descoji sau decoji?

O să ziceți că reclamă mascată sau iată încă un taliban al gramaticii! Crimă și pedeapsă lingvistică. Doar că - în conformitate cu legislația în domeniu - cică:

„Articolul 1

(1) Orice text scris sau vorbit în limba română, având caracter de interes public, în sensul prevăzut la art. 2, trebuie să fie corect din punct de vedere al proprietăţii termenilor, precum şi sub aspect gramatical, ortoepic şi, după caz, sub aspectul punctuaţiei şi ortografic, conform normelor academice în vigoare.

(2) Orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoţit de traducerea sau de adaptarea în limba română.

Articolul 2

În sensul prezentei legi, prin text cu caracter de interes public se înţelege orice text care, în cadrul unor atribuţii de serviciu, este afişat, expus, difuzat sau rostit în locuri publice ori prin mijloace de informare în masă, având ca scop aducerea la cunoştinţa publicului a unei denumiri, a unei informaţii sau a unui mesaj, cu conţinut direct ori indirect publicitar.” (Legea 500/2004)

Dar ce avem noi aici? Un ambalaj al unui produs comercializat în supermarketul Profi pe care un anume cuvânt aparținând limbii române curente este scris cu ortografie incorectă:

Până să mă intersectez cu un curs de fonetică a limbii române (am văzut o meme haioasă a cărei idee principală era: „Nu-l pune pe un vorbitor nativ să-ți explice cum sunt produse sunetele din limba proprie”), și eu am trăit cu impresia că forma corectă e „decoji”... Dar nu e așa! Corect se zice și se scrie „descoji”. Deci, în cazul ambalajului, a trebui să avem de-a face cu: „Arahide descojite, coapte și sărate”. Și, știți cum se zice, necunoașterea legii nu te absolvă de responsabilitate în cazul încălcării ei!

Nu mă înțelegeți greșit. Sunt sigur că toate limbile planetei nu sunt structuri fixe, ci dinamice și fluide precum apa. Se așază în martca tiparului de vorbire al unei epoci; iar dacă pentru anumite cuvinte pare mai naturală pronunția care duce la eliminarea unor sunete sau înlocuirea lor cu altele (din pricina unor confuzii pe care majoritatea vorbitorilor le fac - cuvintele contaminându-se între ele!), atunci și normele se schimbă. Nu mai trebuie să menționăm că însăși limba română a apărut ca urmare a vorbirii „greșite” (sau folosind pronunția locală) a limbii latine!

Mie îmi place totuși să remarc niște chestii. Cu umor, am putea chiar să susținem sancționarea entităților comerciale care nu au angajat un specialist în lingvistică în cadrul departamentului de ambalaje. Fiindcă ele sunt de interes public! Chiar dacă nimeni nu le citește cu adevărat...

Își mai amintește cineva cum era tratată „analfabeta aia de Dăncilă”? De ce nu se întâmplă la fel și cu lanțurile de supermarketuri?

Politica nu e o curvă

Săptămâna asta, am auzit pentru a doua oară în câteva luni următoarea idee: bă, eu nu mă pricep la politică. Eu fac artă, cu asta mă ocup eu. Așa că, atunci când vine vorba să votez, am pe cineva în care am încredere. El îmi zice pe cine și când să votez sau nu. Adică, știu în general cam care-s ăia buni și ăia răi, dar, când vine clipa să votez, îl întreb pe tipul ăsta...

Și jur că nu am auzit doar o singură dată prostia asta! Cred că e o chestie simptomatică pentru tânăra generație. E vorba de cei crescuți mai mult pe net, unde entertainmentul e principala modalitate de a momi privitorul... Oamenii se uită la John Oliver și citesc știri despre ce se întâmplă în USA, dar nu sunt interesați de mica lor comunitate din care fac inevitabil parte. Trăiesc în bula lor, discută doar despre problemele lor, dar nu fac niciodată un pas în față cu problemele astea pentru a le confrunta în mod real la nivel social. Și se simt îndreptățiți ca numai ideile lor să conteze! Fără să cunoască la propriu care e situația din teren.

Problema cu o astfel de atitudine e următoarea: dacă tu crezi orbește în ceea ce-ți spune un amic, cum crezi că o să iei cea mai bună decizie pentru ca o anumită problemă de-a ta să fie pusă în dezbatere la nivel public? Prietenul ăla al tău poate că are o parte din problemele tale - că doar trăiți în aceeași bulă, am înțeles - dar e și el om și poate că împinge în față chestii care nu te interesează pe tine! Poate că prioritizează altfel lucrurile!

