insul care a lecturat același text ca mine - și a dorit să împărtășească internetului și gândurile lui legate de ceea ce a lecturat - avea tendința să sublinieze unele alegații și să pună alături un "Așa e!" sau un "Fain!"... sau ceva de majoretă:
O să revin la afirmația din text mai târziu. Ceea ce mă interesează astăzi este cum un adevărat creștin se apleacă asupra unei cărți cu titlul "Cel mai bogat om din Babilon". Da, în sufletul lui vrea să devină bogat, vrea să pună mâna pe "ochiul dracului", ba să se îngroape în atâția ochi... Să lase orbi toți dracii de sub pământ și de pe pământ chiar. Dar totul împreună cu Isus:
Așa se întâmplă când o inteligență de duzină se întâlnește cu un text care îi vorbește despre chestii contrare celor în care el crede cu tărie. Nu poate să privească literatura într-o perspectivă cononativă, nu are capacitatea să facă distincția între conotație și denotație. Ia totul ad litteram, conceptul de "discurs la figurat" îi este străin. Și se aprinde tare când citește despre zei și puterea lor asupra micimii umane:
Dumnezeul iudeo-creștin (care are legături cu textele babiloniene fără dubii) este singurul adevărat! Astfel că ajungem la absurdități precum cea de mai jos:
E ceva schizofrenic la mijloc... Să te visezi stăpânul lumii fizice, dar să ții morțiș să îți asiguri și un loc la sânul lui Avraam.
