Se afișează postările cu eticheta PLM. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PLM. Afișați toate postările

sâmbătă, 26 septembrie 2015

Net țepe 2.0

Neavând o slujbă satisfăcătoare pierd foarte multă vreme pe site-ul bestjobs.ro - cel care se autopromovează ca având țepe - pardonm - job-uri pe pâine:

De vreo câteva luni, însă, site-ul care a înlocuit gemul cu job-ul are un fel de parteneriat cu o firmă care-mi umple căsuța de e-mail cu mesaje de tipul:






























Carevasăzică, făcând publice aceste texte suspecte comit un act care poate fi considerat drept infracțiune gravă și merită măcar un dosar penal dacă nu chiar timp petrecut la țuhaus! PLM, de ce ar pune cineva un astfel de text în fruntea unui e-mail care-ți propune de fapt să te ajute?! :| Aș vrea s-o văd și p-asta! Să ajung la mititica (la șobolan ca Elena Udrea) din vina acestei postări pe blog!

Apoi, observi standardizarea. Toate sunt construite pe același text principal, care variază în funcție de cine știe ce parametri. Proastă programare.

De fiecare dată ți se spune că ai fost selectat împreună cu alți fraieri - care au avut ghinionul să dea click pe opțiunea aplică la același job - de regulă, patru la număr... doar că slujba e în mai multe orașe inclusiv zona în care te caci tu dimineața. Nu mai spune!

După ce te-au convins că tu ești alesul și că ei nu vor decât să te ajute - doar că te trimit la închisoare dacă dai în vileag faptul că sunt atât de minunați! - nu-ți propun decât să le verși în cont un euro printr-un SMS la 1424. Tre' să halească și gura lor ceva! Organizație caritabilă. Bă, io nu vreau decât să lucrez! Ce e așa complicat să-mi faci legătura cu angajatorul? De când pănă când a devenit clasica utilizare a site-urilor de recrutare o metodă învechită, tu agățându-ți fraierii exact pe site-urile astea?! Nu e o contradicție în argumentație?!

Salariul e de fiecare dată ofertant: 700 - 1500 euro! Mișto! Dar în zona în care locuiești nimeni nu oferă mai bine de salariul minim pe economie decât dacă prestezi din greu ore suplimentare ca un sclav ce ești.

Unele e-mail-uri nu conțin textul în care ești rugat să donezi la fundația lor caritabilă un euro prin SMS. Dar... asta nu contează. Nu vor să te descurajeze imediat. Căci site-ul pe care te trimit este aranjat precum un cerșetor la poarta bisericii. Vrei să intri? Fii milostiv, creștine. O să ajungi în rai...

P.S. Trecem la rubrica „și altele” agramatismele: „operatorii” când în fapt nu trebuiesc doi i („organizatorii” se pune în alt context, nu în exprimări de genul „de către organizatori”)... am observat că problema i-urilor e o treabă serioasă în România. O să ajungem să scriem Româniia de frică să nu greșim. Și am mai observat un dezacord, dar mi-e lene să vi-l semnalez. Îl găsiți voi, e încadrat în roșu.

marți, 11 august 2015

Dante peopled his vision of hell with his enemies.

P.S. Episodul 7, sezonul I din Review with Forrest MacNeil mă ocup!

P.P.S. Știți ce nu înțeleg eu? când întrebi pe cineva ce muzică ascultă... îți spune de la început: „EU NU MANELE! NU... și NU și NU.” plm, cum se face că-s atâția care-ți spun că nu manele și totuși maneaua e muzica populară a României secolului XXI?! Înseamnă că mulți din ăia care declară că nu... de fapt, pe ascuns, în cadrul anturajului primitor... pun Guță, Minune și compania să răsune toată valea. Și mai e un discurs... dacă te iei de gusturile muzicale fine ale unui mediocru... te trimite imediat să asculți manele. Fiindcă prostul a înțeles că lumea etichetează maneaua drept gunoi muzical și el e mulțumit că nu ascultă așa ceva. În schimb bagă house și alte jeguri în venă! Plm, de ce maneaua e alb-negru judecată și celelalte căcaturi cu texte și muzică la fel de infecte sunt în culori?! Da, bă, prostule! Maneaua e nasoală. Da' nici tu nu asculți vreo capodoperă muzicală!

vineri, 7 august 2015

Subtitrare - Review - S1 E6 - Road Rage; Orgy

Subtitrare Review, Subtitrare Review S1 E6, Subtitrare Review S1 Ep6, Subtitrare Review S01 Ep06,  subtitrare Review - Road Rage; Orgy, subtitrare Review - 01x06, Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s1 e6, Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s01 ep6, Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s01 ep06, Subtitrare Review with Forrest MacNeil - s01 ep06 download.

Poate că îngerul păzitor al lui Tom a fost întruchipat de data asta de mine în pula goală. Cine poate să știe cât de misterioase sunt căile Domnului! Nu-i așa?! :|
____________________________________________________________

- Nici vorbă! Nu te las să atingi nici măcar o roată a mașinii mele. Ultimul ins căruia i-am împrumutat-o s-a dovedit a fi un pervers! Sunt poze pe tot internetul cu scaunul mașinii mele!

- Dumnezeule. Grotesc. Dar tu știi că eu nu adulmec șezutul scaunului!

- Sincer? Nu cred că știu! Și, pentru cultura ta generală, te înștiințez că-mi țin scaunul de birou închis peste noapte. Să nu-ți treacă nicio idee prin cap!
____________________________________________________________

- Forrest, aștepți un sul de hârtie, un inel de futut și o mască pentru perversiuni?

- Da, sigur. E pentru. hm, recenzia mea.

- Am lucrat pentru un contabil în trecut. Să știi că omul ăla era cum se cade!
____________________________________________________________

- Ți-am spart un far și-o oglindă! Ce, plm, ai de gând să faci acum?

- Ce-am de gând să fac acum? Te fac zob! Cu pula mea! (bineînțeles, după ce termin ce-ai început tu, amatorule!)
 ____________________________________________________________

Păi, orgia asta e una privată și secretă. Deci, dragi telespectatori, voi nu aveți acces la ea. Așa că va trebui să trageți cu ochiul de pe fereastră, pe ascuns, ca orice pervers ordinar! Ordinarilor! LOL.

De asemenea, aceasta este una cu pretenții, de lux chiar, elaborată minuțios. Menită să-ți golească în totalitate mingiuțele și chiar și sufletul! Bine, mai vine la pachet cu o amărâtă de gonoree foarte rezistentă la antibitice, dar ne încurcăm noi în detalii din astea minore?!

Nu-i ilegal să arați degetul mijlociu cuiva, nu? Vreau să zic... nu-ți iei amendă doar din atât?! Nu? Fiindcă vreau să arat degetul cuiva... dar mi-e târșă să nu-mi iau amendă.

Descarcă subtitrarea pentru versiunea:

Review.with.Forrest.MacNeil.S01E06.HDTV.x264-BATV (închizi micuța fereastră care-ți cere să-ți faci cont acolo și apoi alegi download!)

P.S. Am să mă ocup și de celelalte episoade, doar că am fost ceva mai ocupat în ultima vreme și n-am avut chef de tradus. Aveți răbdare.

P.P.S. Fiindcă recent am regăsit parola - rătăcită pe niște foi - de la contul de pe dropbox... pe care l-am creat la îndemnul unei foste colege de facultate (deși la început făceam pe niznaiu' că eu aveam deja cont pe 4shared) am decis să încarc acolo subtitrările. Asta fiindcă pentru descărcarea lor nu e necesar să te loghezi nicăieri! Click pe download și ai subtitrarea! Bine, la început apare chestia aia în care ești rugat să-ți faci cont pe drobox; dar o poți ignora! Le-am încărcat tot acolo și pe celelalte cinci (primele)!

sâmbătă, 4 iulie 2015

Eu, infractorul

Era îmbrăcat cu un tricou roz. Cu guler. Descheiat. Cum se poartă. Ținea la vedere - destul de sus - o legitimație. Mintea mea îl asocia cu omul ce-ți poate mânca vremea dacă-l lași. Așa că am ridicat labele superioare în semn că nu mă interesează deloc ce are să-mi comunice și am dat să-l evit cum evita Hagi adversarii. Omul însă era insistent. Mi-a blocat calea cu brațul stâng: „Unde te duci?!”. PLM, acasă! Dăăăă! Îmi cere: „Bonu' fiscal!” Ah, despre asta era vorba. Ok... extrag precum un chirurg nepriceput din buzunar hârtia pe care o mototolisem acum câteva clipe și i-o întind cu încrederea celui care speră că o hârtie stă între el și libertate. În regulă, verifică... „Ai la tine produse care nu se află înscrise pe bonul fiscal?!” What? Hell, NO! Da, da. „Am primit de la dispecerat informația că ai avut mișcări bruște. Erai la un moment dat cu alea în mână după care umblai în buzunar.” LOL. Și asta înseamnă că? Cel mai probabil ai furat ceva. Din buzunarul propriu! Ce deducție logică. Fiindcă lângă raftul cu crătiți lui i se părea pesemne adecvat să fi pus în buzunar o furculiță sau ceva.
Normal. Intră tu în magazin fără cărucior, având ten bronzat și mers oarecum ciudat și scrie suspect pe tine. Prostul care o freacă toată ziua cu ochii beliți în monitoare abia așteaptă să dovedească cât este de zelos. Dă-te la un colț ca să-ți așezi banii pentru plata unor amărâte de periuțe și se va striga BINGO! Felicitări, ești norocosul câștigător al unei vizite la camera de percheziție. Nemaifiind trecut prin situația asta, panicându-mă... nu mi-am mai apărat cu încredere drepturile și integritatea! Nu cred că e un lucru foarte deștept să  te lași dus departe de ochii unor martori - care nu neapărat să intervină, dar măcar să vadă! - într-o odaie cu doi oameni ceva mai solizi decât tine. Vrei să-mi faci percheziție? Cheamă poliția și câțiva martori. Eventual cineva care să mă reprezinte și pe mine. Iar dacă nu găsești nimic să plătească ăla care e vinovat pentru umilirea unui client inocent! Să-mi dea tot salariul lui brut pe cinci luni. Și așa sunt șomer de cursă lungă.

Când am auzit: „Hai cu noi să facem o verificare”... mi-am zis: gata, precis mă pun să mă dezbrac. Din fericire, nu a trebuit decât să scot jerpeliturile din buzunar și să mă las pipăit de insul cu tricou roz. Am scăpat de striptease. Umilit? Ei, nope. Să te simți umilit că unii te consideră hoț? Doamne ferește! Doar că nu mai calci în magazinul cu pricina să cumperi nici măcar gumă orbit. Toată lumea greșește. Toți avem „calități proaste” (doar la mama am mai auzit expresia asta - iar ea are doar 7 clase), nu defecte. Calități proaste! Există doar calități - ele pot fi bune sau proaste. Interesant mod de a comunica faptul că abilitatea de a fura e o calitate! Proastă, dar o calitate! :)

Managerul - l-am considerat șef fiindcă avea cămașă albă și pantaloni negri și părea să le poată dea ordine celor doi - a început un discurs penibil în care: „Ne cerem scuze, se vor face reinstruiri, se vor lua măsuri, se vor face verificări... bla-bla-bla” - sincer, aș fi vrut să-l opresc, să-i spun: Știi cât de penibil îmi pare treaba asta?! Am luat suficiente cursuri de PR încât să nu dau nici măcar un ban pe vorbele tale. Sigur, mai frumos să pari profesionist decât să mă umilești în continuare, dar vorbele tale nu mă impresionează! Deloc.

Am întârziat apoi fiindcă tipul cu tricoul roz a trebuit să scrie ceva pe o hârtie. Cum că nu m-au bruscat sau ceva. Nu, m-ați umilit. Și prin faptul că tricoul roz mă tot contrazicea: eu încercam să-i spun că ar trebui să existe scannere la porți... el nu! că dacă am chiloți antifurt. Plm, nici nu știu dacă există așa ceva. Cum să fiu atât de prost încât să mă duc la supermarket să fur?!!!! Citisem cu o zi în urmă faptul că un băiat cu un laptop, cu o antenuță și un soft reușea să depisteze rețelele nesecurizate și deci să acceseze datele stațiilor de acolo (tranzacții, conturi bancare, social media... everything!). Și eu să mă duc la supermarket ca să ce? Să-mi pun în pantaloni patru flacoane - deși nu prea pare termenul adecvat - de pastă de dinți (fiindcă „sunt flexibile, se mulează pe corp, doar capacele rămân vizibile” LOL - sigur, n-am putut crede așa ceva, dar nu l-am mai contrazis pe tricou roz fiindcă nu e bine pentru integritatea ta să contrazici oamenii când ești în inferioritate. Oricum vorbea cam mult, multe explicații, iar eu aveam în cap doar ideea că trebuie să mă car dreacu' de acolo cât mai curând!) de 30 de lei bucata (există pastă de dinți așa scumpă? ok, m-am uitat pe net și se pare că există flacoane de Colgate și de 26 lei... deși majoritatea nu depășesc 5 lei). Doar că pasta de dinți nu se comercializează în cutii de carton? Ca să scoți un flacon de acolo, oricât de iluzionist ai fi, cred că se cam observă!

Ce bine pregătit ești tricou roz să devii politcian. Discurs atent, calități proaste și o amabilitate prefăcută. Plus capacitatea de a explica orice! Chiar și frecvențele radio și cum interferează ele unele cu altele. Am să te țin minte! Nu mai calc eu în vechiul supermarket Kaufland din Brăila - doar era Penny în drumul meu! - dar când am să-ți văd chipul chel pe afișele electorale să nu te votez niciodată! Stai liniștit, domnu' manager, că nici pe tine nu te votam. Păreai că faci aia din obligație. Ai sesizat că nu dau prea mulți bani pe prostiile tale. Fiindcă mă concentram să par atent, dar nu-mi păsa! Ți se părea așa o corvoadă să mă convingi că îți pare rău cu adevărat pentru umilința produsă...

Le-am întins mâna lui tricou roz și celui care semăna cu un fost coleg de liceu - rotofei dar mic de statură - ăsta fiind ceva mai înalt... și dus am fost. Și așa nu-mi plăcea să văd de fiecare dată când merg la cumpărături pe bătrânul cerșetor cu picior lipsă.

P.S. am tendința uneori să las bonul fiscal acolo. și de data asta voiam să las hârtia acolo - mai ales că ochelarista părea începătoare și se mișca greu la casă, iar eu sunt contra pierdutului vremii la cumpărături - și să mă duc. vă dați seama ce circ ar fi ieșit?! oh, da!

sâmbătă, 14 februarie 2015

Dicționar de clișee... lecția a II-a


Am găsit măgăria asta de mai sus pusă cover pe un cont de facebook. Plm, pe scurt, textul s-ar traduce cam așa: „O săgeată nu poate înainta decât dacă e trasă înapoi (în arcul cu săgeți sau arbaletă). Când viața te tot împinge înapoi prin dificultăți, înseamnă că vrea să te lanseze către ceva grozav/impresionant. Deci concentrează-te și urmărește în continuare ținta.” E mai mult o adaptare... e cam greu să traduci mot-a-mot.

Problema în această zicere internaută - în acest prefabricat de sorginte optimistă - e următoarea: Viața te poate trimite acolo unde-ți propui, dar doar dacă arcul e setat bine pe țintă. Altfel, săgeata se duce la mama dracului. Nu de fiecare dată când tragi cu arcul nimerești ținta! Nu de fiecare dată când o săgeată e trasă înapoi ajunge la destinație! Deși intenția arcașului (și a vieții - cu toate că eu consider că aceasta este mai degrabă indiferentă față de săgețile sale!) este una măreață. Să facă miliarde de puncte dintr-un foc!

Gândul că înghițind rahaturi tu de fapt te pregătești pentru ceva măreț e reconfortant, dar nu întotdeauna realist! :)

joi, 24 aprilie 2014

Povestea lui Harap-Alb - comentariu

Nu ştiu cum mai e pe vremea voastră, stimaţi elevi de liceu, dar pe vremea mea la examenul de bacalaureat - la limba română - putea să existe un subiect legat de basm. Nu mai cunosc ce basme moderne sau mondene citiţi voi în zilele noastre antebelice... eu m-am oprit la Povestea lui Harap-Alb (un fel de Games of Thrones, numa' că fără efecte speciale). Aşa că revenim la o rubrică foarte apreciată de către noi toţi: cea a comentariilor literare, cea de prezentare a unor opere de liceu.

Bă, uite un titlu cu adevărat cinstit! Toată stima pentru Ion Creangă - dacă el l-a conceput - sau pentru oricine de la revista Convorbiri literare - care se îndeletnicea cu punerea de titluri în cadrul revistei. Titlul vorbeşte de la sine: este vorba despre povestea unui tânăr - care capătă la un moment dat nickname-ul de Harap-Alb - şi trece printr-o serie de întâmplări ca să ajungă împărat şi să fie fericit de-acolo până la adânci bătrâneţi, când, inevitabil, o să crape şi o să i se facă mausoleu ţigănesc.

Şi acum să vorbim despre poveste în sine. La început puştiul nostru este prezentat drept mezinul lui unui crai - frate cu Verde-Împărat. Dacă nu v-aţi dat seama deja împăratului i se trăgea numele de la obiceurile sale sănătoase - mai un zarzavat rulat după colţ, mai un zarzavat la bong... şi din iarbă în iarbă a căpătat şi un ten de extratestru modern. Dar oricât de fericit era împăratul acesta şi lipsit de griji n-a prestat prea bine la soţie şi asta i-a născut doar fete. Deci "din canci moştenitor"! Aşa că şi-a amintit că frac-su' (craiul sau ta-su' lu' Harap-Alb), care era un nene mai vânjos, obţinuse de la nevas-sa trei feciori. Şi i-a cerut să-l trimită pe cel mai vrednic ca să moştenească tronul.

Ca să-i pună la încercare pe micuţi, craiul s-a postat sub un pod... costumat în urs (avea blana de pe vremea când mergea la colindat) şi când fii lui treceau pe acolo le tăia calea şi îi speria. Primii doi prunci s-au speriat de arătarea aia - erau mai normali la cap, cum dreacu' să nu te sperii de un urs hămesit... căruia nu i se văd nici coastele - şi s-au întors acasă. Le-a ieşit satana în cale.
 
Ăla mai micu' şi mai piticu' sfătuit de Sfânta Duminică - un fel de mătuşa Tamara, dar mai de la ţară - s-a dus în grajd şi-a dat jăratec cailor! Când a văzut cu ce gloabă se alege îi venea să se taie cu lama, dar nu s-a pierdut cu firea și şi-a folosit biciul din dotare. Potaia de cal nu s-a lăsat speriată cu una cu două şi a terminat tava cu jar, transformându-se într-un armăsar cu aripi. Unii i-ar spune Pegas, dacă nu le-ar fi frică să nu fie confundat cu o bicicletă foarte populară în anii comunismului şi postcomunismului din România.
 
Vă spun că ăsta era puţin dereglat la cap pentru că era să folosească gheoaga asupra tatălui său la încercarea de pe pod. Ce să mai încolo şi-ncoace: complexul lui Oedip! Îi crăpa capul tatălui său şi o lua de soţie pe mă-sa... dar ta-su' s-a dat de gol în ultima clipă şi a stricat poveste cu incestul. Iniţial Creangă asta a vrut să facă, dar s-a răzgândit ca să nu râdă cei de la Junime de fetish-urile lui.
 
Aşa a ajuns să plece mai departe fiul cel mic al craiului cu o blană de urs în tolbă şi două sfaturi preţioase: să se ferească de spâni şi pieile roşii. Pe drum dă de trei ori de un spân. Prima dată îl evită. A doua oară îl evită. A treia oară cică îi cu noroc şi spânul îl îmbârligă pe motiv că aia e ţara spânilor. Ce să înţelegem noi de aici? Că fiul de crai era nătâng rău! Nu şi-a dat el seama că PLM era acelaşi ins?! De unde PLM ţara spânilor?! Dacă nu mă credeţi pe mine să faceţi o şedinţă de spiritism ca pentru Iulia Haşdeu şi să-l întrebaţi pe "Nică" însuşi cum şi-ar caracteriza personajul - nebun de legat şi nătâng!
 
Şi cum era foarte prost, fiul de crai a fost păcălit să intre în fântână şi şi-a pierdut identitatea, căpătând nickname-ul Harap-Alb. Că altfel acolo i-ar fi găsit arheologii oasele. Spânul era om serios.

Ajung ei la Împăratul Verde, care era atât de high încât nici nepotul nu şi l-a mai recunoscut! Şi l-a pus pe spân la ospăţ şi la încercări. Ba că să-i aducă salată din grădina ursului păcălit de vulpe. L-a rezolvat Harap-Alb, care s-a dus la Sfânta Duminică - specialistă în ierburi (azi ar fi fost închisă pentru activităţi ilegale de către brigada narcotice) - care i-a dat nişte licori pe care să le toarne în apa ursului ca să-l adoarmă. Ursul - fiind la dietă - ţinea la salata aia ca la ochii din cap! Voia să fie fotomodelă aşa că dorea pe cât posibil să elimine cât mai multe glucide din alimentaţie. Dar a rămas fără salată şi a trebuit să-şi reia vechile obiceiuri culinare nesănătoase şi a ajuns la circ.

Apoi, Harap-Alb a trebuit să taie capu' la cerbul de diamante... cerb cu privire otrăvită. Cei de la protecţia animalelor ar fi avut multe de spus în priviţa protejării unui astfel de specimen rar, dar erau ocupaţi cu protejarea maidanezilor de pe străzile patriei!

Ca să o aducă însă pe fata Împăratului Roşu - i se spunea aşa pentru că era pe stop! - a trebuit să se înhăiteze cu o gaşcă de mutanţi. X-Men, frate: Omul de gheaţă - Gerilă; beţivul - Setilă; bestia nehalită - Flămânzilă; sniper-ul Ochilă; şi o namilă de ipochimen Păsări-Lăți-Lungilă. Lu' ăsta ultimul îi cam plăceau păsările - era foarte activ din punct de vedere sexul. Milos din fire, nătângul ajută furnicile - care-l răsplătesc cu o aripă şi albinele - care-i dau la rândul lor o aripă. Dar, bagabontul, n-a făcut asta aşa de florile mărului. Ştia că alde' X-Men şi insectele astea o să-l ajute: ba să şadă în camera încinsă; ba să scape de putina încărcată cu vinuri oţeţite; ba să crape în el cât o armată germană din Al Doilea Război Mondial; ba să separe grâul de neghină sau nisipul de mac (cu ajutorul furnicilor); ba să o prindă pe prinţesa care se transforma în pasăre... ba să o banghească (cu ajutorul crăiesei albinelor) şi să vină cu fata de împărat teafăr la palatul lui Verde-Împărat - care nici acum nu se trezise.

Nu face nimic, căci prinţesa ştia că Harap-Alb e eroul în basmul ăsta şi dă în vileag totul. Aşa că Harap-Alb îşi pierde capul şi la propriu şi la figurat intersectându-şi gâtlejul cu lama ascuţită a spadei spânului. Dar calul (pegasul) lui Harap-Alb îl împuşcă pe spân; iar prinţesa ia nişte apă vie şi apă moartă şi îl învie pe fiul de crai!

Aşa s-a căsătorit cu el şi au trăit fericiţi până când moartea i-a despărţit de data asta for ever. Amin!

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Cutia poştală în PMP... sau în PLM?

Din nou la rubrica noastră îndrăgită: Cutia poştală. Cum e vânătoare de electori, oamenii de la PR se  apucă să ne trimită chestii din astea:

Şi urare:
Este ultima chestie pe care vreau să o am de la nişte politicieni de sărbător, mai ales de la nişte slugi ale lui Băsescu sau ale doamnei Udrea. Era să scriu ceva urât... dar mă voi abţine... ceva... o urare de pe lumea cealaltă...

P.S. Nu ştiu de ce urarea slugilor lui Băsescu şi ale doamnei Udrea îmi amintesc de:

joi, 17 aprilie 2014

Întâlnire de gramul 3

Voiam să continui, în dulcele stil clasic, cu rubrica inaugurată ieri, dar sunt obosit (aka mahmur), mă dor ochii de la prea multă lumină şi mai e şi joia mare. Aşa că o băgăm pe aia de avarie: toată lumea se duce la biserică să se mărturisească... eu mă mărturisesc aici pe blog. Viaţa mea a devenit un e-book deschis, dar fără acumulator...

Ştiţi doar că în viaţă daţi de tot soiul de persoane. Şi uneori consideraţi că o anume întâlnire v-a marcat existenţa mizeră. Insignifiantă. Banală până la anostă... Plictisitoare şi plină de clişee. Şi deveniţi recunoscători pentru întâmplarea cu pricina. Mie mi se pare aiurea să fii recunoscător hazardului pentru orice! De ce ai fi?!

E ca şi cum ai fi recunoscător că sexul poate duce la oragasm. Dacă era o senzaţie indiferentă ne mai cordeam?! Sau şi mai grav: ne mai puiam?! PLM... cui îi pasă?!

miercuri, 9 aprilie 2014

După cochilii de melci

Când eram mic, frate-miu mai mare a venit într-o zi şi mi-a pus la ureche o carcasă imensă - nu mai văzusem aşa ceva până atunci - de melc pe care o adusese de la mare. Era acel tip de cochilie dură - ca piatra - pe care oamenii o păstrau pe vremuri (atunci când nu aveau o plasmă în camera cu restanţă la chirie) ca bibelou.

- Auzi?
- Ce?
- Mare...

PLM! Am dat afirmativ din cap; dar - sincer să fiu - semnul ar fi trebuit să fie interpretat după paradigma vecinilor bulgari! Era totuşi mai mare decât mine aşa că nu-l puteam contrazice. Hăuitul ăla (care aducea mult cu strigătul robinetului când voia să se pişe şi nu avea nimic pe ţeavă) fără nicio semnificaţie era vocea mării. Bine că nu era Vocea Rusiei! Auzisem şi eu prin filme cum se sparg valurile de ţărm şi eram absolut convins că în cochilie nu se ascunde nicio picătură de apă zgomotoasă, dar, PLM, ce puteam face?!

Abia mai târziu am aflat că sunetul pe care îl percepem când aşezăm în dreptul urechii carcasa de melc marin... e un sunet care se găseşte în capul nostru. Aşezaţi vă rog mâna strânsă într-un fel de semipumn - care să semene cât-cât cu o cochilie - în dreptul urechii şi o să vedeţi că e acelaşi "hauit"! Poate că am eu vreun cooler defect prin cap de nu aud marea.

Căci v-am mai spus: nu e singura dezamăgire din copilărie. Au mai fost cea cu privire la deschiderea cerurilor de anul nou... sau aia cu zânele florilor. Şi, probabil, încă vreo altă duzină de dezamăgiri copilăreşti despre care am să scriu sau nu altă dată.

P.S. Probabil că dacă îţi imaginezi marea şi percepi cu mintea sunetul ăla... specific, atunci obiectele neînsufleţite te pot duce cu gândul acolo... iar tu chiar să auzi marea în carcasa melcului mort! Altfel, nicio şansă.