Se afișează postările cu eticheta Dr. House. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dr. House. Afișați toate postările

duminică, 17 mai 2026

cică pe jumătate adevărat

Am mai scris deja despre felul în care înțelepciunea populară învață oamenii să se comporte: nu poți și cu pula-n cur și cu sufletu-n rai, nu poți și cu pita unsă și cu slana-n pod... E nevoie să te poziționezi de o parte sau de alta a baricadei. Câteodată nuanțele nu există. Iar medicul pe care îl iubim cu toții pune problema într-un mod tranșant pentru a arăta că uneori e o naivitate să crezi că există cale de mijloc:


 Pe limba dacilor liberi:

Dr. Darryl Nolan: "De ce te preocupă așa de tare eșecurile și prea puțin succesele?"

Dr. House: "Succesele țin doar până la următoarea greșeală. Eșecurile sunt pentru totdeaune."

La fel ca data trecută, s-a găsit cineva să considere că afirmația lui House este pe jumătate validă. Mot-a-mot dnul Christopher Michael Speciale (un nume foarte expecial, am punea spune) susține ideea că propoziția lui House este "pe jumătate adevărată". Și care parte din ea conțiune jumătoatea aia de adevăr și care falsul? Misterul va rămâne pe vecie, fiindcă unuia care privește rațional totul va considera că nu avem de-a face decât cu o prostie.

Argumentul autorității, însă, îi dă dreptate lui House. Chiar doctorul metaforă și-a întărit vorbele cu un citat care umbla nestingherit printre cei cu două clase mentale mai mult ca trenul: "Gloria este efemeră, obscuritatea este veșnică".

Aveți totuși grijă ce spuneți psihiatrului fiindcă ar putea să vă acuze de lipsă de consistență logică. Argumentul autorității e valid doar într-o argumentare informală. Altfel, totul poate fi pus la îndoială. Numai că unii nici nu pun la îndoială ceea ce se spune, dar nici iau de bun... De unde până unde dorința asta să avem nuanțe într-o lume în care calea de mijloc e cea mai periculoasă dintre căi. Mai ales pe o linie ferată. 

sâmbătă, 16 mai 2026

cică ambele

Există în folclorul colocvial o expresie des uzitată, care îndeamnă la alegerea unei variante clare de gândire în viață: "Tu vrei și cu pula-n cur și cu sufletu-n rai". Or, din punct de vedere moral, asta este imposibil.

În traducere pe limba dacilor:

Thirteen: "25% dintre cei cu tendințe suicidale nu arată niciun semn clar de depresie."

House: "Nu. 25% dintre cei cu tendințe suicidale au prieteni care nu au observat nimic și vor să alunge sentimentul de vinovăție."

La care Michelle Alicia Caron simte nevoia să adauge "Both", deci ambele variante sunt valabile, concomitent. Frumos, elegant, cât de cât.

Aici ar interveni și logica elementară: ori alegi să crezi că personajul Remy Hadley are dreptate și să susții faptul că există oameni care suferă într-o tăcere absolută, ori ești de partea lui House care este tranșant! De fapt, unii dintre noi, dorind să respingă sentimentul de vină, preferă să se uite în altă parte când un amic dă semne că lucrurile nu sunt în regulă. Nu există variantă de mijloc! E ca aia cu virginitatea... nu, că bagă doar puțin capul, nu se întâmplă nimic.

Legenda spune, tot legat de subiect, că Unabomber a fost depistat fix din cauza faptului că obișnuia să folosească frecvent o expresie similară celei cu care am început textul acesta. Pe englezește ar fi "you can't eat your cake and have it too". E o construcție lingvistică deformată a unei structuri de discurs repetat - prin transmutatio (sau permutare) - de la versiunea canonică: "you can't have your cake and eat it too".

Deci aveți grijă cu ce fel de expresii vă înhăitați și mai ales ce fel de păreri stupide manifestați în public. Fiindcă personajele serialelor favorite pot să fie foarte dezamăgite de modul cum gândiți. House nu s-ar fi sfiit să afirme fără perdea dnei Michelle Alicia Caron: "You are an idiot!".

joi, 15 mai 2014

Lostriţa - comentariu

Bă, din ce am înţeles eu, iar vin apele peste România. Şi pentru că tema inundaţiilor este la modă şi mai ales pentru că ne-am cam lăsat pe tânjeală în prezentarea textelor de liceu - şi bacul bate la uşă numai că nimeni nu-i deschide: dă-l dreacu' să-l ia apa! să-l ducă la gârlă - o să vorbim astăzi despre Lostriţa lui Vasile Voiculescu.

Din câte-mi aduc aminte am zăbovit vreo două săptămâni şi ceva la textul ăsta, comentându-l şi pe diagonală şi de la început la coadă şi de-a-ndoaselea...

Lostriţa din poveste - ca să vă faceţi o idee - seamănă leit cu peştele ăla nenorocit din episodul când Tom (din Tom şi Jerry) se duce la pescuit şi e cât pe ce să captureze un răpitor, care îi fute o coadă peste muie... de-i şterge tot display-ul! Era al dracului peştele ăsta, mulţi au încercat să-l prindă, niciunul n-a reuşit. Ba unii din ei s-au cărat dintre cei vii.

