Se afișează postările cu eticheta pmp. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pmp. Afișați toate postările

vineri, 4 decembrie 2020

O campanie tristă, lipsită de umor

Remarc o jale funerară în ceea ce privește votul de duminică pentru alegerile parlamentare. Nu mai e avântul ăla mobilizator: hai, fraților, să le dăm în cap la corupți; dacă n-ai buletin de București, dar muncești în București, ești trădător de neam; hai să nu-i lăsăm pe ăia fără dinți în gură să ne decidă soarta noastră de tineri frumoși și liberi și informați etc., etc., etc.

Acum, nu mai e așa important dacă te duci la vot sau... dacă e să te duci la vot - ca să nu se săvârșească biata democrație - lasă speranțele de mai bine la ușa secției de votare. În cabina de vot intri numai cu dorința de a ține democrația pe aparate, ca pe muribunzii de covid-19. Nu votezi ca să fie mai bine, fiindcă se votează de mai bine de 30 de ani pentru ideea de mai bine, dar binele a ratat trenul către Grădina Maicii Domnului. Aici trebuie să ne luptăm să păstrăm DEMOCRAȚIA. De parcă până acum noi la asta am rânit. Nu am asistat impasibili la felul în care este încălcată constituția de către președinte. Și, ca să fie clar, e greu să ai idealuri și așteptări înalte când tu vii atât de terminat acasă încât numai de discursuri politice nu-ți arde. Democrația pe stomacul gol e doar o vorbă în vânt. Marginalii (majoritari, de altfel) vor rămâne tot neauziți, iar jocul de putere o să fie tranșat tot de guralivii cu sinecuri și șmenuri cu statul. Or, asta numai democrație nu e.

Doar că așa grăit-a președintele. Ne trebuie alegeri că altfel ni se veștejește democrația. Să nu care cumva să ne ducem la biserică sau la vreo peșteră considerată sfântă, căci sfântă nu e decât cabina de vot! Discursurile schizofrenice ale mass-media se revarsă asupra lumii fără niciun efect. Fiindcă lumea e deja împărțită și nu mai are timp să discearnă. Și nici chef. Și nu e vina ei... E contextul ăsta nenorocit în care puțini se mai ridică să emită pretenții. Se merge dintr-o inerție a instinctului de turmă către o lume care are ca principal scop sanctificarea individualizării responsabilității... și consolidarea prăpastiei dintre săraci și bogați. Ăia care-s bogați sunt bogați fiindcă sunt speciali, iar ăia care-s săraci sunt săraci fiindcă au niște defecte din fabricare. Dar, hei, e mai bine să greșim cu turma, decât să avem dreptate în singurătate, nu? Căci ăia care s-au plasat în fruntea bucatelor nu pot să accepte ideea că n-au avut decât noroc! Iar dacă au avut, trebuie că au avut fiindcă s-au născut măcar speciali.

Revoltele sunt pe teme minore, dar au ca sloganuri cuvinte uriașe. Omul însetat după libertate nu vede că nu-i decât victima propriei ignoranțe. Și e certat pentru asta! Mustrat. Pus la colț. Dar lăsat în propria ignoranță. Cei cu influență rămân uniți și perpetuează controlul. Dar nu-i decât un control efemer și trist, în care nu mai există nicio speranță! Lumea asta intuiește că s-a cam epuizat rezervorul de speranță pentru specia asta. Toate ideologiile sunt în criză și refugiul în utopii nu mai pare o opțiune. E clar că trecutul nu a fost niciodată idilic, iar viitorul nu e promis nimănui pe de-a-ntregul. Fără un control adecvat, societatea se destramă, iar tribalismul o să exacerbeze conflictele. Iar știința nu aduce nici măcar o alinare! Nu vine cu vreo nouă soluție. Tehnologia îți poate prelungi nefericirea cu 20% (zic unii), sau te poate ține captiv pe o insulă magică unde te identifici cu eroii. Dar realitatea e tot aia.

Mă uitam la un clip dat de USR-PLUS ca reclamă pe youtube. Bă, venea cu o tristețe din asta apăsătoare. Ai sperat, dar ai sperat de pomană, zicea o voce din asta tristă. Aș vota cu ăștia „noi”, dar au niște proiecte legislative care riscă să ducă lumea asta în și mai mare rahat. Măcar să se înhame la combătut P(D)NL! Și să-i mai dea peste bot arogantului de la Cotroceni.

Aș mai vota cu PSD - nu fiindcă ar fi niște minunați (deși pe cifre a fost cel mai performant proiect politic al țării, pe cifre și nu doar la furt, ci și la realizat chestii!) - în ideea că trebuie să le mai dea cineva peste zgaraibe fomiștilor de la P(D)NL. Măcar să mai apară prin presă mișmașuri, să se simtă și ăia... să nu fure cu lipsă de bun simț.

Că alte opțiuni nu văd. Pro România nu-i decât strânsura rataților politic. Micul uneltitor Ponta nu mai are cum să-și construiască anvergura politică avută în trecut, iar Tăriceanu nu vrea decât să iasă la pensie liniștit. Știe că nu mai contează. Mai rău e de ăla mic, care avea șanse să ajungă președinte.

