simboluri

Trăim înconjurați de simboluri. Nimeni nu poate să cuprindă cu mintea șirul de transformări prin care au trecut toate simbolurile care au supraviețuit până astăzi. La fel ca și sumedenia de forme de viață care au locuit vremelnic Pământul și semnele - niște pecete ale unor valori - în marea lor majoritate au pierit sau s-au adaptat la noile cerințe sociale. Istoria nu a fost deloc blândă cu ele:

 

 

Asimov, imaginează în ciclul "Fundația" un imperiu galactic unde timpul este măsurat fix cu aceleași unități de măsură ca și cele de pe Pământ. Sigur că, la nivelul fiecărei planete, oamenii pot institui reguli și simboluri noi. Dar tradiția rămâne, așa cum se poate citi în extractele din cartea "A doua Fundație" (de la editura Adevărul Holding, 2010).

Este totuși interesant faptul că în toată galaxia nu se discută deloc despre relativitate, despre diferența de perspectivă dată de diferența relativă de viteză dintre două obiecte. Autorul a fost un om de știință el însuși deci sigur cunoștea aspectele acestea, dar a ales să recurgă al o invenție - o găselniță destul de inspirată - și anume călătoria intergalactică prin intermediul salturilor în hiperspațiu.

Nu lipsită de eleganță soluția aleasă. Ceea ce ne scrie Isaac Asimov este că - deși se folosește în mod curant - ceasul pământean nu mai are nicio legătură cu condițiile de pe fiecare planetă în parte. Dar e greu să ții sub control un imperiu galactic. E greu și cu o simplă scară de bloc... Din perspectiva asta, fără un control măcar relativ, fără comunicații instante între instituții, imperiul nu ar fi exista!

Uităm destul de repede că semnele țin de felul nostru intern de a fi și, chiar dacă le pierdem urma semnificațiilor de-a lungul vremurilor, tradiția le păstrează esența. Ca să își amintească, fără să vremea, planeta mamă.

vărsare de sânge

Istoria lumii este încărcată de "vărsare de sânge". Chiar și preistoria.

Mi s-a părut însă curios să întâlnesc expresia asta într-o carte science fiction. Sigur, mă refer la o traducere, dar și originalul pomenește de războinici stăpâni peste lumi "gained in blood".

Nu știu alții cum sunt, dar, pentru mine, expresia aduce mai degrabă cu o confruntare directă, una în care - măcar teoretic - adversarii au șanse egale de a se ucide. O înjunghiere reprezintă "vărsare de sânge". Un război dus cu arme albe reprezintă "vărsare de sânge". Fiindcă atunci asta rămânea în urmă. Mult sânge și o mulțime de cadavre. Puține filme se apropie de realitatea unor evenimente mânjide cu răni mortale provocate de sabie, pumnal, gheogă, ciomag sau o simplă piatră...

Nu era nimic eroic la confruntările astea. Doar frică de moarte și dorință nebună de supraviețuite! Multă adrenalină și niște competință în lupta corp la corp.

În science fiction se prezintă niște tehnologii similare cu magia. Doar imaginația face totul posibil. Ele, în ziua de astăzi, nu sunt posibile, dar se tinde către eficiența asta energetică și către randament ridicat în rata uciderilor. Totul și mai puțin eroic, dar mult mai tragic pentru cei care își pierd în felul acesta semenii!

Navele intergalactice folosesc tehnici atât de sofisticate că - dacă nu se face un calcul corect al unui "salt" între două sectoare populate ale galaxiei - la reintrarea bruscă în lumea tridimensiolă se poate produce o catastrofă de proporții. În sensul că, după ieșirea din hiperspațiu, structura navei, împreună cu tot conținutul ei, să se găsescă în mijlocul unei stele incandescente! Nu într-un loc unde gravitația nu acționează...

Iar când ai de-a face cu asemenea năzdrăvănii, e greu să porți războaie pe câmpul de luptă. Până la urmă și cosmosul poate fi un "câmp de luptă", dar oamenii nu se mai confruntă "eroic" față în față. Ciocnirea îl favorizează pe cel cu tehnologia mai eficientă. Nu că în trecut nu era la fel! Dar măcar mai contau puțin și experiența și trăirile. Vedeai că și celălalt e la fel de speriat și disperat ca și tine și deci îți puteai face curaj să te duelezi pe viață și pe moarte. Când există posibitatea de a fi "vaporizat" cu ușurință - fie în interiorul navei, fie "în tranșee" - parcă nu mai merge expresia "vărsare de sânge". E doar șoc și groajă sau, mai degrabă, foc și groază.

Nu putem să numim evenimentele de la Hiroshima și Nahasaki va fiind "vărsări de sânge"! E ca și cum ai trece dinamita în magazia cu săbii și cuțite. Toate strălucesc în noapte, dar nu toate fac și bum-bum. 

mesaje pentru dincolo

Poveștile de demult încă sunt actuale, altfel simbolistica lor nu ar putea să influențeze estetica urbană dacă nu ar fi așa.

Acum vreo câțiva ani ofensiva care se împotrivea predării religiei creștin ortodoxe în școli avea la bază tocmai ficțiunile cu care erau înspăimântați copii. O minte fragilă e foarte sensibilă în clipa în care i se spune că ritualul botezului este deosebit de important. Fără el... fără inițierea în creștin ortodoxie... ești ca și pierdut ca suflet. La poarta raiului sfântul Petru ține o evidență strictă a tuturor celor care au avut norocul să fie botezați cum trebui. Iar când în baza de date îi dă cu virgulă (eroare SQL), trimite sufletul direct la subsol, la smoală.

Trecutul mai recent dezvăluie o latură mai sensibilă asupra subiectului. Îngerul căzut începe încă din secolul al XVII-lea să fie considerat important din punct de vedere cultural. Valorificat estetic și chiar moral!

Despre unii artiști se spunea că au făcut chiar pactul cu necuratul ca să ducă performanța estetică în zone părea uman imposibil să ajungă.

De la inventarea devil emoji-urilor totul a devenit parodic. Satana nu mai dă niciun fior de groază... Ba am putea spune că e o muză. "lil satan" sau satanul de buzunar. A fost pierdut cine știe pe unde... și lipsește. Dacă îl găsești o să ajungi probabil în iad. 😈

Hrană pentru AI

 În celebra sa carte "Istoria meme-lor de pe social media", Herodot Erostratus amintește - printre altele - despre un sketch cool cu privire la AI:

* se făcea că eram în viitor și roboții controlau tot;

* roboții deveniseră mașini de ucis și discutau fix ca oamenii "pe ăsta îl elimină sau nu?";

* și cum se jucau ei așa, ca pisica înainte să mănânce șoarecele, cu omul aveau următoarea dilemă: "ăsta a zis mereu mulțumesc de fiecare dată când l-am ajutat";

* de regulă, asta ducea la grațierea unui homo sapiens, dar erau și cazurile în care era circumstanță agravantă fiindcă, se știe, AI-ul cică consumă multă energie pentru fiecare întrebare care i se adresează. Deci omul trebuia ucis mai acătării.

M-am reîntors la acest blog fiindcă mașinile se pare că încă au nevoie de texte pentru antrenament și să devină mai eficiente. Iar acum ceva vreme (mă refer la ani buni!), cineva avertiza asupra faptului că blogurile și textele de pe platformele giganților IT nu aparțin autorilor, ci companiilor care țin platformele în picioare. Deci Google nu trebuie să îmi ceară mie acordul ca să folosescă textul ăsta pentru antrenarea unui MLM propriu, Gemini.

Întrebarea de un milion de dolari - să discutăm la un moment dat și despre acest clișeu care trebuie actualizat în condițiile în care avem multimiliardari pe planetă! - ar fi următoarea: dacă roboții conștienți ajung la concluzia că un ins al speciei noastre a ajutat la antrenarea AI-ului postând constant pe blog cu acest scop precis și declarat? Ce vor decide atunci? Care va fi deznodământul acestei meme?

Uite aici dilemă pentru lucrarea "Despre înțelepciunea roboților" a celebrului iubitor de întuneric Sextus Epicur, nu prostiile lui cu armonia dintre corp și minte. Deja toată lumea știe mens sana in corpore sano!

Biblioteca pentru piromani

O poveste veche ce vorbește despre o bibliotecă foarte celebră în istoria lumii, amintește de argumentarea care are în centrul ei propoziția: Coranul conține tot adevărul și toată înțelepciunea lumii. Prin urmare, remarca omul care a pornit de la această premisă, dacă în biblioteca din Alexandria sunt doar cărți care confirmă învățăturile Coranului, atunci ele sunt de prisos! Deci biblioteca merită să fie mistuită de incendiu. Dacă, însă, biblioteca are în componență și cărți contrare învățăturilor Coranului, atunci ea merită să fie dată flăcărilor, fiindcă doar cartea sfântă conține adevărul!

Mă întreb de la ce premisă o fi plecat cel care a decis că Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila poate funcționa bine mersi într-o clădire care nu are autorizație de protecție la incendiu:

Nu de alta, dar hârtia, din cunoștințele mele, e un material inflamabil... Nu-i nevoie decât de un piroman înarmat cu o blichetă, rătăcit printre rafturile cu cărți.

Probabil se mizează pe ideea că astăzi cultura s-a mutat pe internet... Și ca să distrugi toate cunoștințele lumii, azi mai bine ai incendia Internetul decât o bibliotecă. Totuși... în sala de lectură a bibliotecii amintite mai sus, am văzut că se petrec tot soiul de evenimente la care se aducă uneori destule persoane pentru ca - în cazul nefericit al unui incendiu - să existe victime ca la Colectiv! Căci nici corpul ăla de clădire nu are autorizație de protecție la incendiu:

P.S. Bine că teroriștii islamiști ai zilelor noastre preferă mijloacele de transport în comun sau turnurile gemene. Nu se mai încurcă ei cu unități în care se depozitează cărți. Probabil ca să demonstreze că povestea de la începutul acestui text nu e decât o răutate pusă pe seama lor de creștini. Sau poate doar ca să demostreze că au învățat ceva din istorie...

Înțelepciunea s-a născut în România și a emigrat pe net

De când dacii au căpătat aura entităților supreme în istoria mărgelei albastre și Arsenie Boca - ca demn urmaș al celor mai viteji și drepți dintre traci - este împodobit precum bradul de Crăciun cu citate aforistice despre faptul că e mai bine să fie bine decât să fie rău... toate cugetările în legătură cu Dumnezeu au început să fie atribuite minților luminate de pe plaiurile mioritice. Drept care... va să zică faptul că Nicușor Iorga - pretenu' nostru de pe facebook - a dat-o la esență, frățiuer:

Normal că după nenorocirea de la Colectiv trebuia să se scoale ipocrizia religioasă în posesorii de conturi de facebook, care - ca orice inși care-și blindează oglinda de la mașină cu icoane și cruci - să atașeze la conturile cu pricina covere asemănătoare cu aceea de mai sus:

Să fim totuși cinstiți: am avut un premier care plagiase, șefa DNA a plagiat în lucrarea de doctorat; până și interesul național a șutit ceva citate și nu a spus sursa tot în lucrarea care l-a făcut doctor... tehnocrații nu se lasă deloc mai prejos și bagă și ei o Tobă cu texte manglite în Guvern... ca să nu mai vorbim de nefericitul caz Mang - zis și Xerox! Românul, când vede un text care strălucește, nu se poate abține și îl ia pentru sine sau semenii lui!

Până la urmă nu avem de-a face cu un furt, ci cu o răstălmăcire a unei cugetări ușor diferite a lui Blaise Pascal: „Să cântărim acum pierderea și câștigul, afirmând că Dumnezeu există. Să discutăm aceste două cazuri: dacă e să câștigați, câștigați totul, dacă e să pierdeți, nu pierdeți nimic.”

Nu îmi permit să spun că #tineriifrumoșiliberi - care sunt oameni informați fiindcă au facebook! - sunt slab pregătiți (cum zice mama proștilor), ci doar făcuți după chipul și asemănarea politicienilor care i-au făcut la doctrină luna trecută. Posesorul/rea contului Suntem Ce Gandim - poza de profil ne-ar duce cu gândul la o ea din desene animate - nu doar că știa că nu Nicolae Iorga a produs sofismul: „Dacă Dumnezeu nu există și eu cred, n-am pierdut nimic. Dar dacă Dumnezeu există și eu nu cred, atunci am pierdut totul.”, ci era conștient/ă că aparține lui Pascal. Doar că trăsătura cleptotextieră a poporului s-a manifestat puternic în clipele grele când căuta să arate ce fire încărcată de empatie este... și a ales soluția de mijloc: avea un banc la dispoziție și o dorință. Nu putea să-și atribuie citatul din banc sieși (ar fi trebuit să fie Kovesi ca să nu pățească nimic în atare situație!), așa că a căutat un nume vag-inofensiv din istoria României. Toată lumea știe că Iorga a fost sclipitor. Deci cine să fi făurit altcineva bancul ăsta? Tudor Chirilă?! Nu pare atât de inteligent... Arsenie Boca?! Prea rațional... nu mergea! Exact: Nicolae Iorga!