sâmbătă, 30 aprilie 2011

Dar faceţi şi altceva!

Ieri mutam posturile pe tv... în pauza de la meciul Judd Trump - Ding Junhui şi am nimerit şi la Realitatea Tv. Acolo era invitat Damian Drăghici şi dânsul purta un tricou negru pe care era scris cu galben mare: "I AM GYPSY/I AM PROUD". Cu tot respectul faţă de dânsul... aşa şi doreşte cumva să i se dea o medalie pentru asta? Văd că e la modă să te declari ţigan dacă ai reuşit să ieşi din şatră şi să te afirmi printre oamenii civilizaţi. Semn că se poate... pari că ai vrea tu să ne spui celorlalţi. Din punctul meu de vedere oamenii cu puţină minte, care nu judecă lucrurile aşa la suprafaţă, ştiu foarte bine să facă distincţia între un om din această etnie care merită respect şi altul care merită dispreţ. Cum de altfel există şi români demni de respect şi români jegoşi la suflet. Ca să spun aşa... Nu înţeleg ce atâta paradă cu asta. Şi mai ales cui vrea să transmită dânsul acest mesaj? Că engleza nu e limbă naţională în România. Mai era cineva care-şi puseseră pe tricou "Sunt ţigan", dar cântă în limba engleză şi spune celor care zbiară la concerte "ooooooo" "ăăăăăăăăăăăăăăă" că să ignore faptul că are nu ştiu ce frizură că el în interior are inimă de ţigan. Ah, şi vorbeşte despre pierderea identităţii în piese... tot în limba engleză. Pe un text pe care se critică faptul că "Vorbim engleză de cânt ne naştem băi" sau "Acum nu te mai duci la muncă te duci la job". Ceea ce mi se pare foarte potrivit. Nu?
Eu aş dori ca aceşti oameni care se afişează în public ostentativ că sunt ţigani şi vor să lupte pentru dreptul comunităţii acesteia să facă ceva concret. Din ce înţeleg nu mai vor să fie discriminaţi. Deşi în ultima vreme se face în mass-media un fel de discriminare pozitivă... Mi-ar plăcea să se ducă în comunităţile acestea şi să-i determine şi pe ceilalţi că civilizaţia nu e o corvoadă, ci un beneficiu... atât pentru comunitate, cât şi pentru restul lumii. Dacă te declari nu ştiu cum... nu schimbi cu nimic ceea ce e o realitate evidentă pentru toată lumea: ţiganii în mare lor majoritate sunt oameni cu un grad de civilizaţie foarte scăzut, mulţi analfabeţi, violenţi... capabili de orice pentru a supravieţui. Că există şi altfel de oameni... aş zice că e normal. Dar eu vreau ca aceşti oameni să facă ceva pentru ceilalţi... nu să afişeze la televizor tricouri pe care scrie ce etnie au. Şi mai ales în engleză. De fapt cui vrea să spună d-nul Drăghici acest lucru? Celor de afară? Sau de aici? Oricum nu am stat la emisiune... că aveam şi altă treabă. Că se discuta despre faptul că poporului ăsta român... îi cam place să fie palavragiu, bârfitor... şi că aşa a fost dintotdeuna. Ceea ce e adevărat. Numai că ce făceau oamenii acolo în acel studio de televiziune mi se părea că seamănă tot a vorbit inutil.
Eu vreau ceva concret... că şi eu pot să mă declar român şi mândru de asta. Şi chiar şi maghiar, chinez sau de ce nu? ţigan. Am făcut ceva pentru lumea ţiganilor care e plină de interlopi, de analfabeţi? Nu. Spunând asta şi în engleză mi se pare că vreau să maschez asta faţă de mulţi oameni de aici... şi chiar din comunitatea ţigănească. Câţi ţigani ştiu engleză? Foarte puţini.
Eu înţeleg să nu discriminăm oamenii doar pentru că sunt evrei, ţigani, chinezi, români... islamici, creştini sau eu mai ştiu ce. Numai că cei care se încăpăţânează să rămână la stadiul acesta de primitivism sunt chiar ţiganii... care încă păstrează aceleaşi tradiţii şi azi. Ceea ce e frumos, dar nu doriţi voi să vă adaptaţi tradiţiile la noile vremuri. Şi să încercaţi să ajungeţi în rândul lumii? Mie asta mi s-ar părea mai important. Şi nu cred că o să mai fie nimeni discriminat atunci. Acasă la tine poţi fi orice... în lume... trebuie să te comporţi totuşi ca atare. Aşa cum fac cei care au reuşit! Pentru că altfel ai să fii tot timpul maginalizat...

P.S. Ah, şi... BĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ! mai lăsa-ţi-o în Paştele Mă-sii de nuntă regală. Vreţi să mă asasinaţi? Adică lumea nu are bani să cumpere de mâncare şi politicienii noştrii sunt corupţi... şi nu avem altceva pe televizor decât nunta regală? De parcă ăla de s-a căsătorit e vreun conducător vestit... care a făcut nişte fapte măreţe pentru naţia sa, care a întemeiat un popor... sau eu mai ştiu ce. Când de fapt omul are un titlu că s-a născut într-o anume familie. Care nici nu mai are prea mare importanţă. De ce trebuie să-mi irosesc energia căutând să văd cum se desfăşoară o astfel de nuntă? Trăim în România! Ce aveţi fraţilor cu ăia din Anglia. Şi-or permite să fie fastuoşi, să afişeze nu ştiu ce măreţie - care nu mai are în momentul actual mare însemnătate, decât pentru respectul adus trecutului ţării (ei îşi permit un astfel de respect... pentru că merită) - dar noi? De ce ne pasă nouă atât de tare de asta? Ca să devenim şi mai frustraţi sau ce? Că nu am priceput demersul jurnalistic aici! Fiind oriunde mutam cu telecomanda... dădeam de nunta regală. Eram bombardat cu asta. Sper să nu dureze trei zile... ca orice minune!!

luni, 25 aprilie 2011

Bufonul din Leicester l-a scos din competiţie pe Stephen Hendry

Şi... probabil şi din competiţiile de snooker.
Nu, nu sunt surprins... Mă aşteptam să piardă Hendry. Deşi în acest meci nu a fost numai vina lui: Mark Selby a realizat vreo şase break-uri de peste 100 de puncte în acet meci. Hendry doar unul. Selby a fost jucătorul mai bun... şi se vede treaba că ce spunea pe 19 aprilie pe blogul său cum că se simte într-o formă de zile mari, că se simte bine din punct de vedere fizic şi psihic... se adevereşte.
Meciul ăsta a fost extrem de spectaculos: Mark Selby a rescris istoria la Crucible fiind primul jucător care realizează şase break-uri de peste 100 de puncte într-un singur meci. Însă nu numai asta îl face un meci mare: Selby în jocul cu numărul 12 i-a luat frame-ul din mână lui Hendry şi a încheiat sesiunea a doua la scorul de 12-4, nu 11-5... cum s-ar fi întâmplat cu majoritatea jucătorilor. Bufonul din Leicester ajunsese să mai aibă nevoie de nu mai puţin de patru snookere pentru a reuşi să întoarcă soarta jocului. Majoritatea sportivilor ar fi cedat... era un avantaj mare... ce mai conta? Dar Selby l-a bătut prieteneşte pe umăr pe Hendry în sensul că se scuză pentru norocul avut (căci a avut şi şansă), şi-au adresat amândoi amabilităţi şi au zâmbit... dar Hendry a fost executat cu sânge rece. Până la urmă aici suntem la profesionişti şi nu e loc de milă - nici măcar faţă de cel care a fost de şapte ori campion mondial (şi e considerat pe bună dreptate a fi poate cel mai mare jucător de snooker din istorie) - iar Mark Selby a fost cel care a trebuit să predea această lecţie. Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta până nu dispar toate bilele de pe masă! Până la ultima bilă a jucat şi a făcut-o excelent: chiar dacă la un moment dat a comis un fault de şase puncte şi se întorsese de unde plecase (adică iar avea nevoie de trei snookere). El a continuat să creadă că se poate... şi m-a făcut să-mi pară rău pentru Stephen Hendry. Căci e normal să fie dificil să pierzi în felul acesta. E dureros... şi s-ar putea ca acesta să fie ultimul joc al lui Hendry la Crucible. Regele se va retrage probabil... după cum însuşi declară:
"În primele două sesiuni ale meciului am fost cam pe din afară, iar Mark a fost grozav - de fiecare dată când venea la masă nu-mi rămânea decât să-mi pun tacul deoparte căci nu părea să comită vreo greşeală. Îmi voi decide viitorul în vara asta, nu doresc să mă grăbesc deocamdată în acest sens. Încă am jocul la mine, dar nu mai am încredere în mine să intru în competiţie cu aceşti noi băieţi. Dacă nu ai cu adevărat încredere că poţi să câştigi e cam greu să te lupţi. Fără victorii nu poţi avea încredere în tine. O victorie nu schimbă foarte tare situaţia, dar îţi dă încredere. Iubesc să joc pe arena de la Crucible, dar mi-e foarte greu să vin aici fără să cred cu adevărat că pot să obţin trofeul. Dacă nu ies victorior şi nici măcar nu am încredere că pot să fac asta, atunci nu pot să mă bucur de joc. Mă bucur totuşi că nu am fost învins în două sesiuni, că am putut să joc până în ultima zi a acestui meci.
Dacă Stuart (Bingham - n.m.) îl va învinge pe Ding şi eu am să ias din top 16 asta va influenţa cu siguranţă ceea ce se va întâmpla apoi. Aş făcut la fel chiar dacă cineva mi-ar fi spus acum 26 de ani că am să vin aici în fiecare an şi am să reuşesc să câştig chiar şapte titluri mondiale, apoi am să părăsesc aces joc. Am câştigat de şapte ori titlul mondial, ceea ce e un record, snookerul e singurul lucru pe care ştiu să-l fac. Voi rămâne implicat în snooker, dar mai am unul sau două chestii în mintea mea. Chiar dacă nu am să mai joc voi rămâne implicat în acest sport. Chiar dacă am momente mai puţin bune, să ştiţi că nu am fost un jucător slab!" - şi-a încheiat Hendry discursul. Nu! Nu ai fost... şi vei rămâne pentru cei care cunosc acest sport o legendă. Păcat că poveştile trebuie să se încheie. Şi uneori atât de dureros pentru cei implicaţi: pentru că ştiu că e greu să fii executat cu sânge rece. Dar poate că e mai bine aşa... Hendry a spus mereu că se gândeşte la retragere. Aş spera ca acest duş rece administrat de Bufonul din Leicester să-l motiveze pe omul acesta cu atât de mult bun simţ (şi-a cerut scuze în faţa lui Joe Perry în meciul precedent după ce a ratat complet o lovitură, iar bila a ajuns în buzunar şi putea să-şi continue evoluţia la masă) şi un talent adevărat. Poate că nu erau aceeaşi jucători atunci, dar cu siguranţă Hendry a fost cel mai bun dintre toţi. Îmi pare rău că trebui să vină şi astfel de vremuri... Pe el îl doare rău astfel de înfrângeri şi din bun simţ şi pentru că nu mai are încredere în el însuşi - şi e foarte greu să nu mai crezi în tine - sunt convins că deja a luat decizia de a se retrage.
Pe de altă parte Selby a spus: "Stephen este un om important pentru acest sport şi nu-mi doresc să-l văd retrăgându-se. Când e în mână pare la fel de imbatabil ca întotdeauna. Am jucat cu el de câteva ori în ultimii ani şi jocul lui a fost mereu la înălţime. El a ridicat atât de mult ştefeta în acest sport. Eu am dominat doar în acest meci, pe când el a dominat ani la rând. Pentru mine rămâne cel mai mare jucător din toate timpurile care a întrebuiţat tacul la masa cu postav verde. Când era pe cea mai înaltă culme a carierei sale avea şi o încredere de nezdruncinat, acum însă pierde şi în faţa adversarilor pe care crede că ar putea să-i învingă. În trecut ştiai că dacă vine la masă şi poate ataca sigur va închide jocul, dar azi îţi spui că cine ştie: 'Poate mai am o şansă'. Trebuie să fie foarte greu pentru el faptul că nu poate să mai aducă în faţa publicului cel mai bun joc al său. Iubeam să-l văd în acţiune pe Jimmy White, dar idolul meu în materie de snooker a fost şi va rămâne Stephen cu siguranţă." - a încheiat frumos şi cel care l-a învins categoric azi... pe cel mai mare jucător de snooker din toate timpurile cu scorul de 13-4!

