sâmbătă, 30 august 2014

Despre trolli şi ce anume îi inspiră pe ei

Vă jur că am vrut să vin în sprijinul unor internauţi şi să le explic textul unei piese care pare venită de la fabrica de hituri a lui Fhineas şi Ferb, dar planeta e defectă! Iar gestul derizoriu...

Dacă unii îşi toarnă găleţi în cap filmând asta, alţii declară că Allah le dă puterea să decapiteze fiinţe care le seamănă dacă sunt de origine americană sau britanică vrând să urmeze gestul fostului rapper descreierat... Dacă nu fac asta oamenii se uită pe youtube: la pisicuţe, copilaşi şi la clipuri cu muzică în care apare o puştoaică de 11 ani (îmbrăcată într-un costum de culoarea pielii care a ofensat pe unii), ce ne dovedeşte că scălămbăiatul şi gimnastica merg mână în mână şi se numesc dans. Piesa la care fac referire vorbeşte despre suicid prin atârnatul de lustră şi alcoolism! Pentru cine are ochi să vadă şi urechi să audă Maddie Ziegler face nişte gesturi pe la final... care duc cu gândul la spânzurătoare, iar textul piesei spune în clar asta...

Nu mă înţelegeţi greşit: Bacovia Rules! Din punctul meu de vedere. Dar plm nu ştiam că treburile astea sunt mainstream! Am înţeles că Sia pare că i-a ciordit vocea iubetei noastre Rihanna, dar nu bănuiam că neamul splălat pe cap cu gheaţă e aşa receptiv la texte deprimante, la depresia descrisă metaforic. Plm o fi criza de vină! Şi cum videoclipul are jdemii de click-uri la activ şi foarte multe mesaje în josul său prostul şi troll-ul îşi dau mâna pentru a demonstra pe vecie că specia umană învaţă degeaba să comunice.

Pentru că spune enormităţi precum aceasta:

Există un principiu: vorbeşte doar dacă îmbunătăţeşti tăcerea. Comunică în scris pe internet doar dacă spui lucruri deştepte. Dacă taci poţi părea prost, dar dacă deschizi gura sau începi să tastezi şi să apeşi send atunci elimini orice dubiu asupra propriei inteligenţe!

Evident că troll-ul nu se poate abţine şi bagă fonfleuri de felul acesta - derivate din cel de mai sus:

Comentariul de mai jos nu ştiu dacă este rodul umorului involuntar sau doar un act al unui troll. Din ce am citit eu în reacţiile cititorilor săi... individul/da pare serios când remarcă faptul că Sia era precum o păpuşă atletică în copilărie, iar pe atunci existau camere HD:

P.S. Bă, proştilor, în plm, nu mai întrebaţi dacă aia chiar e Maddie Ziegler de la Dance Moms că scrie în descrierea filmuleţului!

sâmbătă, 16 august 2014

exclus videochat

Ce plm credeaţi?! Că după 112 o să mă apuc precum oamenii hazlii involuntar să scriu aici zilnic?! Întâi viraţi bani în cont sau măcar luaţi-mi o râjniţă de calcul ca lumea, chitroşilor!

Ieri a fost ziua marinei. Pe la un unşpe o voce feminină care ieşea din cutia cu imagini mişcătoare transmitea următoarele: "Sunt români care au plecat spre mare de la ora patru dimineaţa şi nici acum nu au făcut prima baiei"... Nespălaţii! De aia e Marea Neagră... că ăştia de pe la noi dau jegul direct în valurile înspumane ale mării albastre către care unii se întorc iar şi iar ca pe vremea lui nea Nicu... fir-ar ea de inspiraţie lipsă.

Să citim împreună următorul anunţ:

Am înţeles stimată domnişoară/doamnă manager în devenire (absolventa unei facultăţi de dat diplome de pomană) că doreşti să muncești. OK! Fără videochat! Dar măcar masaj erotic?

P.S. Ştiu sunt un nesimţit! Fata/Femeia vrea să muncească, dar nu poţi lua în serios un astfel de mesaj... parcă se predau si cursuri de marketing şi comunicare la management...

luni, 11 august 2014

Riga snooker şi cei doi Mark

Mi-e din ce în ce mai clar că trebuie să mă car de pe meleagurile unui picior de plai şi-o gură de rai... doar că trebuie să aleg cu grijă pe unde. Ca să nu nimeresc într-un cuib de Ebola. Pentru că la televizor se încaieră zi de zi oameni care se acuză reciproc de slugărnicie politică. Unii se declară independenţi, alţii loiali patronului. Toţi rânesc la înlăturarea tiraniei din România şi niciunul nu spune ce anume o va înlocui. Cuvinte tari: corupţie, abuzuri, nedreptate, justiţie, puşcărie, condamnare, manipulare, slugărnicie, spălare de bani, varan, tiranie, turnător, securist, sistem, morman de bani, trafic de influenţă etc. se mestecă într-una în spaţiul public precum într-o moară stricată al cărui scop este să ofere circ lumii, că mălai nu există.

Vă spun sincer că am vrut să văd finala primei ediţii - şi probabil ultima - a Riga Open sponsorizată de către Kaspersky, dar taman când Allen îi manglea un frame celuilalt Mark (ducând scorul la 0-2)... reprezentanţii Eurosport România au decis că este mai în avantajul lor să întrerupă meciul întrucât începea altă finală...

Prin urmare m-am mutat pe ProTv unde începea The ugly truth, urmărind ce se întâmplă la masa de snooker - întrucât partida a revenit în direct după ce s-a terminat un meci de fotbal - doar în pauzele de publicitate. Comedia mi-a amintit de o întâmplare să-i zic recentă (prilej cu care am luat şi eu la cunoştinţă despre existenţa sa), care ne arată cum sunt oamenii în general. Ei se identifică până la absurd cu personaje din filme şi trag concluzii înţelepte de pe urma unui spectacol din ăsta televizat al cărui scop principal este acela de a stârni râsul. Dacă te întreabă vreodată o gagică de ce o iubeşti (şi s-a uitat la comedia asta romantică destul de bine pusă în scenă) e musai să-i spui că nu ştii, dar că se întâmplă s-o iubeşti. Altfel, de începi cu texte în genul "tu eşti puternică, deşteaptă şi frumoasă" sau pentru că "nice ass & big tits"... o să pice dezamăgită pe gânduri. Plm, dacă te-ai prefăcut până acum... şi deja s-a ajuns în pragul sexul... care-i scopul logic să verifici autenticitatea trăirilor lui? Barem dacă tot intri în personaj intră până la capăt! Adică, pune-ţi şi nişte chiloţei cu vibrator în public şi scapă telecomanda în mâna unui copil confuz de la restaurant. Ca să avem şi noi parte de lucruri interesante în viaţă. Altfel, poţi să te identifici până la poezie cu orice text american rostit la tearu, în filme sau seriale...

Ei bine, în pauzele publicitare mutam să văd care o să fie deznodământul întâlnirii dintre Mark Selby şi Mark Allen. Pe Selby îl mai văzusem cu câteva ore înainte când îi administrase un sec 4-0 lui Barry Hawkins. Întrucât are aceeaşi tăietură a nasului şi mi s-a părut a luat ceva din mimica lui Ronnie... am avut senzaţia că la Riga ieri se afla chiar The Rocket şi nu The Jester from Leicester.

Oponentul său îmi dă impresia în ultime vreme că vrea să suplinească absenţa din circuitul mondial profesionist a lui Stephen Lee! Mai are puţin şi se poate înscrie în competiţiile cu specific japonez în care oameni încărcaţi de osânză se îmbrâncesc într-un cerc mic. Ăla care calcă afară pierde. Deşi a condus cu 0-3, a ajuns la final să arunce prosopul şi să remarce amărât că n-o fi Selby cel mai antipatic personaj de pe planetă, dar nu renunţă niciodată şi deci măcar pe locul al doilea s-ar putea să se găsească în ierarhia din mintea sa privind personajele pe care le detestă îl adjudecă foarte bine Bufonul. Bine, n-a spus chiar aşa direct... dar asta a lăsat să se înţeleagă! :))))

În semifinala televizată integral de Eurosport România... d-nul Marius Ancuţa a relatat o poveste lacrimogenă despre copilăria nefericită a lui Mark Selby dând speranţă tuturor copiilor săraci din lumea asta defectă că visurile se pot îndeplini dacă eşti un Bufon serios la antrenament şi neserios după ce-i strângi mâna adversarului. A lăudat-o şi pe Vicky, care în momentele în care Mark a avut gâtul sucit şi era abătut, irascibil şi nesuferit... ea îi făcea câte un bluejob de-i îndrepta coloana. Plm, eu aşa am înţeles... deşi nu erau aceleaşi cuvinte.

marți, 5 august 2014

Subtitrare - She Monkeys

Arată-ţi tot timpul carisma! Nu da niciodată semne de slăbiciune!

Să fii puternică! Să nu-ţi araţi niciodată sentimentele. Dacă o faci o să sfârşeşti prin a fi rănită!

Tu ai potenţial. Eşti talentată. Dar nu totul se rezumă la rezistenţă şi control. Ăsta e un spectacol. Trebuie să exprimi ceva. Lucrează mai mult la partea artistică...


Subtitrarea în limba română este creată pentru varianta: She Monkeys (2011)  BRRip XviD-ZeuS Chris-Movieplace.blogspot.com.

Subtitrarea după titlul original al filmului: Apflickorna.

P.S. Nu poţi să te cuplezi cu vărul tău. O să dai naştere la ciudaţi! :)))