Se afișează postările cu eticheta Brăila. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Brăila. Afișați toate postările

miercuri, 12 ianuarie 2022

Real Brăila

Să-mi confirme și mie cineva! Acolo scrie Brăila, nu Barcelona, nu?

Vă zic, (în conformitate cu mizeria aia plătită din bani publici) la Brăila s-a inventat datul cu șutul în minge, nu doar cu șundeaua pe stradă! 😁

P.S. Atât de tare e apreciat fotbalul prin zonă că Municipalul e la un cutremur distanță de prăbușirea totală.

duminică, 26 ianuarie 2020

Cum să nu te faci de baftă pe facebook

Acum și fără sprijinul Photoshop.

Când D-zeu a creat facebook i-a zis: „Răspândește-te în lume și umblă la stima de sine a oamenilor. Și facebook a făcut voia lui D-zeu.”

Iar oamenii - ca să vină în întâmpinarea nevoilor lor - au creat asta:


Locul unde mergi la sigur dacă vrei să-ți iasă cel mai mișto selfie pe facebook. Ăla pentru care o să primești aprecieri și de la dușmanii tăi!

Asta ca să se facă distincția clară între țăranii de pe facebook și experții în selfie-uri reușite.

P.S. Am văzut prima dată frizeria asta acum câțiva ani. Anul trecut și-a mutat domiciliul, așa că am crezut că a dat faliment. Dar n-a murit, s-a transformat. Versiunea asta e pe o stradă ceva mai lăturalnică (chiar dacă e tot buricul târgului, dar mai la harcana așa... pe o stradă unde probabil chiriile sunt mai mici), dar e mai spațioasă.

duminică, 26 mai 2019

Money in the windows

Înainte ca susținătorii „dreptei” în politică să arunce plasticuri de un leu în săracii aduși de pesediști la întrunirile întru susținerea lui Dragnea, elevii de la un liceu tehnologic din Brăila băgau banii în ferestre! La propriu!


P.S. Am fost la votare. Discuție la intrarea (unde era deja coadă!!!!!):

- Da' ce se așteaptă acolo, îndreabă un el...

- Eh, să scaneze bulenitenele... zice o ea.

- Să vadă dacă suntem vii sau morți? întreabă din nou el, încercând să glumească.

- Uite așa ne mai fură datele personale, zice ea, după ce mai șade o vreme în cumpănă. LOL

miercuri, 6 februarie 2019

Biblioteca pentru piromani

O poveste veche ce vorbește despre o bibliotecă foarte celebră în istoria lumii, amintește de argumentarea care are în centrul ei propoziția: Coranul conține tot adevărul și toată înțelepciunea lumii. Prin urmare, remarca omul care a pornit de la această premisă, dacă în biblioteca din Alexandria sunt doar cărți care confirmă învățăturile Coranului, atunci ele sunt de prisos! Deci biblioteca merită să fie mistuită de incendiu. Dacă, însă, biblioteca are în componență și cărți contrare învățăturilor Coranului, atunci ea merită să fie dată flăcărilor, fiindcă doar cartea sfântă conține adevărul!

Mă întreb de la ce premisă o fi plecat cel care a decis că Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila poate funcționa bine mersi într-o clădire care nu are autorizație de protecție la incendiu:


Nu de alta, dar hârtia, din cunoștințele mele, e un material inflamabil... Nu-i nevoie decât de un piroman înarmat cu o blichetă, rătăcit printre rafturile cu cărți.


Probabil se mizează pe ideea că astăzi cultura s-a mutat pe internet... Și ca să distrugi toate cunoștințele lumii, azi mai bine ai incendia Internetul decât o bibliotecă. Totuși... în sala de lectură a bibliotecii amintite mai sus, am văzut că se petrec tot soiul de evenimente la care se aducă uneori destule persoane pentru ca - în cazul nefericit al unui incendiu - să existe victime ca la Colectiv! Căci nici corpul ăla de clădire nu are autorizație de protecție la incendiu:


P.S. Bine că teroriștii islamiști ai zilelor noastre preferă mijloacele de transport în comun sau turnurile gemene. Nu se mai încurcă ei cu unități în care se depozitează cărți. Probabil ca să demonstreze că povestea de la începutul acestui text nu e decât o răutate pusă pe seama lor de creștini. Sau poate doar ca să demostreze că au învățat ceva din istorie...

vineri, 1 februarie 2019

Unde-i legătura???

L-ați văzut pe dnul Cristian Tudor Popescu seara trecută la Digi24 (Jurnal de seară)? Uneori mă întreb cum de un om așa de cult poate să aibă un singur șablon pe care să-l aplice oriunde în legătură cu orice se întâmplă în politica românescă. Pentru orice se întâmplă găsește un echivalent comunist...

A demisionat Tudose din PSD. Ce au făcut cei de la sediul din Brăila? I-au șters numele de pe un panou cu lista aia în care erau trecute numele parlamentarilor PSD din Brăila pe clădirea din oraș aferentă partidului... Au dat cu vopsea roșie peste.

Cum a comentat dnul Popescu evenimentul? A scos din biblioteca personală o enciclopedie cu imagini celebre ale celor mai puternici lideri comuniști. Lenin și Stalin... Și ne-a relatat cum au editat dânșii niște fotografii simbol (Stalin de mai multe ori aproape ca în 1984 - azi suntem în război cu Eurasia... mâine nu mai suntem... cui îi pasă de detalii? avem alți dușmani, n-am fost niciodată în război cu Eurasia. LOL) după ce liderul principal a îndepărtat de la conducere eventuali rivali (de cele mai multe ori după ce i-a împușcat) cu care a pus la început bazele puterii sale.

1. Pe Mihai Tudose nu l-a executat nimeni. A plecat singur (silit de circumstanțe, fiind oportunist sau pur și simplu fiindcă nu-i mai place de Liviu Dragnea).

2. Prin urmare, nu mai avea de ce să apară pe panoul respectiv! Da, dar zice dnul Popescu... așa a fost „executat în efigie”. LOL

După care mai dă câteva pagini pe aceeași enciclopedie și descoperă și relevă niște imagini ale unor chipuri peste care s-a aruncat monstruos vopsea. În alb-negru. Niște simboluri ale modului cum acoperea comunismul atrocitățile pe care le comitea în numele dreptății sociale și întru îndepărtatea dușmanilor poporului!

