Baltagul, școala românească și părerile

Mai pe la începutul lunii ăsteia - a trecut ceva vreme, dar eu abia acum m-am intersectat cu știrea - a fost prezentat un interviu cu o profesoară de limba română - pe numele dânsei Cristina Tunegaru - care propunea eliminarea romanului „Baltagul” - de Mihail Sadoveanu - din programa școlară pentru clasa a VIII-a. L-am auzit eu pe Dragoș Pătraru făcând niște aluzii pe la emisiunea dânsului, dar n-am băgat eu prea mult în seamă gluma cu baltagul. Argumentul profesoarei era în linii mari - sau cel puțin așa a rămas în analele internetului - următorul: textul cu pricina încorporează, pe lângă multe altele, și comportamente barbare. Bătaia femeii de către bărbatul ei e un model ce nu trebuie oferit minților unor copii de 14 ani.

Ideea n-ar fi așa nouă. Eram în facultate când d-na Anca Popoacă-Giuran - care îmi era profesoară de engleză - ne-a zis la un moment dat că elevii nu mai citesc și fiindcă aproape toate propunerile școlii sunt despre chestii negative, întunecate, depresive: în „Baltagul” avem parte de o crimă, de exemplu. Poate că ar fi mai bine să îndemnăm copiii să citească lucruri care să-i inspire. Nu spun că asta e soluția de a-i aduce la lectură, ci faptul că am auzit-o prin 2008-2009, dacă nu mă înșală memoria.

Cristian Tudor Popescu era de părere că asta e realitatea românească. Deci de ce să nu fie prezentată așa cum e? Un alt jurnalist, despre care bănuiam că e om serios, a urcat săptămâna asta pe site-ul revistei Cațavencii un text intitulat „Baltagul sau impostura la catedră?”. Domnul Cristian Teodorescu - căci despre dânsul e vorba - își încheia expunerea cu o concluzie pripită, din punctul meu de vedere: cică profesoara Tunegaru n-ar fi capabilă să facă deosebirea dintre literatura de ficțiune și un text în care este recomandată violența în familie. Or, nu despre asta e vorba. Ci despre faptul că niște copii de 14 ani, care până la urmă nu au experiența de viață a unui ins adult, se intersectează cu astfel de idei. Sunt destul de sigur că d-na/d-șoara Tunegaru nici nu vrea să cenzureze și face destul de bine disticția între artă și recomandare. Problema e... un copil o face? Când are încă un comportament destul de mimetic? E doar o întrebare, nu un verdict!!!

Dacă întrebi așa la întâmplare lumea despre școala românească o mare majoritate îți va spune: păi, e demodată, nu pregătește copilul pentru lumea reală, nu mai e de actualitate, se predă prea multă teorie, fără nicio însemnătate practică în prezent, se predau prea multe lucruri etc... În general, părerea înclină spre faptul că școala ar trebui restructurată, iar programa modificată copios pentru a deveni mai conectată la valorile lumii prezente.

Și acum apare dilema mea: păi, vreți să se modifice, dar să nu se schimbe nimic? Când a fost pusă problema textului argumentativ pentru examenele de bacalaureat iar a fost vânzoleală în societate. Cum să fie posibil așa ceva? Liceenii în an terminal nu trebuie să știe să-și exprime o părere argumentată. E ceva greșit! Ei trebuie să repete la nesfârșit, an de an, aceleași texte din cărțile de comentarii cumpărate pe bani mulți de la profesorii consacrați ai neamului.

Sunt de acord cu faptul că atunci discuția s-a purtat într-un mod total eronat. Ca să prezinți niște argumente pro și contra asupra unei situații trebuie să te informezi în prealabil. Asta e disciplina argumentării. Datul cu părerea nu duce imediat la un text argumentativ!

Profesoara Cristina Tunegaru poate că a adus niște argumente nu foarte fericite, dar intențiile dânsei sunt bune. Pentru că vrea să aducă școala românească în prezent... Cum de e posibil ca oamenii cu părerea din societate să fie de acord că se impun niște modificări, dar atunci când ele sunt propuse să fie respinse destul de brutal? Vrem sau nu schimbare?!!!

Realist vorbind, discuția pe texte literare cu elevii e de cele mai multe ori sortită eșecului pentru că, programa fiind încărcată, profesorul nu prea are timp și uneori nici dispoziție (sau, mai rău, nici cunoștințele necesare) să le prezinte elevilor contextul în care a fost scris un roman - oricare ar fi el - și de ce are valoare literară. Se dau papagalicește câteva date cuprinse în celebrele cărți de comentarii - care ar trebui să fie interzise findcă omoară orice încercare originală de reinterpretare - și se trece la completiva directă că vine Examenul Național! Se discută despre abordarea interdisciplinară, dar la istorie se prezintă, de cele mai multe ori, doar anii între care s-a desfășurat un anume eveniment, iar la literatură nu se face nicio conexiune cu istoria.

În asemenea condiții, un text ancorat în prezent nu ar fi mai la îndemâna elevului - care l-ar înțelege altfel? Nu ar rezona el mai bine când ar avea în fața ochiului ceva ce poate identifica mai lesne?

Dar, înainte de toate, să se interzică, pentru numele științei, predatul în școli care nu au autorizație de funcționare! Și să se aducă toți copiii - de la sate și de la orașe - în școli corespunzător echipate! Cazați în cămine curate dacă e nevoie!

P.S. Domnu' Marian Dragomir, a trecut ceva mai bine de un an de când ați urcat în tronul de primar și mă întreb și eu ca prostul: unde plm sunt cantinele alea școalare despre care trâmbițau absolut toți candicații în campania electorală?!!! Promisiuni precum celebra autostradă suspendată, ai?! O lăsăm așa, nu?! Rămâne între noi! Cine-și mai amintește promisiunile?!

P.P.S. Poate că sunt utile și site-urile astea de ajutor la teme de pe net, dar iată ce gogomănie am găsit eu pe unul din ele - căutând criteriul de divizibilitate cu 9 (despre care, din ce-mi amintesc eu, nu am învățat la școală... știu sigur că am învățat criteriile de divizibilitate cu 2, 3 și 5):

Cică numărul de forma 37xy e divizibil cu 45 dacă are 15 în coadă sau multiplu de 15. Or... putem să folosim un calculator ca să ne edificăm și obținem, luând doar trei numere din seria propusă, următoarele rezultate:

Niciunul din numerele din serie nu se împarte exact la 45! Dar cum s-ar rezolva problema? Simplu. Descompunem 45 în factori primi: 45 = 3 (la puterea a doua) ori 5. Deci ca să fie divizibil cu 45, un număr de forma 37xy trebuie să fie divizibil cu 5 și cu 9!

Criteriul de divizibilitate cu 5 este: un număr e divizibil cu 5 dacă are 0 sau 5 în coadă! Rezultă, pe cale de consecință logică, faptul că y nu poate fi decât 0 sau 5.

Luăm primul caz y = 0.

Numărul mai trebuie să fie divizibil și cu 9, am zis mai devreme. Care e criteriul de divizibilitate cu 9? E același ca și în cazul lui 3. Un număr e divizibil cu 9 dacă suma cifrelor lui e divizibilă cu 9.

Rezultă că:

3+7+x+0 trebuie să fie o sumă divizibilă cu 9. Deci suma poate fi 9, 18, 27, 36, 45 etc.

10+x = 9, x = 9 - 10, x = -1 (nu-i soluție fiindcă 0 > x și y > 9);

10+x =18, x = 18 - 10, x = 8 (soluție);

10+x = 27, x = 27 - 10, x = 17 (deja obținem soluții mult prea mari pentru ecuația asta. De unde am putea trage concluzia că sigura soluție pentru cazul y = 0 este x = 8).

Cazul al doilea: y = 5.

Aplicăm din nou criteriul de divizibilitate cu 9 și avem:

3+7+x+5 trebuie să fie o sumă divizibilă cu 9. Deci suma poate fi: 9, 18, 27, 36, 45 etc.

Rezultă că:

15+x = 9, x = 9 - 15, x = - 6 (am scris mai sus de ce nu e soluție);

15+x = 18, x = 18 - 15, x = 3 (soluție);

15+x = 27, x = 27 - 15, x = 12 (și iar ajungem la soluții prea mari ale ecuației, de unde iar putem trage concluzia că singura soluție pentru cazul y = 5 este x = 3.

Deci soluțiile sunt 3780 și 3735. Verificând obținem:

Altceva, nu? LOL

P.P.P.S. Dacă sunteți cuminți și am eu timp o să vă las ceva mai târziu și un comentariu literar despre „Baltagul” lui Sadoveanu. Din ăla... în dulcele stil clasic de pe acest blog. Am văzut că v-a plăcut cel legat de „Luceafărul”. LOL

Vânătoarea de electori - faza pe Campionatul European de Fotbal

Acum câțiva ani, când au fost alegeri locale, mamă-mamă ce distracție a fost în campanie. Primeam constant bilețele colorate în care candidații se dădeau în gât unii pe alții.

Vânătoarea asta de electori se vrea una profesionistă. Oamenii se întrec în promisiuni: că ne scapă de câinii comunitari, că after-school, că facilități pentru investitori ca să... locuri de muncă, curățenie cu lapte și miere pe străzi etc. Și toți o să constate după o lună la primărie că nu-s bani, că dificultăți în implementare, că au nevoie de mai multe mandate, că... e mai greu decât pare sau că așteptările noastre sunt nerealiste. LOL Sunt și ei oameni și sigur-sigur pentru cei noi va exista o moștenire grea, care nu-i lasă acum să-și pună în aplicare planurile!

Despre domnul Marian Dragomir am mai scris. Cei care-i dirijează campania se străduiesc să mi-l înfățișeze ca pe un capabil, un minunat creștin, care... poate munci la privat, dar se sacrifică pentru mine la primărie fiindcă vrea să-mi fie bine! Eu îi cred, dar nici ei să nu mai facă!

Ieri... pe seară... a poposit în cutia poștală un pliant cu d-nul Dragomir, care m-a pus pe gânduri.

Față:

Verso:

Bun, și acum care-i legătura?! Că m-a luat pe nepregătite. Mă așteptam la alte promisiuni frumoase. Voiam să văd de ce am să mai râd... când colo... calendarul Campionatului Europen de Fotbal 2016. Asociat cu mecla lu' Dragomir Viorel Marian.

Și apoi mi-a picat fisa: „Aproape de oameni”... creștin... și microbist, bă! Și el se uită la fotbal! De parcă pe mine mă interesează că e om de-al nostru, care crapă floarea soarelui pe stadion. Nu mă preocupă treburile astea. Poate să fie și un extratestru ateu-iluminati-șerpilian în funcția de primar. Dacă promite lucruri benefice și se și ține de cuvânt atunci e cel mai „aproape de oameni”! Populismele lui Dragomir doar mă amuză vag. Fiindcă nu-s chestii interesante precum cele din campania precedentă...

Selectarea operatorilor de tabletă pentru secțiile de votare nu se face transparent

Nici nu mă așteptam să fie altfel. Cu lucrurile sfinte nu te joci. Și interesele partidelor implicate în bătălia electorală sunt lucruri cât se poate de sfinte!

Până la urmă nici nu știu de ce m-am înscris. Mirajul unui câștig financiar obținut simplu... bănuiesc. Ce am obținut? Un loc de rezervă și drumuri... în caz că s-o accidenta cineva să intru și eu în acțiune. LOL Deci... cel mai probabil, în duminica sfântă a alegerilor, voi ședea la mine acasă fiindcă între Monosprânceană Boboc și Dragomir n-am pe cine să aleg.

