de ce nu poate să creadă lumea în determinism

 Acum vreo doi ani mă aflam în postura de învățăcel la nivel superior. Tot în vremea aia luam contact și cu ideile lui Robert Sapolsky, omul care se duce la tribunal să spună că un criminal nu are nicio vină. Existența l-a forțat să se comporte într-un fel reprobabil pentru ceilalți, dar pe care propria lui voință nu l-ar fi putut împiedica. Fiindcă "voință" e numele pe care l-au dat oamenii impulsurilor pe care nu le pot controla, dar pe care consideră că le controlează. Iar dna profesoară în prag de pensionare încerca să îmi schimbe părerea cu privire la propria ei voință. Încercam să îi explic că nu doresc să o jignesc, doar îi expun un fapt. Unul pe care noi, oamenii, putem doar să îl acceptăm. Sau nu. În funcție de felul cum ne-a programat existența. Poate că e perspectiva pe care o îmbrățișează cel mai bine păgubașii... Însă argumentele ce susțin determinismul, chiar dacă par contra-intuitive, sunt destul de solide.

Totuși, de ce nu o să fie niciodată acceptat "fatalismul" ca doctrină care să guverneze comportamentul social?

1. În primul rând, pentru că omul este construit într-un mod diferit. Degeaba îi explici oricui - fără pregătire de specialitate - că noțiunea de timp nu are nicio importanță la nivel fizic. Că structura cauză-efect este doar o iluzie... Fiindcă trăirile lui sunt contrare cu toate astea. Pentru el calvarul resimțit sufletește e calvar! Cum adică totul s-a întâmplat deja? Mâine iar mă așteaptă o zi de rahat... deci mai lasă-mă cu prostiile tale predeterministe. Baliverne, scorneli!

2. Fără liber arbitru i se fură ipochipenului obișnuit părerea că el este special sau poate să devină special. Că viața are sens sau, dacă nu are, măcar îi poate da el. Asta deși toate poveștile de succes spun contrariul: protagonistul este prea des moștenitorul de drept al unor gene de învingător - a avut în trecut un tată celebru. Sau oricum o rudă de la care s-au desprins niște caracteristici importante. Rar vezi filme în care eroul e un ins de pe stradă... Mereu când aparent se întâmplă asta, vine reglarea mai târziu, timp în care află și spectatorii că există ceva moștenit în familie la cel pe care îl admiră.

3. Determinismul e definitiv. Pe când fizica numită cuatică dă speranțe. Cel puțin pentru omul manipulabil cu discursuri meșteșugite. La nivel subatomic - ne spun unii care nu au citit până la capăt nimic cu privire la subiect... - doar statistica mai pătrunde. Or, doar fiindcă nu avem intuiția a ceea ce se petrece cu adevărat acolo, asta nu înseamnă că nu sunt reguli ca în fizica! Statistica e doar o cârjă, fiindcă nu spune clar ce se se află dincolo de particulele astea. Ce legi le duvernează? Dacă s-ar crea un sistem de legi și la nivel cuantic, atunci nu s-ar mai lega nimeni de iluziile astea.

Astrologia?

Astrologia este ştiinţa care încearcă să pună în legătură evenimentele cosmice cu cele omeneşti. Mai pe înţelesul tuturor: viaţa noatră e influenţată de mersul planetelor, al asteroizilor, al stelelor şi probabil prafului cosmic.

Există şi credinţe străvechi conform cărora fiecărui om la naştere i se atribuie o stea, o soartă, un înger păzitor şi aşa mai departe. O cruce dacă vreţi. Iar când piere... cade o stea. Chiar în balada "Mioriţa" există simbolul acesta: "Că la nunta mea/A căzut o stea". Practic, stelele influenţează nu direct viaţa unei persoane, ci prin intermediul acţiunilor asupra stelei ce corespunde omului respectiv.

De aceea, probabil, astrologii ne atenţionează că harta fiecăruia dintre noi (momentul naşterii, circumstanţele, locul etc.) e foarte importantă în determinarea caracteristicilor şi destinului fiecăruia. Naşterea într-o secvenţă anume poate corespunde unei zodii - care va da doar nişte direcţii generale - pe când determinarea exactă, precisă a destinului necesită cunoaşterea şi identificarea stelei fiecăruia. Cea care-l călăuzeşte din momentul înfiinţării în lumină, până în clipa când se stinge.

Fizica admite ideea că planetele se influenzează reciproc (prin câmpul gravitaţional).

Dar tot astrologii ne spun că fiecare om dispune. Adică, fiecare are dreptul să aleagă. Dar dacă e să privim logic evenimentul naşterii noastre, care ar coincide cu naşterea unei noi stele, ne punem întrebarea dacă în cer e la fel. Adică, steaua noastră... chiar poate dispune. Ea nu se mişcă în conformitate cu legile fizicii?

Aşa cum deterministul Laplace spunea că poate să prevadă orice eveniment, dacă ar avea la dispoziţie o ştiinţă care poate prevedea mişcarea fiecărui atom... aşa şi astrologul ar fi capabil să prevadă viitorul cuiva dacă ar cunoaşte toate influenţele planetare asupra stelei fiecăruia?

Ar putea să ne contrazică cei care au coborât mai tare în cunoaşterea particulelor la nivel subatomic... acolo unde se aplică principiul probabilităţii.

Nimeni deocamdată nu a dat un răspuns clar asupra determinismului sau nedeterminismului. Astrologii înclină către un determinism în care fiecărui om i se aruncă în faţă nişte opţiuni, el fiind totuşi cel care alege până la urmă.

Ce facem atunci când suntem puşi în dilemă? Adică, atunci când alegem între două rele, la fel de cumplite!? Asta înseamnă dilemă! Ne pune viaţa în dilemă? Soarta? Dacă da... De ce?

P.S. e un text cu care am participat la un concurs! :)