"Da, mă, da' ești mare!"

Au fost recent examenele care împart copiii între genii și loaze. Că așa suntem noi, oamenii, avem nevoie de descrieri clare ale unor situații mai complexe decât le putem înțelege. Nu o să discut și eu despre eleva care a făcut meditații cu bunicul sau alte chestiuni asemănătoare. E doar un intro pentru altă idee. Că vremea interesului pentru subiectul acela a apus oricum de mult.

Unul dintre examene este etichetat drept „al maturității”! Nu-l treci pe ăla, rămâi în copilărie pe vecie sau până îl treci. Or, dacă totul ar fi atât de simplu pe cât ne lasă limbajul să credem, atunci lumea s-ar fi împărțit de mult în două mari categorii... Am ședea fiecare echipă jumătatea ei de teren și viața ar deveni simplă. 

Dar nu e vorba de copii aici. Ci doar de părinți. Care au intenții bune, dar, doar intenția, în sine, nu contează, atunci când acțiunea este vătămătoare. Am avut ocazia să cunosc un caz - acum câțiva ani - în care mama unui băiat i-a interzis să se ducă la un colegiu tehnologic doar fiindcă reputația colegiilor tehnologice este compromisă. Asta deși tipul văzuse acolo un potențial parcurs care să îl îndrepte pe un drum care să îi aducă o carieră pe tiparul lui psihologic. Adevărul este că aceste instituții chiar sunt slab cotate pe bună dreptate. Fiindcă ele însele atrag elevii cu mediile cele mai mici. Și totuși - chiar în condițiile astea - la concursuri internaționale de tehnică, elevi de la acel colegiu tehnologic au obținut rezultate care i-au impresionat chiar pe profesorii de afară!

Ca atare, uneori părinții își împing copiii către direcții care le provoacă nefericire, către job-uri cu stres maxim și recompense materiale și sufletești minuscule! Când omul matur se plânge de situația jalnică în care l-au adus deciziile influențate de presiunea părinților aceștia îi spun cu liniște și fără niciun pic de compasiune față de nefericirea lui: „Da, mă, da' ești mare!”. Pentru acești părinți este mai important confortul lor social decât felul în care se simte „sânge din sângele” lor! Se duc în lume cu mândrie vorbind despre ce mare a devenit copilul lor. Cu toate că nici nu e atât de important în companie, nici salariul lui nu e pe măsura muncii prestate și nici satisfacții sociale nu are de pe urma lui. Pentru că are program complicat, sarcini dificile și e mereu supus unor presiuni mari să termine repede-repede-repede că trece „Dead-line”-ul ăla nenorocit... 

un sat întreg

Nu de puține ori oamenilor le place să idealizeze o chestie spusă în trecut, fără să-i caute contextul și fără să cerceteze trecutul respectiv mai în amănunt. E adevărat că suntem ocupați, job-urile sunt epuizante, iar acasă preferăm ceva care să ne deconecteze. Totuși, atunci când ne agățăm de clișee ar trebui să le utilizăm cu parcimonie și înțeleciune:

 

"În trecut, un sat întreg creștea un copil, mamele aveau alături familie și vecini dar astăzi, din păcate, tot mai multe femei trec prin sarcină complet singure. Fără partener sau sprijin, cu ajutoare sociale reduse și cu sentimentul că se luptă singure împotriva tuturor. Să fi însărcinată fără a avea sprijin este una dintre cele mai dificile experiențe pe care le poate trăi un om." (cam asta ne spune dna Adelina Fronea)

Doar fiindcă există o sintagmă care ne poate sugera ca certă o anume impresie pe care ne-o creăm despre trecut, asta nu înseamnă că acolo se află și vreun adevăr absolut.

Sunt convins că au existat și societăți în care colaborarea a fost mai mare decât în cea modernă. Într-o lume în care toți se cunoasc cu toți, copii din lumea este mai simplu să constuiești relații de cooperare, dar, chiar și așa, existau chichițe legislative și aici. Penuria de resurse impunea o drămuire mai drastică a acestora, iar accesul la ce e disponibil se făcea după reguli destul de restrctive.

De asemenea, specia noastră nu e faimoasă pentru spiritul de echipă. Nu degeaba am creat democrația în tandem cu capitalismul, iar de cealaltă parte dictatura socialistă. Fiindcă ne este genetic imposibil să fim buni cu toată lumea de peste tot.

E o lume care o ficțiune poate să fie mai puternică decât realitatea.

Ce cred eu că înseamnă această expresie e mai simplu decât pare: având în vedere că omul este "un animal social", atunci el - ca să devină la rândul său om întreg - trebuie să se adapteze la cerințele sociale. Nu poți să construește oameni doar pe premise false. Satul nu-l crește în mod direct pe un copil, responsabilitatea rămâne a părinților și familie, dar altfel ar bâjbâi prin în tuneric.

Multe drame din trecut au în centrul atenției copii... mame c 

retur

Nu obișnuiam să returnez produsele cumpărate online. Asta deși multe nu și-au făcut deloc - în sensul că deloc-deloc-deloc! - treaba pentru care le-am cumpărat. Mi se părea, și încă mi se pare, că, atunci când ai de-a face cu oamenii, intervine un soi de restricție socială care te împiedică să faci asta. În primul rând, e chestia cu un curier care niciodată nu vine atunci când te aștepți tu.

Dar au început să apară soluții mai eficiente. Cutiile în care poți să programezi să-ți vină o comandă de pe net pot fi folosite și pentru returnarea produsul cumpărat online. Ceea ce ușurează procesul și te scutește de interacțiunea cu oamenii.

Dar e un schepsis și aici. De cum am completat toate formularele de retur mi s-a spus printr-un text: hei, hei, hei... dar ce avem noi aici? Un retur zici? Bravo! Te felicit pentru curaj și, chiar, pentru îndrăzneală, dar să știi că trebuie să împachetezi coletul astfel încât să încapă în cutia destinată lui. La care eu, în mintea mea, n-are, mă, cum să nu încapă! Ești tu text pus aiurea. Nu tot de la o cutie din asta l-am luat? Hai, mă, că ne luați de proști.

Doar că... m-am dus eu încrezător la cutia inteligentă cu mai multe cutii cu cadouri și... încerc codul QR. Canci! Nu-l citea, Zic, hm, o fi lumina. Să folosim tastatura. Și a mers. S-a deschis o ușiță cu un compartiment îngust. Ca atare, am aflat pe viu, în teren, cum s-ar zice, că avertismentele despre dimensiunile minuscute ale căsuței de retur sunt cât se poate de admisibile la locul faptei.

Este doar o măgărie să ai compartimente pentru comandă mari, dar pentru returi să n-ai decât unele micuțe. Trebuia să fie și aici un impediment. Adică, de ce ar fi toate simple? Să se învețe minte introvertitul! Dacă nu a cumpărat ce trebuie, să doară! Să simtă pe pielea sa faptul că lipsa de experiență în aventura asta a alegerii de produse fără recenzie merită să se plătească. Așa cum se plătesc domia și prostia. 

înapoi în evul mediu

M-am intersectat astăzi cu două tipuri de informații care mă fac să cred că este destul de posibil ca - măcar în parte - umanitatea să se întoarcă în evul mediu.

În două cazuri separate, la niște cursuri ale unor profesori "leftiști" (de stânga, progresiști, sexo-marxiști sau cum vreți să-i mai numiți) s-au ridicat studenți care să contrazică ideea că există mai multe genuri. Din ce am înțeles, în unul dintre cazuri, studenta argumenta că religia ei nu-i permite să accepte conceptele astea și că nici nu au baze biologice.

Cel care a creat povestea cu pricina bănuiesc că era "de dreapta". Și aprecia gesturile. Considera că, iată, există minți deschise printre studenți, că s-au luat măsuri, că nu trebuie îndocrinați tinerii într-un anume fel. În sfârșit, că totul ține doar de cultură și nu are niciun suport în biologie. Că biologia nu creează decât indivizi cu puță și individe cu păsărică și gata. Ce atâtea discuții despre spectre, despre genuri și alte măgării moderne.

Or, e foarte interesant că oameni care nu au nicio pregătire în biologie discută despre biologie ca și cum ar avea doctorate în ramura asta de cunoaștere. Vă dau numai un exemplu - om serios! cu barbă! profesor la universitatea din Standford! cu specializarea în comportament! - Robert Sapolsky! Căutați pe internet, nu mă credeți pe mine! Dnul Sapolsky spune că în creier există o componentă despre care oamenii de știință s-au pus de acord că ține de identitatea sexuală a persoanei. Și că la entitățile care pretind că "s-au născut în corpul greșit" acea parte a creierul lor arată mai degrabă ca a unui ins care ar avea sexul opus! Argumente biologice! Robert Sapolsky e și un radical care spune că oricum nu avem liber arbitru și că oamenii n-ar mai trebui pedepsiți aiurea... Dar despre asta poate vom discuta altă dată. În loc să ascultăm voci care știu despre ce vorbesc, aplaudăm niște guralivi care doar vor să ne confirme niște idei preconcepute.

Să ne înțelegem! Și părerile mele sunt la fel de valide ca ale tuturor, dar măcar eu am încercat să ascult cam ambele părți. Și argumentul autorității aici se susține destul de bine. Reputația lui Sapolsky nu poate fi contestată atât de ușor. Pot admite că deja se exagerează în privința genurilor. Se face bravadă de ambele părți în momentul când societatea are probleme mult mai grave. De asemenea, există și o parte dogmatică fără dubii. Dar dogma asta nu face rău nimănui! Vor unii să se considere plante asexuate? Nicio problemă. Să învețe să facă fotosinteză întâi! Deformez cu bună știință, dar nu mă duc departe de realitate! Orice bizarerie poate fi lesne demontată prin lipsa de consistență a comportamentului celui care manifestă bizareria.

Și chiar nu e important că are și dogma o vină în privința asta. Avem dificultăți mai mari pe planetă!! Să le rezolvăm întâi pe altea și atunci când situația se va liniști politico-economico-social să ne punem la masă și să discutăm și despre traumele produse unor oameni forțați să se ascundă sau să fie stigmatizați.

Pătraru se arăta indignat de faptul că niște părinți care au absolvit academia conspiraționistă de pe social media decid să nu-și vaccineze copiii. Oare doar părinții trebuie să decidă în privința unui copil? Nu e și el un membru al cetății? Boli altă-dată evitate cu brio revin astăzi provocând suferință și moarte! Dacă ar fi să fac o glumă groaznică, e vremea să vă deschideți fabrici de făcut sicrie mici. O să fie foarte profitabile. Pe afară, dacă îi inoculezi copilului idei despre care statul consideră că nu sunt în acord cu legea sau nu-l crești după standardele sale... pierzi cupilul! În favoarea statului.

Problema în ambele cazuri este eșecul statului de a-și pune la punct cetățenii cu toate rigorile cerințelor cetățeanului modern. La noi e clară lipsa de finanțare a educației, lipsa de pregătire a personalului didactic, lipsa de viziune. Dar și de cealaltă parte trebuie să fi existat o fisură în sistemul educațional de afară. Ca să rupi copilul de lângă ai lui e o măsură extremă. Care denotă și neputință din partea acestor autorități. Vrei să ai niște cetățeni care să aibă anumite valori în viață? Trebuie să fi reușit înainte de toate să fi oferit acele valori cetățenilor tăi care să le transmită mai departe copiilor.

Sigur, în acest ultim caz aveam de-a face și cu oameni intrați în societățile respective prin absorție pe piața muncii. Nu poți să le dai un chestionar oamenilor ăstora la intrarea în țară și să îi primești doar dacă fac un minimum de puncte. Nu poți, nu? Dar nici să îi iei din sânul familie cu forța fiindcă părinții lor nu au avut șansa unei educații de calitate.

În ritmul ăsta, însă, întrucât soluțiile simple nu ne sunt la îndemână, iar, în unele cazuri, s-a depășit nivelul critic s-ar putea să ajungem să ne întoarcem în evul mediu. Măcar o parte dintre oamenii iluminați de profeții de pe social media. Și așa există conceptul de feudalism digital. Rânitori la cheremul magnaților din IT, dar cu minte și apucături de secolul al XVI-lea.

Lumea a luat-o razna de ceva vreme și pedala de frână a istoriei nu există! 

Către d-nul Radu Alexandru de la Cațavencii

Mă uit și la comentarii și văd ce de adoratori ai. ok, selecție naturală. cum vrei tu. numai că lașitatea și prostia - ignorarea unor pericole viitoare - fac parte din categoria instinct de conservare. am 25 de ani, o viață ok... vreau să fiu individualist, nu mă fute de grija la nimeni... de ce să-mi risc eu viață și fericirea pentru ca pe viitor o generație nevinovată de copii să nu fie nevoită să riște refugiindu-se?!
 
De asemenea, niciun loc de pe Pământ nu e absolut sigur. Și nu e atât de simplu să te muți unde vrei. Că probleme de limbă, de respingere culturală, că nu-ți permite partidu'... și diverse alte cauza. Așa că-ți faci cuibul unde poți, încercând să te adaptezi individual fără să-ți pese prea tare de lume. Ci de alea 20 de grupuri din care zici tu că facem parte.
 
Problema e că într-o clipă, cineva pe planetă decide că locul în care ți-ai făcut tu cuib... e locul unde vrea el să sape o groapă cu bombardeaua. E și responsabilitatea lui să te ajute să ieși de acolo. Așa cum spui tu. De preferință înainte să dea cu bombardeaua.
 
Nimeni nu-și săpa singur groapă ca să plonjeze în ea. Încearcă să se adapteze cum poate. Cum și tu - în loc să te cari de aici - ai rămas într-o țară de rahat! Te-ai dus în capitală unei țări secondhand fiindcă erau ceva mai multe șanse, dar tot lângă tata Putin ești, mânceacas! Și nu te văd ținându-te de un steag pe care scrie Coldea jos labele de pe țara asta! Ci scrii mult despre pitzipoance și cocalari. Chestii facile, pentru proști. De ce? Fiindcă e mai avantajos pentru tine. Ca și pentru ăia care au ales să nu se luptă cu sistemele din țările lor și să-și ducă viață individual.
 
N-or fi relevanți mulți oameni, dar sunt nevinovați. 100%. Au încercat să-și apare ce aveau cum faci și tu. În zona lor. Că nu ne putem înghesui toți în locuri lipsite de conflicte. Mai ales că nu e niciun loc absolut sigur.
 
Greșelile trecutului? Serios? Tu de ce nu încerci să le îndrepți?! Preferi să cânți în strună unor autosuficienti, care cred că au înțeles cum e viață și consideră că femeile de serviciu mai ieftine or să-i ajute la ceva. O să creeze dezechilibre sociale. Și când sunt dezechilibre sociale și siguranță ta - individualist cum te consideri - va fi pusă în pericol. Dar se pare că instinctul de conservare nu te ajută să raționezi până acolo! De ce să te legi la cap dacă nu te doare?