joi, 20 septembrie 2012

Bagă-ți-o în orice, dar nu-n limba română!



Aici n-are cum să intervină legea minimului efort, ci lenea și incompetența. Trebuie să te ducă puțin capul ca să știi cum să scrii o știre fără să apelezi la abrevierile tipice pe messenger.

miercuri, 19 septembrie 2012

Unde-i lege e vrăjeală!

După cum bine sunteți informați... a început școala! Da, da' la unele instituții încă se dau examene de admitere, deși cursurile au început. Teoretic, căci practic au început mai puțin.

E situația unui liceu tehnologic din Brăila („Anghel Saligny”) la care una dintre profesoare a cerut celor înscriși la cursul postliceal de tehnician echipamente de calcul să aducă un CV și o scrisoare de intenție, după care să mai treacă și prin focul unui interviu la mișto... doar ca „în cazul în care cineva dorește să verifice dosarele, să observe că au fost îndeplinite toate condițiile și că acolo există și CV-ul și scrisoare de intenție” și că totul este, prin urmare, perfect legal. După care să se dea și o lucra scrisă sub formă de examen (din ce anume distinsa profesoară n-a avut amabilitate să comunice), care însă cică n-o să pună problemă nimănui. O fi din aia... la care se dau subiectele înainte cu variantele de răspuns de-a gata, ele trebuind doar memorate cum s-a mai întâmplat în România? Doamne ferește! N-are cum... instituția ține să fie „în legalitate”!

Personal când am auzit despre un astfel de context de-a dreptul comic mi-am propus să mi-l explic. În primul rând, am presupus că metodologia de admitere pentru cursurile postliceale a fost trimisă abia acum de cei de la Ministerul Educație (care a dormit pe timpul vacanței) și... deci nu văd cum să se aplice retroactiv! Adică, întâi îi admitem și apoi... îi testăm? E ca și cum instituția gândește invers... cu curul! Și mai cere cineva calitate de la învățământ? Admiterea se putea face în astfel de condiții conform metodologie de anul trecut, iar dacă aceea nu e valabilă decât pentru anul precedent (cel mai probabil) există două posibilități. Una dintre ele: nu se mai fac cursurile pentru că e imposibil din punct de vedere legal să se facă admiterea dacă nu există metodologia. A doua variantă: se prelungește cu o săptămână perioada de vacanță (conform metodologiei, deși a existat deja o prelungire... nu știu ce-au făcut în acea săptămână), se fac toate demersurile pentru admitere și... se începe anul școlar mai târziu.

Sau metodologia a fost deja transmisă, dar cadrele didactice nu s-au sinchisit de dânsa. Trebe' să înțelegem: au avut o vară grea, cu un examen de bacalaureat rușinos... Și mai e ceva: nu știau dacă or să reușească (cu toată publicitatea de pe site-ul ziarului Obiectiv) să adune cei 28 de inși care să dorească să ia parte la acest curs. Întâi, zic dânșii (reprezentanții instituției), facem echipa și apoi vedem care-i treaba! Așa că se ajunge la situații hilare (precum s-a întâmplat la începutlui lui septembrie 2010) când am încercat să intru și eu la cursurile astea (cititind un anunț în ziar). Am dat telefon, doamna de mi-a răspuns a zis că mai sunt locuri... dar a refuzat să-mi spună câte. Până să-mi întocmesc complet dosarul au trecut vreo două zile (adeverința medicală a fost mai greu de obținut), iar când am vrut să-l depun... am fost refuzat: „Te-ai înscris?” - zic: „Nu! Acum depun dosarul...” - zice secretara: „Ah, păi, nu mai avem locuri!”. Deci... se făcuseră erau deja 28/30... nu conta că poate aș fi avut mai multe șanse decât toți ceilalți (nu spun că asta e situația! că nu știu exact!), ci conta sistemul: primul venit, primul servit.

Dar logica elementară nu funcționează pe plaiurile acestea unde fiecare interpretează legea după bunul său plac și doar în interesele sale.

marți, 11 septembrie 2012

Wag the Dog

Știți de ce dă un câine din coadă? Poate că da... poate că nu... poate doar intuiți răspunsul... sau poate nici nu vă dă prin cap o asemenea evidență. Ca să aflați cum răspund unii oameni unei asemenea problematici uitați-vă la intro-ul filmului Wag the Dog! Și pentru că începeți să urmăriți filmul, eu propun să o faceți până la capăt.

Trăim în lumea pixelului albastru, a propagandei, a producțiilor cinematografice în direct la televizor. Toate astea vândute scump publicului drept știri, informații cu caracter de noutate! Și de interes public! „Războiul s-a încheiat! Am văzut la TV!”

Acceptăm, involuntar, ficțiuni pe post de realitate în interesul politicii. Iar adevăratele informații ce merită dezbătute - de cele mai multe ori - nici nu ni se dau. Iar dacă se oferă... sunt lăsate în paginile inferioare ale publicațiilor sau (mai nou) apar la rubrica diverse - în câteva cuvinte - ascuns de tot pe site-urile ziarelor.

Și regizorul e recompensat! Un post de ambasador... poate. Bani. I se oferă multe, doar ca să rămână un artist anonim și diabolic, care și-a făcut din lumea reală propriul platou de filmare. Cu acceptul celor interesați ca asta să se întâmple.

Sau poate că nu neapărat! Și ce facem dacă nu-i place să observe de după cortită lacrimile pe care publicul le oferă sincer!? Dacă vrea să urce în lumina refrectoarelor și să spună: „Domnilor... v-am păcălit! Așa-i că ați crezut gluma, că am făcut-o să pară atât de reală?” și să se încline! - ce se întâmplă atunci?

Ca să aflați urmăriți filmul... deși poate vă dați seama. Poate că până la urmă... criza nu există! Și că în fapt... resurse avem! Doar că cineva nu ne lasă să le folosim. Cineva care spune că suntem datori... adică sclavi pe propriul teritoriu. Am spus poate... poate că filmul prezintă o realitate cu privire la abaterea atenție publicului de la altceva mai grav. Iar gluma s-a îngroșat pe neașteptate, de parcă ar fi fost plămădită cu multă drojdie informațională! Poate...

duminică, 2 septembrie 2012

o nouă aberație cu privire la bac

De când s-au instalat camerele de supraveghere la examenul de bacalaureat a început să se vorbească la modul alarmist despre „dezastrul de la bac”. Iar Ministerul Învățământului (cu extensia pentru tineret și sport) dorește să dea senzația că proporțiile „dezastrului” vor fi limitate în anii viitori!

Și ce propun ei? Un bacalaureat profesional. O altă aberație a sistemului. Susțin ideea înființării școlilor profesionale! Susțin introducerea examenului pentru admitere la liceu! Susțin introducerea examenului de admitere la facultate! Nu și bacul diferențiat.

Am auzit o varinată mai de mult care-mi suna în regulă, deși nu cred că e necesară! Erau trei tipuri de bacalaureat (A, B, C) și... pentru fiecare tip de bacalaureat urma un traseu profesional. Cu A mergeai la facultate, cu B la o postliceală, C... te puteai înscrie în câmpul muncii sau așa ceva. Iar dacă voiai să schimbi traseul și să avansezi... trebuia să dai un tip superior de bacalaureat și... puteai intra la facultate chiar (dar după ce luai bacalaureatul de tip A), etc.

Azi, se vorbește de două tipuri de bacalaureat. Care limitează traseul profesional al unui absolvent de liceu. Dar se spune că pentru o facultate de psihologie... nu ți-ar trebui matematică (de parcă anumite date nu se interpretează la nivel cantitativ în procente pentru o cercetare!)... și deci e suficient să dai bacul la muzică. Ceea ce mi se pare total greșit! Pentru admiterea la facultate doar bacul de tip standard să fie valabil! Și cine vrea facultate să-l poată da când dorește! Nu... la anumite genuri de facultăți să se intre cu orice fel de diplomă!

Și mai e ceva cu care vreau să închei: mi se pare inutil să se introducă „bacul profesional” atâta timp cât cei fără diplomă de bacalaureat pot accede în învățământul postliceal fără nicio problemă. Ce atâta strofocare? Să nu mai dea presa cifre alarmante? De ce să ia toți bacul? Nu e nicio tragedie dacă nu-l iau toți. Nu e un dezastru! Nu i-a obligat nimeni să nu învețe! Că bacul se ia extrem de ușor dacă te duci la școală în fiecare zi și... mai pui și mâna pe carte, fără să dai senzația că ești „tocilar”.