Se afișează postările cu eticheta încredere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta încredere. Afișați toate postările

duminică, 21 iunie 2026

pink floy.... shoes

În "Uimitoarea lume a lui Gumball" (The Amazing World of Gumball) sunt câteva scene în care e luat în batjocură spiritul de turmă al speciei noastre. Dar nu la modul ăla evident, când e clar că sunt prea mulți de-o parte și partea aia e greșită. Întorc paradigma și arată cu degetul și de partea "corectă" a forței, prezentând cât de bazată pe emoție e și tabăra adversă celor din grupul mai mare și "incorect". Sigur că nu cred că e prima dată când cineva remarcă asta și, probabil, sunt acte artistice mai inspirate care să ilustreze ridicolul situației. Dar mie mi-au plăcut mult scenele alea și de aia mă bazez pe ele. Și o să mi le amintesc mereu când o să discut despre spiritul de turmă.

La un moment dat, Gumball - personajul principal - are un fel de puseu adolescentin în care îl apucă rebeliunea. Nu vrea să mai fie ca toți ceilalți, așa că nu mai vrea să încurajeze consumerismul. Se îmbracă într-o cămașă roșie cu dungi negre - știu că au un nume tipul ăsta de cămăși în carouri - în jurul taliei (haine ponosite, gata pregătite la magazinul pentru oameni "antisistem"). Cine are nevoie de o siglă cunoscută pe haine, când poată să-și cumpere haine care arată vechi, dar la fel ca a tuturor din turma răzvrătită? Și comentariul lui Gumball e delicios...

Dar de ce vă spun toate astea? Fiindcă am aflat - sau, cel puțin, așa pretindea ieri seară comentatorul de la Antena 1 cu privire la ciupicii roz cu crampoane de la Cupa Mondială 2026 - ei, bine, am aflat de ce roz? Producătorii de echipament, susținea crainicul cu pricina, au declarat că nu sunt ei de vină, ci jucătorii. Că rozul ăsta "le dă încredere și îi face să fie diferiți". Nu denaturez sensul, garantez!

Frumos, elegant, cât de cât, cum s-ar zice! Numai că diferit ești atunci când nu porți aceleași chestii ca 90% din populația care practică aceeași meserie ca și tine! Când o puzderie de "grete" roz apar pe gazon, atunci nu mai ești diferit! Faci parte dintr-o turmă care e încolonată la aceeași minciună. O farsă beningnă, dar, în cele din urmă, o farsă.

Poate o fi ceva vizual la mijloc, în sensul că trebuie să existe un contranst între culoarea obiectului muncii și piciorul care lovește, dar atunci de ce nu facem și jambiere roz? Sigur, nu mă pricep atât de bine la artele vizuale, dar comunicare e execrabilă! 

marți, 18 decembrie 2018

Cum să te angajezi ca bonă

Nu cu mult timp în urmă, exista un curent de gândire (probabil mai există, dar, nefiind interesat de prostii, nu m-am mai intersectat eu cu el) conform căruia dacă-i ceri universului ceva și te comporți cu încredere că universul o să-ți ofere acel ceva la care ai aspirat, atunci universul are să facă pe dracu-n patru pentru tine! Pe înțelesul tuturor, treaba se cheamă autosugestie. Îți pui în minte că o să ai o minge cu semnătura lui Messi pe ea, te comporți zi de zi ca și cum ai deja mingea respectivă, iar din cer n-o să pice o pară mălăiață, ci chiar mingea cu cu autograful celebrului fotbalist.

Duduia de mai jos nu privește cu încredere viitorul, ci mai degrabă cu aroganță! A depășit de mult încrederea, deci... în conformitate cu superstițiile unora... ar trebui să reușescă mai repede decât ceilalți, nu?


Copila asta de 20 de ani îți face ție un hatât, alocând din timpul ei valoros de mers la cumpărături pentru îngrijirea plodului tău! Auzi ce exprimare: „Aloc timp pentru îngrijire copil”, după care continuă: „aș fi dispusă să am grijă de copilul tău”. Ar fi dispusă, bă! Nu-i ca toate alea de fac treaba asta pentru bani. Asta-i dispusă!

La următoarea propoziție se scapă totuși: „Îmi place mult să petrec timpul cu copii!” Să fie din pricina faptului că la 20 de ani, gândește ca o puștoaică de 14?

Finalul parcă e adresat unui tătic pervers: „Aștept mesajul tău pentru a vorbi despre mai multe detalii și totodată pentru a ne cunoaște!”... Lăsăm la o parte exprimarea stângace (și eu mă mai grăbesc uneori, deseori adică) și ne axăm pe ceea ce contează: modul delicios în care încheie... cu faptul că e dispusă să îl cunoască pe tăticul pervers cu un copil din flori și nevastă în Spania...

marți, 12 noiembrie 2013

Djokovic a fost net superior lui Nadal la Londra

Djokovic noaptea trecută l-a surclasat pe Nadal tactic. În primul rând, tactic. La adăpostul break-ului obţinut devreme în setul al doilea  îşi permitea să încheie punctele imediat ce Rafa servea, nu-l punea deloc în situaţia de a-şi testa loviturile, de a se poziţiona cu stânga sa năptrasnică şi de a imprima o rotaţie ucigăoarea mingiei. Şi de fiecare dată când l-a simţit vulnerabil pe Nadal punând mingea în joc - cu câte două duble pe ghem - Djokovic a fost acolo şi a câştigat ghemul. În fiecare set.

N-a fost o partidă din cale-afară de spectaculoasă! Djokovic a jucat atât cât să-şi ia punctele necesare să iasă învingător. Nu l-a interesat publicul care dorea să vadă un decisiv tensionat, pentru că ştia că dacă îi dai şanse chiar şi minime lui Nadal... el te execută sumar.

Deşi emoţionat după felul în care se încuraja în urma reuşitelor, Novak a fost, de asemenea, peste Rafael şi din punct de vedere psihic. Atitudinea lui spunea că nu are cum să piardă partida! Nu există nicio şansă în acest sens. El spunea desluşit tuturor că o să-i ia mingea de break de pe finalul setului al doilea. Minge de meci. N-a reuşit să facă asta. Dar nu l-am simţit descurajat. N-are nimic... a servit bine, dar urmez şi eu! Mai am şi câteva clipe pe scaun, mă liniştesc şi când intru din nou pe teren nu-l mai scap din mână!

Şi s-a concentrat bine pe serviciul său. Mai mereu primele două-trei puncte îi reveneau lui. Rafa - uneori - îl ajungea din urmă, dar în setul al doilea n-a avut niciodată şansa să fie măcar la o minge distanţă de break!

Meciul a fost câştigat în urma unei defensive în şpagat din partea lui Djokovic şi a unei greşeli cu forehand-ul din partea lui Nadal. Djokovic a fost mereu în faţă la toate capitolele. Nu am crezut că-l va domina în felul acesta pe Nadal înainte de meci. Mă aşteptam ca spaniolul să joace excelent, cu o mare dorinţă de a se impune... mai ales că e singurul trofeu important care-i lipseşte! Poate că dorinţă a fost... dar nu a depins numai de el. Şi Djokovic părea în transă! În capul lui se auzeau doar cuvintele: Nu am cum să pierd partida asta. Nicio şansă!

E drept că atunci când se întâlnesc doi campioni e inevitabil să nu avem parte şi de mingi interesante: şi mă refer aici la reflexele celor doi de la fileu în punctul care i-a revenit sârbului. A fost mingea meciului, poate chiar a turneului... dar cam atât. Fileul a fost şi el cu Djokovic în noaptea precedentă. Nadal trimite mingea în picioarele lui Djokovic, acesta din urmă se apleacă şi pare că direcţionează mingea cam în afara terenului. Sau pe culoarul de dublu. Obiectul rotund este deviat de bandă şi cade imparabil în careul de serviciu din partea lui Nadal.

În rest, un Djokovic dominant la toate capitolele: serviciu, veniri la fileu, lovituri direct câştigătoare şi mai ales tactică şi încredere în sine!