Culmea e că la prima convocare - la o zi după ce am depus cererea - ni s-a comunicat că suntem cam mulți aplicanți. Deci, pentru a se face o selecție, va trebui să fim testați! Doar că... până săptămâna asta, când am primit mesajul unei noi convocări de la STS, nu m-a mai căutat nimeni să mă testeze!!!!! Iar în mesaj eram doar rezervă... De ce? Cum așa? Nicio explicație. Care-au fost criteriile? Plm, testul ăla promis... de ce nu s-a mai dat?!!! Nimic.

În schimb, am observat că:

1. ok, unii dintre oamenii de acolo se pricepeau, dar era sigur o doamnă - mai în vârstă (nu foarte!) - care se mișca mai încet... și a cerut suport suplimentar de la generalul STS aflat în sală în caz că „nu ne descurcăm”; sunt câteva acțiuni, nu ai cum să greșești prea tare. Doar belești ochii și citești cu atenție mesajele pe care le primești de la tabletă. Un computer face, din nefericire, doar ceea ce-i spui tu să facă! Dacă sistemul ăsta cu tablete nu e făcut de mântuială ca sistemul cardurilor de sănătate atunci e foarte greu să nu te descurci! Doar în cazul în care se blochează e nasol!

2. una dintre doamne a coborât odată cu mine la etajul trei și s-a dus la biroul dânsei... prin urmare lucrează la Primărie! Cine altcineva să aibă chei de la un birou din Primărie?!! Eu? Nicidecum. LOL

Multă transparență! Ah, să nu uit: cum am fost admis prima dată? Simplu... m-am prezentat acolo! LOL

Marian Dragomir a început vânătoarea de electori și folosește toate armele populiste

Suntem din nou în acea perioadă a anului. Cum care an?! Anul electoral! Personal, am două variante: dacă se întâmplă să fiu convocat pentru a lua parte activ... mă voi prezenta la vot și-mi voi anula buletinul sau, dacă STS-ul zice că, în cele din urmă, nu-s eligibil, îmi văd frumușel de treburile mele... imitându-l pe Ludovic Orban la alegerile prezidențiale în propria curte, așteptând ca vecinii să-mi dea replica taman ca la jocul „op-op-heroina”.

Pe distinsul Marian Viorel Dragomir l-am întâlnit în această viață față în față. Ba aș putea spune că am purtat cu dânsul o conversație profesională. Prin 2009, vara... mă aflam în redacția ziarului Monitorul de Brăila. Întrucât dădeam impresia că-s băiat serios și era o lipsă cruntă de subiecte - ca apa în deșert - ce-mi propune d-na Gabriela Rusu - în clipa aia redactor-șef? Ia du-te tu, copile, la Garda de Mediu. Marian Dragomir împlinește două luni de activitate, facem un material despre el. Eu la facultate învățasem că înainte de interviu trebuie să te documentezi, să știi cu cine o să ai de-a face, să ai o listă clară de întrebări... în orice caz, să poți stăpâni cumva situația. Ei, aș! Ne proptim noi în chestii din astea?! Nu trebuie să știi mare lucru, băiete! Facem un material despre omul Marian Dragomir! Gata, șefa. M-am liniștit. Doar curg apele de pe mine de la căldură. Să nu-ți faci nicio problemă. Marian e pâinea lui D-zeu! O să vezi că o să fie bine! Ce? Nu știi unde-i Garda de Mediu? N-are nimic! Uite ai și șofer! Te duce Mihai Duțescu - omul lucrase prin presa din oraș, era agent comercial, dar, fiind în concediu sau ceva, mai dădea pe la redacție fiindcă prima dragoste profesională nu se uită niciodată. A fost cel care mi-a mărturisit un secret legat de jurnalism: nu se fac bani din așa ceva, puișor! Singurele clipe când apare banul sunt scurte și se numesc campanii electorale. În rest, bătaie multă de cap și satisfacție financiară scăzută.

Zis și făcut! Îl sună d-na Gabriela Rusu pe d-nul Dragomir și-l anunță că-i vine un copil să se joace cu el de-a jurnalistul cu politicianul. Conversația se încheie cu sintagma „Te pupăcesc!” - Doamne! cât de mult uram construcția asta verbală și modul în care era rostită! Am ajuns repede la Garda de Mediu. Mihai D. avea cu el un aparat foto destul de bun și i-a făcut o poză pentru ziar distinsului Marian Dragomir - care a ținut să vadă dacă a fost prins bine în poză... Ok, nimănui nu-i place să apară șifonat în ziar! Și-s lăsat singur ca să încep interviul.

Scot reportofonul, pornesc casetuța și discutăm. Avem niște întrebări stupide pregătite așa ca să nu par că mă bag și eu aiurea în seamă pe acolo. Omul vorbea mult. Am început să mă simt bine. Chiar îi plăcea să vorbească, nu trăgeam cuvintele de la el cu cleștele. Zeii care protejează jurnalismul erau cu mine în clipa aia... Nu spunea mare lucru, dar aveam multe cuvinte pe care să le aduc în redacție. După vreo două minute casetuța reportofonului s-a deteriorat. Se rupsese banda și rotițele alea se învârteau în gol. Vulpoiul a observat și mi-a atras atenția. Mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva cu reportofonul, dar n-am înțeles ce mi-a spus politicianul. Iar atunci când mă pregăteam să verific aparatul... cel din fața mea a făcut un gest care mi s-a părut deplasat (și pe care-l consider și acum la fel): mi-a dat la propriu peste mână. Gen: lasă-l! Fii atent la ce-ți spun eu! Bine, când m-am întors în redacție și am făcut efectiv constatarea că nu înregistrasem nimic pe bandă... mi-am dat seama că de fapt zeii jurnalismului nu fuseseră cu mine. Ghinion, cum ar zice d-nul Președinte! Noroc că îmi notasem niște chestii pe foile pe care le căram după mine și m-a ajutat și memoria. Nu poți să-l faci ca un interviu? Na belea! Asta e! Îl scrii oricum! Materialul - retușat la modul grav de către d-na Rusu - a apărut într-un număr din ziarul Monitorul de Brăila cu semnătura mea. Îl găsiți pe la biblioteca din oraș, e printr-un număr din iulie dacă nu mă înșeală memoria.

La un moment dat, în timp ce discutam - d-nul Dragomir vorbea mai mult decât îl întrebam eu! - văzând că situația cam băltește zic: știi, amice, pe mine m-au trimis ăștia să scot un material despre omul Marian Dragomir. Dă și tu niște informații despre viața ta personală. Parcă lucram la Libertatea sau Cancan în vremea aia: bagă și tu indiscreții să am ce scrie. Imediat și-a dat seama cu cine are de-a face! Cât de prost e ăsta! N-a realizat nici în clipa de față de ce se află el aici! Și, neîntrebat, a început să vorbească despre ferma de porci a lui Caruz. S-a plâns că el nu poate face mare lucru în cazul ăsta fiindcă nu se poate băga peste comisarii Gărzii de Mediu. (voiam să-l întreb: Nu-s în subordinea ta, amice? Doar că... eram trimis să fac un material prietenos... recunosc că nu m-am comportat ca un profesionist, dar acceptând sarcina cu pricina, fără să fac o documentare prealabilă, am făcut un gest de neprofesionist, deci... o scăpare în plus...) Și că nu prea are autoritate în instituția pe care o cârmuiește întrucât conducerea adevărată se află la Galați, la Brăila nefiind decât un fel de sucursală. Îmi dădea impresia că el vrea să fie bine, dar i se pun bețe-n roate. El chiar vrea să-i închidă ferma puturoasă lui Caruz, dar are atât de multe obstacole cu care să se lupte care-l copleșesc pur și simplu. Aproape că mi se făcuse milă.

Am observat recent că s-au umplut panourile orașului cu chipul său! Se pare că vecinul Simionescu nu mai vrea să fie primar după ce a dat cu subsemnatul la DNA. Privind ideile promovate pe panouri aș avea următoarele nelămuriri:

1. din ce bani va susține after-school-ul în cazul familiilor sărace?

2. parcări moderne înseamnă alte dungi pe asfalt sau chiar se pregătește să construiască pe bune ceva? fiindcă din imaginile asociate eu nu văd altceva! pare că rămânem la modernele dungi pe asfalt! poate nu văd eu bine!

3. care alte investiții? fiindcă imaginea asociată cu vorbele astea este una de la Yazaki; iar Yazaki deja a făcut investiția. ce, vrea să se laude cu o investiție deja făcută?

Acum ceva zile în cutia poștală am găsit și un pliant al distinsului domn. Zic să fiu blând cu proiectul de campanie. Sunt multe promisiuni, dar la nivelul imaginilor - cu mici scăpări - ideea poate fi considerată bună (PR-iștii și-au făcut treaba):

Cică: proiectul lui:

Și apare asta:

1. Ce avem noi aici? O poză în care se vede o icoană! Deci omul e creștin. Credincios. Gata, șefu'! M-ai convins să nu te votez. Fiindcă asta e pusă acolo doar de fațadă. Nu dai doi bani pe credință. D-zeul tău este câștigarea acestor alegeri! Credința înseamnă altceva. Nu fățărnicie ieftină! Și ostentativ scoasă la vedere!

2. Dacă aș fi copilul lui și aș ajunge la vârsta la care aș putea să înțeleg lucrurile într-un mod critic i-aș reaminti în fiecare zi a vieții lui ce jigodie politică a fost/este. Știi tată ce mizerie ai făcut tu în campania electorală din anul 2016? Aș pune întrebarea asta în fiecare zi! Chiar de m-aș muta în altă parte a lumii, l-aș suna zilnic să-l întreb de sănătate și să-i reamintesc că s-a folosit de propriul copil ca de o trambulină electorală!!! În fiecare zi!
Copiii dânsului or să facă facultate la „Brâncoveanu” sau la „Dunărea de Jos” în oraș la noi? Sau la București? Sau poate în străinătate? Că-mi spune că el vrea să construiască un oraș în care să trăiască frumos copiii lui!

3. Se lăuda și-n 2009 că el a lucrat în privat. Ba chiar atunci mi-a zis că-i cam lipsește modul în care se fac lucrurile în privat! Serios! Doar că în pliantul ăsta în care pune icoane nu spune exact la care privați a muncit! De ce, domnu' Dragomir? Vă e rușine?! Cum se numesc firmele la care ați lucrat?! Și câte contracte cu statul român au/au avut?! Că instituțiile pe unde ați fost văd că le amintiți fără rețineri! De ce țineți secrete firmele la care ați lucrat?! Găsim cumva scheleți în dulapurile de pe-acolo? Întreb și eu!

4. Și ca să închei: dacă tot se laudă că s-a descurcat așa de bine în mediul privat... de ce n-a rămas acolo?! Că la stat salariile nu-s așa impresionante! Ah, pensii speciale? Dacă vrea să le facă viața ușoară copiilor lui... eu zic să rămână în privat! Ce? Vrea să-mi facă mie bine?! Oh, da... vrea fără niciun dubiu, dar să vezi că or să-i pună alții bețe-n roate: sistemul de vot, birocrația, necooperarea celor de la Galați, lipsa fondurilor, Cosiliul Local, Consiliul Județean și în general oamenii răi care pun bețe-n roate oamenilor buni și creștini ca el.

Doamne ajută!