miercuri, 20 noiembrie 2013

ŞOCANT! Echipa naţională nu m-a dezamăgit!

Da, da! Exact cum scrie în titlu. Echipa naţională a jucat suficient de prost încât să rateze calificarea la Mondial... exact lucrul pe care mă aşteptam să-l facă.

Asta pentru faptul că „ai noştri” au rămas la stadiul de copiii care joacă în curtea şcolii: îndrăgostiţi de minge, o cară până în dreptul coechipierului şi o pasează abia când sunt siguri că acel jucător e capabil să aibă la fel de multă afecţiune pentru balon ca el însuşi.

Pe Tănase cred că l-am zărit odată  lovind dintr-o atingere. Şi pe Maxim lăsând mingea să treacă în dreapta pentru ca Măţel să centreze aiurea. În rest, „băieţii” înfigeau capul în gazon şi voiau să ne demonstreze că ştiu cu minge între doi-trei jucători greci.

Rezultatul? 1-1, după ce adversarii au înscris în ambele porţi! România n-a fost în stare să facă aşa ceva. Când Latovlevici a trimis mingea către înaltul cerului poate dă Isus cu prostul în ea... comentatorul a fost nevoit să admire „un şut pentru moralul tribunei”!

Merita România să se califice la Mondial? Nu. Merita Grecia? Nici atât. Totuşi, prin comparaţie cine ar fi meritat mai mult calificarea? Evident că: bicolorii... alb-albaştrii.

luni, 18 noiembrie 2013

N-o să-ţi vină să crezi! Eu nu cred în ei!

Azi, zapând... am nimerit pe GSP TV şi... acolo... l-am zărit pe Marius Nicolae şi pe un alt jucător al cărui nume nu-l ştiu care (presupun că se adresau suporterilor naţionalei de fotbal a României) promovau meciul de mâine.

Mesajul lor era cam aşa: „Noi credem încă. Credeţi în noi!”

Nu că mă interesează ce va face echipa mâine, dar totuşi nu ar trebui să fiţi mai smeriţi băi fotbaliştilor şi să şedeţi cu capul în ţărână de ruşine bre că aţi făcut 3-1 cu Grecia şi aţi jucat execrabil!?

Ei bine, eu nu cred băi fotbaliştilor! Nu cred că meritaţi!

duminică, 17 noiembrie 2013

Noapte bună, internet!

Ştiu că sună a clişeu. Dar viaţa e făcută din clişee... :(

La început a fost curiozitatea. În biblie scrie altceva, dar voi mai credeţi ce scrie în biblie? Treziţi-vă oameni buni şi răi!

Revin, la început a fost curiozitatea. O doză mică. Urmează schema cauză-efect... Am trăit pe pielea mea. Şi gata. Stop. M-am oprit. Nu e de mine. Vreau doar să ştiu.

Dar... apoi, s-a născut în cap îndoiala! Dacă doza n-a fost totuşi administrată decent, în cantitatea care trebuie... iar efectul n-a fost decât o iluzie. O iluzie a minţii care visa o experienţă nouă adevărată, pe bune.

După prima jumătate de oră, au urmat două ore... doză de patru ori mai mare. Efect pe măsură. Şi a treia oară o confirmare a primelor două... şi a patra... Apoi, camera cu măşti a început să mă atragă de la sine. Mă trezeam dimineaţa şi zi de zi... doar la măştile alea îmi şedea gândul precum Stanley Ipkiss era atras de putere. Identitatea mi se scurgea printre degete şi măştile îmi dictau personalitatea. „Somebody stop meee!” strigam patetic, în van.

Au urmat satane, roboţi, înjurături banale numite parodie, celebritate ieftină... incultă, fără suflet... imitaţie a unei imitaţii, fără talent... clişee vândute pe post de noutate...

Numai că printre atâtea măşti şi atâtea chipuri colorate... am întâlnit şi o oglindă. O imagine limpede a unei feţe pe care mi-o aminteam cu claritate... se găsea în faţa mea.

