Nu cred că e un secret pentru nimeni înțelesul expresiei "a văzut lumina zilei". Ne place vorbirea cu stil și ni se par importante figurile de stil. Încă de la grădiniță suntem îndoctrinați în acest sens...
Problema ar apărea în clipa în care, spre exemplu, cineva se naște la o oră în care "lumina zilei" e o amintire a ceasurilor trecute. Sau dacă "vine pe lume" într-un ținut în care "lumina zilei" a fost acum câteva luni. Sau, și mai cumplit, dacă cineva "capătă viață" "cu deficiențe de vedere". Ca să o spunem pe șleau, se naște orb. Despre acești oameni, insul mediocru care vrea să scrie în mass-media nu poate decât să spună că s-au născut! Nu că au văzut lumina zilei la o anumită dată din calendarul gregorian.
De altfel, ne întrebăm (noi în calitate de ipochimen cu personalități juridice multiple) de ce CNCD-ul nu a "luat la puricat" expresia asta discriminatorie?! Cum se poate să umble liberă prin public fără să fie contestată în niciun fel când la o analiză elementară se poate vedea câte neajunsuri are?
Unde ne sunt luptătorii pentru puritate linvistică și nediscriminatorie? De ce nimeni nu a sesizat importanța acestei expresii prea de întâlnite? De ce "ironia sorții" nu ne "joacă și nouă nicio festă"?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu