Nu obișnuiam să returnez produsele cumpărate online. Asta deși multe nu și-au făcut deloc - în sensul că deloc-deloc-deloc! - treaba pentru care le-am cumpărat. Mi se părea, și încă mi se pare, că, atunci când ai de-a face cu oamenii, intervine un soi de restricție socială care te împiedică să faci asta. În primul rând, e chestia cu un curier care niciodată nu vine atunci când te aștepți tu.
Dar au început să apară soluții mai eficiente. Cutiile în care poți să programezi să-ți vină o comandă de pe net pot fi folosite și pentru returnarea produsul cumpărat online. Ceea ce ușurează procesul și te scutește de interacțiunea cu oamenii.
Dar e un schepsis și aici. De cum am completat toate formularele de retur mi s-a spus printr-un text: hei, hei, hei... dar ce avem noi aici? Un retur zici? Bravo! Te felicit pentru curaj și, chiar, pentru îndrăzneală, dar să știi că trebuie să împachetezi coletul astfel încât să încapă în cutia destinată lui. La care eu, în mintea mea, n-are, mă, cum să nu încapă! Ești tu text pus aiurea. Nu tot de la o cutie din asta l-am luat? Hai, mă, că ne luați de proști.
Doar că... m-am dus eu încrezător la cutia inteligentă cu mai multe cutii cu cadouri și... încerc codul QR. Canci! Nu-l citea, Zic, hm, o fi lumina. Să folosim tastatura. Și a mers. S-a deschis o ușiță cu un compartiment îngust. Ca atare, am aflat pe viu, în teren, cum s-ar zice, că avertismentele despre dimensiunile minuscute ale căsuței de retur sunt cât se poate de admisibile la locul faptei.
Este doar o măgărie să ai compartimente pentru comandă mari, dar pentru returi să n-ai decât unele micuțe. Trebuia să fie și aici un impediment. Adică, de ce ar fi toate simple? Să se învețe minte introvertitul! Dacă nu a cumpărat ce trebuie, să doară! Să simtă pe pielea sa faptul că lipsa de experiență în aventura asta a alegerii de produse fără recenzie merită să se plătească. Așa cum se plătesc domia și prostia.