Sursa declaraţii: http://www.worldsnooker.com/

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Mark J. (Welsh Potting Machine) a demontat Shotgun-ul

* Mark Williams a reuşit aseară să-l învingă clar pe Jamie Cope cu 13-4

Deşi Jamie a dus scorul la 12 patru - menţinându-se parcă printr-un ultim efort în meci, ca acei muribunzi care te prind de haine cerându-ţi milă, şansa lor la a mai trăi - totuşi el în sesiunea a treia m-a dezamăgit complet. Mi s-a părut că predase armele şi că voia să termine cât mai repede partida să meargă acasă... Asta a fost impresia mea de privitor. M-aş fi aşteptat ca după ce s-a menţinut în meci să-i facă viaţa grea galezului care l-a mai învins de curând tot categoric (4-0 la Openul Galez). Dar, din păcate, nu prea s-a concentrat şi a ratat multe lovituri... fie că erau defensive, fie ofensive. Nu-l învinuiesc, că e greu să te concentrezi la un asemenea scor! Dar chiar şi aşa... m-aş fi aşteptat să fie mai combativ. Dacă nu mai are nimic de pierdut măcar să-i facă viaţa grea galezului. Să-i demonstreze că el poate mai bine de atât.
Oricum ar fi mă bucur şi pentru Judd Trump şi pentru că Ronnie se pare că şi-a recăpătat pofta de joc şi s-a "înfuriat" pe cei cre-l considerau victimă (va avea totuşi meci greu cu Shaun Murphy).

Vă urez o Sărbătoare a Paştelui Fericită! :) Ne mai auzim mai târziu... poate în finală. Deocamdată sunt destul de obosit... vacanţă plăcută! :)

miercuri, 20 aprilie 2011

Nici nu ştiu ce titlu să dau... poate că despre furt şi prea-curvie în Săptămâna Mare

Nu prea pot dormi dimineaţa de la o vreme - cred că e de la faptul că se luminează mai pe la 6-7... şi eu nu am ferestrele acoperite (deşi am rugat-o pe mama să mi le acopere cu ceva mai întunecat, dar cică nu că să las să intre aerul... de parcă aerul intră când fereastra e închisă... ba mai mult când în sfârşit fereasta era acoperită cu nişte mobilă de la cineva a făcut tot ce a putut ca să dea mobila de acolo... şi să lasă lumina să intre... la naiba!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!)... buuun. Şi ce fac ca să mai treacă timpul? Deschid televizorul şi sar de la una la alta. Azi am nimerit la o emisiune de-a lui Horia Ivanovici, care-l avea invitat în studio pe Sorin Cârţu (antrenor Steaua... ce ciudat sună!). Şi mi s-a părut cam ciudat tupeul cu care aborda d-nul Cârţu problema blaturilor. Că... ce Steaua nu avea dreptul să câştige cu Urziceniul... Numai Galaţiul? Şi că Alin Raţiu - care a greşit flagrant la faza la care mi se pare că s-a dat din calea mingiei - fotbalist la Sportul Studenţesc... s-a ferit de minge la ultimul gol al Stelei. Or, de ce trebuie să dea impresia tot meciul că e cu Steaua un om care vrea să facă blat? Păi, nu e mai uşor de bănuit aşa? Adică, nu se vede clar că nu e acolo şi antrenorul poate lua măsuri. Eu nu ştiu ce a făcut el... dar iau logica d-nului Cârţu şi o analizez că mi s-a cam încurcat ideea în cap când am auzit ce argumenta dânsul. Dacă Raţiu trăgea cu Steaua tot meciul... era cam imbecil din partea lui. Poate că a stat prea mult să se hotărască şi n-a mai ştiut cum să-i ajute pe Steaua, iar apoi... a comis-o pe final de meci. Că pe faza aia... sigur că poate fi acuzat. Mingea în zona aia nu se lasă, nu se iartă... dacă eşti profesionist. Între prieteni se permit aroganţe, dar acolo nu trebuia să cadă măcar. Mâinile le pui la spate să nu comiţi o infracţiune în suprafaţa de joc sau o lipeşti de corp. Şi arbitrul doar dacă e nemernic nu înţelege că nu a fost intenţionată antingerea balonului cu mâna. Dar aici mi se pare că jucător se dă pur şi simplu la o parte din calea ei... Poate că e o greşeală: o fi crezut că e un coechipier în spate! Se poate! Dar merită să ne punem şi noi întrebări!
Legat de meciul cu Urziceni şi Steaua... apoi Galaţi. Am scris că a fost evident că Unierea s-a dat la o parte atunci... Ceea ce cred şi acum! De ce trebuia ca Galaţiul să nu câştige? Chiar dacă în acea partidă Unirea Urziceni a aliniat un 11 competitiv - adică au fost introduşi pe teren titularii posturilor. Luăm clasamentul şi vedem: Galaţi era atunci pe primul loc, deci să zicem cea mai bună echipă din campionat! De ce să nu câştige în faţa unei echipe modeste ca Urziceni? Nu văd de ce. Că Urziceni s-a dat la o parte e evident: ca să ai şanse împotriva unei echipe ca Steaua - care încă trage pentru prima poziţie sau măcar acolo pentru un loc fruntaş - aliniezi prima echipă... niciodată nu menajezi jucători cu o echipă periculoasă. E absurdă tactica asta! Te odihneşti dacă joci cu lanterna roşie a clasamentului, cu ăia care se zbat pe la retrogradare - deşi şi cu ăştia e tare periculos că sunt în foame de puncte! - în orice caz cu echipe mai slabe. Nu cu Steaua! E o tactică stupidă! Un argument străveziu, care ascunde de fapt ceea ce vedem cu toţii. Că a fost blat, că ăia s-au dat la o parte.
Apoi, argumentul ăla... las că aşteptăm şi noi meciul dintre Rapid şi Sportul... că e finul cu naşul... şi deci putem să spunem că a fost dubios. Ceea ce se poate să fie... dar asta nu înseamnă că aici nu a fost! Argumentul ad hominem e iar stupid!
Şi ştiţi ce a mai spus d-nul Cârţu? Că dânsul face doar politica clubului la care e angajat. Bine, eşti doar antrenor, dar nu spune că nu te interesează dacă patronul are bani să cumpere meciurile. Că el poate să facă fără ştirea ta nimic. Nu ţi se pare aiurea să câştigi meciuri pe nedrept? Unde mai are valoare munca ta? Unde mai e preţuirea? Şi-ţi dai seama că aşa te poate zbura mai uşor de la echipă... că el a câştigat meciul cu bani, nu cu priceperea ta care ai muncit acolo poate! Aşa că se face în metodele tale, în care nu are încredere. Ci vrea calea directă şi sigură. Supunându-te politicii clubului şi acceptând-o cu seninătate (Poate să o facă fără ştirea mea... de ce trebuie să mă întrebe pe mine) mi se pare că nu te deranjează nici faptul că ăla te-a pus acolo cam ca unealtă pe care o poate arunca la gunoi. Deşi ştim cu toţii de acum că postul ăla de la Steaua... e pentru marionete. Din păcate! Eu am înţeles că nu e frumos să-ţi înjuri patronul, dar nu poţi să spui că ăla poate să facă ce vrea peste capul tău! Că dacă ăla e murdar... şi tu eşti angajatul lui, atunci şi tu-i accepţi comportamentul imoral. Bine! Dacă nu ştii... se poate ierta! Dar dacă ştii... sau îţi cam dai seama. Oare ai mai face politica unui club la care eşti angajat? Întreb doar! Scuza că faci doar politica unui club cam pute!