Cu PMP n-o să votez niciodată fiindcă nu pot să susțin în funcții importante un turnător la fosta Securitate - și încă unul lipsit de o minimă remușcare. Un om eminamente rău. Cum e Iohannis un om politic eminamente prost și inadecvat, la fel e Băsescu un om politic eminamente rău.

Cel mai probabil - pe discursurile astea tânguitoare și cu perspectiva unui dezastru la orizont (vine-vine primăvara, este criză-n toată țara) - o să rămân acasă, iar dacă ies... o să-mi anulez votul. Cum am făcut de atâtea ori.

vineri, 6 mai 2016

Din nou. în atenția lui Radu Alexandru, ex-Cațavencii

Centaure, ăsta e pamflet, așa-i? Că dacă e pe bune, e doar o naivitate. Ce om cu o viață cât de cât obișnuită, cu serviciu de 10 ore pe zi, plătit de-a-n pulea o să mai aibă răbdare să fie cetățean model? Să presupunem că vede că d-na de la ghișeu o arde bășinos și tratează cetățeanul cu curul (sic!)... ok. Te iei de ea, țipi... te revolți... nu se rezolvă nimic... aia o să-ți spună că și ea e la fel ca tine, că e stresată și că nu-i place ceea ce face... și pierdeți amândoi timp aiurea. O să-ți facă hatârul ție și următorul o să fie tratat și mai nasol fiindcă vrea și aia să-și ia revanșa. Că așa funcționează oamenii stresați și sictiriți de rutină. N-o să te duci tu să-i faci morală din nou... că ai și altă treabă. Dacă ală nu se apară și preferă să-i lase o ciocolată ca să-l rezolve mai repede, sistemul tău s-a dus de râpă. Asta ar putea să meargă dacă fiecare ar fi dispus să facă ceea ce trebuie... altfel, omul cu principii nu e decât un naiv într-o lume de hiene. Ia zi și tu cine o să fie mâncat cu tot cu cadavru?

Pe când dacă ieși în stradă noaptea, după ce ai muncit ca un sclav și strigi niște chestii alături de o gloată asemanatoare ție măcar te răcorești. Știi, ca momentele alea din cartea 1984 de Orwell, când se adună oamenii să se descarce... ei vin acolo și strigă împotriva dușmanului comun, dar în capul lor acest dușman devine unul concret. Pentru un corporatist, protestul ar putea să fie și o cale de a se răzbuna în capul lui pe șeful lui arogant, care seamănă cu un ministru cu privilegii.

Soluția trebuie căutată altcumva. Intransigența ta e naivă. Fiindcă îți dai singur argumente pentru naivitatea asta: ai spus că pe prost n-o să-l fută grija de el, ci de altul. N-o să stea el să schimbe sistemul, iar tu s-ar putea să n-ai timp să rezolvi în fiecare zi problemele alea mici pentru că o să preferi să vrei să ieși cu copilul în parc, cu prietenii la o bere, să vezi un film, să vacanță sau pur și simplu să te uiți la pisici pe net fiindcă e o activite mai relaxantă decât să faci pe idealistul.

Și uneori strigatul la aer are efecte mai concrete. Cade un cap. Dacă s-ar striga la aer de fiecare dată când treburile merg cu adevărat prost, capul ăla care vine în loc va trebui să ia și măsuri bune... măcar să mai scape de gura lumii. Și așa vede că lucrurile pot fi bune și pentru el și urmașii lui și... le păstrează.

Omul concret, obișnuit n-are timp să se gândeacă prea mult la chestiile complexe. Că de aia există funcționari publici și specialiști. El vrea să trăiescă. Și să-și vadă de activitățile lui!

P.S. L-am văzut azi pe d-nul Viorel Botea - candidat la Primăria Brăila din partea PMP - vorbind la TV Brăila. Și dânsul spune că proiectele cu after school-ul ale celorlalți sunt ridicole, dar el cunoaște sistemul de educație și o rezolvă! Nu prea mi-am dat seama din ce bani se susține acest proiect (de comasare, de construire de cantine, poate chiar de cămine de dormit... etc.)... S-a ajuns și aici, candidații chiar au început să vorbească despre proiecte, care mai de care mai stiințifico-fantastice. Întrebări concrete:

1. cine susține financiar haleala copiilor? că... dacă le dăm pruncilor de om un prânz cu valoare calorică zero... nu rezolvăm situația. tot flămânzi or să fie.

2. cine susține financiar personalul care se ocupă de supravegherea copiilor? că eu nu mi-aș lăsa copilul încă patru ore pe zi pe mâna unor oameni plătiți cu salariul minim.

3. cine susține financiar personalul de la cantină?

luni, 26 mai 2014

Campania trece, consecinţele rămân

A mai trecut o vânătoare de electori peste ţara asta. Ca o inundaţie, ca o perioadă de arşiţă... ca o tornadă... a trecut. A lăsat în urmă o opoziţie vraişte - împărţită în segmente insignifiante...

Modul în care s-a dus bătălia a fost de-a dreptul neeuropean. S-a mizat pe liderii de partid ca "locomotive", asta fiind o precampanie pentru prezidenţiale. Singura pe care am auzit-o la TVR 1 vorbind despre proiecte europene, accesarea banilor de la UE etc. a fost doamna Renate Weber - care, după nume, nici nu pare a avea sânge 100% românesc (şi nu scriu asta cu răutate prostească - gen "ne conduc străinii", ci mai degrabă cu admiraţie). În rest, Elena Udrea e naşpa, comuna Nana - sigur e foarte important să se clarifice şi situaţia legală de acolo!, ce faci, fă/mă/bă, Doina, Băsescu e malefic nu se mai poate cu el, controlează justiţia, Ponta e corupt, Iohannis preşedinte, Antonescu îşi sapă mormântul politic, pula-n cur nu e sănătoasă şi doar dacă o sugi mai poţi spera că eşti băiat valid - pardon! asta era din altă parte. Era vorba despre reprezentarea României în Parlamentul European. Aş fi vrut să aud ce-şi propun indivizii ăia pe care trebuia să-i votez să facă în acest sens. Nu era vorba despre cine trebuie sau nu să fie Preşedinte în România!

Din păcate România a rămas repetentă ca de fiecare dată la capitolul europenizare. La noi nu poate să fie decât ca la noi. Iar cei care se duc acolo vor fi nişte slugi ale partidului european din care fac parte. Fără prestanţă, fără pricepere... iar pe europenii importanţi din PE care aparţin tagmei câştigătoare nu-i prea interesează cum s-a câştigat aici bătălia. Vor avea o sumă de slugi care să le susţină ideile.

Rămân totuşi uimit cum de un partid precum PMP - apărut ieri cu ideea înnoirii şi ajuns să includă slugile lui Băsescu din PDL... a primit destul de multe voturi. Dacă avea 0,1%... aş fi înţeles, dar aşa...

Ca să nu mai vorbim despre Mircea Diaconu - "singurul candidat cu adevărat independent din România" (V. Ponta) - care a fost susţinut masiv de Antena 3, independenţa lui politică e măcar îndoielnică din acest punct de vedere. El n-a spus cum o să ne reprezinte la Bruxelles, ci doar că Băsescu şi slugile lui din justiţie îi pun beţe în roate în treba candidaturii. Lucru inadmisibil într-o ţară liberă, pretins democratică!

Iar discuţia de după exit poll-uri a fost aceeaşi! PSD îl are pe Victor Ponta candidat solid la prezidenţiale. Antonescu e la 15%, iar restul nu prea contează. PDL-ul ar mai putea emite pretenţii... dar atât. Nimic despre Europa, nimic despre reprezentarea României acolo...

Şi să vezi cum adunau ei procentele la telvizor ca şi cum acest lucru se poate din punct de vedere matematic. Şi fiecare aduca în felul său, ca să ajungă la rezultatul scotat în interesul "dreptei" sau "stângii"... În statistică, dragi jurnalişti şi politicieni distinşi nu e, bre, ca la aritmetica de clasa a treia! Te cruceşti când auzi enormităţile pe care le debitează oamenii ăştia. Adevărul este că aşa s-a dus campania. Pe ideea de Victor Ponta, Crin Antonescu şi Elena Udrea. Dar totuşi!

Totuşi - până la urmă nu are niciun sens! Nu? La noi procentele se aducă precum o fac analfabeţii care nu pricep cerinţele unei probleme, dar cunosc numerele, le pot înţelege cât de cât şi ştiu operaţiile de adunare şi scădere. Facem după cum ni se pare nouă corect şi sună bine pentru patidul pe care-l reprezentăm. Altfel, nu se poate explica modul absolut ilogic în care se făceau calcule la televizor noaptea trecută.

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Cutia poştală în PMP... sau în PLM?

Din nou la rubrica noastră îndrăgită: Cutia poştală. Cum e vânătoare de electori, oamenii de la PR se  apucă să ne trimită chestii din astea:

Şi urare:
Este ultima chestie pe care vreau să o am de la nişte politicieni de sărbător, mai ales de la nişte slugi ale lui Băsescu sau ale doamnei Udrea. Era să scriu ceva urât... dar mă voi abţine... ceva... o urare de pe lumea cealaltă...

P.S. Nu ştiu de ce urarea slugilor lui Băsescu şi ale doamnei Udrea îmi amintesc de:

miercuri, 19 martie 2014

Partidul în blugi, spart la buci?

Mais qu'est ce que c'est que ça? Ştiţi doar că P.M.P.-ul cică se numeşte "partidul în blugi", iar Elena Udrea... face parte din el... Ce au vrut să spună Paraziţii în această piesă?! E o dedicaţie sau doar un avertisment?



P.S. Pentru proştii care s-au născut ieri... piesa e de prin anii '90... de mult de tot... Paraziţii aceşti Nostradamuşi ai rap-ului românesc.