Privești câteodată cum oameni care îți sar tăios la beregată pentru orice chestie pe care o faci greșit tocmai fiindcă nu ești lăsat să faci lucrurile într-un ritm normal... și vezi cum se fac mici-mici-mici de tot când apare controlul, ceva oficial... Se fofilează ca niște potârnichi, fug de la fața locului, își găsesc de treabă... privesc pe furiș. Unde le-o fi asprimea? Unde le sunt principiile? Pe hârtie nu scrie nimic de felul revendicat... Dar tăcerea ta e o slăbiciune cu care se hrănesc.
Amici care atunci când aveau nevoie te lingușeau ca pe un ins destupat la cap - pentru chestiuni pe care, dacă și-ar fi pus mintea la contribuție, le-ar fi putut rezolva chiar ei singuri! - când simt că le ceri un mic ajutor te înțeapă subtil. Și chiat mai rău, sunt superiori în comparație cu tine, când au fost complici și doar carne flască fără coloană vertebrală când a venit vorba de onoare. Preocuparea lor e să frece motanul la muncă și să laude munca de parcă ei ar practica-o ca pe ceva sfânt. Dar nu fac decât să își întrețină hobby-urile în alt loc decât propria locuință. Ipocrizia asta e grețoasă! Când e dublată și de o aroganță intelectuală de sferto-doct, reproșurile sunt în zadar.
Nedreptatea zace peste tot și iese la iveală ca iarba primăvara. În orice locușor unde poate apărea, se ițește și prinde rădăcini.
Oportunitățile sunt flori rare pe pâmântul ăsta arid, unde toți sunt doar șefi și cred că dacă îți aruncă vreo foaie în față totul este ca și bătutul din palme.
Mai sunt și ăia care, tot așa, sar la înghițitoare cu dinții ca niște vampiri și vor să te lase fără toată vlaga de care dispui. Și tot ei vor să te îmbuneze ca să nu le strici apele mai târziu. După care umblă cu minciunile la șefi, fiindcă au relații directe. Nu au alte bucurii în viață decât să provoace disconfort peste tot. Au observații acide pentru orice mărunțiș, dar halesc mâncare gratis! Mănâncă și căcat și gustărele gratis de la alții!