Doar că Mihai Tudose nu avea chipul gravat în panoul respectiv, ci doar numele. Peste care s-a dat o mână de vopsea roșie. Fiindcă nu mai avea ce căuta numele lui acolo! De ieri, omul nu mai e în PSD! Nu l-a obligat nimeni pe față să se care (șobolănelile din partid sunt chestii curente și au mai apărut nemulțumiți în lumea politică mai ales în preajma alegerilor fiindcă nu au mai avut loc pe listele cu inși eligibili în campania electorală)!

Nu e ca și cum Dragnea a ieșit ieri la TV și ne-a zis că Tudose n-a fost niciodată în PSD! Toată lumea care are acces cât de cât la informație știe că insul a fost și premier din partea PSD. Faptul că i s-a șters numele de pe un panou n-a fost decât o consecință a faptului că acel panou nu ar mai fi conținut informații corecte dacă numele lui ședea acolo. Nu e ca și cum Dragnea și-a editat toate pozele în care apărea la tribună alătură de Tudose, eliminându-l pe fostul său „prieten” cu care ieșea nădușit de la celebrul CEx după care păreau că se împăcaseră. LOL Execuțiile astea „în efigie”, cum le numește dnul Popescu, pur și simplu nu se mai pot petrece azi când tot ce spun politicienii rămâne undeva prin cotloanele internetului. La fel și tot ce fac... Deci unde e legătura cu acea mostruoasă acțiune schizofrenică a comuniștilor menită să spele creierele oamenilor cu forța șocului produs de astfel de „execuții în efigie”? N-a fost decât o nenorocită de acoperire cu vopsea roșie a unui nume. Pentru a aduce informația în actualitate. A fost mai ieftin probabil decât să înlocuiască panoul. Și sunt sigur că și în cazul ăsta dnul Popescu ar fi găsit ceva în comunism care să semene la fel de bine și să fie la fel de monstruos!

joi, 16 august 2018

Cum să șantaj în presă

Ziarul Obiectiv (care se pretinde că ar fi „Vocea Brăilei”) avea acum câțiva ani vreo 24 de pagini. Nu din cale-afară de reușite, dar măcar decente. Găseai printre redactori doi-trei mai cu har, mai cu experiență. Nu doar din ăia care să expună un singur punct de vedere și ăla al instiuțiilor statului sau ale politicienilor...

Azi, după ce a încercat formatul cu 16 pagini o vreme, a ajuns să aibă numai 12!!! Mai mult de jumătate din spațiu e ocupat de publicitate și anunțuri! După toate semnele, cotidianul se află în moarte clinică. Un jurnalist m-ar atenționa că nu e sănătos să mă bucur de moartea unui ziar, dar eu le-am zis doamnelor de la conducere (în mod cât se poate de personal!) că nu așa se face jurnalismul. Deci... haideți să folosim un nou clișeu: fiecare ziar moare pe limba lui, deci fie-i țărâna ușoară!!

M-am mai luat în treacăt de retactori de acolo. Posibil că-s misogin fiindcă doar femei îmi pică în obiectiv. Ce pot spune... am și eu slăbiciunile mele. LOL

Pe Andreea Iconaru n-am cunoscut-o personal. Uitându-mă pe diagonală pe unele din textele dânsei, pot spune că e o persoană comodă, superficială și fără prea mare curaj. E un fel de scrib modern. Fără contribuții proprii. De aia nici nu am reușit să-i parcurg articolul până la capăt.

Mi-a fost de ajuns lead-ul să-mi dau seama că dânsa dorește să-i facă PR politicianului Ovidiu Nechita:

Ce avem noi aici? Autodenunț să fie? Domnul politician amenință cu DNA-ul dacă nu se face dreptate. Iar dna/dșoara Iconaru se mulțumește să consemneze simplu acest fapt. Fără să-l întrebe pe Nechita: Bă! Dar de ce nu te duci la DNA? Dacă sunt cazuri de compentența DNA, de ce nu te duci să reclami????? Tolerezi corupția? Du-te, frate, la DNA!!! Ai documente? Dă-mi să văd și eu! Documente, nu vorbe! Și iată cum se naște o investigație!

Doar că Nechita ăsta nu e preocupat de respectarea legii (sau a procedurilor dintr-o instituție), ci probabil că are o pilă pe care s-o pună pe la Muzeu. Dă din clanță fiindcă nu îl ia nimeni în seamă pe acolo. Dacă ai de la început bune intenții, faci denunț și abia apoi, dacă procurorii ignoră cauza... te duci să te plângi pe umărul unei jurnaliste. Altfel se cheamă șantaj!

Căci și PR-ul ăsta are bubele lui dacă insul dă cu mucii în fasole. Moamă ce de clișee știu. LOL


Ovidiu Nechita - știi cum se zice? Dacă tăceai, politician isteț rămâneai!

P.S. În capul articolului e pusă o imagine a dlui Ionel Cândea. Pe care l-am întâlnit personal, fiindu-i pentru un semestru student. Cursul fără seminar (nu știu de ce) despre istoria presei era pus cu jumătate de oră mai târziu decât începeau cursurile obișnuite și se termina cu jumătate de oră după ce plecau toți studenții de la universitate. Era ultimul curs, noaptea. De regulă, mai rămâneau doar 2-3 studenți (nici nu eram o armată la jurnalism - vreo 10 toată grupa, uniți în majoritatea timpului cu ăia de la comunicare, care erau de două ori mai mulți). Domnul profesor a strâmbat din nas vreo câteva cursuri (că e un om ocupat și nu-și permite să piardă vremea cu 3 tineri în sală), după care n-a mai zis nimic, mulțumindu-se doar să-și prezinte materialul. Omul are cunoștințe de istorie, știe să și le prezinte. Mie mi se părea interesant. A venit chiar și cu documente ilustrative pentru domeniul pe care-l preda - articole de-ale lui Eminescu și nu doar... La examen credeam că o să lase cu restanțe multe, doar că s-a dovedit că ne cam înșelam. Ne-a zis să scriem despre ce am învățat mai bine. Și asta a fost. Nu știu cât de corupt este omul, doar că am citit tot în Obicetiv că mârâia la CJ după bani pentru centenar.

P.P.S. La coada articolului am găsit imagini ale lui Viorel Mortu și Dorian Rais. Pe Viorel Mortu nu-l cunosc, dar știu că a fost inspector școlar în oraș. Pe Dorian Rais îl știu fiindcă era decan la facultate la care am fost eu. Nu mi s-a părut un incompetent! Știu că niciunul dintre ei nu mai e așa tânăr și că în instituții se dau posturile cu dedicație... doar că dacă pentru oamenii ăștia se face mare caz, vă zic că pe lângă Viorica Dăncilă cei doi sunt chiar lumini.

vineri, 6 mai 2016

Din nou. în atenția lui Radu Alexandru, ex-Cațavencii

Centaure, ăsta e pamflet, așa-i? Că dacă e pe bune, e doar o naivitate. Ce om cu o viață cât de cât obișnuită, cu serviciu de 10 ore pe zi, plătit de-a-n pulea o să mai aibă răbdare să fie cetățean model? Să presupunem că vede că d-na de la ghișeu o arde bășinos și tratează cetățeanul cu curul (sic!)... ok. Te iei de ea, țipi... te revolți... nu se rezolvă nimic... aia o să-ți spună că și ea e la fel ca tine, că e stresată și că nu-i place ceea ce face... și pierdeți amândoi timp aiurea. O să-ți facă hatârul ție și următorul o să fie tratat și mai nasol fiindcă vrea și aia să-și ia revanșa. Că așa funcționează oamenii stresați și sictiriți de rutină. N-o să te duci tu să-i faci morală din nou... că ai și altă treabă. Dacă ală nu se apară și preferă să-i lase o ciocolată ca să-l rezolve mai repede, sistemul tău s-a dus de râpă. Asta ar putea să meargă dacă fiecare ar fi dispus să facă ceea ce trebuie... altfel, omul cu principii nu e decât un naiv într-o lume de hiene. Ia zi și tu cine o să fie mâncat cu tot cu cadavru?

Pe când dacă ieși în stradă noaptea, după ce ai muncit ca un sclav și strigi niște chestii alături de o gloată asemanatoare ție măcar te răcorești. Știi, ca momentele alea din cartea 1984 de Orwell, când se adună oamenii să se descarce... ei vin acolo și strigă împotriva dușmanului comun, dar în capul lor acest dușman devine unul concret. Pentru un corporatist, protestul ar putea să fie și o cale de a se răzbuna în capul lui pe șeful lui arogant, care seamănă cu un ministru cu privilegii.

Soluția trebuie căutată altcumva. Intransigența ta e naivă. Fiindcă îți dai singur argumente pentru naivitatea asta: ai spus că pe prost n-o să-l fută grija de el, ci de altul. N-o să stea el să schimbe sistemul, iar tu s-ar putea să n-ai timp să rezolvi în fiecare zi problemele alea mici pentru că o să preferi să vrei să ieși cu copilul în parc, cu prietenii la o bere, să vezi un film, să vacanță sau pur și simplu să te uiți la pisici pe net fiindcă e o activite mai relaxantă decât să faci pe idealistul.

Și uneori strigatul la aer are efecte mai concrete. Cade un cap. Dacă s-ar striga la aer de fiecare dată când treburile merg cu adevărat prost, capul ăla care vine în loc va trebui să ia și măsuri bune... măcar să mai scape de gura lumii. Și așa vede că lucrurile pot fi bune și pentru el și urmașii lui și... le păstrează.

Omul concret, obișnuit n-are timp să se gândeacă prea mult la chestiile complexe. Că de aia există funcționari publici și specialiști. El vrea să trăiescă. Și să-și vadă de activitățile lui!

P.S. L-am văzut azi pe d-nul Viorel Botea - candidat la Primăria Brăila din partea PMP - vorbind la TV Brăila. Și dânsul spune că proiectele cu after school-ul ale celorlalți sunt ridicole, dar el cunoaște sistemul de educație și o rezolvă! Nu prea mi-am dat seama din ce bani se susține acest proiect (de comasare, de construire de cantine, poate chiar de cămine de dormit... etc.)... S-a ajuns și aici, candidații chiar au început să vorbească despre proiecte, care mai de care mai stiințifico-fantastice. Întrebări concrete:

1. cine susține financiar haleala copiilor? că... dacă le dăm pruncilor de om un prânz cu valoare calorică zero... nu rezolvăm situația. tot flămânzi or să fie.

2. cine susține financiar personalul care se ocupă de supravegherea copiilor? că eu nu mi-aș lăsa copilul încă patru ore pe zi pe mâna unor oameni plătiți cu salariul minim.

3. cine susține financiar personalul de la cantină?

vineri, 26 februarie 2016

Antena 3 e pe toate gardurile

Mă știți un om foarte săritor când vine vorba de o mână de help pentru cei care vor să-și facă publice opiniile! Unul dintre vecinii mei a decis că e de datoria sa să lipească pe propriul gard următoarea chestie:

Bănuiesc că i s-a tras de la ultima controversă iscată la nivel public în legătură cu trustul Intact și comportamentul abuziv al ANAF - conflict pe seama căruia Europa FM a făcut deja două ediții Avocatul Diavolului. Să se înțeleagă că și săracilor (printre care mă număr) de la Brăila le pasă de libertatea de exprimare!

Nu vreau să mă dau expert în ale justiției, dar ANAF a făcut prostia să intre cu bocancii într-o situație care necesita mănuși chirurgicale. Era normal să și-o ia la gioale! La ce vă așteptați în clipa când s-a apucat să legitimeze și să întrebe oamenii aiurea în sediul unei firme private. Poate fi ăsta considerat un act ostil de intimidare? Poate! Era mai eficient genul epistolar.

luni, 10 august 2015

MECS e agramat

E oficial. Cazul acuzativ va fi eliminat din limba română. Aici nu vorbim despre miniștri care comit - vorba dacului Costi Ioniță - agramaticalități. Căci vorbele zboară, ce e scris, însă, rămâne (asta dacă nu vine un nene cu o argumentație religioasă și nu spune: dacă o bibliotecă care conține toate cunoștințele lumii contrazice Coranul atunci ea trebuie arsă; dacă ea nu contrazice Coranul atunci e de prisos... deci trebuie arsă! Sigur, acum avem internet. Suntem civilizați, cică! Și nu mai producem astfel de sofisme... Nu le mai producem noi (fiindcă pe mulți nici măcar nu-i duce capul să gândească astfel de nemernicii), dar sunt unii care - cu o lipsă de bun simț fenomenală - aduc în discuție citate de acum mii de ani... ca să-și justifice ura. Alții, fără să se informeze temeinic cu privire la o temă, aruncă vorbe din auzite... ca pe descoperiri științifice. Tot în numele unei atitudini negative față de semenii lor. Oamenii nu par niște animale sociale. Ei au creat societate fiindcă au nevoie de ceilalți, nu fiindcă și-i doresc.).

Uite un act oficial de pe site-ul Inspectoratului Județean Brăila, coținând antetul Ministerului Educației și Cercetării, număr și dată, semnătura inspectorilor școlari și ștampilă! De ce să ne mai încurcăm oare cu acest pârdalnic de „pe care” la acuzativ... când lume zice direct „care” și „decât” în loc de „doar”?!
 

Documentul complet se găsește mai jos:

sâmbătă, 4 iulie 2015

Eu, infractorul

Era îmbrăcat cu un tricou roz. Cu guler. Descheiat. Cum se poartă. Ținea la vedere - destul de sus - o legitimație. Mintea mea îl asocia cu omul ce-ți poate mânca vremea dacă-l lași. Așa că am ridicat labele superioare în semn că nu mă interesează deloc ce are să-mi comunice și am dat să-l evit cum evita Hagi adversarii. Omul însă era insistent. Mi-a blocat calea cu brațul stâng: „Unde te duci?!”. PLM, acasă! Dăăăă! Îmi cere: „Bonu' fiscal!” Ah, despre asta era vorba. Ok... extrag precum un chirurg nepriceput din buzunar hârtia pe care o mototolisem acum câteva clipe și i-o întind cu încrederea celui care speră că o hârtie stă între el și libertate. În regulă, verifică... „Ai la tine produse care nu se află înscrise pe bonul fiscal?!” What? Hell, NO! Da, da. „Am primit de la dispecerat informația că ai avut mișcări bruște. Erai la un moment dat cu alea în mână după care umblai în buzunar.” LOL. Și asta înseamnă că? Cel mai probabil ai furat ceva. Din buzunarul propriu! Ce deducție logică. Fiindcă lângă raftul cu crătiți lui i se părea pesemne adecvat să fi pus în buzunar o furculiță sau ceva.
Normal. Intră tu în magazin fără cărucior, având ten bronzat și mers oarecum ciudat și scrie suspect pe tine. Prostul care o freacă toată ziua cu ochii beliți în monitoare abia așteaptă să dovedească cât este de zelos. Dă-te la un colț ca să-ți așezi banii pentru plata unor amărâte de periuțe și se va striga BINGO! Felicitări, ești norocosul câștigător al unei vizite la camera de percheziție. Nemaifiind trecut prin situația asta, panicându-mă... nu mi-am mai apărat cu încredere drepturile și integritatea! Nu cred că e un lucru foarte deștept să  te lași dus departe de ochii unor martori - care nu neapărat să intervină, dar măcar să vadă! - într-o odaie cu doi oameni ceva mai solizi decât tine. Vrei să-mi faci percheziție? Cheamă poliția și câțiva martori. Eventual cineva care să mă reprezinte și pe mine. Iar dacă nu găsești nimic să plătească ăla care e vinovat pentru umilirea unui client inocent! Să-mi dea tot salariul lui brut pe cinci luni. Și așa sunt șomer de cursă lungă.

Când am auzit: „Hai cu noi să facem o verificare”... mi-am zis: gata, precis mă pun să mă dezbrac. Din fericire, nu a trebuit decât să scot jerpeliturile din buzunar și să mă las pipăit de insul cu tricou roz. Am scăpat de striptease. Umilit? Ei, nope. Să te simți umilit că unii te consideră hoț? Doamne ferește! Doar că nu mai calci în magazinul cu pricina să cumperi nici măcar gumă orbit. Toată lumea greșește. Toți avem „calități proaste” (doar la mama am mai auzit expresia asta - iar ea are doar 7 clase), nu defecte. Calități proaste! Există doar calități - ele pot fi bune sau proaste. Interesant mod de a comunica faptul că abilitatea de a fura e o calitate! Proastă, dar o calitate! :)

Managerul - l-am considerat șef fiindcă avea cămașă albă și pantaloni negri și părea să le poată dea ordine celor doi - a început un discurs penibil în care: „Ne cerem scuze, se vor face reinstruiri, se vor lua măsuri, se vor face verificări... bla-bla-bla” - sincer, aș fi vrut să-l opresc, să-i spun: Știi cât de penibil îmi pare treaba asta?! Am luat suficiente cursuri de PR încât să nu dau nici măcar un ban pe vorbele tale. Sigur, mai frumos să pari profesionist decât să mă umilești în continuare, dar vorbele tale nu mă impresionează! Deloc.

Am întârziat apoi fiindcă tipul cu tricoul roz a trebuit să scrie ceva pe o hârtie. Cum că nu m-au bruscat sau ceva. Nu, m-ați umilit. Și prin faptul că tricoul roz mă tot contrazicea: eu încercam să-i spun că ar trebui să existe scannere la porți... el nu! că dacă am chiloți antifurt. Plm, nici nu știu dacă există așa ceva. Cum să fiu atât de prost încât să mă duc la supermarket să fur?!!!! Citisem cu o zi în urmă faptul că un băiat cu un laptop, cu o antenuță și un soft reușea să depisteze rețelele nesecurizate și deci să acceseze datele stațiilor de acolo (tranzacții, conturi bancare, social media... everything!). Și eu să mă duc la supermarket ca să ce? Să-mi pun în pantaloni patru flacoane - deși nu prea pare termenul adecvat - de pastă de dinți (fiindcă „sunt flexibile, se mulează pe corp, doar capacele rămân vizibile” LOL - sigur, n-am putut crede așa ceva, dar nu l-am mai contrazis pe tricou roz fiindcă nu e bine pentru integritatea ta să contrazici oamenii când ești în inferioritate. Oricum vorbea cam mult, multe explicații, iar eu aveam în cap doar ideea că trebuie să mă car dreacu' de acolo cât mai curând!) de 30 de lei bucata (există pastă de dinți așa scumpă? ok, m-am uitat pe net și se pare că există flacoane de Colgate și de 26 lei... deși majoritatea nu depășesc 5 lei). Doar că pasta de dinți nu se comercializează în cutii de carton? Ca să scoți un flacon de acolo, oricât de iluzionist ai fi, cred că se cam observă!

Ce bine pregătit ești tricou roz să devii politcian. Discurs atent, calități proaste și o amabilitate prefăcută. Plus capacitatea de a explica orice! Chiar și frecvențele radio și cum interferează ele unele cu altele. Am să te țin minte! Nu mai calc eu în vechiul supermarket Kaufland din Brăila - doar era Penny în drumul meu! - dar când am să-ți văd chipul chel pe afișele electorale să nu te votez niciodată! Stai liniștit, domnu' manager, că nici pe tine nu te votam. Păreai că faci aia din obligație. Ai sesizat că nu dau prea mulți bani pe prostiile tale. Fiindcă mă concentram să par atent, dar nu-mi păsa! Ți se părea așa o corvoadă să mă convingi că îți pare rău cu adevărat pentru umilința produsă...

Le-am întins mâna lui tricou roz și celui care semăna cu un fost coleg de liceu - rotofei dar mic de statură - ăsta fiind ceva mai înalt... și dus am fost. Și așa nu-mi plăcea să văd de fiecare dată când merg la cumpărături pe bătrânul cerșetor cu picior lipsă.

P.S. am tendința uneori să las bonul fiscal acolo. și de data asta voiam să las hârtia acolo - mai ales că ochelarista părea începătoare și se mișca greu la casă, iar eu sunt contra pierdutului vremii la cumpărături - și să mă duc. vă dați seama ce circ ar fi ieșit?! oh, da!

marți, 17 iunie 2014

Amintiri din copilăria de suporter

De fiecare dată când aud huiduit în tribună (la televizor mai ales în ultima vreme) îmi aduc aminte de momentele în care fiind băiet stadioane cutreieram şi mă aşezam adesea cu fundul pe spătarul scaunului - de se luam moşii de mine să şed frumos ca toată populaţia care şi-a adus ziar de acasă.

Aveam 10-12 ani pe atunci, echipa locală se numea Dacia Unirea Brăila şi juca în Divizia C, învingând câteodată cu 8/9-0 contracandidate de care n-a auzit nimeni. Mă duceam singur la stadion - nu-i înţelegeam pe ăia care mă târau după ei ca să-i cumpere lu' mă-sa pâine! luaţi-vă, în plm, fraţilor, un câine şi ăla e credincios ca un creştin cu frica lui D-zeu - că era aproape şi eu eram deja iniţiat... fusesem de câteva ori cu prietenii... apoi, când ştiam că e meci, nu aşteptam să aduc oastea cea mare... mă duceam singur!

Îmi amintesc şi acum de senzaţia aia de copil cu teamă de înălţimi când am păşit prima dată pe poata din faţă a Stadionului Municipal din Brăila. În faţă erau ăia care se chinuiau acolo să ducă mingea dintr-o parte în alta a terenului... dar eu nu prea puteam să fiu atent că îmi era teamă să nu calc pe undeva aiurea şi să nu ajung bilă de bowling. Cu timpul m-am obişnuit...

Noaptea trecută, Germania lui Thomas Muller a bătut - cu suportul grav al arbitrului - Portugalia lui Cristiano Ronaldo. Probabil, cavalerul fluierului a fost intimidat de prezenţa lui madam Merkel în tribune şi a acordat 11 metri (cel puţin discutabil) doar Germaniei... că dincolo atacul întârziat era perfect regulamentar când Portugalia nu trebuie să-şi salveze nici măcar onoarea! Dă-i în mă-sa că-s periculoşi. Lasă-l pe Cristiano - care am înţeles că trebuie să facă striptease pe teren înainte de a executa o lovită liberă ca să vadă gagicile şi gheii din tribună ce mândreţe de băiat avem în prim plan... altfel freza nu  e de ajuns! - să prindă puţină vlagă dată de adrenalină - că altfel  părea aşa de sleit de statul la pomană în soarele brazilian că nici să protesteze covingător n-a putut, remarcându-se fotbalistic printr-un dans şi un şut în zid - şi devenea periculos.

Acum înţelege-ţi de ce sunt brazilienii aşa de buni fotbalişti? În plm, priviţi ce condiţii au ăştia... meci de meci.

Şi aşa mi-am amintit eu de copilăria de "suporter". Cum spuneam, aveam vreo 10-12 ani... şi mă găseam în tribuna I a Municipalului. La un moment dat arbitrul - ca un veritabil muist - a dat penalti echipei adverse. Linişte în tribune, eu întreb: Penalti?... aşa părea... linişte totală. Bă, cine deschide corul de huiduieli?! Şi se ridică ăla micu'  de (probabil) 11 ani şi bagă din toţi bojocii un UUUUUUUUUUUĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ! A urmat un moment de confuzie! Am fost şocat de mine şi mi-era să nu devin penibil. Era tot linişte! Clipa aia a ducat ceva şi m-am scoborât la loc în scaun să mă fac mic cât un punct trasat cu creinul pe hârtie, să nu mă zărească vreunul... Dar în urma mea toată lumea a început corul de fluerături şi huiduieli. M-am liniştit şi m-am aruncat şi eu în gloată.

Senzaţia aia că eşti prea devreme, contra timp... Toată viaţa am fost cam prea târziu... în urmă. Atunci am fost eu cel dintâi. A fost ciudat.

Acum nu mă mai duc pe stadion. Am crescut. Nu mai sunt aşa entuziast. Nu-mi mai pasă.

marți, 8 aprilie 2014

Un autobuz numit speranţă

Să fi fost prin martie 2013... Pe la ora 15:20, poate. Mă deplasam cu treabă cu ajutorul autobuzului. La una din staţii controlul. Un nene nu s-a prins la timp că femeile or să scoată ecusonul nefast şi or să ne verifice "biletele sau abonamentele". Uşa din mijloc închisă - alea urcă în ultima clipă prin faţă! Belea! Omul avea cam vreo 40 de ani, din evaluarea mea nici ultimul, nici primul cetăţean al urbei. Un ilustru necunoscut.

Nu avea bilet. Normal. Ăştia vor şi bani pentru că te plimbă prin oraş?! Oricum nu vin la timp în staţie. Futu-le muma-n cur de hoţi! Ce face ipochimenul? Bă, deschide uşa cu ajutorul cheii de urgenţă - nici nu ştiam că prostia aia din stânga uşii e cheia de urgenţă - şi vrea să fugă! Coboară din autobuz aproape din mers. Controloarele după el... se agaţă de geaca lui de parcă asta ar fi menirea vieţii lor. Omul scapă cu neplata amenzii, dar trebuie să-şi procure alt echipament sau să şi-l cârpească! Şi dus a fost.

M-am uitat apoi la acel tip de autobuz şi am văzut că dispăruseră cheia pentru cazuri de urgenţă. Adică, partea de care puteai apuca să învârţi ca să deschizi uşa! Acolo nu a mai rămas decât un filet de şurub. În plus, ciocănelul pentru spart geamul dacă se întâmplă vreun accident nu mai este de mult în autobuz! Nu ştiu dacă a fost manglit sau au decis cei de la Braicar că e mai sigur fără. Că vorba aia... nu se ştie niciodată când pune vreun nebun mâna pe el şi face ordine şi disciplină în maşină!
Dacă se întâmplă vreo nenorocire... asta este. Tu chiar vrei să ai şanse să scapi?! Vrei să evadezi? Ce se întâmplă cu voi cetaţeni?! Nu vă e bine în autobuz?! Atunci de ce v-aţi urcat?! Mersul pe jos este foarte sănătos! Dacă nu dă maşina peste tine, bineînţeles!

De vreo câteva luni au adus maşini din alea care te anunţă staţia. Cum am văzut eu prin 2006 când am fost prima dată în Bucureşti. "Urmează staţia Fabrica de covoare". Dar m-am postat într-o zi în scaunul din apropierea şoferului. Şi dânsul, plângându-se unui cunoscut, spunea faptul că e nevoie să facă el toată treaba. Nu au mai cumpărat şi un GPS care să ajute vocea aia feminină - destul de enervantă - să poată distinge drumul. Vreo câteva săptămâni şoferii s-au ţinut de anunţuri. Apoi, au început să o lase mai moale: ba anunţau prea târziu staţia, ba o făceau după ce pleca autobuzul... iar ultima dată când am călătorit eu în astfel de maşini nu am mai fost bătut la cap de către doamna robot!

Păi, dacă eşti din alt oraş şi vii în vizită la noi... şi cunoşti doar staţia în care trebuie să cobori... tot cu întrebatul în autobuz rezolvi situaţia. Iar dacă ai un handicap vizual... şi vocea te-ar fi ajutat să nu mai numeri în gând staţiile... atunci află că nu te poţi baza decât pe  faptul că ştii să numeri corect. Altfel, neatenţia te poate ajuta să te rătăceşti în oraş.

Ca să nu mai vorbim despre faptul că nu există vreo rampă pentru cei cu handicap locomotor. Am asistat la o scenă în care un om în căruţ şi-a nenorocit o roată încercând să urce în autobuz. Degeaba se agita el după... că paguba fuseseră făcută. Şi reparaţiile tot pe cheltuiala proprie picau.

joi, 11 iulie 2013

Cristina Dosuleanu scrie cu dosu'!

Dacă Alina Mihai e o plagiatoare a comunicatelor de presă de la poliţie... la ziarul Obiectiv mai lucrează o plagiatoare a comunicatelor de presă de la instituţiile de învăţământ... pe numele ei... Cristina Dosuleanu...

Chiar aşa greu este să-şi citească textul care-i apare pe net sau în ziar? Şi să constate că există o fractură între timpul acţiunii din articol şi... timpul nostru de zi cu zi. Măcar să arunce un ochi în calendar şi să constate că... luni... nu e 10 iulie, că joi e 11 iulie! La naiba... miercuri e 10 iulie... Şi mai poate căuta şi pe internet cum e cu înscrierile astea. Găseşte pe site-ul (al doilea site) facultăţii în cauză. Află că e de fapt 15 iulie... Şi să ne informeze dreacu' corect! Aştia practic nu fac nimic: primesc textul... îl toarnă în redacţie... şi aşteaptă la lună leafa...

Mie îmi cere să ştiu să ţin ciocanul de lipit în mână şi să ştiu cum stă treaba cu plăcile alea electronice, iar ăstora li se cere să fie proşti.

sâmbătă, 19 mai 2012

Continuăm împreună... cu cine?

Ieri, tata mi-a adus materialele electorale ale USL Brăila. Ne spun că PSD-iştii de la cârma oraşului n-au avut timp să încheie cu bine proiectele în primul mandat (ce-i drept s-au apucat să scurme toate străzile principale ale Brăilei în ultimul an şi să facă traficul infernal, că doar atât îi poate duce capul...) şi că dacă-i vom vota au o listă de priorităţi.

Adevărat este că, din punctul meu de vedere, au ales cel mai profesionist mod să se promoveze. Deşi... nu ştiu dacă asta va ţine la români! Cei care se ocupă de imagine au făcut o treabă bună pentru o ţară în care oamenii aleg idei, nu gargară! Eh, dar lasă că, deşi în ceea ce priveşte flyerele stăm bine, domnu' Stancu (dacă e adevărat ce scrie aici) compensează nemaipomenit cu mentalitatea sa comunistă, specifică şi lui Băsescu... cel care avea un război de dus cu presa!

P.S. Domnu' Stancu!!!!! Nu aţi răspuns la întrebarea pusă de Diacomatu!!!!! Taman domnia voastră (vorba aia cu puterea de a închide un ziar) să vă temeţi de nişte lămuriri?!

duminică, 13 mai 2012

Dirt-track-ul - un spectacol gratuit, dar periculos pentru motociclişti!

Am fost ieri la competiţia de dirt-track desfăşurată "într-o atmosferă de sărbătoate", "pe Stadionul Municipal din Brăila, un stadion de nivel european", după cum a ţinut să ne "aducă la cunoştinţă" crainicul de pe stadion. Omul a repetat sintagmele de mai sus de atâtea ori că m-a bufnit râsul.

La început (mă refer, la primele două-trei curse)... fiind programată competiţia de juniori... n-a fost un mare spectacol. Cel care se ducea primul... nu prea era ajuns de ceilalţi. Când deveniseră interesant, pică năpasta: la o înfruntare pentru locul I... unul dintre sportivi reuşi să intre în gard! A fost întreruptă cursa, au urmat îngrijirile medicale... şi până la urmă motociclistul accidentat a fost "controlat din punct de vedere medical" şi, se pare, a fost îndepătat şi pericolul să i se întâmple vreo nenorocire mai mare. Comănescu a avut un noroc de speriat... pentru că a reuşit să iasă pe primul loc într-o înfruntare în doi... deşi era în dezavantaj complet! Numai că adversarul a făcut-o de oaie la ultimul tur şi s-a dat de-a berbeleacu pe pistă... astfel că Gabriel Comănescu a trecut primul linia de sosire. Tot Comănescu a câştigat şi etapa şi Cupa Primăverii... după câteva întreceri cu alţi sportivi, care nu prea contează! El a evoluat chiar şi în a doua parte a competiţiei.

La seniori... au fost de două ori mai mulţi răniţi decât la cei mai tineri: doi sportivi, în aceeaşi cursă... s-au cionit de gardul de fier ce împrejmuieşte pista! Unul dintre ei este bulgar. La faza asta s-au cam încins spiritele şi spectatorii s-au ridicat şi au început să huiduie! Nu ştiu dacă sunetele de ocară erau adresate organizatorilor sau doar medicilor, care se mişcau ca melcii. Poate mergeau chiar către sportivii... incapabili să se menţină călare pe roata din spate a motocicletei... asta deşi unuia îi săriseră casca! Şi atunci m-am temut să nu se fi lovit rău la cap! După altă lungă întrerupere şi alte cisterne cu apă plimbate pe zgură... s-a reluat competiţia... iar Toma Alexandru a câştigat la seniori etapa naţională şi Cupa Primăverii. M-a dezamăgit Milen Manev - sportiv bulgar - care, de regulă, când ajungea pe aici... era de neînvins. A fost şi protegonistul unei întâmplări interesante: din care am tras eu concluzia - dacă nu contezi prea mult, nu te bagă lumea în seamă. A avut probabil probleme cu motorul, căci a întârziat odată (mai mult de două minute regulamentare pentru a se prezenta pe pistă), dar a fost păsuit. Iar crainicul ia găsit şi scuze: "Dacă s-ar aplica regulamentul la sânge, nimeni nu ar mai concura!". Ceea ce e adevărat... că au nişte hârburi luate de la SH, care pornesc greu de tot! Milen... fiind vedetă... a fost păsuit, dar când a întârziat alt motocilist, care nu conta prea mult... imediat i s-a arătat steagul roşu. Mi s-a părut nedrept. E adevărat că Manev garanta spectacol într-o întrecere cu Toma, dar... tot nedrept era. Şi bulgarul tot a pierdut!

La stadion, deşi am mers de unul singur, m-am distrat mult de tot. Pe lângă clişeele perorate de către crainic, am avut chiar în spate un cor de clovni bătrâni, care făceau o zarvă grozav de amuzantă. Au comentat mult mai fidel tot ce se petrecea pe pistă... şi cu simţul umorului! S-au luat până şi de arbitrul îmbrăcat într-un fel de combinezon de astronaut, care se umfla când bătea vântul... şi-mi dădea senzaţia că aş putea să încap şi eu, pe lângă puştiul ăla, în acel sac din material impermeabil. Îl întrebau: "Doctore, a mierlit vreunul?", "Doctore, când începem?" etc.

La un moment dat, când tractorul cu cisterna se plimba pe zgură, din aer a venit o surpriză: un ins se dădea cu panorul. Toate privirile s-au îndreptat acolo, către cer:




Omul făcea nişte manevre foarte spectaculoase acolo sus! În loc de majorete şi paraşute... aveam planoare...

P.S. M-am bucurat ieri că am ieşit să inhalez mirosul ăla al motoarelor rulate pe pistă, după o cursă încinsă, să văd oameni care se întrec într-un mod cât se poate de interesant, să ascult comentarii deştepte în public... şi oameni nebuni, care fac tumbe prin aer! Şi nu am dat niciun ban pentru asta... gratuitul din titlu... nu era cu sens peiorativ... Deşi, nu pare că sportul ăsta va avea un viitor foarte strălucit la Brăila, asta chiar dacă se încearcă aducerea unor competiţii europene în oraşul de la malul Dunării.

vineri, 11 mai 2012

A început vânătoarea de electori!

Azi, Fiul Brăilei, risipitor sau nu (vom vedea după alegeri!), a simţit nevoia să-l pună la zid pe Gheorghe Bunea Stancu. Consider gestul legitim, dar am o întrebare pentru Sergiu Diacomatu (îl cheamă ca dracu'! de ce pe toţi ăştia trebuie să-i cheme bizar?!).

Vă arat ce am găsit în cutia poştală (iar cutia poştală... când n-ai subiecte, caută în cutia poştală... trebuie să fie lucruri interesante):

P.S. Domnule Diacomatu, dar dvs. de unde aveţi aşa mulţi bani să vă daţi binefăcătorul Brăilei? Cum aţi agonisit aşa mulţi bani că vă permiteţi să concuraţi cu Stancu? Întrebare la fel de legitimă ca a dvs. şi cea a dislexicului de mine!

duminică, 16 mai 2010

Ziua Comunicării a fost sărbătorită la Brăila la Universitatea "Constantin Brâncoveanu"

Miercuri, 12 Mai 2010, s-a sărbătorit la filiala din Brăila a Universităţii "Constantin Brâncoveanu" a doua ediţie a Zilei Comunicării! Dacă e să priveşti după modul în care a fost reflectat evenimentul într-un cotidian local ai putea crede că profesorul Mihai Dinu de la Universitatea din Bucureşti a venit la Brăila ca să asiste la această manifestare şi "alte cadre didactice vor susţine alocuţiuni sub genericul Paradoxurile comunicării" (cel puţin aşa pare să spună textul!), ceea ce este o aberaţie totală. Jurnaliştii se pare că au scris ştirea asta doar ca să nu spună lumea că nu au tratat şi ei evenimentul, fără să se deplaseze la faţa locului sau dacă s-au deplasat acolo nu au aşteptat să înceapă, ci au luat pliantul de prezentare şi "that's all for today". Şi au scris ştirea fără să citească măcar cu atenţie toată ideea!
Eu care am participat la eveniment vă pot spune că de fapt profesorul Mihai Dinu s-a deplasat până la Brăila ca să susţină nu o alocuţiune, ci un discurs amplu despre paradoxurile ce se iscă în comunicare. Nu am avut timp să scriu la momentul respectiv despre asta, dar am să o fac acum pentru că e bine de ştiut, cel puţin aşa cred eu!
Mihai Dinu şi-a început discursul cu ideea că: dacă într-o ştiinţă nu s-au descoperit deja paradoxuri înseamnă că acea ştiinţă nu este suficient de evoluată, adică nu s-a maturizat. A vorbit apoi despre faptul că oamenii fiind conştiinţe închise nu reuşesc de fapt să comunice cu adevărat: în sensul că acele cuvinte pe care le rostim sau scriem nu îşi găsesc în mintea tuturor acelaşi înţeles - tocmai pentru că nu învăţăm cuvintele din dicţionar, ci direct din vorbire (când suntem copii aşa facem, nu învăţăm să vorbim cu dicţionarul în faţă, ci ascultând şi reproducând ceea ce auzim... dar fiecare aude un anume cuvânt în anumite situaţii şi pentru fiecare poate fi încărcat diferit acel cuvânt...). Când încercăm să spunem deci ceva ne folosim de limbaj - care nu ar conţine (în opinia profesorului Dinu) şi semnificaţia (cea pe care o avem noi în minte, în simţire!). Reuşim foarte greu să ne comunicăm prin cuvinte trăirile. vorbind despre acest lucru a amintit de expresii de genul: "Îmi este atât de greu să-ţi spun cât sunt de necăjit" sau "nici nu ştiu cum să-ţi spun să te fac să înţelegi cât sunt de necăjit"...
La întrunirea de miercuria aceasta profesorul Dinu a vorbit despre faptul că există mai multe tipuri de paradoxuri: la cele logico-matematice a vorbit despre faptul că o dreaptă conţine tot atâtea puncte ca un segment - adică o infinitate. Recunosc că la momentul respectiv nu prea am înţeles, dar mi-am explica apoi prin faptul că pe un segmet trebuie să fie reprezentat şi punctul 0.5, dar şi 0.51 şi punctul 0.511 (care e diferit de 0.51) şi tot aşa... am adăuga la infinit câte o cifră dincolo de 0.5 (ar putea să existe şi numărul 0.4687568947936872986467348... etc.) şi... deci am obţine o infinitate de puncte!!!!! Şi putem include aici ideea domnului profesor: "De fiecare dată când apare infinitul ne aflăm într-o situaţie paradoxală şi intuiţia noastră se blochează".
Există un paradox despre care am citit şi pe internet pe site-ul cuiva mai de mult şi atunci am spus că a fost tratat superficial de către individul respectiv; se referea la faptul că: dacă Dumnezeu ar putea face o piatră perfectă care să nu poată fi spartă de nimeni atunci Dumnezeu nu ar fi atotputernic pentru că nu ar putea sparge piatra; dacă ar putea totuşi să o spargă înseamnă că piatra nu e perfectă, deci Dumnezeu nu poate face o piartă perfectă, deci nu e atotputernic. Dar despre Dumnezeu nu putem spune decât propoziţii de semn negativ, putem spune ce nu este... în niciun caz ce este Dumnezeu întrucât creatura nu-şi poate înţelege Creatorul.
Printre paradoxurile semamntice Mihai Dinu a inclus propoziţiile de genul: "Totul este relativ." - dar dacă totul este relativ rezultă că şi propoziţia asta ar fi relativă, deci trebuie să fie măcar un lucru care să nu fie relativ!! Şi ar rezulta că nu totul e relativ. Sau: "Nimic nu are valoare" - deci inclusiv propoziţia asta este lipsită de valoare, deci rezultă că ar trebui să fie ceva care să aibă valoare... dar propoziţia era că nimic nu are valoare! Sau citatul din Luis Bunuel: "Slavă Domnului, sunt încă ateu." Sau Socrate: "Ştiu că nu ştiu nimic." Sau citatul din Alexandru Dumas fiul: "Toate generalizările sunt periculoase, inclusiv aceasta" Şi probabil lumea abundă de astfel de paradoxuri pe lângă care trecem uneori fără să ne mirăm, fără măcar să stăm să le contemplăm o clipă... Ne par doar interesante sau nici măcar atât, dar tot nu ne oprim lângă ele ca lângă un monument sfânt de care nu te poţi atinge...
Invitatul Universităţii "Constantin Brâncoveanu" - filiala Brăila a mai amintit şi de faptul că mai există şi paradoxuri pragmatice, dând exemplul profesorului care anunţă că săptămâna viitoare în curs va fi un test surpriză. Dar cum acest test surpriză nu poate să fie o surpriză dacă e să analizăm logic toată această idee ar rezulta că elevul inteligent care şi-a dat seama de această imposibilitate a testului surpriză nu va şti ce să facă. Nu va acţiona practic întrucât va considera că e imposibil un test surpriză. Şi că lipsa acţiunii e cumva un efect al inteligenţei. Dar tocmai pentru faptul că unui elev i se pare imposibil să existe un test surpiză - în aceast context explicat mai devreme! - şi întrucât el nu va învăţa niciodată crezând în această imposibilitate pentru el în orice zi va fi testul va fi cu siguranţă o supriză... pentru că nu crea posibilă o astfel de variantă. Amuzant, nu?
Acelaşi invitat a mai amintit şi de Şcoala de la Palo Alto - în cadrul căreia specialiştii au ajuns la concluzia că schizofrenia se datorează unui paradox comunicaţional...
Mi s-a părut interesantă şi interpretarea cuvântului "dilemă" care ar fi alegerea între două situaţii catastrofale ambele... nu eşti în dilemă atunci când ai de ales între două situaţii, ci când ambele situaţii par de-o potrivă de nefericite!

Vom încheia spunând că la această manifestaţie au mai luat cuvântul şi domnul Cristinel Munteanu - lect. dr. la Universitatea "Constantin Brâncoveanu" - filiala Brăila - care a amintit de faptul că, în ciuda ideii că prin intermediul limbajului comunicăm mai puţin de 7%, totuşi codul lingvistic este superior celorlalte coduri de comunicare - cel muzical spre exemplu - întrucât doar el poate vorbi despre sine. Asta prin intermediul funcţiei metalingvistice!
Cel care a condus întrunirea a fost conf. univ. dr. Zamfir Bălan. Deschiderea şedinţei a ffost realizată de către prof. univ. dr. Ion Scurtu. La această întrunire au fost invitaţi studenţi de la Comunicare şi Jurnalism, şi chiar de la Drept, dar şi elevi de la Liceul "P.S. Aurelian".

Poate că în cadrul întregii întruniri au fost dezbătute idei mult mai complexe, dar nu am pretenţia să reproduc fiecare cuvânt al respectivei întruniri, ci doar câteva aspecte pe care le consider interesante pentru a nu deveni plictisitor.