În plus, deși un politician pare că-ți promite unele chestii, când intră acolo în bătălia politică, trebuie să negocieze ca să impună o anume reglemetare în favoarea ta. Dacă tu te bazezi numai când vine vorba de vot pe prietenul tău să-ți spună ce și cum, atunci cum o să știi că un politician ți-a apărat cu adevărat interesele? Prietenul sfătuitor poate are alte priorități și consideră că el chiar a fost reprezentat bine la nivel politic, dar tu? Ce reglementări s-au făcut pentru ca tu și familia ta să o duceți mai bine? Ai simțit asta vreodată? A venit prietenul tău la tine vreodată și ți-a zis: bă, s-a votat și a fost promulgată reglementarea cutare! De mâine o să simți și tu că artiștii au niște drepturi lărgite. Și o să o duci mai bine... S-a întâmplat asta vreodată?

Ce vreau să zic? După părerea mea, dacă nu te implici personal politic și nu gândești cu propriul creier ce și cum, o să ajungi să urăști partea adversă fără motiv... Fiindcă nu știi cu adevărat dacă unii politicieni ți-au reprezentat mai bine interesele decât alții. Dacă există în mintea ta unii care sunt absolut răi, iar alții absolut buni... atunci nu ai cum să admiți vreodată că poate ăia pe care-i consideri nașpa au trecut mai multe legi care te avantajează decât ceilalți! Fiindcă sunt răi, nu? De asemenea, cum poți fi sigur că prietenul ăla al tău, care știe că are în mână un pachet de câteva sute de voturi, nu le vinde pentru interese proprii? Doar el știe cum funcționează politica, tu nu!!! Că te ocupi cu arta! :)

Fără implicare și interes propriu, hrănim ura. Nu zic să cunoști de-a fir a păr dezbaterile, dar măcar ce te ajută pe tine să-ți suscite interesul. Când trece o lege care te interesează să fii atent cine și cum votează. Când intră în dezbatere publică un subiect care îți aduce beneficii, să vezi și care sunt consecințele asupra altor pături sociale. Fiindcă se pot întoarce împotriva ta! Că nu trăim numai în bula noastră. Ci facem parte dintr-o comunitate mult mai largă!

Politica nu e o curvă, e singura cale prin care se obțin drepturi și libertăți. Dacă lăsăm doar pe unii să decidă, ei - cel mai probabil - o să-și voteze privilegii pentru ei și apropiații lor. Dar e mai ușor să stigmatizezi politica, ca să-i descurajezi pe oameni să se implice cu adevărat! Și e greu să te lupți pentru drepturi. Mai ușor e să-l întrebi pe un prieten de-al tău care pare competent cum să votezi o dată la 2-3 ani.

Cum să scrii un scenariu de succes pentru Netflix

Am reușit în câțiva ani de democrație originală să dezbrăcăm și inima legii fundamentale și spiritul ei. Netflix - cu pricepere-i propagandistică - ar trebui să aducă aici niște oameni să se documenteze, că mari dezbateri legislative se nasc în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic.

În loc să genereze încredere și consens, incapabilii noștri specialiști în dat din clanță se întrec în discuții avocățești care nu ajută în definitiv pe nimeni cu adevărat. Nici măcar pe ei! Fiindcă în clipa când deschizi o portiță în legislație, ea o să fie speculată și de adversari. Se intră într-un cerc vicios infinit în care toți au dreptate și nimeni n-are!

Legea fundamentală a unei țări n-ar trebui interpretată de oameni cu interese politice clare. Ci de o mașinărie inteligentă, care să fie programată să înțeleagă atât spiritul, cât și litera ei! Una aflată deasupra tuturor intereselor, căci robotul locatar al Cotroceniului e plin de prejudecăți.

Cine o să administreze însă o astfel de mașinărie? Sau cine să o programeze? Greu de decis. Inginerii... Deși mai degrabă tot o mașinărie. Abia apoi să intre în acțiune inginerii. Probabil că un robot programat să programeze de cei mai buni ingineri de pe planetă ar fi cel mai în măsură să ne dea impresia că am putea spera să deținem o unealtă smart numită „Curte Constituțională”. Care s-ar asigura de faptul că toate deciziile Guvernului și Parlamentului sunt în acord cu legea de bază a țării.

