miercuri, 27 mai 2026

de ce este important să începi cu de ce

Încă din cele mai vechi timpuri, de când lumea a început să aibă timp de taifas, cei mai răsăriți dintre homo sapienși au înțeles că e important să afle cauza care stă la baza comportamentului oamenilor, a altor viețuitoare sau a lucrurilor.

De asemenea, pe lângă asta, esențială este și sinceritatea cu privire la demersul investigativ a lui "de ce?". Degeaba repetăm noi întrebarea asta la infinit dacă nu o facem cu deschide. Dacă nu putem să acceptăm și că răspunsul poate să fie și ceva care ne lezează într-un fel. Dacă omul cercetează orice având niște preconcepții nu o să aibă cum să avanseze.

Astea sunt cele două puncte pe care se bazează o lume imaginară perfectă.

Prin urmare, dacă vrei să iei o decizie radicală în viață e musai să verifici în prealabil ce cauți tu de fapt. De ce vrei acea schimbare? Ca să nu ajungi dintr-o situație precară într-o situație și mai grea. Și să afli pe calea întortochiată că unele aspecte ale problemei sunt de nerezolvat.

Adesea, omul pus în astfel de situații are nevoie de un miracol. Singura sa soluție este un "Deus ex machina" care să-l izbăvească. Să îl scape de chin și de torturile vieții. Or, norocul chior e rar și, cum se spune, și-l mai face și omul cu mâna lui. Dar pesimiștii știu statistică mai multă decât oricine pe pământ și înțeleg că șansele sunt reduse. Un optimist ar spune că nu ai nicio șansă dacă nici măcar nu încerci.

Dacă au existat vreodată, plasele de siguranță se manifestau rar. Acum ferocitatea economică reduce drastic șansa să cazi pe moale în viață.

De aia avem atât de multe construcții narative cu oameni care părăesc realitatea noastră pentru a se avânta în aventuri în alte lumi paralele sau pe alte planete. Ne e din plictiseală, ci fiindcă oamenii se simt amărâți cu viața pe care o duc și au înțeles că la întrebarea de ce nu există un răspuns standard și simplu.

Dacă nu îți permiți riscul ridicolului, iar la întrebarea de ce nu ai un răspuns concret, ci doar compromisuri, atunci ești în impas, dar măcar știi în ce direcție vrei să mergi și trebuie să te călești precum fierul înainte să devină oțel...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu