marți, 23 februarie 2021

privatizare

În facultate, la cursurile de economie aveam un profesor care ne vorbea despre nelămurirea lui în legătură cu faptul că România a ajuns să cumpere până și pătrunjel din import. Adică, pătrunjel, nene! Nu avocado! Adică, cum e mai eficient pentru un turc să planteze aceeași frunză și să o transporte până aici la un preț mai bun decât un cultivator local?? Clar ceva era în neregulă cu țara asta în anii 2007-2010... Omul ne vorbea despre multe chestii din astea banale, iar noi îl luam peste picior în pauze că „Iar vine și ne zice de pătrunjel”. Ceea ce era haios, dar dădea măsura tinerei nepăsări.

Astăzi, se pune problema eficienței companiilor de stat. Sunt unii deștepți în cap, care spun că nu se poate așa! E o debandadă și-o sinecureală la stat de toată frumusețea. Ia să treacă la privat! Că produce găuri la stat! Nu înțeleg cum de nu cere nimeni eficientizarea lucrului la stat!! Adică, de ce să treacă în mâini private - care în clipa când vor da de necazuri o să apeleze tot la stat ca să salveze situația! - și să nu devină eficiente printr-un management inteligent al statului.

Dau un exemplu simplu. Se ia un combinat care produce hârtie. Ce face statul? Îl privatizează ca să nu mai producă pierderi. Cum Dumnezeu nu e eficient un combinat care produce hârtie în țara dosarului cu șină????????? Ar trebui să prospere! Să fie una dintre cele mai importante companii din țară!

Să presupunem că tehnologia comunistă era veche și modalitatea de producere a hârtiei era ineficientă. Deci costa scump să produci hârtie în combinat. Și ce? Un privat ce ar face în asemenea cazuri? Bineînțeles, asta dacă ar întrevedea o oportunitate de făcut bani pe viitor! Și nu văd cum să nu faci profit fabricând hârtie în țara unde ți se cere hârtie peste hârtie peste hârtie etc.! Având asta în minte, un privat ar investi niște bani în tehnologii avansate de producere în condiții de eficiență. Statul de ce nu poate să facă asta? Ce îl împiedică?? La cât de profitabilă ar fi o companie ce ar furniza hârtie pentru toate instituțiile din România, s-ar găsi un loc sau două și pentru sinecuriști (dar unele de bun simț)! Fără să afecteze prea tare eficiența companiei. Și bineînțeles, managementul să țină cont de noile tendințe în domeniu.

Se vor da oameni afară? Explică-le clar că e și în interesul lor ca fabrica să fie profitabilă! La o eventuală extindere își pot găsi un loc de muncă acolo. Din taxele ce vin de la ea se pot face străzi mai bune, școli mai bune, spitale mai bune la nivel local. De asemenea, trebuie să se caute niște soluții echitabile pentru situația lor socială! Nu-i arunca din avion fără parașută și asigură-te că parașuta funcționeză eficient! Că altfel nimeni nu va mai fi dispus să sară în gol la îndemnul tău! Da, o să ajungeți jos... fără îndoială... dar o să fiți teferi și veți putea să luați alte avioane. Dă-le speranțe!

Că altfel o să rămânem aceeași țară unde unii o să voteze cu hoții fiindcă hoții mai știu și să împartă și să organizeze și chiar să producă plus valoare și oportunități! Iar ceilalți o să-i acuze că-s proști și fără dinți și că nu vor să lucreze la privații care-i tratează ca pe sclavi.

Și sunt convins că așa la nivel de teorie e simplu, iar în practică totul e cu mult mai complicat. Că banii veniți pe credit sunt condiționați, că e greu să tai dintr-un loc să pui în altul... deși pe viitor poate banii se pot întoarce înzecit... că nimeni nu vrea să-și amaneteze viitorul cu grupul, ci doar pe persoană fizică... Dar ideea e că se poate! Cu greu, dar se poate! Dacă un privat reușește... atunci statul ar trebui să fie și mai capabil! Că dispune de un capital mai numeros, că poate obține împrumuturi mai mari, că deține și pârghiile legislative care să-l avantajeze! Numai niște rău-intenționați nu ar putea să vadă toate astea!

sâmbătă, 6 februarie 2021

Cum să fii fericit în viață

Când vine vorba de fericirea în viață există două școli mari de gândire: aia a secretului universului, în care trebuie să ai așteptări mari ca să-l convingi pe univers să-ți ofere pe tavă împlinirea visului și aia a pragmatico-realiștilor care spune că trebuie să-ți calibrezi cât mai jos așteptările, iar viața ta o să fie simplă, predictibilă și pe alocuri fericită.

Primii o să-ți arunce în față un argument pe care nu-l poți răsturna prea simplu: fără vise și oameni care să creadă în ele (deci fără așteptări mai mari decât pare posibil) nu am fi ajuns ca specie prea departe!

Cei din cea de-a doua categorie se vor agăța de ideea că universul, de fapt, nu joacă niciun rol în ecuația speranței. Și chiar dacă succesul ține și de încrederea cu care acționezi, este important să nimerești în locul potrivit, cu oamenii potriviți, care să înțeleagă și să accepte faptul că e și în interesul lor să creadă în visul tău. Așa că acceptarea posibilității înfrângerii te scutește de multe neplăceri, de dezamăgire și de depresie. Orice vine peste așteptările tale contribuie la starea ta de bine.

Sigur că astea sunt doar niște simplificări grosolane, dar ăsta e un articol pe blog - cititor de pe net avid de înțelepciune și adevăr. Iar eu cred că trebuie să mergem pe calea înțelepților. Calea de mijloc. E bine să ai scenarii optimiste în cap, dar e la fel de indicat să ai și așteptări scăzute. Cum funcționează asta? Mă bucur că ai întrebat, cititor avid de înțelepciunea și adevăr de pe internet! O să-ți dau un exemplu ca să pricepi mai bine. Căci exemplele sunt făcute ca să priceapă și proștii.

În clipa în care îți propui să încropești ceva trebuie să ții seama de două borne. Aia pozitivă - care trebuie să fie la cel mai mic grad al scenariului pozitiv și aia negativă - care să fie pe o treaptă de mijloc a eșecului. Adică, nici dracul nu trebuie să fie chiar atât de întunecat, căci altfel nu ai mai funcționa ca om și nici succesul nu trebuie exclus din start din schemă. Practic, așteptarea ta trebuie să penduleze între aceste două borne. Să poți să fii fericit și dacă o dai în bară, fiindcă ai învățat ceva și poți încerca din nou altceva cu un plan mai bun; dar să fii și mai fericit în cazul în care reușita depășește cu mult cea mai optimistă așteptare a ta.

joi, 4 februarie 2021

Timpul înseamnă bani!

De ceva vreme - câteva luni - de când m-am supărat pe nesimțirea Youtube de a mă bombarda la fiecare 30 de secunde cu reclame, întrerupându-mi filmul așa aleator, mi-am zis să dau jos materialul video - în format .mkv/.mp4 sau chiar .mp3 și să-l vizionez/ascult fără bătaie de cap.

Doar că m-am pomenit în fața unei probleme de filosofie (site-ul de descărcărcat filme de pe Youtube mă asaltează cu altfel de materiale repetitive):

Acum două săptămâni (în decembrie) Gabriel Chirea din Iași mă anunța mândru că a pus la bătai 250 de euroi (ați observat că a dispărut din vocabular pluralul argotic euroi?) și a scos din afacerea cu Bitcoins 5802 euroi. Omul nu s-a zgârcit să rotunjească în minus la 5800. Numai săracii apelează la asemenea artificii meschine. Capitalistul adevărat te lucrează contabilicește!


După care, tot în urmă cu două săptămâni (de data asta în februarie), același Gabriel Chirea din Iași mă anunță la fel de mândru că a pus la bătaie tot 250 de euroi și a scos din afacerea cu Bitcoins tot 5802 euroi.

Or, dilema mea e: Cum trece vremea pentru numitul Gabriel Chirea???? A descoperit cumva  Gabriel Chirea călătoritul prin timp? Dacă da... de ce e totuși sărac? Și de când se încurcă Țiriac cu săracii aspiranți la statutul de magnat????

marți, 2 februarie 2021

Coincidență?

Bă, vine nepotu' mereu pe la mine și-mi zice că nu mai sunt plăci grafice Nvidia din seria 3000. Bașca, nu mai sunt pe piață nici console Play Station 5. Mna, probleme de puști de 16 ani.

Circulă zvonul că ne bagă cipuri prin intermediul vaccinurilor anti-covid.

Concluzia? O să-ți spun acum, cititor avid de adevăruri secrete de pe net. Ăștia nu ne bagă simple cipuri în vaccin! Ci plăci grafice din seria 3000... Ca să ne facă dependenți de jocurile violente.

Cineva cu o audiență mai mare decât a mea pe net ar fi zis: „Ar putea fi o coincidență, ar putea fi! Dar voi chiar mai credeți în coincidențe?”