Dictatorul se răzbună

Nu am mai văzut de mult o ediție a emisiunii „În gura presei”, dar ieri, duminică, 4 septembrie 2022, am zis să mai arunc un ochi în direcția aia. Nu-i vorbă, Mircea Badea deja repetă la infinit aceleași prostii ale sale.

Când se întrevede apocalipsa economică, dânsul recită mandra „o să fie foarte rău”. Ca orice ins care joacă la cacealma, nu explică vreun mecanism clar care va duce la dezastru. Ci doar spune că el anticipează năpasta economică. Iar aia o să vină, probabil. Dar cât de greu trebuie să fie astăzi să prevezi faptul că „va fi foarte rău”? Dacă nu va fi, nici nu are importanță! Dar dacă va fi, o să ne spună că el a știut! Citise în ratatul pe care-l deșertase în latrină după ce-l mâncase cu o noapte în urmă. I se arătase într-o reflexie de la ochelarii lui Mihai Gâdea. Habar nu are!

Are câteva clișee care-i plac: bitcoin o să se ducă în cap. E și foarte complicat să anticipezi că o schemă piramidală o să consume toate dozele de credulitate ale inșilor care investesc în ea și o să se spargă precum un balon de săpun. Chiar nu e nevoie să ne spună în fiecare zi asta!

Incompetența maximă îi iese la suprafață când își dă cu părerea cu privire la „climate”. Îi place să folosească termenii englezești cu sens peiorativ. El e ironic. Și nu la adresa unor simpli românași. El ia în derâdere întreaga planetă. Iar singurul său argument este: „păi, ce? planeta asta nu a mai avut parte de încălzire accentuată? a fost mereu echilibrul ăsta? nu! deci, plm, ce pot să facă oamenii? nu e arogant din partea noastră? ce proști sunteți că voi credeți că puteți să inversați fenomenul încălzirii globale! e ireversibil, bă, orice ați face! și Greta... să se mai ducă la școală, că nu înțelege despre ce vorbește”. Ăsta e discursul lui! Doar că uită să ne spună faptul că oamenii de știință au descifrat în mare parte cam de ce s-a încălzit planeta în trecut. Că la baza acestei încălziri au stat fenomene asemănătoare cu cele din ziua de astăzi. Că da... au existat dezechilibre ecologice, dar fiindcă anumite viețuitoare au devenit prea numeroase și au consumat irațional resurse din mediu! Fix cum face omul astăzi! Unele probleme au fost cauzate de dezastre pe care nici omul nu le putea prevedea, dar astăzi sigur-sigur nu e vorba de așa ceva! Dar e mai bine să oferi și să-ți oferi nutreț pentru cretini...

Cu toate astea, noaptea trecută a spus și ceva cu sens. Mă rog, nu a așezat totul în cuvinte așa cum o să o fac eu. Dar a amintit de fapt. Nu din inteligență. Ci din răutate! Și-a ales ca boală, boala pe „haștagiști”. Ieri noapte, i-a numit „soroșiști”. Ca un manipulator de joasă speță, etichetează oameni pe care îi urăște (la propriu! fiindcă să nu uităm că Oana Dimofte - fostă Dobre - era invitată în vremea lui Băsescu la Sinteza zilei să combată; și era chiar lăudată de Badea fiindcă - în calitatea ei de scrib la ziarul „oficios” Evenimentul Zilei - avea opinii anti-Băsescu). Ăsta e un procedeu de manipulare specific sistemelor totalitare: îl categorisești pe om într-un anume fel și prin asta spui că este, de fapt, mai puțin om decât tine. Haștagiști, soroșiști, neomarxiști, comuniști, naziști, leniniști, burgezo-moșieri, imperialiști, staliniști etc. E un procedeu atât de banal și totuși atât de eficient! Nu are importanță ce spune insul, l-ai categorisit subom și de aici orice idee emite - de bun simț sau nu - e greșită din start! Fiindcă e subom. Cum să aibă un subom o opinie de om??

Și acum trecem totuși la prostiile scrise pe facebook de către „soroșiști”. Carevasăzică iarna asta o să trebuiască să ședem în frig pentru democrație! Ca să îl înfrângem pe Putin. Dacă asta depinde de noi, hai să punem o haină în plus pe corpurile noastre încărcate de spirit democratic și să îi arătăm ce gigantice valori morale deținem. Doar am trecut prin aceleași cazne și în comunism!

Aici mi s-a întrerupt o sinapsă fiindcă am sesizat umorul din textele prezentate de Mircea Badea. El o dădea cu mândria proletară, dar eu mi-am amintit de trecutul trăit de mine. Ani de zile mi s-a spus pe diverse căi ale mass-media faptul că în comunism se suferea de foame și de frig. Și că a venit capitalismul de mână cu democrația și a adus abundența. Și deci libertatea înseamnă prosperitate și... democrația ține de cald. Aceleași voci trimfătoare în trecut ziceau că a picat Ceaușescu fiindcă ținea lumea în frig și foame. Azi ce facem? Stăm în frig și foame ca să ținem democrația în viață? Trebuie că în mormânt acolo unde se odihnește dictatorul să i se fi întipărit un rânjet pe meclă și de la cimitirul Ghencea să se fi auzit un hohot rârâit...

Liberte, expressione, bullshite

Ați avut vreodată vise fiebinți? Îh! Dar, hei, admiteți! Cu toții avem gânduri vinovate câteodată.

Speranța mea murdară a fost să ajung să port un halat alb. Dar nu orice fel de halat alb... Ci ăla al Professorului Filthy Frank, Ph.D. in internet severe retardation.

Trebuie să credeți în visele voastre fiindcă eu sunt dovada vie că speranțele se împlinesc dacă... Dar asta e altă poveste. Probabil alt motiv să mă deghizez în Professor Filthy Frank, Ph.D. in internet severe retardation!

Principala îngrijorare a unei părți a internetului o constituie libertatea de exprimare. Mai exact, nesimțirea unei platforme private (deținută de o multimațională care rimează cu mă-ta) de a interzice tuturor descreieraților să-și manifeste deju mental în spațiul virtual pus la dispoziție de către aceasta.

Și, țup-țup, Radu „piticigratis” Alexandru a sărit de cur în sus pe altă platformă socială... că, hei, liberatea de explimare! Că înțelege perfect că ăla e un sălbatic barbar, dar trebuie lăsat să-și borască gândurile online oricât de cretine ar fi.

Și stând strâmb și judecând drept... Radu are dreptate, nu?? Nu? NU??!!

Păi, nu! Deloc! De ce? o să mă întrebi tu, ins de pe net dornic de cunoaștere. Fiindcă facebook nu-i decât o companie privată, care poate să impună orice cod de conduită utilizatorilor ei!

Înainte să existe site-urile de socializare, puteai să împărtășești gânduri cu oameni cu preferințe comune cu tine pe forumuri. Nu se mai isteriza nimeni când un moderator sau administrator de forum decidea să-ți șteragă un mesaj sau să blocheze un topic sau să pună pe liber temporar sau nemilitat un user toxic pentru comunitate. Și atunci deciziile se luau discreționar. Că așa sunt toți oamenii. Subiectivi.

Vremurile acelea au apus, însă!

Problema cu lătrăii susținători ai libertății de exprimare e că se luptă pe un teren pe care nu au ce căuta. Un privat are dreptul să dispună de spațiul informatic pe care ți-l pune la dispoziție. Dacă lui îi place să pui numai poze cu pisici și citate motivaționale în spațiul ăla, atunci e de la sine înțeles că, dacă tu pui poze cu mistreți violând ogari la Balc, o să fii atenționat să scoți conținutul și să îți revizuiești comportamentul online, altfel te ia mama dracului de pe net. E dreptul lui! Asta nu e cenzură!

Cenzura - și oamenilor ca piticigratis le place cuvântul ăsta fiindcă le oferă o cauză, deși ei nu au niciuna și sunt doar ridicoli - este atunci când un stat promulgă o lege oficială care spune că nu ai voie să pui pe net poze cu mistreți violând ogari la Balc, punct. Și în cazul în care există consecințe legale concrete pentru încălcarea regulii! Altfel, azi... când ai posibilitatea să-ți muți prostia în alte locuri ale internetului, faptul că facebook îți spune marș, mă, cu părerile de evul mediu de aici, nu se cheamă cenzură! E doar o decizie luată de un privat în ceea ce privește comportamentul tău pe platformă. Nimic mai mult.

Dar, fiindcă acum am înțeles ce a vrut să spună Cristian Tudor Popescu prin sintagma „Libertatea se câștigă în fiecare zi”, o să fiu un om generos și constructiv și o să ofer și o soluție care să-l bucure pe Radu Alexandru. Facebook trebuie să monetizeze prostia care se revarsă pe site!

Care e totuși soluția? - o să întrebi tu, ins care a poposit pe blogul ăsta. Iată cum vine treaba: dacă pui poze de la nunta ta, din parc, de la plajă, de la locul unde s-a căcat pisica etc. însoțite de mesaje vag motivaționale sau de binețe pentru prietenii tăi, atunci să fii liber să pui din astea în mod nelimitat. Dacă, însă, te posedă o nevoie mare de a-ți da cu părerea cu privire la subiecte la care nu te pricepi și, care nu-s în acord cu un cod de conduită la care îți dai acordul tacit - fiindcă nimeni nu are timp și nervi să citească dacă își donează trei rinichi când acceptă să acceseze conținut pe facebook - atunci, plm, să plătești! 10 euro ca postarea ta - care conține deasupra mesajul „Acest mesaj nu corespunde codului de conduită al utilizatorilor facebook, dar noi suntem o companie de făcut bani, așa că îl lăsăm atâta timp cât suntem plătiți să o facem” - ca aceasta să rămână publică 24 de ore. Cine vrea să o vadă, fiindcă e conținut bastard, să dea alți 10 euro! Dacă vrei să contribui la susținerea mesajului cu texte de încurajare, atunci te mai scobești în portofelul digital de alți 10 euro. Și tot așa... 10 euro pentru orice faci și nu e în acord cu politica site-ului. La 24 de ore!

Se vor crea astfel niște comunități private de descreierați care vor da câte 10 euro pe zi ca să se frece recirproc la orgoliul lor, iar prostimea o să rămână la pisici și poze de nuntă. Va fi liniște. Și piticigratis o să fie fericit. Se va face dreptate!

O altă îngrijorare a sfertodoctului de pe net este „interzicerea” cărților vechi, care conțin ceea ce neomarxiștii consideră stereotipuri rasiale. Doar că... nu e vorba de nicio interzicere. Niște editori, privați, decid - ca manevră de marketing - să se poziționeze pe piață cât mai avantajos. Nu se arde nicio carte! Nici măcar simbolic!

O să apară un editor șmecher în viitor care o să zică: „știți voi cărțile alea la care aveți acces doar în biblioteci fiindcă alți editori nu le mai publică? ei bine, noi o să le publicăm, dar vor fi scumpe fiindcă sunt ediții de nișă”. Iar gușterii, vreau să zic crema intelectuală a netului, o să cumpere. Fiindcă nu există cenzură, dar e frumos să credem că există. E o lozincă plăcută. Și ne face să ne considerăm speciali!

Severance

Salut! Înainte de a începe, hai să setăm niște principii de la care trebuie să pornim. Orice poveste cere celui care ia contact cu ea să accepte o anume lipsă de consistență și convenția „what if”. Dacă realitatea ar arăta în felul în care este prezentată în poveste, atunci iată care sunt consecințele asupra psihicului uman individual și social. Poate că situația din hârtie și cerneală sau doar pixeli nu o să se întâmple niciodată în realitate. Chiar și poveștile bazate pe întâmplări „adevărate” nu fac altceva decât să înlăture niște amănunte sau să adauge altele (acolo unde ele nu există) pentru a mai condimenta puțin experiența consumatorului de povești. Și în cazul ăsta va funcționa tot convenția „what if”.

Prin urmare, și eu când iau parte (în diferite forme) la expunerea unei povești accept din start faptul că am de-a face cu o ficțiune, la care trebuie să acopăr cu propria experință sufetească golurile din ipoteza, de la care a pornit autorul (sau autorii). Dar, chiar dacă accept convenția, asta nu înseamnă că nu văd neajunsurile și nu pot să propun niște ajustări.

Recent, am vizionat serialul Severance. Construcția narativă a scenariului său are ca bază următoare situație: cum ar arăta lumea în care companiile private ar avea dreptul legal să despartă experiența psihică a unui angajat la locul de muncă, față de experiența sa sufletească din timpul liber. Aici intervine o problemă de etică pe care creatorii au exploatat-o foarte bine! Cum știi care din „personalitățile” tale are dreptul să renunțe la job? Cea care suportă tortura de la muncă sau cea care beneficiază de pe urma salariului și a timpului liber? Fiindcă un anume personaj al serialului face disticția între sine (ca persoană liberă care ia decizii) și cea de la muncă (iar aceasta din urmă nu e decât o proiecție fizică fără drepturi legale: „Eu sunt o persoană, tu nu ești!” - îi răspunde celei de la muncă).

Problemele ridicate în cadrul Severance sunt dificil de rezolvat. Ce se întâmplă dacă o companie te deține complet - cu tot cu amintiri - de la 8 la 17? Cum faci față unei slujbe de la care pare că nu pleci niciodată?! Asta deși este evident că pleci. Fiindcă e convenabil să uiți toată bătaia de cap de la slujbă când pleci acasă! Iar viața ta arată precum o continuă vacanță în care pare că ești doar captiv în orașul în care lucrezi și ai de făcut aproape zilnic un drum până la locul de muncă. În rest, ai doar timpul cu prietenii și familia. Care, prin manifestarea sa exteriară, este la fel de continuu precum corvoada de la muncă.

Deci serialul a setat niște premize pentru o dramă psihologică autentică! Și propune niște probleme inedite. Doar că - și aici intervine partea din mine care știe că totul nu e decât o poveste unde se întâlnesc la niveluri diferite anumite cusururi - am identificat și câteva defecte ale creației:

1. tehnologia retro (computere și dispecerat precum în anii '80-'90) m-a făcut să cred faptul că, probabil, inițial serialul a fost o carte mai veche (numai că wikipedia nu sugerează aceeași intuiție!). Oricum, nu prea e clar ce anume fac angajații la calculatoarele cu monitoare CRT pe care plutesc aleator numere. Cert e că acasă oamenii folosesc smartphone-uri. Fiindcă Mark și-l depune la vestiar mereu pe al său.

2. compania Lumon deține o AI care nu le permite angajaților să scoată afară niciun fel de mesaj text. Și Inteligența Artificială e capabilă să detecteze orice încercare de a face asta. Fie că îți scrii pe corp, că înghiți o foaie închisă în capacul de la pix sau că porți un bilet în buzunar... niciun efort în acest sens n-o să dea rezultate! Problema e cu sistemul de supraveghere! De ce nu au și pentru supraveghere un astfel de angrenaj digital, care să îi și atenționeze prin difuzoare plasate pe holurile de un alb imaculat pe angajați, în cazul în care pierd prea mult vremea prin locuri prin care nu ar trebui să fie?!! La naiba, trăim în epoca în care ni se spune de dimineața până seara cât de intruzive sunt companiile în viața noastră. Cum știu ele unde mergem și ce facem și cum ni se iau datele private și sunt vândute unor afaceriști din advertising. Și Lumon nu poate face asta? Oh, dar stai... serialul rulează pe Apple TV. Iar Apple este cunoscută drept cea mai verticală și neintruzivă companie IT din lume. Aici ar putea fi și explicația legată de tehnologia retro. Creatorii nu au putut să spună direct publicului că este damnat, iar Apple este una dintre corporațiie care deja implementează un sistem puternic de monitorizare și vânzare de informații confidențiale. Dar, hei!, nimeni nu citește cu adevărat ce anume ai făcut tu vineri, 13 iunie (anul în care pică vineri 13 iunie!). Ci totul este analizat automat de mașină! Iar mașina scuipă din măruintaie doar statistici! Targetarea se face tot automat. Numai creativitatea mesajului vine de la oamenii din publicitate. S-au scris cărți pe tema asta - pe unele le-am citit, de altele am auzit. Deci de ce ne mai ascundem după degete?

3. separarea între amintirile de la locul de muncă și cele din viața privată se face prin intermediul unui cip implantat în creier. Adică, lumea științifică a ajuns la un asemenea nivel de cunoaștere care îi permite să înțeleagă atât hardware, cât și software creierul că reușește să blocheze amintiri din același creier în funcție de locul în care se află posesorul său, dar nu poate pune un amărât de senzor de urmărire în cip? Știu că paznicii puși să supravegheze angajații sunt destul de scrupuloși cu respectarea programului de lucru - chiar și tortura se termină când se trece de 17:15 - dar putea fi o măsură „just in case”. Și sigur că în contractul de angajare va fi scris mare-mare faptul că angajatul nu are dreptul să urmărească pe cel căruia i-a implementat un dispozitiv minuscul în creier. Dar - ce să vezi - procedurile medicale comportă riscuri! Și, pentru protecția angajatului (normal, cum altfel??), e nevoie ca cipul să monitorizeze starea de sănătate a organului în care se află! Trimițând datele unui server Lumon! Just in case. Cine știe ce boală degenerativă o să îi împiedice funcționarea!? Cine știe ce infecție poate afecta chiar viața posesorului... Sunt doar măsuri, care, prezentate într-o manieră adecvată, o să fie acceptate! Just in case! Dar Apple nu cred că vrea să sugereze că există astfel de posibilități! Și nu e vina companiei în sine, ci a scenariștilor care nu au dorit să meargă până la capăt. S-au gândit că autocenzura e mai bună decât respingerea proiectului.

4. Dispeceratul. Arată ca alea din anii '80! Pe verde! Am mai scris... ceva nu se leagă! Nu poți să ai niște salturi în anumite domenii atât de mari (biologie) - uriașe - iar tehnologia de supraveghere să o diminuezi! Nu e corect față de lumea în care viețuim! De asemenea, Lumon are în dispecerat o procedură (pe bază de manete!!! - au sunat anii '80... își vor dispozitivele înapoi!) prin care cipul poate fi activat - de la distanță! - chiar și în clipele când angajatul este acasă! Dar nu poate să îi urmărească semnalul. Ah, pentru că a fost hacked! Right! Asta trebuie să fie!

5. Accesul în diferite zone din cadrul departamentelor Lumon se face pe bază de cartelă... Și nici nu se anulează instant o cartelă sensibilă a unității de menținere a securității în clădire după ce posesorul este declarat decedat. Pentru a evita situațiile în care angajații băgăcioși își introduc cârnul unde nu le fierbe oala, se putea alege o altă cale: accesul pe bază de amprentă. Sau recunoașterea facială!

6. Paznicul Milchick preia el inițiativa și utilizează o procedură de activare a cipului acasă la unul dintre lucrători... Cu alte cuvinte, el are răbdare să tortureze pe unii oameni până recită poezia de părere de rău exact cum scrie la manual, dar ca să recupereze un amărât de cartonaș al departamentului de design nu! Știu că există niște jocuri de putere între paznicii fără cip, dar chestia asta putea fi rezolvată la fel ca orice problemă de acolo. Dăm puterea de decizie unui algoritm care monitorizează continuu și ia deciziile independent de oameni. Respectând regulile impuse angajaților. La naiba, despre Amazon se zvonește că își concediază lucrătorii din depozite dacă nu îndeplinesc standardele pe care le calculează mașina. Iar algoritmul ia decizia singur să îi trimită acasă! Dacă ar fi fost așa, cred că toți angajații s-ar fi supus mai ușor. Exact ca închisoarea panoptică propusă de Jeremy Bentham (după care s-a inspirat Evgheni Zamiatin pentru romanul distopic  Noi), în care prizonierii sunt lăsați să creadă că sunt supravegheați continuu. Prin pereții de sticlă. Dar, cum nu știu exact în ce clipă singurul gardian se uită la ei, aceștia își reglementează singuri comportamentul în acord cu normele închisorii. Problema e că avem deja algoritmi capabili să supravegheze toate mișcările dintr-o incintă! Harari vorbește despre aceia care pot înțelege oamenii mai bine decât se înțeleg ei înșiși!

 

7. doctorița care plantează cipurile în creierele angajaților spune că, întrucât ea l-a pus acolo, știe și cum să îi aplice și o manevră de hacking. Asta e cea mai proastă glumă pe care am auzit-o. Ea nu a făcut decât să ia un cip închis într-un recipient etanș și să îl plaseze acolo unde îi indică procedura medicală. De unde atâta cunoaștere??? E ca și cum ai zice că ăia care îți aplică vaccinul anticovid-19 știu și cum să producă serul respectiv la ei în baie. Trăim în lumea în care nu mai putem înțelege cu exactitate cum funcționează cu adevărat lucrurile astea de o finețe complexă! Ăsta este adevărul!

Astea fiind spuse, consider că - în clipa de față - dacă ar exista legal posibilitatea ca un angajat să fie supus unei proceduri medicale ca în Severance, ar fi imposibil să mai scape! Acesta și-ar reglementa comportamentul după cerințele companiei fiindcă un algoritm l-ar atenționa la tot pasul că este urmărit.

Cu toate astea, o să caut și următoarea serie din Severance să primesc unele explicații pentru anumite lipsuri. Nu pentru toate, bineînțeles. Dar măcar să văd de ce fiica magnatului care deține compania se supune procedurii de separare a vieții sale private, de viața de la job. Până la urmă și la coadă, ce înseamnă numerele care plutesc pe ecranele CRT?

în care arătăm că instigarea există

Observ la nivelul bulei în care mă învârt o preocupare pentru ideea de liberate de expresie și a lipsei de îngrădiri. Democrația liberală a început să încurce! Adică, cum adică să ai dreptul să spui orice și să fie în regulă? Păi, ce e stalinismul ăsta? Ce-i nazismul ăsta? Trebuie că e ceva în neregulă cu asta! Și încep să caute unii nod în papură libertății de expresie...

Bunăoară, am avut un prof la facultatea de litere (s-ar putea să îl am și în anii următori), care avea fix discursul lui Mircea Badea legat de „progresismul” de la planetă. Că vai-vai-vai ăștia ne obligă să ne închinăm la negri! Staliniști, clar! Uită să spună că și din partea cealaltă - ca și de la „progresiștii” - se aud păreri radicale ca a dânsului. Și să nu i se întâmple nimic nimănui, chiar dacă amble tabere nu-s deloc de acord cu punctul de vedere advers.

Mai nou, am citit un articol de pe blogul piticigratis.com, în care Radu Alexandru, utilizând o gimnastică argumentativă foarte drăguță, vrea să ne convingă de faptul că, vai-vai-vai, legea care pedepsește instigarea se opune nici mai mult, nici mai puțin decât actului gândirii libere! Și nu orice fel de gândire, ci din aia cu majuscule, bre! GÂNDIRE!!! Arabia Saudită scrie la intrarea în România! Așa ceva nu se mai poate!

Pe lângă faptul că exagerările de genul ăsta sunt ridicole, omul își subminează singur argumentația:

1. gânditul e una, iar comunicarea a ceea ce gândești e alta. Se știe că tu poate ai dorit să spui ceva, dar s-a înțeles cu totul altceva. Numai faptul că nu ți-ai supravegheat cuvintele în contexte sensibile poate fi un delict moral sau chiar legal!

2. omul spune că se poate considera manipulare doar dacă: cel manipulat are patalama la mână care specifică faptul că are probleme psihice sau manipulatorul știe ceva despre el... Adică, îi cunoaște o slăbiciune. Și poate printr-un mesaj meșteșugit să îi exploateze slăbiciunea.

3. or, asta face un instigator! Exploatează o nemulțumire la nivel de masă! Căci mesajele de instigare nu se aruncă întâmplător în eter! Un instigator știe ceva despre viața socială, înțelege cum funcționează mecanismele din creier și ticluiește un mesaj care să manipuleze acea nemulțumire existentă într-o mulțime de indivizi. De aia e el condamnat pentru act de instigare la ceva! Dau un exemplu: decă un ins știe că românii sunt, în general, xenofobi și se apucă să scrie pe rețele sociale: „Să ieșim în stradă să le dăm foc la nume-de-etnie-ce-nu-ajută-deloc-textul-dacă-nu-e-pomenită (vedeți cum se evită conflictele inutile?)! Mâine, la ora trei să veniți în nume-de-loc-care-nu-ajută-textul-dacă-nu-e-pomenit, înarmați cu nume-de-materiale-și-ustensile-care-nu-ajută-textul-dacă-nu-sunt-pomenite!”, atunci asta se pune ca instigare!

 4. oamenii sunt, de regulă, constrânși de propria autocenzură în intimitatea lor. Le e penibil să iasă de unii singuri să împartă dreptatea - după chipul și asemănarea lor. Adică, poate ei vor să-i linșeze pe toți nume-de-grup-social-care-nu-ajută-textul-dacă-nu-e-menționat, dar, plm, să ieși pe stradă singur să te bați e penibil și chiar periculos! Ai și tu instinct de conservare. Dar când citești pe rețele sociale că mai e cel puțin unul care gândește ca tine și că e dispus să-ți susțină demersul, atunci o să capeți curaj. Mai apar și vag multe texte în subsolul textului principal care instigă... Deci puteți să o puneți de o revoluție! Individul singur e slab, mulțimea, în schimb, e puternică! Iar gloata nu a fost niciodată catalogată drept rațională.

5. pe de altă parte, dacă un alt ipochimen scrie pe rețele o absurditate specifică lui Ioan Lorin Fortuna despre civilizația tarantuliană, care vine la noi mâine la ora 4 jumate și noi trebuie să așteptăm pe acești păianjeni din spațiul cosmic ca să ne batem cu ei parte-n parte, atunci nu se mai pune că e instigare. Fiindcă adunarea respectivă dacă se petrece... e inofensivă! Pe când altfel de oști războinice de strânsură contează!

6. „Free will is only the biology we don't know yet” - Prof. Robert Sapolsky (într-un podcast la Joe Rogan). Doar fiindcă nu știm exact cum funcționează omul, asta nu înseamnă că el este cu adevărat liber. Dar dacă ne-am baza toate deciziile pe problema asta, nu am mai crede în poveste. Și, fără poveste, ne întoarcem la sălbăticie. Ceea ce, probabil, că o se întâmple. Fiindcă povestea spune că suntem liberi, iar libertatea ne dă voie să căutăm, căutând aflăm că biologicul funcționează așa și pe dincolo și deci nu mai credem în libertate, deci și poveste dispare...

Dar, hei, haide să punem semnul de congruență sau asemănare între incriminarea unui text instigator și o nemulțumire legitimă cu privi la ceva! Nu e ca și cum între cele două se cască o prăpastie cât Groapa Marianelor. Nu e nicio diferență între „Hai să-l omorâm pe Iohannis, că e un german nenorocit și nepatriot. Mâine haideți cu mine la ora 3, furci, topoare, făclii. Evul mediu!” și „Iohannis e un președinte incompetent. Haideți să ieșim la un protest pașnic care să le trezească și altora conștiința și, împreună cu Parlamentul, să determinăm mecanismele legale să se pună în fapt pentru ca Iohannis să își piardă funcția.” Nup! Și prima și cealaltă frază sunt simple exprimări libere lipsite de nimic instigator în ele. E doar vina unor proști că acționează într-o direcție sau alta.

La asta s-a ajuns! Ne lipsește cu adevărat o constrângere reală și ilegitimă pentru ca să arătăm ce oameni drepți și corecți suntem. Ce dizidenți bravi, ce curajoși... Altfel, ne luptăm cu „stalinismele progresiste”, „nazismul marxist” și alte asemenea non-sensuri într-o lume care e prea liberă ca să fie cu adevărat liberă, nu?

„Normal People Scare Me”

M-am intersectat recent - cred că în dimineața zilei de vineri - în tramvai cu o persoană despre care am vaga bănuială că e gender fluid. Silueta cu pricina era uscățivă. Podoaba capilară avea nuanța castanie și era ornată de niște șuvițe roșiatice, suficient de întunecate să se piardă în backgroud. Tunsoarea tip castron mi-a adus aminte de Șopârlă în vremurile lui de început de celebritate - pentru cine mai știe „formația Animal X. Urechile aveau atașați câte doi cercei destul de discreți (unul înfipt în lobul urechii și celălalt mai sus). Mâna stângă, redusă ca dimensiuni, era împodobită de inele ca ale lui Oreste Teodorescu (pe vremea când era pe câmpiile misticismului)... Dreapta, în schimb, nu conținea niciun accesoriu. În rest, nu avea nimic deosebit. Era la fel de minusculă precum cealaltă. Am mai putut vedea când a coborât înaintea mea - la stația unde ar fi un liceu dintre alea mediocre-bune din oraș - că purta niște jeanși negri, spălăciți, skinny-man gen. Care nu acopereau gleznuțele... Dar nici astea nu erau lăsate pradă răcorii dimineții de primăvară, ci erau protejate de carâmbul unor ghete negre. Curate. Îngrijite chiar.

Nimic aparent violent la persoana respectivă. Sigur, nu era o apariție banală, dar nici nu dădea impresia că o să revoluționeze lumea! Ca să mă exprim ca un mediocru absolut: o puștoaică (deși mie nu mi-a dat impresia că s-ar fi identificat cu genul feminin și e, cum s-ar zice, treaba ei/lor) de liceu (15-16 ani), în căutarea unei identități. La fel ca orice adolescent în căutare de idei care par istețe și pe care vrea să le îmbrățișeze cu toată ființa... Dacă nu ai trecut prin etapa asta de viață, bravo ție! Ești încă un element pe care societatea îl consumă zilnic pentru a-și hrăni vitalitatea. Nici mai puțin important, nici mai mult important!

Ceea ce m-a scos din adormire și m-a aruncat în fântâna unde au borât ideologii a fost însă rucsacul. Pe el am putut citi următorul mesaj: „Normal People Scare Me”. Sau poate era: „Normal, People Scare Me”?... Doar că, la fel ca în cazul Oracolului din Delphi, virgula trebuia să o adăugăm noi. Ceea ce mă face să cred că mesajul era mai direct: „Normal People Scare Me”.

Constat că de la o vreme se înăsprește discursul public. Cuvintele - deși aparent banale - îți sapă în creier un tip de mentalitate pe care este greu să o mai abandonezi. Face parte din tine și din felul cum măsori lucrurile pe care le întâlnești. În trecut, am auzit în serialul Victorious mesajul: „Normal is Boring”. Sigur ideea era luată din altă parte, dar era transpusă bine în viața unor adolescenți, care aspiră să devină vedete media. Iar la liceul de artiști, nu este foarte indicat să vrei să nu ieși din mulțime. Serialul are în subtext, fie și fără să își fi propus asta în mod expres, dorința de a îndoctrina noua generație în ideea de a accepta mai ușor pe cei diferiți.

Mă întreba cineva de ce totuși sunt încă la liber pe site-uri de torrente seriale noi? Iar răspunsul meu a fost: fiindcă așa ajunge o parte a culturii americane în creierele de pe aici. Nu e un gest filantropic. Noi credem că păcălim un sistem, dar de fapt ajungem să ajutăm o anumită cultură să poată să se impună de-a lungul unui teritoriu. Normal că asimilarea nu se va face imediat, dar cu fiecare secundă pe care o petreci urmărind ceva produs peste ocean, te încarci puțin câte puțin cu un mod de a gândi, de privi lumea și viața.

Doar că acum normalul nu mai e plictisitor, ci de-a dreptul înspăimântător! Mesaj radical! M-am uitat pe un dicționar online Cambridge să mă asigur dacă am înțeles bine. Poate o fi vreo nuanță a lui „scare”, care îmi scapă mine. Dar... nu e!

În primul rând, m-a făcut să mă întreb dacă la 15-16 poți să conștientizezi, dincolo de nesiguranța personală, că indivizii ăștia „normali” sunt baza societății care îți împrumută și ție o identitate. Fără societate ce ești? De asemenea, faptul că îți permiți să afișezi un astfel de mesaj de protest radical, spune ceva și despre societate în sine! Există oameni mult mai periculoși decât „normalii”. Ca să nu mai vorbim despre amenințările din prezent. Cât de normal mai pare Putin? M-am dus departe? Oh, da! Dar nu cred că există un consens nici printre cei care au devieri de la normă.

Știu că nu poți să pui nuanțe în sloganuri! Înțeleg și nevoia de revoltă față de o societate retrogradă! Dar totuși mi se pare că ne ducem într-o zonă în care conflictul o să fie inevitabil. Am fost „forțat” să văd două documentare recent despre istoria „celei mai importante democrații de pe planetă”. Și, băi, nene, băi, ce se mai umblă cu democrația în gură pe acolo unde s-au bătut ăia ca chiorii între ei pentru a da democrație din asta la tot poporul! Și încă se bat fiindcă ei folosesc un sistem cu două partide. Clar! Fără balamale și discuții. Ori ești cu unii, ori ești cu alții. Un comentariu legat de integrarea negrilor în politică sugera că au devenit și ei la fel de lipsiți de maleabilitate ca și membrii partidului în care s-au integrat. În loc de o viziune proaspătă, au căpătat aceleași metehne. Iar cei care aveau un „vis” și niște capital politic, au fost asasinați.

E ceva în natura schimbării care cere conflict! Și poziționare drastică. Fără compromisuri. Chiar dacă asta înseamnă că o să se ajungă la o soluție care o să nemuțumească pe toată lumea!

Dar... hei, v-am zis! Tipul ăla de constituție și gesturile... mi se păreau de om care mai mult latră decât mușcă. Am văzut niște rockeri tineri zilele astea. La fel de îngrijiți! Credeam că a dispărut specia, dar m-am înșelat. De rockeri, nu de rockeri îngrijiți. Asta e noutatea epocii! Deci poate că, de fapt, mesajul era mai degrabă: suntem înspăimântați de tirania normalității majorităre și nici nu avem vreo cale de scăpare!

Poate că lumea asta și-a epuizat deja toate resursele de speranță.

descoji sau decoji?

O să ziceți că reclamă mascată sau iată încă un taliban al gramaticii! Crimă și pedeapsă lingvistică. Doar că - în conformitate cu legislația în domeniu - cică:

„Articolul 1

(1) Orice text scris sau vorbit în limba română, având caracter de interes public, în sensul prevăzut la art. 2, trebuie să fie corect din punct de vedere al proprietăţii termenilor, precum şi sub aspect gramatical, ortoepic şi, după caz, sub aspectul punctuaţiei şi ortografic, conform normelor academice în vigoare.

(2) Orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoţit de traducerea sau de adaptarea în limba română.

Articolul 2

În sensul prezentei legi, prin text cu caracter de interes public se înţelege orice text care, în cadrul unor atribuţii de serviciu, este afişat, expus, difuzat sau rostit în locuri publice ori prin mijloace de informare în masă, având ca scop aducerea la cunoştinţa publicului a unei denumiri, a unei informaţii sau a unui mesaj, cu conţinut direct ori indirect publicitar.” (Legea 500/2004)

Dar ce avem noi aici? Un ambalaj al unui produs comercializat în supermarketul Profi pe care un anume cuvânt aparținând limbii române curente este scris cu ortografie incorectă:

Până să mă intersectez cu un curs de fonetică a limbii române (am văzut o meme haioasă a cărei idee principală era: „Nu-l pune pe un vorbitor nativ să-ți explice cum sunt produse sunetele din limba proprie”), și eu am trăit cu impresia că forma corectă e „decoji”... Dar nu e așa! Corect se zice și se scrie „descoji”. Deci, în cazul ambalajului, a trebui să avem de-a face cu: „Arahide descojite, coapte și sărate”. Și, știți cum se zice, necunoașterea legii nu te absolvă de responsabilitate în cazul încălcării ei!

Nu mă înțelegeți greșit. Sunt sigur că toate limbile planetei nu sunt structuri fixe, ci dinamice și fluide precum apa. Se așază în martca tiparului de vorbire al unei epoci; iar dacă pentru anumite cuvinte pare mai naturală pronunția care duce la eliminarea unor sunete sau înlocuirea lor cu altele (din pricina unor confuzii pe care majoritatea vorbitorilor le fac - cuvintele contaminându-se între ele!), atunci și normele se schimbă. Nu mai trebuie să menționăm că însăși limba română a apărut ca urmare a vorbirii „greșite” (sau folosind pronunția locală) a limbii latine!

Mie îmi place totuși să remarc niște chestii. Cu umor, am putea chiar să susținem sancționarea entităților comerciale care nu au angajat un specialist în lingvistică în cadrul departamentului de ambalaje. Fiindcă ele sunt de interes public! Chiar dacă nimeni nu le citește cu adevărat...

Își mai amintește cineva cum era tratată „analfabeta aia de Dăncilă”? De ce nu se întâmplă la fel și cu lanțurile de supermarketuri?

Real Brăila

Să-mi confirme și mie cineva! Acolo scrie Brăila, nu Barcelona, nu?

Vă zic, (în conformitate cu mizeria aia plătită din bani publici) la Brăila s-a inventat datul cu șutul în minge, nu doar cu șundeaua pe stradă! 😁

P.S. Atât de tare e apreciat fotbalul prin zonă că Municipalul e la un cutremur distanță de prăbușirea totală.