Lostriţa - comentariu

Bă, din ce am înţeles eu, iar vin apele peste România. Şi pentru că tema inundaţiilor este la modă şi mai ales pentru că ne-am cam lăsat pe tânjeală în prezentarea textelor de liceu - şi bacul bate la uşă numai că nimeni nu-i deschide: dă-l dreacu' să-l ia apa! să-l ducă la gârlă - o să vorbim astăzi despre Lostriţa lui Vasile Voiculescu.

Din câte-mi aduc aminte am zăbovit vreo două săptămâni şi ceva la textul ăsta, comentându-l şi pe diagonală şi de la început la coadă şi de-a-ndoaselea...

Lostriţa din poveste - ca să vă faceţi o idee - seamănă leit cu peştele ăla nenorocit din episodul când Tom (din Tom şi Jerry) se duce la pescuit şi e cât pe ce să captureze un răpitor, care îi fute o coadă peste muie... de-i şterge tot display-ul! Era al dracului peştele ăsta, mulţi au încercat să-l prindă, niciunul n-a reuşit. Ba unii din ei s-au cărat dintre cei vii.

Aliman - ce nume de idiot - n-avea liman. Era nelimitat. Unii ar zice că se potriveşte bine numele ăsta poliţiştilor din zilele noastre, care sunt "cât malu'"... de asta e nume de imbecil! Şi se pune băiatu' să mi ţi-l prinză pe acest peşte mai alunecos decât un porc unsuros la un concurs al cowboy-lor americani. Reuşeşte să puie mâna o dată pe dihanie, dar aia îi fute o coadă peste faţă şi îl întreabă dacă aşa te comporţi cu o mostruozitate?!

Aşa că nebunu' se duce la un vraci - un fel de mama Omida de sex masculin - care-l pune facă o lostriţă de lemn şi să o vâre în lac. Când m-a întrebat pe mine profa de ce căcat a aruncat Aliman lostriţa de lemn în râu... eu am răspuns ca să nu i se simtă lipsa! Bă, şi a râs nebuna de mine. Se aştepta la un răspuns din ăla legat de magie... dar eu am interpretat textul ca un copil pragmatic: după ce a fost pusă lostriţa falsă a apărut o gagică - cu ochi sticloşi şi dinţi zimţaţi ca de peşte - de care s-a îndrăgostit Aliman ăsta. PLM! Ce altceva să înseamne dacă lostriţa reală nu mai era, iar lostriţa de lemn era observată când şi când de sătenii de pe râul Bistriţa!? Aşa că mai puneţi copiii de 16-17 ani să interpreteze texte din astea... că vedeţi voi ce are să iasă!

Mă-sa lu' fata asta ciudată a venit şi a luat-o înapoi acasă, nesuportând ideea s-o lase pe mâna unui golan de pescar ca Aliman.

Aşa că băiatul care a rămas fără iubire şi deci sex... s-a apucat de melancolie şi băutură prin cârciumile satului. De acolo vine şi vorba aia că nu există femei urâte, ci bărbaţi insuficienţi de beţi! Aşa că l-a convins una că îi arată ea pizda de consolare... numai să o ia de nevastă.

Când toate erau pregătite pentru marele eveniment vine nebunul satului şi strigă în gura mare: Lume, lume. Lăsaţi dreacu' nunta. Alimane! Alimane! Lostriţa a apărut din nou pe râu şi te cheamă să vă luaţi. Tâmpitu' n-a mai ţinut cont de nimic şi s-a dus să îmbrăţişeze peştele ca pe o nevastă disperată - din serialul cu acelaşi nume... şi a crăpat neînsurat!

P.S. O să pun pentru final un fragment dintr-o conversaţie dintre dr Wilson şi dr House - din House MD - sezonul 2 - ep. 17 - All in:

Wilson: "Have you read Moby Dick?"
House: "It was a book?"
Wilson: "It was 10 years ago."
House: "12."
Wilson: "Obsession is dangerous."
House: "Only if you're on a wooden ship and your obsession is a whale. I think I'm in the clear."
Wilson: "You do realize it's a metaphor?"
House: "You do realize that the point of metaphors is to scare people from doing things by telling them that something much scarier is going to happen than what will really happen? God I wish I had a metaphor to explain that better. Go back to the game. Don't worry, I'm not going to get even by witches."

După cochilii de melci

Când eram mic, frate-miu mai mare a venit într-o zi şi mi-a pus la ureche o carcasă imensă - nu mai văzusem aşa ceva până atunci - de melc pe care o adusese de la mare. Era acel tip de cochilie dură - ca piatra - pe care oamenii o păstrau pe vremuri (atunci când nu aveau o plasmă în camera cu restanţă la chirie) ca bibelou.

- Auzi?

- Ce?

- Mare...

PLM! Am dat afirmativ din cap; dar - sincer să fiu - semnul ar fi trebuit să fie interpretat după paradigma vecinilor bulgari! Era totuşi mai mare decât mine aşa că nu-l puteam contrazice. Hăuitul ăla (care aducea mult cu strigătul robinetului când voia să se pişe şi nu avea nimic pe ţeavă) fără nicio semnificaţie era vocea mării. Bine că nu era Vocea Rusiei! Auzisem şi eu prin filme cum se sparg valurile de ţărm şi eram absolut convins că în cochilie nu se ascunde nicio picătură de apă zgomotoasă, dar, PLM, ce puteam face?!

Abia mai târziu am aflat că sunetul pe care îl percepem când aşezăm în dreptul urechii carcasa de melc marin... e un sunet care se găseşte în capul nostru. Aşezaţi vă rog mâna strânsă într-un fel de semipumn - care să semene cât-cât cu o cochilie - în dreptul urechii şi o să vedeţi că e acelaşi "hauit"! Poate că am eu vreun cooler defect prin cap de nu aud marea.

Căci v-am mai spus: nu e singura dezamăgire din copilărie. Au mai fost cea cu privire la deschiderea cerurilor de anul nou... sau aia cu zânele florilor. Şi, probabil, încă vreo altă duzină de dezamăgiri copilăreşti despre care am să scriu sau nu altă dată.

P.S. Probabil că dacă îţi imaginezi marea şi percepi cu mintea sunetul ăla... specific, atunci obiectele neînsufleţite te pot duce cu gândul acolo... iar tu chiar să auzi marea în carcasa melcului mort! Altfel, nicio şansă.