Eu, infractorul

Era îmbrăcat cu un tricou roz. Cu guler. Descheiat. Cum se poartă. Ținea la vedere - destul de sus - o legitimație. Mintea mea îl asocia cu omul ce-ți poate mânca vremea dacă-l lași. Așa că am ridicat labele superioare în semn că nu mă interesează deloc ce are să-mi comunice și am dat să-l evit cum evita Hagi adversarii. Omul însă era insistent. Mi-a blocat calea cu brațul stâng: „Unde te duci?!”. PLM, acasă! Dăăăă! Îmi cere: „Bonu' fiscal!” Ah, despre asta era vorba. Ok... extrag precum un chirurg nepriceput din buzunar hârtia pe care o mototolisem acum câteva clipe și i-o întind cu încrederea celui care speră că o hârtie stă între el și libertate. În regulă, verifică... „Ai la tine produse care nu se află înscrise pe bonul fiscal?!” What? Hell, NO! Da, da. „Am primit de la dispecerat informația că ai avut mișcări bruște. Erai la un moment dat cu alea în mână după care umblai în buzunar.” LOL. Și asta înseamnă că? Cel mai probabil ai furat ceva. Din buzunarul propriu! Ce deducție logică. Fiindcă lângă raftul cu crătiți lui i se părea pesemne adecvat să fi pus în buzunar o furculiță sau ceva.

Normal. Intră tu în magazin fără cărucior, având ten bronzat și mers oarecum ciudat și scrie suspect pe tine. Prostul care o freacă toată ziua cu ochii beliți în monitoare abia așteaptă să dovedească cât este de zelos. Dă-te la un colț ca să-ți așezi banii pentru plata unor amărâte de periuțe și se va striga BINGO! Felicitări, ești norocosul câștigător al unei vizite la camera de percheziție. Nemaifiind trecut prin situația asta, panicându-mă... nu mi-am mai apărat cu încredere drepturile și integritatea! Nu cred că e un lucru foarte deștept să  te lași dus departe de ochii unor martori - care nu neapărat să intervină, dar măcar să vadă! - într-o odaie cu doi oameni ceva mai solizi decât tine. Vrei să-mi faci percheziție? Cheamă poliția și câțiva martori. Eventual cineva care să mă reprezinte și pe mine. Iar dacă nu găsești nimic să plătească ăla care e vinovat pentru umilirea unui client inocent! Să-mi dea tot salariul lui brut pe cinci luni. Și așa sunt șomer de cursă lungă.

Când am auzit: „Hai cu noi să facem o verificare”... mi-am zis: gata, precis mă pun să mă dezbrac. Din fericire, nu a trebuit decât să scot jerpeliturile din buzunar și să mă las pipăit de insul cu tricou roz. Am scăpat de striptease. Umilit? Ei, nope. Să te simți umilit că unii te consideră hoț? Doamne ferește! Doar că nu mai calci în magazinul cu pricina să cumperi nici măcar gumă orbit. Toată lumea greșește. Toți avem „calități proaste” (doar la mama am mai auzit expresia asta - iar ea are doar 7 clase), nu defecte. Calități proaste! Există doar calități - ele pot fi bune sau proaste. Interesant mod de a comunica faptul că abilitatea de a fura e o calitate! Proastă, dar o calitate! :)

Managerul - l-am considerat șef fiindcă avea cămașă albă și pantaloni negri și părea să le poată dea ordine celor doi - a început un discurs penibil în care: „Ne cerem scuze, se vor face reinstruiri, se vor lua măsuri, se vor face verificări... bla-bla-bla” - sincer, aș fi vrut să-l opresc, să-i spun: Știi cât de penibil îmi pare treaba asta?! Am luat suficiente cursuri de PR încât să nu dau nici măcar un ban pe vorbele tale. Sigur, mai frumos să pari profesionist decât să mă umilești în continuare, dar vorbele tale nu mă impresionează! Deloc.

Am întârziat apoi fiindcă tipul cu tricoul roz a trebuit să scrie ceva pe o hârtie. Cum că nu m-au bruscat sau ceva. Nu, m-ați umilit. Și prin faptul că tricoul roz mă tot contrazicea: eu încercam să-i spun că ar trebui să existe scannere la porți... el nu! că dacă am chiloți antifurt. Plm, nici nu știu dacă există așa ceva. Cum să fiu atât de prost încât să mă duc la supermarket să fur?!!!! Citisem cu o zi în urmă faptul că un băiat cu un laptop, cu o antenuță și un soft reușea să depisteze rețelele nesecurizate și deci să acceseze datele stațiilor de acolo (tranzacții, conturi bancare, social media... everything!). Și eu să mă duc la supermarket ca să ce? Să-mi pun în pantaloni patru flacoane - deși nu prea pare termenul adecvat - de pastă de dinți (fiindcă „sunt flexibile, se mulează pe corp, doar capacele rămân vizibile” LOL - sigur, n-am putut crede așa ceva, dar nu l-am mai contrazis pe tricou roz fiindcă nu e bine pentru integritatea ta să contrazici oamenii când ești în inferioritate. Oricum vorbea cam mult, multe explicații, iar eu aveam în cap doar ideea că trebuie să mă car dreacu' de acolo cât mai curând!) de 30 de lei bucata (există pastă de dinți așa scumpă? ok, m-am uitat pe net și se pare că există flacoane de Colgate și de 26 lei... deși majoritatea nu depășesc 5 lei). Doar că pasta de dinți nu se comercializează în cutii de carton? Ca să scoți un flacon de acolo, oricât de iluzionist ai fi, cred că se cam observă!

Ce bine pregătit ești tricou roz să devii politcian. Discurs atent, calități proaste și o amabilitate prefăcută. Plus capacitatea de a explica orice! Chiar și frecvențele radio și cum interferează ele unele cu altele. Am să te țin minte! Nu mai calc eu în vechiul supermarket Kaufland din Brăila - doar era Penny în drumul meu! - dar când am să-ți văd chipul chel pe afișele electorale să nu te votez niciodată! Stai liniștit, domnu' manager, că nici pe tine nu te votam. Păreai că faci aia din obligație. Ai sesizat că nu dau prea mulți bani pe prostiile tale. Fiindcă mă concentram să par atent, dar nu-mi păsa! Ți se părea așa o corvoadă să mă convingi că îți pare rău cu adevărat pentru umilința produsă...

Le-am întins mâna lui tricou roz și celui care semăna cu un fost coleg de liceu - rotofei dar mic de statură - ăsta fiind ceva mai înalt... și dus am fost. Și așa nu-mi plăcea să văd de fiecare dată când merg la cumpărături pe bătrânul cerșetor cu picior lipsă.

P.S. am tendința uneori să las bonul fiscal acolo. și de data asta voiam să las hârtia acolo - mai ales că ochelarista părea începătoare și se mișca greu la casă, iar eu sunt contra pierdutului vremii la cumpărături - și să mă duc. vă dați seama ce circ ar fi ieșit?! oh, da!