duminică, 10 mai 2026

ecran-zen

Știu că iar o să mă întorc la ziua de vineri... multe idei le mai vin oamenilor când merg pe jos. Umblă prin casă ca să îți vină idei, mișcă-te... se pare că și creierul se activează în zona de idei în clipa în care simte că el controlează un corp, care se află în mișcare.

Deja e un clișeu pe care-l cunosc și cel mai puțin isteți dintre pământeni: omul modern șade foarte multă vreme cu nasul în ecrane. Personal am fost crescut de un ecran static, acum deja lumea petrece mult timp cu ecranele portabile. Mulțumim, Ștefan Slujbe!

Până acum, însă, nu am privit niciodată legătura dintre filosofia zen și ecrane. Cum adică? Ce plm vrei să zici? Care-i fază? Ai băgat legale? N-are, mă, cum! Te-ai prăjit! Noapte minții! Caz de targă! Ia-ți pastilele! Etc. Etc. Etc.

Cu toate astea, sunt foarte serios! Dar pentru asta am nevoie de o poveste ajutătoare. Sau mai degrabă de o observație: în curtea liceului de chimie - pe terenul mare, cu gazon artificial, ars în mai multe locuri - se așezase un pușnat turcește (picioarele încrucișate ca la meditație în poziția lotusului), iar ochii îi erau proiectați în ecranul telefonului mobil. Ha! Fac eu pentru mine!

Care e, pe scurt, filosofia zen? Acceptarea și o hiperconștiență a momentului prezent. Ce fac oamenii care se uită în ecrane? Intră într-o stare de atenție concentrată doar pe ce se întâmplă acolo în fața ochilor lor. Restul nu mai contează. Trăiesc clipa!

Ca atare, probabil și de aia a pătruns în spațiul euro-atlantic curentul acesta de origine asiatică. Omul modern are tendința să "mediteze" când trâiește intens mai mult ce vede în ecrane decât ce se întâmplă în jur... Îi e mai ușor să înlocuiască o stare cu alta pe care o cunoște deja.

P.S. și cu textul ăsta mă pot prezenta la maestrul cu nădragi roșii... LOL 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu