înapoi în evul mediu

M-am intersectat astăzi cu două tipuri de informații care mă fac să cred că este destul de posibil ca - măcar în parte - umanitatea să se întoarcă în evul mediu.

În două cazuri separate, la niște cursuri ale unor profesori "leftiști" (de stânga, progresiști, sexo-marxiști sau cum vreți să-i mai numiți) s-au ridicat studenți care să contrazică ideea că există mai multe genuri. Din ce am înțeles, în unul dintre cazuri, studenta argumenta că religia ei nu-i permite să accepte conceptele astea și că nici nu au baze biologice.

Cel care a creat povestea cu pricina bănuiesc că era "de dreapta". Și aprecia gesturile. Considera că, iată, există minți deschise printre studenți, că s-au luat măsuri, că nu trebuie îndocrinați tinerii într-un anume fel. În sfârșit, că totul ține doar de cultură și nu are niciun suport în biologie. Că biologia nu creează decât indivizi cu puță și individe cu păsărică și gata. Ce atâtea discuții despre spectre, despre genuri și alte măgării moderne.

Or, e foarte interesant că oameni care nu au nicio pregătire în biologie discută despre biologie ca și cum ar avea doctorate în ramura asta de cunoaștere. Vă dau numai un exemplu - om serios! cu barbă! profesor la universitatea din Standford! cu specializarea în comportament! - Robert Sapolsky! Căutați pe internet, nu mă credeți pe mine! Dnul Sapolsky spune că în creier există o componentă despre care oamenii de știință s-au pus de acord că ține de identitatea sexuală a persoanei. Și că la entitățile care pretind că "s-au născut în corpul greșit" acea parte a creierul lor arată mai degrabă ca a unui ins care ar avea sexul opus! Argumente biologice! Robert Sapolsky e și un radical care spune că oricum nu avem liber arbitru și că oamenii n-ar mai trebui pedepsiți aiurea... Dar despre asta poate vom discuta altă dată. În loc să ascultăm voci care știu despre ce vorbesc, aplaudăm niște guralivi care doar vor să ne confirme niște idei preconcepute.

Să ne înțelegem! Și părerile mele sunt la fel de valide ca ale tuturor, dar măcar eu am încercat să ascult cam ambele părți. Și argumentul autorității aici se susține destul de bine. Reputația lui Sapolsky nu poate fi contestată atât de ușor. Pot admite că deja se exagerează în privința genurilor. Se face bravadă de ambele părți în momentul când societatea are probleme mult mai grave. De asemenea, există și o parte dogmatică fără dubii. Dar dogma asta nu face rău nimănui! Vor unii să se considere plante asexuate? Nicio problemă. Să învețe să facă fotosinteză întâi! Deformez cu bună știință, dar nu mă duc departe de realitate! Orice bizarerie poate fi lesne demontată prin lipsa de consistență a comportamentului celui care manifestă bizareria.

Și chiar nu e important că are și dogma o vină în privința asta. Avem dificultăți mai mari pe planetă!! Să le rezolvăm întâi pe altea și atunci când situația se va liniști politico-economico-social să ne punem la masă și să discutăm și despre traumele produse unor oameni forțați să se ascundă sau să fie stigmatizați.

Pătraru se arăta indignat de faptul că niște părinți care au absolvit academia conspiraționistă de pe social media decid să nu-și vaccineze copiii. Oare doar părinții trebuie să decidă în privința unui copil? Nu e și el un membru al cetății? Boli altă-dată evitate cu brio revin astăzi provocând suferință și moarte! Dacă ar fi să fac o glumă groaznică, e vremea să vă deschideți fabrici de făcut sicrie mici. O să fie foarte profitabile. Pe afară, dacă îi inoculezi copilului idei despre care statul consideră că nu sunt în acord cu legea sau nu-l crești după standardele sale... pierzi cupilul! În favoarea statului.

Problema în ambele cazuri este eșecul statului de a-și pune la punct cetățenii cu toate rigorile cerințelor cetățeanului modern. La noi e clară lipsa de finanțare a educației, lipsa de pregătire a personalului didactic, lipsa de viziune. Dar și de cealaltă parte trebuie să fi existat o fisură în sistemul educațional de afară. Ca să rupi copilul de lângă ai lui e o măsură extremă. Care denotă și neputință din partea acestor autorități. Vrei să ai niște cetățeni care să aibă anumite valori în viață? Trebuie să fi reușit înainte de toate să fi oferit acele valori cetățenilor tăi care să le transmită mai departe copiilor.

Sigur, în acest ultim caz aveam de-a face și cu oameni intrați în societățile respective prin absorție pe piața muncii. Nu poți să le dai un chestionar oamenilor ăstora la intrarea în țară și să îi primești doar dacă fac un minimum de puncte. Nu poți, nu? Dar nici să îi iei din sânul familie cu forța fiindcă părinții lor nu au avut șansa unei educații de calitate.

În ritmul ăsta, însă, întrucât soluțiile simple nu ne sunt la îndemână, iar, în unele cazuri, s-a depășit nivelul critic s-ar putea să ajungem să ne întoarcem în evul mediu. Măcar o parte dintre oamenii iluminați de profeții de pe social media. Și așa există conceptul de feudalism digital. Rânitori la cheremul magnaților din IT, dar cu minte și apucături de secolul al XVI-lea.

Lumea a luat-o razna de ceva vreme și pedala de frână a istoriei nu există! 

cine e boss în școli?

am găsit acest mesaj cifrat notat cu pastă de pix pe cartea de română de clasa a VIII-a:

P.S. dacă eram și eu sclav al clișeelor, aruncam asta online fix după apariția rezultatelor de la testul Pisa - că am imaginea de dinainte de septembrie! 👮

Lectură pe viață și pe moarte

În trecut, întrucât scrierea avea un caracter oral, iar cuvintele de pe hârtie nu erau despărțite de spații, lectura se realiza cu voce tare. În cartea „Superficialii”, Nicholas Carr amintește de un ins bizar pentru epoca lui. Cei din jur bănuiau că și-ar fi menajat glasul plăpând. Le era imposibil să înțeleagă cum de omul acela putea să se afunde în lectură fără să emită sunete pe cavitatea bucală. Între timp, însă, reprezentanții speciei noastre au inventat gramatica și au pus norme pentru vorbire și scriere. Cuvintele au fost atunci separate, iar indivizii alfabetizați puteau să-l imite destul de simplu pe acel personaj istoric despre care am amintit mai devreme. Iar în sălile de lectură din mai toate bibliotecile există îndemnul adresat oricui să tacă dreacu' din gură! Că lumea încearcă să citească!

De regulă, insul avid să îngurgiteze cât mai multe povești și informații prezente în paginile dintre coperți este reprezentat simbolic printr-un cap ce poartă în fața ochilor niște funduri de sifon. Se presupune că buchisitul slovelor dăunează grav vederii, dar antrenează gândirea...

Mersul la sala de fortă este o activitate absolut onorabilă. Evidențierea tuturor grupelor exterioare de mușchi cu care corpul uman a fost înzestrat poate impune impresia de sănătate, armonie, forță, potență, frumusețe chiar... Doar că nu neapărat agerime a minții (știu, ăsta e doar un clișeu, dar e bazat pe ideea de management al timpului; dacă îți concentrezi zilnic atenția pe felul cum este modelat corpul tău, este posibil să nu mai ai chef apoi și de citit... deoarece nu mai ai energia necesară să faci asta). La urma-urmelor, suntem niște animale cu nevoi biologice.

Tatuajul poate fi o artă. Pentru ăla care desenează simboluri - de toate felurile - pe corpurile doritorilor. Cultura noastră urbană leagă, însă, ideea de piele mâzgălită cu pușcăria sau golăneala. Sau cu nevoia de individualizare a unor inși cam nesiguri pe ei. Sau cu marketingul. Omul cu tatuaj nu e neapărat un ins isteț, ci doar cool. Sau care vrea să pară așa. Sau e membru al unui trib sau grup infracțional. Tatuajul e un simbol al primitivismului.

„Enigma Otiliei” - cartea scrisă de criticul George Călinescu - nu e nici pe departe opera de căpătâi a umanității. Nici măcar opera de căpătâi a literaturii române. Există guri rele care susțin chiar că scriitorul George Călinescu ar fi fost unul slab, dar temut. Întrucât opiniile lui cântăreau greu când venea vorba de aparițiile editoriale de la noi, a reușit să-și impună și cărțile de ficțiune cu valoare îndoielnică. În plus, dacă ești novice și dai peste paginile alea greoaie cu descrieri complicate a unor case și străzi, te lecuiești de lectură. Cartea e mai mult concentrată pe mârșăvia lui Stănică Rațiu și avariția stupidă a lui Costache Giurgiuveanu și mai puțin pe enigmatica Otilia.

În plus, e și lectură obligatorie la liceu! Dacă n-ai căpătat pasiune pentru lectură până la vârsta la care ajungi la liceu și ți se cere să citești „Enigma Otiliei”, e greu de crezut că o să te îndrăgosteți de cărți după! Asta e și problema școlii românești încremenite în proiect! Frate, cărți precum „Ion”, „Mara”, „Enigma Otiliei” nu pot fi citite cu pasiune de niște puști de 15-17 ani! Sunt scrieri masive, pentru care ai nevoie de răbdare! Lumea din ziua de azi n-are răbdare cu absolut nimic. Ca să ajungi să-ți placă Rebreanu, de exemplu, eu aș fi propus altă lectură: „Pădurea spânzuraților”. Dar asta e iar o chestie subiectivă. Și s-ar putea să aibă efectul contrat celui scontat. Povestea prezentată nefiind una foarte încărcată de speranță...

Din puntul meu de vedere, ca să poți îndrăgi ca elev autorii români importanți ar fi utilă o enciclopedie „funny” despre ei. Unde să găsești povestită viața lor și a contextului în care au scris. Lectura trebuie să pară o acțiune mișto la început. Ca să te facă dependent apoi.

Înțeleg, prin urmare, ideea de a căuta metode prin care să faci să pară că lectura e o chestie cool:

Dar însumând toate elementele de mai sus, nu cred că rezultatul o să fie „periclitarea ignoranței”. Doar îndepărtarea posibililor viitori cumpărători de carte de la Book City - Orașul Cărții.

Personal aș fi creat un altfel de simbol al librăriei cu pricina. Un creieraș cu brațe musculoase, care ridică o carte pe cotorul căruia scrie ceva amuzant și profund în același timp... Homo ludens. Dar poate că există deja drepturi de autor asupra unei astfel de abordări. Mers la sală pentru creier.

P.S. Și... haideți să o spunem și pe aia dreaptă. Nu ești neapărat ignorant dacă nu citești cărți! Și există și cărți care sunt ele însele scrise de ignoranți! Sigur că poți să înveți și de la ei, dar - dacă nu ești suficient de capabil în privința asta - te poți tâmpi!

Liceul în scara de bloc

Pe vremea mea (bă, iată că am îmbătrânit și eu)... aveam lângă liceu un băruleț căruia dirigul îi zicea „Cireșica”. Tot atunci căpătasem și un coleg care petrecea unele ore de curs acolo. După ce pierdea câteva ceasuri la mese, se întorcea printre pupitre și răspândea un perfect damf de alcool. Omul nu și-a căpătat faima direct pentru că puțea aiurea în timpul orelor de curs, ci ca urmare a unei razii a poliției la „Cireșica”. Prins în fapt, a mărturisit în fața camerelor de luat vederi de la Antena 1 că el avea ore vizavi, doar că emoțiile îl compleșiseră și a simțit nevoia să se relaxeze lingând la o sticluță de vodcă. Fără alcool, viața este greu. De atunci, profele de franceză, care veneau la noi suplinind titulara, purtau cu dânsul conversații de genul:

„- Pe tine te știu deja.

- De unde?

- Eh, ești celebru...”

Întrucât am revenit oarecum la statutul de licean (eh, mă alint și eu să cred că am încă 16 ani... fiindcă deja au trecut încă pe atât de atunci) am descoperit următorea foaie pusă pe la toate intrările de la Liceul „Panait Istrati” Brăila:

Adică, vedeți. E o treabă asumată. Are semnătură și ștampilă! D-na profesor Panait Gabriela (și director pe deasupra) n-a văzut nimic ridicol în a cere elevilor (în scris) să nu mai șadă în scările de bloc din preajma liceului în recreații. Că liceenii sunt niște ființe docile care imediat se conformează când li se cere ceva. Mai ales când o faci pe un ton de rugăminte! S-au dus vremurile când poliția hăitua elevii în baruri, acum o să-i alerge prin scările de blocuri ca să pună filmările pe youtube. LOL

Nu știu ce materie predă d-na Panait, dar nu s-a găsit în tot liceul ăla vreo profă de română care să observe că în textul de mai sus s-a strecurat o pârdalnică de virgulă care nu ar trebui să fie acolo??? Între regentă și completivă nu se pune virgulă! Eh, poate d-na Panait predă, precum d-nul Genunche, altă materie, nu limba română, deci d-na Andronescu are să o ierte pentru imprudența de a nu-și consulta colegele sau colegii de specialitate... Ce colege are și d-na Panait! Să n-o anunțe nimeni... Și n-a existat niciun elev mai isteț pe acolo? Putea merge în biroul doamnei director să o șantajeze! Dacă nu primește doar 10 până la absolvire, atunci o să divulge întregii școli proba care dovedește faptul că directoarea școlii este analfabetă... O să-i târască în noroi numele și reputația aia mică... dacă nu se conformează! LOL

P.S. Culmea e că, în calitate de oarecum licean, am în „clasă” un alt bețiv. Și ăsta e din ăla care, în clipa în care se îmbată, are tupeul să-i spună profei la telefon că el e „donator de spermă”, deci (așadar și prin urmare) nu poate să se deplaseze până la curs.

Baltagul, școala românească și părerile

Mai pe la începutul lunii ăsteia - a trecut ceva vreme, dar eu abia acum m-am intersectat cu știrea - a fost prezentat un interviu cu o profesoară de limba română - pe numele dânsei Cristina Tunegaru - care propunea eliminarea romanului „Baltagul” - de Mihail Sadoveanu - din programa școlară pentru clasa a VIII-a. L-am auzit eu pe Dragoș Pătraru făcând niște aluzii pe la emisiunea dânsului, dar n-am băgat eu prea mult în seamă gluma cu baltagul. Argumentul profesoarei era în linii mari - sau cel puțin așa a rămas în analele internetului - următorul: textul cu pricina încorporează, pe lângă multe altele, și comportamente barbare. Bătaia femeii de către bărbatul ei e un model ce nu trebuie oferit minților unor copii de 14 ani.

Ideea n-ar fi așa nouă. Eram în facultate când d-na Anca Popoacă-Giuran - care îmi era profesoară de engleză - ne-a zis la un moment dat că elevii nu mai citesc și fiindcă aproape toate propunerile școlii sunt despre chestii negative, întunecate, depresive: în „Baltagul” avem parte de o crimă, de exemplu. Poate că ar fi mai bine să îndemnăm copiii să citească lucruri care să-i inspire. Nu spun că asta e soluția de a-i aduce la lectură, ci faptul că am auzit-o prin 2008-2009, dacă nu mă înșală memoria.

Cristian Tudor Popescu era de părere că asta e realitatea românească. Deci de ce să nu fie prezentată așa cum e? Un alt jurnalist, despre care bănuiam că e om serios, a urcat săptămâna asta pe site-ul revistei Cațavencii un text intitulat „Baltagul sau impostura la catedră?”. Domnul Cristian Teodorescu - căci despre dânsul e vorba - își încheia expunerea cu o concluzie pripită, din punctul meu de vedere: cică profesoara Tunegaru n-ar fi capabilă să facă deosebirea dintre literatura de ficțiune și un text în care este recomandată violența în familie. Or, nu despre asta e vorba. Ci despre faptul că niște copii de 14 ani, care până la urmă nu au experiența de viață a unui ins adult, se intersectează cu astfel de idei. Sunt destul de sigur că d-na/d-șoara Tunegaru nici nu vrea să cenzureze și face destul de bine disticția între artă și recomandare. Problema e... un copil o face? Când are încă un comportament destul de mimetic? E doar o întrebare, nu un verdict!!!

Dacă întrebi așa la întâmplare lumea despre școala românească o mare majoritate îți va spune: păi, e demodată, nu pregătește copilul pentru lumea reală, nu mai e de actualitate, se predă prea multă teorie, fără nicio însemnătate practică în prezent, se predau prea multe lucruri etc... În general, părerea înclină spre faptul că școala ar trebui restructurată, iar programa modificată copios pentru a deveni mai conectată la valorile lumii prezente.

Și acum apare dilema mea: păi, vreți să se modifice, dar să nu se schimbe nimic? Când a fost pusă problema textului argumentativ pentru examenele de bacalaureat iar a fost vânzoleală în societate. Cum să fie posibil așa ceva? Liceenii în an terminal nu trebuie să știe să-și exprime o părere argumentată. E ceva greșit! Ei trebuie să repete la nesfârșit, an de an, aceleași texte din cărțile de comentarii cumpărate pe bani mulți de la profesorii consacrați ai neamului.

Sunt de acord cu faptul că atunci discuția s-a purtat într-un mod total eronat. Ca să prezinți niște argumente pro și contra asupra unei situații trebuie să te informezi în prealabil. Asta e disciplina argumentării. Datul cu părerea nu duce imediat la un text argumentativ!

Profesoara Cristina Tunegaru poate că a adus niște argumente nu foarte fericite, dar intențiile dânsei sunt bune. Pentru că vrea să aducă școala românească în prezent... Cum de e posibil ca oamenii cu părerea din societate să fie de acord că se impun niște modificări, dar atunci când ele sunt propuse să fie respinse destul de brutal? Vrem sau nu schimbare?!!!

Realist vorbind, discuția pe texte literare cu elevii e de cele mai multe ori sortită eșecului pentru că, programa fiind încărcată, profesorul nu prea are timp și uneori nici dispoziție (sau, mai rău, nici cunoștințele necesare) să le prezinte elevilor contextul în care a fost scris un roman - oricare ar fi el - și de ce are valoare literară. Se dau papagalicește câteva date cuprinse în celebrele cărți de comentarii - care ar trebui să fie interzise findcă omoară orice încercare originală de reinterpretare - și se trece la completiva directă că vine Examenul Național! Se discută despre abordarea interdisciplinară, dar la istorie se prezintă, de cele mai multe ori, doar anii între care s-a desfășurat un anume eveniment, iar la literatură nu se face nicio conexiune cu istoria.

În asemenea condiții, un text ancorat în prezent nu ar fi mai la îndemâna elevului - care l-ar înțelege altfel? Nu ar rezona el mai bine când ar avea în fața ochiului ceva ce poate identifica mai lesne?

Dar, înainte de toate, să se interzică, pentru numele științei, predatul în școli care nu au autorizație de funcționare! Și să se aducă toți copiii - de la sate și de la orașe - în școli corespunzător echipate! Cazați în cămine curate dacă e nevoie!

P.S. Domnu' Marian Dragomir, a trecut ceva mai bine de un an de când ați urcat în tronul de primar și mă întreb și eu ca prostul: unde plm sunt cantinele alea școalare despre care trâmbițau absolut toți candicații în campania electorală?!!! Promisiuni precum celebra autostradă suspendată, ai?! O lăsăm așa, nu?! Rămâne între noi! Cine-și mai amintește promisiunile?!

P.P.S. Poate că sunt utile și site-urile astea de ajutor la teme de pe net, dar iată ce gogomănie am găsit eu pe unul din ele - căutând criteriul de divizibilitate cu 9 (despre care, din ce-mi amintesc eu, nu am învățat la școală... știu sigur că am învățat criteriile de divizibilitate cu 2, 3 și 5):

Cică numărul de forma 37xy e divizibil cu 45 dacă are 15 în coadă sau multiplu de 15. Or... putem să folosim un calculator ca să ne edificăm și obținem, luând doar trei numere din seria propusă, următoarele rezultate:

Niciunul din numerele din serie nu se împarte exact la 45! Dar cum s-ar rezolva problema? Simplu. Descompunem 45 în factori primi: 45 = 3 (la puterea a doua) ori 5. Deci ca să fie divizibil cu 45, un număr de forma 37xy trebuie să fie divizibil cu 5 și cu 9!

Criteriul de divizibilitate cu 5 este: un număr e divizibil cu 5 dacă are 0 sau 5 în coadă! Rezultă, pe cale de consecință logică, faptul că y nu poate fi decât 0 sau 5.

Luăm primul caz y = 0.

Numărul mai trebuie să fie divizibil și cu 9, am zis mai devreme. Care e criteriul de divizibilitate cu 9? E același ca și în cazul lui 3. Un număr e divizibil cu 9 dacă suma cifrelor lui e divizibilă cu 9.

Rezultă că:

3+7+x+0 trebuie să fie o sumă divizibilă cu 9. Deci suma poate fi 9, 18, 27, 36, 45 etc.

10+x = 9, x = 9 - 10, x = -1 (nu-i soluție fiindcă 0 > x și y > 9);

10+x =18, x = 18 - 10, x = 8 (soluție);

10+x = 27, x = 27 - 10, x = 17 (deja obținem soluții mult prea mari pentru ecuația asta. De unde am putea trage concluzia că sigura soluție pentru cazul y = 0 este x = 8).

Cazul al doilea: y = 5.

Aplicăm din nou criteriul de divizibilitate cu 9 și avem:

3+7+x+5 trebuie să fie o sumă divizibilă cu 9. Deci suma poate fi: 9, 18, 27, 36, 45 etc.

Rezultă că:

15+x = 9, x = 9 - 15, x = - 6 (am scris mai sus de ce nu e soluție);

15+x = 18, x = 18 - 15, x = 3 (soluție);

15+x = 27, x = 27 - 15, x = 12 (și iar ajungem la soluții prea mari ale ecuației, de unde iar putem trage concluzia că singura soluție pentru cazul y = 5 este x = 3.

Deci soluțiile sunt 3780 și 3735. Verificând obținem:

Altceva, nu? LOL

P.P.P.S. Dacă sunteți cuminți și am eu timp o să vă las ceva mai târziu și un comentariu literar despre „Baltagul” lui Sadoveanu. Din ăla... în dulcele stil clasic de pe acest blog. Am văzut că v-a plăcut cel legat de „Luceafărul”. LOL

Școala românească scoate părinți tâmpiți

Nu știu de ce când vine vorba de școală crește interesu-n mine! Astăzi a fost proba la matematică în cadrul Evaluării Naționale. Și ce-am auzit la televizor? Că un subiect de 5 puncte (0,05 în cadrul notei finale) a fost formulat incorect.

M-am interesat și eu să văd despre ce e vorba:

N-am fost un elev eminent. În liceu am reușit să încasez note de la 1 la 10. Și treceam clasa fără să mă chinui. Eram doar atent la ore, în clasă. Fac o grămadă de greșeli în viață. Unele elementare.

Dacă astăzi ai fost examinat la matematică și ai greșit la subiectul ăsta, nu te duce la mă-ta să-i spui că au formulat profii subiectul alandala! Ci învață ca pe viitor să caști ochii mari și să pui nițel mintea la contribuție! Că în viață nu ți se dă totul mură-n gură!

Argumentul părinților de copii care nu au reușit să rezolve acest banal subiect: „Nu poți cere unui copil ca în condiții de examen să gândească precum un adult”. Eu zic că, de acum înainte, ar fi bine ca pe foia de examen să fie trecute și rezolvările, ca să fie toată lumea mulțumită!

Subiectul era 100% rezolvabil de către un copil de 14 ani! Logică elementară:

1. notele sunt de 1 la 10 - pe ce axă avem numere de la 1 la 10? pe orizontală! notele nu se opresc niciodată la 8; chiar dacă nimeni nu a luat nota 10 sau 9, acestea trebuie să apară în grafic! la fel cum apar notele 1 și 2!!!! :)

2. de asemenea, există o legendă în dreapta! aceasta sugerează clar că notele sunt reprezentate prin liniile groase gri!! la disciplina geografie înveți cum să citești o legendă!!!! în clasele V-VIII! :)

Au apărut pretenții deja: cică să se dea o dispoziție către toate centrele de corectare prin care să se ceară profesorilor să ofere punctaj maxim la acest subiect indiferent dacă elevii examinați au citit corect graficul sau au interpretat datele de-a-ndoaselea! Lucru care ar fi nedrept față de un copil care a înțeles corect și a gândit just! Trebuie să înțeleagă oricine că se mai poate înșela, că nu e atent câteodată, că poate greși! Nu e nicio nenorocire. Așa înveți din greșeli. Data viitoare când te rătăcești în pădure și ai o hartă la tine, ai să știi să citești mai bine legenda hărții.

Părinții din ziua de azi sunt disperați. Ei îi bagă în cap copilului că el e geniu și toate eșecurile lui pot fi puse în cârca altora. În general, a profesorilor incompetenți. E adevărat că mulți sunt așa cum îi cataloghează toată lumea. Dar nu e cazul aici! Nimeni nu vrea să vă pună bețe-n roate, dragi elevi! Aveți grijă să nu-i lăsați nici pe părinți să o facă!

Nu e nicio nenorocire dacă ai citit greșit graficul. E o greșeală de care peste câtva timp vei râde. Iar dacă n-o să poți să faci niciodată asta, înseamnă că nu ai evoluat deloc! :) Prin liceu, la lucrările de la informatică mereu uitam să trec pe foaia de test rezultatele de la grile. Pe unele dintre ele. Chiar dacă le rezolvasem! Și știam rezultatul. Le lăsam pe ciornă și mă concentram pe programarea propriu-zisă. Și pe ciornă rămâneau! Puteam să o cert pe profă că mi-a dat și grile la test? Deși mă știa uituc? Nu. O clipă de neatenție te poate costa. Iar aici nici nu sunt puncte multe în joc. Nu mai intri la un „liceu bun”? Așa înveți că pentru facultate trebuie să te concentrezi mai bine! Fiindcă mă-ta oricum o să plătească din nou tone de meditații ca să iei bacul cu brio...

Perinița, faza pe învățătoare

Din capul locului trebuie să mărturisesc că nu citesc constant (mai bine zis aproape deloc) blogul lui Cetin aka Arhi... și nu fiindcă ar rima cu cretin.

Am făcut o excepție în dimineața asta. Omu' (oare?) însă nu are lucruri importante de comunicat. Exemplu: textul legat de învățătoarea care striga aiurea la copii.

Hm, hai să mă indignez într-un text plin de truisme. Am citit o știre pe net și e cazul să mă declar împotriva unei chestii pe care toți oamenii civilizați ar considera-o nașpa:

1. da, poți traumatiza copiii dacă te comporți inadecvat cu ei - toate desenele animate în care apar elevi conțin câte un personaj profesor care terorizează învățăceii și, judecât după reacțiile lor, aceștia nu se simt prea bine; chiar nu e nevoie să citesc un text scurt care să mă înștiințeze cine e personajul negativ în situația asta.

2. oh, da-da-da... chiar e greșit să-l înveți pe copil că viața e numai lapte și miere... fiindcă viața e complicată; dar... știm și noi asta. Chiar nu e nevoie de un text scurt ca să ne reamintim ceva ce știm deja cu toții.

Uitându-mă însă la mesajele de la subsolul textului am dat peste:

Dacă asta e o glumă, atunci ar putea să fie considerată glumă și următoarea scenă: eu angajând niște canibali ca să-l sperie până la spitalizare pe Cetin. Gen: cu măr în gură, legat de un fel de rotisor la o distanță apreciabilă de focul (cât să nu-l pârlească de tot) în jurul căruia canibalii să danseze sălbatic și să facă glume porcoase cu halit de porci (știu, m-am uitat la desenele animate greșite când eram mic). Oricum nu ne spune nimic nou despre lume și viață. Când doctorii or să-l elibereze sigur că n-o să aibă chef să depună plângere! :)

P.S. O învățătoare fără talent e inofensivă. Să faci poante virile cu ea e ca și cum te-ai lăuda că l-ai urechia pe Batman ca pe un țânc dacă ar exista printre noi. Mă aștept ca mâine Cetin să scrie că s-ar duce să urmărească o bătrână reumatică vreo săptămână ca să-i știe programul de mers la alimentară fiindcă i-a luat-o înainte la coadă la medicul de familie. Și toate astea ca să o prindă singură pe babă și să-i fută un șut în cur ca să se răzbune.

Imperiul elevilor contraatacă

Ar trebui să încep cu un clișeu: școala românească a fost și, probabil, va rămâne în urma vremurilor în care își manifestă influența asupra elevilor și studenților. Nu s-a adaptat din mers. Nu știe cum să integreze în mărutaiele programei valori noi, înfrățindu-le cu acelea tradiționale.

Dar să nu ne căcăm pe noi. Școala face ce poate în mediul în care subzistă. Mulți au râs când au văzut că blonda asta se făcea de râs în fața camerei de filmat:

Nici nu mă îndoiesc că a avut emoții, dar s-a comportat exact ca la școală... când, pentru o notă de trecere, a lălăit ceva în ultima zi de școală și a primit un cinci tras de „părul de la coaie”. Fiindcă nu a sfătuit-o nimeni că uneori e bine să spui pur și simplu că nu știi și să întrebi pe cineva competent.

Dar ați râs. Adică, nici măcar de Ion Creangă nu știe?! Normal că nu știe! Citește pe silabe subtitrările de la telenovele și când rămâne în urmă se folosește de urechea muzicală, fiindcă spaniola se prinde din zbor. Muy bien.

Cei care știu câte ceva despre Nică din Humulești - că au citit fragmentele din „Amintiri din copilărie” obligatorii la școală (și așteaptă cu nerăbdare să apară banda desenată după „Povestea poveștilor”) - nu mai găsesc utilitatea informațiilor pe care le dețin.

Și iarăși e bine să fim sinceri: nu am inventat noi „Luceafărul” pornografic - compoziție după textul celebru al lui Eminescu. Pur și simplu circula din gură-n gură în folclorul școlar... de la cei mai vârstnici, la cei mai tineri și se păstra fiindcă prostiile se prind repede de mințile necoapte. Era ca și cum ai fi simțit tu extazul exprimat în versurile în care cuvintele pulă, pizdă și futut ocupau o treime din text. Parcă îți creștea și IQ-ul în timp ce-i persiflai textele unui om despre care te învață la școală! Doar că tu repetai numai niște vorbe ticluite de altcineva cu foarte mult timp liber... și, porbabil, matrafoxat... și bine dispus.

Manifestările astea școlărești au început să pătrundă și pe internet. Să capete ceea ce am putea numi... audiență. Public. Elevii se uită cu interes la alți elevi care fac ceea ce făceau și alții cu mult înaintea lor, doar că nu aveau acces la expunerea mondială instantanee a zilelor astea. Cel care putea să facă niște povește porno între Dexter și Dee Dee în trecut - este azi Satana Cartoon:

Nu trebuie să fii din cale-afară de inteligent să spui prima glumă care-ți vine în cap și să umpli un dialog cu celebrele cuvinte înțelepte: pulă, futut, pizdă, coaie... Vezi niște pete albe și deja știi că e spermă. Dacă mai și montezi cum trebuie scenele îți iese o animație cu care dai pe spate toată clasa a cincea! Tulăi, Doamne! Da' asta-i veche, moșule! Tu abia acuș ai aflat?!

Ho, bre, că nu despre Codrin Bradea voiam eu să scriu. Oricum nu-i urmăresc realizările artistice și nu sunt atât de interesat. Însă ceva mai recent a apărut un produs derivat care se apropie totuși mai mult de clasic.

Elevii de clasa a cincea (chinuiți de profii de română cu pârdalnica aia de condiție a omului de geniu și complementul direct) sunt răzbunați de niște desene animate în care Eminescu, Ion Creangă, Iorga și Veronica Micle sunt personaje principale:

La fel ca și în cazul Satana Cartoon... avem de-a face cu o chestie facilă! Toate glumele se învârt în jurul acelorași cuvinte cheie. Avem o schemă deja consacrată: „condiția omului de geniu... n-am replică”. Alcool și droguri. Oamenii pe care școala îi împinge cu ostentație în față sunt niște personaje după chipul și asemănarea șmecherului clasei: ăla care ia la mișto pe toată lumea... care întreabă inteligent: Te-ai spălat pe dinți?! De ce? Că vine pula mea în ispecție...

Mai adăugăm și niște text copiat din manualul de română și am încropit un colaj care merită toată aprecierea puștimii de pe net. Rețetă de succes probată de la „Luceafărul” pornografic și „Hora beției” încoace! Nimic spiritual, nimic nou! Nimic original! Poate că în asta constă spiritul epocii: totul e facil!

Acum, să nu ne mințim. Nu mă aștept de la copiii de clasa a cincea să fie lucrători la o fabrică de umor, dar ceea ce scrie indignatul user de pe youtube mai sus este de-a dreptul jignitor la adresa bunului simț. Nimeni nu contestă faptul că se depune muncă pentru realizarea clipurilor astea de desene animate. Ba chiar aș zice că e bine că un elev de clasa a cincea reușește să aibă o activitate extrașcolară! Una creativă. Care l-ar putea ajuta în viitor! Faptul că reușește să stăpânească la nivel acceptabil niște programe de animație și de editare sunet e cu siguranță ceva pozitiv! Înțeleg perfect și nevoia de apreciere din partea celorlalți. E greu să te automulțumești. Deși poate că știi faptul că tu poți face niște lucruri la care cei de vârsta ta nici nu se gândesc.

Prin urmare, e bine să vedem cum computerul a început să fie un instrument mai important în viața tinerilor: nu doar divaisu' ce ne ajută să ne conectăm la facebook. Iar internetul nu mai e chestia de pe care putem fura niște referate banale la chimie și fizică.

Dar nu trebuie nici să ne autoiluzionăm. Succesul ăsta e bazat pe o înșelătorie. Copilul nu e sclipitor și în domeniul umorului. Nu are niște glume excepționale! Poveștile ilustrate sunt facile. Specifice vârstei. De aceea să vii cu pretenții din astea de geniu neînțeles și muncă peste care se pișă internetul cu boltă e stupid. Apărătorul ăsta fanatic, mai inteligent decât el însuși, vede în colegul său de generație un model doar fiindcă el nu e capabil să producă asemenea jocuri de cuvinte!

Dar... iarăși trebuie să fim sinceri: așa e lumea. Apare unul mai răsărit, care face o manevră nemaivăzută și mulți se lasă conduși ca de mesia. Subscribe, dude! Arată-mi cât de prost te consideri!

P.S. Nu știu exact cine e în spatele serialului cu Mișu și Ionică, dar... după construcția clipurilor nu pare cineva care să fi depășit clasa a opta!

Bă, sunteţi proşti!

Dacă mai aud mult vorbindu-se despre "dezastrul de la bac" mă enervez... şi fac urât de tot! S-a sinucis unul... putea să se sinucidă şi dacă era singurul care nu lua bacul... acum chiar nu avea de ce să facă un asemenea gest. Adică, e unul dintr-o mulţime, e un caz izolat. Sigur, dintr-o mulţime arătată cu degetul de toată lumea, dar se poate aşeza mai printre rânduri şi nu-l remarcă nimeni! Îi lasă pe cei care au petrecut după bac în faţă, că nu le crapă deloc obrazul de ciudă şi el stă mai în linia a şaptea. Că sunt multe linii! Până la 60% sunt destule rânduri. Ia loc pe ultimul să nu te vadă lumea!

Ştiţi ce n-am înţeles eu cu privire la marea descoperire a camerelor de supraveghere? Bă, şi astea tot de oameni sunt monitorizate! Fie că sunt profii în clase, fie că sunt camere... tot nişte oameni supraveghează. Prin urmare dacă se pot închide ochii când nu sunt camere, de ce nu se nu s-ar mai putea aşa ceva atunci când sunt camere? De ce?... nu dau bine pe înregistrare? Păi, nu prea dau... dar cine ia la mână fiecare înregistrare? Păi, nişte oameni din minister... bănuiesc. Şi ăştia nu pot să închidă ochii de dragul ideii că mâine n-o să mai huiască toată presa din cauza faptului că s-a picat pe capete la bac? Ba da...

Eu cred aşa... că la toamnă o să se închidă nu numai ochii, ci şi camerele din necunoscute motive tehnice, că se va copia şi că va exista promovabilitate de 98%... iar ăia care nu au luat nici acum nu o să se mai sinucidă.

Eu nu am înţeles ce aduce aşa nou acest sistem bazat pe camere de supraveghere la examen! Serios! E la fel ca înainte numai că au adăugat nişte ustensile care să facă şi filmul. Ştiu că acum există pericolul ca să apară prin presă neoficial înregistrări "suspecte" şi să se pună în discuţie corectitudinea probelor date, dar se poate preveni şi această nenorocire! Înregistrările să nu fie ţinute decât o lună în arhivă, după care însuşi Daniel Funeriu să supravegheze "arderea" datelor!

Bacul de anul acesta a fost un experiment eşuat! De la toamnă încolo se va intra în normal. Căci a greşi e omeneşte! Şi cu asta putem justifica orice! Chiar şi frauda... deşi greşeala e neintenţionată!

De aceea le spun tuturor... că sunt prea proşti dacă ei cred că introducerea camerelor este un element care schimbă ceva. I-a speriat pe oameni pentru că e ceva nou, dar dacă vor învăţa să ignore ameninţarea asta şi să spună că e în interesul lor să se închidă ochiul... chiar şi cel mecanic... atunci se va închide. Tot oamenii supraveghează până la urmă! Şi se pot scuza că nu au fost atenţi la un moment dat. Nu e un computer care să ia decizii 100% corecte... pe baza unor parametri stricţi. Şi aici ar fi existat şansa fraudei... mai ales că nu există parametrii ăia 100% corecţi. Pentru că şi computerul tot de om e creat.

Vreţi să ştiţi cum se scrie litera J?

Eu pe net am o problemă cu oamenii care scriu cu sau fără i... atunci când nu trebuie. Aflu de fiecare dată doct de la oameni de la care m-aş fi aşteptat la altceva... că să fii (la persoana a II-a singural, conjunctiv, prezent) se scrie de fapt să fi... fiindcă verbul este "a fi". Dar să trecem peste aceste lucruri... şi să vorbim de treburi serioase.

Voi ştiaţi că ăştia pe calculator au greşit? Şi voi în general care scrieţi J aşa... El se scrie de-a-ndoaselea! E un fel de L cu buclă în loc de unghi drept. Adevărul e că pe strada aia - undeva prin cartierul Vidin, prin spate la Cimitirul Brăiliţa (acolo unde se aruncă lăturile oamenilor - prin dosul unor garaje)... ei bine, pe strada aceea am auzit o bătrână vorbind şi sincer am încercat să înţeleg! Dar îmi părea că e cu totul alt grai decât cel de pe plaiurile mioritice! Apropo, pe strada aceea am avut ocazia să zăresc şi eu de departe pasărea pe care o numeam "fluerător" în copilăria mea. Are penajul galben... sau să fi fost altă pasăre? Oricum arăta simpatic în vârful copacului, dar camera de la telefon nu bate fază lungă aşa că nu m-am complicat să v-o arat!

Vedeţi dacă n-aţi citi la viaţa voastră decât cărţi de joc la şeptică sau macao... ca să nu mai vorbim de poker... de acolo, de la Juveţi aţi prins voi că J-ul se scrie aşa şi nu cu bucla spre dreapta. Uitaţi cum se face de fapt:

P.S. asta mi-a amintit de faptul că la ora de mate din generală, am avut o profă care, atunci când ne dădea câte un exerciţiu ne spunea: 1. puntele a, b, c, şi "ji"... 2... idem. şi aşa mai departe! Şi eu am remarcat primul din clasă asta, dar cei care i-au atras într-un mod grobiant atenţia profei au fost... colegii mei; ei am început de atunci să strige la fiecare final de oră după care ni se dădea o temă: "Şi puntu' Ji!"... Deşi problema respectivă nu ajungea decât până la d... :)

P.P.S. Mă mai puteţi citi... pe lângă blogul acesta... pe site-ul time zone... în general la rubrica Sport; dar cred eu că nu numai acolo! Vă mulţumesc că mă citiţi! Mă înclin! :)