joi, 23 aprilie 2026

memezarea discursului politic

 Cred că prima dată când am văzut felul în care mass-media poate să îngroape unele subiecte - importante sau nu (nu discutăm asta) - a fost în filmul "Wag the Dog". De ce își mișcă un câine coada? Fiindcă este mai inteligent decât ea. Dacă coada era mai deșteaptă, mișca ea câinele.

Însă "House of Cards" a spus cel mai răspicat felul în care o sintagmă repetată de nenumărate ori rămâne cu publicul căruia îi este destinată influențădu-i deciziile.

Una dintre memele care mi s-au părut foarte interesante a fost și cea în care poanta era următoarea: "nu urmăresc/citesc știrile! dacă e ceva important apare în feed-ul de social media sub formă de memă". Or, cam asta a devenit politica în clipa de față. Lumea e atât de obosită de muncă și invadată de așa de mulți stimuli că n-are timp să asculte un discurs întreg. Și nici răbdare. Așa că etichetele și glumele simple, schematizarea tip bandă desenată, memele din câteva cuvinte au determinat felul în care se creează simplu și eficient adeziune sau antipatie politică.

Avem exemple foarte bune astăzi în politica țării: "șobolani", "dezescaladare"... Iar media doar gravitează în jurul cuvintelor astea, nimeni nu mai caută ce-i dincolo. Cu toții discută despre efectele comunicării, nu mai investichează nimeni nimic. Avem creatori voluntari sau involuntari de meme și paraziți ai memelor respective.

Sigur că umorul este important! Dar supraexploatarea oricărei resurse epuizează resursa respectivă! Or, tendința astăzi este să înecăm totul în umor, în glumă, în memă. Fiindcă o memă rămâne. Are mai multe șanse să supraviețuiască decât o chestiune serioasă. Însă dacă totul e doar despre asta, totul se rezumă la asta, chiar și glumele bune devin perisabile!

Documentându-mă recent pentru o anumită lucrare am găsit câteva informații despre un studiu care încerca să vadă în ce măsură anumite sintagme standard ("discurs repetat") sunt cunoscute de diverse categorii de public. S-a constatat faptul că oamenii mai în vârstă tind să cunoască în mai mare măsură sintagmele vechi, pe când tânăra generație pe cele mai noi. Un lucru firesc. Ceea ce cred însă că se va întâmpla în viitor e că - și dacă unele formule se vor impune peste mai multe epoci - segmentarea memelor va fi definitorie pentru anumite categorii de vârste.

O să se poată scrie o carte de istorie despre cum anumite meme au influențat deciziile politice și, de asemenea, felul cum a modelat asta mai departe o întreagă populație într-o anume etapă a vieții. Unele capitole pot fi reale antiteze între ceea ce gustau maturii în materie de umor politic și ceea ce dădea speranță celor mai tineri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu