Totul e până la suporteri tată!

Deci (cum s-ar zice, ştiu că nu se începe cu deci... dar trebuie să o spun) e simplu să-ţi faci duşmani printre cei fără minte. Tu-ţi dai seama dacă am ajuns pe baza unui text să fiu înjurat, ameninţat... Cât de inteligent să fii să faci asemenea lucruri? Păi, cam cât câinele care dacă te faci la el... începe să mârâie. Eu nu am spus nicăieri pe blog că deţin adevărul absolut, ci că aici îmi exprim părerea! Dacă aşa mi se pare mie... ce este aşa greu de acceptat? Parcă suntem într-o ţară liberă... mai ales că această opinie nu are de ce să te deranjeze. Că nu vizează pe nimeni în mod direct, ci mai ales un mod de comportare. Ei, nu! Eşti prost dacă spui unui suporter că nu a fost pe atât de gălăgios pe cât s-ar dori. E atât de greu de parcă aş fi spus aici cu nume şi prenume că X... nu a strigat cum trebuie la meci. Şi că se poate să i se ia leafa!
Şi în plus ar trebuie să citeşti textul cu atenţie că nu am fost aşa tranşant. Am lăsat destul de clar o mică portiţă în care am zis că: Bă, poate mă înşel. Deşi se poate să n-o fac... Nu ştiu de ce e aşa greu să accepţi asta!!!
Că dimineaţa asta am primit mesaje de genul... "dacă nu înţelegi sportul nu mai comenta". Ceea ce e cât se poate de drăguţ! Pentru că sportul în sine nu este o activitate lucrativă! Oricine face sport, fără să primească mare lucru de la asta... decât poate nişte satisfacţie interioară că şi-a mişcat organismul şi că s-a descărcat de "energiile negative". În rest, sportul în sine nu înseamnă mare lucru. Când intervine o competiţie... nu intră în vigoare imediat şi regula câştigului financiar! Adică îţi doreşti să ieşi învingător, dar doar ca să-i araţi celuilalt că eşti mai bun. Aşa se întâmplă de fiecare dată când diverse grupuri joacă "pe maidan" fotbal, handbal, baschet şi eu mai ştiu ce.
Poate fi vorba de bani atunci când e un sport la nivel profesionist. Atunci sigur că e important şi aportul financiar pentru performanţă. Şi atunci suporterul joacă un rol important! Că nu am văzut galerii (decât din acestea aşa improvizate) la meciurile dintre cei de pe strada C.A. Rosetti cu cei de pe şoseaua Focşani (dau şi eu acolo un exemplu!). Suporterul intervine atunci când merge la stadion şi plăteşte bilet ca să aibă parte de un spectacol al unor profesionişti. Cei care se ocupă exclusiv de aşa ceva şi o fac bine. Dar... la Brăila din ce ştiu eu... nu se plătesc bilete! Altcineva susţine echipa! Financiar. Că aşa dacă nu ar fi bani la mijloc... nu ar mai fi nici echipă. Buuuuun! Bineînţeles că bani pentru echipă pot ieşi şi din alte părţi decât cei de la spectatorii care cumpără bilet! De unde? Din publicitate. Şi, mă gândesc, de aceea e şi liber accesul la meci... pentru că cineva îşi pune nişte bannere acolo în sală şi ceilalţi fac cunoştinţă cu nişte mărci. Cei care plătesc echipa pentru a-şi face cunoscute produsele şi eu mai ştiu ce... Mă rog... la noi e doar un anume politician care vrea să-şi facă reclamă... şi el susţine şi echipa. Suporterul nu trebuie decât să vină acolo, să vadă meciul... şi bannerele de la sală şi cam asta îi e menirea într-o lume bazată doar pe profit.
Dar... uneori se întâmplă ca cineva să adore mai mult acel sport şi să-şi creeze idoli printre sportivi. Şi vine la meciuri pentru a-şi încuraja activ jucătorii/jucătoarele. Activităţi cât se poate de lăudabile. Şi foarte frumos gestul lor. Dar el nu are de-a face cu sportul în sine, ci cu oamenii de rând. Care caută modele de viaţă, de comportament... de stil de a fi şi mai ales de reuşită în tot soiul de sportivi, actori, creatori etc. De aici însă şi până la fanatism ar trebui să se tragă o graniţă foarte clară... pentru că nu suntem animale. Dacă vii la meci şi crezi că ai strigat din tot sufletul pentru echipa ta... nu văd de ce să te deranjeze faptul că unul... are altă opinie. Dacă lui i se părea că i-a auzit mai clar pe alţii habar nu am cum de se întâmplă aşa ceva. Cred că dacă aş fi spus că Dunărea Brăila a jucat mult mai prost decât Oţelul ieri... aş fi fost sancţionat mai puţin decât dacă... am zis că galeria a fost mai puţin zgomotoasă.
După cum văd... pe suporteri nu-i interesează echipa, ci de ei. Să iasă ei în evidenţă. Cred că asta înseamnă susţinere! Să nu cumva să te iei de suporteri căci cine ştie... Doamne! cât de inteligent să fii să faci asta? Eh, acum să încerci să le explici cum e treaba cu sportul... suporterilor e cam greu.
Mie personal îmi place galeria echipei de fotbal Liverpool. Ăia când încep să cânte se aude şi la televizor! Că încep să cânte toţi! Mi-a plăcut faptul că a strigat toată sala "Brăila" atunci când crainicul striga "Dunărea"... Că se auzea toată sala! Peste ce strigau cei de la Galaţi! Aşa mi-aş fi dorit să aud de la galeria Brăilei mereu.
E greu însă să te înţelegi cu un om care te înjură, te ameninţă şi aşa mai departe. Ăştia intră în roşu de la prostii din astea... am priceput că-ţi verşi frustrarea prin înjurăturile de la stadion... dar lasă-le acolo, nu aduna altele! şi deci textul acesta ar putea să fie inutil. Tot comentarii deştepte o să primesc. Nu ştiam că aşa găseşti oameni care să te citească. Fac o rubrică... comportamentul suporterului. Cei care-ţi dau întâlnire... dar nu se semnează!

Dunărea Brăila - Oţelul Galaţi 24-22 (handbal feminin)

Citisem recen un articol în presa locală despre faptul că duminica aceasta Dunărea Brăila are meci cu una din rivalele regionale. Suntem vecini cu Galaţiul, iar cei de acolo au venit destul de mulţi pentru a-şi susţine echipa. Eu m-am dus de unul singur, că nu am cu cine şi nici n-au găsit cunoscuţi prin tribună. Dar nu am stat singur. Eram precedat de unul mai în vârstă care a aşteptat el ce a aşteptat... şi începuse meciul şi a zis că e mai bine să stea pe scaun decât în picioare. Iar lângă i-am ţinut locul unuia care avea nişte palme cam cât două de-ale mele. Am fost destul de incomodat, dar am văzut meciul destul de bine. Mie nu prea-mi place înghesuiala! De aceea nici nu am mai scos telefonul să fac poze: sau măcar un filmuleţ la un şapte metri pe care-l executa Ada Moldovan. Nu mi-e comod când sunt cu necunoscuţi să fac poze!
Apropo de Ada Moldova - care a fost cea mai bună jucătoare de pe teren - mi-a fost aşa milă de ea că era ţinta tuturor atacurilor adversarelor. Şi cred că şi-a luat cel puţin patru mâini peste faţă, "la pifometru" cum ar zice Badea, plus odată s-a puput cu mingea... bun-bun de tot. A fost un meci încins gălăţencele au început bine: aveau 0-2, dar Ada Moldovan cu o triplă a dus scorul la 3-2. Apoi a condus Brăila mai mereu, rar egalau gălăţencele. A fost o perioadă a meciului când elevele Alexandrinei Soare au avut şi cinci goluri avans, fără să menţină rezultatul... A fost o partidă echilibrată şi numai bună de văzut.
Galeria Oţelului mi s-a părut interesantă. Eu ştiam un cântec din acesta de tribună de pe vremea liceului şi suna cam aşa: "Dunărea bătrână ne-a-nvăţat/Să fim cavaleri de neuitat/Să încurajăm o echipă atât de mare/Pe care o iubeşte fiecare" - liceul la care am învăţat era fostul liceu de marină din Brăila (actualmente "Mihail Sebastian") şi probabil de acolo se trăgea şi acest cântec de tribună. Eu am fost să încurajez echipa liceului la fotbal şi acolo am învăţat şi prostioara asta. Şi acum l-am auzit la galeria Oţelului. Deşi sincer mi se părea mai potrivit pentru Dunărea Brăila - cred că e evident de ce... Sincer nu m-am plasat chiar bine în partea stângă a sălii Polivalente pentru că acolo a fost repartizat şi sectorul destinat galeriei de la Galaţi. Şi pentru prima parte a jocului cel puţin mi-a sunat în cap toba din oraşul vecin... Mi s-a părut că au fost mai zgomotoşi cei din Galaţi, decât galeria Dunării Brăila. Poate că eram eu prea aproape de ei... deşi. Habar nu am! În a doua parte a jocului suporterii de la Galaţi s-au pornit mai greu. Au avut nevoie de un gol al echipei lor ca să le mai revină glasul. Apoi au strigat destul de mult. Şi nu numai pentru susţinerea echipei lor, ci şi împotriva galeriei echipei adverse: "Brăila uită-te!/Asta e galerie!" - şi tind să le dau dreptate. La liceu, când ceilalţi scandau: "Pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor", noi cei de la Sebastian răspundeam cu: "Fair-Play! Fair-Play!" Mi se pare că au fost mai gălăgioşi, totuşi gălăţenii, dar cu un arsenal ofensiv destul demodest în rest: "Pentru noi, luptaţi pentru noi!", "Avem oţel!" (asta chiar a fost cea mai penibilă chestie pe care am auzit-o) şi "Galaţi, Oţelu' Galaţi!". Dacă eram eu acolo le făceam nişte versuri mai inteligente. Aşa cu poezie cum îmi place mie. Nu la nivelul lui Păunescu, dar eu zic că-mi ieşea ceva! Pe cei de la Brăila nu i-am auzit! A mai îmbunătăţit atmosfera crainicul de la sală: el a început în a doua parte a jocului să strige (singur într-o primă fază): "Dunărea Brăila!", apoi a rugat spectatorii să i se alăture: "Dunărea..." şi noi: "Brăila". A fost frumos să auzi aproape toată sala că strigă. Chiar şi în vacarmul făcut de cei din oraşul vecin. Ăştia ne-au mai numit în fel şi chip... nu reproduc pentru că nu merită, însă au avut şi un moment de ironie reuşită: la finalul primei părţi de joc au striga: "Brăileanca, Sexy Brăileanca!"... vezi ce ţi-e şi cu brand-ul ăsta. Măcar aşa a auzit toată lumea de Brăila. Oraşul de unde se exportă panarame. Se vede că e sărăcie. Şi de aici ce ai vrea să se exporte? Valori? Poate... dar nu aude nimeni de ele. Oricum personal am preciat ironia! E doar o părere personală. Că or fi unii care au un patriotism local deplasat... să fie sănătoşi! Le spun că eu am strigat atunci când crainicul a cerut: "Brăila", deşi cei de lângă mine nu prea o făceau! Eu aş fi vrut cumva să fiu în galeria Galaţiului pentru că mi se părea mai bine pregătită şi aş fi vrut să nu fie atât de anemică galeria de la Brăila. Care mi se pare că e aceeaşi ca şi la fotbal.
Şi pentru gălăţeni cred că e la fel. Căci a fost nevoie de intervenţia jandarmerie pentru a-l imobiliza pe unul care nu ştiu exact ce a făcut! Ieşise din rând şi voia să meargă afară sau îl împinsese pe un bătrân că eu asta am văzut când m-am întors. Eram concentrat la meci când văd nişte jandarmi că se urcau în grabă şi apoi sus un bătrân care încerca să se agaţe de ceilalţi ca să nu se ducă de-a berbeleacu. Şi m-am gândit nu s-o isca o bătaie acum... să mi-o iau şi eu că nu m-am astâmpărat să stau acasă... Nuuuu.... eu mă duc la meci. Oricum spiritele s-au calmat destul de repede şi aproape (am zis aproape!) că am fost dezamăgit că nu s-a iscat şi bătaia. La fizicul meu sigur mi-aş fi luat-o, dar era tipul din stânga mea bun de făcut scut uman! Deci cred că aş fi scăpat eu cumva. Totuşi e bine de ştiut că la meciuri cu Oţelul Galaţi să nu mă mai duc singur... mă refer aici la un pistol... El ar fi un bun tovarăş de drum! Nu ştiu exact ce s-a întâmplat acolo, dar ăia au început apoi să scandeze: "Libertate pentru suporteri!" - ceea ce mi se pare foarte amuzant!
Până la urmă e bine că a învins Brăila, că eu am putut să mă întorc întreg acasă (deşi nu mi-ar fi stricat să fie acolo o mică bătaie... un subiect pentru presă, vă povesteam vouă cititorilor... cum mai e treaba) şi că reuşeam să mă laud celor de pe drum că da... am fost la meci şi că da... a bătut Brăila cu 24-22... şi că... ăăă a jucat cu Oţelul Galaţi. Numai bine!