P.S. se cam împute treaba legat de Necolaiciuc. Cică a fost adus în ţară... după mulţi ani de stat prin zone calde precum păsările călătoare. Să fiu sincer... cred că or să se taiei pensii din nou, salarii mai mici... şi alte chestii din astea. Dar trebuie ceva cu care să ne mâncăm timpul, că altceva nu avem. Eu sper ca acest om care a jefuit România să plătească scump. Deşi el ştie cam multe şi mi-e cam greu să cred că-l vor lăsa să vorbească. Că nu poţi faci nişte jafuri... şi să fugi de acasă. Trebuie să ai nişte relaţii foarte strânse cu oameni cheie din stat... fără niciun dubiu. Şi ăia îţi acoperă spatele, dar şi tu taci. Acum că l-au adus în România (cel puţin aşa era vorba)... s-ar putea să i se facă un dosar aiurea. Sau cine ştie? Vrea d-nul Băsescu să pară acest om care a făcut justiţie? Eu cred că e fum ca să nu se vadă bine paşii de dans şi să pară coregrafia frumoasă. Când de fapt e grotească.

P.P.S. l-am văzut pe unul azi la tv care-l apăra pe Botiş - care cică spre deosebire de alţii şi-a dat totuşi demisia de onoare. Şi asta înseamnă că e mai puţin vinovat faţă de alţii? Iar dacă tot ştie dânsul pe alţii de ce nu-i enumeră? Eu vreau nume, prenume, sume... acuzaţie etc. Cum se face de fapt. Nu că ştiu eu alţii care jefuiesc şi nu-şi dau demisia. Aşa şi ce te împiedică să vorbeşti? Şi de ce e mai puţin vinovat Botiş. Care mi se pare că s-a comportat stupid. De fapt de când a venit în Guvern el s-a cam făcut de râs că e destul de încet la minte. Acum a declarat că să vadă ce spune ANI, apoi şi-a dat demisia. Ce e asta? Prostie pură! Dar de ce să nu poarte şi nişte brăţări după grilaj de fier? Că a încălcat legea. Bine... demisia de onoare (ne place că a fost "mai cinstit" decât alţii), dar eu doresc ca cei ce încalcă flagrant legea şi mai ales pun interesele ţării în pericol în raport cu UE... să plătească scump. Mă piş pe ea de onoare. Eu vreau ca să fie executat. Nu l-am pus eu să-i aprobe lu' nevastă-sa un proiect cu finanţare europeană. Şi probabil că a făcut mai multe... dar hai să luăm numai ce e evident pentru toţi! Şi tot merită brăţări!

P.P.P.S. noroc că încă e Campionatul Mondial de Snooker. Şi că mi-au ieşit multe pronosticuri până acum. Deşi unele la care mă aşteptam să iasă... nu au ieşit! Iar cele pe care le-am pus mai mult cu speranţa că jucătorul favorit ar putea să facă o minune s-au adeverit. Iar cele de care eram mai sigur... nu au ieşit. Bine că au fost mai puţine deocamdată. Mă bucur pentru Stephen Hendry... care ar putea să rămână în top 16 şi sezonul următor. Legat de textul anterior... unde am zic ceva despre "norocul la flori"... ştii ce lipseşte... defrişarea pădurii! Mă rog... tânără şi cu arbuşti cam lipsiţi de consistenţă pe locuri... mici frunze în formă de inspiraţie. Dar cam atât... Aşa că nu mi s-ar părea ciudat ca să se arunce la foc tot... şi nici maculatură să iasă din asta. :)))))))

duminică, 17 aprilie 2011

Frezatu' l-a scos din competiţie pe Nelu!

* Judd (Freză) Trump l-a eliminat de la Crucible pe campionul en titre!

Dragii Moşului, a început World Snooker Championship (sau pe româneşte: Campionatul Mondial de Snooker), iar meciul de deschide i-a pus faţă în faţă pe doi din cei mai talentaţi jucători pe care i-a avut lumea snookerului: Judd Trump - proaspăt câştigător al Openului Chinei şi pe Neil Robertson - campionul mondial en titre.

Neil Robertson s-a înclinat în faţa proaspătului campion al Openului Chinei, într-un meci dramatic, ce s-a încheiat 10-8 în favoarea Frezatului. Ştiu că nu e frumos din partea mea, dar... ce vreţi să vă spun acum când mi-e rău şi nu am niciun pic de inspiraţie. Şi Judd chiar se preocupă de modul cum îi şade părul, deci nu cred că se supără dacă lumea chiar observă asta.
Cei doi au început meciul ezitant, cu multe ratări, simţind presiunea aşteptărilor care se puseseră în acest meci. Nu am plecat din faţa televizorului pentru că deşi nu prea dădeau drumul la tac (şi uneori egreu să vezi meciuri în care se comit erori prea multe) şi ştiţi de ce? Pentru că jucau doi oameni deja emblematici pentru acest sport. Încărcătura meciului te ţinea locului, nu se întâlneau acolo nişte cvasi-necunoscuţi, ci chiar campionul en titre şi câştigătorul de anul acesta al unui turneu important al lumii snookerului. Practic revelaţia acelui turneu. Prima parte sesiunii de după amiază s-a încheiat indecis (2-2), după cum spuneam cu destul de multe greşeli de ambele părţi. După pauză Nelu (pentru prostuţi Neil... îmi place mie să-l alint pe româneşte) şi Frezatu' şi-au amintit că sunt totuşi profesionişti şi au realizat şi două break-uri de peste 100 de puncte (122 Judd - care a început să adune puncte de pe masă printr-o lovitură esxtrem de norocoasă - bila atacată de la mare distanţă nu a coborât în buzunarul superior stâng, nici în cel galben, ci taman în cel verde; 127 Neil - care a încheiat break-ul la fel ca adversarul său! prin manevre de meci demonstrativ) şi au dus scorul la 3-3. Apoi, Judd ne-a dovedit încă o dată că are pe lângă tupeu (să-i zicem în sensul bun: că nu-şi respectă excesiv adversarul - adică nu se teme de el extrem de tare!) şi îndemânare realizând o execuţie absolut genială: o lovitură combinată din patru bile (pe Jimmy White l-am mai văzut să facă ceva asemănător cu trei bile!). Dar era să se încurce ca prostovanu'! Cu toate astea Nelu nu l-a pedepsit şi i-a permis să preia din nou conducerea ostilităţilor. D-nul Marius Ancuţa - cu tot respectul faţă de dânsul - a anunţat spre dezamăgirea mea (exact când partida devenise şi mai interesantă) că "Timpul alocat acestei transmisii se apropie de final" :( şi nu am mai putut urmări continuarea. Din ce am înţeles sesiunea de după amiază s-a sfârşit cu scorul de la 5-4 (pentru Judd Trump), iar Nelu a realizat la final chiar un break de fix 100 de puncte.
În a doua parte a meciului cel care a fost vioara I a fost tot Judd, în majoritatea timpului el fiind la conducerea meciului. Deşi a ratat multe bile uşoare de meci: bila roz, apoi bila neagră... şi apoi o bilă roşie şi verde. Incredibil cum reuşea nişte atacuri demne de Jeff Hardy - un om mai "nebun" al lumii wrestlingului - şi greşea atunci când te aşteptai mai puţin! Mai are de lucrat la capitolul concentrare întrucât dacă era John Higgins în locul lui Neil... atunci sigur l-ar fi pedepsit pe mai tânărul său adversar! Dar Nelu era cu siguranţă tensionat, fiind surprins cumva de consistenţa jocului lui Judd Trump, pentru că atunci când a câştigat cu greu frame-ul al 12-lea a avut o răbufnire! S-a manifestat vizibil, strângând pumnii... încurajându-se! Deşi a preluat conducerea la 6-7, asta nu l-a ajutat cu nimic. Judd a mai avut şanse de a se distanţa, nu le-a fructificat (nu s-a concentrat îndeajuns), dar de la 6-7 el a întors scorul la 9-7, adjudecându-şi trei frame-uri consecutive! Neil Robertson s-a menţinut în viaţă ajutat fiind şi de o lovitură norocoasă - iată că în meciurile acestea lungi... de multe ori norocul avut de un jucător la început... se cam întoarce aşa cum se întâmplă şi în tenis - un alt sport al individualităţii! Nelu a mai lovit odată în acelaşi frame la distanţă de buzunar, dar se pare că la a doua eroare a fost inspirat şi ajutat de noroc, căci bila roşie nu a ajuns în buzunarul superior stâng ci a făcut un tur de masă şi a coborât în cel superior drept. Şi Nelu a făcut 9-8, transmiţându-i adversarului că încă e acolo... de data asta fără să se mai manifeste emoţional. Parcă vrând să-i spună Frezatului că el e calm! Şi ştie că poate să-l învingă. Dar Judd nu s-a lăsat deloc impresionat şi a construit un break de 83 de puncte care l-a dus în optimile Campionatului Mondial.

Statistica - după Mark Twain al treilea tip de minciună - a creat deja un complex aici la Crucible... ca să zic aşa! Un "blestem" cum ar zice d-nul Marius Ancuţa: niciun jucător de până acum (nici măcar Stephen Hendry) nu a reuşit să-şi apere titlul mondial după ce l-a câştigat pentru prima dată în carieră! Ba mai mult mai sunt şi alţii care au ieşit din primul tur în anul următor câştigării Campionatului Mondial de Snooker.

După meci, cei el a declarat: "Am ratat ceva lovituri, dar am manageriat bine situaţia păstrându-mi calmul. La 9-8 am încercat să uit de precedentul frame şi m-am concentrat exclusiv pe câştigarea jocului dintr-o singură vizită. Am venit aici cu aşteptări foarte mari. Prima dată când m-am calificat pentru Crucible aveam doar 17 ani şi nu am rupt gura târgului. De data asta mi-a propus să mă bucur mai mult de acest eveniment şi să nu mă mai las impresionat de faptul că uneori mai ratez bile într-un mod neaşteptat bile. Am început să mă obişnuiesc şi cu jocul la televizor, mi-a fost greu la început pentru că masa şi lumina arată diferit! Înainte de turneul din China nu m-am simţit deloc în formă şi presiunea asupra mea creştea enorm. Dar după ce am câştigat primul meci la Beijing am devenit un jucător nou." De-a lungul pauzei dintre sesiuni se pare că Judd a încercat să se detaşeze de meci: "Am intrat doar pe contul meu de Twitter. Nu eram nervos din cauza bilelor ratate. Am greşit datorită unor sincope de concentrare la meci, pentru că mă gândeam că trebuie să realizez un break de peste 100 de puncte. Ar trebui să las deoparte acest obicei prostesc. Sunt pe val acum şi nu vreau ca asta să se sfârşească! Nu aş mai fi aici dacă nu aş avea încredere că pot câştiga turneul."

Pe de altă parte, Neil Robertson a spus: "A fost un meci cu adevărat dificil. După ce el a câştigat în China... m-am temut că aş putea pierde aici la Crucible. Am făcut câteva greşeli prosteşti, iar el m-a ţinut sub presiune tot timpul. Va fi greu de oprit - poate îl despart doar doi-trei ani de câştigarea acestui turneu, dar să nu uităm faptul că Shaun Murphy a câştigat acest turneu în 2005 practicând un snooker bazat pe atac, la fel cum face Judd în acest moment!"

Sursa declaraţii: http://www.worldsnooker.com/

P.S. pentru că d-nul Marius Ancuţa m-a exasperat cu ideea sa legată de transferul pe facebook... a conversaţiilor cu cei doi comentatori de la Eurosport... şi că se dau chiar mici premii pentru un user actic, combativ... etc.! am să spun şi eu: Copiii! Nu ştiu ce strategie de marketing au ce de la reţeua asta de "socializare" (vă pot demonstra că sunt pe reţea fără să socializez cu nimeni!), dar de ce toată lumea se duce acolo? Nu vă daţi seama că voi de bună voie şi nesiliţi de nimeni daţi informaţii despre voi... unor oameni care îşi fac baze de date uşor cu fiecare din voi? De ce să deţină facebook-ul monopol pe "socializare", că peste tot toţi sunt cu asta în gură şi nu cred că trece o zi fără să acceseze oamenii reţeaua. Nu vi se pare dubios? Mie... da! Când era vorba de o adresă de e-mail putea să iau legătura cu cei doi comentatori, acum... ar trebui să-mi fac cont pe reţea. Ceea ce... mă cam sperie! Să nu fiu nevoit vreodată să am absolut nevoie de asta! Că e destul de naşpa. Şi ştii care e problema e că nimeni nu realizazează că oamenii comunică acolo unde i-ar vedea mai uşor ceilalţi. Cred că e o propagandă ieftină... sigur că facebook te poate ajuta, dar sunt oameni (neica nimeni) care nu au nevoie de aşa ceva! Pe mine mă sperie invazia peste tot a unui produs. Sigur că nu eşti în siguranţă pe net... că asta este, dar accesând şi o reţea... practic pui la dispoziţie informaţii despre tine unor oameni fără să te gândeşti la consecinţe. Citeam undeva că a cam apus era nick-name-urilor pe net. Acum pe facebook te identifici cu nume şi prenume. Serios? Acum câteva luni un cei de la o instituţie de servicii secrete americane au cerut date despre oamenii de pe o reţea din asta de socializare. Am impresia că taman facebook... nu mai ştiu exact. Se poate să fost totuşi twitter! Dar nu vi se pare dubios? Întreb doar... că turma merge pe facebook.

P.P.S. Mergeam acum câteva zile pe un teren înverzit şi am constatat cu uimire că un anume loc în care eu pusesem o sămânţă - şi din care ieşise un fir micuţ al plantei respective - era gol! Cine ştie... o fi fost de la frigul de afară. A fost ca atunci în toamna lui 2005 când un trandafir din curte - cu o zi în urmă înflorit - s-a ofilit fără să mă întrebe nimic! Pur şi simplu.

P.P.P. S. Cred că tot de la frig mi se trage şi starea asta de acum. Mă simt ca şi cum am fost călcat în picioare! Adică, groaznic. Am ieşit ieri afară... şi am stat destul de mult în curent de vorbă, dar pe seară nu am simţit nimic! Am văzut meciul despre care v-am scris! Dimineaţă însă m-am trezit aşa de rău... încât am să-mi iau cana de ceai şi am să mă pun în pat... şi azi acolo am să-mi petrec restul zilei. Deci mă rog frumos să mă înţelegeţi dacă am fost incoerent aici. Am ţinut morţiş să scriu despre acest eveniment, deşi... la naiba mă simt ca dracu. O zi frumoasă!... eu mă duc să mă odihnesc! :) Sănătate şi fericire! :)

joi, 14 aprilie 2011

Iertare

Nu. Nu e vorba de sărbători... am asta în cap de ieri. Şi nu se referă la faptul că acum trebuie să fim mai buni. Ci e pur şi simplu că simt că trebuie să o fac. Nu voi da nume... nu voi da explicaţii prea multe. Se ştiu ei... Voi fi scurt!

Îmi cer scuze părinţilor pentru că nu am reuşit să ajung nici până azi ceea ce şi-au dorit ei.

Îmi pare rău faţă de cei care au crezut în mine în multe momente, iar eu nu am reuşit pur şi simplu să nu fiu la înălţime. Chiar îmi pare rău!

Şi... în ultimul rând îmi cer scuze faţă de cei care au o problemă cu existenţa mea... şi cu opiniile mele. Se mai întâmplă să nu le exprim cum trebuie.

Bine, pa! sau cum spunea cineva "La revedere Terra" (şi Terra asta nu e o femeie bună! (la suflet nu vă gândiţi la prostii)!).

miercuri, 13 aprilie 2011

Şansa ta de a cânta „Cool For Cats”

* Solistul vocal al formaţiei Squeeze, Chris Difford, va cânta în cadrul World Snooker Awards şi are nevoie de tine să faci parte din corul său.

Toată lumea ştie versurile cântecului „Cool For Cats”. Acesta a fost înregistrat de formaţia Squeeze în 1979, fiind cel mai bun hit al trupei. Acum Chris doreşte să înregistreze o nouă versiune la World Snooker Awards, vineri 6 mai a.c. la hotelul Dorchester din Londra. Şi are nevoie de un cor: format din staruri şi fani din lumea snookerului şi admiratori ai formaţie Squeeze. Noua versiune a melodiei va apărea pe toate noile suporturi media: va fi difuzată la ştirile de la TV, va fi încărcată pe site-ul You Tube şi pe site-ul World Snooker. De asemenea, ar putea fi creată o versiune iTunes care să fie pusă în vânzare.
Această iniţiativă are un substrat care se vrea nobil – are legătură cu fundaţia de caritate KILLING Cancer. Încasările de la aceste premii vor fi direcţionate către dezvoltarea noilor tratamente împotriva cancerului bazate pe Photodynamic Therapy (PDT) (Terapia Fotodinamică, într-o traducere mot-a-mot).
Dacă doreşti să faci parte din corul ce va intona la marele eveniment „Cool For Cats” nu trebuie decât să donezi 2000 de lire sterline! Puţin, nu? Şi să nu uităm că sunt destul de puţine locuri! Doar cinci persoane vor reuşi să fie alături de Chris Difford pe 6 mai!
Oh, şi încă un lucru: Chris mai caută o doamnă cu care va face un duet la piesa „Take Me, I'm Yours”.
Pentru a afla mai multe îl puteţi contata pe David Longman, Director al KILLING Cancer. (e-mail: david.longman@killingcancer.co.uk).

Sursa site-ul World Snooker.