Şi atunci de ce atâtea răni?! Cu ce folos?!

marți, 12 noiembrie 2013

Djokovic a fost net superior lui Nadal la Londra

Djokovic noaptea trecută l-a surclasat pe Nadal tactic. În primul rând, tactic. La adăpostul break-ului obţinut devreme în setul al doilea  îşi permitea să încheie punctele imediat ce Rafa servea, nu-l punea deloc în situaţia de a-şi testa loviturile, de a se poziţiona cu stânga sa năptrasnică şi de a imprima o rotaţie ucigăoarea mingiei. Şi de fiecare dată când l-a simţit vulnerabil pe Nadal punând mingea în joc - cu câte două duble pe ghem - Djokovic a fost acolo şi a câştigat ghemul. În fiecare set.

N-a fost o partidă din cale-afară de spectaculoasă! Djokovic a jucat atât cât să-şi ia punctele necesare să iasă învingător. Nu l-a interesat publicul care dorea să vadă un decisiv tensionat, pentru că ştia că dacă îi dai şanse chiar şi minime lui Nadal... el te execută sumar.

Deşi emoţionat după felul în care se încuraja în urma reuşitelor, Novak a fost, de asemenea, peste Rafael şi din punct de vedere psihic. Atitudinea lui spunea că nu are cum să piardă partida! Nu există nicio şansă în acest sens. El spunea desluşit tuturor că o să-i ia mingea de break de pe finalul setului al doilea. Minge de meci. N-a reuşit să facă asta. Dar nu l-am simţit descurajat. N-are nimic... a servit bine, dar urmez şi eu! Mai am şi câteva clipe pe scaun, mă liniştesc şi când intru din nou pe teren nu-l mai scap din mână!

Şi s-a concentrat bine pe serviciul său. Mai mereu primele două-trei puncte îi reveneau lui. Rafa - uneori - îl ajungea din urmă, dar în setul al doilea n-a avut niciodată şansa să fie măcar la o minge distanţă de break!

Meciul a fost câştigat în urma unei defensive în şpagat din partea lui Djokovic şi a unei greşeli cu forehand-ul din partea lui Nadal. Djokovic a fost mereu în faţă la toate capitolele. Nu am crezut că-l va domina în felul acesta pe Nadal înainte de meci. Mă aşteptam ca spaniolul să joace excelent, cu o mare dorinţă de a se impune... mai ales că e singurul trofeu important care-i lipseşte! Poate că dorinţă a fost... dar nu a depins numai de el. Şi Djokovic părea în transă! În capul lui se auzeau doar cuvintele: Nu am cum să pierd partida asta. Nicio şansă!

E drept că atunci când se întâlnesc doi campioni e inevitabil să nu avem parte şi de mingi interesante: şi mă refer aici la reflexele celor doi de la fileu în punctul care i-a revenit sârbului. A fost mingea meciului, poate chiar a turneului... dar cam atât. Fileul a fost şi el cu Djokovic în noaptea precedentă. Nadal trimite mingea în picioarele lui Djokovic, acesta din urmă se apleacă şi pare că direcţionează mingea cam în afara terenului. Sau pe culoarul de dublu. Obiectul rotund este deviat de bandă şi cade imparabil în careul de serviciu din partea lui Nadal.

În rest, un Djokovic dominant la toate capitolele: serviciu, veniri la fileu, lovituri direct câştigătoare şi mai ales tactică şi încredere în sine!

vineri, 8 noiembrie 2013

Proşti, bă, da' toţi?

Motto: „Porneşte totdeauna de la postulatul: «Există mai mulţi dobitoci decât pot eu să-mi închipui».”*

Nu-i aşa că sunteţi de acord cu eliminarea logicii din conversaţiile pe teme contradictorii? Să acceptăm părerile stupide ale maeştrilor de mâna a paişpea, neinformaţi cum trebuie şi crescuţi cu linguriţa de sistemul dictatorial. Care vorbesc ipocrit despre principii... atâta vreme cât nu iau măsuri ca acele principii să fie respectate! Păi, cum dom'ne, să nu te înrolezi şi tu în armata asta de androizi nevertrebaţi, care nu are drept scop decât obţinerea unei hârtii? Ruşine! Pe vremea când exista respect faţă de maeştri... te trimiteau la şcolile de reeducare. Acolo îţi băgau minţile în cap!

Să te revolţi tu împotriva introducerii cu forţa, pe hârtia pe care o semnezi tu, a unor vorbe... perfect inutile! Dar nu ţi-e ruşine de tine aşa? Nu te-ai săturat să strigi în van ca omul care vorbeşte gnomilor? Pietrele umblătoare din subteran n-or să iasă niciodată la soare, că rămân blocate! Lumina e prea mult pentru dânsele.

Şi ca orice fiinţe crescute în sistemul care trebuie... practică harneala, minţitul în faţă. Crezând că nu ai curaj să joci acea carte! Adică, unde scrie, bre, că aşa trebuie? Arătaţi-mi şi mie că mănânc foaia! Eh, dacă nu-ţi convine caută altă persoană. Păi, sunteţi doar trei Doamne şi toţi trei! Evident că nu există nicăieri vreo reglementare care să specifice faptul că lucrurile stau aşa cum susţineţi voi, dar tradiţia trebuie respectată: „Aşa a fost şi în anii trecuţi” e răspunsul vostru imbecil.

Ce te mai strofoci tu atâta că tradiţia se opune progresului?! Noi nu vrem progres, vrem ca lucrurile să rămână aşa... să luăm leafa aia mică pe care o luăm, să venim la serviciu de pomană - ca în vizită, într-un cuvânt să fie bine, să nu fie rău! Noi nu vrem să ajutăm generaţiile următoare, pentru că nu suntem capabili să ne ajutăm nici pe noi... Că dacă se restructurează posturile noi... vom şedea pe bară şi va trebui să ne scoatem curul gras la muncă. Nouă ne place să tăiem până la urmă frunză la câine, dar câinele să latre doar aşa de formă şi nu seara că ne trezeşte raţiunea din somnul cel mai dulce... Şi îl ameninţăm că nu mai ia hârtie! Care, între noi fie vorba, n-o să ajute la nimic...

______
* Filosofu' lui Cristian Tudor Popescu în volumul Omohom, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, p. 20

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Hip-hop şi-aşa!

Aţi ascultat ultimele piese urcate de Cheloo pe youtube? Dacă nu, am să vă anunţ că una dintre ele poartă titlul: „Statul e târfa cu care eşti obligat să te însori”. Ascultaţi cu atenţie:


Carevasăzică: „Nu vreţi să aveţi coşmarele mele”? Nu Cheloo... nu vrem să avem coşmarele matale mai ales că nu ştim ce sunt alea! Un coşmar limba română. Şi i-auzi ce zice acelaşi artist despre primarul „care este”: „Eşti un creator de linguri, citeşte almanahe/Treci la fapte că vei deveni primar de Bucureşti la noapte”:


Şi mai râdeţi de EBA pentru că nu ştie pluralul de la succes... Măi, copilaşi, corect este coşmarurile mele. Că pluralul de la coşmar este coşmaruri, după care îl articulăm.

Dacă unul din „vocaliştii” trupei a „comis-o din nou”... atunci se putea ca Ombladon să se lase mai prejos? Ascultaţi refrenul videoclipului de mai jos şi spuneţi-mi ce nu e în regulă:


Adicătele: „Ne descurcăm noi singuri/ Pe străzi şi-n intreprinderi”? Ce-or fi alea intreprinderi... habar nu am! Dar ştiu că acelaşi artist zice în felul următor: „Avem discoteci lângă biserici şi gabori care fură/ Primari cu patru clase, care nu ştiu limba română”:


Pare că ar vorbi cumva despre Vanghelie? Doar pare, nu? Din ce ştiu eu de pe la cursurile de economie... cică se zice întreprinderi, bre! De la a întreprinde... întreprindere!

P.S. Nu mă înţelegeţi greşit! Mi se pare, în mare parte, foarte corect ce spun Paraziţii, dar uneori modul în care scriu versurile... lasă de dorit. Mai ales că ei sunt exigenţi faţă de ceilalţi... Cum sună asta: Artişti cu mari pretenţii, care nu ştiu limba română?

P.P.S. O să vină unii şi or să spună... melodiile sunt urcate pe net de mai bine de o lună... acum te-ai trezit şi tu? Le ştiu de mult, dar nu am timp să scriu. Şi mi s-a părut important ca oamenii, care idolatrizează Paraziţii (că sunt unii care nu ascultă piese cu sigla Okapi pentru că a zis Cheloo: „Faci ocaca şi pipi” sau alte trebi' din astea!) să ştie... că şi Paraziţii sunt oameni şi pot greşi.