Frica trece, frunzele rămân sau viceversa!

Pentru că sau întrucât - cum vreţi s-o luaţi - sunt (oarecum) prof sau măcar pot să mă prefac că sunt (având calificarea necesară) am să propun un exerciţiu pentru elevii de toate vârstele. Şi anume: Continuaţi textul care urmează cât vă ţine imaginaţia!

Aprilie 2012. Într-o dimineaţă senină! Deci să ne înţelegem: nu era nici vreo noapte întunecată sau furtunoasă - în care ploua cu dezgust (mocăneşte) precum toamna sau cu răutate - ca pentru inundaţie - nea Ilie îşi ţinea biciul acasă, iar lupii de la grădina zoologică din apropiere erau sătui şi nu aduceau nicio odă lunii. Terminaţi în pula mea cu aceste clişee! Din când în când mai apărea încă ştirea despre calendarul maiaş, dar sfârşitul lumii era luat în batjocură de către creierul meu... Masoneria pescuia la copcă la Polul Nord, iar echipa lui Scooby-Doo luase concediu. Nu se inventaseră nici perucile pubiene şi niciun avion nu dispăruseră ca măgarul în oceanul planetar.

Era cea mai banală şi mai neinteresantă dintre dimineţi! Iar eu eram în ea. Asta a sunat cam pornografic... dar să trecem peste. Era o dimineaţă însorită! În apropierea orei 11:00 AM. Stăteam în faţa display-ului traumatizând tastatura şi mouse-ului. Când dintr-o dată - încercând să-mi odihnesc ochii aşa cum scrie la cartea de bune maniere computeristice - am ridicat privirea şi am aruncat-o pe fereastra din faţa mea. Vizavi, la vecinul şi unchiul meu, viţa de vie căpătase un aspect verde crud din cauza frunzelor proaspete de primăvară... A fost de parcă le-aş fi văzut pentru prima dată. Şi nu... nu a fost dragoste la prima vedere. A fost groază la prima vedere!

Trupul mi s-a zdruncinat involuntar ca şi cum Sf. Ilie din primul paragraf ar fi pus biciul pe mine...

A început vânătoarea de electori!

Azi, Fiul Brăilei, risipitor sau nu (vom vedea după alegeri!), a simţit nevoia să-l pună la zid pe Gheorghe Bunea Stancu. Consider gestul legitim, dar am o întrebare pentru Sergiu Diacomatu (îl cheamă ca dracu'! de ce pe toţi ăştia trebuie să-i cheme bizar?!).

Vă arat ce am găsit în cutia poştală (iar cutia poştală... când n-ai subiecte, caută în cutia poştală... trebuie să fie lucruri interesante):

P.S. Domnule Diacomatu, dar dvs. de unde aveţi aşa mulţi bani să vă daţi binefăcătorul Brăilei? Cum aţi agonisit aşa mulţi bani că vă permiteţi să concuraţi cu Stancu? Întrebare la fel de legitimă ca a dvs. şi cea a dislexicului de mine!

Mă pricep sau ce?

V-am spus să mizați pe Ronnie O'Sullivan și n-avea cum să rămâneți dezamăgiți de opțiunea voastră! Pentru că el este noul Campion Mondial al Snookerului, egalându-l astfel pe John Higgins. Patru Campionate Mondiale câștigate!

Finala a fost un meci bun, dar nu extraordinar. Ali Carter a dat tot ce a putut (dimpreună cu fața lui de băiat cuminte), a încercat să rămână cât mai aproape de adversar, dar în vreme ce jucătorii buni fac ca snookerul să pară simplu, Ronnie face ca snookerul să pară ridicol de simplu... în momentele sale de maximă formă și mai ales când îi iese totul la masă. O'Sullivan a controlat partida și a făcut față chiar și jocului tactic impus de oponent! Așa că spectatorii nu au avut parte de vreun final care să-i țină cu sufletul la gură, cu vreo revenire spectaculoasă sau măcar o apropiere amenințătoare... cu un ultim frame câștigat pe muchie de cuțit, la luptă... Ultima parte a părut mai mult o formalitate pentru Ronnie, care a făcut un 3-1 lejer, ducând scorul de la 15-10 la 18-11... Fără break de peste 100 de puncte și chiar din mai multe vizite la masă pe frame din cauza faptului că pierdea controlul bilei albe, care era mai nărăvașă decât de obicei.

Când Ronnie a adunat toate cele 18 frame-uri necesare pentru a ieși victorios, adversarii și-au strâns mâna și au urmat interviurile. Ali Carter mi s-a părut dezamăgit și poate îngrijorat puțin că nu va mai avea ocazia să ajungă aici. A spus că vrea să fie sănătos - el suferind de o boală, care nu se vindecă, ci doar ameliorează prin tratament și diete - și astfel va merge înainte. Cu toate sfaturile primite de la Peter Ebdon, nu a reușit să-i facă față lui The Rocket. Ce nedreaptă e cumva soarta: chiar acum în momentul în care își recăpătase pofta de joc, era cel mai în formă și a ajuns până în finală... pe merit... a trebuit să fie și Ronnie în formă... și foarte determinat să câștige. Poate că dacă Ronnie se găsea iar într-o stare de apatie, de lipsă de interes față de competiția sportivă... Ali Carter ar fi fost acum Campion Mondial.

Ronnie zice că nu se retrage deocamdată, dar că are nevoie de o pauză pentru a sta cu familia. Dacă va juca și de acum încolo la fel ca acum... sigur mai are multe de arătat!

Va reuși Căpitanul Carter să conducă Racheta (la masa verde)?

Fie... și numai la finalul jocului.

Finala Campionatului Mondial de Snooker, ediția 2012, îi va avea ca protagoniști pe Ali Carter și Ronnie O'Sullivan (The Rocket). Ultimul a fost, din punctul meu de vedere (și nu cred că sunt singurul cu opinia asta), cel mai constant și spectaculos jucător pe parcursul întregului turneu. Prin urmare, dacă nu i se întâmplă ceva în timpul zilei de azi sau chiar mâine (când se va încheia finala), dacă nu are vreun accident stupid, dacă nu pățește nimic (Doamne ferește!)... nu văd cine l-ar putea opri să-l ajungă pe John Higgins la numărul de Campionate Mondiale câștigate în carieră (până în prezent). Dacă nu se defectează niciun reactor al Rachetei, destinația sa va fi aceasta anticipată de mine.

Pe Ali Carter l-am văzut favorit să ajungă în finală după meciul-thriller în compania lui Judd Freză Trump - pe care l-am cam ridicat în slăvi aici, dar care se pare că a început să se simtă vedetă (i s-o fi urcat succesul la cap). Nu pot să spun că Ali Carter a jucat excepțional până acum, dar nici n-a avut căderi de formă precum Maguire. A jucat bine! Constant. Adversarul Căpitanului din meciul precedent se pare că a fost atât de entuziasmat de faptul că a reușit să-l învingă categoric pe Stephen Hendry încât nu a mai reușit să aibă aceeași evoluție și cu Ali Carter. Nu pe parcursul întregii partide! Iar Carter, mult mai adunat, a reușit să fie el finalist. Deși m-aș fi așteptat să fie invers. Pentru că până la acel moment, Maguire adusese la masă, după Ronnie, cel mai bun joc!

Astea fiind spuse... cred că Ronnie va fi cel care va ridica trofeul la finalul turneului. Dacă aș avea vreun chior (mă refer la bani, nu la Băsescu), aș fi în stare să pariez toată suma pe victoria lui O'Sullivan. Deci... vă recomand să mizați pe The Rocket! Există șanse minime să regretați.

P.S. După dezastrul cu Maguire (13-2), legendarul Stephen Hendry a declarat că va părăsi snookerul profesionist. Asta pentru că (ne explică Hendry): “I was in the sport to win, not to just be one of the others. I wanted to be the best and for a little while I was.” Adicătelea: el nu poate fi unul din mulțime! Nu poate fi un simplu jucător! El vrea să învingă, să fie în frunte... să fie cel mai bun! Iar dacă nu-i mai permite religia să facă asta... consideră că e vremea să părăsească circuitul competițional, care l-a făcut celebru. Se pare că am avut dreptate - cumva - în P.P.S.-ul scris aici. E orgolios... ca orice campion adevărat.