Am mai scris deja despre felul în care înțelepciunea populară învață oamenii să se comporte: nu poți și cu pula-n cur și cu sufletu-n rai, nu poți și cu pita unsă și cu slana-n pod... E nevoie să te poziționezi de o parte sau de alta a baricadei. Câteodată nuanțele nu există. Iar medicul pe care îl iubim cu toții pune problema într-un mod tranșant pentru a arăta că uneori e o naivitate să crezi că există cale de mijloc:
Pe limba dacilor liberi:
Dr. Darryl Nolan: "De ce te preocupă așa de tare eșecurile și prea puțin succesele?"
Dr. House: "Succesele țin doar până la următoarea greșeală. Eșecurile sunt pentru totdeaune."
La fel ca data trecută, s-a găsit cineva să considere că afirmația lui House este pe jumătate validă. Mot-a-mot dnul Christopher Michael Speciale (un nume foarte expecial, am punea spune) susține ideea că propoziția lui House este "pe jumătate adevărată". Și care parte din ea conțiune jumătoatea aia de adevăr și care falsul? Misterul va rămâne pe vecie, fiindcă unuia care privește rațional totul va considera că nu avem de-a face decât cu o prostie.
Argumentul autorității, însă, îi dă dreptate lui House. Chiar doctorul metaforă și-a întărit vorbele cu un citat care umbla nestingherit printre cei cu două clase mentale mai mult ca trenul: "Gloria este efemeră, obscuritatea este veșnică".
Aveți totuși grijă ce spuneți psihiatrului fiindcă ar putea să vă acuze de lipsă de consistență logică. Argumentul autorității e valid doar într-o argumentare informală. Altfel, totul poate fi pus la îndoială. Numai că unii nici nu pun la îndoială ceea ce se spune, dar nici iau de bun... De unde până unde dorința asta să avem nuanțe într-o lume în care calea de mijloc e cea mai periculoasă dintre căi. Mai ales pe o linie ferată.