Dar dezbaterile legislative și cele privind morala nu se încheie imediat ce s-a mai luat încă o decizie contradictorie la CCR. În trecutul destul de recent, jurnaliștii atrăgeau atenția asupra neregulilor privind „protocoalele secrete” între serviciile de informații și inteligence și diverse instituții din Justiție. Despre care se spune că ar fi pe lângă lege, dar nu neapărat 100% ilegale... Că doar intituțiile trebuie să colaboreze, nu? Mă întreb acum însă dacă o mașinărie ar face față subtilităților pe care umanul i le aruncă în față! După o lună în România ar cere concediu! Ca Iohannis! 👿

Recent, politicienii au dat jurnaliștilor un nou os de ronțăit. Scutirea de taxe. E morală? Jurnaliștii radicali s-au aliniat după reduta șpăgii pe care încearcă să o dea politicienii lor. Așa... să-i facă să tacă. Există un oarecare temei în treaba asta. Însă cei mai subtili au remarcat faptul că o astfel de măsură n-ar avantaja neapărat un jurnalist, ci mai degrabă un patron media, căruia i-ar scădea costurile cu personalul. Cristian Tudor Popescu are - ca orice radical mai radical decât toți ceilalți radicali - o poziție aberantă. Declară că ar fi în stare să dea în judecată statul român la CEDO, fiindcă îi violează integritatea spiritului său de jurnalist de opinie radială. Cum să-i dea bani cu forța? De fapt, poate să ia același salariu... Doar că patronul nu mai plătește taxele aferente la stat. Iar banii ăia să-i țină să mai angajeze pe altcineva. Sau să-i pună în producție.

Dar știm deja că suntem o specie de bârfitori - nu doar noi românii, ci oamenii în general - iar subiectele astea care pot capacita cât mai mulți trebuie că au ceva religios în ele. De ce totuși un jurnalist trebuie să se gândească la faptul că e șpăguit când se ia o măsură ca asta? E doar o lege care se aplică tuturor din breaslă. De ce i-ar ucide cuiva intransigența? Că o să-i bată obrazul politicianul că a aruncat cu bani în el? Sau că patronul având mai mulți bănuți în cont o să-i ceară să se uite și prin alte ogrăzi? De campanii de denigrare o să fie nevoie tot timpul, așa că nu văd cum o să afecteze legea asta desfășurarea ostilităților în presă. Poate mă înșel... Dar am întors ideea pe cam toate fețele!

Gică Contra Popescu

Aţi văzut filmul "Sclavia modernă" (circula acum câţiva ani pe internet... ar trebui să ştiţi de el)? În mare parte nu spune mare lucru. Nu ceea ce nu aţi putea bănui singuri. Chestii pe care le puteţi gândi: de exemplu, faptul că evenimentele sportive importante - la care participă afectiv mase mari de oameni - sunt momente prielnice de distragere a atenţiei populaţiei de la lucrurile cu adevărat importante! În conformitate cu schema: "pâine şi circ".

Mă uit la propaganda ce se face în favoarea eliberării din închisoare a lui Gică Popescu. Şi văd doar argumente de ordin afectiv. Or, trebuie să facem nişte distincţii:

1. există un principiu: Nimeni nu e mai presus de lege!

2. calitatea de inculpat (condamnat de către o instanţă) nu îi poate luat nimic din meritele fostului mare sportiv... el rămâne tot un fost jucător important al istoriei sportului, care, însă, la bătrâneţe s-a împrietenit cu fraţii Becali (proastă mişcare!);

3. nu văd de ce să cerem eliberarea unui om doar pentru că are prestigiu (sau a avut). Nimeni nu e mai presus de lege! Dacă e vinovat să-şi ispăşească pedeapsa. Dacă e nevinovat are posibilitatea să conteste decizia la o instanţă superioară! Şi atunci ar căpăta libertatea care i se cuvine şi daune morale pentru că i s-a produs o nedreptate! Să plâng pentru faptul că un fost mare jucător al naţionalei e condamnat pentru furt - dar e inadmisibil aşa ceva! dar cum se poate?!!! - e ca şi cum aş spune că e legal să mă fure Justin Bieber... îl iubesc atâtea fete de la grădiniţă... cum să-i pătez eu imaginea lui de star?!

4. Campania ce se duce pe televizor e doar o distrare a atenţiei... multă lume participă afectiv la ceva care nu are importanţă reală. Să se aducă dovezi că e nevinovat... şi atunci o să cred şi eu că merită să nu rămână închis. Altfel, e bine acolo unde este!

Unde-i lege e vrăjeală!

După cum bine sunteți informați... a început școala! Da, da' la unele instituții încă se dau examene de admitere, deși cursurile au început. Teoretic, căci practic au început mai puțin.

E situația unui liceu tehnologic din Brăila („Anghel Saligny”) la care una dintre profesoare a cerut celor înscriși la cursul postliceal de tehnician echipamente de calcul să aducă un CV și o scrisoare de intenție, după care să mai treacă și prin focul unui interviu la mișto... doar ca „în cazul în care cineva dorește să verifice dosarele, să observe că au fost îndeplinite toate condițiile și că acolo există și CV-ul și scrisoare de intenție” și că totul este, prin urmare, perfect legal. După care să se dea și o lucra scrisă sub formă de examen (din ce anume distinsa profesoară n-a avut amabilitate să comunice), care însă cică n-o să pună problemă nimănui. O fi din aia... la care se dau subiectele înainte cu variantele de răspuns de-a gata, ele trebuind doar memorate cum s-a mai întâmplat în România? Doamne ferește! N-are cum... instituția ține să fie „în legalitate”!

