Oricine s-a intersectat cu literatura sci-fi sau chiar cu aia fantastică poate să constate faptul că totul se mișcă în jului Pământului și al speciei noastre. Suntem buricul universului sau al lumilor paralele! Oamenii salvează atât lumile din cosmos, cât și pe cele ale unor realități alternative. Sau, invers - ființe de pe alte planete vin aici să schimbe ceva (în bine sau în rău). De asemenea, elfii vin să prevină, să aducă magia, să împrumute amulete... gnomii să provoace daune etc. Oricum ați prins ideea. Schema e destul de simplă. Și e clar că nu putem imagina ceva care să nu ne semene.
Nu putem să ne raportăm decât la ceea ce cunoaștem. Și asta ne face să părem că suferim de noi! De asemenea, multe ființe care populează alte dimensiuni sunt portretizate din punct de vedere fiziologic la fel ca oamenii. Sunt de fapt oameni cu niște măști. Și niște atribute exagerate. În rest, nimic altceva decât Homo Sapiens.
Și în clipa în care unii autori încearcă să clădească lumi mult mai diferite față de ceea ce știm, totuși, ele sunt tot oglinzi ale trecutului, prezentului sau viitorului pe care îl anticipăm. Putem să avem trei sexe (iar normalul să fie treesome) - tot emoțiile mână și entitățile astea - iar descrierea tehnologiei lor este firavă, lipsită de complexitatea celei cu care este obișnuită omenirea. Alți autori proiectează animale la fel de inteligente ca oamenii - dar relațiile dintre ele seamănă tot cu cele pe care le cunoaștem de pe Pământ. Iar cultura lor seamănă izbitor de mult cu tot ceea ce este uman.
Evident că știu faptul că asta ține de scopul ficțiunilor de acest gen. Autorul deghizează variațiile realității cu emoții umane pentru a demonstra ceva despre noi. Ca să n-o spună pe șleau, scriitorul se înhamă la un demers complex, dar schematic până la urmă. El nu vorbește despre oameni, dar în subtext toți știm că oamenii sunt ținta.
Ne și place să ne considerăm centrul universului! Ne place să avem putere asupra celorlalți. Ne place să fim nemuritori, mai inteligenți decât suntem, mai puternici... Dar, în definitiv, nu putem să sărim peste umbra noastră.
Ceea ce mi s-ar părea fantastic ar fi o carte care să poată folosi cuvintele unei limbi, dar să fie scrisă complet din perspectiva unei ființe care vede până aici... dar aici sunt dinozauri. Știți deja perspectiva: dacă cineva ar avea un telescop suficient de bun încât să vadă la o distanță milioane de ani lumină ar vedea aici trecutul. Fiindcă lumina care pleacă acum de la noi va ajunge acolo în viitor. Și care să fie complet diferită de ceea ce știm. Să avem de-a face cu elemente la care nu ne gândim: o specie care nu a descoperit niciodată religia... Oare ar avea imaginație? Ce fel de construcții imaginative ar avea? Ce fel de tehnologie? Din păcate, trebuie să existe mereu o constantă: lupta pentru resurse. Cum ar fi, totuși, o specie care le are pe toate? Ar fi un zeu, nu? Ce fel de viață ar duce?
Dacă vrei să pui bazele unei lumi complet diferite pleacă de la premize complet nerealiste. Viața s-a format acolo altfel decât aici. Și uite asta e baza fundamentală! Dacă am avea un răspuns clar la această întrebare - cum a apărut, de fapt viața? - am putea să alegem alte modalități de evoluție a ei. Sau nu... Fiindcă suntem doar niște maimuțe care imită realitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu