Eu, infractorul

Era îmbrăcat cu un tricou roz. Cu guler. Descheiat. Cum se poartă. Ținea la vedere - destul de sus - o legitimație. Mintea mea îl asocia cu omul ce-ți poate mânca vremea dacă-l lași. Așa că am ridicat labele superioare în semn că nu mă interesează deloc ce are să-mi comunice și am dat să-l evit cum evita Hagi adversarii. Omul însă era insistent. Mi-a blocat calea cu brațul stâng: „Unde te duci?!”. PLM, acasă! Dăăăă! Îmi cere: „Bonu' fiscal!” Ah, despre asta era vorba. Ok... extrag precum un chirurg nepriceput din buzunar hârtia pe care o mototolisem acum câteva clipe și i-o întind cu încrederea celui care speră că o hârtie stă între el și libertate. În regulă, verifică... „Ai la tine produse care nu se află înscrise pe bonul fiscal?!” What? Hell, NO! Da, da. „Am primit de la dispecerat informația că ai avut mișcări bruște. Erai la un moment dat cu alea în mână după care umblai în buzunar.” LOL. Și asta înseamnă că? Cel mai probabil ai furat ceva. Din buzunarul propriu! Ce deducție logică. Fiindcă lângă raftul cu crătiți lui i se părea pesemne adecvat să fi pus în buzunar o furculiță sau ceva.

Normal. Intră tu în magazin fără cărucior, având ten bronzat și mers oarecum ciudat și scrie suspect pe tine. Prostul care o freacă toată ziua cu ochii beliți în monitoare abia așteaptă să dovedească cât este de zelos. Dă-te la un colț ca să-ți așezi banii pentru plata unor amărâte de periuțe și se va striga BINGO! Felicitări, ești norocosul câștigător al unei vizite la camera de percheziție. Nemaifiind trecut prin situația asta, panicându-mă... nu mi-am mai apărat cu încredere drepturile și integritatea! Nu cred că e un lucru foarte deștept să  te lași dus departe de ochii unor martori - care nu neapărat să intervină, dar măcar să vadă! - într-o odaie cu doi oameni ceva mai solizi decât tine. Vrei să-mi faci percheziție? Cheamă poliția și câțiva martori. Eventual cineva care să mă reprezinte și pe mine. Iar dacă nu găsești nimic să plătească ăla care e vinovat pentru umilirea unui client inocent! Să-mi dea tot salariul lui brut pe cinci luni. Și așa sunt șomer de cursă lungă.

Când am auzit: „Hai cu noi să facem o verificare”... mi-am zis: gata, precis mă pun să mă dezbrac. Din fericire, nu a trebuit decât să scot jerpeliturile din buzunar și să mă las pipăit de insul cu tricou roz. Am scăpat de striptease. Umilit? Ei, nope. Să te simți umilit că unii te consideră hoț? Doamne ferește! Doar că nu mai calci în magazinul cu pricina să cumperi nici măcar gumă orbit. Toată lumea greșește. Toți avem „calități proaste” (doar la mama am mai auzit expresia asta - iar ea are doar 7 clase), nu defecte. Calități proaste! Există doar calități - ele pot fi bune sau proaste. Interesant mod de a comunica faptul că abilitatea de a fura e o calitate! Proastă, dar o calitate! :)

Managerul - l-am considerat șef fiindcă avea cămașă albă și pantaloni negri și părea să le poată dea ordine celor doi - a început un discurs penibil în care: „Ne cerem scuze, se vor face reinstruiri, se vor lua măsuri, se vor face verificări... bla-bla-bla” - sincer, aș fi vrut să-l opresc, să-i spun: Știi cât de penibil îmi pare treaba asta?! Am luat suficiente cursuri de PR încât să nu dau nici măcar un ban pe vorbele tale. Sigur, mai frumos să pari profesionist decât să mă umilești în continuare, dar vorbele tale nu mă impresionează! Deloc.

Am întârziat apoi fiindcă tipul cu tricoul roz a trebuit să scrie ceva pe o hârtie. Cum că nu m-au bruscat sau ceva. Nu, m-ați umilit. Și prin faptul că tricoul roz mă tot contrazicea: eu încercam să-i spun că ar trebui să existe scannere la porți... el nu! că dacă am chiloți antifurt. Plm, nici nu știu dacă există așa ceva. Cum să fiu atât de prost încât să mă duc la supermarket să fur?!!!! Citisem cu o zi în urmă faptul că un băiat cu un laptop, cu o antenuță și un soft reușea să depisteze rețelele nesecurizate și deci să acceseze datele stațiilor de acolo (tranzacții, conturi bancare, social media... everything!). Și eu să mă duc la supermarket ca să ce? Să-mi pun în pantaloni patru flacoane - deși nu prea pare termenul adecvat - de pastă de dinți (fiindcă „sunt flexibile, se mulează pe corp, doar capacele rămân vizibile” LOL - sigur, n-am putut crede așa ceva, dar nu l-am mai contrazis pe tricou roz fiindcă nu e bine pentru integritatea ta să contrazici oamenii când ești în inferioritate. Oricum vorbea cam mult, multe explicații, iar eu aveam în cap doar ideea că trebuie să mă car dreacu' de acolo cât mai curând!) de 30 de lei bucata (există pastă de dinți așa scumpă? ok, m-am uitat pe net și se pare că există flacoane de Colgate și de 26 lei... deși majoritatea nu depășesc 5 lei). Doar că pasta de dinți nu se comercializează în cutii de carton? Ca să scoți un flacon de acolo, oricât de iluzionist ai fi, cred că se cam observă!

Ce bine pregătit ești tricou roz să devii politcian. Discurs atent, calități proaste și o amabilitate prefăcută. Plus capacitatea de a explica orice! Chiar și frecvențele radio și cum interferează ele unele cu altele. Am să te țin minte! Nu mai calc eu în vechiul supermarket Kaufland din Brăila - doar era Penny în drumul meu! - dar când am să-ți văd chipul chel pe afișele electorale să nu te votez niciodată! Stai liniștit, domnu' manager, că nici pe tine nu te votam. Păreai că faci aia din obligație. Ai sesizat că nu dau prea mulți bani pe prostiile tale. Fiindcă mă concentram să par atent, dar nu-mi păsa! Ți se părea așa o corvoadă să mă convingi că îți pare rău cu adevărat pentru umilința produsă...

Le-am întins mâna lui tricou roz și celui care semăna cu un fost coleg de liceu - rotofei dar mic de statură - ăsta fiind ceva mai înalt... și dus am fost. Și așa nu-mi plăcea să văd de fiecare dată când merg la cumpărături pe bătrânul cerșetor cu picior lipsă.

P.S. am tendința uneori să las bonul fiscal acolo. și de data asta voiam să las hârtia acolo - mai ales că ochelarista părea începătoare și se mișca greu la casă, iar eu sunt contra pierdutului vremii la cumpărături - și să mă duc. vă dați seama ce circ ar fi ieșit?! oh, da!

Mă fac manager de proiect... în cinci zile

Ţineţi-vă bine! şi vă rog frumos ca de sâmbătă să vă adresaţi cu dumneavoastră sau chiar cu Dumneavoastră pentru că aveţi în faţă un manager de proiect! Nu mai sunt un şomer oarecare, acum am şi cursuri! Şi sunt plătit pentru asta. Ba mi se asigură şi masa. Adică, voi vă daţi seama?

M-a sunat cineva care m-a şi consiliat... în vederea obţinerii unui loc de muncă: adică, mi-a spus să nu mai aştept să-mi vină pe mail ofertele de pe bestjobs şi ejobs... că cică să intru eu zilnic şi să caut... Apoi m-a invitat să pun eu întrebări, dar nu eram pregătit pentru subiect aşa că am zis că mi-e clar totul. Acum, adică vineri cred, m-a întrebat dacă nu cumva am găsit de muncă, dacă mai urmez vreun masterat ceva, dacă pot să fiu luni la restaurantul Iris's... etc. Eu am zis că da... deşi sincer poate că ar fi fost mai bine să refuz.

Prima zi a fost exact cum mă aşteptam. De ceva vreme am renunţat să-mi fac iluzii cu privire la anumite lucruri. Le iau aşa cum sunt, cu detaşare. Ştiu că eu am să reuşesc, sunt convins de asta... de aceea le măsor de la distanţă, iar dacă nu e de mine acolo prefer să mai aştept puţin. Ca să rezum: o zi plicticoasă, în care am aflat că există nişte site-uri specializate pe fondurile europene... ceea ce cred că ştiam deja (deşi nu le vizitasem şi nu am fost deloc interesat de aceste fonduri) şi... că fără banii mei nu pot să accesez un program din acesta. Ceea ce iarăşi ştiam.

În afară de faptul că am cunoscut nişte oameni noi, care şi-au expus acolo nişte probleme... şi că-mi dau masă şi bani... nu cred că am să câştig ceva din toată tevatura asta. Am să pierd o săptămână din viaţă stând cu privirea pierdută undeva către lămpile cu tablou examinând pereţii şi am să ascult - fără să fiu prea atent - ce spune cineva... care se recomandă a fi inginer. E o femeie la vârsta maturităţii care mi se pare mai plictisită de noi cei veniţi acolo și de ce i se întâmplă. Nu de puţine ori am văzut-o căscând, încurcându-se la acel laptop pe care-l deţine - dar pe care nu-l poate stăpâni în totalitate. Eu i-am şi spus femeii care spunea că trebuie să ne consilieze că în cinci zile nu te poţi face manager de proiect european, că nu vreau să-mi deschid o afacere. Şi că toată treaba asta e inutilă. Bine, nu am formulat-o în felul acesta, dar asta am lăsat să se înţeleagă. Eu sunt sătul şi de aceea nici nu mă mai pot indigna.

Ce am văzut acolo însă m-a făcut să cred totuşi că ceva nu e în regulă cu noi toţi. Oameni care se plângeau că nu mai au loc de muncă - deşi au lucrat ca ingineri şi nu păreau să fie nişte incompetenţi! - au declarat foarte clar că au zburat din schemă pentru că cei care îi ajutaseră să se angajeze au fost daţi afară! Căci e cu dus şi întors această modalitate de a-ţi găsi de lucru cu "pile". Apoi, mai era cineva care se simţea din toate punctele de vedere dezavantajată de faptul că se intră peste tot doar pe bază de relaţii, că se dau anunţuri în ziar doar de dragul de a se da anunţuri în ziar - că aşa prevede legea (doar în ideea de a se mima corectitudinea) şi că cei care au trecut de o anume vârstă deja nu mai au nicio şansă.

Şi cred că nouă la toţi ne place ceea ce se întâmplă! Faptul că avem pe cine da vina ne face să fim mai veseli cu noi, să fim mai blânzi (eu am încercat... nu mă vrea nimeni... ceea ce am făcut, dar... asta este!) cu noi. Apoi, celorlalţi care au putere de decizie consideră că lumea s-a obişnuit şi că "aşa merge sistemul"... dacă te opui oricum valului ai să te îneci într-un final! Şi vom fi tot mai plictisiţi de ce facem la muncă, tot mai sictiriţi că nu ne iese nimic... că viaţa trece pe lângă noi ca un tren cu viteza luminii şi ajungem la o vârstă la care nimic nu mai are niciun sens. Ştiam că sunt dintre toţi cei de acolo cel mai lipsit de experienţă - până şi fostul meu coleg de facultate, care s-a înscris şi el la acel curs - e mai experimentat... De aceea am fost şi cel mai tăcut: deşi m-a stresat faptul că "profa" a vorbit numai cu acel insuportabil "ca şi"... chiar şi atunci când nu evita o cacofonie! Şi-mi spunea că îmbunătăţirea din punct de vedere calitativ se exprimă în procente!... Asta n-ar însemna de fapt tot cantitate? Nu vreaun să spun că era prost pregătită, ci doar că nu era făcută pentru ceea ce realiza... că şi a fi prof... necesită un talent anume şi ca să ajungi aşa ceva doar pentru că nu mai există altă variantă înseamnă să-ţi iroseşti viaţa. Eu nu ştiu cât câştigă pentru chestia asta, dar nu merită...

Am văzut acolo şi lunatici ca mine aproape: cei care credeau că or să devină Abramovich sau Daniel Negreanu din afacerea cu pariuri online sau poker sau eu mai ştiu ce. Şi vorbea de 2012, de masonerie... de soia modificată genetic. De fapt, arăta cât de uşor de manipulat suntem noi cu toţii... Mă uimea! Or să ni se implanteze cipuri, dar nu cu 666... iar asta e o prostie! Că se iau în calcul şi simbolurile mistice... e doar pentru faptul că lumea are timp! Mult timp. Şi că aşa e omul. Trebuie să aibă parte şi de puţină magie! Autosugestie şi aşa mai departe. De dincolo. Avem nevoie să credem că viaţa asta nu e inutilă. Pentru că altfel la primul eşec... am alege să plecăm, chiar şi pe uşa din dos. Chiar şi dezonoraţi! Dacă tot nu contează... ce-mi pasă? La ce-mi foloseşte? Dacă la nimic... atunci bine, pa! Dar de fapt cipurile se pun pentru control! Şi se învăluie în misticism ca să pară derizoriu în faţa oamenilor cu minte şi care ar putea să facă opoziţie faţă de o astfel de fraudă. Poate că eu vreau uneori să-mi pierd urma. Să nu mai ştie nimeni de mine! Uite aşa! Mi s-a făcut mie să mă duc în India să studiez sanscrita şi să devin yogin. Şi să nu ştie nimeni de mine! Pentru că am o scârbă faţă de lume... aşa deşi nu mi-a făcut mare lucru. Doar instinctiv.
Şi în principal, ce mă interesează? Păi, uite ce fac eu: pierd o săptămână aflând că nu sunt chiar eligibil pentru a crea un proiect pe fonduri europene, că e de muncă şi cu aceste proiecte... şi că, de fapt, nu se face ceea ce trebuie cu banii europeni. Pentru dezvoltarea resurselor umane ar trebui în primul rând să se facă o cercetare de piaţă şi să se observe unde sunt locuri de muncă, ce se cere. Apoi să se facă anumite cursuri pentru calificare... nu să se realizeze cursuri aşa... "ca să ofere şanse în plus şomerilor pentru integrarea pe piaţa muncii". Aiurea! Dacă în urma acestor cursuri s-ar fi oferit şi un loc de muncă... atunci am înţeles rostul. Sau măcar o recomandare: băi, uite au acolo locuri de muncă în ceea ce ai absolvit aici! Aşa... e o cheltuială inutilă! Iar ăia de la UE ar cam trebui să ştie pe ce se duc banii lor! Şi să nu-i mai ofere. Că nu se crează locuri de muncă - ceea ce e cel mai important - ci ce fac specializări pentru nimic! Dacă tot pregăteşti cu intenţii bune pe cineva nu te apuci să-l înveţi să pescuască într-o baltă în care nu e peşte, pentru că n-o să priceapă rostul chestiei acţiunii cu pricina...

Ce vreau eu e de muncă. Şi bani pe măsură... Dacă se consideră că nu am făcut ce trebuie, să fiu penalizat. Aşa învăţ... aşa am să fiu mai atent. Şi niciodată nu am să spus: lasă mă că merge şi aşa. Dar când vezi că e tot aia şi când îţi iese bine şi când îţi iese prost, nu mai faci distincţia! Începe să nu te mai jeneze nici pe tine. Eu am înţeles filosofia că nu te aşteaptă nimeni să iei din nou startul dacă eşti dezlegat la şireturi şi s-ar putea să cazi rău pe parcurs, dar şansa... ar trebui să o aibă cu toţii. Pe când în lumea asta parcă nu e loc pentru nimeni, decât pentru frustraţi... şi oameni cu relaţii care spus las-o că merge şi aşa. Şi uite că în loc să plec de aici... scriu textul ăsta fără nicio valoare. Sper că s-a priceput ceva din ce am scris. Eu am să reuşesc. Sunt sigur de asta... Şi asta e ce contează! Numai bine... să vă adresaţi cu respect vă rog! :))))