Personal când am auzit despre un astfel de context de-a dreptul comic mi-am propus să mi-l explic. În primul rând, am presupus că metodologia de admitere pentru cursurile postliceale a fost trimisă abia acum de cei de la Ministerul Educație (care a dormit pe timpul vacanței) și... deci nu văd cum să se aplice retroactiv! Adică, întâi îi admitem și apoi... îi testăm? E ca și cum instituția gândește invers... cu curul! Și mai cere cineva calitate de la învățământ? Admiterea se putea face în astfel de condiții conform metodologie de anul trecut, iar dacă aceea nu e valabilă decât pentru anul precedent (cel mai probabil) există două posibilități. Una dintre ele: nu se mai fac cursurile pentru că e imposibil din punct de vedere legal să se facă admiterea dacă nu există metodologia. A doua variantă: se prelungește cu o săptămână perioada de vacanță (conform metodologiei, deși a existat deja o prelungire... nu știu ce-au făcut în acea săptămână), se fac toate demersurile pentru admitere și... se începe anul școlar mai târziu.

Sau metodologia a fost deja transmisă, dar cadrele didactice nu s-au sinchisit de dânsa. Trebe' să înțelegem: au avut o vară grea, cu un examen de bacalaureat rușinos... Și mai e ceva: nu știau dacă or să reușească (cu toată publicitatea de pe site-ul ziarului Obiectiv) să adune cei 28 de inși care să dorească să ia parte la acest curs. Întâi, zic dânșii (reprezentanții instituției), facem echipa și apoi vedem care-i treaba! Așa că se ajunge la situații hilare (precum s-a întâmplat la începutlui lui septembrie 2010) când am încercat să intru și eu la cursurile astea (cititind un anunț în ziar). Am dat telefon, doamna de mi-a răspuns a zis că mai sunt locuri... dar a refuzat să-mi spună câte. Până să-mi întocmesc complet dosarul au trecut vreo două zile (adeverința medicală a fost mai greu de obținut), iar când am vrut să-l depun... am fost refuzat: „Te-ai înscris?” - zic: „Nu! Acum depun dosarul...” - zice secretara: „Ah, păi, nu mai avem locuri!”. Deci... se făcuseră erau deja 28/30... nu conta că poate aș fi avut mai multe șanse decât toți ceilalți (nu spun că asta e situația! că nu știu exact!), ci conta sistemul: primul venit, primul servit.

Dar logica elementară nu funcționează pe plaiurile acestea unde fiecare interpretează legea după bunul său plac și doar în interesele sale.

Votul e un drept!

Mă tot uit la „lovitura de stat” a oamenilor fără logică și bun simț și constat faptul că puțini spun un lucru elementar! Nicio lege de până acum nu a interzis persoanelor cu drept de vot să-și exprime o anumită opinie - la alegeri sau la referendum!

Prin urmare, dacă nimeni nu e îngrădit în a-și exercita dreptul democratic de a vota... nu văd unde este problema! Votul e un drept, dacă vor ca un număr de persoane să participe la un anume referendum... atunci să-l facă și obligatoriu! Ca referendumul să nu se facă degeaba! Și să dea satisfacție tuturor!

Nu poți să spui că: dacă vin foarte mulți oameni la vot (aproape de pragul pe care vor cei cu „lovitura de stat” pe limbă - ca piercingul sugătorilor de organe genitale de lungimi consistente) și mare lor majoritate preferă să spuie DA, atunci... referendumul nu e valid pentru că nu s-au prezentat totuși suficienți! Cine i-a oprit pe cei care-l iubesc pe Băsescu să vină - în număr cât mai mare - să-și exprime opțiunea de NU? Nimeni! Atunci despre ce vorbim? Lovitură de stat, nu?

Iarna asta s-a strigat „Jos Băsescu!”... la -20 de grade celsius! E absolut idioată ideea conform căreia referendumul nu e valid pentru că se pot prezenta la vot doar trei alegători! Pentru că pe ceilalți nu-i împiedică nimeni să ștampileze NU!

În trecutul foarte apropiat era la modă ideea: Dacă nu ai votat, nu ai dreptul să comentezi! Chiar din tabăra apropiaților președintelui suspendat! Acum, oameni buni... nu mai e valabilă zicala? Cei care nu sunt impresionați de referendum trebuie luați în seamă? De ce?