Se afișează postările cu eticheta discurs motivațional. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta discurs motivațional. Afișați toate postările

luni, 8 iunie 2026

autodepășirea

Clișeul la modă astăzi este că nu trebuie să te compari cu alții. Că e suficient să te compari cu tine însuți și o să vezi că o să apară și evoluția. Motivul e simplu: dacă te compari cu ceilalți vezi cât de în urmă ești și nu mai găsești motivație să continui.

Or, într-o primă fază, este important să lași la o parte exteriorul și să te concentrezi pe lupta cu tine însuți. Dar ăsta nu e decât un prim obstacol! Este necesar să tragi de propriile limite, dar nu este și suficient.

Dacă în fiecare zi încerci să fii cu puțin mai bun decât ai fost ieri, chiar dacă înseamnă că evoluezi n-ai să ajungi prea departe. Fiindcă acele limite sunt impuse tot de tine... În felul acesta o să fii un "profesionist" mai șlefuit decât un simplu amator! Sau mai bun decât unul care a început mai târziu decât tine și aplică același algoritm.

Prin urmare, oamenii, care vor cu adevărat să treacă peste niște bariere peste care nu știu că pot trece, trebuie să aplice legile comparației cu ceilalți. Cu ăia net superiori lor!

Această metodă nu doar că este mai eficientă fiindcă pune omul în situații neașteptate și testează niște posibilități la care celălalt nu s-a gândit, dar oferă și șansa unor idei noi, unor soluții la problemele la care cel plecat pe drumul evoluției nu s-a gândit.

Evoluția - așa cum ne învață cărțile de biologie - este un proces natural, e o tendință normală a ființelor vii. Dar nu dacă se complac în propriile ecosisteme mentale și fizice. Mutațiile apar doar ca adaptare la stimuli noi, în rest, avem de-a face cu repetiție.

De aia este important să ne comparăm cu alții. Chiar dacă nu ne place situația! Cu cât nu ne place mai tare, cu atât ar trebui să găsim și motivație mai mare.

Dar, să ne înțelegem, poți fi simplu fericit și fără să cauți să devii excepțional. Dar nu-i mai asculta pe cei care te mint în privința asta! Atât. Mergi pe drumul tău simplu și speră la cât mai puțin. E și ăsta un mod de a trăi!

Ne vedem în orașul pisicilor! 

luni, 18 mai 2026

la indigo

zâmbetele motivaționale

nu sunt aliniate cu starea interioară

degeaba tai versul abrupt

căutând să fii absons și insolit

dacă-ți vine doar să-l fuți în gură pe tony robbins

care trebuie să fie epuizat de fapt

poezia a fost făcută să spui direct

ce parte a sufletului te doare

sau se bucură

metaforele au venit mai târziu

ca să nu aibă toți parte de nemurire sau complexe

sau sunt un reziduu al prea multor secole de interpretare

rescriere și alte neajunsuri

spune ce-ai de spus

stresul nu e decât un conflict cu realitatea

bate asta în piatră

fără jumătăți de măsură

tristețea este cathartică

ins de pe net portretizat întotdeauna cu zâmbetul tău fals

și tâmp până la urmă 

dacă n-ai vreme de asta

nimeni n-are timp de tine

deci cum păstrezi aparența normalității

 mâncând căcat în fiecare zi

ca să duci o viață în care vei mânca

cu vreo 10-20 de ani mai mult căcat decât restul? 

duminică, 26 aprilie 2026

succesul și iluziile

 Înțeleg că muzica având și versuri trebuie să transmită un mesaj. E mai bine să fie așa decât să spună aceleași absurdități despre cât de mișto este să faci sex în valurile mării vara la soare sau ceva de genul. Dar e deranjant, din perspectiva mea, în clipa în care un artist - din ăia cunoscuți! - se văicărește în versuri că nu sunt luați la întrebări cu privire la propria fericire. Numai ei și Dumnezeu cunosc ce existență complicată au. De la adăpostul succesului!!! Nu mă înțelegeți greșit, sunt convins că și aceștia sunt oameni și au dreptul la toate semntimentele umane. Dar nu pot să îi compătimesc, nu pot să le ascult versurile și să spun... vai, săracul/a, cât de trist/ă este... Că am învățat să mă uit la cimitir (așa cum ne spune Nassim Nicholas Taleb).

Evident că și succesul poate fi efemer. Numai că există situații în care deja pare definitiv. Și dacă omul respectiv se află în situația aia privilegiată față de insul care muncește pe salariul minim e și pentru că și-a dorit asta! Or, mulți își doresc, dar puțini răzbat! Deci de ce să compătimesc norocul cuiva?

