Subtitrare - Review - S3 E2 - Co-Host, Ass-Slap, Helen Keller, Forgiveness

Subtitrare Review; Subtitrare Review S3 E2; Subtitrare Review S3 Ep2; Subtitrare Review S03 Ep02;  subtitrare Review - Co-Host, Ass-Slap, Helen Keller, Forgiveness; subtitrare Review - 03x02; Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s3 e2; Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s03 ep02; Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s03 ep02; Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s03 ep02 download.

____________________________________________________________

Ca recenzant al vieții, am un rol crucial în lume. Cum poate cineva să aibă o așa de trivială slujbă ca asistent TV?!

____________________________________________________________

În timp ce priveam funduri pe stradă, m-am întrebat ce spun fundurile despre noi înșine...

____________________________________________________________

Cât de mult mi-am dorit să sar în ecran și să-mi intru în rolul de drept, pălmuind fundul unui străin. Dar, ca asistent TV, sarcina mea era să nu fac nimic.

____________________________________________________________

Gândindu-mă la alții și nu la mine însămi, am descoperit ceva ce n-am să uit niciodată. Să pălmuiesc fundul cuiva ar însemna să fiu nerespectuoasă față de o persoană pe care-o știam, de o persoană pe care n-o știam și de o persoană pe care, ar fi trebuit să o cunosc mai bine... propria persoană.

____________________________________________________________

- Cui îi pasă cu câte stele e cotat pălmuitul fundului unui străin?

- Cui îi pasă? Ăsta e esențialul!

____________________________________________________________

Având nevoie constantă de ajutor, am înțeles că în viața reală suntem înconjurați de oameni care nu se implică total când vine vorba de îndatoriri. Drept rezultat, nu am fost capabil să mă disculp. Iar emisiunea, încă o dată, mi-a lăsat soarta la mâna sorții.

____________________________________________________________

Helen Keller a fost o femeie remarcabilă. Și, pentru scurtă vreme, și eu am fost.

____________________________________________________________

- Ce vrei, Forrest?

- Bună și ție...

- Știi ceva? Am o recenzie pentru tine. Cum ar fi să mă lași naibii în pace!

____________________________________________________________

Am realizat că iertând o persoană care ți-a greșit, n-o faci ca să o eliberezi din temnița mâniei, ci să te eliberezi pe tine însuți. Și cauți iertarea tot pentru a te elibera pe tine dar și pentru persoana care te iartă.

____________________________________________________________

Descărcați subtitrarea pentru versiunea:

Review.With.Forrest.MacNeil.S03E02.720p.HEVC.x265-MeGusta

Un autobuz numit speranţă

Să fi fost prin martie 2013... Pe la ora 15:20, poate. Mă deplasam cu treabă cu ajutorul autobuzului. La una din staţii controlul. Un nene nu s-a prins la timp că femeile or să scoată ecusonul nefast şi or să ne verifice "biletele sau abonamentele". Uşa din mijloc închisă - alea urcă în ultima clipă prin faţă! Belea! Omul avea cam vreo 40 de ani, din evaluarea mea nici ultimul, nici primul cetăţean al urbei. Un ilustru necunoscut.

Nu avea bilet. Normal. Ăştia vor şi bani pentru că te plimbă prin oraş?! Oricum nu vin la timp în staţie. Futu-le muma-n cur de hoţi! Ce face ipochimenul? Bă, deschide uşa cu ajutorul cheii de urgenţă - nici nu ştiam că prostia aia din stânga uşii e cheia de urgenţă - şi vrea să fugă! Coboară din autobuz aproape din mers. Controloarele după el... se agaţă de geaca lui de parcă asta ar fi menirea vieţii lor. Omul scapă cu neplata amenzii, dar trebuie să-şi procure alt echipament sau să şi-l cârpească! Şi dus a fost.

M-am uitat apoi la acel tip de autobuz şi am văzut că dispăruseră cheia pentru cazuri de urgenţă. Adică, partea de care puteai apuca să învârţi ca să deschizi uşa! Acolo nu a mai rămas decât un filet de şurub. În plus, ciocănelul pentru spart geamul dacă se întâmplă vreun accident nu mai este de mult în autobuz! Nu ştiu dacă a fost manglit sau au decis cei de la Braicar că e mai sigur fără. Că vorba aia... nu se ştie niciodată când pune vreun nebun mâna pe el şi face ordine şi disciplină în maşină!

Dacă se întâmplă vreo nenorocire... asta este. Tu chiar vrei să ai şanse să scapi?! Vrei să evadezi? Ce se întâmplă cu voi cetaţeni?! Nu vă e bine în autobuz?! Atunci de ce v-aţi urcat?! Mersul pe jos este foarte sănătos! Dacă nu dă maşina peste tine, bineînţeles!

De vreo câteva luni au adus maşini din alea care te anunţă staţia. Cum am văzut eu prin 2006 când am fost prima dată în Bucureşti. "Urmează staţia Fabrica de covoare". Dar m-am postat într-o zi în scaunul din apropierea şoferului. Şi dânsul, plângându-se unui cunoscut, spunea faptul că e nevoie să facă el toată treaba. Nu au mai cumpărat şi un GPS care să ajute vocea aia feminină - destul de enervantă - să poată distinge drumul. Vreo câteva săptămâni şoferii s-au ţinut de anunţuri. Apoi, au început să o lase mai moale: ba anunţau prea târziu staţia, ba o făceau după ce pleca autobuzul... iar ultima dată când am călătorit eu în astfel de maşini nu am mai fost bătut la cap de către doamna robot!

Păi, dacă eşti din alt oraş şi vii în vizită la noi... şi cunoşti doar staţia în care trebuie să cobori... tot cu întrebatul în autobuz rezolvi situaţia. Iar dacă ai un handicap vizual... şi vocea te-ar fi ajutat să nu mai numeri în gând staţiile... atunci află că nu te poţi baza decât pe  faptul că ştii să numeri corect. Altfel, neatenţia te poate ajuta să te rătăceşti în oraş.

Ca să nu mai vorbim despre faptul că nu există vreo rampă pentru cei cu handicap locomotor. Am asistat la o scenă în care un om în căruţ şi-a nenorocit o roată încercând să urce în autobuz. Degeaba se agita el după... că paguba fuseseră făcută. Şi reparaţiile tot pe cheltuiala proprie picau.