Se afișează postările cu eticheta handabl feminin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta handabl feminin. Afișați toate postările

duminică, 27 februarie 2011

Dunărea Brăila - Oţelul Galaţi 24-22 (handbal feminin)

Citisem recen un articol în presa locală despre faptul că duminica aceasta Dunărea Brăila are meci cu una din rivalele regionale. Suntem vecini cu Galaţiul, iar cei de acolo au venit destul de mulţi pentru a-şi susţine echipa. Eu m-am dus de unul singur, că nu am cu cine şi nici n-au găsit cunoscuţi prin tribună. Dar nu am stat singur. Eram precedat de unul mai în vârstă care a aşteptat el ce a aşteptat... şi începuse meciul şi a zis că e mai bine să stea pe scaun decât în picioare. Iar lângă i-am ţinut locul unuia care avea nişte palme cam cât două de-ale mele. Am fost destul de incomodat, dar am văzut meciul destul de bine. Mie nu prea-mi place înghesuiala! De aceea nici nu am mai scos telefonul să fac poze: sau măcar un filmuleţ la un şapte metri pe care-l executa Ada Moldovan. Nu mi-e comod când sunt cu necunoscuţi să fac poze!
Apropo de Ada Moldova - care a fost cea mai bună jucătoare de pe teren - mi-a fost aşa milă de ea că era ţinta tuturor atacurilor adversarelor. Şi cred că şi-a luat cel puţin patru mâini peste faţă, "la pifometru" cum ar zice Badea, plus odată s-a puput cu mingea... bun-bun de tot. A fost un meci încins gălăţencele au început bine: aveau 0-2, dar Ada Moldovan cu o triplă a dus scorul la 3-2. Apoi a condus Brăila mai mereu, rar egalau gălăţencele. A fost o perioadă a meciului când elevele Alexandrinei Soare au avut şi cinci goluri avans, fără să menţină rezultatul... A fost o partidă echilibrată şi numai bună de văzut.
Galeria Oţelului mi s-a părut interesantă. Eu ştiam un cântec din acesta de tribună de pe vremea liceului şi suna cam aşa: "Dunărea bătrână ne-a-nvăţat/Să fim cavaleri de neuitat/Să încurajăm o echipă atât de mare/Pe care o iubeşte fiecare" - liceul la care am învăţat era fostul liceu de marină din Brăila (actualmente "Mihail Sebastian") şi probabil de acolo se trăgea şi acest cântec de tribună. Eu am fost să încurajez echipa liceului la fotbal şi acolo am învăţat şi prostioara asta. Şi acum l-am auzit la galeria Oţelului. Deşi sincer mi se părea mai potrivit pentru Dunărea Brăila - cred că e evident de ce... Sincer nu m-am plasat chiar bine în partea stângă a sălii Polivalente pentru că acolo a fost repartizat şi sectorul destinat galeriei de la Galaţi. Şi pentru prima parte a jocului cel puţin mi-a sunat în cap toba din oraşul vecin... Mi s-a părut că au fost mai zgomotoşi cei din Galaţi, decât galeria Dunării Brăila. Poate că eram eu prea aproape de ei... deşi. Habar nu am! În a doua parte a jocului suporterii de la Galaţi s-au pornit mai greu. Au avut nevoie de un gol al echipei lor ca să le mai revină glasul. Apoi au strigat destul de mult. Şi nu numai pentru susţinerea echipei lor, ci şi împotriva galeriei echipei adverse: "Brăila uită-te!/Asta e galerie!" - şi tind să le dau dreptate. La liceu, când ceilalţi scandau: "Pe ei, pe ei, pe ei pe mama lor", noi cei de la Sebastian răspundeam cu: "Fair-Play! Fair-Play!" Mi se pare că au fost mai gălăgioşi, totuşi gălăţenii, dar cu un arsenal ofensiv destul demodest în rest: "Pentru noi, luptaţi pentru noi!", "Avem oţel!" (asta chiar a fost cea mai penibilă chestie pe care am auzit-o) şi "Galaţi, Oţelu' Galaţi!". Dacă eram eu acolo le făceam nişte versuri mai inteligente. Aşa cu poezie cum îmi place mie. Nu la nivelul lui Păunescu, dar eu zic că-mi ieşea ceva! Pe cei de la Brăila nu i-am auzit! A mai îmbunătăţit atmosfera crainicul de la sală: el a început în a doua parte a jocului să strige (singur într-o primă fază): "Dunărea Brăila!", apoi a rugat spectatorii să i se alăture: "Dunărea..." şi noi: "Brăila". A fost frumos să auzi aproape toată sala că strigă. Chiar şi în vacarmul făcut de cei din oraşul vecin. Ăştia ne-au mai numit în fel şi chip... nu reproduc pentru că nu merită, însă au avut şi un moment de ironie reuşită: la finalul primei părţi de joc au striga: "Brăileanca, Sexy Brăileanca!"... vezi ce ţi-e şi cu brand-ul ăsta. Măcar aşa a auzit toată lumea de Brăila. Oraşul de unde se exportă panarame. Se vede că e sărăcie. Şi de aici ce ai vrea să se exporte? Valori? Poate... dar nu aude nimeni de ele. Oricum personal am preciat ironia! E doar o părere personală. Că or fi unii care au un patriotism local deplasat... să fie sănătoşi! Le spun că eu am strigat atunci când crainicul a cerut: "Brăila", deşi cei de lângă mine nu prea o făceau! Eu aş fi vrut cumva să fiu în galeria Galaţiului pentru că mi se părea mai bine pregătită şi aş fi vrut să nu fie atât de anemică galeria de la Brăila. Care mi se pare că e aceeaşi ca şi la fotbal.
Şi pentru gălăţeni cred că e la fel. Căci a fost nevoie de intervenţia jandarmerie pentru a-l imobiliza pe unul care nu ştiu exact ce a făcut! Ieşise din rând şi voia să meargă afară sau îl împinsese pe un bătrân că eu asta am văzut când m-am întors. Eram concentrat la meci când văd nişte jandarmi că se urcau în grabă şi apoi sus un bătrân care încerca să se agaţe de ceilalţi ca să nu se ducă de-a berbeleacu. Şi m-am gândit nu s-o isca o bătaie acum... să mi-o iau şi eu că nu m-am astâmpărat să stau acasă... Nuuuu.... eu mă duc la meci. Oricum spiritele s-au calmat destul de repede şi aproape (am zis aproape!) că am fost dezamăgit că nu s-a iscat şi bătaia. La fizicul meu sigur mi-aş fi luat-o, dar era tipul din stânga mea bun de făcut scut uman! Deci cred că aş fi scăpat eu cumva. Totuşi e bine de ştiut că la meciuri cu Oţelul Galaţi să nu mă mai duc singur... mă refer aici la un pistol... El ar fi un bun tovarăş de drum! Nu ştiu exact ce s-a întâmplat acolo, dar ăia au început apoi să scandeze: "Libertate pentru suporteri!" - ceea ce mi se pare foarte amuzant!
Până la urmă e bine că a învins Brăila, că eu am putut să mă întorc întreg acasă (deşi nu mi-ar fi stricat să fie acolo o mică bătaie... un subiect pentru presă, vă povesteam vouă cititorilor... cum mai e treaba) şi că reuşeam să mă laud celor de pe drum că da... am fost la meci şi că da... a bătut Brăila cu 24-22... şi că... ăăă a jucat cu Oţelul Galaţi. Numai bine!