcă vine apocalispa, au prevăzut scripturile... e o pedeapsă divină împotriva gheilor și a destrăbălării!

Utilitarism

 Este clar pentru toată lumea că pe mapamond există o criză doctrinară acută. Atât stânga, cât și dreapta își arată carențele: unii fiindcă au ajuns să fie acuzați de absurd, alții fiindcă privesc într-un mod iluzoriu spre un trecut care n-a existat. Nu sub forma pe care îl prezintă ei.

De aceea, se simte nevoia de un curent nou, proaspăt, care să propună soluții pentru problemele actuale. Un proiect ideologic, care să răspundă necesităților prezente, trebuie să țină seama atât de revendicările de stânga - cele legitime - cât și a celor de dreapta. O lume cu adevărat corectă și pe care vrei să o lași moștenire unor urmași nu poate să nu țină seama de schimbările climatice, de exemplu, dar nici să ignore inițiativa sau necesitățile imediate ale unor comunități.

Aș numi noua viziune politică, pe care ar trebui să o adopte niște partide noi, utilitarism. Utilitarismul nu este nici de dreapta, nici de stânga. E de centru și caută să folosească tot ce este util în ambele direcții pe care își propune să le înlocuiască. Utilitarismul e un protest față de ambele doctrine majore de pe glob, dar nu dorește să le înlocuiască în totalitate. Doar vine ca o completare pentru fiecare!

În 2012 eram naiv să consider USL o struțo-cămilă nesustenabilă. Nu spun acum că ideea a fost genială, dar a avut în ea o propunere care răspundea unor nevoi actuale... Efectiv electoratul e fărmițat și toată lumea caută o dreptate socială, care nu mai poate veni din nicio direcție. De aceea, unirea unor forțe politice de semn contrar a fost o soluție utilitaristă. Meschin, fără îndoială, utilitarismul lor - înlăturarea unui om de la putere - dar era un început! Problema a fost că nimeni nu a înțeles valoarea reală a unei astfel de construcții. De altfel, guvernări de felul ăla România a avut și recent și, probabil, va mai avea. Cuvântul "stabilitate" nu poate să fie utilitarist în totalitate însă. Se simte nevoia de ceva în plus!

Utilitarismul nu trebuie să fie populist cum sunt proiectele românești actuale sau trecute. Deși ele au un sâmbure de utilitarism, fiind demagogice sunt sortite eșecului. Ceva viabil trebuie să aibă idei clare, nevoi soluționate decent și în interesul lumii, nu doar a unor magnați care cotizează la partide. Ne găsim în situația unor probleme noi, probleme cu care lumea nu s-a confruntat până acum. De aia și ideologia care să le găsească rezolvarea trebuie să fie nouă și în acord cu prezentul.

Ca atare, utilitarismul - doctrina viitorului - trebuie să se nască și să se răspândescă pe glob. Să fie precum capitalismul care este cel mai eficient din punct de vedere economic. Fiindcă înglobează orice idee. Câștigă și de pe partea stângă și de pe partea dreaptă. Însă utilitarismul trebui să aibă și flexibilitatea unei soluții novatoare! Să nu fie rigid și încremenit în proiect.

Recent, am văzut un documentar legat de modul în care comunismul românesc a creat o elită de ingineri informaticieni, care - mai mult ilegal decât legal - profitând și de un vid legislativ al anilor 1990 - a pus bazele, fără să își propună în mod explicit asta, actualei rețele de fibră optică de la nivelul țării. Proiectul "România educată" - dacă ar fi fost conceput și implementat în mod coerent - era de sorginte utilitaristă. Sau mai degrabă ideea de "România educată". Fiindcă realizarea în sine a fost doar o compunere fără nicio finalitate practică. Utilitarismul trebuie să fie practic, să identifice probleme concrete și să propună soluții! Care să nu se împiedice de ideologiile rigide actuale. Avem nevoie de o lume educată? Avem! Avem o lume educată? NU! Deci haide să găsim soluții pentru asta. Avem nevoie de o lume mai curată? Avem! Avem o lume poluată? Avem! Deci haide să găsim soluții și pentru asta! Avem o societate coruptă? Avem. Ați înțeles ideea... Punctual. Totul să fie punctual și cu soluții deștepte și coerente! 

memezarea discursului politic

 Cred că prima dată când am văzut felul în care mass-media poate să îngroape unele subiecte - importante sau nu (nu discutăm asta) - a fost în filmul "Wag the Dog". De ce își mișcă un câine coada? Fiindcă este mai inteligent decât ea. Dacă coada era mai deșteaptă, mișca ea câinele.

Însă "House of Cards" a spus cel mai răspicat felul în care o sintagmă repetată de nenumărate ori rămâne cu publicul căruia îi este destinată influențădu-i deciziile.

Una dintre memele care mi s-au părut foarte interesante a fost și cea în care poanta era următoarea: "nu urmăresc/citesc știrile! dacă e ceva important apare în feed-ul de social media sub formă de memă". Or, cam asta a devenit politica în clipa de față. Lumea e atât de obosită de muncă și invadată de așa de mulți stimuli că n-are timp să asculte un discurs întreg. Și nici răbdare. Așa că etichetele și glumele simple, schematizarea tip bandă desenată, memele din câteva cuvinte au determinat felul în care se creează simplu și eficient adeziune sau antipatie politică.

Avem exemple foarte bune astăzi în politica țării: "șobolani", "dezescaladare"... Iar media doar gravitează în jurul cuvintelor astea, nimeni nu mai caută ce-i dincolo. Cu toții discută despre efectele comunicării, nu mai investichează nimeni nimic. Avem creatori voluntari sau involuntari de meme și paraziți ai memelor respective.

Sigur că umorul este important! Dar supraexploatarea oricărei resurse epuizează resursa respectivă! Or, tendința astăzi este să înecăm totul în umor, în glumă, în memă. Fiindcă o memă rămâne. Are mai multe șanse să supraviețuiască decât o chestiune serioasă. Însă dacă totul e doar despre asta, totul se rezumă la asta, chiar și glumele bune devin perisabile!

Documentându-mă recent pentru o anumită lucrare am găsit câteva informații despre un studiu care încerca să vadă în ce măsură anumite sintagme standard ("discurs repetat") sunt cunoscute de diverse categorii de public. S-a constatat faptul că oamenii mai în vârstă tind să cunoască în mai mare măsură sintagmele vechi, pe când tânăra generație pe cele mai noi. Un lucru firesc. Ceea ce cred însă că se va întâmpla în viitor e că - și dacă unele formule se vor impune peste mai multe epoci - segmentarea memelor va fi definitorie pentru anumite categorii de vârste.

O să se poată scrie o carte de istorie despre cum anumite meme au influențat deciziile politice și, de asemenea, felul cum a modelat asta mai departe o întreagă populație într-o anume etapă a vieții. Unele capitole pot fi reale antiteze între ceea ce gustau maturii în materie de umor politic și ceea ce dădea speranță celor mai tineri.

ce se întâmplă, preote?

 Am trecut zilele trecute pe lângă o biserică și am fost surprins să găsesc pe ușa acesteia un abțibild pe care era menționată firma care asigură securitatea si monitorizarea video a obiectivului cu pricina.

Dilema mea e următoarea: biserica este supranumită "casa Domnului" (cu majusculă!). Nu ar trebui să fie păzită de un cor de îngeri care cântă plăcut cu lumânări în mână ca să înmoaie inimile hoților sau vandalilor care ar atenta la bucurile "trupului Domnului"?

Nu specifică Isus că trebuie să dăm firmei de pază ce e al firmei de pază și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu?

Am aflat în trecut de la știri că nu toți sunt suficient de credincioși încât să se sperie de corul de îngeri și bagă mâna în cutia milei sau, mai rău, subtilizează icoane care lăcrimează cu mir și fac minuni, dar totuși... Să pui niște purtători de pulane să apară și să folosească violența fizică asupra enoriașilor flămânzi sau confuzi mi se pare o răutate cam mare.

Isus ne învață să întoarcem și celălalt buzunar și să dăm și cealaltă icoană făcătoare de minuni și să deschidem și cealaltă cutie a milei... și, în cele din urmă, să întoarcem și celălalt obraz. 

godporația*

 Am promis că am să revin la un anume citat din "Cel mai bogat om din Babilon". De ce? Fiindcă exprimă o idee greșită - cel puțin, eronată pentru epoca și spațiul cultural românesc!

În carte, o parte de dialog este acesta:

"- Dar de ce, întrebă regele, nu învață toți oamenii cum să strângă aur ca să devină și ei la fel de bogați și prosperi?
- Este un lucru posibil, excelența voastră. Dar cine să-i învețe? Cu siguranță, nu preoții, pentru că ei nu știu nimic despre tainele îmbogăţirii."

Or, preoții în România - cel puțin cei din partea BOR - nu doar că știu foarte bine tainele îmbogățirii, ba chiar sunt foarte bogați, etalând adesea nu doar mașini scumpe și case înalte cu un consum ridicat de resurse termice pentru încălzire, ci și costumații extravagante țesute cu fire de aur!

Prin urmare, după cum ne învață CTP, cel mai înțelept om din jurnalismul din Babilon, nu cred că e chiar o idee rea să le ceri sfatul preoților români ai bisericii ortodoxe în legătură cu înavuțirea cu aur. Printre învățăturile lui Daniel Ciobotea regăsindu-se și versetul godporatist: "Dai un ban, dar cumperi ceva frumos".

* termenul este preluat de la Cristian Tudor Popescu! 

isus bine

 insul care a lecturat același text ca mine - și a dorit să împărtășească internetului și gândurile lui legate de ceea ce a lecturat - avea tendința să sublinieze unele alegații și să pună alături un "Așa e!" sau un "Fain!"... sau ceva de majoretă:

 O să revin la afirmația din text mai târziu. Ceea ce mă interesează astăzi este cum un adevărat creștin se apleacă asupra unei cărți cu titlul "Cel mai bogat om din Babilon". Da, în sufletul lui vrea să devină bogat, vrea să pună mâna pe "ochiul dracului", ba să se îngroape în atâția ochi... Să lase orbi toți dracii de sub pământ și de pe pământ chiar. Dar totul împreună cu Isus:

 Așa se întâmplă când o inteligență de duzină se întâlnește cu un text care îi vorbește despre chestii contrare celor în care el crede cu tărie. Nu poate să privească literatura într-o perspectivă cononativă, nu are capacitatea să facă distincția între conotație și denotație. Ia totul ad litteram, conceptul de "discurs la figurat" îi este străin. Și se aprinde tare când citește despre zei și puterea lor asupra micimii umane:

 Dumnezeul iudeo-creștin (care are legături cu textele babiloniene fără dubii) este singurul adevărat! Astfel că ajungem la absurdități precum cea de mai jos:

 E ceva schizofrenic la mijloc... Să te visezi stăpânul lumii fizice, dar să ții morțiș să îți asiguri și un loc la sânul lui Avraam.

cel mai bogat om din babilon

 Există multă propagandă "motivațională" pe planetă. Toată lumea ține astăzi să ne spună faptul că doar de noi depinde să realizăm ceea ce ne propunem. Iar dacă nu reușim înseamnă doar că nu am făcut cum trebuie sau că am renunțat la o secundă de succes. Dacă mai stăteam o clipă și judecam drept, oportunitatea apărea și ne scăpa de chin.

Însă, propaganda "motivațională" din cartea lui George S. Clason, "Cel mai bogat om din Babilon", este aparte. Lumea o citește ca pe un manual, ca pe un îndrumar către bogăție. De fapt, e doar literatură. Ficțiune. Dar e literatura versetelor biblice, folosite ca un canon pentru conduita umană. Totul doar o pildă, totul doar o fabulă cu învățăminte. Nicio statistică, nimic să te bage în concret. Dragoș Pătraru recomanda cartea cu seriozitate acum câțiva ani. Or, dacă la o schemă atât de simplă s-ar rezuma îmbogățirea, atunci nu ar mai fi loc pe planetă de câți Elon Mușki și Bill Gheiți am avea pe cap de locuitor.

Căci schema e următoarea:

1. ia-ți un job din care să faci bani (să te întreții și să poți să pui și deoparte - asta fără să periclitezi viața de familie! dar nici să fii risipitor!);

2. în fiecare lună pune - timp de vreo 2-3-5 ani - deoparte 10% din ce câștigi la job (zeciuirea e și un concept biblic - dacă îmi amintesc eu corect - idee preluată de la Talmudul Babilonian);

3. după ce ai strâns destui bani, te apuci de investit în afaceri profitabile. Dar ai grijă să nu te lași păcălit de chestii iluzorii. Te duci să ceri sfatul de la oamenii cu bani, iar ei nu o să aibă altceva de făcut decât să te pună la masă ca pe un oaspete de onoare și să-ți povestească principiile investițiilor profitabile. Fiindcă așa funcționează lumea! Ăia bogați se foarte bucură atunci când vrei să le furi secretele.

Așa a agonisit și Arkad - cel mai bogat om din Babilon - averea lui. Era un simplu scrib, care căuta să se îmbogățească. Și, la un moment dat, la atelierul unde scribălea el toată ziua, a venit un cămătar. Nu, nu acel Nuțu - dresorul de lei și fraieri - ci Algamish. Și au făcut ei un pariu: dacă Arkad își termină la timp treaba pe care i-o dă (să pună pe tăblițele de argilă un text lung de lege), Algamish o să îi dezvăluie secretul banilor de aur. Căci banul de aur la ban de aur trage și păduchele la golan. Și i-a spus cele trei principii de mai sus, iar Arkad a început să facă bani. Mai mulți bani decât dacă ar fi rămas scrib. Când s-a reîntâlnit cu Algamish, ăsta a zis că îl pune administrator peste toate pământurile lui. Fiindcă așa angajezi oamenii. Vezi că au avansat puțin și gata. Te impresionează până la lacrimi și îi pui în fruntea bucatelor și pâmânturilor tale. Iar apoi le lași tot lor. Tot ce ai strâns, cu tot ce aduc și ei... Schemă clasică! Așa o să li se întâmple tuturor celor care încep să pună zeciuirea deoparte! Le vine moștenirea la pachet!

De asemenea, ca să combată unele îndoieli care apar oricui are niște neuroni activi, unul dintre personajele-narator face un mic artificiu silogistic. Ca ins care trăiește în lumea reală te întrebi și tu așa într-o doară: dacă tot orașul Babilon gemea de bancheri, cum de era sustenabilă viața? Or, ne spune protagonistul amintit că nu trebuie să ne sperie ideea fiindcă economia tot trebuie să meargă într-un fel sau altul... se vor construi ziduri, porți de aramă, se va face agricultură... Nu ni se spune și cine va face asta dacă toată lumea nu face decât tranzacții. E absolut stupid să crezi că toată lumea poate să câștige într-un joc în care prețul scade și crește în funcție de cerere și ofertă. Când nimic nu e stabil și omul nu e homo economicus așa cum pretind unii economiști manipulatori, atunci o să fie mereu și ipochimeni înfrânți.

Cea mai lipsită de sens noțiune din textul citit a reprezentat-o cuvântul "capital". Adică, ai pe de o parte un termen modern, iar pe de alta discuți despre sclavi ca despre ceva normal! Iar când credeam că, iată, am înțeles unde erau pierzătorii, a mai venit una... Sclavii își puteau răscumpăra libertatea. E la final o pledoarie pentru muncă care te înduioșează, nu alta. Și pentru umilință. Stăpâne, rogu-te, ia-mă pe mine că muncesc mult și sunt tânăr. Și învăț brutărie dacă este cazul. Ca Mitică Dragomir. După care ni se spune că nu toți sclavii au șansa asta, iar cei care ajung la munci brute - ridicarea zidului, săparea canalului de apărare - mor pe capete și nimeni nu combate acest fel de a fi al societății. Sclavii sunt suboameni. Și doar șansa îi scoate pe unii de sub tutela unor stăpâni sau îi pune sub stăpânirea unor indivizi care să îi trateze uman.

Pănă la urmă, e o iluzie să crezi că urmând un plan o să reușești să te îmbogățești! Normal că, dacă faci unele chestii pe care le citești, ai mai multe șanse să iasă ceva decât dacă trăiești haotic. Dar nimic nu e garantat!  Norocul îi ajută pe cei încrezători, dar ar trebuie să vedem și cimitirul: să vedem câți oameni încrezători în steaua lor nu au ajuns să se ruineze singuri. N-au crezut suficient în victorie!

cum să carieră

 Bă, voi când discutați despre carieră vă gândiți la salariul minim pe economie? Că angajatorul român cam la asta se gândește. Cum să te facă sclavul lui și să te plătescă așa încât să nu mori luna viitoare, iar tu să consideri că asta e și de viitor și e și de dorit. Că asta se numește carieră!

 

Bănuiesc că o carieră de "facturisă" reprezintă altceva față de facturistă de vreme ce jobul ăsta o să poată fi preluat de către un AI bine antrenat în câțiva ani: preia din SPV niște intrări urcate de un alt AI în SPV și le introduce în baza de date, iar pentru ieșiri exportă comenzi date de AI-ul agenților care merg la clienți. E un job care poate fi automatizat foarte simplu, iar AI-ul nu cere salariu! Doar energie elecrică din belșug. Și niște computere bune.

 

Dacă un angajator ține să menționeze cu majuscule că nu are nevoie de oameni care se găsesc "între joburi" atunci îți poți da seama că multă lume s-a cărat repede de acolo, deci "condițiile (alea) avantajoase" pe care le clamează în anunț nu-s atât de favorabile!

 

Mai trebuie să lucrați la comunicare, dragii mei. Căutăm "persoane tinere, cu entuziasm și poftă să se afirme într-un mediu dinamic, cu potențial să facă o carieră în domeniu. Condițiile sunt foarte avantajoase... N-a plecat nimeni de la noi în ultima lună! Ne mărim doar echipa. Sau: am avansat-o pe colega, căutăm una nouă pentru postul rămas vacant." Chestii din astea. Cum oamenii scriu în CV mizerii așa și voi în anunțuri.

 

Iar la interviu îl faci pe omul ăla să înțeleagă că e de datoria lui să vrea jobul ăla de "facturisă", nu că tu nu ai oameni care să vrea să rămână fiindcă e o slujbă fără perspective.

a vedea lumina tiparului

 Scriitorii trăiesc o stare de beatitudine atunci când ceea ce au notat ei pe un caiet conținând o caligrafie derizorie vede "lumina tiparului". Există ceva orgoliu copilăresc la mijloc. Și de unde are tiparul ăsta lumina? Cine i-o conferă?

Joaca de-a cuvintele sau împreună cu cuvintele, în comuniune cu ele... asta înseamnă să fii un scrib al muzei. Dar ca să faci gesturi ludice cu slovele trebuie să le cunoști întâi magia, nuanțele.

Se spune că deja s-au scris toate tipurile de poveste: nu ne mai rămâne decât să adaptăm șabloanele la contexte noi, să inventăm nume noi și să ștergem praful de pe structura naraitvă. Adesea, cel care face unele permutări în structura relatării se poate bucura de succes.

În literatura de specialitate din România (având sorgintea la Coșeriu și Dumistrăcel) permutarea în interiorul unei structuri lingvintice standard ("discurs repetat") este considerată cea mai complexă, fiindcă e cea mai rară. Dar, de fapt, este cel mai greu de realizat fiindcă necesită o construcție de limbă simetrică. Nu poți să interschimbi un verb cu un substantiv și să nu dai în absurd sau să devii mânuitor de sabie laser vede: lumina tiparului a vedea... este.

Dar permutarea sintagmei "lumina tiparului" este "tiparul luminii", care, sigur, poate fi și o formulare beletristică, dar sună, mai degrabă, a fizică! Asta fiindcă "tipar" este polisemantic.

"a văzut lumina zilei"

 Nu cred că e un secret pentru nimeni înțelesul expresiei "a văzut lumina zilei". Ne place vorbirea cu stil și ni se par importante figurile de stil. Încă de la grădiniță suntem îndoctrinați în acest sens...

Problema ar apărea în clipa în care, spre exemplu, cineva se naște la o oră în care "lumina zilei" e o amintire a ceasurilor trecute. Sau dacă "vine pe lume" într-un ținut în care "lumina zilei" a fost acum câteva luni. Sau, și mai cumplit, dacă cineva "capătă viață" "cu deficiențe de vedere". Ca să o spunem pe șleau, se naște orb. Despre acești oameni, insul mediocru care vrea să scrie în mass-media nu poate decât să spună că s-au născut! Nu că au văzut lumina zilei la o anumită dată din calendarul gregorian.

De altfel, ne întrebăm (noi în calitate de ipochimen cu personalități juridice multiple) de ce CNCD-ul nu a "luat la puricat" expresia asta discriminatorie?! Cum se poate să umble liberă prin public fără să fie contestată în niciun fel când la o analiză elementară se poate vedea câte neajunsuri are?

Unde ne sunt luptătorii pentru puritate linvistică și nediscriminatorie? De ce nimeni nu a sesizat importanța acestei expresii prea de întâlnite? De ce "ironia sorții" nu ne "joacă și nouă nicio festă"? 

"S-a schimbat peste noapte"

 Discursul public are tendința să fie bombastic, umflat, mereu hiperbolic. Orice eveniment mai important, care propune o schimbare, trebuie să fie catalogat ca întâmplându-se "peste noapte". Totul e radical, lipsit de nuanțe, totul se petrece fără să ne așteptăm. Căci asta înseamnă "peste noapte": ceva ce nu poate fi anticipat. Lumea s-a culcat cu niște așteptări, iar când s-a trezit toate presupunerile legate de viitor fuseseră complet răsturnate.

Or, dacă analizăm faptele la modul obiectiv, nimic nu se schimbă "peste noapte". Fiecare modificare are în ea toți pașii care au condus la înlocuirea vechiului cu noul. Pretenția că există împrejurări în care se manifestă ceva absolut inedit și dă peste cap totul este desuetă. Da, specia noastră nu poate să cunoască în amănunt totul... Dar limitele cunoașterii și înțelegerii umane demonstrează tocmai faptul că nimic nu poate să se înnoiască "peste noapte"! Este vorba de un proces care fie mai tacit, fie mai pe față se manifestă pas cu pas ducând la anumite consecințe.

Evident că explicațiile retrospective pot fi slabe, chiar dacă aduc un unghi nou de a privi lucrurile. Dar pot să fie și foarte pertinentente! Asta nu însemnă că nu s-ar fi putut anticipa lanțul fenomenelor care au dus la o anume consecință, dacă unele date apăreau la timp sau nu erau ignorate.

Omul are tendința să lase la o parte o sumedenie de stimuli ca să-și conserve energia. Preferă explicațiile simple, inventând chiar expresii istețe pentru comoditatea intelectuală: cea mai la îndemână explicație este, de cele mai multe ori, și cea corectă. Dar statistica nu poate să prevadă totul, fiindcă are și ea limitele ei.

Orice pare să se petreacă "peste noapte" are explicații, iar, dacă ele nu se întrevăd din capul locului, nu e fiindcă nu există de la început, ci fiindă limita în cunoaștere reprezintă o barieră mai mare decât sperăm. Barieră pe care nu o putem depăși "peste noapte".

"Ne-am luat țara înapoi"

 Există un laitmotiv al politicii zonei aș zice. Sloganul "Ne-am luat țara înapoi" apare frecvent după vreo sesiune electorală.

Dar ce presupune structura asta, înțeleptule? o să întrebați voi cei însetați de cunoaștere și înțelepciune. Așteptați o clipă ca să vă mulțumesc pentru că ați întrebat. Inima mea se umple de bucurie când oamenii sunt mai interesați de obținerea adevărului decât de sfaturi primite de la șarlatani. Și acum să începem analiza noastră. Trăim încă în pace? Dacă se pot face alegeri libere, atunci nu avem decât să răspundem afirmativ la această întrebare. Prin urmare, cum se poate ca pe timp de pace o țară să fie acaparată de o entitate potrivnică ei?

Căci asta presupune să îți recuperezi ceva, nu? Că acel ceva a fost furat. Ți-a fost furat. Or, o țară întreagă este ceva foarte complex, care, cel puțin mie așa mi se pare, este greu să scape printre degete cuiva. E dificil să spui: ieri aveam o țară și astăzi a zburat. O aveam în mână și s-a dus!

Pentru ca, pe timp de pace, un teritoriu cu tot cu administrația sa să fie luat sub stăpânire de o entitate malefică trebuie ca oamenii de pe acel teritoriu să fie cel puțin complici sau măcar să accepte tacit noua stăpânire! Altfel, avem de-a face cu un conflict! Or, nu am auzit deloc de conflicte în teritoriile unde lumea proclamă sus și tare că și-a luat țara înapoi.

Bucuria recuperării unui bun cu valoare de simbol trebuie dublată de un efort constant pentru păstrarea acelui bun. Altfel, el se pierde la fel de repede cum a fost recuperat. Iar oamenii sunt arareori capabili de acest efort! Nu pentru că au intenții rele, ci pentru că trăiesc cu iluzia că gesturile lor sunt mai mari dacă sunt puse la comun cu gesturile altora. După care se pot întoarce liniștiți la casele lor, în bula lor... în segmentul lor, în liniștea lor... Lumea a revenit la normal. Dar normală e doar dinamica!

Unde erau bravii luptători ai valorilor atunci când țara a fost furată? De ce au permis într-o primă fază ca ea să fie furată? Fiindcă asta spune sloganul lor! Că au fost lași! Că nu au luptat la timp! Că au permis ceva de care nu ar trebui să fie mândri!! 

Rom Baro

 Unul dintre citatele favorite din serialul Peaky Blinders este: "All religion is a foolish answer to a foolish question." (Religia este în întregime un răspuns stupid la o întrebare stupidă.)

Ei bine, personajul care a rostit aceste cuvinte, devine, la finalul vieții, un ins care, neputând să scape de trecutul lui întunecat, crede în fantome umblătoare prin grădină, presimte moartea cuiva drag și se plânge că are vedenii, dar nu caută rezolvarea la un specialist, ci la o vrăjitoare (sora geamănă a unei foste iubiri).

Antiteza asta între precizia englezească și nebunia conștientă - ambele încăpând în aceeași personalitate - e jucată prost în Immortal Man. Filmul e lung și plictisitor, iar evenimentele nu au nicio logică. Singurul om care poate să rezolve o situație politică foarte complicată "scrie o carte"! Să mori tu? Iar ca să activezi această personalitate care și-a descoperit talentul naratoricesc trebuie să ucizi partea ratională și civilizată din Peaky Blinders. Ah, și o partidă de sex! Bună, rea... Nu ni se spune. Epuizantă și motivațională. Contradicții peste contradicții.

Înțeleg ce s-a încercat prin Immortal Man, dar realizarea e o mare dezamăgire. Luăm o fostă legendă din starea de apatie și nevroză în care s-a afundat, o târâm nițel prin cocina cu balegă de porci, filmăm o secvență cu împușcături și dialog despre Primul Război Mondial, creăm o schemă cu diversiune și gata! Putem să băgăm genericul mulțumiți. Mă bucur că nu a fost lansat la cinema și în România filmul, fiindcă adormeam după jumătatea sa. Că aș fi vrut să mă duc fără dubii! Dar, cum se spune, la filmul cu titlul lăudat să nu te duci cu așteptări prea mari.

Cum am scris și despre "Don't look up": mai bine împărțeau filmul în bucăți mai mici și făceau o miniserie. Nu înțeleg pretenția asta să încarci două ore cu o poveste fără noimă. E clar că mai trebuie niște elemente ca să se închege totul.

Mătușa Polly era un personaj respectat în comunitatea de romi englezi, mătușa Ada nu e decât un politician de care nepotul își bate joc. Adică, e mai de apreciat o femeie care se ocupă de contabilitatea pariurilor sportive decât o femeie care are și influență politică?

Finalul e cel mai penibil. Fiul vrea și să mănânce tortul și să-l păstreze. Și cu pula-n cur și cu sufletu-n rai! Hiei i-a spus lui Bui - după ce l-a bătut: Kotowaru. Shinitakereba, katte ni shine. Ore wa meirei sareru no wa kiraida. Mashiteya, ore ga katta aite kara wa na. ("No. If you want to die, kill yourself. I don't take orders from anyone, especially from those I beat.") Dar nu, aici nu se punea. Aici s-au descoperit niște surse de cultură rromani, s-a murdărit lumea cu Rom Baro la gură!

Unde ne sunt conspirații de-altă dată?

 Cunosc oameni care nu se sfiesc să spună că aselenizarea din 1969 nu a avut loc. Că au citit ei nu știu ce pe net și au o ipoteză care se poate să fie reală. De fapt, recent mi-a apărut în feed o postare despre altă postare în care Dan Negru se întreba cum de au dispărut filmările originale de la aselenizare. Și era acel tip de discurs de târfă pasiv-agresivă: eu nu zic că știu ceva, dar mă întreb cum de s-a întâmplat asta? Am voie? Hei, boss, ho! Trage hățurile! Pișcă frâna!

Certitudinea unora cu privire la subiecte sensibile e ridicolă. La fel de caraghioasă ca și discursul de mai sus. Oameni care pe vremuri erau siguri că aselenizarea n-a avut loc sunt astăzi doar pasiv-agresivi. Ei sunt circumspecți! Au spirit critic. Se întreabă! Nu înghit tot ce le spun autoritățile. Etc. Etc. Și votează cu Călin Georgescu, fiindcă el este autentic și creștin.

Cinste lor. De astfel de minți are nevoie Pământul ca să construiască o minte universală, care să explodeze și să se recreeze din nou și din nou și din nou... ca în povestea lui Asimov.

Dar nu despre astfel de ipoteze trebuie să discutăm astăzi. Îmi șade totuși pe creier o mică nedumerire! S-au plimbat patru oameni prin preajma Lunii și s-au și întors. Una dintre meme se baza pe antiteza dintre perfecțiunea calculelor celor care au contribuit la misiune - astronauții au aterizat în siguranță în locul stabilit de ingineri - și omul de rând care încă folosește GPS-ul ca să ajungă primprejur. Unde sunt conspirațiile care ne avertizează că Artemis II nu e decât altă făcătură hollywoodiană regizată de Statele Unite ca să ne abată atenția de la război? Sau de la dosarele Epstein sau cabala, oculta sau eu mai știu ce. Cum de nu mai apare nimeni să ne aducă lumina cea adevărată?

E prea mult război? E prea mare prețul la carburant? Cât timp trebuie să treacă de la un eveniment de acest fel până să fie contestat de către oamenii mai bine informați ai marelui internet? Ce se întâmplă domnule Dan Negru? Cum de Mircea Badea se uită la acest fenomen cu reverență, când dânsul, cu ani în urmă, spunea răspicat și fără să se bâlbâie la televizor că nu crede că aselenizarea a avut loc? Unde ne sunt conspirațiile de-altă dată, domnilor?!

ipocrizia din online-ul actual

A existat o perioadă în care internetul era sălbatic, mai sălbatic decât este astăzi. Și în barbaria asta digitală s-au ridicat câțiva care au înțeles cum funcționează comunicarea către mase. În perioada aia, trebuia să ai și niște competențe tehnice ca să poți să îți creezi o comunitate de urmăritori în jur. Să devii centrul atenției a suficient de mulți oameni pentru ca "publicitarii" să arunce cu bani în tine.

Tot pe furt de atenție, pe inginerie socială, pe algoritmi, pe parazitat subiecte "în trend", pe optimizări și draci-laci se baza și epoca aceea! Să nu ne mințim! Nimic nu era la voia întâmplării și cei care beneficiau de pe urma tehnologiei nu se revoltau deloc de faptul că urmăritorii lor pierd vremea online cititind sau urmărind rahaturi în loc să aibă experiențe mai utile pentru viața lor.

Astăzi, în schimb, ăia care aveau cifre bune ieri au rămas cam la aceleași cifre. Și, este, poate, adevărat, sunt mai competenți decât erau în trecut. Dar se vaită degeaba! Fiindcă și ei au contribuit la ceea ce avem astăzi: algoritmi care bombardează bule sociale cu chestii care le sunt pe plac. În trecut căutai ce spune X despre un anume subiect ca să îți formezi opinia, astăzi ți-l aduce direct algoritmul la nas fiindcă știe că ții la opinia lui.

Sigur că e un pic enervant că tehnologia consideră azi că poate să lucreze doar cu un public captiv, hrănit cu aceeași mizerie zi de zi! Dar și în trecut exista segmentare! Că nimeni nu are timp să asculte și să urmărească tot!

Noutatea este dată de faptul că nu mai ai nevoie de cunoștințe de natură tehnică! Și cifrele din trecut au fost sparte. Acum, dacă ai câteva zeci de mii de accesări, te găsești la copiii și juniori! Produci niște bani, dar te bate la fund o fată de clasa șasea care face un dans pe tik-tok și obține un milion de accesări imediat. Și devine agent de influență mai valoros pentru "publicitari" decât cel mai haios umorist din online-ul actual.

Ipocrizia constă în faptul că vechea gardă care a rămas în urmă, dar mai are oarece relevanță a început să "tragă semnale de alarmă". Că, vai, vai, vai... tehnologia ne fură atenția! Și ne ține captivi în irelevant! Aceeași pentru care, până mai ieri, liberatea de exprimare era sfântă și online-ul trebuia să rămână fix cum era... La dispoziția lor ca să poată să-l mulgă și să obțină uzufructul de pe urma chestiilor pe care doar ei le urcau online. Astăzi strigă toți după reglementare, cenzură... și alte dihănii pe care în trecut le huleau! Internetul nu mai este al lor sau nu mai este doar al lor. "Viral" poate să devină oricine. Nu trebuie decât să deschidă o cameră pe social media și să scoată pe gaura gurii o năsărâmbă care să ațâțe norodul. E atât de simplu!

Reclamă moca (2)

 Înțelepții din cartea celor șapte înțelepți îndeamnă omul înconjurat de războaie să se bazeze pe alcool. "La nea Gică!" (cu semnul exclamării!) vine în ajutor cu suplimentul de porumb (în sensul că omul are un porumbar mare și lângă două daminege - una de țuică și una de vin):

 Dacă cocktail-ul Molotov nu funcționează, măcar asaltul asupra propriului ficat și creier să dea roade!