sâmbătă, 26 februarie 2011

Vera Zvonareva a câştigat Turneul de la Doha

Nu am apucat să văd primul set din meciul dintre Caroline Wozniacki şi Vera Zvonareva. Din ce spuneau comentatorii de la Eurosport a fost unul echilibrat şi doar câteva mingi pe care Vera a reuşit să şi le treacă în cont în momente cheie au făcut diferenţa (6-4). Ce am văzut eu a fost o Caroline Wozniacki foarte îmbujorată – probabil din cauza efortului depus şi o Vera Zvonareva foarte sigură pe ea. Nu mai era fata aceea simpatică de care-ţi era uneori milă pentru că o vedeai cât se stresează pentru greşelile ei. Nu a mai pus în scenă diferite piese în care-şi explica sieşi cum trebuie să joace, unde e eroarea... nu a mai gesticulat atât de mult după ce nu i-a ieşit ceva. A rămas calmă şi a mers mai departe. Semn că lucrează destul de mult şi la mentalul ei, iar asta se vede. Mai dramatizează uneori – chiar şi regizorul transmisiei a scos în evidenţă o anumită reacţie – dar în general a rămas calmă. Însă, aşa cum spuneau comentatorii, ea nu-şi neagă latura asta emoţională, ci doar o ţine sub control. Face parte din natura ei să aibă un temperament aparte... dar iată că se poate. Mi s-a părut că s-a maturizat şi nu e degeaba numărul trei la nivel mondial.

În setul al doilea, Vera a început slab. Şi Caroline avea deja 2-0. Dar rusoaica şi-a luat repede break-ul înapoi (în game-ul al treilea), iar apoi a egalat pe serviciul ei. Cel de-al cincilea game a fost decisiv: a fost cel mai lung şi cu siguranţă a stors nu numai energia fizică, ci şi morală din cele două sportive. Mai ales când vine vorba de Caroline Wozniacki, care nu s-a predat uşor! O confruntare de mai bine de 10 minute în care Vera a revenit de la 40-0. După asta a ratat de mai multe ori şansa să-şi adjudece game-ul. Şi adversara sa a avut la un moment dat această oportunitate. Până la urmă, însă, s-a făcut oarecum dreptate: Zvonareva a avut suficiente mingi de break ca să-l şi obţină.

Am crezut că va claca rusoaica atunci când în jocul al nouălea o minge care a fost în teren (iar ea văzuse clar asta) i-a fost dată ca în afară de către arbitrul de linie. Ar fi trebuit ca atunci Vera să aibă minge de meci, dar punctul trecând la Caroline i-a oferit acesteia din urmă şansa să mai reducă din diferenţă. Sportiva care se află acum pe poziţia a treia la nivel mondial s-a băgat la pauza dintre game-uri din nou sub prosop. Ca un general care intră în cort singur, cu harta tactică pe masă şi încearcă să se reculeagă. Să găsească o strategie câştigătoare. Am văzut clar că a fost nemulţumită de faptul că a fost nedreptăţită, dar nu a protestat prea mult. Nu mai putea întoarce o decizie. Şi a procedat bine. A ieşit apoi de sub prosop şi, chiar dacă a tras din greu, a învins.

Limbajul trupului Carolinei nu era cel care trebuie. A dat de mai multe ori cu racheta de fileu, de teren... iar în unele clipe părea că împrumutase personalitatea oponentei sale. Se zbătea ca un peşte pe uscat neştiind cum de joacă atât de slab, cum de nu-i iese absolut nimic din ce încearcă. Nici venirea în teren a tătălui ei nu a ajutat-o. Vera Zvonareva returna orice cu tenacitate. A meritat să câştige! Poate că Wozniacki a fost puţin prea încrezătoare în forţele proprii după ce câştigase turneul de la Dubai, iar săptămâna asta a avut o evoluţie excelentă. Nu şi în finală. Din păcate pentru ea.


P.S. Nu mi-au plăcut prea tare comentatorii care erau pro Nadal... şi o comparau şi pe Vera cu el. Fiecare cu opinia lui...


Cu chiu, cu vai... apare şi numărul 17 al minunatei reviste Ideea - Revista Cetăţeanului Turmentat


ideea nr 17

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu