Se fac vreo 6 ani de când mă rugam de reprezentanții redației Obiectiv să-mi facă și mie un locșor pe acolo. Deși nu mi-a răspuns la primul e-mail, am fost perseverent și am retrimis mesajul până am primit și răspunsul de la Monica Paraschiv (am aplicat și eu ideea lui Andy Dufresne (jucat de Tim Robbins) din filmul The Shawshank Redemption). Eram tânăr, vag entuziast să obțin o slujbă în domeniul în care dădusem licența. Era singurul cotidian din oraș!
Dna Monica Paraschiv mi-a scris atunci că a fost în vacanță și, sanchi, de asta nu a reușit să-mi răspundă la timp. Am trecut peste scuzele penibile și am dat de alea jenante: pe scurt, e criză economică, am fost forțați să micșorăm numărul de pagini de la 24 la 16 și deci nu avem locuri disponibile în redacție. Dar cu prima ocazie în care o să apară vreo oportunitate o să fiu luat în calcul spre angajare. Bine, zic... dar mă pot oferi voluntar pentru niște practică neplătită. Din nou... tăcere! Mi-am băgat și eu pula și am căutat și altceva...
Prin martie anul curent, pe site-ul ziarului a apărut un anunț de angajare: reporter/redactor la Obiectiv. Când o instituție de presă începe să apeleze la astfel de metode pentru recrutarea personalului înseamnă că e la vale. La fel s-a întâmplat și cu Monitorul de Brăila. Fiindcă e simplu să găsești oameni pentru mass-media într-un oraș în care există o facultate (fie ea și privată) având specializarea jurnalism. Printr-o înțelegere cu universitatea, se acceptă primirea studenților pentru practică în redacție. Și s-o găsi unul mai răsărit (chiar la doi-trei ani) care să și rămână. Dacă ai structura de bază consolidată și din când în când mai aduci și oameni noi dispuși să învețe cu ce se mănâncă jurnalismul, atunci nu ai de ce să dai anunț în propriul ziar pentru angajare de personal. Fiindcă e greu să faci dintr-un cetățean care a lucrat în alt domeniu jurnalist. Nu imposibil! Ca instituție de presă ai, de asemenea, contacte cu toată tagma jurnalismului. Pentru performanță se alege un veteran cu priză la public, nu un novice amator!
De curiozitate, am trimis un CV online. Am primit și un telefon prin care eram chemat la un interviu de angajare! M-am și prezentat în ziua și la ora corespunzătoare. Ba chiar mai devreme. E adevărat, nu cu entuziasm. Am fost admonestat de dna Cati Lupașcu (dna Monica Paraschiv era și dânsa de față și trăgea serios din țigările subțiri... plângându-se de legea antifumat: „Pe noi ne dau afară ca pe animale” - puteam să amintesc și eu despre bun simț și civilizație... despre faptul că un nefumător nu are de ce să fie obligat să suporte efectele viciului altcuiva, dar chiar m-am abținut. Halal lumină care mestecă aceleași clișee de pe internet. Nimeni n-o dădea afară din propria casă când voia să se afume, ci o ruga frumos să iasă afară atunci când afuma și pe alții public!) că de ce nu citesc ziarul... Pentru că nu merită, doamnă. Nu merită! Fiindcă prezintă doar punctele de vedere ale instituțiilor publice. M-am plâns de comunicatele de presă de la poliție... având în cap numele Alina Mihai. De faptul că nimeni nu verifică sau nimeni nu prezintă și punctul de vedere al „inculpatului”! Presupusul infractor e infractor, chiar de n-a fost condamnat.
„Ah, dacă se întâmplă să dăm o informație greșită, ne sună oamenii la redacție! Și facem rectificarea a doua zi” LOL!!! Asta mi-a spus dna Monica Paraschiv!! Care pretinde că îți câștigă existența îndeletnicindu-se cu scrisul materialelor de presă! Sau conducând o gazetă. Eu în facultate am învățat că un bun jurnalist privește cu scepticism punctul de vedere oficial și încercă să-l contrazică. Așa iau naștere investigațiile. Asta mi-ar plăcea să citesc în presă: materiale în care se dovedește cu probe indubitabile că cineva minte sau încercă să-și ascundă urmele fraudelor... Nu ce spune un procuror despre o speță pe care o investighează!
„Eu nu pot să arunc cu rahat în justiție”; dar cine vă cere asta, doamnă?!!!! Faptul că aduci probe când s-a comis o nedreptate și că statul a abuzat un cetățean nu e sinonim cu aruncatul rahatului în justiție! Ci doar semnalarea unei nedreptăți! Orice explicație am încercat să-i aduc a fost în van! Dânsa purta flamura DNA cu credință, iar în loc de creier avea o serie de clișee legate de „justiție” și „stat de drept”. Asta în ciuda faptului că în urmă cu câteva minute vorbea despre implicarea afectivă în comunitatea locală - eu remarcând că evenimentele de caritate se află mai ales pe tarlaua fundațiilor de specialitate. Ziarele doar prezintă informații; nu e treaba lor să se implice afectiv! Ci să vâneze fapte de corupție și abuzuri... să facă anchete care implică muncă nu doar lamentări: „Cum afli tu informațiile astea?” Nu știu, doamnă! Eu nu m-am lăudat că fac presă; poate că-s la fel de leneș ca dumneavoastră și tocmai de asta n-oi fi bun de jurnalist, dar în calitate de cititor sunt al naibii de exigent. Și consider eu... pe bună dreptate!
Azi, ziarul a rămas cu doar 12 pagini de rahat. Iar prețul a fost ridicat la 1,50 lei! Cristina Dosuleanu a părăsit barca. Alina Mihai e tot acolo. Să copieze comunitate de presă de la poliție. Iar numele noi nu întârzie să dea cu bâta în baltă. Iată, domnă Monica Paraschiv, de ce e bine să verifici înainte să publici o informație:
Findcă reacțiile publicului dezamăgit de Alexandru Necula sunt următoarele:
P.S. Dar dacă o să vi se facă dumneavoastră
personal o nedreptate cum o să reacționați, am mai aruncat eu la
întâmplare? „Vorbim de sefeuri acum?” Am părăsit redacția atunci...
