Zvonurile social media sugerau că Mark Wahlberg și Mel Gibson sunt pe cale să colaboreze într-un proiect care să pună frână "mișcării woke"... de stânga... progresiste... etc.
Problema mea în clipa când am văzut mema aia era... și cu Joe Bell ce facem? Părea clar că e ceva greșit la istorioara cu pricina. Și aveam dreptate.
Filmul în care Mark Wahlberg îl portretizează pe Joe Bell este woke. Are la bază o narațiune bazată pe fapte reale în care un tată, care își pierde un fiu în condiții tragice, încearcă să răscumpere greșeala pe care a făcut-o neînțelegând nevoia copilului lui călătorind și predicând ideea de toleranță în școli.
Să mergi pe jos, împingând de un căruț pe autostradă, trăind din banii din donații e un demers pe care doar americanii știu să-l facă. Dar până la urmă nu poți judeca felul în care îndură un om impactul unui dezastru. Cert e că în clipa în care copilul său a ieșit din dulap nu l-a susținut deloc. Și cumva e și de înțeles! Felul cum a internalizat sinuciderea a dus la o decizie nebunească!
Era un ins care umblă pe câmpii, ars de soare, îndepărtat și de familia pe care încă o mai avea și pe care nu mai știa cum să o țină aproape, încercând să dea lecții de viață! Un personaj tragic, care nu avea cum să nu sfârșească tragic.
Nu e o poveste a unui succes, dar discută despre implicațiile emoționale ale unor probleme pe care societatea încă nu știe cum să le rezolve decent. Pe de-o parte sunt cei care spun că fără un pic de asprime în viață nu se pot clădi caractere puternice. Pe de alta sunt cei care spun să privim la cimitir. Doar fiindcă se bat unii cu cărămida în piept că au reușit să treacă peste duritatea socială și au răzbit în viață și sunt chiar mai bine decât dacă nu treceau peste acest botez al focului nu înseamnă neapărat că toți o să facă asta. Există o masă mare tăcută de oameni traumatizați care nu au reușit să își atingă potențialul fiindcă lumea a fost prea dură cu ei în clipele când erau cel mai vulnerabili.
Oricât am vrea să ne mințim, din păcate, încă trăim în junglă în capul nostru. Și supraviețuirea e tot ce contează. Se spune că generațiile care vin sunt din ce în ce mai fragede, că nu vor să muncească... Și multe altele. Și pe de altă parte vin studiile și spun că generațiile vechi au clădit o lume pe traume și pe sacrificii.
Nu o să știm niciodată unde e dreptatea. De unde tragem linie. Să dăm diplome de participare oricui sau să încurajăm competiția și să descalificăm pe oricine nu e îndeajuns de bun?
