Există multă propagandă "motivațională" pe planetă. Toată lumea ține astăzi să ne spună faptul că doar de noi depinde să realizăm ceea ce ne propunem. Iar dacă nu reușim înseamnă doar că nu am făcut cum trebuie sau că am renunțat la o secundă de succes. Dacă mai stăteam o clipă și judecam drept, oportunitatea apărea și ne scăpa de chin.
Însă, propaganda "motivațională" din cartea lui George S. Clason, "Cel mai bogat om din Babilon", este aparte. Lumea o citește ca pe un manual, ca pe un îndrumar către bogăție. De fapt, e doar literatură. Ficțiune. Dar e literatura versetelor biblice, folosite ca un canon pentru conduita umană. Totul doar o pildă, totul doar o fabulă cu învățăminte. Nicio statistică, nimic să te bage în concret. Dragoș Pătraru recomanda cartea cu seriozitate acum câțiva ani. Or, dacă la o schemă atât de simplă s-ar rezuma îmbogățirea, atunci nu ar mai fi loc pe planetă de câți Elon Mușki și Bill Gheiți am avea pe cap de locuitor.
Căci schema e următoarea:
1. ia-ți un job din care să faci bani (să te întreții și să poți să pui și deoparte - asta fără să periclitezi viața de familie! dar nici să fii risipitor!);
2. în fiecare lună pune - timp de vreo 2-3-5 ani - deoparte 10% din ce câștigi la job (zeciuirea e și un concept biblic - dacă îmi amintesc eu corect - idee preluată de la Talmudul Babilonian);
3. după ce ai strâns destui bani, te apuci de investit în afaceri profitabile. Dar ai grijă să nu te lași păcălit de chestii iluzorii. Te duci să ceri sfatul de la oamenii cu bani, iar ei nu o să aibă altceva de făcut decât să te pună la masă ca pe un oaspete de onoare și să-ți povestească principiile investițiilor profitabile. Fiindcă așa funcționează lumea! Ăia bogați se foarte bucură atunci când vrei să le furi secretele.
Așa a agonisit și Arkad - cel mai bogat om din Babilon - averea lui. Era un simplu scrib, care căuta să se îmbogățească. Și, la un moment dat, la atelierul unde scribălea el toată ziua, a venit un cămătar. Nu, nu acel Nuțu - dresorul de lei și fraieri - ci Algamish. Și au făcut ei un pariu: dacă Arkad își termină la timp treaba pe care i-o dă (să pună pe tăblițele de argilă un text lung de lege), Algamish o să îi dezvăluie secretul banilor de aur. Căci banul de aur la ban de aur trage și păduchele la golan. Și i-a spus cele trei principii de mai sus, iar Arkad a început să facă bani. Mai mulți bani decât dacă ar fi rămas scrib. Când s-a reîntâlnit cu Algamish, ăsta a zis că îl pune administrator peste toate pământurile lui. Fiindcă așa angajezi oamenii. Vezi că au avansat puțin și gata. Te impresionează până la lacrimi și îi pui în fruntea bucatelor și pâmânturilor tale. Iar apoi le lași tot lor. Tot ce ai strâns, cu tot ce aduc și ei... Schemă clasică! Așa o să li se întâmple tuturor celor care încep să pună zeciuirea deoparte! Le vine moștenirea la pachet!
De asemenea, ca să combată unele îndoieli care apar oricui are niște neuroni activi, unul dintre personajele-narator face un mic artificiu silogistic. Ca ins care trăiește în lumea reală te întrebi și tu așa într-o doară: dacă tot orașul Babilon gemea de bancheri, cum de era sustenabilă viața? Or, ne spune protagonistul amintit că nu trebuie să ne sperie ideea fiindcă economia tot trebuie să meargă într-un fel sau altul... se vor construi ziduri, porți de aramă, se va face agricultură... Nu ni se spune și cine va face asta dacă toată lumea nu face decât tranzacții. E absolut stupid să crezi că toată lumea poate să câștige într-un joc în care prețul scade și crește în funcție de cerere și ofertă. Când nimic nu e stabil și omul nu e homo economicus așa cum pretind unii economiști manipulatori, atunci o să fie mereu și ipochimeni înfrânți.
Cea mai lipsită de sens noțiune din textul citit a reprezentat-o cuvântul "capital". Adică, ai pe de o parte un termen modern, iar pe de alta discuți despre sclavi ca despre ceva normal! Iar când credeam că, iată, am înțeles unde erau pierzătorii, a mai venit una... Sclavii își puteau răscumpăra libertatea. E la final o pledoarie pentru muncă care te înduioșează, nu alta. Și pentru umilință. Stăpâne, rogu-te, ia-mă pe mine că muncesc mult și sunt tânăr. Și învăț brutărie dacă este cazul. Ca Mitică Dragomir. După care ni se spune că nu toți sclavii au șansa asta, iar cei care ajung la munci brute - ridicarea zidului, săparea canalului de apărare - mor pe capete și nimeni nu combate acest fel de a fi al societății. Sclavii sunt suboameni. Și doar șansa îi scoate pe unii de sub tutela unor stăpâni sau îi pune sub stăpânirea unor indivizi care să îi trateze uman.
Pănă la urmă, e o iluzie să crezi că urmând un plan o să reușești să te îmbogățești! Normal că, dacă faci unele chestii pe care le citești, ai mai multe șanse să iasă ceva decât dacă trăiești haotic. Dar nimic nu e garantat! Norocul îi ajută pe cei încrezători, dar ar trebuie să vedem și cimitirul: să vedem câți oameni încrezători în steaua lor nu au ajuns să se ruineze singuri. N-au crezut suficient în victorie!