Vera Zvonareva a câştigat Turneul de la Doha

Nu am apucat să văd primul set din meciul dintre Caroline Wozniacki şi Vera Zvonareva. Din ce spuneau comentatorii de la Eurosport a fost unul echilibrat şi doar câteva mingi pe care Vera a reuşit să şi le treacă în cont în momente cheie au făcut diferenţa (6-4). Ce am văzut eu a fost o Caroline Wozniacki foarte îmbujorată – probabil din cauza efortului depus şi o Vera Zvonareva foarte sigură pe ea. Nu mai era fata aceea simpatică de care-ţi era uneori milă pentru că o vedeai cât se stresează pentru greşelile ei. Nu a mai pus în scenă diferite piese în care-şi explica sieşi cum trebuie să joace, unde e eroarea... nu a mai gesticulat atât de mult după ce nu i-a ieşit ceva. A rămas calmă şi a mers mai departe. Semn că lucrează destul de mult şi la mentalul ei, iar asta se vede. Mai dramatizează uneori – chiar şi regizorul transmisiei a scos în evidenţă o anumită reacţie – dar în general a rămas calmă. Însă, aşa cum spuneau comentatorii, ea nu-şi neagă latura asta emoţională, ci doar o ţine sub control. Face parte din natura ei să aibă un temperament aparte... dar iată că se poate. Mi s-a părut că s-a maturizat şi nu e degeaba numărul trei la nivel mondial.

În setul al doilea, Vera a început slab. Şi Caroline avea deja 2-0. Dar rusoaica şi-a luat repede break-ul înapoi (în game-ul al treilea), iar apoi a egalat pe serviciul ei. Cel de-al cincilea game a fost decisiv: a fost cel mai lung şi cu siguranţă a stors nu numai energia fizică, ci şi morală din cele două sportive. Mai ales când vine vorba de Caroline Wozniacki, care nu s-a predat uşor! O confruntare de mai bine de 10 minute în care Vera a revenit de la 40-0. După asta a ratat de mai multe ori şansa să-şi adjudece game-ul. Şi adversara sa a avut la un moment dat această oportunitate. Până la urmă, însă, s-a făcut oarecum dreptate: Zvonareva a avut suficiente mingi de break ca să-l şi obţină.

Am crezut că va claca rusoaica atunci când în jocul al nouălea o minge care a fost în teren (iar ea văzuse clar asta) i-a fost dată ca în afară de către arbitrul de linie. Ar fi trebuit ca atunci Vera să aibă minge de meci, dar punctul trecând la Caroline i-a oferit acesteia din urmă şansa să mai reducă din diferenţă. Sportiva care se află acum pe poziţia a treia la nivel mondial s-a băgat la pauza dintre game-uri din nou sub prosop. Ca un general care intră în cort singur, cu harta tactică pe masă şi încearcă să se reculeagă. Să găsească o strategie câştigătoare. Am văzut clar că a fost nemulţumită de faptul că a fost nedreptăţită, dar nu a protestat prea mult. Nu mai putea întoarce o decizie. Şi a procedat bine. A ieşit apoi de sub prosop şi, chiar dacă a tras din greu, a învins.

Limbajul trupului Carolinei nu era cel care trebuie. A dat de mai multe ori cu racheta de fileu, de teren... iar în unele clipe părea că împrumutase personalitatea oponentei sale. Se zbătea ca un peşte pe uscat neştiind cum de joacă atât de slab, cum de nu-i iese absolut nimic din ce încearcă. Nici venirea în teren a tătălui ei nu a ajutat-o. Vera Zvonareva returna orice cu tenacitate. A meritat să câştige! Poate că Wozniacki a fost puţin prea încrezătoare în forţele proprii după ce câştigase turneul de la Dubai, iar săptămâna asta a avut o evoluţie excelentă. Nu şi în finală. Din păcate pentru ea.

P.S. Nu mi-au plăcut prea tare comentatorii care erau pro Nadal... şi o comparau şi pe Vera cu el. Fiecare cu opinia lui...

Cu chiu, cu vai... apare şi numărul 17 al minunatei reviste Ideea - Revista Cetăţeanului Turmentat

ideea nr 17

mă simt mic

Am mai publicat textul şi pe un vechi blog, dar şi în altă parte... nu am deocamdată timp să mă ţin de astea... cred că e şi ultimul număr pentru Ideea... asta dacă nu se va relua dar mai încolo... cred. Sau o să o editez lunar. Nu ştiu!

deci: mă simt mic:

mă simt mic pentru că trece timpul sau pentru că trec eu prin timp... indiferent care ar fi perspectiva mă doare nisipul care se scurge printre degete! mă simt mic pentru că mă învârt în diferite cercuri în funcţie de care capăt alte contururi, mă doare în sfârşit faptul că nu pot fi egal cu mine însumi! mă simt mic pentru că nu mai ştiu să sper, că vreau să-mi înmormântez trecutul, dar el mă bântuie cu ciudă şi cu dispreţ... mă simt mic pentru că nu ştiu nimic! bruma de cunoştinţe pe care am acumulat-o trecând absent de multe ori pe lângă lucruri e practic nulă... un strat mic de suprafaţă neşlefuit! mă simt mic pentru că-mi promit lucruri pe care nu le pot face. mă simt mic pentru că am scris acest text!

ideea 16

Soderling a câştigat turneul ATP de la Rotterdam

În finala de la Rotterdam, Robin Soderling s-a impus în trei seturi în faţa lui Jo-Wilfried Tsonga. Primul set i-a revenit suedezului, care a început bine: 3-0. Apoi a fost egalat 3-3. După care iar a intrat la controlul setului şi a reuşit să-l câştige. În cel de-al doilea act al întâlnirii el pare că are şansa să-i ia un break adversarului în game-ul al şaptelea (la 3-3.) Dar nu are sorţi de izbândă. Iar Tsonga devine stăpân al jocului şi se duce la 6-3. Îşi adjudecă un game doar cu Aşi! De data asta Soderling nu a mai dat peste un adversar de duzină, ci unul care a ajuns până pe poziţia a şasea în trecut, dar care s-a accidentat. E talentata şi depune foarte mult efort pe teren. Şi foarte inventiv: dă mingi în corp - o dată Soderling a scos o astfel de lovitură - scurte, ştie bine cu minge cum s-ar zice, îl plimbă pe tot terenul pe oponent... E un jucător de top, ca şi Soderling. Iar suedezul a făcut multe cadouri la filei în setul al doilea. A ratat de mai multe ori voleul şi a pierdut punctul. Care ar fi trebuit să-i revină. E ceva nepermis la acest nivel. Sunt oameni, dar cu adversari ca Tsonga nu poţi să faci cadouri. Două seturi în oglindă parcă... Jo-Wilfried a fost mai bun acum şi a câştigat. Aş zice categoric în setul al doilea.
Apoi a început din nou sp servească bine Robin Soderling şi cei doi au mers cap la cap până la 3-3. De acolo s-a rupt din nou echilibrul: s-a făcut 4-3... iar Soderling a reuşit din nou break-ul necesar în game-ul opt (5-3) şi drumul spre victorie i-a fost astfel deschis. Tsonga a trebuit să se predea, dar a făcut-o luptând. A fost un joc frumos, un spectacol plăcut.

Teoria Conspiraţie

(şi iată că după atâtea bâlbâieili am reuşit să articulez şi acest cuvânt)

Se ia un eveniment controversat. La o şedinţă de brainstorming (pentru necunoscători: adică spune tot ce-ţi trece prin cap şi chiar dincolo de el, pentru că totul e permis!) se adună toate ideile posibile şi imposibile ce ar putea fi eventuale explicaţii ale fenomenului în cauză.
Din această adunare a creierelor stoarse ca să poată ieşi subconştientul din ele se extrag cu penseta de idei fine cele mai puţin credibile dintre ele (pe sistemul: dacă nu eşti credibil, eşti, cumva, incredibil?).
Acestea din urmă se amestecă şi se amestecă... până se creează un conglomerat ce merită explicat. Deci, se caută probe pentru a se dovedi cele de mai sus – în cazul nefericit când acestea nu se găsesc ele sunt fabricate instantaneu la „Întreprindere de creat probe” (adresa: strada 6 din Iad, numărul 6, prima incintă din stânga, etaj 6 – în subteran – camera pe care scrie: „Apelaţi cu încredere! Aveţi şansa nemaipomenită de a vă frige!”).
Combinaţiei în sine i se presară astfel ceva sare şi câteva condimente care-i oferă gust de verosimil şi este servită deci marelui public în lucrări ce se vor a fi oglindirea realităţii.

A apărut şi Ideea NR 15

ideea nr 15

Din nou tenis

Kim Clijsters a câştigat şi semifinala Openului de la Paris. Ea o va întâlni în finală pe jucătoarea din Cehia Petra Kvitova. Ce mi s-a părut interesant la meciul lui Kim a fost faptul că la un moment dat, în setul al doilea, adversara sa - Kaia Kanepi, din Estonia - a ajuns să aibă 4-1! Un alt 3-0... pe care belgianca trebuia să-l răstoarne pentru a câştiga semifinala în minimum de seturi. Şi ce credeţi că face antrenorul lui Kaia Kanepi? Coboară din tribună şi se duce să-i de-a sfaturi. Mi-a amintit de acel "Be happy with your shot!" pe care antrenorul Victoriei Azarenka i l-a dat într-un meci cu Svetlana Kuzneţova. Numai că aici mi se pare că a fost taman invers. De atunci Kaia nu a mai luat decât un game... şi a pierdut cu 7-5. În loc să o lase să joace atunci când era pe val, antrenorul a coborât şi i-a dat sfaturi. De parcă ar fi simţit că ceva nu e în regulă cu jocul elevei sale. Ceea ce mi s-a părut profund greşit. Dacă tot era pe val, fiind normal ca un astfel de scor să-ţi dea încredere, cred că ar fi trebuit să o lăse în pace cu gândurile ei. Să-şi analizeze jocul singură, nu să adauge tensiune suplimentară. Făcând acel gest omul i-a spus cumva faptul că jocul ei nu este în regulă, că nu are încredere că ea poate să o ţină tot aşa... pentru a câştiga setul. E ca atunci când pui o întrebare şi interlocutorul îţi răspunde anticipat şi la altele - pe care le-ai avea în minte, dar poate pe care nu vrei să le rosteşti sau nu le vei rosti în forma aia... - când tu te referi strict la ceva anume, iar celălalt îţi dă şi alte detalii... ca şi cum s-ar simţi cu musca pe căciulă. Sau aşa ceva... Antrenorul era acolo doar în caz că fata era în degringoladă. Pierduse setul întâi cu scorul de 6-1, dar acum părea în meci. Ba chiar părea că găsise leacul împotriva jocului belgiencei. Dar el nu a lăsat-o... şi mi se pare că i-a zis astfel că nu are încredere în ea.
În finala turneului ATP de la Rotterdam se vor întâlni Jo-Wilfried Tsonga şi Robin Soderling. Ultimul a trecut ieri de compatriotul lui Novak Djokovic, Viktor Troiţki. Şi în acest meci am constatat care e diferenţa dintre jucătorii de top şi restul plutonului: e ca diferenţa dintre Roger Federer şi restul! Aşa mi se pare mie. E o opinie personală pe care am să o şi argumentez. Robin Soderling a câştigat meciul cu Viktor Troiţki foarte uşor, de pe picioare, cu genunchii uşor flexaţi, concentrat şi lovind precis. La fel ca Federer în meciurile cu oricine. El joacă elegand, eficient, de pe picioare. Fără să se întrebuinţeze prea mult. De partea cealaltă a fileului este Rafael Nadal, cel care aleargă ca un tigru după fiecare minge, face alunecări... încercând să scoată totul. Şi-şi macină genunchii, gleznele... încheieturile în mod special. Viktor Troiţki încerca să se zbată din toate forţele şi să returneze orice minge ce vedea de la adversarul său... făcea şi el alunecări, se întindea după minge; dar Robin era prea bun. Prea exact în execuţie. Mai talentat. Jocul acesta în care dai tot ce ai pentru orice minge nu poate să dureze foarte mult. Căci vârsta o să-şi spună la un moment dat cuvântul, iar Nadal a mai fost odată accidentat la genunchi. El e spectaculos şi merită toată aprecierea pentru efortul pe care-l depune pe teren, însă Roger Federer va putea juca şi la 40 de ani tenisul pe care-l practică acum. Fără prea mult efort. Poate că nu va rezista la un maraton de cinci seturi, dar meciuri demonstrative tot va putea să facă. Pe când Nadal... nu va fi chiar atât de capabil. Pentru că n-or să-l ţină încheieturile. Aşa a câştigat şi Robin Soderling în meciul său cu Viktor Troiţki! Din talent, la serviciu fiind inbatabil... iar la primire surprinzându-şi de fiecare dată adversarul care nu ştia de unde a venit mingea. Cum de poate să facă aşa ceva un jucător... simplu! E talentat. E între primii patru-cinci ai lumii.

Bravo!

Bine... mă bucur pentru oamenii aceia... Sper să nu se întâmple ca la noi... să nu schimbe un regim totalitar cu o iluzie. Nu ştiu, parcă mi-am dorit să mă fi născut în Egipt ieri seară. Aşa... să fi fost şi eu acolo în stradă şi să simt că până la urmă cererea mi-a fost ascultată! Deşi azi spiritul revoluţionar mi s-a cam şters de pe chip, simplu... nu e nimic complicat în asta. Sunt destul de obosit. Din cauza dezorientării cred... Acum nu cred mă încălzeşte prea tare victoria străzii pentru că urmează o perioadă "de tranziţie" şi nu ştiu... nu sper că va fi mai bine acolo. Şi până la urmă acum nici nu mă mai interesează. Că ce a fost mai captivant s-a dus... lupta de stradă nu mai e. Acum armata are puterea. Dar până la urmă afli că se poate. Până la urmă nimeni nu stă acolo sus... chiar dacă spune la un moment dat că va mai rămâne încă şase luni... ca să aşeze lucrurile până la alegeri! Dar apoi se sperie de mulţimea din stradă care-i strigă ura în faţă şi demisionează. Deci se poate. Acum să vedem ce urmează...
Eu sunt sigur însă de altceva: Kim Clijsters a revenit pe prima poziţie la nivel mondial după ce noaptea trecută a surclasat-o cu 6-3, 6-0 pe Jelena Dokic. Nu puteam dormi... din cauza faptului că televizorul din camera alăturată mă sâcâia cu emisiuni retardate. Mă săturasem să ascult... aşa că am deschis să mai văd ceva la al meu. Era condusă cu 2-3 Kim... când am ajuns eu pe Eurosport 2. A servit şi şi-a adjudecat game-ul la 0. 3-3... Apoi nu a mai cedat nimic, deşi Jelena lovea sănătos şi de cele mai multe ori precis mingea către terenul advers. Dar de acolo revea cu îndârjire mingea... iar Kim pe serviciul ei nu ceda aproape nimic. Apoi am aflat că Jelena a început extraordinar meciul având 3-0. Şi uite că se poate din nou. Să revii şi să iei 9 game-uri la rând şi să ajungi din nou pe prima poziţie la nivel mondial după ce ai lăsat tenisul pentru familie... şi iar la revenirea pe teren ai câştigat US Open. Un exemplu de viaţă Kim Clijsters. Felicitări! Mai ales că a vorbit şi în franceză ca să priceapă şi publicul spectator al turneului Open GDF Suez de la Paris. Bravo!

n-are titlu'

Ce sunteţi aşa nemulţumiţi?... nu ştiu ce titlu să-i dau! Oricare e bun!
Şi azi a fost o zi minunată. Îmi place din ce în ce mai mult. Viaţa e perfectă... mai ales când afli lucruri noi... despre lucrurile vechi ce te înconjurau. Bine... să ştiţi că am o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru mici postări pe blog: camera alăturată. Eu m-am decis să nu mai deschi televizorul din camera mea decât pentru a vedea "Legendele de la Palat - Prinţul Jumong" şi, eventual, nişte tenis. Că asta poţi vedea la televizor săptămâna asta fără să simţi că nu faci nimic... Şi din vecinătate l-am auzit pe d-nul Preşedinte Traian (nu aud, tribuna vă rog!!!!) Băsescu!!!! Încă o dată: Traian (şi voi!) Băsescu! Aşa!!! Aşa vă vreau! Sunteţi un public minunat! Bun... şi dânsul spunea că: "Primeam informaţii despre ce se întâmplă în vămi de cel puţin două ori pe an." şi că "Vreau să vă spun că nu m-au lăsat indiferent astfel de veşti." - Cum?... Să recapitulăm: adică, el ştia ce se întâmplă acolo, era la curent cu situaţia, dar... totuşi asta nu l-a lăsat, cum s-ar zice, rece. În interiorul său s-a dat tot timpul o luptă: să intervină sau să nu intervină. Să le facă felul nemernicilor sau să nu le facă felul. Dar de ce s-a dat lupta asta: dacă el ,cel care este luptătorul suprem anti-corupţie, nu a intervenit să-i mătrăşească pe micuţi... atunci de la cine să mai sperăm să se facă dreptate. Dacă el ştia... de ce n-a făcut nimic până acum?!!!!! Sau dânsul.... avea şi el profit din treaba asta? Haideţi!! Să vă fie ruşine că gândiţi într-un asemenea mod primejdios... urât! Nu... dânsul aştepta momentul oportun! Adică, mai întâi aduni dovezi irefutabile şi "pă" urmă treci la combătut corupţia... despre care primeşti note informative de cel puţin două ori pe an. Cum poate cineva să spună că se ştia despre o anume problemă: securitatea - dracu, cine-l mai informează pe d-nul Preşedinte - ştia despre asta... şi totuşi nimeni nu a mişcat un deget! De ce? Cum poate să fie credibil un sistem în care se spun astfel de lucruri absolu strigătoare la cer... adică noi ştiam ce-i acolo, dar... i-am lăsat ca pe ei... Nu pot să spun decât că sunt încântat de lumea asta. Îmi place din ce în ce mai tare. Te bine dispune! E ca un calmant pentru durere... nu ţi se mai par aşa de cumplite lipsurile sau ipocrizia unora. Le priveşti ca atare. Aşa sunt ele.

Simbolul pierzanie

Azi a fost o zi splendidă.
În primul rând am aflat că mercurul (argintul viu) nu poate face rău decât dacă-l descântă vrăjitoarele. Că ştiinţa e o porcărie şi că aia cum o chema-o dacă nu rosteşte ea nişte vorbe şi nu pune o găină moartă nu ştiu cum nu se întâmplă nimic! Şi ca să neutralizezi efectul te... era să zic un cuvânt urât... te urinezi pe el de mercur. Asta dacă-l vezi... că dacă e noapte şi calci în el te-ai dus bas. Aşa cum a făcut Borcea. Cum care Borcea? Cristi Borcea! Am auzit eu asta din camera alăturată. Au făcut un "caz elodia" din faptul că tipul s-a intoxicat cu mercur. După ce auzi aceste lucruri brusc viaţa ţi se pare minunată! Nu mai simţi nici durerea datorată unei "operaţii" pe viu... nici faptul că e un noroi cât casa afară... Măcar e soare nu te mai plânge! E totuşi bine că afacerea a ieşit chiar mai bine decât m-aş fi gândit eu. Ştiinţa e o tâmpenie!
Apoi, i-au arestat pe unii cu elicopterul. Descinderi tată! Nu joacă de copii... nu artificii pe străduţă, nuuuuu... Descinderi. Elicopterul e un simbol care face parte din istoria recentă a României. Şi împuşcatul a ales să fugă cu un elicopter. Şi l-au prins. A devenit oarecum un simbol al pierzanie! Vameşii au fost duşi cu elicopterul. UAU! Adică... tare. S-au dus şi jurnaliştii şi au filmat, senzaţional. Adică... mai poţi să spui ceva? Mai tare chiar decât parte în care Cristi Borcea se intoxica din cauze neelucidate încă la emisiune cu mercur!
Ăştia chiar ne cred proşti. De ce e nevoie de astfel de filme? Nu puteau să-i "salte" şi fără tam-tam şi justiţia să-şi spună cuvântul - transparent, la tribuna - fără să avem parte de filme cu Van Damme? Sigur că puteam. Dar... e mai româneşte aşa. Înseamnă că nu se va întâmpla nimic! Circ... căci pâine deocamdată nu mai este.
Mulţi îl regretă pe Ceuşescu... cred că de aceea cei care au creat acest balon de săpun de care să atârne frânghiile pentru cei "inculpaţi" s-au bazat pe asta când au ales elecopterul. Simbolul pierzanie... Păcat că nu l-au descântat nişte vrăjitoare. Că scăpam mai repede de cei arestaţi. Corupţilor!

„Nimic nu e ca în visul tău, puștiule!”

Mă uitam la finala Mastersului de la Berlin 2011 când... din camera alăturată o voce cunoscută de la televizor cuvânta cam în felul următor: „Toate alianțele de până acum (inclusiv CDR, alianța DA, PSD-PDL) au fost compromise de caracterul duplicitar al unui singur om: Traian Băsescu.” - Micul Titulescu era cel care filosofa în felul acesta. Colegul său Crin... a marșat și el în același sens. Și mi-am zis: „Bă, ăștia chiar ne cred proști?”. Sigur că Traian Băsescu este un personaj absolut odios, dar știți ceva, nici demagogia ăstora nu merită ascultată deloc. Așa îl facem răspunzător pe Băsescu și de păcatul originar... că nu a avut grijă ca Securitatea să-l înştiinţeze pe Adam din timp să nu se lase vrăjit de Eva şi să nu mănânce din fructul oprit. Pe vremea CDR... sigur era şi Băsescu pe acolo, însă nu cred că el avea cel mai greu cuvânt atunci. Mai degrabă incompetenţa guvernanţilor de atunci a fost cea care a dus cu mare tam-tam s-a numit CDR. Ăştia dacă or să vină la guvernare - de alinaţa asta "social-liberală" (sanchi) vorbesc - şi n-or să facă nicio fiartă (pentru că ei nu sunt în stare să facă) or să aducă argumentul recursiv al... grelei moşteri. Adică, Băsescu a fost atât de odios încât a dus ţara la sapă de lemn, iar noi acum trebuie să menţinem pensiile tăiate, salariile bugetarilor idem. şi aşa mai departe. Trebuie să îndurăm această situaţie pentru că Băsescu a fost rău. Ceea ce sigur că a fost... şi este în continuare. Dar, sincer, nu mi se pare în regulă nici argumentul oricine în afară de Băsescu... că după cum vedeţi şi ăştia ne cred la fel de proşti. Cum să spui o asemenea enormitate că Băsescu a fost devină pentru că CDR a dar cu oiştea-n gard? Uite că poţi...
Pentru că aşa vor toţi să fim. Proşti. Nu or să încurajeze sistemul de învăţământ performant, ci se vor bucura că doar 1% din elevi au rezultate bune, datorită unor abilităţi cu care s-au născut şi puţină muncă individuală. În rest, asasinăm visele tuturor... iar sărăcia cruntă face restul... duce la resemnare şi la acceptare. La dezinteres total. La o luptă oarbă pentru o zi de mâine, care pare că nu vine niciodată! E aceeaşi zi plină de griji şi de speranţe uitate. „Nimic nu e ca în visul tău, puștiule!” mi-a zis cineva azi cu un zâmbet ciudat pe faţă. Şi sincer m-am speriat!
Din camera alăturată se mai am mai auzit - tot în seara precedentă - faptul că FMI ne obligă practic să facem proiecte pentru fonduri europene. Voi ştiţi pe ce se duc banii europeni? Pe proiecte? Dacă mie îmi zice cineva că ăsta e un proiect atunci... bine pa! Cum mă să faci cursuri ca să îngrijeşti bătrâni? Cu tot respectul pentru persoanele în vârstă... nu mi se pare că asta înseamnă un ceva de viitor. Aş zice că îţi trebuie inimă ca să ai grijă de cineva, nu cursuri. Adică, dacă nu-ţi pasă poţi să faci 10 mii de cursuri... nu va merge.
Mă dusesem şi eu să mă înscriu cu încredere la aceste cursuri. Zic... cine ştie... Dar am constatat chiar atunci când am întrebat-o pe d-na Alina Dragu cum vor fi selecţionaţi cei care vor beneficia de cursuri... Iar dânsa mi-a spus că se vor face cercetări pe piaţa muncii. Cum adică?... Mie mi s-a întins acolo o listă întreagă de "meserii" şi mi s-a spus să aleg cam ce mi-aş dori să fac... şi eu am ales după capul meu. Şi mi s-a dar un răspuns absolut năucitor la întrebarea: "Dar nu s-a făcut o cercetare în prealabil pe piaţa muncii (ca să restrângeţi lista aia de "meserii" doar la cela care se cer într-adevăr...)." Răspunsul a fost sigur nu... cu o siguranţă care m-a dezarmat total. Am ştiut de la bun început că opţiunile mele nu or să fie niciodată luate în calcul: administrator de reţea... să mori tu? Pun-te şi-nvaţă singur... ce ne spui nouă. Noi te învăţăm cum să treci o bătrână strada. Că de asta avem nevoie pe piaţa muncii. Şi de ce nu aţi spus de la bun început? eh, aşa... ca să vedem câţi proşti sunt în oraş. Facem şi noi recensământ. Şi aşa te resemnezi. Ăştia ne vor proşti ca să fim uşor de manevrat. Toţi sunt la fel. Şi Crin şi Ponta şi Băsescu şi Voiculescu şi toţi ăştia de-i vedeţi la televizor ca nişte trompete cu plămini puternici. Toţi parcă sunt clonaţi... scriam acum ceva vreme o proză cam stupidă... dar în care vorbeam la fel despre asta. Toţi, dar absolut toţi sunt la fel. Şi vor să mai doresc să mă duc la vot? Pentru?... mi-e şi silă să mai scriu despre asta.
Le dedic melodia favorită a unui prieten al meu... Mulţumesc Cip!

