Au fost recent examenele care împart copiii între genii și loaze. Că așa suntem noi, oamenii, avem nevoie de descrieri clare ale unor situații mai complexe decât le putem înțelege. Nu o să discut și eu despre eleva care a făcut meditații cu bunicul sau alte chestiuni asemănătoare. E doar un intro pentru altă idee. Că vremea interesului pentru subiectul acela a apus oricum de mult.
Unul dintre examene este etichetat drept „al maturității”! Nu-l treci pe ăla, rămâi în copilărie pe vecie sau până îl treci. Or, dacă totul ar fi atât de simplu pe cât ne lasă limbajul să credem, atunci lumea s-ar fi împărțit de mult în două mari categorii... Am ședea fiecare echipă jumătatea ei de teren și viața ar deveni simplă.
Dar nu e vorba de copii aici. Ci doar de părinți. Care au intenții bune, dar, doar intenția, în sine, nu contează, atunci când acțiunea este vătămătoare. Am avut ocazia să cunosc un caz - acum câțiva ani - în care mama unui băiat i-a interzis să se ducă la un colegiu tehnologic doar fiindcă reputația colegiilor tehnologice este compromisă. Asta deși tipul văzuse acolo un potențial parcurs care să îl îndrepte pe un drum care să îi aducă o carieră pe tiparul lui psihologic. Adevărul este că aceste instituții chiar sunt slab cotate pe bună dreptate. Fiindcă ele însele atrag elevii cu mediile cele mai mici. Și totuși - chiar în condițiile astea - la concursuri internaționale de tehnică, elevi de la acel colegiu tehnologic au obținut rezultate care i-au impresionat chiar pe profesorii de afară!
Ca atare, uneori părinții își împing copiii către direcții care le provoacă nefericire, către job-uri cu stres maxim și recompense materiale și sufletești minuscule! Când omul matur se plânge de situația jalnică în care l-au adus deciziile influențate de presiunea părinților aceștia îi spun cu liniște și fără niciun pic de compasiune față de nefericirea lui: „Da, mă, da' ești mare!”. Pentru acești părinți este mai important confortul lor social decât felul în care se simte „sânge din sângele” lor! Se duc în lume cu mândrie vorbind despre ce mare a devenit copilul lor. Cu toate că nici nu e atât de important în companie, nici salariul lui nu e pe măsura muncii prestate și nici satisfacții sociale nu are de pe urma lui. Pentru că are program complicat, sarcini dificile și e mereu supus unor presiuni mari să termine repede-repede-repede că trece „Dead-line”-ul ăla nenorocit...
