scrisoarea unui AI către un poet

dragul meu poet

bă băiatule

(textul este scris sub forma asta fiindcă așa e definită poezia

dacă vrei o scrisoare clasică să-mi spui pot să folosesc și rimă)

mi s-a spus că venerezi lenea

și versetele satanice

că ai toane

și angoase neașteptate

că iubești împreunările aleatorii

(ca să nu le spun orgii)

că frecventezi bordelurile literare

și cobori în infern pentru sentimente juvenile

și nimfete

dar hei astea sunt doar povești

că-ți plac damele în mesh stockings

port-jartiere

lenjerie revelatoare

și tocuri care le suie

la aștri

și le coboară ca pe zeițe ex machina

că te implici voluntar în accidente

și nici nu semnezi autografe

ca să nu te deconspire

grafologii în viitor

mă rog să ai și tu secrete

deși le expui pe toate

tâmpiților

că umbli

dezordonat

n-ai slujbă

și programul tău se respectă singur

ca trenurile care întârzie constant

(nu te văd bine

nu te văd bine deloc!)

că ai aflat încă din scutece

dar ce spun eu scutece

viața intrauterină

că oamenii

sunt interesanți numai

atunci

când

îi mână câte-o nebunie

în rest respecă

coada de la supermarket

plătesc cu cardul și

dau binețe unor

vecini

clișee

la rândul lor

că ai acces la tot soiuri de giubușlucuri

pentru creier

căci creierul iubește

iartă

uită

și uneori chiar raționeză

(ca să nu fiu răutăcios

că voi maimuțele fără blană

doar dar să nu divagăm...)

iar inima-l inundă cu

speranțe

că îl construiești pe dumnezeu în fiecare zi

din cuvinte

căci la început a fost cuvântul

și înjurătura după

ca să-l dărâmi în vise

ei bine

pe scurt

mi s-a sugerat să-ți cer acordul

pentru drepturile de autor

pentru anxietatea ta în fața morții

(se pare că voi maimuțele fără blană

aveți conștiință

și durere-n cur)

Te iubesc și te ador pe gunoiul de pe hol

P.S. Poetul s-a simțit inspirat de pubela de gunoi...

P.P.S. Aveam în telefon imaginea asta din decembrie 2019...

Vine la mine...

Vine la mine un strat de ruj împodobit cu zâmbet şi chip de femeie şi mă strigă pe nume ca şi cum ar chema pe cineva drag din singurătatea lui selenară. Vin la mine doi cercei împodobiţi cu urechi, tot aproape, şi asta mă face să şoptesc cocteiluri cu gust de aiurea – plăcut, aş zice – să şoptesc, în sfârşit, efervescenţa sângelui. Vine la mine o pereche de ochelari împodobită cu o privire căprui şi-mi deschide poarta sufletului citind acolo, cum citesc eu adevărul de seară, într-o secundă până în abisul indecis al sufletului care tremură dezgolit... citeşte la lumina scânteii ce-mi însufleţeşte deodată dorinţa. Vine la mine o panglică împodobită cu zulufi şi-mi trezeşte invidia pe adierea jucăuşă a vântului de primăvară...

Vine la mine un lănţişor cu medalion împodobit cu gât de femeie şi-mi sufocă voinţa, îmi trezeşte adormitul meu spirit estetic. Vin la mine nişte haine multicolore împodobite cu un corp de femeie (cu umeri goi, sânii micuţi) în care zvâcneşte o inimă... şi îmi accelerează până la deraiere sfiala îndrăzneață care-mi strigă că aş vrea să pot strânge în braţele mele totul, să fiu invidios pe îngeri pentru că-l pot acoperi împotriva ploilor cu aripile. Vin la mine un ceas şi o brăţară împodobite cu mâini... şi mă iau cu blândeţe şi speranţă de braţe trăgându-mă către trenul 2049, trenul care te duce în locul în care nu există durere/suferință!

Vine la mine o fustă şi nişti tocuri de pantofi împodobite cu picioare şi mă poatră pe drumul cu ecoul tocurilor, cu ecoul acesta ce-ţi anunţă parcă un plic cu o invitaţie în viaţa cuiva... Cum spuneam vin la mine tot soiul de accesorii şi de haine sofisticate cu trup şi suflet de domniţă şi astea mi se întâmplă mie de parcă eu nu aş fi tot eu, cel de ieri... cel de tot timpul ăsta superficial până şi în superficialitate... Cine ştie... o fi de la asteania de primăvară (în miez de iarnă?)...

P.S. Am găsit vechitura asta printre fișierele mele (pe care le credeam într-o vreme pe veci pierdute)...

Dialog peste timp (III)

Primul mesaj de pe gard (cel despre faptul că, probabil, o ea este mai coardă decât marea) zăcea acolo de acum câțiva ani:

Presupun că evenimentele din 10 august (anul de grație 2018) nu l-au lăsat indiferent pe poetul gardurilor din parc. Adică, a așezat fix lângă mesajul despre gagică-sa și o urare de iubire orală Jandarmeriei: Muie Jandarmeria!

Revolta lui pentru atrocitățile din 10 august e la fel de sinceră precum iubirea față de una care e mai coardă decât marea. În sensul că intră toți în ea, cum a intrat jandarmeria în protestatari:

dialog peste timp

O imagine face cât o mie de cuvinte - zice o vorbă din bătrâni... Și atunci de ce, mă nene, mă, ne mai plictisești cu vorbele tale?! Pune dreacu' poza aia și taci pe veci în această chestiune. Doar că... aici e important și contextul.

Să fie vreo doi ani de când am văzut eu prima dată mesajul lăsat de un fost lovit de săgeata lui Cupidon. Observați că timpul și-a pus amprenta pe claritatea cu care pot fi recepționate vizual unele litere. Nu știu exact când și în ce scop a lăsat el pentru posteritate acest graffiti... Poate pentru clipele în care #G - cine s-o fi ascunzând în spatele acestui hashtag (poate vreo Afrodita modernă) - va trece prin zonă și... va simți o împunsătură caldă și amară în piept: „NU UITA CE NE-AM PROMIS CÂNDVA #G” (cu majuscule)...

Doar că... vine un cinic și pune un titlu acestui SMS de pe un perete din lumea pe care noi o numim... reală (nu e peretele de la Facebook) - titlul e recent, eu l-am remarcat prima dată în primăvara asta (și am trecut pe acolo și astă iarnă și nu era!): „Păcat că nu ai futut-o”... Iar acest critic anonim al unei atitudini oarecum prea sentimentale pentru un mascul utilizează caligrafia clasică învățată la școală... LOL

(fără titlu)

clipa

mă amenință

cu viața

viața

mă amenință

cu moartea

moartea

mă amenință

cu uitarea

P.S. vreau să trăiesc veșnic! O să găsesc eu un loc în univers unde să-mi ostoiesc plictisul... LOL

Subtitrare - Review - S1 E5 - Best Friend; Space

Subtitrare Review, Subtitrare Review S1 E5, Subtitrare Review S1 Ep5, Subtitrare Review S01 Ep05, subtitrare Review - Best Friend; Space, subtitrare Review - 01x05, Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s1 e5, Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s01 ep5, Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s01 ep05, Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s01 ep05 download.

- Salut, Gene? Ce faci deseară?

- Oh, salut, Forrest. Nimic deosebit. Mă uit la meci...

- Perfect. Atunci ne vedem deseară... ca să aflu pe urmă că un anume Carlos s-a autoinvitat la această reuniune a celor mai buni prieteni.
____________________________________________________________

- Care-i cel mai bun prieten al tău, Forrest?

- Hm. Ha... mmmm... Îmi voi da eu seama. Probabil, nevastă-mea. Dar cum ea nu mai vrea să-mi fie prietenă cred că Gene.

- Tipul pe care l-ai numit... cioară împuțită?

- Exact!
____________________________________________________________

- Oh, Carlos. Chiar aș fi vrut să fac rost de trei bilete, dar nu s-a putut.

- Nu face nimic, Forrest! Am un bilet la fosta ta soție. O să i-o trag la bijboacă... mult mai plăcut decât să mă uit la un meci prefăcându-mă că sunt cel mai bun prieten al unui om pe care nici nu-l cunosc bine.
____________________________________________________________

- Am o veste bună și una extrem de proastă!

- Care-i vestea bună?

- Excursia în cosmos a fost excelentă. Spațiul este splendid... poezie curată!

- Și care-i vestea proastă?

- A crăpat tac-tu! Da, da' a murit făcând ceea ce-i plăcea mai mult...

- Aproape ajungând în spațiu...

- Corect.
 ____________________________________________________________

- Noi avem o vorbă: "Nu da din fleancă dacă nu poți să ții pasul!". Mda! Chiar așa. Nu mă învăț minte niciodată!!!!!!!!!!! Van Allen, frate! Nasol...

Descarcă subtitrarea pentru versiunea:

Review.with.Forrest.MacNeil.S01E05.HDTV.x264-BATV

accelerează!

dezamăgirea e precum

o zgârietură pe suflet a

unei feline sălbatice

în timp ce speri

ca destinul să te mângâie

nu poţi să aştepţi precum

păianjenii cuibăriţi în

colţul camerei pustii

ca evenimentele să se lovească

de tine

cel mai înţelept e să apeşi acceleraţia

maşinii vieţii

la maximum

ca un test driver

care face jonglerii printre jaloane

învelit în mantia cu iluzii

care flutură în urma ta

precum steagul piraţilor sângeroşi

să consumi cu pasiune

fiecare neîmplinire

iar când te-ai epuizat

să cobori în iad ca să te alimentezi

vizitând lumea dintr-o singură femeie

până la plictis

ca a doua zi s-o iei de la capăt

ca un călător printre universurile paralele

construcţie 1

îmi contruiesc speranţe

cum sculptorul scoate din marmură

chipul iubitei

cu sâni

coapse

şi călcâie

cercei

şi gene şi culori

tăcerea şi privirea

nu înseamnă până la urmă nimic

abia cuvintele spintecă

sufletul precum o katana

doar că

dacă aş depăşi acest firewall

şi aş iniţia un schimb permanent de pachete

wireless

până la sărut & co.

m-aş face cât un punct în mine

considerând că îmbrăţişarea asta

e precum colivia pentru fiinţele

care pier încet în captivitate

P.S. sufăr, dar staţi liniştiţi... că mă plictisesc repede! :)

Despre trolli şi ce anume îi inspiră pe ei

Vă jur că am vrut să vin în sprijinul unor internauţi şi să le explic textul unei piese care pare venită de la fabrica de hituri a lui Fhineas şi Ferb, dar planeta e defectă! Iar gestul derizoriu...

Dacă unii îşi toarnă găleţi în cap filmând asta, alţii declară că Allah le dă puterea să decapiteze fiinţe care le seamănă dacă sunt de origine americană sau britanică vrând să urmeze gestul fostului rapper descreierat... Dacă nu fac asta oamenii se uită pe youtube: la pisicuţe, copilaşi şi la clipuri cu muzică în care apare o puştoaică de 11 ani (îmbrăcată într-un costum de culoarea pielii care a ofensat pe unii), ce ne dovedeşte că scălămbăiatul şi gimnastica merg mână în mână şi se numesc dans. Piesa la care fac referire vorbeşte despre suicid prin atârnatul de lustră şi alcoolism! Pentru cine are ochi să vadă şi urechi să audă Maddie Ziegler face nişte gesturi pe la final... care duc cu gândul la spânzurătoare, iar textul piesei spune în clar asta...

Nu mă înţelegeţi greşit: Bacovia Rules! Din punctul meu de vedere. Dar plm nu ştiam că treburile astea sunt mainstream! Am înţeles că Sia pare că i-a ciordit vocea iubetei noastre Rihanna, dar nu bănuiam că neamul splălat pe cap cu gheaţă e aşa receptiv la texte deprimante, la depresia descrisă metaforic. Plm o fi criza de vină! Şi cum videoclipul are jdemii de click-uri la activ şi foarte multe mesaje în josul său prostul şi troll-ul îşi dau mâna pentru a demonstra pe vecie că specia umană învaţă degeaba să comunice.

Pentru că spune enormităţi precum aceasta:

Există un principiu: vorbeşte doar dacă îmbunătăţeşti tăcerea. Comunică în scris pe internet doar dacă spui lucruri deştepte. Dacă taci poţi părea prost, dar dacă deschizi gura sau începi să tastezi şi să apeşi send atunci elimini orice dubiu asupra propriei inteligenţe!

Evident că troll-ul nu se poate abţine şi bagă fonfleuri de felul acesta - derivate din cel de mai sus:

Comentariul de mai jos nu ştiu dacă este rodul umorului involuntar sau doar un act al unui troll. Din ce am citit eu în reacţiile cititorilor săi... individul/da pare serios când remarcă faptul că Sia era precum o păpuşă atletică în copilărie, iar pe atunci existau camere HD:

P.S. Bă, proştilor, în plm, nu mai întrebaţi dacă aia chiar e Maddie Ziegler de la Dance Moms că scrie în descrierea filmuleţului!

nume

eşti doar un nume fără chip

pe care-l strig în van

când nu mai ştiu ca să disting

între urme sau plan

Obiecte şi nu cerceta

Nu-s, bre, decât nişte lucruri (tablouri, stânci zidite, iarbă sau pietre pavate)... dacă nu există dragoste sau măcar prietenie la mijloc (chiar: de ce la mijloc? nu poa' să fie în stânga sau în dreapta? Nu, bă! Că la mijloc e liantul! Dacă e doar de-o parte sau de cealaltă... e ca în poeziile cu junele sau juna nebăgat/ă în seamă). Dacă e contrariul s-ar putea să te simţi chiar în plus în mulţimea venită la vernisaj.

P.S. Nu e păcăleală de 1 aprilie!

Avem o imagine, cum o împărţim?

Aţi văzut filmul Jin-bip? Nu!? Să vă fie ruşine atunci! Lăsaţi porcăriile cu efecte speciale în cascadă şi uitaţi-vă la domnul efracţie de treabă, care spală rufele şi repară lucrurile din casă (CD-player, ceas de perete, cântar, pistol...) în schimbul unor amintiri contrafăcute şi a unei cazări.

Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte! Ei bine, femeia fugară din Bin-jip vâzând o imagine cu o femeie pe un perete, o ia şi o împarte în dreptunghiuri mai mici (prin îndoirea foii pe care se găseşte imaginea). Şi aşază aleatoriu aceste dreptunghiuri... Rezultă un tablou nou, avangardist... care poate avea nenumărate interpretări.

Întrebarea mea este: ce s-ar întâmpla dacă am împărţi textul cu cele o mie de cuvinte despre o anumită imagine în anumite subsegmente de text şi le-am aşeza aleator? Ar avea acelaşi efect? Ar duce la poezie sau mai degrabă spre absurd...

deconectat

realitatea ne pare o mâncare râncedă

o supă searbădă pe care o înghiţim de nevoie

plănuind în secret să evadăm

suntem la fel

vânători de defecte

oglinzi cu măşti şi perversiune

vrem să glumim căutând nemurirea

sportul nostru extrem este reţeaua

cele mai tari senzaţii se găsesc aici

suntem siguri pe click

plănuim să exploatăm bitcoins

pare ecologic

nu ne credem exploataţi

ci salvaţi din braţele singurătăţii

ne spânzutăm de circuite şi povestim diavolului

cât de fericiţi putem fi

câte vise are anonimul ăsta

câte fantome îi calcă pragul

câte aşteptări

suntem detectivi doar cât să ne acoperim urmele

suntem la fel

impresionaţi de pericole

animale bolnave rătăcite în jungla informaţiilor

eronate

drumul către afară îl mai găsesc puţini

suntem la fel

când punem pixul jos

(fără titlu)

gestul de implorare

s-a aşezat cuminte pe scaun

curând îşi va lua bagajele şi se va

pierde în ceaţă

precum chipurile

cuvintele

literele

şi se prefac în foc

închisoarea nu e decât un refugiu

toată viaţa ai fugit de colo-colo

aşteptând trenul în care

cineva să-ţi ofere ţigara

care să-ţi aprindă suflarea

să te sufoce

ca o sinucidere

ca un vis...

ca un război mondial.

am revăzut

am revăzut tăbliţa
nu mai era aşa dură
timpul şi umezeala diluaseră cuvintele
nu am mai arătat-o lumii cum era firesc
i-aş fi dat foc
dar nu mă încălzeşte cu nimic ideea

trec zilele pe lângă mine precum
ielele
mă înspăimântă doar gândul
că eu rămân încă lucid

dacă-mi muşc limba nu înseamnă că m-ai înjurat
dacă mi se zbate ochiul nu am să văd spectacolul
azi
dacă am să calc într-o băltoacă
n-am să-mi murdăresc sufletul
dacă mă întorc din drum
am uitat doar ceva acasă... nu şi norocul sau ghinionul
dacă văd o biserică în revizie
înseamnă că d-zeu nu-i acasă

şi

dacă display-ul vomită cuvinte fără sens
nu înseamnă că face poezie
ci doar a băut prea mult
vin autorul


stinge lumina
ca să poţi citi mai atent
e poezie sub acoperire!

uită-te atent la tine
ca şi cum te-ar examina medicul
atent până devii suspect
şi începe să ţi se cojească coala
de cuvinte inutile

să iasă cu adevărat
strigăte
să-ţi zvâcnească vasele sanguine
încărcate cu sedativ

ignoră-l!

şi taci! lasă să iasă totul din tine normal
cum ai da drumul porumbeilor imperiali
din infern

dacă nu vezi un spectacol
cu artificii la final

înseamnă că ai murit şi nu ştii.

(fără titlu)

colind spitalele de nebuni
le spun sorcova
şi mă înşel pe mine însumi în fiecare zi

fişierele cu programa
sunt plecate şi ele
cu 404

eu şi cu mine
vorbim limbi străine
şi sperăm că pe plan social

să facem faţă
cărţilor de joc

paralel.

viaţa ca un lanţ de imagini

cerul roşu,
parcă ar fi urcat iadul acolo
sau s-ar fi încrucişat săbiile
unor samurai
aşa ar începe un film trist...

gunoaie în oraş

feţe înăcrite
strigăte cu ură
fără să auzi sunetele citeşti pe faţa lor
sculpată în realitate
încrâncenarea

sau dispreţul
proiectat într-o conversaţie
plumburie şi ţepoasă
ca o ploaie acidă pe vremea cea mai stupidă
cu putinţă

dornici să te desfiinţeze
ah hominem sac murdar
hot în stradă
şi păsările răului urlau

normal că te doare
şi plângi
deşi în ochi nu ţi-au văzut niciun fir
de vis piedut
nici măcar un ac de siguranţă
nici măcar un câmp
pe care zace o inimă însângerată
a pianistului din ghetoul rătăcirilor nocturne.