P.S. "Dacă exişti, te rog, dă-i Doamne iartă-mă, în pula mea!"

Teoria aspiraţiei

Se caută cu mintea (nu cu telescopul! sau vreo navă intergalactică – aici ar fi ceva, dar îmi pare că se opun vremurile – şi nici cu serviciul în timp real de la google!) o cometă îndepărtată din Univers. Se spune că atunci când cade o stea cineva trece dincolo. Şi cine a spus că nu trebuie să existe şi nişte sacrificii în acest caz? Bun! Dacă am stabilit asta (poate cineva sacrifică clepsidra, poate sacrifică o stea etc., etc.) revenim la cometa aleasă mental. Ea trebuie să fie condusă cu atenţie prin întunericul universal, jonglând printre planete cu intuiţie de matematician... dacă vreun calcul se dovedeşte eronat şi cometa se izbeşte de vreo planetă – locuită sau nu – indicat ar fi să poată distruge acest zid şi să-şi continue ascensiunea! Şi iată iar ideea de sacrificiu: posibil să păgubeşti o lume întreagă, cu mentalităţile ei cu tot, împrăştiindu-i indivizii pe câte un asteroid să rătăcească prin bezna cosmosului. Îţi dai seama, să rupi atâtea consensuri şi să trimiţi bucăţi dintr-un tot aiurea. E dificil, dar, pentru fiecare individ dezbinat de la locul său de baştină, scrie 1000 de rânduri pe o temă nepământeană şi vei fi, cu siguranţă, absolvit de vină.
Corpul ceresc ajuns în apropiere de Terra devine mai dificil de manevrat pentru a fi direcţionat exact în domeniul vizat; dar dacă reuşeşte această deplasare controlată, când va pica pe Pământ, comenta va avea, cu siguranţă, un impact exploziv asupra arealului ţintit! Va mai face încă o dată ca alţi dinozauri să devină istorie.

A apărut Ideea NR 14

ideea nr 14

Eu ţin cu Vasile!!!

Cum care Vasile?... Nu! Nu e ăla din melodie... Blaga! Vasile Blaga!
Mare frenezie la tv-u' pentru că au loc alegeri în PDL-u. Şi cică vor să-l mătrăşească pe micul preşedinte de partid. Adică, ori premier ori preşedinte de partid. Eu îmi amintesc că în alt partid... PNL - acum câţiva ani (când Călin era încă premier) filosofia era alta: premier nu poate să fie decât preşedintele partidului. Dar... vedeţi voi... diferenţa dintre un partid de dreapta şi unul care s-a aliat cu stânga... e una colosală. LOL!
Siamezii Blaga, Berceanu şi Videan... cel puţin de ultimul (despre Adriean e vorba) ştiu că a declarat că-l susţine pe Blaga. Despre Berceanu... nu ştiu, dar bănuiesc că şi el e pe treabă. Aşa... unde rămăsesem? Ah, da. Ăştia trei îi spun acum lu' Băsescu faptul că ei nu-l mai vor ca şef. Şi îmi argumentează cu ceva atât de străveziu această mică idee.
Oricum are fi... eu vreau să câştige Blaga. De ce? Aşa. Pur şi simplu! Subiectul nu are absolut nicio valoare, te plictiseşte de moarte... dar noi trebuie să mimăm că ne pasă.
Nu e important ce gândeşti tu! Nu e importat ce vrei, ce speri, ce iubeşte, ce crezi... ce-ţi place, ce ceri... ce speri zilnic. Importat e ce-ţi dăm noi. Televiziunea. Privirea ta încărcată de tristeţe ne lasă rece, dezorientării tale îi răspundem cu vorbe de compasiune, iar drept răspuns pentru întrebările tale nevinovate îţi dăm ţopi... şi cuvinte ţoape. De la cei de la care te aştepţi mai puţin. Pentru că noi... ne permitem! Iar în numele audienţei... îţi scrijelim în ochi cu spirale idei, neîntâmplări şi prostie... ca să ai impresia despre tine că eşti mult mai deştept decât eşti de fapt. Ca să intervină automulţumirea. Ca să credem că altfel nu se poate. Că ăştia suntem noi, iar dacă ne ascundem în mulţime s-ar putea să reuşim. Unii aleg să fugă... alţii mizează tot pe o singură carte, după care flacăra li se stinge din privire şi "se maturizează" mâncaţi pe dinăuntru de viermele morţii. Umblă pe solul rece de iarnă sau pe asfaltul încins al verii ca nişte stafii de nisip.