Cum să-ţi găseşti o slujbă


Sursa: http://www.howtogeek.com/

P.S. Eh, fiecare cu ce-l doare nu-i aşa?

luni, 11 aprilie 2011

The Guitar

L-am văzut, mi-a plăcut... mult. E despre o fată mândră, care merge pe stradă încălţată în cizme scumpe, cu capul sus... deşi pe dedesubt nu are nimic. E o femeie care în copilărie şi-a lipit mereu nasul de vitrina în care era o chitară roşie, dar pe care părinţii ei nu i-au putut-o cumpăra niciodată! Probabil nu a fost cuminte - căci nu a fost cuminte şi chiar într-o zi sătulă de certurile din familie şi de respingerile faţă de cererea ei nevinovată... profită de neatenţia vânzătorului şi fuge cu chitara ei din vis. Este prinsă şi pedepsită însă de părinţi.
Femeia aceasta este pusă într-o situaţie limită de către ceea ce noi numim destin. Află într-o zi că are cancer la gât... primul impuls o îndeamnă să-i dea telefon fostului ei iubit şi să-l roage să reînnoade relaţia lor. Dar omul e ocupat, e obosit... nu o mai iubeşte, cu alte cuvinte. O lasă baltă în mijlocul străzii unde parcă o bântuie demonii. Şi tusea. Şi unde mai pui... îşi pierde şi slujba! Îi întorc toţi spatele, lumea o dă la o parte ca pe un gunoi... ca pe un rebut. Nimeni nu-i mai este alături, decât poate doar cei care-i aduc facturile şi comenzile.
Resemnată, conştientă că va muri... decide să se izoleze într-un apartament închiriat şi să-şi creeze acolo între patru pereţi propria lume de lucruri, care (dacă e să-i dăm crezare) îi şi vorbesc! Comunică cu ea (aici e o cacofonie pe care nu o pot evita!). Se înconjoară de cele mai de lux obiecte pe care le comandă telefonic. Mănâncă şi bea cele mai ciudate chestii, îşi trăieşte viaţa... în singurătate şi nu numai. Cheltuie foarte mulţi bani de pe cardurile ei. Fata care-i aducea pizza şi bărbatul care-i livra marfa pe care o tot comanda telefonic (mă refer aici la piese de mobilă, covoare şi alte chestii; iar el chiar îi spune că: "Faci cheltuieri cam multe"): îi devin pentru o clipă foarte proape. Cu ambii experimenteză plăceri erotice, bărbatul vine la început şi-i oferă flori după ce ea i-a spus că soţia lui e foarte norocoasă... dar o va părăsi când i se va naşte primul copil. Fata neastâmpărată cu pizza se apropie cel mai mult de ea... ei îi mărturiseşte Mel (de la Melody) că are cancer sau o lasă să înţeleagă asta. Dar o va părăsi şi ea pentru că se va căsători, iar iubitul ei chiar a caftit-o când a aflat că a avut o relaţie cu o femeie... deşi ea ştie că nu e lesbiană. Şi la unele întâlniri mai lua parte şi hamalul negru şi puternic.
Mel reuşeşte să-şi cumpere chiar acea chitară a copilăriei şi ia lecţii de chitară prin corespondenţă... Şi timpul trece, ea se învârte printre acele lucruri ca un peştişor într-un acvariu fermecat... fără să-l simtă. Fără să se gândească că va veni sfâşritul... Iar la un moment dat îşi dă seama că nu mai poate folosi niciun card pentru a comanda mâncare. Îl întreabă pe cel de la capătul liniei: "ce dată e azi?" şi constată cu uimire că termenul pe care doctorii i l-au dat (3 luni) a cam trecut de mult. Şi îngerul morţii nu a mai venit!
Merge la doctor şi toţi de acolo rămân miraţi de ceea ce se întâmplă. Iar Mel rămâne blocată... că nu mai ştie ce să facă. A cheltuit o grămadă de bani crezând că va muri şi nu va putea să-i ia cu ea în rai sau iad. Iar acum? Păi, se apucă să vândă mobila, e presată de proprietarul care vrea să vândă imobilul închiriat ei doar pentru 3 luni... şi aşa mai departe. La magazinul de vechituri nu primeşte un preţ corect pe lucruri... şi va constata că ce i-a aparţinut în urmă cu câteva zile va deveni obiectul altcuiva... iar asta o doare cumva pentru că-i fură lumea pe care şi-a creat-o. I-o distruge! E pe punctul să vândă şi chitara ca să aibă ce mânca, dar refuză! Chiar de a vândut amplificatoarele... chitara e ceva ce i-ar frânge aripile. Şi are dreptate pentru că de la acest obiect în care zace sufletul muzicii copilăriei îi vine salvarea.
Obosită, epuizată de viaţa care a luat-o pentru a doua oară prin surprindere, neştiind dacă să se bucure sau nu... Mel se aşază la rădăcina unui pom şi cântă ca un cerşetor. Un hoţ îi oferă un aplificator electric (e o chitară electrică) şi fuge fiind prins de poliţie ceva mai încolo. Mel foloseşte acel instrument şi impresionează un grup de rockeri ce trec pe acolo. Ei o vor coopta în trupa lor... şi vor cânta împreună în cluburi.

Totul e filmat simplu, fără prea multe efecte speciale sau intervenţii ale naratorului (care îşi face treaba la început... cu un intro menit să te capteze)... e un scenariu despre viaţă, aşa cum e ea. Fără pretenţii... e modul în care cineva alege să-şi trăiască drama. Cei care nu mai au nimic de pierdut sunt foarte greu de înfrânt. Pentru că nu mai pot pierde nimic... de vreme ce au pierdut totul. Mulţi poate s-ar fi resemnat, Mel a făcut-o într-un mod mai aparte. Alegând să trăiască! Şi viaţa i-a zâmbit... şi deşi şi-a arătat colţii din nou, i-a întins şi mâna. Iar Melody a fost pe fază!
Nu e nimic complica sau filosofic în acest film. Nu e cu vampiri, cu iubire care nu moare sau eu mai ştiu ce. Nu e un clişeu. E o viaţă simplă... poate plicticoasă. Dar ceea ce te face pe tine să te plictiseşti celuilalt poate îi este precum apa vie... care aduce fiinţe muribunde la viaţă. Mi-a plăcut mult filmul şi-l recomand oricui.

duminică, 10 aprilie 2011

Concert

Am fost acum câteva zile - mai precis pe 1 aprilie - la un concert... Unul mai special. Am găsit dovada pe telefonul meu :)))

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Da, e greţos!

Cum spunea şi Dorinel Munteanu - antrenor Oţelul Galaţi: "Da' chiar aşa pe faţă? E dezgustător!" Săracul om, el a muncit cu echipa sa în turul campionatului şi a reuşit - fără să strălucească, cu o echipă mai bine pregătită fizic decât o echipă care să se evidenţieze prin individualităţi de excepţie - ei bine, a reuşit să termine pe primul loc. Acum Oţelul Galaţi a mai scârţâit, dar şi-a menţinut un avantaj minim faţă de urmăritoare. Mie mi-a spus cineva acum câteva luni la telefon: "Stai să vină returul"; pentru că nimeni nu are interesul să câştige campionatul Oţelul Galaţi. Ba am văzut la televizor şi reacţii de genul: dacă o să ajungă Galaţiul să obţină titlul unde va juca în Champions League? Unde, unde? Că cică nu au stadion. Că Vasluiul are, că CFR-ul are... şi aşa mai departe. Eh, taman ce se renovează Stadionul Naţional... dacă până în vară e gata cred că poate să joace acolo. Dar aşa îşi modernizează şi oraşul Galaţi stadionul. Unii au ridicat în trei luni un colos de 100 de etaje... iar noi nu putem să aşezăm un stadion la standarde europene? Ba sigur că se poate, dar e de muncă şi e greu la români. Dar mi se pare derizorie discuţia! Adică, nu s-o găsi un stadion care să găzduiască un meci de Champions League în toată România? Ba da. Numai că o să facă diverse presiuni şi pentru asta. Şi probabil că echipa Oţelul Galaţi e prea mică pentru aşa ceva.
Poate că nu e importantă discuţia asta pentru moment. Asta pentru că etapa trecută s-a petrecut cea mai mare făcătură pe faţă din campionatul nostru de fotbal. Unirea Urziceni - satelit neoficial Steaua - a folosit în meciul cu echipa anterior menţionată un prim 11 în care titularii "au fost menajaţi". Pe mine nu mă interesează faptul că ăia erau de la Steaua, de la Dinamo sau eu mai ştiu de unde... Păi, în felul acesta eu am să-mi dau jucători împrumut la fiecare echipă din campionat, am să mă asigur că sunt şi titulari - că mai ştiu şi ei cu mingea - iar când vine meciul meu cu echipă... am să zic că x nu joacă! Cum să joace împotriva echipei sale? Zău? Bine atunci, o să stea pe bancă toate meciurile de după! Îţi convine? Îi convine lui? Nu! Deci ar cam trebui lucrat la regulament - nu-l cunosc în amănunt, dar eu vorbesc de lucruri logice - pentru că nu e frumos ca o echipă să se dea la o parte şi să aibă o astfel de justificare! Iar LPF să nu doarmă! Şi să ia măsuri pentru că e clar ce s-a întâmplat acolo! Ce dracu' suntem tâmpiţi?
Iar nea Gigi după ce a făcut mânăria asta ordinară cu Urziceniul... ce zice la televizor: că el nu poate să accepte ca Steaua să aibă meci în Duminica Paştilor... că el e credincios şi nu se va prezenta la meci. Şi cum? I se face concesie şi i se reprogramează meciul? La naiba!!!!!!! Dacă e cum am citit eu undeva într-un regulament tot sportiv: echipele sunt obligate să se prezinte la meci indiferent de condiţii. Dacă nu poate intra echipa I, să vină cea de-a doua. Nu există scutire decât în cazul de forţă majoră. Or, aici nu e cazul! E o sărbătoare religioasă, o respectăm... dar în Anglia se joacă şi de Anul Nou... şi de Paşte şi de Crăciun - dacă aşa e programul! - şi nu se mai dă nimeni credincios la televizor. Cine e Gigi să se facă excepţie în cazul său? Mai ales după ce a prea-curvit şi a furat în văzul lumii! O să arzi în Iad bă!!! Că nu eşti decât un fariseu plin de bani, care n-ai niciun D-zeu în afaceri. Şi iubeşti banii... că fără ei ai fi nimeni pe lume! Ipocritule!
E normal să-i înţelegi frustrare lui Dorinel pentru că în meciul cu Oţelul ehipa Unirea Urziceni va alinia un 11 mult mai competitiv. "Da' chiar aşa pe faţă?! E dezgustător!"... Da, cu siguranţă că e greţos!

vineri, 8 aprilie 2011

Faţă în faţă cu tine, cu visul tău, cu celălalt.

Acesta e un text pe care l-am scris pentru obţinerea unui post... o slujbă. Ca să zic aşa. E trimis deja unde trebuie, dar îl pun şi aici... ca să mai umplu spaţiul de pomană. Sper să vă placă:

Întâlnirile faţă în faţă ar putea să fie şi, totodată, ar putea să nu fie cât se poate de concludente în luarea unei decizii. Căci de obicei oamenii hotărăsc să se întâlnească între patru ochi pentru a stabili viitorul relaţiei lor: fie că este una de tip politic sau economic, fie că este una de tip erotic. Această apropiere dărâmă multe barieire de ordin comunicaţional, orice tip de bruiaj: cei doi presupuşi viitori parteneri – într-o afacere sau într-o altfel de relaţie – nu se mai pot ascunde în acele clipe decât în spatele lor. Dacă unul dintre cei doi doreşte să trişeze trebuie să fie un actor excelent, altfel riscă să fie prins: întrucât îl poate trăda un gest, un mod de a rosti un cuvânt, tonalitatea vocii, transpiraţia de pe faţă sau modul în care încearcă să evite pe cât posibil privirea iscoditoare a celuilalt. Totodată, putem presupune că există riscul ca unul dintre parteneri să fie mai naiv şi nu descifrează la timp însemnătatea unei acţiuni. Spre exemplu, mulţi angajatori se prefac că vorbesc la telefon în momentul în care intră cel programat pentru un interviu şi-i fac acestuia din urmă un mic semn să se aşeze; după care îl evaluează. Şi cel din faţa sa poate nu-şi dă seama, se aşază cam la întâmplare, limbajul trupului său părând să transmită o stare care nu ar fi indicată pentru acel moment. Este normal ca la o primă întrevedere ambii parteneri să aibă oarecum emoţii – unul pentru a nu se lăsa păcălit de o prestaţie impecabilă a celuilalt, altul pentru a nu da impresia că este fals sau mai slab decât s-a presupus.

Într-o astfel de situaţie ambii parteneri sunt aproape pe picior de egalitate şi intervine doar flerul fiecăruia de a-şi pune în valoare calităţile, de a-şi minimiza defectele. Căci, până la urmă, cu avem ceva ce în ochii celuilalt ar putea să intre la capitolul minus. Unii se descurcă excelent când e vorba de a scrie discursuri, dar când le recită sunt adevărate catastrofe şi nu pentru că nu ar înţelege mecanismele unei cuvântări în public, dar poate că practica îl emoţionează peste măsură (dacă nu este obişnuit cu aşa ceva). Sau poate are un defect de vorbire, cuvintele sale nu pot ajunge la ceilalţi, nu-i poate mişca.

Când oamenii se găsesc în posturi ca cea amintită (faţă în faţă), ei îşi spun foarte multe lucruri, chiar dacă nu vorbesc. O simplă privire înseamnă mai mult decât foarte multe cuvinte. Căci ochii sunt poarta sufletului, cum bine remarca un dicton latin. În contextul în care eşti pus într-o situaţie ca aceasta trebuie să ştii să-ţi negoniezi fiecare zâmbet, fiecare fir de transpiraţie, fiecare cuvânt. Poţi şti pe ce să te axezi după modul în care interlocutorul reacţionează: dacă observi că se plictiseşte trebuie să ştii să schimbi macazul şi să-l duci omul din faţa ta într-o zonă unde doreşte, uneori chiar şi pe bâjbâite (dar fără să dai impresia că dai un „search” pe google şi ataci orice subiect la nimereală, poate se prinde ceva); sau poate că cel din faţa ta vrea să te testeze şi pare indiferent când îi spui de realizările tale.

O întâlnire faţă în faţă este extrem de importantă pentru că în cadrul ei nu-ţi negociezi numai nişte paşi, nu joci numai un rol, ci joci un rol în faţa unui public specilizat care poate arunca foarte uşor cu ouă stricate pe tine. Fără să pară grobian, cu umor fin oricine te poate desfinţa... Îţi poate slăbi extrem de mult încrederea în tine, te poate îngenunchia dacă nu ştii să-ţi negociezi cu dârzenie locul în interiorul unei companii, salariul şi nu reuşeşti să-ţi impui punctul de vedere. Trebuie să ştii când să faci concesii şi când să rămâi fem pe metereze pentru că de la sublim la ridicol... nu e decât un singur pas. De reuşita sau nereuşita unui interviu contează atât soarta angajatului, cât şi a angajatorului. El nu trebuie să se păcălească atunci când acceptă pe cineva, găsind dintre toţi candidaţii pentru un post pe cel mai promiţător. La rândul său candidatul trebuie să ştie să fie omul potrivit la locul potrivit, să ştie să se promoveze atât de bine încât cel ce are nevoie de calităţile sale să-l accepte.

Cum ştim că nu aduce anul ce aduce ceasul şi la o întâlnire faţă în faţă cineva să descopere o mare valoare sau să schimbe cariera cuiva! Oamenii trebuie să fie buni negociatori, altfel „Hallelujah” - cum ar spune cineva. Faţă în faţă eşti doar tu cu tine, cu interlocutorul şi poţi să-ţi împlineşti un vis sau poţi să fii determinat să renunţi definitiv la el.

joi, 7 aprilie 2011

Mă fac manager de proiect (ziua patru... ultima! Ce bine că s-a încheiat... azi m-am plictisit cel mai tare)

Da, m-am plictisit de moarte. Am luat 10... era să mănânc ciorbă de burtă (arăta oribil - bleah!), dar noroc că am avut parte de una de pui... chiar dacă doamna cu schimbatul lumii în 2012... mă tot întreba ce fel de bărbat sunt dacă nu mănânc ciorbă de burtă şi să miros a usturoi... Bleah.
Apoi, a urmat "concursul" - calculând timpul: aveai cam o treime dintr-un minut pentru fiecare întrebare bifată adevărat sau fals. Ăştia chiar se aşteptau să citesc tot ce mi-au dat ei cu atenţie... când am 100 de pagini A4? În trei zile şi să le şi reţin? Bine le-am pus la ghici... primele trei mi se păreau că se deduc unele din altele, dar apoi nu am mai avut nici răbdare să le citesc că erau lungi şi fără diacritice, unele cu greşeli de ortografie... deci... ăsta da concurs! L-am dezamăgit ce-i drept pe un coleg (fiul doamnei de mai sus), dar asta este. A câştigat altcineva premiul cel mare, iar premiul doi şi trei a fost împărţit între doi şi trei colegi. S-a făcut departajarea... dacă era după mine eu... cedam premiul şi ura şi la gară. Oricum la câţi bani se dădeau... să-i mai şi împarţi. Mai bine lasă. Părerea mea, care cică n-am maşină, n-am vicii... deci... nu am pe ce să-i cheltui zicea cineva... ceea ce e penibil. Aş avea pe ce să-i dau, dar aici scriem doar... că norocul nu a fost de partea mea azi. Oricum m-am simţit şi penibil... Şi am vrut să nu mai fac nimic pentru testul ăla... adică, cel legat de absolvirea cursului. Deşi ştiam şi logic şi l-aş fi trecut. Că erau şi propoziţii din astea: pălărie într-un picior ghici ciupercă ce-i? Povestea un coleg o păţanie cât se poate de româneacă: la un examen erau coreeni şi ăştia nu au copiat, dar românul nostru a tras la greu... până la 10. Că asta ne strică şi pe noi: hai că toţi ciupesc... cred!; dar noi băgăm mâna cât se poate. Apăsăm pedala până roţile se ridică de la sol şi aşa mai departe... Nu aveam nici bunul simţ să vedem că nu suntem de nivelul ăla, că nu am învăţat nimic şi... să copiem, da' cât să luăm examenul. Şi coreenii nu copiau, chiar de ar fi putut. Asta înseamnă să-ţi vezi lungul nasului şi... să crezi în nişte principii. Deşi legea compensaţiei nu merge nicăieri pe la noi! Dar proful ăla care l-a examinat pe românul nostru i-a dat zece, dar l-a făcut de căcat: adică i-a citit lucrarea în faţă şi l-a întrebat, cu umor fin, bun simţ: "Bravo, cutărică! Ai făcut o lucrare excelentă! Mi-a plăcut cum ai tratat subiectele... Uite aici... la numărul 1 ai scris aşa... Şi cum te-ai gândit că aşa s-ar trata subiectul?" - şi ăla cum nu se gândise decât de pe foaie... nu putea să-i răspundă, dar proful: "Eh, lasă... nu trebuie să ai emoţie. Uite aici ai scris bine."... şi la final i-a şi spus: "Crezi că te ajută cu ceva?" - pentru că nu-l ajută. Depinde unde! Că în România aşa merge peste tot!

Acum, dacă ar fi să fi făcut eu proiectul - aş fi conceput următoarea strategie:

1. Bine, manager de proiect pentru că nimeni nu se ocupă cu asta în Brăila. Bine!

2. Cursul nu poate să dureze 4 zile pentru că nu toţi sunt ca acel personaj din basme care asimila într-o oră cât alţii în o zi... Îl facem de cam 2 luni... (spunea cea care a predat că nu vin oamenii dacă e aşa lung... haide bre!!!)... chiar de şase. Aş fi creat mai multe discipline şi câte trei ore pe zi. Ca să nu ocup nici programul oamenilor, nici să nu le spun nimic. Ah şi jumătate să fie pentru predare, jumătate pentru asimilare! Adică, să-i ajutăm pe cei din faţa noastră să înţeleagă ce le-am predat: că acasă nu se uită nimeni pe nimic! Şi să facem nişte teste din care să înveţe. Şi să i se imprime mai bine anumite cunoştinţe esenţiale. Că ăsta e rostul!

3. Apoi, aş fi angajat nişte oameni cu talent didactic. Şi i-aş fi căutat. Nu cei care fac asta ca pe o corvoadă, cască la curs şi aştepată să treacă timpul. Răspunde la telefon în timpul unei explicaţii şi aşa mai departe! Nu! Aş fi angajat nişte oameni buni la comunicare, cu umor şi care ştiu să-i înţelagă pe cei cu care vorbesc. Şi să ştie să le explice clar... Nu să le arate 10 mii de fişiere pe un computer şi să le citească de acolo pe sărite... să adoarmă în alea 8 ore nemuritoare.

4. Iar examenul ar fi fost pe bune. Nu ar fi fost trimis pe e-mail dimineaţa asta cu mesajul: nu uitaţi că atunci când vă este mai greu să vă amintiţi de ce spune nu ştiu cine că suntem cetăţeni universali şi că aveam egalitate de şanse... ceea ce e cea mai mare inepţie pe care o poate spune cineva! Nu suntem la fel, deci nu putem avea aceleaşi şanse! Niciodată! Oricât de frumoasă ar fi iluzia asta.

De acum să vă adresaţi totuşi cu dvs. Vă rog!

miercuri, 6 aprilie 2011

Mă fac manager de proiect (ziua 3, plictis)

Azi am plecat aşa plictisit de la cursul ăsta... niciodată nu am plecat aşa plictisit de undeva. Dimineaţă mi-am făcut nişte probleme legate de faptul că am pus pe stick şi anumite fişiere care ar aduce aici pe unii de acolo. Că mi s-a cerut să arat nişte articole pe care le-am publicat pe site-ul sport101... Dar nu am mai şters aproape nimic când am deschis computerul dimineaţa asta, am lăsat fişierul creaţii aşa cum era. Aşa că am arătat nişte poezele oamenilor de acolo. Şi ce credeţi? Au fost apreciate de femeia care ieri îmi spunea că dânsa crede că din 2012 o să se răstoarne lumea... Ciudat! Dar nu contează. Mă enerva faptul că eu explicam doamnei care predă că o anumită poezie e un fel de autoironie, iar dânsa mă tot întreba "dar la cine te referi?" "e cineva..." nu mai ştiu cum... Dar asta nu prea contează!

Ce contează e faptul că:

1. se fac cursuri de pomană;

2. eu am acum pe computerul meu subiectele care vor fi date mâine la evaluare...

3. oamenii sunt mai interesaţi de a ciupi nişte bani de la stat: că există nu ştiu ce lege conform căreia fiecare trebuie să aibă un "venit minim garantat"; şi sunt în stare să se ducă pe la uşi ca să ia 200 lei pe lună şi să fie puşi să facă muncă în folosul comunităţii: adunat gunoi din parc etc. Nu spun că e ceva ruşinos, doar că... decât să cerşeşti banii ăştia pentru a face munca asta, mai bine te duci la o firmă de slubritate şi te angajezi. Când i-am spus că eu nu vreau să cerşesc nimănui şi că nu-mi mai pasă dacă mai dau ce au promis (cică dau acea sumă de 150 de lei... cu atât mai bine... dar când ne eliberează şi diplomele). Nu stau să le cer... pentru că eu ştiu că nu merit. Că nu m-au făcut manager de proiect ca să trebuiască să-mi dea şi premiu. E aiurea!

România e cam cum spune Cheloo mai jos:

marți, 5 aprilie 2011

Mă fac manager de project... (ziua 2 - sau "Paranoia e mare")

Azi a fost cea de-a doua zi a drumului meu glorios către specializarea  pompos denumită manager de proiect. Cred că ştiu unde am greşit în tot acest timp. Îi consider pe mulţi mai deştepţi decât sunt în realitate: "Eu mă prind mai greu, totuşi nu mă lua de prost/Că te trimit în morţii mă-tii cu bilet low cost". De dimineaţă m-am ocupat şi de partea tehnică - adică am aşezat proiectorul ăla nenorocit (sincer, nu ştiu cum funcţiona... adică, nu mă pricep că nu m-am ocupat până acum, dar am reuşit într-un final să fac o treabă onorabilă... deşi m-am cam învârtit pe acolo) şi... apoi a început "cursul". În fond, aceeaşi vorbărie goală, destul de plicticoasă... a doamnei aceleia, care după ora 11:00 deja a început să caşte, iar telefoanele sunau în draci (copilul, fiul... nu mă interesează! eşti la lucru... fii profesionist! laşi dracu' alea închise şi te apuci de treabă)... Degeaba vrea să pară dânsa modernă şi să ne tragem de şireturi folosindu-ne numele mic, căci asta e doar o formă fără fond! E penibilă... la fel cum e şi implementarea programului acesta: trebuia să se creeze locuri de muncă, nu să se facă o calificare. Eu am spus asta şi mi-a răspuns că cică s-a făcut înainte. Dar întrebată de ceilalţi dacă avem într-adevăr nevoie de manageri de proiect... eh, ea a spus că de fapt s-au axat pe ideea că pe zona de sud-est nu există niciun institut care să pregătească oamenii în domeniul ecologic sau ceva în genul ăsta. Şi că dacă nu reuşim să ne angajăm... să ne facem echipă şi să scriem proiecte pentru alţii. Ca voluntari. Am priceput. Deci nu s-a făcut... nicio cercetare în prealabil, s-a dat aşa de florile mărului... Am mai văzut pe cineva care consideră că dacă a fost controlat la sânge pentru un asemenea proiect - adică s-au numărat şi paginile folosite, hârtie, pixuri şi radiere - e o prostie. Că verificarea se face statistic. De ce? Eu cred că e excelent că a venit cineva şi a luat totul (dar absolut totul) la puricat. Că românul e... lasă-mă să te las. Aşa mai bine se vede clar unde s-au dus banii. Că nu ştie decât de frică. Aşa e educat. Mie mi se pare frumos că a existat verificarea aia şi nu s-au uitat ăia care controlau doar în nişte registre. Deşi poate părea absurd... ar fi frumos să mă caute şi pe mine nişte detectivi particulari (cum au căutat-o pe una din colegele de la acest curs) şi să mă întrebe de nişte bani care s-au cheltuit aiurea în cadrul unui proiect din acesta cu finanţare europeană. În fine. Nu! nu sunt indignat, resemnat sau ceva... doar detaşat. Ştiu unde am greşit până acum: trebuia azi să mă ridic de la masa aia la care o doamnă mi-a zis că dânsa crede că din 2012 lumea "redevini ce a fost". Că o să mâncăm numai mâncare vegetariană, iar tehnologia va dispărea. De parcă omul la începuturi a fost vegetarian, nu vâna mamuţi şi-i mânca. Ba am auzit că prin unele locuri se mâncau chiar între ei... ceea ce fac şi azi numai că la un alt nivel. Şi eu întrebam cum poate să fie posibilă o astfel de răsturnare a lumii, iar dânsa îmi răspundea că ea crede că aşa spun nişte previziuni. Mai era şi chestia aia a domneai care poartă două perechi de ochelari (la început am crezut că sunt eu tâmpit, dar femeia chiar purta două perechi de ochelari!)... că cică timpul s-a distorsionat şi că 24 de ore din ziua de azi... ar fi echivalentul a 16 ore în trecut... s-a comprimat timpul. Ceea ce e sigur o aberaţie: e pentru a-i linişti pe cei cu mintea goală şi care pot pune botul la astfel de chestii că nu e din vina lor că nu se mai adaptează la nivelul lumii de azi - care e una a vitezei şi care nu mai are răbdare să nimic. Azi vrem ca totul să fie instant, se fac cursuri în patru zile, se doreşte performanţă imediat... dacă nu ai confirmat din prima... pa. Nimeni nu te aşteaptă să ceva! Şi cică o să se comprime şi mai mult timpul că o să corepundă 24 de ore la 12 din trecut. Ceea ce e o aberaţie! Iar ce au citit unii şi alţii "documentat ştiinţific" se referă doar la un anume grad al rezonanţei pământului... Timpul este acelaşi şi niciodată nu o să se schimbe... o secundă valorează tot cât număr eu până la unu... aia e o secundă. Cum pot să cred că 24 de ore or să fie echivalente cu zero ore din trecut? E absurd... şi multă lume nu ştie decât cât au vrut alţii să ştie. Şi te întrebi de ce e lumea atât de uşor de manipulat... uite pentru că nu înţelege nimic din ceea ce se întâmplă. Eu ar fi trebuit să mă ridic imediat ce am auzit aberaţiile alea (deşi mai era acolo un om cu capul pe umeri - cu toate că nici el curat, dar trebuia să se adapteze... iar acum chiar a fost la obiect: "Lucrurile astea sunt promovate, ca să acceptăm situaţia..."; cum se spunea pe timpuri că or să vină americanii care au uitat să vină, iar când au venit ne-au găsit şi mai hemesiţi decât eram în comunism... şi mai uşor de prostit de coca-cola şi hipermarketuri şi mall-uri şi căcaturi!); aşa deci trebuia să mă ridic şi să plec de acolo. Oricum nu poţi să dobândeşti în trei zile competenţele profesionale necesare pentru a realiza un proiect la nivel european. Mai ales că proiectul e făcut pe sistem românesc: examenul e arajat dinainte... adică o să dicutăm întrebările mâine şi... poimâine ar cam trebui să luăm 10 la examen. Şi aşa se dobândesc nişte competenţe? Şi mă miram cum de după ieri am scris asta, iar ProTv s-a prins şi a scris asta. Şi s-o fi văzut-o pe profa noastră ce spume făcea când a auzit că la tv se spun astfel de chestii. "Noi românii suntem aşa de distructivi. Ce se întâmplă cu naţia asta. Dar cum să se întâmple aşa ceva?" Păi, îţi spun eu... nu mai mâncaţi bani de pomană şi creaţi ceva cu adevărat durabil. Nu cursuri pentru recalificare. Că de recalificat mă recalific eu, dar unde lucrez? Şi a venit cineva cu explicaţia: "Poporul ăsta e blestemat... dacă ne-am omorât preşedintele de Crăciun!" Ce mai poţi să-i spui unuia care o arde mistic la tot pasul? Şi-ţi numără apoi dumicaţii pe care i-ai lăsat în farfurie. Ce vreţi, fraţilor, nu vedeţi că sunt micuţ şi nu încape? Nu am nevoie de prea mult ca să funcţionez. Ah, şi nu sunt chiar plătite chestiile astea: cică e un concurs şi doar primele trei locuri primesc bani... Bine, pa. Şi nu! nu sunt indignat sau aşa ceva... doar mă surprinde prostia unora. Dar o pot privi cu detaşare şi nu am să contrazic pe nimeni acolo. Mai ales pe unele persoane cărora am să le dedic o melodie:
Cheloo - Paranoia e mare

luni, 4 aprilie 2011

Mă fac manager de proiect... în cinci zile

Ţineţi-vă bine! şi vă rog frumos ca de sâmbătă să vă adresaţi cu dumneavoastră sau chiar cu Dumneavoastră pentru că aveţi în faţă un manager de proiect! Nu mai sunt un şomer oarecare, acum am şi cursuri! Şi sunt plătit pentru asta. Ba mi se asigură şi masa. Adică, voi vă daţi seama?

M-a sunat cineva care m-a şi consiliat... în vederea obţinerii unui loc de muncă: adică, mi-a spus să nu mai aştept să-mi vină pe mail ofertele de pe bestjobs şi ejobs... că cică să intru eu zilnic şi să caut... Apoi m-a invitat să pun eu întrebări, dar nu eram pregătit pentru subiect aşa că am zis că mi-e clar totul. Acum, adică vineri cred, m-a întrebat dacă nu cumva am găsit de muncă, dacă mai urmez vreun masterat ceva, dacă pot să fiu luni la restaurantul Iris's... etc. Eu am zis că da... deşi sincer poate că ar fi fost mai bine să refuz.

Prima zi a fost exact cum mă aşteptam. De ceva vreme am renunţat să-mi fac iluzii cu privire la anumite lucruri. Le iau aşa cum sunt, cu detaşare. Ştiu că eu am să reuşesc, sunt convins de asta... de aceea le măsor de la distanţă, iar dacă nu e de mine acolo prefer să mai aştept puţin. Ca să rezum: o zi plicticoasă, în care am aflat că există nişte site-uri specializate pe fondurile europene... ceea ce cred că ştiam deja (deşi nu le vizitasem şi nu am fost deloc interesat de aceste fonduri) şi... că fără banii mei nu pot să accesez un program din acesta. Ceea ce iarăşi ştiam.

În afară de faptul că am cunoscut nişte oameni noi, care şi-au expus acolo nişte probleme... şi că-mi dau masă şi bani... nu cred că am să câştig ceva din toată tevatura asta. Am să pierd o săptămână din viaţă stând cu privirea pierdută undeva către lămpile cu tablou examinând pereţii şi am să ascult - fără să fiu prea atent - ce spune cineva... care se recomandă a fi inginer. E o femeie la vârsta maturităţii care mi se pare mai plictisită de noi cei veniţi acolo și de ce i se întâmplă. Nu de puţine ori am văzut-o căscând, încurcându-se la acel laptop pe care-l deţine - dar pe care nu-l poate stăpâni în totalitate. Eu i-am şi spus femeii care spunea că trebuie să ne consilieze că în cinci zile nu te poţi face manager de proiect european, că nu vreau să-mi deschid o afacere. Şi că toată treaba asta e inutilă. Bine, nu am formulat-o în felul acesta, dar asta am lăsat să se înţeleagă. Eu sunt sătul şi de aceea nici nu mă mai pot indigna.

Ce am văzut acolo însă m-a făcut să cred totuşi că ceva nu e în regulă cu noi toţi. Oameni care se plângeau că nu mai au loc de muncă - deşi au lucrat ca ingineri şi nu păreau să fie nişte incompetenţi! - au declarat foarte clar că au zburat din schemă pentru că cei care îi ajutaseră să se angajeze au fost daţi afară! Căci e cu dus şi întors această modalitate de a-ţi găsi de lucru cu "pile". Apoi, mai era cineva care se simţea din toate punctele de vedere dezavantajată de faptul că se intră peste tot doar pe bază de relaţii, că se dau anunţuri în ziar doar de dragul de a se da anunţuri în ziar - că aşa prevede legea (doar în ideea de a se mima corectitudinea) şi că cei care au trecut de o anume vârstă deja nu mai au nicio şansă.

Şi cred că nouă la toţi ne place ceea ce se întâmplă! Faptul că avem pe cine da vina ne face să fim mai veseli cu noi, să fim mai blânzi (eu am încercat... nu mă vrea nimeni... ceea ce am făcut, dar... asta este!) cu noi. Apoi, celorlalţi care au putere de decizie consideră că lumea s-a obişnuit şi că "aşa merge sistemul"... dacă te opui oricum valului ai să te îneci într-un final! Şi vom fi tot mai plictisiţi de ce facem la muncă, tot mai sictiriţi că nu ne iese nimic... că viaţa trece pe lângă noi ca un tren cu viteza luminii şi ajungem la o vârstă la care nimic nu mai are niciun sens. Ştiam că sunt dintre toţi cei de acolo cel mai lipsit de experienţă - până şi fostul meu coleg de facultate, care s-a înscris şi el la acel curs - e mai experimentat... De aceea am fost şi cel mai tăcut: deşi m-a stresat faptul că "profa" a vorbit numai cu acel insuportabil "ca şi"... chiar şi atunci când nu evita o cacofonie! Şi-mi spunea că îmbunătăţirea din punct de vedere calitativ se exprimă în procente!... Asta n-ar însemna de fapt tot cantitate? Nu vreaun să spun că era prost pregătită, ci doar că nu era făcută pentru ceea ce realiza... că şi a fi prof... necesită un talent anume şi ca să ajungi aşa ceva doar pentru că nu mai există altă variantă înseamnă să-ţi iroseşti viaţa. Eu nu ştiu cât câştigă pentru chestia asta, dar nu merită...

Am văzut acolo şi lunatici ca mine aproape: cei care credeau că or să devină Abramovich sau Daniel Negreanu din afacerea cu pariuri online sau poker sau eu mai ştiu ce. Şi vorbea de 2012, de masonerie... de soia modificată genetic. De fapt, arăta cât de uşor de manipulat suntem noi cu toţii... Mă uimea! Or să ni se implanteze cipuri, dar nu cu 666... iar asta e o prostie! Că se iau în calcul şi simbolurile mistice... e doar pentru faptul că lumea are timp! Mult timp. Şi că aşa e omul. Trebuie să aibă parte şi de puţină magie! Autosugestie şi aşa mai departe. De dincolo. Avem nevoie să credem că viaţa asta nu e inutilă. Pentru că altfel la primul eşec... am alege să plecăm, chiar şi pe uşa din dos. Chiar şi dezonoraţi! Dacă tot nu contează... ce-mi pasă? La ce-mi foloseşte? Dacă la nimic... atunci bine, pa! Dar de fapt cipurile se pun pentru control! Şi se învăluie în misticism ca să pară derizoriu în faţa oamenilor cu minte şi care ar putea să facă opoziţie faţă de o astfel de fraudă. Poate că eu vreau uneori să-mi pierd urma. Să nu mai ştie nimeni de mine! Uite aşa! Mi s-a făcut mie să mă duc în India să studiez sanscrita şi să devin yogin. Şi să nu ştie nimeni de mine! Pentru că am o scârbă faţă de lume... aşa deşi nu mi-a făcut mare lucru. Doar instinctiv.
Şi în principal, ce mă interesează? Păi, uite ce fac eu: pierd o săptămână aflând că nu sunt chiar eligibil pentru a crea un proiect pe fonduri europene, că e de muncă şi cu aceste proiecte... şi că, de fapt, nu se face ceea ce trebuie cu banii europeni. Pentru dezvoltarea resurselor umane ar trebui în primul rând să se facă o cercetare de piaţă şi să se observe unde sunt locuri de muncă, ce se cere. Apoi să se facă anumite cursuri pentru calificare... nu să se realizeze cursuri aşa... "ca să ofere şanse în plus şomerilor pentru integrarea pe piaţa muncii". Aiurea! Dacă în urma acestor cursuri s-ar fi oferit şi un loc de muncă... atunci am înţeles rostul. Sau măcar o recomandare: băi, uite au acolo locuri de muncă în ceea ce ai absolvit aici! Aşa... e o cheltuială inutilă! Iar ăia de la UE ar cam trebui să ştie pe ce se duc banii lor! Şi să nu-i mai ofere. Că nu se crează locuri de muncă - ceea ce e cel mai important - ci ce fac specializări pentru nimic! Dacă tot pregăteşti cu intenţii bune pe cineva nu te apuci să-l înveţi să pescuască într-o baltă în care nu e peşte, pentru că n-o să priceapă rostul chestiei acţiunii cu pricina...

Ce vreau eu e de muncă. Şi bani pe măsură... Dacă se consideră că nu am făcut ce trebuie, să fiu penalizat. Aşa învăţ... aşa am să fiu mai atent. Şi niciodată nu am să spus: lasă mă că merge şi aşa. Dar când vezi că e tot aia şi când îţi iese bine şi când îţi iese prost, nu mai faci distincţia! Începe să nu te mai jeneze nici pe tine. Eu am înţeles filosofia că nu te aşteaptă nimeni să iei din nou startul dacă eşti dezlegat la şireturi şi s-ar putea să cazi rău pe parcurs, dar şansa... ar trebui să o aibă cu toţii. Pe când în lumea asta parcă nu e loc pentru nimeni, decât pentru frustraţi... şi oameni cu relaţii care spus las-o că merge şi aşa. Şi uite că în loc să plec de aici... scriu textul ăsta fără nicio valoare. Sper că s-a priceput ceva din ce am scris. Eu am să reuşesc. Sunt sigur de asta... Şi asta e ce contează! Numai bine... să vă adresaţi cu respect vă rog! :))))