Căci despre asta este vorba într-un final: noroc! Atunci când s-a tras linia au contant atât factorii genetici, cât și educația și susținerea apropiaților și... cine știe ce alt factor la care nu m-am gândit. O să spuneți acum că "nu erai tu ăla determinist? ce treabă are norocul?". Norocul e numele dat incapacității noastre de a înțelege totul! Dacă am putea ști totul, atunci am putea să determinăm cu exactitate și cine are succes și câtă nefericire și bucurii o să îi aducă viața asta.

Pe de altă parte, există și piesele motivaționale. Alea în care artistul spune că nu face decât ce simte el, că așa ar trebui să își trăiescă toată lumea viața. Să îți urmezi visul până la capăt, fiindcă altfel nu ai cum să reușești. Și ce viață de sclav te așteaptă dacă nu faci precum ți se indică în piesă. Caută ceva ce îți place și nu o să muncești o zi în viața ta. Și de data asta trebuie să aruncăm privirea la cimitir. Ce înseamnă asta? La fel ca mai sus trebuie să spunem din capul locului că oamenii de succes sunt privilegiați. Or, nu poți să iei lecții de la privilegiați fără să privești la nenumărații oameni care au încercat dar nu au avut la fel de mult noroc. Este clar pentru oricine are capacitate de discernământ că dacă încerci ceva există șansa să și reușești. Dar există, la fel de bine, posibilitate să și eșuezi lamentabil! Deci valoarea artistică a demersului este mică. De aia chestiile astea sunt mai apreciate de cei tineri, care caută modele, pe când cei cu pielea tăbăcită le ignoră.

Trăim într-o epocă a prefabricatelor și a schemelor. Pare că le-am încercat deja pe toate și e obositor. Fiecare să se agațe de ce șablon crede de cuviință, oricum "Autonomy Is An illusion".

duminică, 19 aprilie 2026

cel mai bogat om din babilon

 Există multă propagandă "motivațională" pe planetă. Toată lumea ține astăzi să ne spună faptul că doar de noi depinde să realizăm ceea ce ne propunem. Iar dacă nu reușim înseamnă doar că nu am făcut cum trebuie sau că am renunțat la o secundă de succes. Dacă mai stăteam o clipă și judecam drept, oportunitatea apărea și ne scăpa de chin.

Însă, propaganda "motivațională" din cartea lui George S. Clason, "Cel mai bogat om din Babilon", este aparte. Lumea o citește ca pe un manual, ca pe un îndrumar către bogăție. De fapt, e doar literatură. Ficțiune. Dar e literatura versetelor biblice, folosite ca un canon pentru conduita umană. Totul doar o pildă, totul doar o fabulă cu învățăminte. Nicio statistică, nimic să te bage în concret. Dragoș Pătraru recomanda cartea cu seriozitate acum câțiva ani. Or, dacă la o schemă atât de simplă s-ar rezuma îmbogățirea, atunci nu ar mai fi loc pe planetă de câți Elon Mușki și Bill Gheiți am avea pe cap de locuitor.

Căci schema e următoarea:

1. ia-ți un job din care să faci bani (să te întreții și să poți să pui și deoparte - asta fără să periclitezi viața de familie! dar nici să fii risipitor!);

2. în fiecare lună pune - timp de vreo 2-3-5 ani - deoparte 10% din ce câștigi la job (zeciuirea e și un concept biblic - dacă îmi amintesc eu corect - idee preluată de la Talmudul Babilonian);

3. după ce ai strâns destui bani, te apuci de investit în afaceri profitabile. Dar ai grijă să nu te lași păcălit de chestii iluzorii. Te duci să ceri sfatul de la oamenii cu bani, iar ei nu o să aibă altceva de făcut decât să te pună la masă ca pe un oaspete de onoare și să-ți povestească principiile investițiilor profitabile. Fiindcă așa funcționează lumea! Ăia bogați se foarte bucură atunci când vrei să le furi secretele.

Așa a agonisit și Arkad - cel mai bogat om din Babilon - averea lui. Era un simplu scrib, care căuta să se îmbogățească. Și, la un moment dat, la atelierul unde scribălea el toată ziua, a venit un cămătar. Nu, nu acel Nuțu - dresorul de lei și fraieri - ci Algamish. Și au făcut ei un pariu: dacă Arkad își termină la timp treaba pe care i-o dă (să pună pe tăblițele de argilă un text lung de lege), Algamish o să îi dezvăluie secretul banilor de aur. Căci banul de aur la ban de aur trage și păduchele la golan. Și i-a spus cele trei principii de mai sus, iar Arkad a început să facă bani. Mai mulți bani decât dacă ar fi rămas scrib. Când s-a reîntâlnit cu Algamish, ăsta a zis că îl pune administrator peste toate pământurile lui. Fiindcă așa angajezi oamenii. Vezi că au avansat puțin și gata. Te impresionează până la lacrimi și îi pui în fruntea bucatelor și pâmânturilor tale. Iar apoi le lași tot lor. Tot ce ai strâns, cu tot ce aduc și ei... Schemă clasică! Așa o să li se întâmple tuturor celor care încep să pună zeciuirea deoparte! Le vine moștenirea la pachet!

De asemenea, ca să combată unele îndoieli care apar oricui are niște neuroni activi, unul dintre personajele-narator face un mic artificiu silogistic. Ca ins care trăiește în lumea reală te întrebi și tu așa într-o doară: dacă tot orașul Babilon gemea de bancheri, cum de era sustenabilă viața? Or, ne spune protagonistul amintit că nu trebuie să ne sperie ideea fiindcă economia tot trebuie să meargă într-un fel sau altul... se vor construi ziduri, porți de aramă, se va face agricultură... Nu ni se spune și cine va face asta dacă toată lumea nu face decât tranzacții. E absolut stupid să crezi că toată lumea poate să câștige într-un joc în care prețul scade și crește în funcție de cerere și ofertă. Când nimic nu e stabil și omul nu e homo economicus așa cum pretind unii economiști manipulatori, atunci o să fie mereu și ipochimeni înfrânți.

Cea mai lipsită de sens noțiune din textul citit a reprezentat-o cuvântul "capital". Adică, ai pe de o parte un termen modern, iar pe de alta discuți despre sclavi ca despre ceva normal! Iar când credeam că, iată, am înțeles unde erau pierzătorii, a mai venit una... Sclavii își puteau răscumpăra libertatea. E la final o pledoarie pentru muncă care te înduioșează, nu alta. Și pentru umilință. Stăpâne, rogu-te, ia-mă pe mine că muncesc mult și sunt tânăr. Și învăț brutărie dacă este cazul. Ca Mitică Dragomir. După care ni se spune că nu toți sclavii au șansa asta, iar cei care ajung la munci brute - ridicarea zidului, săparea canalului de apărare - mor pe capete și nimeni nu combate acest fel de a fi al societății. Sclavii sunt suboameni. Și doar șansa îi scoate pe unii de sub tutela unor stăpâni sau îi pune sub stăpânirea unor indivizi care să îi trateze uman.

Pănă la urmă, e o iluzie să crezi că urmând un plan o să reușești să te îmbogățești! Normal că, dacă faci unele chestii pe care le citești, ai mai multe șanse să iasă ceva decât dacă trăiești haotic. Dar nimic nu e garantat!  Norocul îi ajută pe cei încrezători, dar ar trebuie să vedem și cimitirul: să vedem câți oameni încrezători în steaua lor nu au ajuns să se ruineze singuri. N-au crezut suficient în victorie!

luni, 12 noiembrie 2018

Au și asistenții sociali demnitatea lor

Deja e un clișeu să spui că în următorii ani (unii avansează cifra 10 fiindcă e un număr rotund pentru specia noastră) multe meserii vor dispărea. O știu până și cei mai mediocri inși ce și-au făcut din discursul motivațional o menire. Unii prezicători ai apocalipsei robotizării sfătuiesc oamenii să se orienteze către domeniul asistenței sociale. Fiindcă bătrâni de șters la cur o să se găsescă și în viitor.

Eu am descoperit deja pe internet pe cineva care (chiar și la o venerabilă vârstă) a prins trendul ăsta, dar doar cu anumite condiții, frățiuer:


Bă, spală la cur un moș sau o babă, dar să-i lase casa prin testament! Nu cere salariu, nu cere nici măcar o masă pe zi... Respect pentru familie în schimbul unei locuințe! Nici mai mult, nici mai puțin! 😀 Și ca să arate că nu e orice fel de persoană care spală la cur oameni care au atins la o vârstă la care nu se mai pot ajuta singuri, vine cu pretenția de onoare: să nu fie vreun țăran din ăla de la capătul județului! Ci din apropierea orașului. Ce să faci cu o casă și o grădină de la mama dracului? Dna Nina M. nu îngrijește, bre, orice nespălat de la țară!