Aliman - ce nume de idiot - n-avea liman. Era nelimitat. Unii ar zice că se potriveşte bine numele ăsta poliţiştilor din zilele noastre, care sunt "cât malu'"... de asta e nume de imbecil! Şi se pune băiatu' să mi ţi-l prinză pe acest peşte mai alunecos decât un porc unsuros la un concurs al cowboy-lor americani. Reuşeşte să puie mâna o dată pe dihanie, dar aia îi fute o coadă peste faţă şi îl întreabă dacă aşa te comporţi cu o mostruozitate?!

Aşa că nebunu' se duce la un vraci - un fel de mama Omida de sex masculin - care-l pune facă o lostriţă de lemn şi să o vâre în lac. Când m-a întrebat pe mine profa de ce căcat a aruncat Aliman lostriţa de lemn în râu... eu am răspuns ca să nu i se simtă lipsa! Bă, şi a râs nebuna de mine. Se aştepta la un răspuns din ăla legat de magie... dar eu am interpretat textul ca un copil pragmatic: după ce a fost pusă lostriţa falsă a apărut o gagică - cu ochi sticloşi şi dinţi zimţaţi ca de peşte - de care s-a îndrăgostit Aliman ăsta. PLM! Ce altceva să înseamne dacă lostriţa reală nu mai era, iar lostriţa de lemn era observată când şi când de sătenii de pe râul Bistriţa!? Aşa că mai puneţi copiii de 16-17 ani să interpreteze texte din astea... că vedeţi voi ce are să iasă!

Mă-sa lu' fata asta ciudată a venit şi a luat-o înapoi acasă, nesuportând ideea s-o lase pe mâna unui golan de pescar ca Aliman.

Aşa că băiatul care a rămas fără iubire şi deci sex... s-a apucat de melancolie şi băutură prin cârciumile satului. De acolo vine şi vorba aia că nu există femei urâte, ci bărbaţi insuficienţi de beţi! Aşa că l-a convins una că îi arată ea pizda de consolare... numai să o ia de nevastă.

Când toate erau pregătite pentru marele eveniment vine nebunul satului şi strigă în gura mare: Lume, lume. Lăsaţi dreacu' nunta. Alimane! Alimane! Lostriţa a apărut din nou pe râu şi te cheamă să vă luaţi. Tâmpitu' n-a mai ţinut cont de nimic şi s-a dus să îmbrăţişeze peştele ca pe o nevastă disperată - din serialul cu acelaşi nume... şi a crăpat neînsurat!

P.S. O să pun pentru final un fragment dintr-o conversaţie dintre dr Wilson şi dr House - din House MD - sezonul 2 - ep. 17 - All in:

Wilson: "Have you read Moby Dick?"
House: "It was a book?"
Wilson: "It was 10 years ago."
House: "12."
Wilson: "Obsession is dangerous."
House: "Only if you're on a wooden ship and your obsession is a whale. I think I'm in the clear."
Wilson: "You do realize it's a metaphor?"
House: "You do realize that the point of metaphors is to scare people from doing things by telling them that something much scarier is going to happen than what will really happen? God I wish I had a metaphor to explain that better. Go back to the game. Don't worry, I'm not going to get even by witches."

duminică, 5 august 2012

ȘOC! Computerul meu a avut nevoie de un transplant de placă video! Imagini incredibile de pe masa de operație!

Exact! Computerul prezenta următoarul simptom: iniția secvența de bootare, dar în momentul când trebuia să încarce efectiv sistemul de operare... eșua! Iar monitorul devenea negru ca noaptea.

Am încercat varianta safe mode (Windows XP), iar pe ecran pictogramele parcă fuseseră înțepate de o rădașcă (deveniseră obeze), iar bara de sarcini/taskuri arăta de parcă aș fi utilizat un sistem de operare preistoric (Windows 95). Ubuntu 12.04 în recovery mode se comporta aproape normal dacă nu eram prea pretențios și-mi plăcea cum șade Dr. House pe desktop, fără să abuzez prea tare de toate programele instalate.

În plus... nu aș fi putut instala în veci un nou sistem de operare: la Windows XP dădea greș după ce ajungea chiar aproape de „finalizare instalării”...

M-am uitat nițeluș pe internet să văz care ar fi boala în cazul simtomelor acestea... și majoritatea dădeau ca sigură varianta plăcii video. Când m-am uitat atent la a mea... aproape toți condensatorii aveau capul spart:

Așa că am recurs la operația de transplant de placă video, care s-a terminat cu succes, pacientul s-a recuperat repede... și astăzi mă ajută chiar să scriu acest text.

Cât despre organul afectat... cineva m-a sfătuit să încerc să-i schimb condensatorii și pentru încă vreo perioadă să mai trag foloase de pe urma ei. Cu toate că la început îi cântase deja Aleluia!