la indigo

zâmbetele motivaționale

nu sunt aliniate cu starea interioară

degeaba tai versul abrupt

căutând să fii absons și insolit

dacă-ți vine doar să-l fuți în gură pe tony robbins

care trebuie să fie epuizat de fapt

poezia a fost făcută să spui direct

ce parte a sufletului te doare

sau se bucură

metaforele au venit mai târziu

ca să nu aibă toți parte de nemurire sau complexe

sau sunt un reziduu al prea multor secole de interpretare

rescriere și alte neajunsuri

spune ce-ai de spus

stresul nu e decât un conflict cu realitatea

bate asta în piatră

fără jumătăți de măsură

tristețea este cathartică

ins de pe net portretizat întotdeauna cu zâmbetul tău fals

și tâmp până la urmă 

dacă n-ai vreme de asta

nimeni n-are timp de tine

deci cum păstrezi aparența normalității

 mâncând căcat în fiecare zi

ca să duci o viață în care vei mânca

cu vreo 10-20 de ani mai mult căcat decât restul?