Se afișează postările cu eticheta discurs politic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta discurs politic. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 septembrie 2026

infantilizarea discursului public

Scandalul cu Pahonțu, care ar trebui să mai lase puterea și să se care, a adus pentru văzul și auzul publicului o caracteristică a presei pe care toți o intuiam, dar pe care nu o puteam cuprinde atât de bine în mănunchiuri de dovezi irefutabile.

L-am auzit și pe Badea încă de la începutul scandalului, iar joi pe Cristache. Ambii se plângeau că Recorder este tardiv în dezvăluirile despre Pahonțu, fiindcă ei au știut cine e personajul de mulți ani. Și deci nu pot să înjure în continuare fiindcă astfel fac un joc politic. Deci ar fi împotriva președintelui. Or, asta înseamnă că ei sunt pro?

Ciudată modalitate de a pleda pentru neutralitate atunci când vechii inamici politici sunt la ananghie. Un discurs de grădiniță: doamna, doamna, dar eu am zis mai de mult că Pahonțu era rău, v-am zis, v-am zis și nu m-ați crezut!

În primul rând, ei nu au documentat un caz specific în care individul comitea ilegalități sau fapte imorale... Doar au speculat pe marginea puterii de care dispune. Cu temei, dar fără ceva concret. Speculația educată (educated guess) nu reprezintă neapărat o dovadă. Ei nu spun că Recorder greșește, nu aduc dovezi contrare. Citarea unor experți care descriu într-o altă manieră contextul este în regulă, dar e nevoie de mai mult de atât.

Iar argumentul cum că dacă dau în Pahonțu. dau în președintele Nicu Șordan e stupid. Discursul răzbunător e de gâgă! Mai bine taci! Decât să te plângi că un material de presă are o țintă politică foarte clară. Fiindcă și discursul tău e la fel de lipsit de obiectivitate ca al adversarilor!

Degeaba încerca Doru Bușcu să îi explice bărbosului Cristache cum iau naștere materialele de presă și că e stupid să excluzi din start o informație doar fiindcă a fost publicată de concurență. Omul o ținea langa că nu se bagă în troaca asta murdară numită politică. Păi, ce? El e moral și nu poate să dea în președinte cu armele concurenței. Ceilalți sunt răi per se. Ceilalți nu au cum să aibă dreptate fiindcă sunt ceilalți! Și chiar dacă au dreptate să îi ia dracu! Tot nu au dreptate fiindcă joacă politic. Cum ar zice Ion Creangă: curat meșteșug de prostie discursul ăsta de copil răzgâiat al celor educați la academia de propagandă a profesorului Dan Voiculescu, nume de cod Felix.

Să ne înțelegem: clar materialul Recorder are o țintă politică evidentă. Dar de ce aș vrea eu ca președintele să păstreze în funcție un pol de putere pe care să se bizuie la nevoie? Mi s-ar părea salubru să cadă Pahonțu - chiar și pe nedrept - fiindcă deja a căpătat o putere mult prea mare. De asemenea, dacă președintele cade asta e iar bine pentru însănătoșirea democrației.

Să cadă Bolojan! Cu toții ne dorim asta. Ăia care nu au interese să rămână. Dar, dacă tot sunteți anti Bolojan, căutații bubele. Sigur are boli politice grave. Sigur are în preajmă oameni compromiși. Cum naiba s-a ajuns la un discurs atât de stupid încât să se susțină că adversarul greșește fiindcă joacă într-o tabără ostilă? Adu, bre, dovezi că greșește sau dă tu mai tare în adversar! Produ un documentar care să rupă mintea publicului în legătură cu cât e de corupt un politician din preajma lui Bolojan.

joi, 23 aprilie 2026

memezarea discursului politic

 Cred că prima dată când am văzut felul în care mass-media poate să îngroape unele subiecte - importante sau nu (nu discutăm asta) - a fost în filmul "Wag the Dog". De ce își mișcă un câine coada? Fiindcă este mai inteligent decât ea. Dacă coada era mai deșteaptă, mișca ea câinele.

Însă "House of Cards" a spus cel mai răspicat felul în care o sintagmă repetată de nenumărate ori rămâne cu publicul căruia îi este destinată influențădu-i deciziile.

Una dintre memele care mi s-au părut foarte interesante a fost și cea în care poanta era următoarea: "nu urmăresc/citesc știrile! dacă e ceva important apare în feed-ul de social media sub formă de memă". Or, cam asta a devenit politica în clipa de față. Lumea e atât de obosită de muncă și invadată de așa de mulți stimuli că n-are timp să asculte un discurs întreg. Și nici răbdare. Așa că etichetele și glumele simple, schematizarea tip bandă desenată, memele din câteva cuvinte au determinat felul în care se creează simplu și eficient adeziune sau antipatie politică.

Avem exemple foarte bune astăzi în politica țării: "șobolani", "dezescaladare"... Iar media doar gravitează în jurul cuvintelor astea, nimeni nu mai caută ce-i dincolo. Cu toții discută despre efectele comunicării, nu mai investichează nimeni nimic. Avem creatori voluntari sau involuntari de meme și paraziți ai memelor respective.

Sigur că umorul este important! Dar supraexploatarea oricărei resurse epuizează resursa respectivă! Or, tendința astăzi este să înecăm totul în umor, în glumă, în memă. Fiindcă o memă rămâne. Are mai multe șanse să supraviețuiască decât o chestiune serioasă. Însă dacă totul e doar despre asta, totul se rezumă la asta, chiar și glumele bune devin perisabile!

Documentându-mă recent pentru o anumită lucrare am găsit câteva informații despre un studiu care încerca să vadă în ce măsură anumite sintagme standard ("discurs repetat") sunt cunoscute de diverse categorii de public. S-a constatat faptul că oamenii mai în vârstă tind să cunoască în mai mare măsură sintagmele vechi, pe când tânăra generație pe cele mai noi. Un lucru firesc. Ceea ce cred însă că se va întâmpla în viitor e că - și dacă unele formule se vor impune peste mai multe epoci - segmentarea memelor va fi definitorie pentru anumite categorii de vârste.

O să se poată scrie o carte de istorie despre cum anumite meme au influențat deciziile politice și, de asemenea, felul cum a modelat asta mai departe o întreagă populație într-o anume etapă a vieții. Unele capitole pot fi reale antiteze între ceea ce gustau maturii în materie de umor politic și ceea ce dădea speranță celor mai tineri.