miercuri, 30 noiembrie 2011

In Time

Este un film care ia proverbul "Time is money!" în serios, în sensul că timpul în contextul scenariului chiar devine o piesă de schimb. Oamenii au cronometre pe mâna dreaptă, iar când acestea indică 13 zerouri... atunci individul moare. Da, se întâmplă aşa... dar oamenii nu mai îmbătrânesc! Sunt programaţi genetic ca de la o anumită vârstă încolo să nu se mai schimbe din punct de vedere fizic. Să fie tineri veşnic sau măcar până când vor muri. O chestie după care aleargă toate femeile şi nu numai azi... creme care să le "întinerească", să arate "cu 10 ani mai tinere" etc. Ei bine, în film... asta nu mai e o problemă, dar timpul pe care-l ai de trăit e limitat. Aşa că încerci să-ţi cumperi prin muncă... în fiecare zi noi unităţi temporale (minute, zile, ani... milenii chiar) pentru a mai rezista pe planetă.

Şi lumea e împărţită ca şi lumea noastră... cei care au bani trăiesc în lux, cei care nu au bani... sunt la periferia societăţii... locul unde crimele nu sunt aşa interesante. Nu ca cele de lux - ca să mă exprim aşa. Periferia e locul unde eşti jefuit la drumul mare. Ca în lumea noastră. La fel ca în lumea noastră cei bogaţi (cei care au timpul de partea lor) trăiesc pe spatele celor mulţi, a celor care se luptă zilnic pentru a-şi mai procura încă puţin ca să se bucure de soare, de băutură... etc.

Nu mă aşteptam ca Justin Timberlake să primească un rol principal într-un film bun... dar s-a achitat bine de personajul pe care trebuia să-l intrepreteze. Nu fantastic, dar şi-a jucat rolul! El... adică Will Salas este un om al periferiei. Şi primeşte într-o zi cadou foarte mulţi ani în plus de la un ins, care-i spune că până la urmă "Corpul nu îmbătrâneşte, dar mintea da" şi că e normal să murim. Acest ins practic se lasă furat de o bandă de găinari care fură timpul... Salas îl salvează - mai mult sau mai puţin voit - şi se face cu timp suplimentar fără să vrea. Devenind astfel un ins căutat de autorităţi "Cronometrul".

Salas se duce în lumea celor cu mult timp şi... îşi începe o aventură la capătul căreia va salva mai mult sau mai puţin lumea. În sensul că o va face pe Robin Hood - va lua de la bogaţi şi va da la săraci. Ca tatăl său. Mă scot din minţi clişeele astea legate de moştenirea genetică. Aţi observat că de fiecare dată când un personaj banal reuşeşte în viaţa sa... (mă refer la filmele americane) el are ceva în spatele său. Un bagaj genetic de la mă-sa sau ta-su sau dracu' mai ştie de unde. Ca în filmele coreene... mereu cel care ajunge rege a avut în trecut o rudă care a fost fie lider de armată, fie rege... prinţ etc. Trebuie să aibă sânge albastru. Pe când personajele care nu au un astfel de background, străduindu-se chiar mai mult decât ceilalţi... nu reuşesc. Aşa se întâmplă în majoritatea filmelor... ca şi aici. Avem "Cronometrul" (Cillian Murphy) pe de-o parte - tot venit din pătura de jos şi ajuns membru al autorităţilor (nu se spune despre el nimic de background) şi Salas. L-am prezentat mai devreme. Şi din confruntarea celor doi Salas iese mereu victorios. Deşi Cronometrul este greu de corupt şi încearcă doar să menţină echilibrul. Deşi ştie şi el... că e oarecum nedrept cum se întâmplă. Are de partea sa o idee pe care o formulează Philippe Weis (Vincent Kartheiser): revoluţia asta legată de egalitate nu va dura prea mult! Poate o generaţie, două... trei, dar la urmă tot va exista cineva care va fi mai lacom decât ceilalţi şi va dori să fie nemuritor. Pentru că moartea e ceva groaznic... şi nu te împaci uşor cu asta! Şi se va reveni la aceeaşi stare când oamenii bogaţi în timp îi vor supune pe cei săraci... menţinându-i departe de ei şi controlându-i ca pe nişte şobolani de laborator.

Filmul se încheie optimist ca orice film american. Dar rămâne ideea aia spusă de Weis... foarte deşteaptă. Parcă în România n-a durat nicio generaţie... şi după revoluţie s-a revenit la aceeaşi stare... parcă imediat.

marți, 22 noiembrie 2011

Unui mare băsist... de prin ciulinii Bărăganului

Ziarul local pe care-l citesc eu... aproape zilnic (mai mult pentru mica publicitate decât pentru altceva)... s-a gândit că ar fi bine să publice următorul articol despre o eventuală "Românie uslaşă". Ironie fină, mă înţelegi pune dnul Corcan... umflându-se în pene precum un curcan (n-am găsit altă rimă, cum spunea rapsodu' într-un film cu Toma Caragiu).

Mie mi s-ar părea de bun simţ să taci dracu' din gură când vezi bine că mănânci rahat... şi nu ai cum să-l mai scoţi lustruit pe Băsescu... după ce singur se scaldă în contradicţii precum porcul în lături. Să presupunem că Ponta şi Antonescu sunt la fel ca Băsescu şi Boc. Adică, Antonescu dictează, iar Ponta precum elevul silitor scrie pe caiet şi a doua zi vine şi recită cu sârg aceleaşi vorbe. Să presupunem că s-a creat deja un precedent şi modelul acesta de preşedinte s-a impus şi e necesară modificarea constituţiei pentru ca preşedintele să fie jucător... Să presupunem astea! Nicio problemă... dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm pasivi şi să-i lăsăm pe ăştia să zică orice! Şi să fure ca fanarioţii. Nu! Noi trebuie să încercăm de fiecare dată să îndepărtăm astfel de oameni pentru ca ăia care vin să ştie... şi să fie conştienţi de asta... Să fie clar și pentru ei că nu vor face prea mulţi pui prin palatele alea în care sunt instalaţi dacă noi ceilalţi suntem la fel de flămânzi! În felul ăsta nu mai apăreau tot soiul de neaveniţi pe la televizor dornici doar să se facă remarcaţi... Scăpam de specialiştii în gaura din pâine şi golul în stomac.

Apoi... să presupunem că tânăra generaţie vrea o altă orânduire! Că nu mai vor să muncească pentru 3000 lei şi să primească 1800 lei. Foarte bine! Că ei nu vor pensie, ci îşi fac pensii private sau eu mai ştiu ce... Foarte bine! Vin aici cu o mare idee pe care a afirmat-o însuşi domnul pe care Corcan îl pupă în cur, recte d-nul Băsescu. Şi ca freelancer obţii un venit... nişte bani din care să te întreţii. Ei bine, "orice venit trebuie impozitat". Punct! Deci şi din banii ăia câştigaţi ca "mercenar" omul tot va trebui să dea statului pentru alte chestii... să spunem că sistemul de sănătate nu mai e funcţional... dar tot are nevoie de apărare, de lumină pe stradă noaptea că... nu se ştie niciodată... şi de alte chestii... nu stau acum să mă gândesc. Nu poţi să te rupi pur şi simplu de stat... şi tot trebuie să-i plăteşti pentru diverse! Dnul Corcan minte prin omisiune, ca mulţi băsişti de altfel.

Şi să mai presupunem că tinerii nu vor dom'ne să plătească pensia celor bătrâni. Statul - cel pe care-l reprezintă dnul Traian Băsescu - nu îi reprezintă numai pe tineri. Ci şi pe cei bătrâni... şi cu aceştia a avut un contract atâţia ani! E dreptul lor să primească acum nişte bani, care li se cuvin. Dacă statul este condus de incompetenţi şi nu poate să plătească... nu e vina pensionarilor! Ci a celor care conduc! Şi cum spunea şi dnul Cristian Tudor Popescu într-un editorial despre Emil Boc... dacă nu eşti capabil să manageriezi o astfel de situaţii şi faci ca mase mari de oameni să sufere... atunci îţi dai demisia de onoare şi speri ca alţii mai capabili să vină şi să se descurce mai bine!

Şi să nu mai spun că e oribil... ca oamenii tineri să dorească moartea bătrânilor... incapabili... exact ca în formele de organizare tribală!

Cel care a scris editorialul din ziarul local de prin ciulinii Bărăganului... însă aduce în discuţie alte lucruri, ne abureşte cu idioţenia că toţi sunt la fel... şi deci să stăm aşa pasivi şi să nu aşteptăm nimic de la viaţă... pentru că oricum nu se schimbă nimic. Să-l menţinem pe Băsescu acolo pentru ca lui să-i crească îndrăzneala şi viciile... Să nu încercăm să alegem şi altă variantă! Chiar prin suspendarea preşedintelui. Care vine şi spune că "Nu-s bani de pensii. De unde să dau eu dacă nu sunt bani?"

duminică, 20 noiembrie 2011

fericirea e nimic altceva

fericirea nu are sex
cu toate astea toţi se dau la ea
şi totuşi nimeni
nu reuşeşte s-o aibă

ea nu te priveşte niciodată în ochi
lăsându-te să (te) minţi
cu neruşinare
ca atunci când îţi spui în sine
că ai câştigat deşi
inima ţi-a fost violată
şi încă sângerează
ca o virgină
(inima în orice situaţie seamănă
cu o virgină proastă)

fericirea îţi ţine pleapele precum
ferestrele fugite
şi dimineaţa te trezeşti neom
cu zel de muncă şi turbare
că ai citit de pe tavane
tot soiul de copilării

sau te atacă într-un unghi orb
şi te înţeapă cu un ac sau bold
îţi injectează endorfine
şi flueri la stele fără ruşine

fericirea te mângâie acolo unde trebuie
mai sus... mai... jos
sau mai adânc
de parcă-ar gâdila un sfârc

ea face multe
şi desface
te scoate în oraş la bere
îţi dă cadouri şi urări

şi te sărută uneori...
dar niciodată nu cedează
nu stă s-o iei tu de nevastă

ea e un zâmbet şi nimic
o clipă sau un parazit

e o bucată de pizza când eşti
lihnic precum un cerşetor
sau o peluză incendiată
şi se duce o dată cu fumul ei
sau cu al unei ţigări

fericirea e hârtia igienică
pe care o întrebuinţezi
la ştersul căcaturilor
din viaţa ta
sau şerveţelul necesar
să-ţi ştergi încălţămintea

fericirea e ea...
cu nenumăratele abordări
pare la îndemâna oricui
atât şi nimic altceva

edit: am mai modificat pe ici pe colo... nu-mi plăcea finalul...

duminică, 13 noiembrie 2011

Am o dilemă!

Cum e la modă pe internet trebi d'astea cu leapşa... am să vă dau şi eu o leapşă! Să-mi spuneţi ce dileme aveţi şi să le şi explicaţi. Eram ieri pe un site serios de ştiri... şi am găsit o ştire cum că o elevă ar fi fost violată de proful de sport în tabăra nu ştiu care. Asta era la început... că după câteva rânduri cică... lu' aia nu i-a plăcut că profu' a vrut şi ceva mai kinky: sex anal. Şi s-a supărat sensibila şi l-a reclamat la organ pentru viol. Toate bune şi frumoase până aici... nu ştirea m-a adus în situaţia de a-mi pune întrebări.

M-am uitat la comentarii şi cineva a crezut de cuviintă să spună următoarele: "Dom'ne nu se poate ca un profesor să se dea la o elevă. Trebuie să există o deontologie a profesiei. Chiar dacă ea... consimte, el trebuie să fie cel care are maturitatea necesară şi să refuze. Cum doctorul nu ar trebui să se dea la pacienţii bolnavi psihic..." Mă rog, nu astea erau vorbele, dar conţinutul acesta era. Şi de aici vine dilema mea:

Dacă eşti prof... şi vine una la tine şi-ţi face avansuri... ai două variante deci:

1. o refuzi că tu eşti profesor dom'ne şi nu merge... dacă e una urâtă cu draci... lumea te va înţelege. Să presupunem! Dar dacă e una ca în piesa "Scuză-mă" a lu' Guess Who, o să creadă despre tine că eşti un pămpălău impotent, dacă nu şi mai rău! Şi se pot acumula şi frustrări pe tema asta: cum bă... am lăsat-o pe aia?!!

2. sau nu o laşi şi o inviţi la meditaţii, ore suplimentare... pentru că este eleva ta preferată şi trebuie ajutată să evolueze din punct de vedere spiritual, să-şi îmbogăţească frumos şi distractiv cunoştinţele despre viaţă... etc. Şi dacă n-o faci cum trebuie... adică n-o ajuţi să evolueze etc. te va reclama la poliţie! Şi mergi la răcoare unde... se întâmplă multe lucruri nasoale celor care... au corupt minori şi au violat!

Ah, şi în acest ultim caz mai zice şi lumea... păi, ce faci frate? Te dai la eleve? Doar eşti prof... ce naiba... nu se poate dom'ne! Chiar dacă ea vrea... cică tre' să te abţii....

Cum o dai... tot naşpa este! Deci... chiar suntem într-o dilemă! Pentru că ambele variante sunt prăpăstioase! Asta înseamnă o dilemă! Deci... voi ce dileme aveţi?!