Trăim din nou niște vremuri tensionate politic. Mai ceva ca după 2008, peste țară planează cuvântul austeritate. Asta după ce au constant oameni mai deștepți, ca să ieși din criză economică nu trebuie să ajuți economia să se contraste, ci să încurajezi credința că totul va merge. O economie bazată pe consum, cu un consum încurajat... ar trebui să meargă din inerție.
De asemenea, oricât se bat economiștii în piept că avem de-a face cu o știință... ramura asta umană e mai mult aproximație si speranță. Banii sunt o ficțiune pe care au inventat-o oamenii. Bucata aia de hârtie pe care scrie "Twenty Pula" nu înseamnă nimic dacă nu ar fi investită de către oameni cu valoare! Dacă nimeni nu ar mai crede că 20 de Pula valorează ceva, atunci ar valora fix pula! Ca atare, nu înțeleg de ce, ca să echilibrăm balanța, nu facem o resetare valorică. E clar că undeva s-au dus prea mulți bani și s-a creat dezechilibrul. Deci din locurile unde s-a acumulat de-a-n pulea valoare să se pompeze înapoi în ecosistem! Obligativitate fiscală! Ca să nu dezechilibrăm balanța!
În "America fără etaje", Ilf și Petrov (nu, nu acel Petrov la care o să ne întoarcem mai târziu) prezintă o situație în care este întrebat un tânăr dacă nu ar fi în regulă să se ia banii celor care au câștigat foarte mult și să se facă o împărțire mai echitabilă social. Insul spune că da, asta ar fi o soluție ca să se repare multe nedreptăți sociele, dar că trebuie să existe și o limită până la ce sumă să aibă loc acest proces. Iar șoferul, care îi ducea pe cei doi autori ruși, le explică: flăcăul a propus acea graniță monetară fiindcă speră că într-o zi are să ajungă și el bogat. Deși era clar că asta ar fi fost foarte puțin probabil.
O să fiu acuzat de blasfemie. Normal. Cei care "s-au ajuns" o să se simtă trădați fiindcă au percepția că acumularea de capital li se datorează doar lor și ei au muncit pentru tot ce au obținut. Or, nu le contestă nimeni munca și dorința sau foamea... Dar depozitarea pe care au realizat-o în timp a fost tot pe cârca celor mulți - care au dat ceea ce aveau ca să procure ce ofereau bogații zilei de astăzi. Fără ei nu s-ar fi produs fenomenul ăsta! De aceea, să-i lași să moară pe cei mulți și să ții de bani fiindcă ai avut un pic mai mult noroc decât ei... e incorect.
O catastrofă politică ar putea să șteargă pur și simplu toate conturile! Să reseteze instant tot! De aia, ar fi mai bine să aveam un mecanism de reset pus la punct deja. Ca să nu ne trezim în anarhie.
De ce vă scriu toate astea? Fiindcă mâine, se pare că guvernul Bolojan ar putea să cadă. A fost un guvern similar cu cele ale anilor '90 când inflația a urcat la cer. Și a semănat izbitor cu guvernul Băsescu-Petrov. Mă uimește felul în care oamenii pe social media au niște credințe așa de ferme că nu pot să le înțeleg. Sunt invidios pe astfel de reprezentați ai speciei! Și-au ales liderul și-l venerează fără nicio crâgnire. Chiar dacă vătămările sociale pe care le produce sunt îngrozitoare. Dar ei au convingerea că totul e necesar. Degeaba li s-ar explica în mod cât se poate de concret că sunt adepții unei religii moderne. Și că - la fel ca orice religie - are și aceasta nevoie de o schimbare, de o reformă!
Citeam când eram mai tineri despre întrunirile din cafenele ale tinerilor din perioada interbelică... Acolo se discuta politică, iar lumea avea credințe. La fel de ferme precum sunt cele de astăzi. Și în sinea mea resimțeam nevoia asta pe care nu știam cum să o satisfac. Nu cred că sunt mai inteligent decât media! Și viața mi-a dat peste bot mult prea des. Mă gândesc că ăsta ar putea să fie motivul pentru care nu reușesc să mă înrolez complet în nicio mișcare politică. Nu pot să mă uit la politicieni decât ca la niște inși cu interese personale. Care e forțat să se preocupe și de soarta societății dacă vrea să prospere și el. Doar că - la fel cum nu există homo economicus - nu există nici politicianul perfect. Ăla care să fie rațional. Acționează și el - ca noi toți - sub impulsul momentului.
Îi invidiez sincer pe cei care au viețile așa ordonate că se pot pune la dispoziția unei viziuni economico-politice, care poartă chipul chel și monosprâncenat ale unui politician! Credința lor atât de jovială, fanatică... e de admirat! În clipa de față sunt precum călugării dintr-o mănăstire de-a lui Umberto Eco unde autoflagelarea este practicată în fiecare seară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu