succesul și iluziile

 Înțeleg că muzica având și versuri trebuie să transmită un mesaj. E mai bine să fie așa decât să spună aceleași absurdități despre cât de mișto este să faci sex în valurile mării vara la soare sau ceva de genul. Dar e deranjant, din perspectiva mea, în clipa în care un artist - din ăia cunoscuți! - se văicărește în versuri că nu sunt luați la întrebări cu privire la propria fericire. Numai ei și Dumnezeu cunosc ce existență complicată au. De la adăpostul succesului!!! Nu mă înțelegeți greșit, sunt convins că și aceștia sunt oameni și au dreptul la toate semntimentele umane. Dar nu pot să îi compătimesc, nu pot să le ascult versurile și să spun... vai, săracul/a, cât de trist/ă este... Că am învățat să mă uit la cimitir (așa cum ne spune Nassim Nicholas Taleb).

Evident că și succesul poate fi efemer. Numai că există situații în care deja pare definitiv. Și dacă omul respectiv se află în situația aia privilegiată față de insul care muncește pe salariul minim e și pentru că și-a dorit asta! Or, mulți își doresc, dar puțini răzbat! Deci de ce să compătimesc norocul cuiva?

Căci despre asta este vorba într-un final: noroc! Atunci când s-a tras linia au contant atât factorii genetici, cât și educația și susținerea apropiaților și... cine știe ce alt factor la care nu m-am gândit. O să spuneți acum că "nu erai tu ăla determinist? ce treabă are norocul?". Norocul e numele dat incapacității noastre de a înțelege totul! Dacă am putea ști totul, atunci am putea să determinăm cu exactitate și cine are succes și câtă nefericire și bucurii o să îi aducă viața asta.

Pe de altă parte, există și piesele motivaționale. Alea în care artistul spune că nu face decât ce simte el, că așa ar trebui să își trăiescă toată lumea viața. Să îți urmezi visul până la capăt, fiindcă altfel nu ai cum să reușești. Și ce viață de sclav te așteaptă dacă nu faci precum ți se indică în piesă. Caută ceva ce îți place și nu o să muncești o zi în viața ta. Și de data asta trebuie să aruncăm privirea la cimitir. Ce înseamnă asta? La fel ca mai sus trebuie să spunem din capul locului că oamenii de succes sunt privilegiați. Or, nu poți să iei lecții de la privilegiați fără să privești la nenumărații oameni care au încercat dar nu au avut la fel de mult noroc. Este clar pentru oricine are capacitate de discernământ că dacă încerci ceva există șansa să și reușești. Dar există, la fel de bine, posibilitate să și eșuezi lamentabil! Deci valoarea artistică a demersului este mică. De aia chestiile astea sunt mai apreciate de cei tineri, care caută modele, pe când cei cu pielea tăbăcită le ignoră.

Trăim într-o epocă a prefabricatelor și a schemelor. Pare că le-am încercat deja pe toate și e obositor. Fiecare să se agațe de ce șablon crede de cuviință, oricum "Autonomy Is An illusion".